Modul 5 PDF

M o d u lu l 5 – E co no m ie E uro p ea nă
5
MODULUL 5: ETAPELE PROCESULUI DE
INTEGRARE ECONOMICĂ EUROPEANĂ.
DE LA PIAŢA INTERNĂ UNICĂ, LA
UNIUNEA ECONOMICĂ ŞI MONETARĂ
Timpul mediu necesar pentru studiu: 120 minute.
Obiective educaţionale
- Cunoaşterea etapelor majore ale procesului de integrare
europeană conform lui Bella Balassa şi Ali M. El-Agraa;
- Cunoaşterea prevederilor Tratatului de la Maastricht, Tratatului
de la Amsterdam Tratatului de la Nisa, Tratatul Constituţional şi
Tratatului de la Lisabona din punctul de vedere al procesului de
integrare europeană;
- Înţelegerea uniunii economice şi monetare ca etapă a integrării
economice europene;
- Înţelegerea etapelor parcurse pentru introducerea monedei unice
europene şi avantajelor acesteia.
Cuvinte cheie:
Tratatul de la Maastricht, Uniunea Economică şi Monetară
Europeană (UEM), Uniunea Europeană (UE), cei trei Piloni ai UE:
Pilonul CE, Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC),
Cooperarea în domeniul Justiţiei şi al Afacerilor Interne (JAI),
convergenţă, Pactul de stabilitate şi de creştere.
1
Cuprinsul Modulului:
Modulul 5: Etapele procesului de integrare economică europeană. De la

Piaţa Internă Unică, la uniunea economică şi monetară ......................... 1
Introducere ................................................................................................... 3
5 A patra etapă: obiectivul uniunii economice şi monetare - Tratatul de la
Maastricht (1992) ...................................................................................... 4
5.1. Construcţia Uniunii Economice şi Monetare ....................... 10
5.2. Mecanismele Uniunii Economice şi Monetare .................... 26
Subiecte pentru autoevaluare ................................................................... 36
Întrebări de autoevaluare ......................................................................... 36
Teste grilă pentru autoevaluare ................................................................ 38
Subiecte pentru evaluare şi control .......................................................... 41

Teme pentru aprofundarea cunoştinţelor ................................................. 41
Întrebări de evaluare ................................................................................ 41
Teste grilă ................................................................................................ 42
Studii de caz propuse pentru acest Modul ............................................... 48
Rezumatul acestui Modul .......................................................................... 51
Bibliografie obligatorie.............................................................................. 53
Bibliografie disponibilă on-line ................................................................ 53
2
EXPUNEREA DETALIATĂ A TEMEI
INTRODUCERE
Aşa cum am arătat în cadrul Modului precedent, etape ale

procesului de integrare europeană conform lui Bella Balassa şi Ali M. El-
Agraa sunt:
1. Prima etapă: obiectivul pieţei comune sectoriale - Tratatul de la
Paris (1951)
2. A doua etapă: obiectivul uniunii vamale - Tratatul de la Roma
(1957)
3. A treia etapă: obiectivul pieţei interne unice - Actul Unic
European (1986)
4. A patra etapă: obiectivul uniunii economice şi monetare -
Tratatul de la Maastricht (1992)
5. A cincea etapă: obiectivul extinderii şi al uniunii politice -
Tratatele de la Amsterdam (1997) şi Nisa (2001), Tratatul
Constituţiei (2004) şi Tratatul de la Lisabona sau Tratatul de
Reformă (2007)..
Primele trei etape ale procesului de integrare europeană de la piaţa comună

sectorială, la uniunea vamală şi apoi, la Piaţa Internă Unică, au fost
prezentate în cadrul Modului precedent. Ceea ce ne propunem în Modul de
faţă este să analizăm mai departe procesul de aprofundare a integrării
europene de la stadiul de Piaţă Internă Unică (PIU), la cel de Uniunea
Economică şi Monetară (UEM).
3
5 A PATRA ETAPĂ: OBIECTIVUL UNIUNII

