M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

13
MODULUL 13: POLITICA REGIONALĂ A UE.

Timpul mediu necesar pentru studiu: 120 minute.

Obiective educaţionale
- Cunoaşterea şi înţelegerea motivaţiei pentru care regiunea de
dezvoltare reprezintă unitatea de bază pentru politica regională a UE;
- Cunoaşterea şi înţelegerea tabloul regional al disparităţilor de
dezvoltare în UE;
- Prezentarea progresivă a etapelor politicii regionale a UE până în
prezent;
- Analiza comparativă a obiectivelor, instrumentelor aferente politicii
regionale a UE până în prezent;
- Cunoaşterea şi înţelegerea actualei politici regionale a UE, aferentă
perioadei 2007-2013.

Cuvinte cheie:
Nivel regional, Nomenclatorul Unităţilor Teritorial Statistice (NUTS),
regiune de dezvoltare, divergența regională, convergența regională,
politica regională, disparităţi regionale în UE, regiuni centrale,
intermediare şi periferice în UE, coeziunea economică, socială şi
teritorială, etapele evoluției politicii regionale a UE, obiectivele
politicii regionale a UE, instrumentele politicii regionale a UE,
principiile directoare ale politicii regionale a UE, politica regională a
UE – 2000-2006, politica regională a UE – 2007-2013, Fonduri
structurale, Fondul de Coeziune, Fondul European pentru Dezvoltare
Regională, Fondul Social European, Instrumentul Financiar de
Orientare pentru Pescuit, Fondul European pentru Orientare şi
Garanţie Agricolă - secţiunea Orientare,. Fondul European pentru
Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR), Fondul European pentru
Pescuit (FEP).

1
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

Cuprinsul Modulului:

Modulul 13: Politica regională a UE..............................................................1

Introducere ......................................................................................................3
13.1. Politica regională şi disparităţile regionale în UE ................................4
13.2. Evoluţia politicii regionale a UE ........................................................14
13.3. Politica regională a UE - 2007-2013 ..................................................21

Subiecte pentru autoevaluare ......................................................................23

Întrebări de autoevaluare .............................................................................23
Teste grilă pentru autoevaluare ...................................................................25

Subiecte pentru evaluare şi control .............................................................28

Teme pentru aprofundarea cunoştinţelor ....................................................28
Întrebări de evaluare....................................................................................28
Teste grilă ....................................................................................................29
Teme de verificare ......................................................................................31

Rezumatul acestui Modul .............................................................................32

Bibliografie obligatorie .................................................................................33

Bibliografie disponibilă on-line ....................................................................34

2
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

EXPUNEREA DETALIATĂ A TEMEI

INTRODUCERE

Statele Membre ale UE nu au un nivel de dezvoltare identic şi nici la

nivel sub-naţional nu există uniformitate din punct de vedere al nivelului de
dezvoltare. Vestul UE este mai dezvoltat decât Estul, iar în Vest - Nordul
este, de regulă, mai dezvoltat decât Sudul. Discrepanţele de dezvoltare
reprezintă obstacole în calea procesului de integrare şi au ca principale
consecinţe, în condiţiile pieţei unice europene, concentrarea activităţii
economice şi bunăstării şi migraţia forţei de muncă.
Având în vedere că “Statele Membre ale UE sunt foarte diferite
unele de altele”, afirmaţie justificată în Modulele precedente,
pentru UE este mult mai “înţelept" să vizeze, printr-o politică
specifică, discrepanţele de dezvoltare la nivel regional decât discrepanţele de
dezvoltare între State Membre.
Modulul de faţă explică de ce regiunea de dezvoltare reprezintă unitatea de
bază pentru politica regională a UE, ilustrează tabloul regional al
disparităţilor de dezvoltare în UE care justifică existenţa politicii regionale a
UE, analizează evoluția politicii regionale a UE şi prezintă politica regională
actuală - 2007-2013.

3
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

13.1. POLITICA REGIONALĂ ŞI DISPARITĂŢILE

REGIONALE ÎN UE

Nivelul regional la nivelul Statelor Membre UE şi regiunea de dezvoltare în

UE

Ceea ce ne propunem, pentru început, este să înţelegem ce reprezintă

regiunea de dezvoltare în accepţiunea UE.
Structura administrativ-teritorială a Statelor Membre UE este extrem de
eterogenă şi cuprinde, în general, un nivel local (oraşe, comune) şi doar două
niveluri regionale principale denumite şi organizate diferit de la
ţară la ţară: “Lănder “şi “Kreise” în Germania, “Regions” şi
“Departaments” în Franţa, “Standard regions” şi “Counties” în
Marea Britanie, “Regioni” şi “Provincie” în Italia etc. În România structura
administrativ-teritorială cuprindea anterior aderării la UE: un nivel local (263
de oraşe, din care 84 de municipii şi 2688 comune) şi un nivel regional (cele
41 de judeţe şi municipiul Bucureşti). Datorită eterogenităţii teritorial-
administrative existente la nivelul Statelor UE şi pentru asigurarea unor
statistici comparabile la nivel european, s-a stabilit Nomenclatorul
Unităţilor Teritorial Statistice (NUTS)1, care stabileşte în cadrul fiecărui
Stat Membru cel puţin trei niveluri ierarhice: nivelul NUTS 12, nivelul NUTS
23, nivelul NUTS 34 . Unităţile teritoriale de nivel 1 (NUTS 1) se definesc prin
agregarea unităţilor teritoriale de nivel 2 (NUTS 2), care la rândul lor cuprind

1 A fost elaborat la începutul anilor ’70, actualizat şi revizuit ulterior. La ora actuală este în
vigoare “Nomenclatorul Unităţilor Teritoriale pentru Statistică” (NUTS)1, aprobat prin
Regulamentul (CE) Nr 1059/2003 al Parlamentului şi al Consiliului European. l
2 "Gewesten/Regions" în Belgia, "Länder " în Germania; "Continente", "Região dos
Açores", "Região da Madeira" în Portugalia; "Scotland, Wales, Northern Ireland" ,
"Government Office Regions of England" în Marea Britanie
3 "Provincies/Provinces" în Belgia; "Regierungsbezirke" în Germania; "Periferies" în Grecia;
"Comundidades y ciudades autonomas" în Spania; "Régions" în Franţa; "Regions" în
Irlanda; "Regioni" în Italia; "Provincies" în Olanda; "Länder" în Austria.
4 Judeţele din România.

4
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

unităţi de nivel 3 (NUTS 3)5. Spre exemplu, în România, cele 41 de judeţe

existente şi Municipiul Bucureşti corespund nivelului NUTS 3, acestea sunt
agregate în 8 regiuni de dezvoltare corespunzător nivelului NUTS 2, la rândul
lor, agregate în 4 macro-regiuni6. Unitatea de bază pentru politica regională
este regiunea de dezvoltare – unitate etalon cu o mărime medie de 13.000
km pătraţi şi o populaţie de aproximativ 2 milioane locuitori, adică nivelul
intermediar – NUTS2. Regiunea de dezvoltare nu are neaparat caracter
administrativ, dar a fost creată obligatoriu la nivelul tuturor Statelor Membre
UE pentru a permite comparabilitatea, armonizarea statisticilor regionale ale
ţărilor membre, efectuarea de analize pe plan regional în cadrul Uniunii
Europene şi elaborarea strategiilor, politicilor şi programelor regionale
comunitare. Revenind la exemplul României, structura administrativ-
teritorială înainte de aderare cuprindea: un nivel regional (cele 41 de judeţe şi
municipiul Bucureşti), corespunzător nivelului NUTS 3, un nivel local (263 de
oraşe, din care 84 de municipii şi 2688 comune), corespunzător nivelului
NUTS 5.

