Scopul prevenirii consumului de droguri ȋn mediul şcolar

prof. Balan Mona-Lisa

Colegiul Naţional “Cuza Vodă” Huşi

De ce este importantă prevenirea primară a consumului de droguri?

Este cunoscută preocuparea crescândă a adolescenţilor şi tinerilor pentru consumul de

droguri. Pretutindeni în lume consumul de droguri a devenit o problemă care a luat societatea
românească prin surprindere.Vârsta minimă la care la care începe consumul de droguri a scăzut
vertiginos. Drogurile se consumă în tot mai multe şi diverse locuri, iar societatea noastră nu este
dotată cu instituţii care să combată eficient acest fenomen, sau să ofere condiţii de tratament cu grad
mare de recuperare pentru societate a celor care s-au pierdut în această lume iluzorie a
consumatorilor de droguri.
În ultima perioadă au început să apară materiale cu sprijinul organizaţiilor non-
guvernamentale sau al altor instituţii, dar multe dintre ele oferă informaţii teoretice mai degrabă
axate pe abordarea tratamentului toxicomaniei după ce aceasta s-a instalat şi mai puţin pe tehnici
eficiente în prevenirea consumului.
Ţinând cont de toate argumentele menţionate mai sus trebuie să acordăm o importanţă din ce
în ce mai mare prevenirii primare a consumului de droguri prin educaţia realizată în cadrul şcolii.

Care este specificul adolescenţei?

Conturarea identităţii adolescentului este corelată cu stima de sine şi cu concepţia despre

sine. Concepţia despre sine reprezintă ceea ce vede individul atunci când se uită la sine însuşi.
Încercările preadolescentului şi adolescentului de a se cunoaşte şi descoperi au mare nevoie de
suportul părinţilor şi al altor persoane care sunt importante pentru ei. Lipsa suportului şi întelegerii
din partea persoanelor importante îl pot determina să adopte strategii de a face faţă lumii care să fie
blocante în raport cu creşterea şi maturizarea lui.
Stima de sine pozitivă este sentimentul de autoapreciere şi încredere în forţele proprii. O
sursă importantă pentru formarea stimei de sine o constituie evaluările părinţilor. Eşecul părinţilor
în a diferenţia între comportament şi persoană (etichetarea copilului după comportament) duce la
formarea unei imagini de sine negative. Există şi alte mesaje care pot influenţa negativ imaginea de
sine ca: gesturile de interzicere, ameninţările cu abandonul („Dacă nu faci.... nu te mai iubesc”),
deficite ale stilului de relaţionare părinte-copil. Lipsa de comunicare în familie este prielnică pentru
dezvoltarea sentimentului copilului că nu este înţeles şi iubit. Numai o bună comunicare în familie
poate ajuta copilul să transmită părinţilor stările prin care trece.
Unul din procesele semnificative în dezvoltarea personalităţii adolescentului îl constituie
procesul de identificare. Identificarea constă în adoptarea de către acesta a caracteristicilor,
atitudinilor şi comportamentelor unor persoane semnificative. Identificarea este o consecinţă a
observării şi imitării unui model. Cel mai frecvent, modelul îl constituie părintele, dar poate fi şi
unul dintre bunici, un frate mai mare, un profesor sau o personalitate TV. De aici decurge
importanţa modului de comportament al adultului (părinte, profesor) şi mai puţin a prelegerilor
educative pe care adultul le oferă copiilor.
Educaţia primită în familie are un rol deosebit în formarea personalităţii adolescentului. O
educaţie excesiv de severă poate dezvolta sentimentul că nu este iubit, poate duce la instalarea
complexului de inferioritate şi a unei indispoziţii permanente. El va căuta să evadeze din mediul
familial pentru a-şi găsi un grup de prieteni care să-l accepte şi să-l valorizeze. Nevoile lui
fundamentale (de siguranţă, de dragoste, de acceptare) nesatisfăcute în propria familie, îl vor face
mai puţin selectiv în alegerea prietenilor.

