Soare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare
Soare 

Imagine realizată în 2013 în lumină vizibilă cu filtru solar, cu pete

solare.

Imagine realizată în 2010 în culori false, văzută în lumina

ultravioletă (lungime de undă de 30,4 nm)

Date observaționale

Dist. medie față de Terra 1 au ≈ 149.600.000 km [1]

8 min 19 s la viteza luminii

Strălucire (V) −26,74[2]

Magnitudine absolută 4,83 [2]

Clasificare stelară G2V [3]

Metalicitate Z = 0,0122 [4]

Diametru unghiular 31,6–32,7 [5]

Caracteristici orbitale

Dist.medie față de ≈2,7×1017 km

centrul Căii Lactee 27.200 ani-lumină

Per. galactică (2,25–2,50)×108 ani

Viteză ≈ 220 km/s (orbită în jurul centrului

 Căii Lactee)

≈ 20 km/s (în raport cu viteza medie a

altor stele din vecinătatea stelară)

≈ 370 km/s (relativ la radiația cosmică

de fond)[6]

Caracteristici fizice

Raza ecuatorială 695.700  km,[7]

696.342 km [8]

109×Terra[9]

Circumferința ecuatorială 4,379×106 km [9]

109 × Terra[9]

Aplatizare 9×10−6

Suprafață 6,09×1012 km2 [9]

12.000 × Terra[9]

Volum 1,41×1018 km3 [9]

1.300.000 × Terra

Masă 1,9884 × 1030 kg[2]

333.000 × Terra [2]

Densitate medie 1,408 g/cm3 [2][9][10]

0,255 × Terra[2][9]

Gravitația de suprafață 274 m/s2 [2]

ecuatorială 28 × Terra[9]

Viteza de evacuare 617,7 km/s [9]

(de la suprafață) 55 × Terra[9]

Temperatură Centru: 15.099.726 °C[2]

Fotosferă: 5.498.85 °C[2]

Coroană: ≈ 5.000 °C

Luminozitate (Lsol) 3,828 × 1026 W [2]

≈ 3,75 × 1028lm

≈ 98 lm/W eficacitate

Radianță medie (Isol) 2,009 × 107 W·m−2·sr−1

 Vârstă ≈ 4,6 miliarde ani [11][12]

Caracteristici de rotație

Înclinare axială 7,25° [2]

(față de planul elipticii)

67,23°

(față de planul galactic)

Ascensie dreaptă 286,13°

a Polului Nord[13] 19 h 4 min 30 s

Declinație +63,87°

a Polului Nord 63° 52' Nord

Per.rotație siderală 25,05 z[2]

(la ecuator)

(la 16° latitude) 25,38 z[2]

25 z 9 h 7 min 12 s[13]

(la poli) 34,4 z[2]

Viteza de rotație 7.189 km/h [9]

(la ecuator)

Compoziție fotosferică

Hidrogen 73,46%[14]

Heliu 24,85%

Oxigen 0,77%

Carbon 0,29%

Fier 0,16%

Neon 0,12%

Azot 0,09%

Siliciu 0,07%

Magneziu 0,05%

Sulf 0,04%
Soarele este steaua din centrul Sistemului Solar. Este o sferă aproape perfectă
din plasmă fierbinte,[15][16] ținută de gravitație și modelată de un câmp magnetic.
[17]
 Este de departe cea mai importantă sursă de energie pentru viața de pe Pământ.
Diametrul său este de aproximativ 1,39 milioane de kilometri (sau este de 109 ori
mai mare decât al Terrei), iar masa sa este de aproximativ 330.000 de ori mai mare
decât a Terrei. Reprezintă aproximativ 99,86% din masa totală a Sistemului Solar.
[18]
 Aproximativ trei sferturi din masa Soarelui este formată din hidrogen (~ 73%);
restul este în mare parte heliu (~ 25%), cu cantități mult mai mici de elemente mai
grele, inclusiv oxigen, carbon, neon și fier.[19]
Soarele este o stea cu secvență principală de tip G (G2V). Ca atare, este denumită
în mod informal și nu complet exact o pitică galbenă (lumina ei este mai aproape de
alb decât de galben). S-a format cu aproximativ 4,6 miliarde de ani în urmă [a][11]
[20]
 din colapsul gravitațional al materiei într-o regiune a unui nor molecular mare.
Cea mai mare parte a acestei materii s-a adunat în centru, în timp ce restul s-a
aplatizat într-un disc orbitant care a devenit Sistemul Solar. Masa centrală a devenit
atât de fierbinte și densă încât în cele din urmă s-a inițiat fuziunea nucleară în
nucleul său. Se crede că aproape toate stelele se formează prin acest proces.
În prezent, Soarele fuzionează aproximativ 600 de milioane de tone
de hidrogen în heliu în fiecare secundă, transformând 4 milioane de tone de materie
în energie. Această energie, care poate dura între 10.000 și 170.000 de ani să scape
din nucleul său, este sursa luminii și a căldurii Soarelui.
Când fuziunea hidrogenului din nucleu se va diminua până la punctul în care Soarele
nu mai este în echilibru hidrostatic, nucleul său va suferi o creștere însemnată a
densității și temperaturii în timp ce straturile sale exterioare se extind, transformând
în cele din urmă Soarele într-o gigantă roșie. S-a calculat că Soarele va deveni
suficient de mare pentru a încorpora orbitele actuale ale lui Mercur și Venus și va
face Pământul de nelocuit – dar după aproximativ cinci miliarde de ani. După
aceasta, își va revărsa straturile exterioare și va deveni un tip dens de stea în răcire
cunoscută sub numele de pitică albă și nu va mai produce energie prin fuziune, dar
va continua să strălucească și va elibera căldură din fuziunea sa anterioară.
Efectul enorm al Soarelui pe Pământ a fost recunoscut încă din timpurile preistorice,
iar Soarele a fost considerat în unele culturi o zeitate.