Tema: Regimul politic

1. Conceptul, esența şi clasificarea regimurilor politice

2. Regimurile politice totalitare (dictatoriale)
3. Regimurile politice autoritare
4. Regimurile politice democratice
5. Caracteristica regimului politic în Rep. Moldova

1. Conceptul, esența şi clasificarea regimurilor politice.

Conceptul de regim politic este fundamental pentru organizarea vieţii sociale. De

natura regimurilor politice depinde în mare parte soluționarea în interesul cetățenilor a
problemelor legate de viața şi activitatea acestora.
Istoria societății umane din momentul apariției statului cunoaște mai multe forme
de guvernare: democratice, autoritare cât şi despotice (formă de guvernământ cu putere
nelimitată, absolută în fruntea căreia se află un despot, tiran). Încă din Epoca Antică, în
concepțiile celor mai de vază gânditori se acorda o atenţie deosebită analizei formelor
de stat, căutându-se cea mai eficace, optimală pentru societate şi stat.
Def. Reg. Politic constituie forma concretă de organizare şi funcționare a
sistemului politic, îndeosebi modul de constituire şi activitate a organelor de stat în
raport cu cetățenii. Sau: reg. politic mai poate fi definit ca un sistem de metode şi
mijloace prin intermediul cărora se exercită puterea în stat.
Prin urmare reg. politic nu trebuie de confundat cu forma de guvernământ: forma
de guvernământ se referă la raporturile dintre diferite organisme ale statului în procesul
lor de constituire. În acest sens pot să existe ca forme de guvernământ: monarhii
absolute sau constituționale, republici prezidențiale, parlamentare, semiprezidenţiale.
Este adevărat că în cazul unor monarhii cu caracter absolut, nu pot să existe decât
regimuri dictatoriale, iar în monarhiile constituționale pot fi şi regimuri democratice, iar
în cadrul unei republici prezidențiale pot funcţiona atât regimuri politice democratice
cât şi totalitare, şi autoritare. Regimul politic este determinat în ultima instanță de
raporturile de forță dintre cetățeni, dintre societatea civilă şi stat. Cu cât masele
acționează mai organizat şi conștient şi cu cât gradul de cunoaștere este mai ridicat, cu
atât ele pot să impună un aşa tip de regim, care să le servească interesele, adică un regim
democratic şi invers.
Dacă organele de conducere ale puterii politice se constituie şi acționează prin
consultarea cetățenilor, prin respectarea voinței şi intereselor acestora, atunci noi avem
de afacere cu un regim democratic. Un astfel tip de regim, de regulă, reprezintă
interesele majorității cetățenilor şi a tuturor categoriilor sociale.
Iar dacă organele puterii de stat se constituie şi activează contrar voinței şi
intereselor cetățenilor în care se acordă prioritate metodelor de constrângere în
exercitarea puterii, atunci noi putem afirma cu certitudine despre un regim nedemocratic
(dictatorial, totalitar), care reprezintă interesele unui grup minoritar, în detrimentul
intereselor majorității cetățenilor.

1
 Esența sau natura regimului politic depinde de următorii factori: cultura politică,
normele politice şi morale, obiceiurile şi tradițiile, inclusiv şi de religie. De asemenea
poate să depindă şi de aşa factori ca: sistemul partidist (dacă activează mai multe - este
regim democratic, şi invers); reieșind din existenta pe scena politică a partidelor politice
de opoziție, care activează legal; din nivelul de drepturi şi libertăți politice ale
cetățenilor; dacă alegerile sunt libere cu caracter universal; depinde şi de persoana care
conduce cu statul... Natura regimului politic mai depinde şi de alţi factori, precum:
raporturile forțelor politice, care participă la lupta politică; de condițiile geopolitice,
adică de regimurile țărilor vecine; de orientarea statului în politica sa externă; de gradul
de siguranță a hotarelor etc.
Regimurile politice pot fi clasificate după următoarele criterii:
1. după baza socială; democrația – puterea poporului, aristocrația - puterea
păturilor de sus din societate, a elitei, oligarhia - puterea păturilor bogate,
teocrația - puterea fețelor bisericești, ohlocraţia - puterea gloatei, care este
posibilă doar în perioadele de criză, anarhie, revoluții.
2. În concordanţă cu progresul social: - regimuri progresiste, conservatoare şi
reacționare (ostil faţă de progres, retrograd).
3. Şi în fine, regimurile politice mai pot fi clasificate după metodele de
activitate politică şi în dependenţă de gradul de drepturi şi libertăți ale
individului şi raporturilor dintre stat şi societatea civilă, putem distinge
trei tipuri de regimuri politice: totalitare (dictatoriale), autoritare, şi
democratice.
Însă trebuie de menţionat că între totalitarism şi democrație, ca două poluri contrar
opuse se situează câteva forme intermediare de guvernare, ca: semi-democratice, semi-
autoritare, autoritar-totalitare.

