Lecția de specialitate, forma de organizare a procesului didactic.

Planul de învățământ și programa analitică

În liceu de muzică ca și în alte școli cu profil artistic, există Planul de
învățământ, care stabilește obiectele ce se studiază în instituția de
învățământ muzical:numărul de ore pentru fiecare obiect, ordinea
predării obiectelor de studii după anii de învățământ.Acest Plan este
întocmit de Ministerul învățământului și este obligatoriu.
1.În primul rând întocmirea Planului de studii este determinată de
scopurile și sarcinile instituției de învățământ muzicale.Planul de
învățământ dă posibilitate să dezvolte elevul din punct de vedere artistic
pe lângă alte obiecte necesare pentru viitorul intelectual.Disciplinile de
specialitate sînt: instrumentul(specialitatea), teoria muzicii, solfedgio,
corul, literatura muzicală, ansamblul cameral, orchestra, pian auxiliar.
2.Întocmirea planurilor de învățământ este legat de vîrstă ale
elevului,conform posibilităților lui.
În timp ce Planul de învățământ stabilește obiectele studiate, Programele
analitice stabilesc conținutul acestor obiecte, precum și sistemul lor de
predare. În timp ce planul stabilește numărul total al orelor repartizate
pentru fiecare obiect, programe analitice repartizează aceste ore pe
probleme și teme. Programa este documentul principal după care
profesorul organizează activitatea sa. Programa stabilește conținutul,
sistemul și volumul cunoștințelor în cadrul obiectului respectiv.
Programa sistematizează cunoștințele la disciplina respectivă, ținînd
seama de particularitățile de vîrstă a elevului. Programa analitică
cuprinde o notă introductivă, care explică scopul ei, precum și diferite
instrucții metodice, privind specificul predării disciplinii, clasei elevului
și vîrstei lui. A doua parte a programei este însuși textul ei, care cuprinde
repartizarea judicioasă a materialului didactic pe toată perioada școlării.
Profesorul trebuie să cunoască programa în totalitatea ei, pentru a-i putea
crea astfel viziune clară asupra dezvoltării normale ale elevului în
decursul anilor de studii.
Planul de muncă individual
Conform programei analitice, pentru clasă respectivă, profesorul
alcătuește penru fiecare elev un plan de lucru individual, conținînd
materialul minimal pe care acesta este obligat să-l parcurgă într-un an
școlar. Programa prevede mai multe creații mizcale, decăt este posibil să
învețe un elev într-un an.Tinînd seama de pregătirea elevului( nivelul),
profesorul alege acele piese, care contribuie la continuitatea perfectă a
evoluției instrumentale a acestuia. În alcătuirea programei, profesorul
are în vedere atât particularitățile de vîrstă(clasă)cît și cele de pregătire.
Acest material cuprinde de obicei game,studii, exerciții tehnice,piese
polifonice,sonatine, sonate,concerte, piese lirice, creații de compozitori
de diferite stiluri, epoci, de compozitori autohtoni. Din acest material se
pregătește apoi programa pe semestr(jumătatea anului). Urmărind
cerințele Programei analitice profesorul alege programa pentru examen,
concert academic, examen tehnic( gamele, studii). Programa analitică
trebuie privită ca un punct de plecare, o călăuză în muncă a profesorului,
pentru pedagogul tînăr și neexperimentat este un exemplu. În munca
profesorului intervin cazuri cînd elevul depășește nivelul clasei
respective, sau cînd acesta prezintă un decalaj de un an sau mai mulți.În
ambele cazuri se procedează cu mult tact la alegerea repertoriului.
Aprecierea justă e nivelului elevului și repertoriului indicat, este lucrul
cel mai dificil în acest caz. În cazul decalajului( rămînerii în urmă) se
impune alcătuirea unui astfel de plan, care se permită recuperarea
materiei în cel mai scurt timp posibil.Alcătuirea planului la astfel de
elevi trebuie să se bazeze pe continua redicare a posibilităților lor
tehnice și de expresie. În cazul elevilor mai înaintați cu posibilități
sporite, pedagogul va urmări continua lor dezvoltare stabilind cu
precizie nivelul lui de dezvoltare. Alcătuirea planului de muncă
individual, constituie o serioasă problemă atît pentru pedagogul, cît și
pentru elev. Ea presupune multă profunzime psihologică, spirit de
orientare și un deosebit tact pedagogic. Un plan alcătuit difectuos va
avea întotdeauna urmări nefavorabile pentru elev. De aceea se
recomandă cunoașterea profundă de către profesor repertoriului spre
studiere elevilor. Profesorul trebuie să știe multe creații muzicale în
diferite culegeri și școli pentru copii. Fiecare profesor este cointeresat,
ca programele să fiu diferite, interesante, cu creații noi, nerepetate de alți
elevi din clasă și de colegii lui. Dacă elevul căntă la examen creațiile
prea populare, fiecare din profesori are viziunea lui de interpretare. În
discuția, care va fi după evaluarea elevului fiecare profesor spune
părerea lui despre interpretarea și propune nota. Dacă elevul va cînta
creațiile nu prea cunoscute, obiecții va fi mai puține și nota va fi mai
înaltă.
Principalele tipuri de lecții de specialitate.
Lecțiile se pot împărți pe tipuri în ceea ce privește scopul și metodica
susținerii lor:
1. Lecția de comunicare a noilor cunoștințe
2. Lecția de consolidare a cunoștințelor(repetiție)
3. Lecția de recapitulare ( de sinteză)
4. Lecția mixtă.

