IASI

2019

Proiect:CORANUL

Profesor:LAURENȚIU RĂDVAN

DIAC VLĂDUȚ – FRANCISC

 Coranul

Cuvantul provine din a patra forma verbală a rădăcina cuvântului aslama ,, a se supune,,
ceea ce inseamna,, a te supune în fața lui Dumnezeu,,.Musulman este participiul activ al
verbului ,,(cel) care se supune ,,lui Dumnezeu,,.Islamul este azi prezent pe toate
continentele.El este dominat în Orientul Mijlociu, în Asia Mică, în regiunea caucaziană și în
nordul subcontinentului indian, în Asia de Sud și Indonezia, Africa de Nord și de Est 1.Înainte
de islam, în peninsula Arabia existau culte a mai multor zeități iudaice semite și
creștinismului din Bizanț.Zeitatea principală tribală era adorată sub formă de piatră,
meteoritică sau nu, arbore sau lemn.Alături de marile zeițe arabe era venerat Al-
lah(,,Dumnezeu).Erau cunoscute de asemenea henoteismul, monoteismul cultului lui al-
Rahmn2.Muhammad s-a născut într-o familie de negustori din Mecca(familia Hasim, tribul
Qurays. Acesta avea sa devina profetul religii islamice în care conform tradiției ,,arhanghelul
Gabriel i-a apărut, și arătundu-i o carte i-a poruncit să citească...După trei ani Muhammad
începu să-și propăvăduiască mesajul său monoteist primind mai degrabă opoziție decăt
aprobare.3
Revelația, pe care Dumnezeu a făcut-o să coboare (tanzil) asupra Profetului prin intermediul
arhanghelului Gavril, se găsește consemnată în Coran(Qur an)4: lectură, recitire. Acesta este
impărțit în 114 surate (sura, plural suwar) acestea compuse din versete (ayat: semne,
minuni).Versetele și suratele sânt, de altfel de lungimi inegale.Coranul urmează o ordine
inversă cronologiei Revelației: suratele în care Muhammad devenit conducător al
musulmanilor, legiferează și predică sunt situate la sunt situate la începutul cărții.Însă există
o excepție: textul începe cu o surată scurtă ân șapte versete numită (fatiha) care este un fel
de ,,Tatăl nostru,, al islamicilor care este recomandat să fie citit cât mai des.Suratele
scurtesunt grupate spre sfîrșitul cărții, în taina sunetelor trebuie căutate modelele
somptuozității coranice, atît de magică încât Dumnezeu va trebui să intervină pentru a-și
apăra profetul care era acuzat de a fi vrăjitor:Când cerul se despică/Și când stelele se
împrăștie/Și cînd apele se amestecă/Și când mormintele se întorc/Și când mormintele se
întorc, Știe sufletul, ce a făcut și ce a lăsat
Conceptele continuu repetate care cristalizează esența mesajului coranic sunt:

Despre Dumnezeu care este prezentat prin „cele mai frumoase nume” (al-'asma' al-husna)
ale sale sau „cele nouăzeci și nouă de nume”, ce reprezintă chintesența credinței islamice.
Aceste calificative repetate la sfârșitul versetului, puse în valoare astfel prin rimă și prin ritm,
ajung să se încrusteze în memorie. Se poate deduce că un spirit impregnat de Coran va fi, în
mod firesc, dispus să și-l reprezinte pe Dumnezeu pornind de la calificativele sale; pentru un