2. Regimurile politice totalitare (dictatoriale).

Regimurile politice totalitare fac parte din categoria celor nedemocratice şi poate
fi definit drept „un regim al terorii totale”. Def. Totalitarismul este un regim politic în
care puterea aparţine în mod total unei persoane sau unui grup de persoane. Altă
def.: Totalitarism înseamnă controlul deplin, total şi reglementarea drastică (aspră)
din partea statului a domeniilor economic, politic şi chiar spiritual al societății şi a
fiecărui individ în parte prin mijloace violente. Regimurile totalitare se mai numesc
dictatoriale. În știința politică termenul de dictatură este identic cu cel de totalitarism,
absolutism, despotism, autocrație (când puterea este concentrată în mânile unei singure
persoane). Termenul de „totalitarism” provine de la latinescul „totalis” ceia ce înseamnă
„tot”, „întreg”, „plin”. Iar expresia de „dictatură” provine de la lat. „dictatura” ce
înseamnă „a porunci”, „a domina o persoană sau un grup de persoane”.
Termenul de totalitarism a fost introdus pentru prima dată în vocabularul politic în
1922 de către Benito Mussolini, care la caracterizat prin următoarea formulă: „Tot
pentru stat, nimic în afară de stat, nimic împotriva statului”. Apariția totalitarismului
pe scena politică la începutul sec. 20 nu a fost o întâmplare. Apariția lor a fost
determinată de mai mulţi factori, care sunt: a) de obicei totalitarismul învingea în acele
2
țări, unde nu sa dus până la capăt procesul de modernizare economică; b) în țările în
care a fost puterea regimurilor imperiale; c) regimurile totalitare apar şi în condiţii
excepționale, de criză economică şi politică.
De-a lungul istoriei, au existat mai multe regimuri dictatoriale, mai ales în epocile
sclavagistă şi cea feudală, sub forma monarhiilor absolute. În epoca modernă,
regimurile absolute au primit puternice lovituri, prin apariția regimurilor democratice.
Cu toate acestea, istoria modernă şi mai ales cea contemporană au înregistrat regimuri
politice dictatoriale. O mare amploare au avut dictaturile de tip fascist (Mussolini,
Hitler) şi comunist (Stalin, Mao Ţzedun).
Dictaturile totalitare sunt regimuri politice bazate pe ideologia şi pe partidul politic
de extremă dreaptă sau de extremă stângă, ale căror mijloace şi practici de guvernare au
fost exercitate prin teroare, violență etc.
Regimurile politice totalitare se individualizează prin următoarele trăsături:
 În aspectul social – supunerea totala a individului voinței statului, ceia ce
duce inevitabil la nimicirea personalității în om, la standardizarea lui, îl
lipsește de posibilitatea de a judeca şi a acționa independent. Consecința
generală a totalitarismului este teama permanentă, absența curajului politic,
supunerea oarbă faţă de conducători. Conștiința la nivel individual era
guvernată de aşa principii ca: să nu gândești, să nu acționezi, numai
supunându-te unor ordine superioare, să nu-ți asumi nici un fel de
răspundere.
 În aspectul politic – Structura supracentralizată a puterii, care are o formă
piramidală, unde sus stă conducătorul, liderul sau un grup de persoane, care
a concentrat (monopolizat) puterile legislativă, executivă şi judiciară.
 Inexistența unor organe reprezentative ale puterii de stat sau chiar dacă
acestea sunt prezente în viața politică, atribuțiile lor sunt considerabil
restrânse. În această situaţie nu se mai poate vorbi despre existența statului
de drept.
 Lipsa pluralismului politic şi ideologic şi, în consecință a opoziției politice.
În cadrul societății se instaurează dominația politică şi ideologică a unui
singur partid, a celui aflat la putere.
 Prin mijloacele propagandei şi ideologiei partidului are loc personificarea
liderului politic, venerarea excesivă, adică crearea cultului personalității,
aşa cum sa întâmplat în cazul lui Hitler, Mussolini, Stalin, Mao etc.
 Represaliile în masă faţă de popor şi nimicirea adversarilor politici (60
mln.–regimul stalinist)
 Se exclud formele nesancționate de activitate (mitinguri, greve...), dispare
problema majorității şi minorității, peste tot se cere o unanimitate de păreri.
Caracteristica principală a totalitarismului este intoleranța faţă de alte
puncte de vedere, pornindu-se de la principiul: „Cine nu este cu noi este
împotriva noastră”.
 Controlul deplin din partea statului asupra mijloacelor de informare în
masă (tv., radioul, presa scrisă).
 Un monopol al puterii asupra forțelor armate
3
  Un monopol al puterii asupra forțelor de producție (domeniului economic)
În teoria şi practica politică pot fi întâlnite trei principale varietăți de regimuri
dictatoriale, şi anume:1. fascismul italian; 2. nazismul german; 3. comunismul de tip
sovietic.
Regimurile totalitare comuniste au apărut în timpul primului război mondial(1917
- Rusia) şi mai ales după cel de-al doilea război mondial, care au fost eliberate de către
armata sovietică de sub jugul fascist, dar nu numai în Europa ci şi în Asia şi America
Latină (China, Coreea de Nord, Vietnam, Cuba) şi au dispărut aproape în totalmente
grație revoluțiilor anticomuniste din anii 1989 - 90.
Regimurile totalitare fasciste au apărut după primul război mondial (în perioada
interbelică) şi au fost înlăturate de pe scena politică odată cu capitularea Germaniei în
1945. Astăzi doctrina fascistă sub orice formă este scoasă în afara legii.