1. Prin lecția de comunicare a noilor cunoștințe se înțălăge lecția al

cărui principal conțînut îl constituie explicarea materialului nou.
2. Primul contact cu piesa muzicală. Profesorul interpretează piesa,
explică titlul lucrării, stilul, forma, conținutul, se stabilește cea mai
bună digitația, explică interpretarea corectă a textului. Importanța
explicării verbale și exemple muzicale interpretate de profesor este
cel mai important element metodic al lecției. Cea mai mare partre a
orei de specialitate se cîntă la instrument, ori cu voce( depinde de
specialitate)
3. Expunerea cunoștințelor de către profesor nu poate fi înlocuită de
nici un material oricît de perfect. În procesul expunerii muzicale
profesorul își introduce elevul în obiectul studiat.Expunerea se
desfășoară în mod diferit în funcție de clasă și vârstă.
4. În clasele începătoare, expunerea orală ia forma povestirii, tonul
folosit este adecvat vîrstei respective, cu comparații reușite între
elementele binecunoscute elevului, pentru ai ține interesul spre a-i
putea concentra cît mai mult timp atenția.
5. În clasele superioare expunerea a profesorului se face la alt nivel,
se folosc noțiuni abstracte, se antrenează mai activ elevul în
procesul de expunere, prin întrebări, să-i dezvolte posibilitatea de
a gîndi logic.

2. Lecția de consolidare a cunoștințelor se înțălege lecția în care

elevul interpretează pe baza explicațiilor și pe baza studiului de
acasă textul muzical. Elevul studiază creația muzicală împărțită
de profesor, conform formei și conținutului. Profesorul intervine
cu diferite observații, care dau posibilitate elevului să apropie mai
mult la interpretare cât mai reușită.
3. Lecția de recapitulare, de sinteză are loc deobicei înaintea
examenelor, sau concertelor. Aici aportul profesorului se rezumă la
cîteva mici indicații de finisaj artistic al pieselor. Elevul
interpretează programul, străduindu-se să realizeze construcția
globală, arhitectonică a acesteia. Dacă amănuntele tehnice n-au
fost realizate pînă în această fază, ele trebuie să se studieze încă
odată în tempoul lent, piesa trebuie să fie interpretată numai în
tempoul lent și cu ajutorul notelor și nu la memorie. Permanentele
opriri în timpul execuției, demobilizează atenția elevului, reducând
În mod considerabil tonusul emoțional al execuției. Totodată
elevul este lipsit de posibilitatea construirii arhitectonice a textului.
Piesa trebuie căntată în tempoul lent pînă cănd elevul nu va cânta
fără greșeli.
4 Lecția mixtă este cel mai frecvent tip de lecție. In ea găsim toate
formele de lecții expuse mai sus. Este nevoie și de explicație și de
audiere totală a piesei.