Pentru a asigura cadrul de concepere, implementare şi evaluare a politicii

regionale, precum şi de culegere a datelor statistice specifice, în conformitate
cu reglementările europene, au fost înfiinţate prin lege ( Legea 151/1998),
prin cooperarea voluntară a judeţelor, neavând personalitate juridică şi nefiind
unităţi administrativ-teritoriale, 8 regiuni de dezvoltare,
prezentate în Fig. 1. Harta regiunilor de dezvoltare ale României,
corespunzător nivelului NUTS 2, existent în UE şi anume:
• Regiunea l Nord-Est (judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava,
Vaslui);
• Regiunea 2 Sud-Est (judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi,
Tulcea, Vrancea);

5 "Arrondissements" în Belgia; "Amtskommuner" în Danemarca; "Kreise/kreisfreie Städte"

în Germania; "Nomoi" în Grecia; "Provincias" în Spania; "Départements" în Franţa;
"Regional authority regions" în Irlanda; "provincie" în Italia ; "län" în Suedia;
"maakunnat/landskapen" în Finlanda.
6 pentru mai multe detalii despre nivelele NUTS în UE, consultaţi
http://europa.eu/legislation_summaries/regional_policy/management/g24218_en.htm

5
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

• Regiunea 3 Sud Muntenia (judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa,

Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman);
• Regiunea 4 Sud-Vest Oltenia (judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt,
Vâlcea);
• Regiunea 5 Vest (judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş);
• Regiunea 6 Nord-Vest (judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj,
Maramureş, Satu Mare, Sălaj);
• Regiunea 7 Centru (judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş,
Sibiu);
• Regiunea 8 Bucureşti-Ilfov (municipiul Bucureşti, judeţul Ilfov).

Fig. 1 - Harta regiunilor de dezvoltare ale României

Sursa:
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/bb/Rom%C3%A2nia_regiuni_dezvoltare.
svg, pagină web consultată în perioada iunie 2010

Dacă aţi înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci vă

rugăm să răspundeţi la următoarea întrebare:
Ce este o regiune de dezvoltare în accepţiunea UE şi
care sunt regiunile de dezvoltare ale României?
Dacă consideraţi că aţi răspuns corect, verificaţi-vă în
paragrafele de mai sus. Dacă nu, atunci vă rugăm să reveniţi
asupra paragrafelor parcurse până acum, pentru a le
aprofunda.

6
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

Politica regională şi divergența/convergența regională

Problematica regională cuprinde o multitudine de manifestări care reflectă
persistenţa unor dezechilibre/disparităţi de dezvoltare între diferitele regiuni
ale unei ţări (tendinţa de divergenţă regională).
Aceste disparităţi pot fi cuantificate prin utilizarea indicatorilor
macroeconomici adaptaţi la nivel regional – valoarea PIB/locuitor fiind
indicatorul cel mai utilizat, acompaniat de rata şomajului. Evoluţia în timp a
PIB/locuitor reflectă creşterea sau descreşterea disparităţilor inter-regionale şi
stă la baza politicii regionale.
Politica regională, prin definiţie, include toate activităţile care influenţează în
mod semnificativ dezvoltarea unei regiuni, adică creşterea nivelului PIB şi
scăderea ratei şomajului în regiunea respectivă.
Scopul politicii regionale a UE este de a determina apropierea
între nivelul PIB pe locuitor a regiunilor UE (tendinţa de
convergenţă regională) şi de a determina dispersarea activităţii
economice către regiunile cel mai puţin favorizate (regiunile care au PIB pe
locuitor mai mic de 75% din media UE).

Dacă aţi înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci vă

rugăm să răspundeţi la următoarea întrebare:
Care este scopul politicii regionale a UE?
Dacă consideraţi că aţi răspuns corect, verificaţi-vă în
paragrafele de mai sus. Dacă nu, atunci vă rugăm să reveniţi
asupra paragrafelor parcurse până acum, pentru a le
aprofunda.

Disparităţi regionale în UE
Preocuparea pentru cele mai dezavantajate regiuni din Europa a constituit
întotdeauna un obiectiv central al Uniunii Europene. Preocuparea pentru cele
mai dezavantajate regiuni din Europa a constituit întotdeauna un obiectiv
central al Uniunii Europene. La ora actuală, conform publicaţiilor oficiale ale
UE - “cel mai bogat stat membru, Luxemburg, este acum de şapte ori mai

7
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

bogat decât cel mai sărac, România”7. Deşi acest decalaj între State Membre
pare enorm, diferenţa este şi mai mare la nivel regional, iar extinderea spre
Est a contribuit semnificativ la accentuarea decalajelor între regiunile UE -
“cea mai bogată regiune este zona rezidenţială a Londrei cu 290 % din media
produsului intern brut (PIB) al UE pe cap de locuitor, în timp ce cea mai
săracă regiune este nord-estul României cu 23 % din media UE”8. Asemenea
decalaje există doar în cazul economiilor în plină dezvoltare, cum ar fi China
şi India, unde regiunea cea mai dezvoltată are un nivel al PIB pe cap de
locuitor de 7 ori mai ridicat decât cea mai slab dezvoltată regiune, în timp ce
în S.U.A. şi Japonia – competitorii UE la nivel global - decalajele sunt mult
mai puţin semnificative - în S.U.A., această diferenţă este doar de 2,5 ori, iar
în Japonia doar de 2 ori. Iată de ce preocuparea pentru cele mai dezavantajate
regiuni din Europa, care a constituit întotdeauna un obiectiv central al Uniunii
Europene, este cu atât mai intensă în condiţiile actuale.
Tabloul general al disparităţilor între regiunile de dezvoltare ale UE (NUTS2)
poate fi urmărit mai jos, în Fig. 2 - Harta regiunilor UE 2000-2006 şi Fig. 3
– Harta regiunilor UE 2007, regiunile fiind diferit colorate în funcţie de
nivelul PIB/locuitor faţă de media comunitară (100%).
Urmărind harta distribuţiei regionale a PIB/locuitor, ca procent din media
comunitară, putem concluziona că regiunile cu cel mai mare PIB/locuitor sunt
în sudul Germaniei, sudul Marii Britanii, în nordul Italiei, în Belgia, Olanda,
Luxemburg, în Austria, Irlanda, Danemarca, sudul Suediei şi Finlandei. Cele
mai sărace regiuni sunt concentrate la sudul, estul şi sud-estul UE, începând
cu estul Germaniei şi continuând cu Noile State Membre din Estul Europei.
Regiunile din jurul capitalelor Madrid, Paris şi Praga intră în aceeaşi
categorie. De asemenea, se poate observa că, în general, regiunile din în jurul
capitalelor sunt mai dezvaltate decât restul ţării, lucru valabil şi pentru
România şi Bulgaria – “polul sărăciei” şi pentru Marea Britanie – “polul
bogăţiei”, în termeni regionali. În concluzie, putem afirma că activitatea

7 Conform publicaţiei UE –– “În slujba regiunilor. Politica regională UE 2007-2013”.

8 Idem, p.

8
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

economică a Europei este puternic concentrată geografic, atât între ţări, cât şi
în interiorul ţărilor.

Fig. 2 - Harta regiunilor UE 2000-2006,

In d e x , E U -2 5 = 1 0 0

< 30
C a n a r i as ( E)

30 - 50
50 - 75 G u ad e lo u p e M a r t in iq u e RÈ
u n io n

75 - 100 (F ) (F ) (F )

100 - 125 G u yan e (F )

>= 125

A oÁr e s ( P )

M a d e ir a

(P )

K ypr o s

S IG
IG 11 66

Sursa: http://ec.europa.eu/regional_policy/index_en.htm, pagină web consultată în ianuarie

2007

La ora actuală, conform datelor oficiale ale UE –– „43 % din activitatea

economică şi 75 % din investiţiile în cercetare şi inovare se concentrează pe
doar 14 % din teritoriul european, aşa-numitul pentagon între Londra,
Hamburg, München, Milano şi Paris”. Aceasta este o problemă pentru
coeziunea socială deoarece populaţia localizată în „centru" se bucură de
venituri mai ridicate şi rate ale şomajului mai scăzute decât populaţia
localizată la „periferie".“Pentagonul Londra - Hamburg - München - Milano -
Paris”, adică suprafaţa alcătuită din sud-estul Angliei - vestul Germaniei -
ţările Benelux – nordul Italiei - nord-estul Franţei, suprafaţă care acoperă doar
1/7 din suprafaţa Europei, dar 1/3 din populaţia sa şi ½ din activitatea sa
economică, se numeşte „inima UE" sau „regiunile centrale" – marcate cu

9
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

galben în Fig. 4 - şi reprezintă centrul economic al Europei , deoarece

concentrează activitatea economică şi locurile de muncă.

