Tema 10

Ajutoarele externe/programele europene si dezvoltarea

cuprins
1 planul marshall
Planul Marshall (în engleză: The Marshall Plan, cu numele oficial European Recovery Program (ERP)), a fost primul plan de
reconstrucție conceput de către Statele Unite ale Americii și destinat țărilor europene afectate de Al Doilea Război Mondial. El a
avut ca scop ajutorul financiar rapid pentru reconstrucția Europei și asigurarea de aliați pentru Statele Unite ale Americii pe
continent.

Țările care au beneficiat de ajutor în cadrul planului Marshall

George Marshall, secretarul de stat american

La 5 iunie 1947, într-un discurs rostit în Aula Universității americane Harvard, secretarul de stat american George Marshall a
anunțat lansarea unui vast program de asistență economică destinat refacerii economiilor europene, cu scopul de a stăvili
extinderea comunismului, fenomen pe care el îl considera legat de problemele economice[1].
La 19 iunie 1947 miniștrii de externe ai Franței (Georges Bidault) și Regatului Unit (Ernest Bevin) au semnat un comunicat prin
care au invitat 22 de state europene să trimită reprezentanți la Paris pentru a schița un plan de reconstrucție europeană.
Etichetând Planul Marshall drept „imperialism economic american”, Moscova a interzis țărilor ei satelite să participe la Conferința
de la Paris. Sovieticii considerau că acceptarea planului ar fi condus la desprinderea de URSS a țărilor din sfera ei de influență și
la pierderea avantajelor politice și strategice dobândite de Kremlin în Europa Centrală și de Est la sfârșitul celui de-al Doilea
Război Mondial.

Țări implicate[modificare | modificare sursă]

Inițial, acest plan era destinat tuturor statelor europene, însă a fost respins de URSS și sateliții ei, care se temeau de creșterea
influenței americane. Planul Marshall a constat într-un ajutor financiar acordat unui număr de doar 16 state din vestul Europei.
Pentru administrarea acestuia a fost înființată Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD). Tabelul de mai jos
prezintă ajutorul acordat fiecărei țări în parte, după an.
 Cumula
1948/49 1949/50 1950/51
tiv
Țara (milioa (milioa (milioa
(milioan
ne $) ne $) ne $)
e $)
 Austria 232 166 70 468
 Belgia și   Luxemburg 195 222 360 777
 Danemarca 103 87 195 385
 Franța 1085 691 520 2296
 Germania de Vest 510 438 500 1448
 Grecia 175 156 45 376
 Islanda 6 22 15 43
 Irlanda 88 45 0 133
 Italia 594 405 205 1204
 Țările de Jos 471 302 355 1128
 Norvegia 82 90 200 372
 Portugalia 0 0 70 70
 Suedia 39 48 260 347
 Elveția 0 0 250 250
 Turcia 28 59 50 137
 Regatul Unit 1316 921 1060 3297
Total 4.924 3.652 4.155 12.731

Anii de glorie[modificare | modificare sursă]

Planul Marshall a relansat economia Europei occidentale, care până în anii 1970 a cunoscut o dezvoltare explozivă. Germania de
Vest s-a situat în fruntea acestui avânt, fiind urmată de Italia și Franța. Nivelul de trai a crescut spectaculos, dezvoltarea
economică ducând la o formare de resurse foarte mari pentru programe și politici sociale.

Planul Marshall - o poveste de succes

În urmă cu 60 de ani, George C. Marshall prezenta în Congresul American un plan ce s-a dovedit a fi cel
mai de succes proiect de reconstrucţie civilă al secolului XX.

