JOC SECUND [DIN CEAS DEDUS…], de Ion Barbu

Din ceas, dedus adancul acestei calme creste,

Intrata prin oglindă în mantuit azur,
Taind pe inecarea cirezilor agreste,
In grupurile apei, un joc secund, mai pur.

Nadir latent! Poetul ridică insumarea

De harfe resfirate ce-în sbor invers le pierzi
Si cantec istoveste: ascuns, cum numai marea,
Meduzele când plimba sub clopotele verzi.

Prezentarea generala a curentului

In perioada interbelica, in poezia romaneasca au existat doua curente: modernismul (Tudor Arghezi, Lucian
Blaga, Ion Barbu) si traditionalismul (Vasile Voiculescu, Ion Pillat).
Modernismul are la baza „Teoria Sincronismului”, lansata de Eugen Lovinescu, si porneste de la
necesitatea aducerii poeziei romanesti la nivelul celei europene. Acest curent aduce o serie de inovatii
precum aria tematica filozofica (conditia umana, creatia, trecerea timpului si cunoasterea), ambiguitatea
limbajului, prezenta metaforei-cheie, iar versificatia traditionala este abandonata in favoarea
ingambamentului, versului alb sau versului liber, organizare astrofica si masura variabila.
Introducere opera
Ion Barbu este in literatura romana reprezentantul ermetismului, o varianta extrema a modernismului
interbelic care are la baza ideea incifrarii mesajului poetic prin utilizarea unor meologisme, constructii
sintactice neobisnuite sau crearea unor metafore complexe.
Poezia [„Din ceas dedus…”] deschide volumul „Joc secund” din 1930si este o arta poetica deoarece
autorul incearca sa dea o definitie artistica poeziei.
Tipul de lirism
Intrucat textul este o arta poetica, lirismul este subiectiv, desi nu apare nici o marca lexico-gramaticala
a eului liric.
Explicarea titlului
Titlul poeziei a fost ales de catre editor intrucat autorul decisese publicarea fara acesta. Asadar, se
imprumuta titlul volumului, avand in vedere ca „Joc secund” este si metafora centrala care permite
descifrarea poeziei. Eul liric defineste poezia ca fiind o imitatie de gradul al II-lea, un joc abstractivizat. La
baza acestei idei se afla o teorie a filozofului grec Platon care face distinctie intre lumea ideilor, accesibila
numai zeitatilor si lumea oamenilor (realitate), vazuta ca singura accesibila oamenilor.
Conform viziunii lui Barbu, poezia reprezinta o copie a realitatii, o varianta abstractivizata si filtrata prin
imaginatia poetului. Astfel, daca realitatea este o copie de gradul I a lumii ideilor, un joc prim, deci poezia
este o copie de gradul II al acesteia, un joc secund.
Comentarea secventelor lirice
Din punct de vedere structural, poezia are doua secvente lirice, corespunzatoare celor doua strofe.
Secventa initiala are caracter descriptiv, marcat de faptul ca in aceasta strofa nu exista
predicat. Incipitul reda ideea ca poezia si arta, in general, sunt atemporale, metafora „din ceas,
dedus” sugerand universalitatea lirismului. Metaforele „adancul acestei calme creste” si „mantuit azur”
se refera la lumea ideilor din conceptul formulat de Platon. Concretizarea acestei lumi in realitate e sugerata
prin imaginea „cirezilor agreste”(rurale). In poezie, realitatea trece printr-un proces de transfigurare
artistica astfel incat concretul devine abstract, imaterial, ca si reflectarea intr-o apa sau oglinda. Cea mai
clasica reprezentare a acestei strofe ii apartine lui George Calinescu: „poezia („adancul acestei calme
creste”) este o iesire din contingent („din ceas dedus”) in pura gratuitate, e un joc secund, ca inecarea
imaginii cirezii in apa”.
Cea de-a doua strofa debuteaza printr-o structura exclamativa care cuprinde termenul stiintific „nadir”; in
astronomie, termenul „nadir” desemneaza pozitia inferioara a Soarelui, inainte de apus. Eul liric sugereaza
faptul ca orice poet trebuie sa caute diverse surse de inspiratie in realitatea concreta, banala, nu in lumea
superioara a zenitului. Rolul poetului este, asadar de a gasi „harfele rasfirate”, adica sursele de inspiratie
ascunse in lumea obisnuita. Structura metaforica „ce-n sbor invers le pierzi” se refera la greseala unor
poeti de a cauta inspiratia in alta sfera decat cea a concretului. Comparatia extinsa din final, introdusa prin
„cum”, ilustreaza faptul ca un poet nu reda in operele sale realitatea asa cum e, ci o supune propriei
imaginatii, modificand-o, dandu-i alte valente.
Caracteristici ale limbajului poetic
Substantivul „ceas” de la inceputul poeziei apartine campului semantic al timpului, dar este timpul
neclintit, fara curgere. Timpul barbian este, dupa aprecierea lui Alexandru Paleologu, „dedus”, „sustras
oricarei prize a temporalitatii curente”.
Elemente de prozodie (versificatie)
Din punct de vedere prozodic se remarca utilizarea unei versificatii aproape traditionale: rima este
incrucisata, textul este organizat in doua catrene, ritmul este iambic si masura este variabila (12-14 silabe).
Analiza pe niveluri de interpretare
La nivel morfologic, ar fi de remarcat conversiunea adjectivului „adanc” in substantivul „adancul”,
folosirea adjectivlor provenind din verbe la participiu, in prima strofa („dedus”, „intrata”) si a unor
infinitive lungi, in ansamblul poeziei („inecarea”, „insumarea”), forme care reprezinta efortul abstragerii, al
iesirii din limitata lume senzoriala.
La nivel sintactic, se observa ca ambele strofe se reduc la cate o singura fraza. Peima strofa este eliptica de
predicat, pe cand a doua include coordonari si buordonari de propozitii.
REPORT THIS AD
La nivel lexical se remarca utilizarea unor cuvinte din domeniul stiintific („dedus”, „nadir”), acestea avand
rolul de a incifra mesajul. In acelasi scop, la nivelul sintactic s-au folosit enunturi ample, lipsite de predicat
Din punct de vedere stilistic abundenta metaforelor justifica oarecum incifrarea textului: „ceas dedus”,
„calma creasta”, „mantuit azur”, „nadir latent”, „harfe rasfirate”, sau a inversiunilor: „calma creasta”,
„mantuit azur”, dar si a epitetelor: „ceas dedus”, „cantec ascuns”, „nadir latent”, „harfe rasfirate”,
„clopotele verzi”. Este de ramrcat ca aceleasi sintagme constituie simultan figuri de stil diferite, ceea ce
sustine concizia si incifrarea limbajului poetic.
Concluzie
In concluzie, poezia „Joc secund” este reprezentativa pentru curentul modernist interbelic prin prezenta
metaforei cheie, incifrarea mesajului, tema filozofica si utilizarea vocabularului neobisnuit.