Fig. 3 - Harta regiunilor UE 2007, funcţie de PIB/locuitor, la nivelul

NUTS 2

Sursa:
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php?title=File:GDP_per_inhabit
ant_by_NUTS_2_region_2007.png&filetimestamp=20101125103619, pagină web consultată
în iulie 2008

Restul regiunilor Europei le putem grupa în două categorii: regiuni

„intermediare"– marcate cu albastru deschis în Fig. 4 - şi regiuni „periferice"
– marcate cu albastru închis în Fig. 4 -. Prin contrast faţă de regiunile
centrale, regiunile periferice acoperă 65% din suprafaţă şi deţin 40% din
populaţie, dar numai 20% din activitatea economică.
Performanţa economică scăzută în regiunile periferice afectează în mod direct
bunăstarea populaţiei. Rata şomajului în regiunile periferice este mult mai

10
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

ridicată decât în regiunile centrale şi numai 20% din populaţia care trăieşte în
regiunile periferice are venituri peste medie, în timp ce în cazul regiunilor
centrale ponderea este de circa 90%.

Fig. 4 - Regiuni centrale, intermediare şi periferice în UE

Centrality of EU25
Regions
Periphery
Intermediate
Core

Sursa: Comisia Europeană, bazat pe Schurmann şi Talaat, 2000, preluat din Baldwin Richard,
Wyplosz Charles, Economia integrării europene, ediţia a 2-a, Editura Economică, Bucureşti,
462 pg., ISBN (10) 973-709-188-4, 2006, p. 260.

Aşa cum se observă în partea din stânga a Fig. 5, la nivelul anului 2000,
distribuţia venitului/locuitor în UE este foarte neuniformă între ţări,
înregistrându-se diferenţe privind veniturile de la 4.750 euro/persoană în
Bulgaria (26% din media UE26) până la 38.800 euro în Luxemburg (212%
din media UE26). Chiar şi în cadrul UE15, diferenţele în ceea ce priveşte
venitul sunt mari; în medie, danezii câştigă, de exemplu, de circa două ori mai
mult decât grecii.Recuperarea a fost importantă în special în cele „patru ţări
ale coeziunii", Grecia, Irlanda, Spania şi Portugalia, cu o creştere a Irlandei cu
totul fantastică, între 1988 şi 2000, irlandezii au trecut de la un nivel al
venitului care reprezenta doar 64% din media UE15 la un nivel care
depăşeşte cu 15% media; şi venitul spaniolilor a sărit de la 73% din medie, în
1998, la 82%, în 2000. Cifrele pentru Portugalia au fost 59%, respectiv 68%,

11
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

iar pentru Grecia 58%, respectiv 70%. Acest lucru este şi mai acut, la nivel
regional.
La nivelul anului 2000, cea mai bogată regiune din Marea Britanie - Inner
London, avea un venit/locuitor cu 166% mai mare decât media UE25, în timp
ce venitul/locuitor în cea mai săracă regiune britanică, Merseyside, era cu
30% sub medie. În Spania, venitul madrilenilor este cu 21% peste media
UE25, în timp ce venitul locuitorilor din Extremadura este cu 46% sub medie;
venitul în regiunea Trentino-Alto Adige din nordul Italiei, este cu 50% peste
medie, în timp ce în Campina este cu 28% sub medie. Cea mai redusă
diferenţă se înregistrează în Suedia, dar chiar şi aici, media veniturilor în cea
mai bogată regiune este cu 60% mai mare decât media din cea mai săracă
regiune a acestei ţări9.

Fig. 5 - Disparităţile privind venitul în UE26, 1999, PIB /locuitor în

preţuri ajustate PPC)
Lux.
DK
Ireland
NL
Austria
Belgium
German
Sweden
UK
Finland
Italy
France
Spain
Cyprus
Portugal
Slovenia
Greece
Czechia
Hungry
Slovakia
Poland
Estonia
Latvia
Lithuania
Romania
Bulgaria
0 50 100 150 200 250
EU26=100

Sursa: http://www.europa.eu.int/comm.regional_policy/sources/slider_en.htm, preluat din

BALDWIN Richard, WYPLOSZ Charles, Economia integrării europene, ediţia a 2-a, Editura
Economică, Bucureşti, 462 pg., ISBN (10) 973-709-188-4, 2006, p. 261

9 BALDWIN Richard, WYPLOSZ Charles, Economia integrării europene, ediţia a 2-a,

Editura Economică, Bucureşti, 462 pg., ISBN (10) 973-709-188-4, 2006, p. 262

12
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

Cât de mari sunt disparităţile la nivel regional în Statele Membre UE, la

nivelul anului 2007, putem vedea urmărind Fig. 6.

Figura 6: PIB / locuitor, în PPS, pe regiuni ale NUTS 2, 2007 în procente

din media UE27, EU-27=100

Sursa:
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php?title=File:Fig.GDP_per_inhab
itant,_in_PPS,_by_NUTS_2_regions,_2007.png&filetimestamp=20101125103806, pagină
web consultată în mai 2010

Dacă aţi înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci vă

rugăm să răspundeţi la următoarea întrebare:
Ce se înţelege prin „centru” şi „periferie” din
perspectiva regiunilor de dezvoltare ale Europei?
Ilustraţi cu cifre şi cu exemple şi comentaţi.
Dacă consideraţi că aţi răspuns corect, verificaţi-vă în
paragrafele de mai sus. Dacă nu, atunci vă rugăm să reveniţi
asupra paragrafelor parcurse până acum, pentru a le
aprofunda.

13
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

13.2. EVOLUŢIA POLITICII REGIONALE A UE

Tratatul de la Roma şi ideea de coeziune economică, socială şi

teritorială
Politica regională a UE are la bază ideea de coeziune economică,
socială şi teritorială.
În accepţiunea actuală a UE, coeziunea economică, socială şi
teritorială este o expresie a solidarităţii între Statele Membre şi regiunile
Uniunii Europene, scopul fiind dezvoltarea echilibrată a UE, prin reducerea
disparităţilor între regiuni şi promovarea oportunităţilor egale pentru toţi10.

Originea termenului de coeziune economică, socială şi teritorială se găseşte

în art. 235 al Tratatului de la Roma, care enunţa preocuparea
ţărilor membre de a "întări unitatea economiilor lor şi de a asigura
o dezvoltare armonioasă, reducând decalajele între regiuni şi
întârzierile din partea celor mai puţin favorizate", fără a prevedea însă şi
realizarea efectivă a unei politici regionale comunitare.