ECONOMICE ŞI MONETARE - TRATATUL DE LA
MAASTRICHT (1992)
A patra etapă a procesului integrării începe odată cu semnarea la 7

februarie 1992, la Maastricht, a Tratatului Uniunii Europene şi
respectiv, intrarea în vigoare la 1 noiembrie 1993, a acestui tratat, care va
rămâne în istoria construcţiei europene cu denumirea de Tratatul de la
Maastricht.
La inceputul anilor ’90, o serie de impulsuri interme şi externe
Comunităţii Europene ( a se vedea Schema nr. 1), au favorizat semnarea
Tratatului de la Maastricht: relaţia de interdependenţă între proiectul pieţei
interne şi alte domenii, deficitul democratic, dorinţa Germaniei reîntregite
de a se implica mai mult în procesul integrării, impactul globalizării, căderii
“Zidului Berlinului” şi prăbuşirii comunismului în Europa Centrală şi de Est
şi perspectivă aderării acestor ţări
Schema nr. 1:
Tratatul de la Maastricht a stabilit ca obiectiv major al procesului de

integrare crearea uniunii economice şi monetare europene (UEM),
inclusiv crearea şi punerea în circulaţie a unei monede unice - euro (€).
4
Obiectivul principal al Tratatului de la Maastricht este crearea

Uniunii Europene, căreia i se conferă nu numai dimensiuni economice, ci
şi politice. Christian Hen şi Jacques Leonard arată că, prin intrarea în
vigoare a Tratatului de la Maastricht, se trece “de la logica integrării
economice, care era cea a Comunităţii Economice Europene, la logica
integrării politice, care este cea a Uniunii” 1.
Uniunea Europeană este fondată pe cele trei comunităţi europene
existente (CECO, CEE, CEEA), care îşi păstrează personalitatea juridică
distinctă (spre deosebire de Uniune, care încă nu dobândeşte personalitate
juridică), fiind completate de noile politici şi forme de cooperare pe care le
instaurează Tratatul.
Trebuie să avem în vedere că prin Tratatul de la Maastricht a fost
instituită o nouă organizaţie, şi anume Uniunea Europeană, care — aşa
cum reiese din schema de mai jos (Schema nr. 2), se sprijină pe trei
„piloni” (termen consacrat în jargonul comunitar: “pillier” - în franceză,
„pillar” - în engleză), astfel:
I. Pilonul CE, “primul pilon” - adică cooperarea bazată pe Tratatul de
la Paris (CECO), pe Tratatele de la Roma, precum şi pe AUE,
completată şi modificată acum, prin Tratatul de la Maastricht.
II. Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC), "al doilea
pilon", care reprezintă dezvoltarea, iniţiată la începutul anilor ‘70, a
conceptului cooperării interstatale în domeniul politicii externe
(CPE), conferindu-i un fundament în textul Tratatului.
III. Cooperarea în domeniul Justiţiei şi al Afacerilor Interne (JAI) -
"al treilea pilon". Nici acest concept nu este nou, sprijinindu-se pe
anumite tendinţe europene preexistente - foarte rudimentare, ce-i
drept - în aceste domenii.
Coeziunea Uniunii este generată de obiectivele şi de structura sa generală,

aşa cum este aceasta definită în dispoziţiile generale din cadrul Tratatului.
1
Christian Hen & Jacques Leonard - L'Union Europeenne. Reperes, Editions La Decouverte, Paris
1995, p.37
5
Schema nr. 2:
În cadrul pilonului CE sunt prevăzute o serie de modificări la nivel

instituţional şi în ceea ce priveşte domeniile politice de interes, care vizează,
în mare, efectul unei supranaţionalizări durabile, ca de exemplu:
introducerea unei noi proceduri de decizie, care să atribuie
Parlamentului European dreptul la codecizie;
mai multe decizii luate de Consiliu cu majoritate calificată;
înfiinţarea unui Comitet al Regiunilor;
extinderea sancţiunilor aplicate de Curtea Europeană de Justiţie în cazul
în care statele membre nu ţin cont de deciziile sale sau nu aplică la timp
dreptul comunitar;
extinderea responsabilităţii comunitare asupra domeniilor introduse
prin AUE, ca de exemplu politica cercetării şi a tehnologiei, politica
mediului şi politica regională;
Uniunea monetară. Dispoziţiile cu privire la uniunea monetară
constituie, aşa cum a fost programul pentru o piaţă internă în cazul
AUE, nucleul Tratatului de la Maastricht;
introducerea (comunitarizarea) unor noi domenii, în care Comunitatea
nu îşi desfăşurase - sau dacă o făcuse, fără să se sprijine pe Tratat -
până la acea oră activitatea, spre exemplu politica cu privire la protecţia
consumatorilor, educaţie etc.;
6
alegerea unei cu totul noi şi unice structuri de cooperare pentru politica

