Aştri se sting şi devin materie moartă Ori învie apoi ca o Supernova. Atomii murmură, Sferele cîntă, Şi miliardele de ani-lumină trec, Ori vin, cine mai ştie! Undeva pe-o aşchie, Mărginit în nemărginire, Stă omul, la Capul Bunei Speranţe. Numără stelele fără număr, Măsoară depărtările fără capăt, Şi fuge cu cugetul Cînd înainte, cînd înapoi, Clădind adevăr efemer şi marele vis Pe şi mai mari incertitudini. Visul este însă departe Ca stelele roşii uriaşe Care sînt de-o sută de mii de ori Mai puternice ca soarele nostru În lumină şi căldură. Libertatea e o stea roşie. Omul o priveşte visător prin telescop.