1
 O educaţie excesiv de tolerantă poate induce adolescentului ideea că totul i se cuvine, că
totul îi este permis. În plus, o astfel de educaţie dă naştere la o nevoie crescută de satisfacere
imediată a dorinţelor, fără a lua în calcul consecinţele acestora.
Se întâmplă deseori în familiile monoparentale să existe un sentiment de vinovăţie al
copilului pentru divorţul părinţilor sau decesul unuia dintre ei. Acest lucru este cu atât mai
problematic cu cât între copil şi părintele cu care a rămas nu se dezvoltă o relaţie apropiată bazată
pe o comunicare de calitate.

Ce înseamnă prevenirea primară, prevenirea secundară şi prevenirea terţiară

Prevenirea primară se referă la încercarea de a stimula abstinenţa totală sau cel puţin
creşterea vârstei la care tânărul vine în contact cu drogul. Prevenirea primară se poate realiza în
şcoală, prin implicarea şi pregătirea cadrelor didactice.
Prevenirea secundară se adresează acelora care au deja experienţa unui consum şi
încercăm să împiedicăm apariţia dependenţei.
Prevenirea terţiară se adresează celor care au o experienţă îndelungată cu drogurile, au
avut mai multe recăderi şi sunt expuşi riscului complicaţiilor (virusul HIV, hepatita B, infecţii
generalizate, ş.a.).
Prevenirea secundară şi cea terţiară necesită consiliere/psihoterapie specializată.

Clasificarea toxicomaniei

a) după gravitatea efectelor:

 majoră - morfină, cocaină, amphetamine, alcool
 minoră - tabagismul, consumul de cafea

b) după numărul drogurilor administrate:

 monotoxicomanie - administrarea unui singur drog
 politoxicomanie - folosirea mai multor droguri

Ce înţelegem prin dependenţă, toleranţă, stare de sevraj

Substanţă – termen preferat în locul celui de drog deoarece se evită următoarele confuzii:
- în concepţia neprofesioniştilor acest termen implică exclusiv drogurile ilegale, dar droguri sunt
considerate şi alte substanţe care pot fi procurate legal (tutunul, alcoolul, codeina,
benzodiazepinele).
- acest termen în sens strict implică o substanţă de sinteză obţinută în laborator, dar există şi
substanţe naturale care acţionează ca un drog(opiumul).
Abuzul de substanţă - mod patologic de consum ce se întinde pe o perioadă de cel puţin 12 luni şi
conduce la o afectare clinică semnificativă sau la disconfort psihic, manifestate prin cel puţin una
din următoarele situaţii:
- consum repetitiv ce determină incapacitatea de a îndeplini principalele obligaţii de serviciu,
şcolare sau casnice
- consum repetitiv în situaţii riscante (la volan, la şcoală)
- consum repetitiv ce duce la încălcarea normelor sociale, soldate cu amenzi, arestări
- continuarea consumului, în ciuda existenţei problemelor interpersonale (certuri cu familia, cu
prietenii, cu colegii)
Dependenţa - este o stare de intoxicaţie cronică sau periodică produsă de consumul repetat al unui
drog natural sau sintetic şi este caracterizată prin:
- dorinţa irezistibilă de a continua consumul drogului şi de a-l obţine cu orice preţ şi pe orice cale
- tendinţa de a creşte doza
- dependenţa psihică sau fizică care se manifestă prin simptome (semne, manifestări) de abstinenţă
la întreruperea drogului (simptome supărătoare, greu de suportat)
- efect dăunător asupra individului şi societăţii
2
- constrângere la luarea unui drog a cărui suprimare provoacă o indispoziţie psihică şi tulburări
fizice
- dorinţa de a lua periodic o substanţă pentru a obţine din acest fapt o plăcere sau risipirea unei
senzaţii de indispoziţie
 Dependenţa fizică - stare adaptativă având drept consecinţă apariţia unor tulburări fizice
intense atunci când este suspendată administrarea drogului, sau după neutralizarea acţiunii
sale de către un antagonist specific. Aceste tulburări consituie un sindrom de dezobişnuire

 Dependenţa psihică - se caracterizează prin dorinţa nestapânită de a reînnoi luarea unui

drog, fară ca să urmeze în mod necesar o tendinţă de creştere a dozelor, sau fără să apară un
sindrom de dezobişnuire, în caz de încetare a administrării.