3 . Regimurile politice autoritare

Ocupă o poziție intermediară între totalitarism şi democrație, deoarece în structura

lui sunt trăsături atât din regimul totalitar cât şi din cel democratic şi respectiv poate să
se transforme atât în cel totalitar cât şi cel democratic. Def. „Autoritarismul poate fi
definit ca un tip de regim, care se bazează pe puterea unei autorități, lider politic (de
la lat. „autoritas” ceea ce înseamnă putere, influență, prestigiu), care acordă prioritate
metodelor de constrângere în exercitarea puterii”. Aceasta este o concepție şi o
practică antidemocratică şi anti-legitimă de guvernare. În istorie forma autoritară de
guvernare s - a întâlnit în special în monarhiile absolute.
La etapa actuală autoritarismul înseamnă instaurarea puterii personale şi limitarea
împuternicirilor instituţiilor parlamentare cât şi a altor instituţii democratice din stat.
Autoritarismul este conceput adesea ca un antidot (substanță care contracarează
acțiunea unei otrăvi...), menit să contracareze imperfecțiunile democrației şi este
favorizat de dificultățile instituirii democrației în societăți fără tradiție reprezentativă,
principii egalitare, deschidere spre dialog şi toleranță şi care nu acordă credit libertății
individului şi drepturilor cetățeanului. Orice putere de orice tip ar deține autoritate, însă
acesta primește calificativul de autoritar, doar atunci când se folosește în mod abuziv
(arbitrar) de violență. Când regimul politic abuzează de autoritatea sa, folosind mai
degrabă forța decât măsurile pașnice în realizarea propriilor scopuri sau în procesul de
guvernare, în acest caz avem de a face cu autoritarismul. Paradoxal este, că ceea ce pare
autoritar în ochii occidentalilor, poate să nu pară autoritar pentru populaţia acelui regim
politic.
Autoritarismul apare de obicei în condițiile de instabilitate politică şi economică.
Criteriile de definire a autoritarismului sunt următoarele:
 Limitarea competiției electorale: Alegerile în măsura în care au loc nu amenință
nicio dată poziția conducătorului în funcție, care se bazează pe relații clientelare
şi solidarități de clan.
 Viața politică devine obiectul unui control din partea puterii, ce duce uneori
până la dispariția pluralismului politic, încarcerarea şi chiar lichidarea fizică a
opozanților politici.
4
  Organele de putere reprezentative sunt transformate în organe de marionetă.
 Nu se respectă principiul de separare a puterilor de stat. În acest caz o mai mare
influență capătă puterea executivă (prim-ministru sau preşedintele statului).
 Guvernanții acestui regim nu sunt recrutați prin competițiile politice de tip
concurențial (practic nu există iar dacă este, ea nu este decât formală).
 Aceste regimuri nu au o ideologie oficială şi nici nu țintesc spre mobilizările
masive de mase
 Renunțarea de la principiul de constituționalitate şi legitimitate, constituția
capătă un caracter formal, simbolic.
 Blocarea informației: în raport cu mas-media, puterea face uz de presiuni şi
cenzură, pot fi închise chiar şi ziarele, posturile de radio şi tv.
Însă trebuie de menţionat că acestui regim îi sunt specifice şi unele trăsături din
reg. democratic, deoarece s-a menţionat că el este intermediar. De ex.: a) alegerile pot
fi parțial libere, b) în unele cazuri, acest regim poate permite aşa numitul pluralism
politic în activitatea şi gândirea politică şi chiar în unele cazuri se poate împăca cu
existența opoziției, c) economia în cadrul acestui regim nu este planificată, supusă
controlului din partea statului, dar funcţionează în conformitate cu legile economiei de
piață. Însă acest regim este foarte aspru, nemilos cu manifestarea reală a concurenței
politice, cu încadrarea reală a societății în viața şi activitatea politică.
În teoria şi practica politică se întâlnesc mai multe varietăți de autoritarism, aşa ca:
1. dictaturi militare, 2. dictaturi civile şi 3. regimuri teocratice (de făcut
analiza).
Trebuie de menţionat că în unele țări, datorită regimurilor autoritare în domeniul
economic au fost realizate succese considerabile. În concluzie, se poate de afirmat că
regimul autoritar impune restricții destul de severe asupra activității indivizilor,
încercând să influențeze distribuirea valorilor de către sistemul politic şi plus la toate
acestea, majoritatea populaţiei este exclusă de la luarea deciziilor politice.