Anii ’50-‘60
În prima decadă a existenţei UE, bugetul UE depăşea cu puţin bugetul PAC şi
cheltuielile administrative. Explicaţia este legată de faptul că în anii '50 şi în
anii ‘60, creşterea economică rapidă pe care a cunoscut-o Europa a favorizat,
în primul rând, oraşele şi câteva regiuni industriale. Comunitatea Europeană
era preocupată de decalajele de dezvoltare între Europa urbană şi Europa
rurală, sprijinirea dezvoltării Europei rurale - realmente săracă – la nivel
comunitar se făcea exclusiv prin politica agricolă comună (PAC), prin
mecanismul „price floor”, iar sarcina sprijinirii celor mai defavorizate regiuni
aparţinea exclusiv guvernelor naţionale, care ]n perioada respectivă au

10 http://europa.eu/legislation_summaries/glossary/economic_social_cohesion_en.htm

14
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

cheltuit sume mari pentru infrastructura rurală - extinderea reţelelor electrice

şi de telefonie, infrastructura rutieră, feroviară, construcţia şi finanţarea
universităţilor. Finanţarea masivă a UE pentru regiunile cel mai puţin
favorizate a trebuit să aştepte o schimbare a priorităţilor politicii Comunităţii.

Anii ‘70 - FSE și FEDER

O politică regională efectivă a fost elaborată, pe baza articolului 235 din

Tratatatul de la Roma, abia începând cu perioada 1972-1975.
Tratatul de la Roma prevedea crearea unui Fond Social European
(FSE) menit să susţină ocuparea forţei de muncă şi mobilitatea
lucrătorilor în teritoriul comunitar. Iniţial, rolul său a fost modest
datorită nivelului redus al şomajului în perioada anilor ’50 - ‘60.
Elementul care a adus în centrul preocupărilor comunitare problema
dezvoltării regionale l-a reprezentat “extinderea spre nord” şi aderarea
Angliei, Irlandei şi Danemarcei.
Irlanda şi Danemarca se confruntau cu serioase probleme legate de regiuni
rurale slab dezvoltate, ceea ce a condus la adoptarea Directivei privind
regiunile defavorizate (care prevedea măsuri de susţinere a zonelor montane,
a celor puţin populate şi a regiunilor cu nivel redus de dezvoltare). Anglia se
confrunta cu un alt fenomen, al restructurărilor industriale din regiunile
miniere şi din sectorul siderurgic. Restructurările industriale generau efecte
negative vizibile şi în alte ţări: Franţa (regiunea Lorraine), Germania
(regiunea Rhur), sudul Belgiei.
Acesta a fost elementul care contribuit din plin la instituirea
Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDER), care va
începe să funcţioneze efectiv din 1975 şi va folosi, în primii ani, ca
principale instrumente pentru susţinerea programelor de dezvoltare regională,
promovarea inovării şi dezvoltarea infrastructurii regiunilor care beneficiau
de finanţarea FEDER.
Anul 1975 este considerat anul de naştere al politicii regionale, deoarece
atunci ia naştere în mod efectiv o politică regională, având o dublă
semnificaţie: pe de o parte, ca o componentă a ajutorului financiar comunitar,
menit să completeze eforturile naţionale în vederea corectării inegalităţilor

15
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

regionale; pe de altă parte, ca o componentă a unui mecanism de transfer

financiar net dinspre anumite ţări ale Comunităţii, în special Germania, către
altele.

Anii ’80 – ’90. Definirea obiectivelor

Situaţia s-a schimbat în anii '80, odată cu “extinderea spre sud” şi aderarea
Greciei, Spaniei şi Portugaliei, aderare care a condus la creşterea
disparităţilor regionale din interiorul Comunităţii Europene şi la dublarea
populaţiei aflate în regiuni mai puţin favorizate. Aceste ţări erau deosebit de
sărace în comparaţie cu membrii existenţi, iar fermierii lor nu produceau
acele bunuri pe care PAC le sprijinea prin mecanismul „price floor” (grâu,
zahăr, lapte, carne de vită şi viţel). Prin urmare, pentru că şi aceste ţări
trebuiau să beneficieze financiar de bugetul UE, prin puterea de vot a
Spaniei, Portugaliei, Irlandei şi Greciei, a fost impusă o realiniere majoră a
priorităţilor cheltuielilor UE, respectiv diminuarea cheltuielilor pentru PAC în
favoarea politicii regionale.
Actul Unic European din 1986 reprezintă, în evoluţia politicii comunitare,
momentul în care se recunoaşte importanţa politicii regionale în măsură să
atenueze disparităţile regionale.
Anul 1988 a marcat definirea obiectivelor specifice ale politicii regionale
europene, ulterior, sfera de cuprindere şi conţinutul acestora suferind ulterior
modificări (în 1993 şi 1995):
1. Obiectivul 1: Dezvoltarea şi ajustarea structurală a regiunilor cu
întârziere în dezvoltare (regiuni NUTS II al căror PIB/loc. este mai
mic decât 75% din PIB mediu comunitar/loc).
2. Obiectivul 2: Reconversia regiunilor grav afectate de declinul
industrial.
3. Obiectivul 3: Combaterea şomajului de lungă durată, inserţia
profesională a tinerilor şi promovarea egalităţii de şanse între bărbaţi
şi femei.
4. Obiectivul 4: Adaptarea forţei de muncă la mutaţiile industriale şi
evoluţia sistemelor de producţie.

16
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

5. Obiectivul 5a: Adaptarea structurilor agricole în cadrul reformei

Politicii Agricole Comune (PAC), modernizarea şi restructurarea
pescuitului; Obiectivul 5b: Dezvoltarea zonelor rurale. Acest obiectiv
îşi propune redistribuirea forţei de muncă din agricultura spre
îndeletniciri specifice zonelor rurale (agro-turismul, micro-industria
artizanală).
6. Obiectivul 6: Dezvoltarea şi ajustarea structurală a regiunilor ce au o
densitate a populaţiei extrem de redusă (sub 8 locuitori/km).

Anii 2000. Redefiniri

Tratatul de la Amsterdam (1997) şi Strategia Lisabona (2000) au adus o serie
de nuanţări şi redefiniri obiectivelor politicii regionale.
Prin Tratatul de la Amsterdam, pentru prima dată, politica de ocupare a forţei
de muncă a fost desemnată ca domeniu comun de acţiune la nivel european şi
s-au introdus noi obiective pentru politica socială europeană, cum ar fi:
combaterea discriminării, incluziunea socială, egalitatea între bărbaţi şi femei
în toate domeniile vieţii sociale etc.
Cu ocazia Consiliului European de la Lisabona (2000), guvernele statelor
membre s-au angajat să colaboreze pentru atingerea unui nou obiectiv: UE să
devină cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere
capabilă de creştere economică durabilă, cu locuri de muncă mai numeroase
şi mai bune şi cu o coeziune socială sporită.
În acest sens, prin prevederile Strategiei Lisabona: pregătirea tranziţiei către
economia bazată pe cunoaştere prin politici mai bune privind societatea
informaţională şi cercetarea-dezvoltarea, ca şi accentuarea reformei
structurale pentru sporirea competitivităţii şi accelerarea inovării şi
completarea construcţiei pieţei interne; modernizarea modelului social
european, investiţia în resurse umane şi combaterea excluderii sociale;
susţinerea perspectivelor creşterii economice durabile prin aplicarea unui mix
adecvat de politici macroeconomice etc. – politica regională a UE cunoaşte
noi redefiniri.

17
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

De asemenea, “extinderea spre est” a determinat schimbări substanţiale la

nivelul politicii regionale, la o scară mult mai mare decât s-a întâmplat la
aderarea Irlandei sau Greciei, Spaniei şi Portugaliei. În urma valurilor de
aderare din 2004 și 2007, cu excepţia a două ţări (Cipru şi Slovenia), toţi
membrii noi au venitul naţional pe locuitor mai mic decât cel al Greciei, cea
mai săracă din UE 15. Pur şi simplu, extinderea spre est a făcut ca multe
dintre regiunile din UE15 să pară mai bogate, deoarece nou-veniţii trăgeau în
jos, în mod substanţial, venitul mediu al UE. Ca urmare, în cadrul Consiliului
European de la Copenhaga din 2002, liderii UE au stabilit mărimea
indicativă a ajutorului pentru fiecare dintre cei zece noi membri. Alocarea
medie anuală pentru cele zece ţări candidate care aderau în 2004 nu era mică
comparativ cu UE 15 în ansamblu, dar este mult mai mică faţă de ceea ce s-a
alocat celor mai sărace membre ale UE 15 şi mult mai mică decât se putea
aştepta dacă nou-veniţii ar fi fost trataţi la fel ca membrii existenţi11.