1
Eliade/Culianu , ,,Dicționar al religiilor,, , București, Humanitas, 1996
2
Ibidem
3
Ibidem
4
Andre Miquel ,,Islamul și civilizația sa,, Volumul I Editura Meridiane, 1994
musulman lista numelor divine este ca un rezumat al Coranului, ca un memento. Islamul, ca
religie teocentrică, are drept crez afirmarea Dumnezeului unic – așa cum arată mărturia de
credință „nu există [dumne]zeu în afara lui Dumnezeu!” -, revelat profetului Muhammad.
Problema esențială, pornind de aici, este de a ști cine este acest Dumnezeu, iar răspunsul cel
mai la îndemână se află în atributele coranice prin care se dezvăluie oamenilor, cum ar fi:
Unul, Supremul(Coranul: XXXIX, 5), Viul (Coranul: II, 256), Stăpânul întregii făpturi (Coranul:
I,2), Milostivul (Coranul: I,3), Atotputernicul (Coranul: XXIX, 43), Cel care aude și cunoaște
totul (Coranul: V,77), Înțeleptul (Coranul: XXXIV, 2), Iertătorul (Coranul: XXXIV, 3),
Binefăcătorul (Coranul: XXVII, 41), Iubitorul (Coranul: XI, 91), Creatorul (Coranul: LIX, 25),
Înaltul, Marele (Coranul: II ,256), Sfântul (Coranul: X, 69), Gloriosul (Coranul: XXXI, 13) etc. Pe
lângă aceste epitete, în Coran există dese definiri ale divinății:
Spune: “Unul este Dumnezeu. Dumnezeu!.. Absolutul! El nu naște și nu se naște, și nimeni
nu-I este asemenea” (Coranul, CXII).
Dumnezeu este lumina cerurilor și a pământului! Lumina Sa este asemnea unei firide unde se
află o lampă. Lampa se află într-o sticlă, iar sticla este asemenea unei stele strălucitoare. Ea
este aprinsă de la un copac binecuvântat: măslinul care nu este nici de la Răsărit și nici de la
Asfințit și al cărui ulei aproape că luminează fără ca focul să-l atingă. Lumină asupra luminii!
Dumnezeu călăuzește către lumina Sa pe cine voiește. Dumnezeu dă oamenilor pilde.
Dumnezeu este Atotcunoscător (Coranul, XXIV, 35).
Dumnezeu! Nu este [dumne]zeu afară de El, Viul, Veșnicul! Nici picoteala, nici somnul nu-L
prind vreodată! Ale Lui sunt cele din ceruri și de pe pământ. Cine-ar putea mijloci la El, fără
îngăduința Sa? El cunoaște cele dinaintea lor și cele de după ei, iar ei nu cuprind din știința Sa
decât ceea ce El voiește. Tronul Său este mai întins decât cerurile și pământul a căror păzire
nu-I este Lui povară, căci El este Înaltul, Marele (Coranul, II, 255).
Despre calitățile musulmanului credincios care trebuie: să creadă numai în Dumnezeu, Unul
(Coranul: II, 41), să nu mintă (Coranul: IX, 20), să nu comită adultere (Coranul: XVII, 33), să nu
fure (Coranul: V, 39), să nu ucidă (Coranul: VI, 152), să nu se lăcomească (VIII, 28), să nu fie
ipocrit (Coranul: VIII, 59), să fie deșat de zădărniciile lumii (Coranul: XXIII, 3), să facă eforturi
pentru a cunoaște cât mai mult (Coranul: XX, 115), să fie drept (Coranul: IV, 59), să fie
binevoitor (Coranul: XVI, 91), să fie neclintit în credință (Coranul: III, 201), să nu fie
nerecunoscător (Coranul: XXXIX, 67), să-i determine pe cei din jur să facă numai fapte bune
(Coranul: XVI, 126), să nu spună ceea ce nu face (Coranul: LXI, 3), să nu fie îngâmfat (Coranul:
IV, 37), să fie milos (Coranul: XVII, 30), să fie umil (Coranul: XXV, 64), să vorbească frumos
oamenilor (Coranul: II, 84), să-i ierte pe cei ce greșesc față de el (Coranul: III, 134), să
răspundă răului cu binele (Coranul: XIII, 23), să nu bârfească (Coranul: CIII, 2), să cheltuie o
parte din avere pentru cauza lui Dumnezeu (Coranul: II, 262), pentru săraci și nevoiași
(Coranul: II, 272), să nu jignească și să poreclească pe nimeni (Coranul: XLIX, 12), să mănânce
numai lucruri curate (Coranul: II, 169), să fie mereu curat (Coranul: II, 223) etc.
Despre Ziua Judecății de Apoi – pentru a induce credincioșilor datoria față de Dumnezeu și
de om – când toate faptele, chiar și cele mai mici decât un grăunte de nisip, vor fi puse la
socoteală (Coranul: XCIX, 8-9), accentuând că: tot ceea ce există pe pământ poartă în sine
sămânța pieirii (Coranul: LV, 27), că cerurile și pământul nu au fost zidite întru zădărnicie 5
(Coranul: XXXVIII, 28), că Dumnezeu, așa cum a făcut să apară creația, tot așa o va face să și
dispară (Coranul: XXI, 104), că sfârșitul nu poate fi evitat nici în ceruri și nici pe pământ
(Coranul: VII, 188), că Cel ce le-a dat viață oamenilor o dată, le-o va da și a doua oară
(Coranul: XVII, 52), că El, Cel ce a avut puterea să creeze cerurile și pământurile, are și
puterea de a-i readuce pe oameni la viață (Coranul: XVII, 100), că învierea este un fapt ce
ține de legea firii (Coranul: XXII, 6), că oamenii, având în vedere că nu pot învinge moartea,
să o considere ca o etapă indispensabilă în trecerea lor spre eternitate (Coranul: LVI, 88) etc.
Despre statuarea comportamentului credincioșilor: față de părinți (Coranul: XVII, 24-25), față
de rude, vecini, orfani (Coranul: IV, 37), față de soții (Coranul: II, 188), față de copii (Coranul:
VI, 153), față de văduve (Coranul: IV, 20), față de dușmani (Coranul: V, 9), față de campaniile
duse împotriva necredincioșilor (Coranul: XXIV, 61) etc

5
https://ro.wikipedia.org/wiki/Coran