 Dependenţa naturală – apare odată cu naşterea individului, atunci când mama acestuia este
toxicomană.

Toleranţa la o substanţă este definită prin:

- necesitatea de a creşte treptat cantitatea de substanţă psihoactivă pentru a obţine acelaşi efect
- efect diminuat în timp la folosirea aceleiaşi cantitaţi de substanţă, care duce la creşterea cantităţii
substanţei, pentru a obţine efectul dorit

Sevrajul - reprezintă răspunsul organismului la absenţa bruscă a drogului cu care este obişnuit
(apariţia unor simptome fizice şi psihice, la întreruperea bruscă a consumului)
- cel mai sever sevraj apare la heroină şi se manifestă prin: nelinişte, insomnie, tremur puternic,
dureri articulare şi musculare, dureri abdominale însoţite de simptome specifice stării de gripă
(greaţă, vărsături, febră, frisoane, transpiraţii)

Toxicomania - apetenţă sau aviditate în consumul unor substanţe care prilejuiesc dependenţa

Supradoza – poate interveni când consumatorul utilizează o doză prea puternică în raport cu cea
obişnuită
- când ia o doză cu un prieten care a mers mai departe în consumul drogului
- pentru că utilizează, fără să ştie, un produs insuficient diluat, sau amestecat cu substanţe
periculoase.
- când reia o doză după ce s-a oprit o anumită perioadă

Cauzele abuzului de drog

Abuzul de drog nu are o cauză unică. În general se recunosc trei factori importanţi:
 disponibilitatea drogului;
 o personalitate vulnerabilă;
 presiunile sociale.

Există trei căi pe care se poate ajunge la dependenţa de droguri:

- prin administrarea drogurilor prescrise de medici (barbiturice, benzodiazepine);
- prin procurare legală, fără reţetă (nicotina, morfina şi alcoolul);
- prin auto-administrare de droguri obţinute pe căi ilegale.
Consumatorii de drog, mai ales tinerii, pot avea urmatoarele caracteristici:
- un anumit grad de vulnerabilitate a personalităţii, anterioară începerii consumului;
- părinţi lipsiti de resursele necesare pentru a face faţă exigenţelor vieţii cotidiene;
- sunt nestatornici în sentimente;
- sunt în dezacord cu societatea şi cu autorităţile;
- au rezultate şcolare slabe, multe absenţe şi acte de delincvenţă;
- acuză stări depresive sau anxietate, dar nu se ştie dacă ele sunt cauzele sau consecinţele
consumului de droguri;
3
- unii provin din medii profund dezorganizate şi adesea au avut o copilarie tristă.
Cu toate acestea, multe dintre persoanele care fac abuz de drog nu au nici una din
caracteristicile menţionate mai sus. Riscul abuzului de drog creşte în societăţile în care acesta nu
este o ruşine. Asupra tinerilor acţionează şi presiuni sociale, determinându-i să consume pentru a fi
în rând cu ceilalţi.

Diagnosticul dependenţei de drog:

- semne clinice care duc la suspiciunea că drogurile au fost injectate (urme de înţepături pe antebraţ,
tromboză venoasă, infecţii la locul de injectare, leziuni arteriale, îmbrăcăminte cu mâneci lungi vara
şi cicatrici);
- modificări de comportament (absenţe nemotivate de la şcoală, neglijarea aspectului fizic, izolarea
de prieteni, schimbarea bruscă a prietenilor, acte penale minore – furturi mărunte sau prostituţie,
slaba concentrare a atenţiei, dispariţia unor obiecte valoroase din casă).
- diagnosticul de laborator este necesar, multe dintre droguri putând fi detectate în urină, cu exceptia
LSD-ului şi cannabisului.

Tipuri de droguri

Drogurile – sunt substanţe solide, lichide sau gazoase, care, introduse în organism,
modifică imaginea asupra propriei persoane şi asupra realităţii înconjurătoare.