socială, şi ea, la rândul ei, proaspăt inclusă în atribuţiile comunitare.
După ce Marea Britanie refuzase în mod susţinut şi categoric să fie de
acord cu extinderea competenţelor comunitare în acest domeniu,
celelalte unsprezece state membre s-au asociat într-un protocol separat,
cu scopul de a realiza această extindere şi asociere - dorită de toţi şi
considerată a fi necesară - a activităţilor în acest domeniu.
Schema nr. 3:
Cooperarea din cadrul pilonilor doi şi trei, care, în anumite puncte,

se suprapun cu elemente din primul pilon, rămâne pronunţat interstatală.
Prin urmare, semnarea Tratatului Uniunii Europene, a produs
schimbări esenţiale în ansamblul construcţiei europene. Au fost schimbate şi
o serie de denumiri. Astfel, în loc de “Comunitatea Europeană” se foloseşte
tot mai frecvent termenul de “Uniune Europeană” (UE), însă nu trebuie
uitat că, în mod concret, Comunitatea Europeană continuă să existe ca parte
esenţială a Uniunii Europene, fiind de altfel singura complet integrată
deoarece PESC şi JAI au încă la bază cooperarea interguvernamentală, cu
toate că Tratatul de la Amsterdam transferă o serie de competenţe şi în
aceste domenii de la nivel naţional la nivel comunitar. În acelaşi context,
printr-o decizie a sa din 8 noiembrie 1993, “Consiliul CE” devine
“Consiliul UE”, fiind desemnat astfel în special în conţinutul actelor
7
adoptate în domeniile PESC şi JAI. În ceea ce priveşte Comisia CE, aceasta

a devenit “Comisia Europeană”.
Obiectivele Uniunii Europene enunţate în Tratatul de la Maastricht
(articolul 8) sunt:
• să promoveze un progres economic şi social echilibrat şi durabil, graţie a
trei mijloace sau mai exact a trei obiective intermediare - crearea unui
spaţiu fără frontiere interioare, întărirea coeziunii economice şi sociale şi
stabilirea unei Uniuni economice şi monetare comportând, la un anumit
termen, o monedă unică: aceasta fiind dimensiunea economică a
Uniunii;
• să afirme identitatea sa pe scena internaţională: este vorba de
dimensiunea de politică externă, care comportă o politică externă şi de
securitate comună. Pentru prima dată este menţionată importanţa
perspectivei unei “politici de apărare comune, care ar putea să conducă,
când va sosi momentul, la o apărare comună”;
• instaurarea unei cetăţenii europene: se descoperă, astfel, dimensiunea
umană, inovaţie importantă a Tratatului;
• să dezvolte o cooperare strânsă în domeniul justiţiei şi afacerilor interne:
este dimensiunea securităţii, corolar obligatoriu al unui spaţiu fără
frontiere interioare şi, în special, al liberei circulaţii a persoanelor;
• să menţină şi să dezvolte acquis-ul comunitar: este o reiterare a
intangibilităţii a ceea s-a realizat deja în cadrul celor trei comunităţi, cât
şi prevederea explicită a posibilităţii de a se “comunitariza” şi alte
domenii noi ale cooperării.
Scopul Uniunii, ar putea fi succint prezentat astfel:
• promovarea progresului economic şi social, prin crearea unei pieţe
interne;
• formarea unei uniuni economice şi monetare, care să se finalizeze printr-
o monedă unică;
• înfăptuirea unei politici externe de securitate comună;
• coordonarea politicilor sociale;
8
• protecţia drepturilor cetăţenilor, prin instituirea cetăţeniei europene,

