Subiectul 16.

16.1. Forme si modalitati de expresie ale teatrului elisabetan- dramaturgie

si spectacol

16.2. Eroi si tipuri de vina tragica in Orestia lui Eschil.

16.1. Forme si modalitati de expresie ale teatrului elisabetan- dramaturgie

si spectacol

- Domnia reginei Elisabeta 1558-1603. Epoca elisabetana dureaza pana la

jumatatea

sec. XVIII.

- Specific teatrelor elisabetane sunt scena deschisă şi înconjurată pe trei sferturi

de spectatori şi decorurile doar sugerate, accentul căzând pe rostirea versurilor
şi somptuozitatea costumelor. Construite din lemn, cu loji laterale, teatrele
elisabetane aveau la parter un public zgomotos care se manifesta din plin în
timpul spectacolelor. Acest tip construcţie a unui teatru va ceda încetul cu
încetul locul sălilor închise, îndeosebi în timpul domniei Stuarţilor.

- Epoca pare plina de cruzimi, ipocrizie, absolutism si intoleranta. Buna credinta

este dispretuita.

- Nu exista scrupule cand vine vorba de obtinerea puterii, favorilor, avutiei. Sunt
acceptate cu usurinta chiar si asasinarile.

- Reprezentanti: Ducele de Buckingham, reginele Anne de Boleyn, Katherine

Howard, Maria Stuart si contemporanul lui Shakespeare, Thomas Moore. Este
considerat secolul de aur al Angliei.

- Se folosea forma versului englez de 14 silabe. Dintre toate genurile

reprezentate in epoca, genul dramatic este cel mai frecvent. Se jucau farse,
interludii si comedii.

- Evenimentele regale constau in banchete de stat impresionante, alegorii

mitologice, scene pastorale, evocari istorice, miscari coregrafice, dresaje de
animale. Costumul, muzica si dansul erau omniprezente. Autori reputati: Nash,
Marlow, Ben Johnson, Chapman, Shakespeare.
- Dramele scrise de Marlowe sunt puternice si indraznete.Aparitia lui Marlowe a
contribuit ca spiritual renascentist in teatrul englez sa nu se opreasca la solutii
decorative si conventionale,ci mai presus de acestea sa-si dea un elan propriu, sa
imprime miscare puternica,sa vina cu solutii dramatice capabile de a produce
emotie.

- Teatrul elisabetan avea o libertate ,Shakespeare a profitat de ea, a nunantat

tragedia cu elemente comnice,si a dat gravitate comediilor prin notele
meloncolice. Alaturarea permanenta a contrariilor:nostalgia cu bucuria, durerea
cu veselia,de acea senzatie de plinatate si autenticitate,proprie creatiei
shakespiriene.

16.2. Eroi si tipuri de vina tragica in Orestia lui Eschil.

- Eschil ridica tragedia pe inaltimi filosofice si artistice, poetul ii va fixa totodata

si arhitecturia ei durabila.

- Eschil a introdus al 2 lea actor!

- Orestia este cosiderata drept sinteza creatiei eschiliene. Trilogia subsumeaza

trei opere distincte: Agamemnon, Hoeforele, Eumenidele.

REZUMAT:

Actiunea infatiseaza ultimele episoade din legenda pelopizilor.

Atreu, stramosul de la care incepe curgerea evenimentelor, l-a alungat pe fratele

sau, Thieste, sub pretextul unei crime de incest, dar in realitate din motive
politice. Dupa un timp, Thieste va reveni in cetate ca supliant. Atreu, l-a primit,
pentru ca asa il obligau legile cetatii, dar i-a dat sa manance din carnea prorpiilor
sai fii. La aflarea faptului, Thieste, innebunit de durere izbucneste intr-un
blestem cumplit: din generatie in generatie, urmasii fratelui sau nelegiuit sa se
ucida intre ei. Evenimentele relatate in Orestia sunt urmari ale acestui bluestem.

In Agamemnon gasim preambului actiunii. La intoarcerea sa in Argos, dupa ce

comandase ostile ahee in razboi victorios impotriva Troiei, Agamenon este ucis
de sotia sa Clitemnestra, care isi implinea astfel o veche dorinta de razbunare.
Corul batranilor rosteste cu hotarare un nume: Oreste.

In cea de-a doua drama, Hoeforele(Purtatoarele de prinoase), asistam la

intalnirea dupa o lunga despartire dintre Oreste si Electra, copii lui Agamenon si
ai Clitemnestrei. Explicatia dintre mama si fiu este si inspaimantatoare , si
sublima. Curand,trupul Clitemnestrei va zacea insangerat ,langa acela al lui
Egist, lovit si el de acelas brat .Oreste, cu mintea zdruncinata de cele intamplate,
se vede inconjurat de Furii(Eriniile), care cer ca la randul sau si acesta sa
ispaseasca. Auzim corul, intrebandu-se indurerat:” Cand, oare, se va potoli
aceasta neinfranata goana a razbunarii?”

Actiunea din Eumenidele se petrece la Delfi, Oreste, ca penitent, s-a refugiat in

templul zeitei Antena. Un tribunal ceresc, institute prin clementa acestei zeite, se
rosteste in favoare lui Oreste. Furiile se vor transforma in Eumenide, adica
binevoitoarele, voci ale justitiei. Reconcilierea lui Oreste cu zeii a fost cu putinta
prin taria morala a eroului si prin curajul acestuia in fata suferintei. Ereditatea
razbunarii se stinge. Legea talionului si-a implinit ciclul; legea noua in pregatire
va trebui sa mearga in directia umanizarii, instituind o religie a cetatii mai mult
decat una a cerului.

In primele doua parti ale trilogiei dominau conflicte de ordin psihologic; in

Eumenidele se configureaza intelesuri de poem didactic, cu rezolvari ale
contraditctiilor din miturile implicate in cursul actiunii: patriarhale-matriarhat,
razbunare-justitie, trib-sat, Zeus-Apolo, vechi-nou.

- hamartia: vina in fata zeilor de care nu e vinovat cu necessitate cineva, ci e o

mosttenire

- hibris=vina proprie cauzata de o trufie prea mare sau de dorinta de a se

compara cu divinitatea sau a depasi-o

- Ate= nebunia temporara (ex: Bacantele)

- Moira= destinul implacabil, raul , La Homer-zeitate care personifica raul . 1.

Destin deasupra tuturor ( inclusiv a lui Zeus) 2. Destinul egalat vointei lui Zeus
redat uneori de Ananke (opozitia dintre forta omeneasca si forta destinului)

-Phtonos = invidia divina ( atuncii cand zeii vad oamenii prea sus)

-Vina tragica, nu doar eroarea ca atare ci si constiinta acesteia stabilita in raport

cu propria lege a eroului (Vina Clitemnestrei si a lui Aegist)

- Hamartia si Moira (Oreste – Proorocirea Casandrei in care Oreste trebuie sa-si

razbune moartea tatalui, de aici si importanta lui Apollo)