A). droguri care deprimă activitatea sistemului nervos

1. băuturi alcoolice
2. benzodiazepine (diazepam, nitrazepam)
3. barbiturice şi alte substanţe utilizate ca somnifere
4. solvenţi şi gazele inhalante
5. substanţe care reduc durerea:
 opiacee (opium, codeină, papaverină, heroină) şi
 opioide (mialgin, fortral, metadonă)
B). substanţe care stimulează sistemul nervos
1. cocaină
2. cofeină
3. tutun
4. amphetamine
5. hormoni steroizi, anabolizanţi

PRINCIPII, ATITUDINI ŞI COMPORTAMENTE PREVENTIVE

Principii în consilierea elevilor cu scopul prevenirii consumului de substanțe

 Atitudinea informată
 Atitudinea pozitivă
 Confidenţialitatea
 Profesionaliamul
 Toleranţa

Factori sociali de protecţie

În cazul unei persoane care consumă substanţe ce determină dependenţă, relaţiile sociale au
tendința de a se deteriora pentru că persoana nu-şi îndeplineşte obligaţiile faţă de prieteni şi rude,
sau ca rezultat al atitudinilor impulsive, a exprimării inadecvate a sentimentelor agresive. Persoana
poate avea probleme juridice din cauza stării de intoxicaţie, sau datorită unor infracţiuni pe care le
poate comite cu scopul de a obţine bani pentru achiziţionarea substanţei.
4
 Activitatea ocupaţională va fi apreciată ca afectată, dacă persoana lipseşte de la lucru sau de
la şcoală sau în cazul în care nu este capabil să desfăşoare o activitate responsabilă ca urmare a
stării de intoxicare.
Consumul poate fi prevenit prin implicarea prietenilor, părinților și a comunității în general.

Comunicarea
Pentru a reuși să atingem obiectivele legate de prevenirea consumului de substanţe,
comunicarea cu elevii trebuie să fie limpede, concisă, completă, înţeleasă de cel care o primeşte.
Este important să nu copleşim interlocutorul cu prea multe informaţii sau cerinţe și să ținem cont de
faptul că un copil (membru al grupului) care nu beneficiează de o anumită comunicare se va simţi
izolat, marginalizat şi este puţin probabil să devină un colaborator devotat în cadrul activităţilor.

Condiţiile unei comunicări eficiente Bariere în comunicare

 Invită oamenii să vorbească  Diferenţele de percepţie
 Dă-le atenţie
 Concluziile grăbite
 Încurajează-i să vorbească
 Parafrazează-i  Stereotipiile
 Arată-le sentimentele tale despre ceea ce
 Cunoaşterea insuficientă a
spun
 Arată că ai înţeles ce-ţi spun persoanelor cu care comunicăm
 Foloseşte un ton şi o mimică adecvată
 Lipsa de interes
mesajului
 Fii înţelegător  Dificultăţile de exprimare
 Fă compromisuri
 Emoţiile
 Cereţi lămuriri, când nu înţelegeţi ceva
 Puneţi-vă în situaţia celuilalt  Personalitatea emiţătorului /
 Tineţi cont de interlocutor
receptorului
 Nu consideraţi că aveţi mereu dreptate
 Fii răbdător, ascultaţi tot ceea ce are să vă  Particularităţile mediului
spună interlocutorul
 Nu vă inchipuiţi că puteşi citi gândurile
altora
 Argumentaţi-vă punctual de vedere
 Priveşte-l pe interlocutor în ochi
 Fii deschis la alte puncte de vedere şi
evită prejudecăţile
 Conştientizează nevoile celorlalţi
 Dă feedback-uri

Modalităţi ineficiente de comunicare si comportament

 Critica
 Moralizarea / Predicile
 Etichetarea
 Oferirea de sfaturi / soluţii despre ce ai face tu dacă ai fi în aceeasi situatie
 Lauda cu scopul de a manipula
 A da ordine / a impune celuilalt ce trebuie sa facă
 Ameninţări prin prezentarea a ceea ce se va intampla dacă celalalt nu face ceea ce îi spui /
recomanzi
 Indiferenţa manifestata fata de actiunile celuilalt si fata de sentimentele acestuia
 Utilizarea pedepsei ca modalitate de a corecta comportamente