alături de cetăţenia naţională;
• realizarea uniunii politice - scopul final al procesului de integrare
europeană.
În această a patra etapă a construcţiei europene procesul de extindere
continuă, dar capătă o conotaţie mai pregnant politică, reflectată şi de noua
denumire de Uniunea Europeană. Aderă ţări dezvoltate cu democraţii
mature:
• Austria (în iunie 1994),
• Finlanda (octombrie 1994),
• Suedia (noiembrie 1994).
În Norvegia, referendumul organizat cu scopul de a sonda suportul
popular pentru aderare se soldează din nou cu un rezultat negativ (52% de
voturi împotrivă).
Prin urmare, în 1995, prin aderarea la UE a Austriei, Finlandei şi
Suediei, Europa celor 12 devine Europa celor 15. Practic, cu două excepţii
- Norvegia şi Elveţia – Uniunea Europeană cuprinde toate statele
continentului care nu aparţinuseră defunctului sistem socialist. De menţionat
că ţările care au intrat în anii ‘90 au fost membre ale AELS (Asociaţia
Europeană a Liberului Schimb). În orice caz, prin integrarea celor trei,
Uniunea Europeană îşi măreşte considerabil zona geografică, ponderea
economică şi influenţa politică. Numărul cetăţenilor care trăiesc în cadrul
Uniunii se ridică la 380 de milioane, ceea ce recomandă acest spaţiu drept
una dintre cele mai puternice pieţe ale lumii şi una dintre cele mai prospere
zone ale lumii.
Uniunea Europeană, creată în decursul mai multor etape, cuprinde
în această etapă 15 ţări europene, care ocupă o parte însemnată a
continentului nostru, respectiv globului (54% din suprafaţa continentului şi
peste 60% din populaţie; 24,5% din suprafaţa globului şi aproape 7% din
populaţia acestuia), devenind un puternic centru de putere economică. Prin
sporirea puterii sale economice, Uniunea Europeană îşi realizează unul din
obiectivele declarate: de a deveni principala forţă economică a lumii (mai
9
puţin de 1/10 din populaţia lumii, 1/4 din suprafaţa planetei şi produce 1/3
din produsul mondial), ceea ce va reprezenta premisa realizării obiectivelor:
monetar, politic, strategic dar şi sporirea forţei de atracţie pentru ţările care
doresc aderarea la această organizaţie. Statele din Europa Centrală şi de Est,
Turcia, Malta şi Cipru au avut sau au în vedere, în această etapă, obţinerea
statutului de membru al Comunităţii Europene, aflându-se în curs de
desfăşurare negocieri de aderare cu alte 12 ţări din Europa (Bulgaria,
Republica Cehă, Lituania, Letonia, Estonia, Polonia, România, Slovacia,
Slovenia, Ungaria, Cipru şi Malta). Începând cu data de 1 mai 2004,
Uniunea Europeană va număra 25 de membri, pentru ca de la 1 ianuarie
2007, această să aibă 27 state membre.
Dacă aţi înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci vă

rugăm să răspundeţi la următoarea întrebare:
Care este diferenţa între Comunitatea Economică
Eurpeană şi Uniunea Europeană în conformitate cu
Tratatul de la Maastricht?
Dacă consideraţi că nu aţi înţeles, reveniţi asupra
paragrafelor parcurse până acum, pentru a le aprofunda.
5.1. CONSTRUCŢIA UNIUNII ECONOMICE ŞI