    

Eradicarea foametei, reconstrucţia civilă şi redarea speranţei oamenilor. Acestea au fost

obiectivele fostului secretar de stat american şi laureat al premiului Nobel pentru pace,
George C. Marshall.
De-a lungul istoriei, puţini şefi de stat au avut ocazia să semneze o lege de o asemenea
importanţă - declara pe 3 aprilie 1948, când a intrat în vigoare Planul Marshall,
preşedintele american Harry S.Truman. Pentru prima oară, proiectul lui George Catlet
Marshall, la acea vreme secretar de stat, a fost prezentat însă pe 5 iunie 1947, în cadrul
unui discurs susţinut la Universitatea Harward.
"Statele Unite fac tot ce le stă în putere pentru a pune pe picioare economia mondială. Politica noastră nu se îndreaptă
împotriva unei ţări anume sau a vreunei doctrine politice, ci împotriva foametei, a sărăciei, a haosului."
Aceştia au fost pilonii pe care urma să fie construit planul Marshall. Sprijin financiar pentru ţările distruse în urma
războiului, livrarea de alimente şi, nu în ultimul rând, ajutor pentru reconstruirea structurilor democratice.
Dar, Statele Unite, reprezentate prin secretarul de stat George Marshall, au pus şi o condiţie potenţialilor beneficiari ai
sprijinului american: să îngroape trecutul şi să găsească împreună calea către un nou început.
"Înainte ca guvernul Statelor Unite să facă eforturi pentru îmbunătăţirea situaţiei şi să ajute europenii să facă primii paşi
pe noul drum către reabilitare, ţările din Europa ar trebui să ajungă la un consens în privinţa nevoilor urgente pe care le
au şi a felului în care vor acţiona aşa încât măsurile guvernului american să aibă rezultatele scontate."
Între 1948 şi 1952, 16 ţări europene au beneficiat de credite, mărfuri şi servicii care, la acea vreme, au însumat 14
mld.US$. Numai în anul 1949, în proaspăt înfiinţata Republică Federală a Germaniei, au curs 1,3mld.US$.
Astfel, Planul Marshall a stimulat milioane de vest-europeni să se apuce de treabă şi să reconstruiască ce fusese distrus în
război. Câţiva ani mai târziu, producţia era chiar mai mare decât cea de dinaintea celei de-a doua conflagraţii mondiale.
Efectele Planului Marshall
Secretul succesului a fost noul sistem de conversie valutară care a
condus la multiplicarea efectelor capitalului investit. Mai simplu
spus: un importator german achita contravaloarea comenzii din
Statele Unite în marca germană, dar exportatorul american nu era
plătit cu neatractiva deviză germană, ci primea dolari din fondurile
alocate Planului Marshall.
Trei consecinţe majore a avut aşadar proiectul fostului secretar de stat
american: în primul rând, ţările europene au fost determinate să
coopereze din nou în chestiuni economice şi politice. În al doilea Portret George C.Marshall
rând, le-a fost dată posibilitatea să achiziţioneze bunuri de investiţii plătind cu valutele lor depreciate după război. Iar, în
al treilea rând, Planul Marshall a reuşit să izoleze influenţa socialistă din Europa de Vest.
Pe 15 decembrie 1949, Republica Federală Germania a devenit, oficial, stat beneficiar al Planului Marshall. Documentele
au fost semnate în pe atunci sediul provizoriu al cancelariei germane, actualul Muzeu König din Bonn.
"Statele Unite au contribuit într-o măsură atât de semnificativă la însănătoşirea economică a Germaniei şi a Europei de
Vest în general, încât nu pot decât să adresez încă o dată mulţumirile poporului german. Ne bucurăm că în urma
acordului semnat vom putea să sprijinim şi Berlinul." - spunea cancelarul Konrad Adenauer.
Uniunea Sovietică a spus "nu"
Şi Europa de Est sau Uniunea Sovietică ar fi putut profita de pe urma Planului Marshall, conceput pentru întreaga
Europă nu numai pentru ţările din Occident. Însă, după Conferinţa de la Paris, Rusia n-a vrut să aparţină Planului
Marshall. Cehoslovacia şi Polonia ar fi dorit, însă Moscova nu le-a permis. Kremlin-ul ar fi vrut ca ţările care au suferit
cele mai multe pierderi de vieţi omeneşti în război să primească cea mai mare parte a ajutorului american. Celelalte state
au refuzat.
Astfel, Planul Marshall a devenit un program dedicat exclusiv Europei Occidentale. El a consolidat Republica Federală în
vestul continentului, dar a contribuit, în acelaşi timp, şi la accelerarea scindării deja previzibile a Europei, în Est şi Vest.
Banca Mondială a aprobat un plan de ajutoare de 12 miliarde de dolari pentru a garanta
ţărilor în curs de dezvoltare accesul rapid la vaccinuri când vor fi disponibile, scrie Agerpres.
Această sumă va servi "pentru finanţarea achiziţionării şi distribuţiei de vaccinuri, teste şi
tratamente COVID-19 pentru cetăţenii lor".