Politica regională a UE. 2000 - 2006

Urmare a schimbărilor de priorităţi înregistrate la nivelul politicii
comunitare şi redefinirilor anilor ‘2000, în perioada 2000-2006,
UE cheltuia circa 1/3 din bugetul său pentru politica regională
(circa 200 de miliarde de euro).
Peste 90% din fonduri sunt cheltuite în cadrul a trei „obiective" prioritare.
– Obiectivul 1 (circa 70% din cheltuielile structurale). Acesta cuprinde
cheltuieli pentru infrastructura de bază şi subvenţionarea producţiei
în cele mai puţin dezvoltate regiuni (definite în general ca regiuni cu
un PIB pe locuitor mai mic de 75% din media comunitară), în UE15
există circa 50 de regiuni în cadrul obiectivului l, care deţin
împreună circa 20% din populaţia UE. Structura cheltuielilor se
compune din: infrastructură (30%), din care aproximativ jumătate
este infrastructură pentru transport, resurse umane (30%), acordând

11 BALDWIN Richard, WYPLOSZ Charles, Economia integrării europene, ediţia a 2-a,

Editura Economică, Bucureşti, 462 pg., ISBN (10) 973-709-188-4, 2006, p. 281

18
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

prioritate politicilor privind ocuparea şi sistemelor de educaţie şi

pregătire, şi ajutor pentru sectoarele productive (42%).
– Obiectivul 2 (circa 10% din cheltuielile structurale). Acesta cuprinde
proiecte în regiunile ale căror economii sunt specializate în sectoare
în declin, cum ar fi mine de cărbuni, pescuit şi producţie de oţel.
Cheltuielile sunt menJte să sprijine „conversia" economică si socială,
adică mutarea forţei de munca şi a investiţiilor spre activităţi mai
promiţătoare;circa 18% din populaţia UE trăieşte în regiuni acoperite
de obiectivul 2. Conform regulilor, două treimi din populaţia
acoperită de acest obiectiv provin din zone urbane sau industriale;
restul de o treime din regiuni dependente de pescuit.
– Obiectivul 3 (circa 10% din fonduri). Acesta vizează măsuri menite
să ducă la modernizarea sistemelor naţionale de pregătire
profesională si promovare a ocupării. Sunt acoperite toate regiunile
UE, cu excepţia regiunilor acoperite de obiectivul l. Măsurile
eligibile sunt definite generic, de exemplu politici active pe piaţa
muncii pentru a combate şomajul, promovarea incluziunii sociale şi
a egalităţii de şanse pentru bărbaţi şi femei şi dezvoltarea ocupării
prin sisteme de formare continuă.
Cea mai mare parte a cheltuielilor regionale ale UE în perioada 2000 - 2006 a
fost canalizată prin cinci „fonduri", subsumate unei strategii generale care
vizează să combată şomajul şi să stimuleze creşterea economică în
regiunile sărace: patru „Fonduri structurale" şi „Fondul de
Coeziune“. Cele patru Fonduri structurale pot fi cheltuite în orice
regiune eligibilă a UE, iar cel de-al cincilea - Fondul de Coeziune, finanţează
direct proiecte individuale în domeniul protecţiei mediului şi al
transporturilor numai în Irlanda, Grecia, Spania şi Portugalia, la care se
adaugă statele care au aderat începând cu 2004.
Cele patru Fonduri structurale sunt:
- Fondul European pentru Dezvoltare Regională (care finanţează
lucrări de infrastructură, investiţii pentru creare de locuri de muncă,
proiecte de dezvoltare locală şi sprijin pentru IMM),

19
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

- Fondul Social European (care îi sprijină pe şomeri şi populaţia

dezavantajată să revină la lucru, mai ales prin finanţarea unor măsuri
de pregătire profesională şi acordarea de ajutoare pentru sistemele de
recrutare).
- Instrumentul Financiar de Orientare pentru Pescuit (care sprijină
industria de pescuit să se adapteze şi să se modernizeze)
- Fondul European pentru Orientare şi Garanţie Agricolă - secţiunea
Orientare (care finanţează măsuri de dezvoltare rurală şi ajutor pentru
fermieri, mai ales în regiunile cel mai puţin favorizate).
Ca parte a responsabilităţilor sale în cadrul managementului fondurilor
structurale, Comisia Europeană ia decizii privind implementarea concretă a
reglementărilor. Aceasta include şi alocarea banilor pe obiective şi pe state
membre ale UE. Fondurile structurale nu sunt cheltuite pe proiecte alese la
nivel european. Alegerea proiectelor şi managementul lor sunt doar în
responsabilitatea autorităţilor naţionale şi regionale. Proiectele sunt
cofinanţate atât prin fonduri naţionale, cât şi prin fonduri comunitare.
Funcţionează, aşadar, aşa-numitul principiu al adiţionalităţii, finanţarea
comunitară nu ar trebui utilizată pentru a economisi fondurile
naţionale. În afară de adiţionalitate, cheltuielile structurale sunt
caracterizate prin alte cinci reguli sau principii de bază:
– Concentrarea: Cheltuielile trebuie să fie concentrate geografic.
– Programarea: Cheltuielile trebuie să se realizeze în conEextul unor
programe generale de dezvoltare care sunt
elaborate de membrii UE şi aprobate de Comisie.
– Parteneriatul: Comisia, statele membre vizate, autorităţile regionale şi
locale, patronatele şi sindicatele vor colabora la cheltuirea fondurilor.
– Monitorizarea şi evaluarea: Cheltuirea fondurilor va fi monitorizată şi
evaluată.
– Compatibilitatea şi complementaritatea: Cheltuielile vor fi
compatibile cu prevederile tratatelor şi cu celelalte politici comunitare,
cum ar fi Piaţa Comună, PAC şi politica comună în domeniul
pescuitului.

20
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

Dacă aţi înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci vă

rugăm să răspundeţi la următoarea întrebare:
Care au fost etapele decisive în evoluţia politicii
regionale a UE până în prezent?
Dacă consideraţi că aţi răspuns corect, verificaţi-vă în
paragrafele de mai sus. Dacă nu, atunci vă rugăm să reveniţi
asupra paragrafelor parcurse până acum, pentru a le
aprofunda.

13.3. POLITICA REGIONALĂ A UE - 2007-2013

În faţa noilor provocări pentru teritoriul european: globalizarea, schimbările

climatice, îmbătrânirea populaţiei, imigraţia externă sau nevoia de surse de
energie durabilă etc., noua politică regională a Uniunii Europene pentru
perioada 2007- 2013 se bazează pe diversitatea, oportunităţile şi provocările
oferite de regiunile din Europa.
Politica regională europeană a UE - 2007-2013 pune în practică solidaritatea
între popoarele Europei şi păstrează ca obiectiv fundamental întărirea
coeziunii economice, sociale şi teritoriale prin reducerea decalajelor de
dezvoltare între regiunile sale, dar, deşi concentrată pe regiunile mai sărace
în vederea asistării lor în procesul recuperării mai rapide a diferenţelor,
investiţiile din cadrul noii politici regionale a Uniunii Europene pentru
perioada 2007- 2013 îşi propun, ca noutate, un impact semnificativ asupra
competitivităţii tuturor regiunilor şi asupra condiţiilor de viaţă a locuitorilor
lor 12
.
Obiectivul central al politicii de coeziune și al instrumentelor sale
în 2007 - 2013 este: o mai mare creștere economică și mai multe
locuri de muncă pentru toate regiunile și orașele din Uniunea
Europeană.