MONETARE
Din punct de vedere economic, trebuie subliniat că în cadrul etapei a

patra a construcţiei europene, demarată de Tratatul de la Maastricht, se
asigură trecerea efectivă la moneda unică, conceptul fundamental,
instrumentul şi esenţa Uniunii Monetare Europene - unul dintre “stâlpii”
integrări europene în viziunea Tratatului de la Maastricht.
Uniunea Monetară Europeană a fost concepută ca “motor” pentru
continuarea integrării politice a Europei Occidentale şi pentru asigurarea
unei creşteri economice accentuate. Preocuparea pentru uniunea monetară
nu este, însă, o chestiune nouă. Istoria integrării monetare este mai lungă,
Maastricht reprezentând momentul care marchează trecerea de la declaraţii
de principiu la iniţiative concrete. Înainte de a trece succint în revistă câteva
10
repere ale acestei istorii, este necesară clarificarea în linii generale a

conceptului de integrare monetară.
În general, se consideră că integrarea monetară presupune trei
condiţii: armonizarea explicită a politicilor monetare, un pool comun de
rezerve valutare, bancă centrală unică. Ali M. EI-Agraa consideră că
integrarea monetară are două componente esenţiale: “o unificare a ratelor de
schimb”, realizată atunci când ţările membre au o „monedă unică” sau „au
stabilit cursuri de schimb permanente şi irevocabile” şi „o integrare a
pieţelor de capital” 2. Convertibilitatea deplină este absolut necesară atât
pentru tranzacţiile curente, cât şi pentru cele de capital.
Faptul că Tratatul de la Roma nu acordase atenţie uniunii monetare
şi că nevoia unei monede europene era mai puţin resimţită este explicat de
mai multe motive: economia mondială se afla în expansiune la vremea
respectivă, sistemul monetar internaţional bazat pe acordurile de la Bretton
Woods funcţiona satisfăcător pentru asigurarea stabilităţii monetare, iar
„mobilitatea limitată a capitalului permitea guvernelor europene o marjă
rezonabil de largă de manevră în ceea ce priveşte politica monetară” 3.
Schimbarea conjuncturii economiei mondiale, recesiunea economică şi
primele zguduiri ale sistemului de la Bretton Woods, au condus la
conştientizarea importanţei uniunii monetare.
Reuniunea la nivel înalt de la Haga, din decembrie 1969, a stabilit
să se elaboreze un plan pe etape în vederea creării unei uniuni economice şi
monetare. “Planul Werner”, remis în octombrie 1970, stabilea „un
obiectiv ideal: acela al substituirii monedelor naţionale printr-o monedă
comună” sau, „în lipsa monedei comune, monedele naţionale trebuie să fie
interschimbabile după o paritate fixă” 4, precum şi trei etape de realizare a
UEM, preluate 18 ani mai târziu, cu acelaşi titlu, de “Planul Delors“, remis
la 17 aprilie 1988:
2
Ali M. Ei-Agraa - European monetary integration, în Aii M. EI-Agraa with edited contribution - The
economics of the European Community, Fourth Edition, Harvester Wheatsheaf, New York 1994,
p.107
3
ibidem
4
Charles Zorgbibe - Construcţia europeană: trecut, prezent, viitor, Editura Trei, 1998, p.103
11
• iniţierea procesului de creare a uniunii monetare prin: creşterea

convergenţei performanţelor economice şi coordonarea
politicilor economice în cadrul instituţional existent respectiv, în
domeniul monetar, înlăturarea tuturor obstacolelor din calea
integrării financiare, intensificarea cooperării şi coordonării
politicilor monetare.
• structurarea uniunii monetare europene respectiv, în domeniul
monetar, crearea Sistemului european al băncilor centrale, care
va absorbi aranjamentele instituţionale monetare existente.
• obligativitatea procedurilor şi regulilor bugetare şi
macroeconomice respectiv, în domeniul monetar, fixarea
irevocabilă a ratelor de schimb, tranziţia la o politică monetară
unică şi la o monedă unică.
În 1989, Consiliul Europei, la iniţiativa preşedintelui francez Valerie
Giscard d’Estaing, a hotărât crearea Sistemului Monetar European
(SME), cu scopul de a limita fluctuaţiile cursurilor de schimb ale monedelor
europene, etapă pregătitoare importantă pentru crearea unei zone de
stabilitate monetară în Europa. Iniţiat în martie 1979, din punct de vedere
operativ, SME a constituit un sistem de schimburi fixe, dar ajustabile, în
sensul că pentru fiecare cuplu de valute se defineau “paritatea centrală” şi
“limitele de fluctuaţie” în jurul acestei parităţi. Drept referinţă comună
pentru cursurile de schimb a fost stabilită moneda de cont “European
Currency Unit” (ECU). Mecanismul de schimb al SME obligă cele 15
monede naţionale participante să oscileze ca valoare într-o marjă de
referinţă faţă de ECU de 2,25%. Valoarea ECU a fost fixată prin comparaţie
cu dolarul. Raportul dintre ECU şi dolar a luat naştere pe baza unui coş de
valute reprezentând 12 ţări europene dintre cele 15 membre ale UE
(Finlanda, Austria şi Suedia nu au putut participa la alcătuirea ECU
deoarece au intrat în UE în 1995 şi 1996, în condiţiile în care exista
prevederea ca ponderea diferitelor monezi să nu fie modificată după 1994).
Ponderea fiecărei monede în cadrul coşului reflecta puterea economică a
12
ţării respective; astfel ECU oglindea în “medie” puterea celor 12 monede