Finanţarea ar putea permite vaccinarea a "până la un miliard de persoane".

Banca Mondială intenţionează să trimită un "semnal cercetării şi industriei farmaceutice că cetăţenii

din ţările în curs de dezvoltare trebuie să aibă şi ei acces la vaccinuri COVID-19 sigure şi eficiente".

În plus, ea va aduce un sprijin tehnic pentru a pregăti ţările în curs de dezvoltare pentru utilizarea pe
scară largă a vaccinurilor, în coordonare cu partenerii internaţionali.

Această finanţare face parte dintr-un pachet de ajutorare iniţiat de Banca Mondială cu o valoare de
până la 160 de miliarde de dolari până în iunie 2021 pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare să
lupte împotriva pandemiei de COVID-19, a mai precizat instituţia de la Washington.

"Accesul la vaccinuri sigure şi eficiente şi la sisteme de distribuţie întărite este esenţial pentru
modificarea cursului pandemiei şi ajutorarea ţărilor confruntate cu un impact economic şi bugetar
catastrofal să meargă spre o recuperare rezilientă", a declarat preşedintele Băncii Mondiale, David
Malpass, citat în comunicat.

Aprobarea era aşteptată pentru că el a dezvăluit acest proiect la sfârşitul lui septembrie. David
Malpass a estimat la acea dată că un vaccin COVID-19 "eficient şi sigur" este fundamental pentru
ca lumea să se poată redeschide în deplină siguranţă.

În contextul în care vaccinurile nu sunt comercializate încă, el a subliniat într-un interviu acordat
cotidianului francez Le Figaro necesitatea de a anticipa, "pentru că procesul de distribuţie a unui
vaccin este complex".

David Malpass a subliniat experienţa "solidă" a Băncii Mondiale în domeniul programelor de

vaccinare, cu poliomielita, rujeola sau în domeniul gestionării unei crize cum a fost în cazul Ebola.
Turcia - un lider mondial în domeniul asistenţei umanitare
Conform raportului Organizației pentru Inițiative de Dezvoltare, Turcia  a fost anul trecut o țară care a acordat cel mai mare volum de ajutoare
umanitare Analiza agendei - 20.007.2018

20.07.2018 ~ 10.11.2020

Ajutoarele umanitere acordate de Turcia și politica pentru refugiați adoptată de țară ocupă locul întâi în lume și dau lumii o
lecție de umanitate. Fiind o țară care oferă cele mai multe ajutoare umanitare Turcia demonstrează lumii modul prin care
trebuie de apreciat și de ajutat oamenii. Spre deosebire de țările care se ascund în spatele clișeelor așa-numitor ”drepturi
ale omului”,  abordarea politicii externe a Turciei axată pe om arată practic cum trebuie fi prețuit omul  numai pentru că
este om. Faptul că Turcia este în același timp un stat care găzduiește cea mai mulți refugiați indică diferența de   abordare a
Turciei. Potrivit raportului cu privire la Ajutoarele Umanitare Mondiale din 2018 Turcia a acordat anul trecut cele mai multe
ajutoare umanitare și a fost aleasă drept ce mai generoasă țară.  În ceea ce privește  acordarea ajutorului umanitar Turcia
este urmată de Luxemburg și Norvegia.

Analiza subiectului elaborată de către cercetătorul Centrului Analitic SETA (Fundația pentru cercetări politice, economice și
sociale), Can Acun.