Etapele lecției.
Orice lecție conține cel puțin patru etape: momentul organizatoric;
Conținutul specific; fixsarea cunoștințelor și indicarea lecției
pentru acasă. Se obișnuiește a începe lecția cu exerciții
tehnice(game, arpegii) urmate de studii tehnice. Plasarea ecestor
exerciții la începutul lecției are un dublu scop: astfel se realizează
concentrarea rapidă a elevului; încălzirea vocii,mîinilor, pregătirea
pentru execuția pieselor.
A doua etapă- conținutul specific al lecției(descifraea, studierea
elementelor tehnice, lucrul asupra emiterii sunetului frumos, lucrul
asupra dinamicii, pregătirea pentru examenul tehnic,pregătirea
pentru concert academic, examen de specialitate)
A treia etapă- fixarea cunoștințelor. Cunoștințele trebuiesc
repetate, sintezate, pentru a avea siguranță reținerii cunoștințelor.
Momentul final al lecției este –indicarea temei pentru acasă.
Trebuie să explicăm elevului ce și cum să studieze. Se poate
influiența în cel mai înalt grad calitatea studiului individual al
elevului. Fiecare elev trebuie să aibă caetul de muzică, în care se
înscrie activitatea zilnică a elevului. La sfârșitul fiecărei lecții
profesorul înscrie în acest caet lucrul pentru acasă pentru lecția
viitoare. Urmărind acest caet de specialitate putem observa
evoluția unui elev de la lecție la alta, volumul materialului însușit,
rapiditatea sau încetineala în care a învățat elevul o piesă.
Deasemenea în caetul de acasă se înscrie planul de muncă
individual pe un semestru. Alfred Cortot profesor francez sfătuia
ca profesorul să scrie în caet data când elevul începe se învețe o
piesă și data când el trebuie să finiseze studiul. Termenul trebuie să
dureze trei săptămîini.
Condițiile desfățurării unei bune lecții de specialitate