12
Conform publicaţiei UE –– “În slujba regiunilor. Politica regională UE 2007-2013”, p.

21
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

Mijloacele financiare alocate reprezintă mai mult de o treime din bugetul UE

pe perioada 2007-2013 - 347,4 miliarde de euro, venind în sprijinul
dezvoltării regionale şi stimularea creării de locuri de muncă. Se estimează că
instrumentele de coeziune vor stimula creşterea economică în noile state
membre cu 6 % în medie şi vor crea cca 2 milioane de locuri de muncă.
În ceea ce priveşte noile obiective de interventie ale politicii regionale, 82%
din totalul fondurilor se va îndrepta spre regiunile de convergenţă – regiunile
cu PIB per capita sub 75% din media UE, care adăpostesc 35 % din populaţia
UE, în cadrul Obiectivului „Convergență”. În celelalte regiuni, adică
regiunile care nu sunt eligibile pentru obiectivul Convergenţă,
aproximativ 55 miliarde de euro sunt alocate Obiectivului
„Competitivitate regională și ocuparea forţei de muncă”. Alte
8,7 miliarde sunt disponibile pentru Obiectivul „Cooperare teritorială
europeană”, în regiunile, judeţele şi zonele transnaţionale.
Cele trei obiective sunt finanţate prin trei fonduri: Fondul European de
Dezvoltare Regională, Fondul de Coeziune şi Fondul Social European, la
care se adaugă două acţiuni complementare: Fondul European
pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR) şi Fondul
European pentru Pescuit (FEP). Aşa cum am prezentat deja,
Fondul de Coeziune, finanţează direct proiecte individuale în domeniul
protecţiei mediului şi al transporturilor numai în Irlanda, Grecia, Spania şi
Portugalia şi statele care au aderat începând cu 2004. Fondul European
pentru Dezvoltare Regională - finanţează lucrări de infrastructură, investiţii
pentru creare de locuri de muncă, proiecte de dezvoltare locală şi sprijin
pentru IMM), Fondul Social European - îi sprijină pe şomeri şi populaţia
dezavantajată să revină la lucru, mai ales prin finanţarea unor măsuri de
pregătire profesională şi acordarea de ajutoare pentru sistemele de recrutare).
Fondul European de Dezvoltare Regională şi Fondul Social European sunt
numite Fonduri structurale și pot fi cheltuite în orice regiune eligibilă a UE.
Prezentarea detaliată a fondurilor structurale, din perspectiva României ca
nou Stat Membru, face obiectul Modului următor.

22
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

Dacă aţi înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci vă

rugăm să răspundeţi la următoarea întrebare:
Care sunt noutăţile şi modificările suferite de politica
regională a UE în perioada 2007-2013 faţă de
perioada 2000 -2006?
Dacă consideraţi că aţi răspuns corect, verificaţi-vă în
paragrafele de mai sus. Dacă nu, atunci vă rugăm să reveniţi
asupra paragrafelor parcurse până acum, pentru a le
aprofunda.

Subiecte pentru autoevaluare:

Întrebări de autoevaluare:

1. Ce reprezintă Nomenclatorul Unităţilor Teritorial Statistice (NUTS) şi

care este rolul acestuia?
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
2. Care sunt regiunile de dezvoltare ale României?
.............................................................................................................
.............................................................................................................

23
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
3. Cum se defineşte şi care este scopul politicii regionale a UE?
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
4. Ce reprezintă coeziunea economică, socială şi teritorială în
accepţiunea UE?
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
5. Care sunt obiectivele şi instrumentele politicii regionale a UE pentru
perioada 2000-2006?
.............................................................................................................
.............................................................................................................

24
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................

Dacă aţi terminat de răspuns la întrebările de mai sus, verificaţi-vă

răspunsurile date confruntându-le cu materialul teoretic prezentat în
acest Modul.
Nu aţi răspuns corect la toate întrebările? Nu fiţi dezamăgiţi,
căci vă recomandăm să reparcurgeţi materialul teoretic şi cu
siguranţă veţi putea răspunde acestor întrebări. E simplu! Puteţi
de asemenea, să vă notaţi eventualele nelămuriri, pentru a le
clarifica în cadrul Activităţii tutoriale (AT).
Aţi răspuns corect la toate întrebările? FELICITĂRI!!!
Continuaţi parcurgerea acestui Modul pentru a vă pregăti
corespunzător în vederea atingerii obiectivelor stabilite pentru
acest Modul.

Teste grilă pentru autoevaluare:

1. Afirmaţia “activitatea economică a Europei este puternic concentrată
geografic” este demonstrată de faptul că:
a. 43 % din activitatea economică şi 75 % din investiţiile în
cercetare şi inovare se concentrează pe doar 14 % din teritoriul
european, aşa-numitul pentagon între Londra, Hamburg,
München, Milano şi Paris;
b. populaţia localizată în „centru" se bucură de venituri şi rate ale
şomajului mai ridicate;
c. decalajele de dezvoltare sunt mult mai semnificative decât în
cazul S.U.A. şi al Japoniei.
Varianta corectă este: A=a+b, B=b+c, C=a+c, D=a+b+c.
Răspunsul considerat corect de către dumneavoastră este: ............

25
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

2. Ce se înţelege prin tendinţa de divergenţă regională:

a. persistenţa unor disparităţi de dezvoltare între diferitele regiuni
ale unei ţări;
b. apropierea între nivelul PIB pe locuitor a regiunilor UE;
c. dispersarea activităţii economice către regiunile cel mai puţin
favorizate.
Răspunsul considerat corect de către dumneavoastră este: ............

3. Care este indicatorul macroeconomic cel mai utilizat în politica

regională a UE pentru cuantificarea disparităţilor regionale:
a. salariul minim pe economie;
b. produsul intern brut pe locuitor;
c. rata şomajului.
Răspunsul considerat corect de către dumneavoastră este: ............

4. Ce se înţelege prin tendinţa de convergenţă regională:

a. persistenţa unor disparităţi de dezvoltare între diferitele regiuni
ale unei ţări;
b. apropierea între nivelul PIB pe locuitor a regiunilor UE;
c. concentrarea activităţii economice în regiunile centrale.
Răspunsul considerat corect de către dumneavoastră este: ............

5. Scopul politicii regionale a UE este:

a. de a determina apropierea între nivelul PIB pe locuitor a
regiunilor UE;
b. de a determina concentrarea activităţii economice către
regiunile cel mai puţin favorizate;
c. de a împiedica dispersarea activităţii economice către regiunile
cel mai puţin favorizate.
Răspunsul considerat corect de către dumneavoastră este: ............

6. Suprafaţa pe care o numim „inima UE" sau centrul economic al

Europei:
a. acoperă 1/7 din suprafaţa Europei, dar 1/3 din populaţia sa si ½
din activitatea sa economică;
b. acoperă 65% din suprafaţă si deţine 40% din populaţie, dar
numai 20% din activitatea economică;
c. acoperă 20% din suprafaţă si deţine 40% din populaţie si 65 %
din activitatea economică.
Răspunsul considerat corect de către dumneavoastră este: ............

7. Care din afirmaţiile de mai jos reflectă disparităţi regionale la nivel

sub-naţional în UE:
a. cea mai bogată regiune din Marea Britanie, Inner London, are
un venit/locuitor care este cu 166% mai mare decât media
UE25, în timp ce venitul/locuitor în cea mai săracă regiune
britanică, Merseyside, este cu 30% sub medie;

26
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

b. în Spania, venitul madrilenilor este cu 21% peste media UE25,

în timp ce venitul locuitorilor din Extremadura este cu 46%
sub medie;
c. venitul în regiunea Trentino-Alto Adige din nordul Italiei, este
cu 50% peste medie, în timp ce în Campina este cu 28% sub
medie.
Răspunsul considerat corect de către dumneavoastră este: ............