Conform raportului Organizației pentru Inițiative de Dezvoltare cu sediul în Marea Britanie, Turcia, furnizând anul trecut
asistența umanitară în valoare de  8,07 miliarde de dolari,  a fost o țară care a acordat cel mai mare volum de ajutoare
umanitare. Volumul ajutorului Umanitar al Statelor Unite a fost de 6,68 miliarde de dolari – 0,04% din venitul național. SUA
este urmată de Germania care a furnizat ajutor umanitar în valoare de 2,25 miliarde de dolari. Faptul că asistența
umanitară acordată de  Turcia este cu mult mai mare este o dovadă a abordării umanitare  a politicii externe şi
demonstrează deosebirea Turciei pe plan mondial.  Și faptul că țările care pretind a fi apărători ai drepturilor omului și
democrației au rămas mult în urma în materia asistenței umanitare este unul dintre cei mai semnificativi indicatori care
demonstrează că afirmațiile nu reflectă realitatea. Turcia, la rândul său, plasându-se pe locul întâi în asistența umanitară,
dovedește că prețuiește drepturile omului.

Un alt criteriu cere deosebește Turcia de alte țări este faptul că adăpostește cei mai mulți refugiați. 3,5 milioane de refugiați
găzduiți în Turcia dau dovadă de o abordare umană și conștiincioasă. Spre deosebire de mai multe țări Turcia acordă
valoare atât persoanelor care s-au refugiat pe teritoriul său cât și prin volumul de ajutor umanitar oamenilor de peste
hotare. Abordarea deosebită a Turciei, în timp ce în general în lume crește rasismul,  sunt adoptate politici dure fața de
refugiați, este urmărită înecarea oamenilor în Marea Mediterană, este o onoare pentru omenire. Faptul că în ciuda unui
număr mare de refugiați Turcia nu s-a confruntat cu instabilitatea politică și creșterea rasismului, demonstrează că
argumentele împotriva refugiaților în lume nu reflectă adevărul. Criza refugiaților care a avut loc în SUA și în Europa este de
fapt criza rasismului și xenofobiei.

Ajutorul extern: un instrument de politică Din 1946

ajutorul extern american este o parte esențială a politicii externe americane. SUA se extinde asupra
națiunilor în curs de dezvoltare și pentru asistență militară sau în caz de dezastre. 
Context de ajutor extern american

Statele Unite ale Americii au continuat să folosească ajutorul extern în timpul Războiului Rece ca o modalitate de
a ține popoarele din comunist Uniunea Sovietică sfera de influență a lui. De asemenea, a plătit în mod regulat
ajutor extern umanitar în urma unor dezastre.

Tipuri de ajutor extern

Statele Unite ale Americii împarte ajutorul extern în trei categorii: asistență militară și de securitate
(25 la suta din cheltuielile anuale), în caz de dezastre și de ajutor umanitar (15 la sută), precum și
asistența pentru dezvoltare economică (60 la sută).

Asistență Comandamentul de Securitate al Armatei Statelor Unite (USASAC) gestionează elemente militare și de
securitate de ajutor extern. Un astfel de ajutor include instruirea și formarea militară. USASAC administrează, de
asemenea, vânzările de echipament militar către națiuni străine eligibile. Potrivit USASAC, acesta gestionează în
prezent 4.000 de cazuri de vânzări militare străine în valoare de o suma estimata la 69 miliarde $.
 Biroul Administrației caz de catastrofe Externe se ocupă de cazurile de dezastru și ajutor umanitar. Disbursările
variază în fiecare an , cu numărul și natura crizelor globale. În 2003, Statele Unite ale Americii de ajutor în caz
de dezastru a atins un maxim de 30 de ani , cu 3830000000 $ ajutor. Această sumă a inclus de relief rezultată din
America martie 2003 invazia Irakului .

USAID administrează un ajutor pentru dezvoltare economică. Asistenta include construirea de infrastructură,

împrumuturi mici întreprinderi, asistență tehnică și suport bugetar pentru dezvoltarea națiunilor.