5
 METODE, TEHNICI ŞI STRATEGII DE ABORDARE A PROBLEMEI PREVENIRII
CONSUMULUI DE SUBSTANȚE

Consilierea de grup
Consilierea poate fi realizată atât în mod individual cât şi în grup. Consilierea individuală
prezintă câteva avantaje: persoana consiliată se simte mai liberă, simte că îşi poate exprima liber
ideile şi trăirile deoarece şansele de a fi criticată sunt minime şi, pe deasupra, beneficiază de
garantarea confidenţialităţii.
În grup lucrurile sunt puţin diferite: aspectul confidenţialităţii devine tot mai vag, îşi pierde
din valoare, participanţii la discuţii sunt mai numeroşi, prin urmare creşte posibilitatea apariţiei unor
contradicţii, conflicte de idei între diverşi membrii ai grupului. Cu toate acestea, confruntarea de
opinii şi argumentarea acestora scot în evidenţă ideile valoroase faţă de o situaţie dată. Fiecare
membru al grupului află şi alte păreri diferite de ale sale şi, astfel, elevii învaţă unul de la celălalt.
Experienţa altuia poate fi un exemplu în ceea ce priveşte consecinţele negative ale unor acţiuni
greşite. Omul învaţă adesea din propria experienţă, dar el ar economisi mult timp şi efort dacă ar
învăţa şi din comunicarea cu alţii, prin preluarea experienţelor pozitive.
Prin colaborarea dintre membrii unui grup, fiecare poate descoperi nu numai ce este bine şi
ce este rău, el poate găsi şi o motivaţie pentru a acţiona în sensul binelui. Cu această ocazie,
membrii grupului învaţă să intre în contact unii cu ceilalţi, să comunice, să-şi acorde atenţie, îşi
găsesc afinităţi şi trăiri asemănătoare care să îi apropie.
Cunoscându-se mai bine între ei, membrii grupului se vor înţelege mai bine între ei şi vor
dezvolta sentimente de prietenie care vor conduce la creşterea coeziunii, unităţii grupului.

Îndrumări metodice privind desfăşurarea orelor de consiliere

Temele vor fi alese în funcţie de:
 cerinţele grupei
 nivelul de înţelegere al copiilor
 particularităţile de vârstă ale copiilor
 opţiunile copiilor
 solicitările părinţilor şi ale şcolii
 problemele personale, familiale sau de grup depistate de professor
 problemele concrete care apar pe parcursul anului

Eficienţa orelor este asigurată de modul cum educatorul reuşeşte:

 să aleagă tema în funcţie de cerinţele mai sus menţionate
 să construiască un scenariu al lecţiei cât mai atractiv pentru elevi
 să îmbine măiestria şi tactul pedagogic cu cunoaşterea psihologică a copiilor
 să opteze pentru cele mai potrivite metode şi tehnici de abordare a temei alese
 să selecteze materialele care ilustrază cel mai mine tema respectivă (atunci când este
necesar)
 să pună accent pe comunicare în cadrul grupei prin:
- încurajarea relaţiilor pozitive, menţinerea armoniei, asigurarea reconcilierilor şi a consensului în
clasă;
- moderarea discuţiilor, stimularea iniţiativelor şi a contribuţiilor individuale;
- standardizarea regulilor, cristalizarea unui set de norme la nivelul colectivului;
- integrarea tuturor membrilor, implicarea elementelor pasive şi/sau marginalizate;
- detensionarea atmosferei, pozitivarea climatului socio-afectiv.

6
 Metode de stimulare a gradului de implicare a elevului în activitate

Discuția – presupune o examinare liberă a unui subiect, o succesiune de întrebări şi răspunsuri