europene.
La 2 august 1993, Parlamentul European a luat decizia de a mări
temporar marja de fluctuaţie a monedelor naţionale faţă de ECU la 15%,
pentru a descuraja atacurile speculative asupra unor monede şi pentru a
permite statelor membre să ţină mai bine seama de particularităţile lor
interne. Pentru lira sterlină britanică, peseta spaniolă şi escudo-ul portughez,
marja era din 6 octombrie 1992 de 6%. Suedia şi Finlanda, ţări membre ale
Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (AELS) au adoptat aceeaşi
disciplină în raport cu ECU, faţă de care marjele de fluctuaţie au fost
menţinute între 1,5-3%. În funcţie de rezultatele sale putem afirma că, după
un demaraj mai dificil la început, SME a contribuit din plin la stabilitatea
monetară în cadrul Comunităţii Europene. Cooperarea monetară s-a tradus
printr-o reducere a ratei inflaţiei şi o apropiere a ratelor de interes în ţările
membre.
În 1991, ţările Comunităţii Europene semnează Tratatul de la
Maastricht5. Urmărind prevederile „Planului Werner” şi a „Planului Delors”,
Tratatul de la Maastricht stabileşte următoarele aspecte importante pentru
instituirea Uniunii Economice şi Monetare (UEM):
1. criterii de convergenţă (cerinţe de disciplină economică) care trebuie
îndeplinite de ţările care urmează să fie incluse în uniunea monetară;
2. un calendar precis de realizare a UEM, cuprinzând trei etape, finalizat
cu introducerea monedei unice;
3. un ansamblu de instituţii, politici şi mecanisme menite să asigure şi să
susţină o funcţionare sănătoasă, stabilă şi ascendentă a economiilor
ţărilor participante la UEM.
5
în Tratat exista prevederea ca în 1996 să se hotărască dacă sunt necesare noi modificări ale
Tratatului. Acestea au fost concretizate, după 15 luni de consultări, în Tratatul de la Amsterdam,
semnat în iunie 1997, care completează şi extinde Tratatul de la Maastricht. Tratatul de la Amsterdam
intră în vigoare în cursul semestrului I al anului 1999.
13

Ce se înţelege prin integrare monetară şi care sunt
reperele esenţiale ale istoriei construcţiei uniunii
monetare în Uniunea Europeană?
Dacă consideraţi că aţi răspuns corect, verificaţi-vă mai jos.
Dacă nu, atunci vă rugăm să reveniţi asupra paragrafelor
parcurse până acum, pentru a le aprofunda.
Trebuie subliniat rolul deosebit de important al convergenţei