Destinatarii Top ajutor extern

Rapoartele Census SUA pentru 2008 indică primele cinci beneficiari de ajutoare externe americane
în acel an au fost:

• Afganistan, 8800000000 $ (2,8 miliarde $ economică, 6 miliarde $ militare)

• Irak, 7,4 miliarde $ (3,1 miliarde $ economică, 4,3 miliarde $ militare)
• Israel 2,4 miliarde $ (44 milioane $ economică, 2,3 miliarde $ militare)
• Egipt, 1,4 miliarde $ (201 milioane $ economică, 1,2 miliarde $ militare)
• Rusia, 1,2 miliarde $ (toate din el ajutor economic)

Israel și Egipt au depasit, de obicei, lista de destinatari. războaiele Americii în Afganistan și Irak și eforturile sale
de a reconstrui acele zone în lupta împotriva terorismului au pus aceste țări în partea de sus a listei.

Critica de ajutor extern american

Criticii programelor americane de ajutor străin susțin că ei fac puțin bine. Ele sunt rapid să
se constate că , deși ajutorul economic este destinat în curs de dezvoltare țări, Egipt și Israel ,
cu siguranță , nu se incadreaza in aceasta categorie.

Oponenții susțin, de asemenea că ajutorul extern american nu este vorba de dezvoltare, ci mai degrabă
rezemarea lideri care respectă dorințele Americii, indiferent de abilitățile lor de conducere. Ei acuză că ajutorul
extern american, în special ajutor militar, pur și simplu proptește lideri de a treia rata, care sunt dispuși să urmeze
dorințele Americii. Hosni Mubarak, înlăturat de la președinția egipteană în februarie 2011, este un exemplu. A
urmat, prin cu privire la normalizarea relațiilor cu Israelul predecesorul său Anwar Sadat, dar a făcut puțin bine
pentru Egipt.

Beneficiarii de ajutor militar străin au transformat , de asemenea , împotriva Statelor Unite în trecut. Osama bin
Laden , care a folosit un ajutor american pentru a lupta împotriva sovietelor în Afganistan în 1980, este un prim
exemplu.

Alți critici susțin că ajutorul extern american doar legături cu adevărat națiuni în curs de dezvoltare în Statele
Unite și nu le permite să stea pe cont propriu. Mai degrabă, ei susțin, promovând libera inițiativă în interiorul și
comerțul liber cu aceste țări le-ar servi mai bine.
 Etichete: umanistică, probleme, Politica externă,

Das könnte Sie auch interessieren

CITEŞTE ÎN CONTINUARE
Cum ne-au externă Schimbarea politicii de coeziune după 9/11?

Cum se utilizează ajutorul extern al Statelor Unite în

politica externă
• by Steve Jones
Un instrument politic de la 1946
Ajutorul străin american este o parte esențială a politicii externe americane. Statele Unite ale Americii le extind la țările în
curs de dezvoltare și la asistența militară sau în caz de catastrofe. Statele Unite au folosit ajutor străin din 1946. Cu cheltuieli
anuale în miliarde de dolari, acesta este și unul dintre cele mai controversate elemente ale politicii externe americane.

Contextul ajutorului extern american

Aliații occidentali au învățat lecția de ajutor extern după primul război mondial
Învinge Germania nu a primit nici un ajutor de restructurare a guvernului și a economiei după război. Într-un climat politic
instabil, nazismul a crescut în anii 1920 pentru a contesta Republica Weimar, guvernul legitim al Germaniei și, în cele din
urmă, să o înlocuiască. Desigur, cel de-al doilea război mondial a fost rezultatul.
După cel de-al doilea război mondial, America se teme că comunismul sovietic se va strecura în regiuni destabilizate, sfâșiate
de război, așa cum naziștii au făcut-o mai devreme. Pentru a contracara acest lucru, Statele Unite au pompat imediat 12
miliarde de dolari în Europa. Congresul a adoptat apoi Planul european de redresare (ERP), mai cunoscut sub numele
de Planul Marshall , numit după secretarul de stat George C. Marshall. Planul, care ar distribui alte 13 miliarde de dolari în
următorii cinci ani, a fost brațul economic al planului președintelui Harry Truman de a combate răspândirea comunismului.
Statele Unite au continuat să utilizeze ajutorul străin în timpul războiului rece ca o modalitate de a ține națiunile din sfera de
influență a Uniunii Sovietice comuniste.
De asemenea, a plătit în mod regulat ajutor umanitar extern în urma dezastrelor.