8. Pentru care din ţările de mai jos este adevărată afirmaţia că, între 1988
si 2000, a trecut de la un nivel al venitului care reprezenta doar 64%
din media UE15 la un nivel care depăşeşte cu 15% media:
a. Spania;
b. Irlanda;
c. Grecia.
Răspunsul considerat corect de către dumneavoastră este: ............

9. Instrumentele structurale ale UE, pentru perioada 2007 – 2013, sunt:

a. Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR), Fondul
Social European (FSE), Fondul de Coeziune (FC);
b. Fondul European pentru Agricultura şi Dezvoltare Rurala
(FEADR), Fondul European pentru Pescuit (FEP);
c. Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR), Fondul
Social European (FSE), Fondul de Coeziune (FC), acţiune
complementară : Fondul European pentru Agricultura şi
Dezvoltare Rurala (FEADR), Fondul European pentru Pescuit
(FEP).
Răspunsul considerat corect de către dumneavoastră este: ............

10. În prezent, UE cheltuie în regiunile cel mai puţin favorizate circa:

a. 1/2 din bugetul său;
b. 1/3 din bugetul său;
c. 1/4 din bugetul său.
Răspunsul considerat corect de către dumneavoastră este: ............

Dacă aţi terminat de răspuns la testele grilă de mai sus, verificaţi-vă

răspunsurile date confruntându-le cu cele din tabelul următor:

Nr. întrebării Răspunsul corect: Nr. întrebării Răspunsul corect:

1. C 6. a
2. a 7. D
3. b 8. b
4. b 9. c
5. a 10. a

27
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

Subiecte pentru evaluare şi control

Teme pentru aprofundarea cunoştinţelor

Realizaţi o lucrare de 2-3 pagini format A4 (marginile de 1,5 cm.),
tehnoredactat la computer în Word (MS Office), cu caractere TNR 12, la 1
rând, cu privire la unul dintre subiectele enumerate mai jos, ţinând cont de
noţiunile teoretice introduse în acest Modul. Lucrarea astfel realizată se va
posta pe pagina web a disciplinei, la butonul creat în acest scop în secţiunea
specifică, aferentă Săptămânii 13.
1. Pornind de la noţiunile teoretice introduse în acest Modul, citiţi
despre Politica Regională a UE, accesând site-ul:
http://www.euractiv.ro/uniunea-
europeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_7705/Despre-
Politica-regionala-a-UE.html.
2. Familiarizaţi-vă cu informatiile de pe paginile web:
a. http://www.fonduri-structurale.ro/,
b. http://www.fonduri-
structurale.ro/Detaliu.aspx?t=Regional,
c. www.inforegio.ro
d. http://www.fonduri-ue.ro

Termen: sfârşitul săptămânii 13.

Întrebări de evaluare
1. Ce este regiunea de dezvoltarea în accepţiunea UE?
2. Ce se înţelege prin divergență regională? Dar prin convergență
regională?
3. Care sunt indicatorii macroeconomici cei mai utilizaţi pentru măsurarea
disparităţilor de dezvoltare?
4. Ce se înţelege prin „centru” şi „periferie” din perspectiva geografiei
economice a Europei? Ilustraţi cu cifre şi cu exemple şi comentaţi.
5. Ilustraţi cu cifre si exemple disparităţile regionale existente la nivelul
UE.

28
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

6. Enumeraţi cele mai importante etape din evoluţia politicii regionale a

UE şi descrieţi fiecare etapă în maxim 10 cuvinte.
7. Cum a evoluat în timp preocuparea UE pentru regiunile cele mai
dezavantajate? Ilustraţi cu cifre şi exemple si comentaţi.
8. Analizaţi cum s-au modificat de-a lungul timpului obiectivele politicii
regionale a UE.
9. Care sunt principiile directoare ale politicii regionale a UE?
10. Care sunt obiectivele şi instrumentele politicii regionale a UE pentru
perioada 2000-2006?

Teste grilă
1. Fondul de Coeziune finanţează direct proiecte individuale în
domeniul:
a. protecţiei mediului;
b. transporturilor;
c. agriculturii.
Varianta corectă este: A=a+b, B=b+c, C=a+c, D=a+b+c.

2. Fondul European pentru Dezvoltare Regională:

a. finanţează lucrări de infrastructură, investiţii pentru creare de
locuri de muncă, proiecte de dezvoltare locală şi sprijin pentru
IMM-uri;
b. îi sprijină pe şomeri şi populaţia dezavantajată să revină la
lucru, mai ales prin finanţarea unor măsuri de pregătire
profesională şi acordarea de ajutoare pentru sistemele de
recrutare;
c. finanţează măsuri de dezvoltare rurală şi ajutor pentru
fermieri, mai ales în regiunile cel mai puţin favorizate.

3. Fondul Social European:

a. finanţează lucrări de infrastructură, investiţii pentru creare de
locuri de muncă, proiecte de dezvoltare locală şi sprijin pentru
IMM-uri;
b. îi sprijină pe şomeri şi populaţia dezavantajată să revină la
lucru, mai ales prin finanţarea unor măsuri de pregătire
profesională şi acordarea de ajutoare pentru sistemele de
recrutare;
c. finanţează măsuri de dezvoltare rurală şi ajutor pentru fermieri,
mai ales în regiunile cel mai puţin favorizate.

29
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

4. Regulile de bază în ceea ce priveşte cheltuirea fondurilor structurale

sunt:
a. concentrarea: cheltuielile trebuie să fie concentrate geografic;
programarea: cheltuielile trebuie să se realizeze în contextul
unor programe generale de dezvoltare care sunt elaborate de
membrii UE şi aprobate de Comisie;
b. parteneriatul: Comisia, statele membre vizate, autorităţile
regionale şi locale, patronatele şi sindicatele vor colabora la
cheltuirea fondurilor;
c. monitorizarea şi evaluarea: cheltuirea fondurilor va fi
monitorizată şi evaluată; compatibilitatea şi
complementaritatea: cheltuielile vor fi compatibile cu
prevederile tratatelor şi cu celelalte politici comunitare, cum ar
fi Piaţa Comună, PAC şi politica comună în domeniul
pescuitului.
Varianta corectă este: A=a+b, B=b+c, C=a+c, D=a+b+c.

5. Care din afirmaţiile de mai jos cu privire la Fondurile structurale sunt

corecte:
a. sunt cheltuite pe proiecte alese la nivel european;
b. alegerea proiectelor şi managementul lor sunt doar în
responsabilitatea autorităţilor naţionale şi regionale;
c. proiectele sunt cofinanţate atât prin fonduri naţionale, cât şi
prin fonduri comunitare.
Varianta corectă este: A=a+b, B=b+c, C=a+c, D=a+b+c.

6. Ce se înţelege prin aşa-numitul „principiu al adiţionalităţii" în materie

de fonduri structurale:
a. finanţarea comunitară înlocuieşte fondurile naţionale;
b. cheltuirea fondurilor va fi monitorizată şi evaluată;
c. finanţarea comunitară nu ar trebui utilizată pentru a economisi
fondurile naţionale.

7. Sunt adevărate următoarele afirmaţii, cu excepţia:

a. Fondurile structurale ale UE sunt în număr de 4;
b. Fondul European pentru Dezvoltare Regională face parte din
fondurile structurale ale UE;
c. Fondul European pentru Orientare şi Garanţie Agricolă -
secţiunea Orientare finanţează măsuri de dezvoltare rurală şi
ajutor pentru fermieri, mai ales în regiunile cel mai puţin
favorizate;
d. Fondul Social European sprijină pe şomeri şi populaţia activă
(angajaţii), mai ales prin finanţarea unor măsuri de pregătire
profesională şi acordarea de ajutoare pentru sistemele de
recrutare.

8. Obiectivul central al politicii de coeziune și al instrumentelor sale în

perioada 2007 - 2013 este: o mai mare creștere economică și mai

30
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

multe locuri de muncă pentru toate regiunile și orașele din Uniunea

Europeană.
a. Adevărat;
b. Fals.

