SCRIEREA ŞI AMPLASAREA DENUMIRILOR PE HĂRŢI

Această problemă constituie o permanentă preocupare pentru

specialişti, în momentul de faţă fiind în atenţia forurilor internaţionale. Acest
aspect fiind necesar deoarece în o serie de publicaţii, una şi aceeaşi denumire
apare sub forme diferite. Hotărâri de principiu au fost luate de către Direcţia
Topografică Militară în sensul că denumirile să fie scrise în alfabetul latin şi să
se folosească forma oficială a fiecărui stat. În statele unde se foloseşte un alt
alfabet se utilizează tot alfabetul latin, prin transliterarea oficială, recunoscută pe
plan internaţional. Exemplele ar fi: Athinai pentru Atena, Hellas pentru Grecia,
Anadolu pentru Anatolia.
Sunt cazuri în care denumirile apar pe hăţi în forma lor oficială, iar în
paranteză, alături sau sub aceasta, denumirea intrată în uz în limba română, de
exemplu London iar în paranteză Londra.
Un rol deosebit de important îl reprezintă diferitele caractere de litere
utilizate pentru scrierea denumirilor. În acest sens se pot deosebi 5 grupe de
denumiri:
1. centrele populate ( oraşe, sate), caractere romane capitale drepte şi
aplecate spre dreapta, romane majuscule drepte şi aplecate spre
dreapta, majuscule şi minuscule;
2. denumiri de mări şi oceane, romane majuscule aplecate spre stânga;
pentru golfuri şi strâmtori, romane minuscule aplecate spre stânga
sau bloc filiform aplecat spre stânga; pentru fluvii, bloc filiform
majuscul aplecat spre stânga; iar pentru lacuri roman aplecat spre
stânga;
3. pentru formele de relief, bloc drept şi aplecat spre dreapta, minuscul
sau majuscul;
4. pentru diviziuni administrative şi culturi, bloc drepte majuscule şi
minuscule;
5. pentru cote se folosesc cifre arabe drepte şi aplicate spre dreapta.
În ceea ce priveşte ortografia denumirilor, trebuie menţionat faptul că
scrierea denumirilor se începe cu literă majusculă numai pentru numele proprii.
Numele generice ca: deal, fluviu, insulă lac, munte, etc., când nu fac parte din
nume se scriu cu literă mică.
În general, trecerea denumirilor pe hărţi se are în vedere ca ele să nu
supraîncarce harta, să fie amplasate pe locuri cât mai libere, să nu intersecteze
desenul sau conturul altor elemente, folosindu-se cu precădere scrierea tehnică
(cu şablonul).
Amplasarea denumirilor pe hărţi se face după anumite norme la baza
cărora stau citirea uşoară şi comodă a hărţii şi precizarea obiectului la care se
referă inscripţia.

1
 Astfel, denumirile de localităţi sau oiconimele sunt plasate de
preferinţă în partea dreaptă sus a semnului convenţional respectiv poziţia 1 din
figura 1. Dacă totuşi, din anumite motive de forţă majoră, nu se poate plasa
astfel, se alege una din celelalte soluţii date în figura 1, în ordinea indicată.

Fig. 1 Amplasarea denumirilor de localităţi în raport cu semnul convenţional de

localitate.

Denumirile de localităţi situate la graniţă trebuie astfel amplasate încât

să fie în întregime pe teritoriul statului căruia îi aparţin. În ceea ce priveşte
orientarea denumirilor de localităţi, acestea sunt scrise întotdeauna pe direcţia
vest – est, constituind astfel un element util pentru orientarea hărţii.
Denumirile pentru hidrografie (hidronimele) se scriu deasupra
fluviilor, râurilor, pe porţiunea lipsită de alte detalii. Denumirile urmăresc
sinuozităţile cursurilor de apă, iar direcţia de scriere nu concordă totdeauna cu
direcţia de curgere a apei.
Denumirile oceanelor ţi mărilor, ca şi ale lacurilor mari, vor fi dispuse
după o linie uşor curbată şi orientată după axa de cea mai mare întindere. În
cazul lacurilor mici, denumirile se vor plasa în dreapta acestora.
Denumirile de insule mari şi mijlocii se vor scrie, ca orientare, la fel ca
în cazul mărilor şi oceanelor; la insulele mici denumirile se trec în dreapta
acestora, pe direcţia paralelelor. În cazul unor arhipelaguri scrierea se face după
o linie curbă, deasupra sau dedesubtul lor.
În cazul denumirilor referitoare la formele de relief (oronime), acestea
se amplasează pe linia de cea mai mare pantă, cu litere legate, când suprafaţa
este mică, sau litere egal distanţate când suprafaţa este mare. Denumirile văilor,
pasurilor, vâlcelelor se înscriu păstrând indicaţiile de la hidrografie.
Inscripţiile de ţări vecine se vor amplasa pe porţiunea de hartă
corespunzătoare, iar literele nu trebuie să acopere alte elemente ale hărţii.
Cotele sunt orientate totdeauna în poziţie orizontală, iar denumirile
vârfurilor se vor trece pe o direcţie paralelă cu aceasta, însă în partea dreaptă.
Valorile curbelor de nivel se înscriu astfel încât baza cifrelor să fie către piciorul
pantei.

2
 Scriere romană ( după L. Gagea şi V. Iacobescu, 1993)

Scriere bloc ( după L. Gagea şi V. Iacobescu, 1993)

Scriere bloc filiform( după L. Gagea şi V. Iacobescu, 1993)

3
4
Bibliografie:
Năstase A.,(1983), Cartografie – Topografie, Edit. Didactică şi pedagogică, Bucureşti
Gabriela Osaci – Costache, (2006), Topografie – Cartografie, Editura Universitară,
Bucureşti