Tipuri de ajutor extern

Statele Unite divizează ajutoarele externe în trei categorii: asistență militară și de securitate (25% din cheltuielile anuale),
ajutor umanitar și dezastru (15%) și asistență pentru dezvoltarea economică (60%).
Comandamentul de asistență pentru securitate al armatei americane (USASAC) gestionează elementele militare și de
securitate ale ajutorului străin. Acest ajutor include pregătirea militară și formarea militară. USASAC gestionează, de
 asemenea, vânzările de echipament militar către națiuni străine eligibile. Potrivit USASAC, acesta gestionează acum 4.000
de cazuri de vânzări militare străine în valoare de aproximativ 69 miliarde de dolari.
Oficiul Administrației în caz de catastrofe străine gestionează cazurile de ajutor umanitar și dezastru. Plățile variază anual cu
numărul și natura crizelor globale. În 2003, ajutorul acordat de Statele Unite în caz de catastrofe a atins un maxim de 30 de
ani, cu ajutor de 3,83 miliarde de dolari. Această sumă include scutirea care a rezultat din invazia Americii din martie 2003 în
Irak .
USAID administrează ajutorul pentru dezvoltare economică. Asistența include construirea infrastructurii, împrumuturi pentru
întreprinderi mici, asistență tehnică și sprijin bugetar pentru țările în curs de dezvoltare.

Primii beneficiari ai ajutorului de stat

Rapoartele recensământului american pentru 2008 indică primii cinci beneficiari ai ajutorului străin american în acel an:
 Afganistan, 8,8 miliarde de dolari (2,8 miliarde dolari economici, 6 miliarde dolari militari)
 Irak, 7,4 miliarde de dolari (3,1 miliarde de dolari economici, 4,3 miliarde de dolari militari)
 Israel, 2,4 miliarde dolari (44 milioane dolari economici, 2,3 miliarde dolari militari)
 Egipt, 1,4 miliarde dolari (201 milioane dolari economici, 1,2 miliarde dolari militari)
 Rusia, 1,2 miliarde de dolari (tot ajutorul economic)
Israelul și Egiptul au depășit de obicei lista destinatarilor. Războaiele americane din Afganistan și Irak și eforturile sale de a
reconstrui aceste zone, în timp ce lupta împotriva terorismului, au pus aceste țări în fruntea listei.

Critica asistenței externe americane

Criticii programelor americane de asistență străină susțin că nu fac nimic bun. Aceștia constată cu rapiditate că, în timp ce
ajutoarele economice sunt destinate țărilor în curs de dezvoltare , Egiptul și Israelul nu se încadrează în categoria respectivă.
Oponenții susțin, de asemenea, că ajutorul străin american nu are legătură cu dezvoltarea, ci mai degrabă susține liderii care
respectă dorințele Americii, indiferent de abilitățile lor de conducere. Aceștia acuză că ajutorul străin american, în special
ajutorul militar, îi ajută pe liderii de rangul al treilea care doresc să urmeze dorințele Americii.
Hosni Mubarak, demis din președinția egipteană în februarie 2011, este un exemplu. El a urmat normalizarea relațiilor sale
cu Israelul predecesorului său Anwar Sadat, dar a făcut puțin pentru Egipt.
De asemenea, beneficiarii ajutorului militar străin s-au întors împotriva Statelor Unite în trecut. Osama bin Laden , care a
folosit ajutor american pentru a lupta împotriva sovieticilor în Afganistan în anii 1980, este un prim exemplu.
Alți critici susțin că ajutorul străin american doar leagă națiunile cu adevărat în curs de dezvoltare în Statele Unite și nu le
permite să stea singuri. Mai degrabă, ei susțin că promovarea liberă a întreprinderilor în cadrul comerțului liber cu aceste țări
le-ar servi mai bine.