economice pentru trecerea la uniunea monetară, constând în omogenizarea
principalelor caracteristici ale economiilor ţărilor participante: rata inflaţiei
(un grad ridicat de stabilitate a nivelurilor preţurilor), nivelul dobânzilor
nominale pe termen lung, evoluţia cursurilor de schimb, deficitul bugetar,
nivelul datoriei publice, dar şi nivelul salariilor, rata şomajului, venitul pe
cap de locuitor.
În literatura de specialitate, pe baza Tratatului de la Maastricht6 au fost
teoretizate trei tipuri de convergenţă separate, dar complementare:
convergenţă nominală, convergenţa legală, convergenţa reală.
Criteriile de convergenţă nominală, prevăzute de Tratatul de la
Maastricht (art. 104c, 109j), aşa cum sunt în Protocolul nr. 6 asupra
criteriilor de convergenţă, anexat la tratat sunt următoarele:
a. stabilitatea preţurilor, care va reieşi dintr-o rată a inflaţiei observată
de-a lungul unei perioade de un an înainte de examinarea pentru trecerea
la etapa a treia, rată a inflaţiei care să nu depăşească cu mai mult de
1,5% rata medie a celor trei state membre cu inflaţia cea mai scăzută;
b. rate ale dobânzilor pe termen lung, care nu trebuie să depăşească cu
mai mult de 2% rata medie a dobânzilor nominale pe termen lung a celor
trei state membre cu cea mai scăzută inflaţie;
c. capacitatea de susţinere a finanţelor publice
• deficitul public nu trebuie să depăşească 3% din produsul intern
brut (PIB) la preţuri de piaţă;
6
Art.109 j par.l al Tratatului instituind Comunitatea Europeană
14
• datoria publică nu trebuie să depăşească 60% din PIB, “mai

puţin în cazul în care acest raport se reduce suficient şi se
apropie de valoarea de referinţă într-un ritm adecvat” 7;
d. stabilitatea ratelor de schimb, adică respectarea marjelor normale de
fluctuaţie prevăzute prin mecanismul de schimb al Sistemului Mopnetar
European pentru cel puţin doi ani premergători examinării, fără
devalorizare din proprie iniţiativă a ratei de schimb a monedei proprii în
raport cu moneda unui alt stat membru.
Prin convergenţa legală se înţelege armonizarea legislaţiilor naţionale şi
a regulamentelor băncilor centrale ale ţărilor membre ale UE, astfel încât să
devină compatibile cu Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC). Într-
un sens general, această convergenţă include aspecte precum independenţa
băncilor centrale naţionale şi integrarea acestor bănci în SEBC.
Convergenţa reală se referă la omogenizarea nivelului de trai,
egalizarea standardelor de viaţă în ţările membre, realizarea aşa-numitei
„coeziuni economice şi sociale” la nivelul Uniunii. Variabilele care măsoară
convergenţa reală sunt: venitul pe cap de locuitor, nivelul salariilor, rata
şomajului, cheltuielile guvernamentale etc. Pentru realizarea unei egalizări
în aceste domenii este nevoie de mai mult timp decât pentru variabilele
minimale, dar îndeplinire acestora din urmă afectează benefic variabilele
reale.
Convergenţa economică nu este un scop în sine, îndeplinirea condiţiilor
pe care le presupune reprezentând un mijloc pentru a garanta creşterea
economică durabilă la nivelul Uniunii. Tratatul de la Maastricht introduce,
de altfel, termenul „convergenţă durabilă” 8
pentru a sublinia că nu
interesează un proces de integrare formal şi rapid, ci un proces de integrare
cu geometrie şi ritmuri variabile în acord cu rezultatele fiecărui stat
membru.
7
art. 104 c al Tratatului instituind Comunitatea Europeană
8
Art.109 j par. l al Tratatului instituind Comunitatea Europeană
15

Ce se înţelege prin convergenţă economică şi care
sunt formele convergenţei economice?
2. Cele trei etape principale ale realizării Uniunii economice şi