în legătură cu un subiect dat. Este bine ca profesorul să aibă pregătite mai multe întrebări pentru a
provoca participanţii să-şi exprime liber opiniile şi atitudinile. Dirijarea discuţiei se face de către
profesor, care trebuie să se asigure că toate personalităţile potenţial dominante ale clasei nu vor
acapara discuţia. Aceasta este o metodă uşor de folosit cu un grup experimentat, dar devine dificilă
cu o clasă neobişnuită cu astfel de metode. De accea, se recomandă ca profesorul să evalueze
potenţialul clasei înainte de a utiliza discuţia.
Problematizarea – este o metodă prin care încercăm să găsim soluţia într-o situaţie dificilă sau
să urmăm nişte paşi concreţi în cadrul unei dileme. Punem în valoare cunoştinţele şi atitudinile mai
multor personae care lucrează simultan, cu un scop comun.
Brainstorming-ul – Este o metodă de stimulare a asociaţiilor verbale libere, pornind de la o
idee sau o noţiune. Ea urmăreşte extragerea a cât mai multor opţiuni ale grupului fără o evaluare a
acestora, indiferent de relevanţa, nerelevanţa, nonconformismul ideilor. Participanţii trebuie să dea
frâu liber imaginaţiei. Această metodă are avantajul de a stimula coeziunea grupului, fiecare elev
simţind că ideea lui este luată în considerare.
Jocul de rol – Este o metodă prin care elevii au ocazia să se transpună în locul unei alte
persoane, înţelegându-i astfel mai bine pe cei din jur şi pe ei înşişi. Această metodă stimulează
empatia, trăsătura care ne permite manifestarea unei atitudini deschise faţă de ceilalţi, dă
posibilitatea aplicării unor noi comportamente şi oferă o flexibilitate comportamentală, emoţională
şi cognitivă extreme de valoroasă în existenţa curentă.
Desenul – Este o metodă foarte potrivită de evaluare indirectă a personalităţii în formare a
adolescentului şi a problemelor sale emoţionale, a traumelor pe care, eventual, le-a suferit, precum
şi a relaţiilor sale cu familia. Desenul poate fi liber sau tematic şi exprimă multe dintre trăsăturile
sau problemele elevului pe care el nu le poate verbaliza.
Colajul – Este o lucrare realizată prin lipirea sau ataşarea de materiale variate pe hârtie sau
pânză. Colajul trebuie să aibă o temă şi copii pot prezenta această temă sau pot relata despre
procesul de obţinere al colajului. Se stimulează astfel comunicarea interpersonală, imaginaţia şi
exprimarea senzorială sau emoţională.
Testele şi chestionarele – reprezintă o cale de a evalua cunoştinţele, informaţiile dar şi
atitudinile elevilor noştrii despre anumite probleme.
Profesorul poate combina aceste metode în funcţie de particularităţile grupei şi de propriile
disponibilităţi.

Voluntariatul

De ce să fii voluntar?
 pentru a obţine experienţă în vederea unui serviciu mai bun
 pentru a-ţi face noi prieteni
 pentru a fi cu prietenii tăi care sunt deja voluntari
 pentru a învăţa lucruri noi şi a-ti forma deprinderi utile
 pentru a da înapoi ceea ce ai primit de la alţii
 pentru a te simţi util
 pentru a testa o nouă carieră
 pentru a-i ajuta pe cei mai puţin norocoşi
 pentru a-ţi asuma o responsabilitate
 pentru a întâlni persoane importante din comunitate
 pentru a înţelege problemele comunităţii în care trăieşti

7
BIBLIOGRAFIE

Băban, Adriana (coord), Consiliere educaţională, Cluj-Napoca, Imprimeria “Ardealul”, 2001

Băban, Adriana, Petrovai, Dominica, Lemeni, Gabriela, Consiliere şi orientare, Bucureşti,
Editura Humanitas, 2002
Mitrofan, Iolanda (coord), Terapia toxicodependenţei, Bucureşti, Editura Sper, 2003
Mitrofan, Iolanda (coord), Psihoterapie experienţială – o paradigmă a restructurării şi
dezvoltării personale, Bucureşti, Editura Infomedica, 1997
Tapai, Violeta, Niculiţă, Denisa, Barbu, Carmen, Caietul elevului pentru orele de consiliere şi
orientare şcolară, Piteşti, Editura Carminis, 2000
Bălan, Elena, Anghel, Elena, Marcela Marcinschi-Călineci, Elena Ciohodaru, Fete şi băieţi –
Parteneri în viaţa privată şi publică, Bucureşti, Editura Nemira, 2003