1. Lecția trebuie să aibă un scop cenral bine trasat de către

profesor. Având o experiență mică, tânărul profesor se
întâlnește cu multe greutăți în rezolvarea unor amănunte de
mică importanță, uitând scopul central al lecției. Pentru a
preveni asemenea erori de orientare, este bine ca tânărul
profesor să știe că toată activitatea în clasă trebuie privită pe
acest punct fundamental-scopul precis în instrucție și educație.
Aceasta îndrumare aduce lecției o notă de finalitate neapărat
necesară.
2. Fără sentimentul realizării unei etape nu să fie nici progresul și
chiar studiul.
3. Lecția trebuie să se desfășoară la un nivel înalt artistic. Trebuie
să stăruim să insuflăm starea de creație, folosind multe și
variate cunoștințe.
4. Lecția trebuie construită astfel, ca să stabilim volumul de
cunoștințe și deprinderi. Volumul cunoștințelor trebue să fie
destul de mare și depinde pe particularitățile fiziologice ale
elevului, aptitudinile lui.
5. Fiecare lecție trebuie reprezintă o parte interesantă din șirul
general al lecțiilor. Pentru realizarea multor condiții este nevoie
de severă disciplină pedagogică din partea profesorului. Ceea ce
a cerul profesorul la lecția precedentă, trebuie cerut în
continuare, controlat, perfecționat, completat. Ori ce idee
abandonată sau uitată este nu numai un compromis greșit, menit
să scadă prestigiul profesorului în ochii elevului, d-ar și gravă
eroare pedagogică, căci elevul se va obișnui să lase din ce în ce
mai multe dificultăți nerezolvate.
Aspecte ale prelungirii procesului didactic în afara
clasei de specialitate.
În activitatea didactică a profesorului de specialitate studiul
elevului său înseamănă nu numai modalitatea în care acesta
rezolvă problemele discutate la lecție, sau își desăvîrșeșete un
anumit repertoriu. Studiul elevului acoperă ca durata mai mult
de 90% din timpul acordat specialității și numai 10% din acestui
timp profesorul poate înfluiența efectiv în cadrul clasei. Elevul
studiază deci independent iar profesorul în cadrul lecțiilor-
verifică rezultatele acestui studiu, purtăndui totodată în fața
mereu alte sarcini. Aici apare problema deprinderilor motorice,
acustice, care prin specificul și dinamica formării lor, ar necesita
la modul ideal un studiu comun al elevului cu profesorul.
Dar pentru a optimiza acest aspect al muncii profesorului
trebuie să privim studiul elevului ca o activitate complexsă cu
elemente următorii: motivația, afestivitatea, atenția,
gîndirea,memoria, deprinderile, voința. Acțiunea pedagogului
trebuie să se îndrepte înstpre motivația și activitatea de un
anumit nivel în sensul dorit de profesr a studiului elevului, în
sensul dorit de profesor a studiului elevului. Procesul de
influențare este prin formarea la elev unei motivații solide –în
special al trebuințelor de perfecționare și de performanță, care
se va asigura o atenție sporită în studiu, o gîndire de creativitate,
o mai mare precizie în formarea și perfecționarea deprinderilor.
Prin dezvoltarea unor elemente de afectivitate: bucuria,
pasiunea de a studia și de a face muzica în general, profesorul
își va stimula munca elevului, va asuma prifesionalismul la
specialitatea aleasă. Motivația de la profesor la elev. Ea este
deobicei prezentă în prima fază de studiu a unui cuplu elev-
profesor. Aici elevul studiază în special pentru a demonstra
profesorului cunoștințele pe care a acumulat în decursul lecțiilor
cu profesor și sinestătător. Profesorul poate dezvolta la elev
bucuria studiului și a șlefuirii artistice a unui anumit repertoriul.
Un interes puternic către repertoriul în studiu generalizează de
regulă o atenție sporită, care se instalează cu ușurință fără efort.
Atenția este la rîndul ei principală condiție a efectuării studiului
propriul zis. Elevii mai puțin înzestrați în muzicalitate și
sensibilitate nu pătrund cu destulă ușurință în miezul
semnificațiilor artistice ale muzicii. Profesorul dacă explică
elevului repertoriul aflat în studiul , atrăgîndu-l atenția asupra
frumusețelelor cît și asutra dificultăților ei de expresie. Profesor
de specialitate se străduiește prin mijloace proprii să-l formeze
elevului anumite deprinderi corecte, precise, profesorul poate
influiența formarea unor deprinderi precise, calitative la elev .
Suntem totdeauna limitați de stadiul dezvoltării auzului
elevului. Auzul intern este rezultatul muncii artistice creatoare ,
experienței sonore, ascultării evaluărilor multor interpreți
vestiți, eminenți cu programele diferite de muzică clasică. Baza
activității auzului intern sunt –reprezentările auditive- adică
procesul de reflectare, sub forma unor imagine ale materialului
sonor studiat în trecut, ori impresiilor de la arta interpretativa a
unor interpreți vestiți.Reprezentările auditive sunt ca punctul de
plecare al auzului intern, imaginația construiește la nivel
cerebral imaginea sonoră originală și crează modele sonore noi,
pe baza experienței sonore anterioare. Elevii trebuie să fiu
obișnuiți să se asculte în mod critic atunci cînd studiază și cântă,
ei trebuie să fiu mulțumiți, ori nu de realizările lor. Această aste
cale justă pentru dezvoltarea rapidă și corectă a auzului intern
autentic cu autocontrolul.