3. Regimurile politice democratice

Regimul Democratic (democrația) poate fi recunoscut (apreciat) drept cel mai

progresist, mai eficient în comparație cu primele două, deoarece în cadrul lui se
creează condiţii optimale pentru o libertate adevărată a individului şi de
automanifestare a lui în toate domeniile de activitate. Însă nu trebuie de idealizat
democrația, şi ea are foarte multe lacune. Winston Churchill referindu-se la
democrație a menţionat următoarele: „Democrația este cea mai rea formă de
conducere, dacă nu le socotim pe celelalte”. Cuvântul de democrație are o vechime de
peste 2 mii de ani, provenind din limba greacă în care „demos” înseamnă popor
(oameni liberi, bărbați, cetățeni ai cetății), iar „cratos”- putere. Prin democrație se
înțelege puterea poporului, conducerea poporului de către popor (A. Lincoln).
Democrația a apărut în Atena în sec. al VI - lea î. Hr., ca urmare a reformelor lui
Solon, urmate de cele a lui Clistene (508 î. Hr.) şi a culminat sub conducerea lui
Pericle (461- 430 î. Hr.) „epoca de aur” a democrației ateniene. Regimurile
democratice au apărut odată cu primele forme de organizare democratică a societății,
5
 având însă o serie de trăsături specifice în raport cu formațiunile sociale. Dacă în
Sclavagism şi Feudalism regimurile democratice reprezentau rarități, apoi în Ep.
Modernă şi mai ales cea Contemporană acestea devin forma principală de exercitare a
conducerii politice a societății, îmbrăcând forme specifice în raport cu condițiile
concrete ale fiecărei țări: regimuri democratice în cadrul unor monarhii
constituționale (Anglia, Belgia, Olanda, Spania, Norvegia, Suedia...); regimuri
democratice în cadrul unor republici parlamentare (Italia, Germania, Portugalia,
Finlanda...); şi regimuri democratice prezidențiale (SUA, Franța...).
Prin urmare, se poate de apreciat că în epoca contemporană, regimurile
democratice capătă o pondere tot mai mare în viața politică a tuturor țărilor, de aceasta
fiind legată spiritul progresului şi prosperității, a colaborării între popoare şi
menținerea păcii pe această planetă.
Esența regimului democratic se află în sistemul drepturilor şi libertăților omului,
ceea ce permite cetățenilor să aibă acces la viața politică şi să determine prin voința
lor cursul şi calitatea regimului politic. Esența democratică a regimului politic
presupune ca statul să fie liber iar puterile sale de natură politică, economică, culturală
să nu fie acaparate nici de una din grupările politice care le dispută, căci aceasta poate
să aducă la instaurarea unui regim antidemocratic, dictatorial.
În evoluţia sa democrația a trecut prin două forme: 1. democrația directă şi 2.
democrația reprezentativă (de făcut analiza).
În teoria şi practica politică, regimurile democratice se individualizează printr-o
serie de trăsături, precum ar fi:
 Organele de conducere ale puterii de stat se constituie şi activează prin
consultarea cetățenilor. Ele sunt emanația voinței acestora.
 Organele reprezentative de putere centrală şi cele locale se formează pe baza
alegerilor libere cu caracter universal.
 Aparatul puterii de stat activează în conformitate cu principiul separării
puterilor de stat (executivă, legislativă şi judecătorească).
 Existența unui larg sistem de drepturi şi libertăți cetățenești, a căror aplicare în
practică este garantată de organele puterii de stat, recunoaşterea egalității
formale a cetățenilor.
 Pluripartitismul politic (mai multe partide pe scenă) şi pluralismul ideologic.
 Activitatea legală nu numai a partidelor de guvernământ ci şi a celor de
opoziție.
 Mas-media (presa, tv., radioul) trebuie să activeze liber, fără controlul din
partea puterii, să nu existe cenzura...

