Maica la Cupalniță

Maica la Cupalniță tăia codru-n două,

Desculță, sumeasă, prin noapte și rouă.

Spini loviți de farmece o-nțepau la sânge

Și-a-nceput sărmana prin aglici a plânge.

Dar simți c-o spintecă junghiuri mai haine

Și cu chin și gemete mă născu pe mine.

Luluit pe iarbă-n vers de primăvară,

Zorii-n curcubeul bolții mă-nfășoară.

Și-am crescut, nepot al nopții lăudate.

Mi-a menit amurgul piază bună-n toate.

Dar eu viața n-o-nțeleg dată de-a pomenele

Și-mi aleg prin luptă ochii și sprâncenele.

Mă topesc ca fulgul gingaș în azururi.

Dâră-n soarta mașteră voi lăsa de-a pururi.