9. În afară de adiţionalitate, cheltuielile structurale sunt caracterizate prin

următoarele reguli sau principii de bază:
a. Concentrarea, Programarea, Compatibilitatea şi
complementaritatea, Evaluarea;
b. Cooperarea, Parteneriatul, Monitorizarea şi evaluarea,
Compatibilitatea şi complementaritatea;
c. Concentrarea, Programarea, Parteneriatul, Monitorizarea şi
evaluarea, Compatibilitatea şi complementaritatea;
d. Cooperarea, Monitorizarea şi evaluarea, Compatibilitatea şi
complementaritatea, Evaluarea.

10. În ceea ce priveşte noile obiective de intervenţie ale politicii regionale,

82% din totalul fondurilor se va îndrepta spre regiunile de
_____________________ – regiunile cu PIB per capita sub 75% din
media UE, care adăpostesc 35 % din populaţia UE, în cadrul
Obiectivului „_______________________________________”.
a. Competitivitate regională și ocuparea forţei de muncă;
Competitivitate regională și ocuparea forţei de muncă;
b. Convergenţă; convergenţă;
c. Competitivitate regională și ocuparea forţei de muncă;
Convergenţă;
d. Competitivitate regională și ocuparea forţei de muncă;
Cooperare teritorială europeană.

Teme de verificare
Aveţi de realizat şi de postat ca şi document format A4 de maxim 5 pagini
(marginile de 1,5 cm tehnoredactat la computer în Word (MS Office), cu
caractere TNR 12, la 1 rând, pe pagina web a disciplinei, la butonul specific
aferent Săptămânii 13, o temă din cele de mai jos, la alegere.

1. Ţinând cont şi utilizând şi noţiunile teoretice şi termenii de specialitate

asimilaţi până în prezent la această disciplină, inclusiv din acest Modul,
realizaţi o analiză a stadiului absorbţiei fondurilor structurale în
România, pe baza informaţiilor publicate la link-ul http://www.fonduri-
ue.ro/stadiul-absorbtiei-231. Analiza va avea ca obiectiv compararea
fondurilor puse la dispoziţie de UE pentru România, începand cu anul
2007, şi fondurile efectiv atrase de România în această perioadă,

31
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

destinaţia preponderentă a fondurilor atrase (adică, ce program

operaţional a atras mai multe fonduri, care sunt cauzele ce au determinat
această stare de fapt, care sunt cauzele pentru care credeţi că nu se atrag
fonduri în România), precum şi situaţia banilor pierduţi de România din
neatragerea fondurilor UE, în baza regulei n+2, etc.

Termen pentru postare: sfârşitul săptămânii 13.

Rezumatul acestui Modul:

Unitatea de bază pentru politica regională este regiunea de dezvoltare –

unitate etalon cu o mărime medie de 13.000 km pătraţi şi o populaţie de
aproximativ 2 milioane locuitori. Regiunea de dezvoltare nu are neaparat
caracter administrativ, dar a fost creată obligatoriu la nivelul tuturor
Statelor Membre UE prin Nomenclatorul Unităţilor Teritorial Statistice
(NUTS) pentru a permite comparabilitatea, armonizarea statisticilor
regionale ale ţărilor membre, efectuarea de analize pe plan regional în
cadrul Uniunii Europene, elaborarea şi aplicarea politicii regionale.
Regiunea de dezvoltare corespunde nivelul intermediar – NUTS2. În
România, pentru a asigura cadrul politicii regionale, în conformitate cu
reglementările europene, au fost înfiinţate prin lege, 8 regiuni de
dezvoltare.
Preocuparea pentru cele mai dezavantajate regiuni din Europa a constituit
întotdeauna un obiectiv central al Uniunii Europene. La ora actuală,
conform publicaţiilor oficiale ale UE –– “cel mai bogat stat membru,
Luxemburg, este acum de şapte ori mai bogat decât cel mai sărac,
România”. Diferenţa este şi mai mare la nivel regional, iar extinderea
spre Est a contribuit semnificativ la accentuarea decalajelor între
regiunile UE - “cea mai bogată regiune este zona rezidenţială a Londrei
cu 290 % din media produsului intern brut (PIB) al UE pe cap de
locuitor, în timp ce cea mai săracă regiune este nord-estul României cu
23 % din media UE”. Urmărind harta distribuţiei regionale a
PIB/locuitor, ca procent din media comunitară, putem concluziona că
activitatea economică a Europei este puternic concentrată geografic, atât
între ţări, cât şi în interiorul ţărilor.“Pentagonul Londra - Hamburg -
München - Milano - Paris”, acoperă doar 1/7 din suprafaţa Europei, dar
deţine 1/3 din populaţia sa şi ½ din activitatea sa economică şi se
numeşte „inima UE" sau „regiunile centrale", restul regiunilor Europei
le putem grupa în două categorii: regiuni „intermediare" şi regiuni

32
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

„periferice", care acoperă 65% din suprafaţă şi deţin 40% din populaţie,
dar numai 20% din activitatea economică.
Politica regională a UE are la bază ideea de coeziune economică, socială
şi teritorială, expresie a solidarităţii între Statele Membre şi regiunile
Uniunii Europene, scopul fiind dezvoltarea echilibrată a UE, prin
reducerea disparităţilor între regiuni şi promovarea oportunităţilor egale
pentru toţi.
De-a lungul timpului politica regională a trecut prin următoarele etape:
anii ’50-’60 – etapa decalajelor de dezvoltare între Europa urbană şi
Europa rurală, anii ‘70 – etapa creării fondurilor, respectiv Fondului
Social European (FSE) şi Fondului European de Dezvoltare Regională
(FEDER), anii ’80 – ’90 – etapa definirii obiectivelor specifice ale
politicii regionale europene, anii 2000. - etapa redefinirilor sub impactul
prevederilor Tratatului de la Amsterdam (1997), Strategiei Lisabona
(2000) şi al “extinderii spre est” , perioada 2000-2006 – etapa redefinirii
obiectivelor, instrumentelor şi definirii principiilor directoare ale politicii
regionale, perioada 2007-2013- politica regională actuală.
Obiectivul central al politicii regionale în 2007 - 2013 este: o mai mare
creștere economică și mai multe locuri de muncă pentru toate regiunile
și orașele din Uniunea Europeană. Pe scurt, 347,4 miliarde de euro vor
stimula creşterea economică în noile state membre cu 6 % în medie şi vor
crea cca 2 milioane de locuri de muncă, urmărind 3 obiective specifice:
„Convergență”, „Competitivitate regională și ocuparea forţei de
muncă”, „Cooperare teritorială europeană”. Cele trei obiective sunt
finanţate prin trei fonduri: Fondul European de Dezvoltare Regională,
Fondul de Coeziune şi Fondul Social European, la care se adaugă două
acţiuni complementare: Fondul European pentru Agricultură şi
Dezvoltare Rurală (FEADR) şi Fondul European pentru Pescuit (FEP).

Bibliografie obligatorie
1. Dodescu, Anca; Giurgiu, Adriana, Economia integrării europene, Editura
Universităţii din Oradea, Oradea, 2008 – a se citi Capitolul 4 (carte
disponibilă pe pagina web a disciplinei).
2. Materialul IER disponibil la pagina web
http://www.ier.ro/documente/formare/Politica_regionala.pdf

33
M o d u lu l 1 3 – E co no m ie E u ro p ea nă

Bibliografie disponibilă on-line

1. Dodescu, Anca; Giurgiu, Adriana, Economie europeană, suport de curs
postat pe platforma virtuală http://distance.iduoradea.ro – Modulul 13.
2. Pagina web a UE – http://ec.europa.eu/regional_policy/index_en.htm şi
respectiv,
http://ec.europa.eu/regional_policy/policy/history/index_ro.htm.
3. Pagina internet: http://www.inforegio.ro şi respectiv,
http://www.mdrl.ro/index.php?p=159.

34