4. Caracteristica regimului politic în Rep. Moldova

În evoluţia sa, regimul politic din Rep. Moldova a trecut prin două principale etape:
1. De la anexarea Basarabiei la URSS, din 1940 – până la 23 iunie 1990 (proclamarea
suveranității), s-a instituit şi a funcționat un regim politic nedemocratic.
A 2-a etapă – de la proclamarea suveranității, 23.06.1990 şi până în prezent are loc
procesul de formare a regimului de esență democratică, care a constituit un moment
6
istoric, de cotitură în etapa de tranziție de la regimul politic nedemocratic, totalitar la cel
democratic, de esență occidentală. Pe 27 august 1991 parlamentul RM a proclamat
independența, care de asemenea a contribuit la afirmarea regimului de esență
democratică. Prin adoptarea constituției din 29.07.1994 regimul politic a devenit semi-
prezidențial, deoarece Preşedintele statului şi Parlamentul aveau împuterniciri egale
(după modelul francez) în conformitate cu care preşedintele statului era ales prin votul
direct de către cetățeni, pe când prim-ministrul cu guvernul depindea de Parlament, ales
prin vot direct. La 5.07.2000 parlamentul a votat proiectul de instituire a regimului
parlamentar. Au fost limitate prerogativele preşedintelui în favoarea parlamentului şi a
guvernului şi în conformitate cu art. 78 din constituție, alegerea preşedintelui de către
parlament. De fapt, în pofida faptului că de jure în Moldova s-a instituit forma
parlamentară, de facto pe timpul celor 8 ani de guvernare comunistă (2001-2009) a
rămas acelaşi sistem semiprezidenţiale. În iulie (29) în rezultatul alegerilor parlamentare
anticipate a fost înlăturată de la putere guvernarea comunistă şi a fost constituită
guvernarea de coaliție, din 4 partide (PL, PLDM, PD, AMN) care a format AIE. În iulie
2010 parlamentul a decis ca pe 5 septembrie să se petreacă referendumul, la care
cetățenii trebuiau să se pronunțe referitor la alegerea preşedintelui direct de către popor,
adică să se întoarcă din nou la sistemul semi-prezidențial. Pe 28.11.2010 s-au petrecut
alegerile parlamentare anticipate în rezultatul cărora s-a creat coaliția de guvernare
AIE-2, constituită din 3 partide: PLDM, PD, şi PL, care în sumă au acumulat 59 de
mandate.

Trăsăturile pozitive ale regimului politic din RM:

 Societatea civilă este în procesul de constituire, maturizare.

 S-a constituit deja sistemul pluripartidist (peste 30 partide activează).
 Activitatea legală a partidelor de opoziție.
 Aparatul puterii de stat activează după principiul de separare a celor trei
puteri de stat (legislativă, executivă și judecătorească).
 Au avut loc alegeri libere (relativ) atât parlamentare cât şi prezidențiale, cât
şi cele locale, care au fost monitorizate de către observatori interni şi
internaționali, care au confirmat că corespund normelor şi standardelor
internaționale.
 Tendința din partea puterii de a aplana conflictele ce apar în societate prin
metode pașnice, politice.
 Mass-media este relativ liberă, au apărut noi posturi de tv, ziare...

Neajunsurile, laturile negative:

 Sistemul electoral are destul de multe lacune (de explicat).

 În activitatea organelor de putere lipsește transparența, activează destul de
închis.
 Organele constituționale de drept (justiția, poliția, procuratura), menite să
asigure respectarea legilor, constituției activează destul de neeficient.
7
 Nivelul înalt de corupție în organele de putere.
 Selectarea cadrelor pentru anumite funcții de conducere se face de multe ori
nu după criteriul de profesionalism, ci după alte criterii: cumătrism, rudenie
 Distanța foarte mare dintre interesele elitei politice şi interesele societății.
 Nivelul înalt de sărăcie (salarii, pensii, burse, asistenţă socială...)
 Clasa mijlocie, care pe drept se socoate pilonul democrației, este foarte mică
la număr, la noi persistă cele două extremități: bogați şi săraci.