monetare europene au fost stabilite astfel:
A. Etapa coordonării politicilor monetare - 1 iulie 19909 - 31 decembrie
1993
În cadrul acestei etape s-a realizat libera circulaţie a capitalurilor
în toate ţările membre ale Uniunii Europene (cu o amânare până la
sfârşitului anului 1992 pentru Spania, Portugalia, Grecia şi Irlanda) şi s-au
urmărit următoarele obiective:
• realizarea celui mai mare grad posibil de convergenţă economică
prin planurile de convergenţă;
• finalizarea tranziţiei la piaţa unică, eliminarea barierelor tehnice,
fizice şi fiscale care împiedicau dezvoltarea deplină a acesteia;
• eliminarea tuturor genurilor de obstacole din calea liberei mişcări
a capitalurilor.
În sensul coordonării politicilor monetare, Comitetul guvernatorilor
Băncilor Centrale a elaborat în această perioadă un proiect de statut al
Sistemului European al Băncilor Centrale care, cu puţine amendamente,
a fost înglobat ca atare în Tratatul de la Maastricht. Totodată, Comitetul
monetar, organ comunitar consultativ în care Comisia şi statele membre
delegau câte doi reprezentanţi, a contribuit la realizarea unor lucrări
pregătitoare ale uniunii monetare, între care şi scenariul de referinţă privind
trecerea la moneda unică.
B. Etapa consolidării convergenţei şi a preparativelor tehnice - 1 ianuarie
1994 - 31 decembrie 1998. Această etapă a început pentru toate statele
membre, fără nici o condiţionare, fiind considerată o perioadă de tranziţie şi
9
Prima etapă a debutat la 1 iulie 1990, înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht,
întrucât nu implica nici o reformă juridică.
16
ajustare a politicilor monetare şi dezechilibrelor financiare, având ca

obiective principale:
1. înfiinţarea Institutului Monetar European (IME), cu scopul
intensificării cooperării dintre băncile naţionale şi centrale şi
coordonării politicilor monetare, etapă preliminară în vederea creării
Băncii Centrale Europene(BCE)10;
2. angajamentul de a garanta independenţa băncilor centrale. Până la 1
ianuarie 1997, băncile naţionale centrale au beneficiat de
independenţă faţă de IME;
3. îndeplinirea criteriilor de convergenţă;
4. interzicerea accesului privilegiat al sectorului public la instituţiile
financiare;
5. pregătirea de către statele membre a legislaţiilor naţionale, inclusiv
regulamentele băncilor lor centrale, astfel încât să fie compatibile cu
Tratatul privind Uniunea Europeană.
Trebuie subliniat că Tratatul de la Maastricht consacră principiul
ireversibilităţii trecerii la cea de-a treia etapă a Uniunii economice şi
monetare, ceea ce înseamnă că, dacă la sfârşitul lui 1997, nu este fixată data
începerii celei de-a treia etape, cum de altfel s-a şi întâmplat, aceasta începe
automat la 1 ianuarie 1999 cu ţările care vor satisface criteriilor cerute,
oricare ar fi starea convergenţei comunitare şi eventualele reticenţe
naţionale.
C. Etapa introducerii monedei unice - 1 ianuarie 1999 - 1 iulie 2002
La această a treia etapă participarea statelor membre este
condiţionată de îndeplinirea criteriilor de convergenţă, respectiv a
condiţiilor necesare pentru adoptarea unei monede unice, constatată de
Consiliu pentru fiecare ţară separat, prin vot cu majoritate calificată. Statele
care nu îndeplinesc criteriile de participare la etapa a treia a UEM vor face
obiectul unei derogări pentru o perioadă de tranziţie în care vor fi
monitorizate şi susţinute să îndeplinească aceste criterii.
10
a cărei structură o urmează pe cea a Bundesbank-ului.
17
În cadrul acestei etape, prin care s-a gândit finalizarea procesului de

creare a uniunii economice şi monetare au fost realizate următoarele
obiective principale:
• intrarea în funcţiune a Băncii Centrale Europene şi transferul
către aceasta a suveranităţilor monetare naţionale din partea
băncilor centrale ale celor 11 state care au intrat în uniunea
monetară (12 state de la l ianuarie 2001, incluzând şi Grecia);
• introducerea EURO - moneda unică europeană şi dispariţia
monedelor naţionale;
• începerea operării sistemului de plăţi TARGET (Trans-
European Automated Real-Time Gross Settlement Express
Transfer).
Consiliul european, reunit la Bruxelles, la 3 mai 1998, a decis, pe
baza recomandării Consiliului de Miniştri (ECOFIN) şi a avizului
Parlamentului european, în urma evaluării îndeplinirii „criteriilor de
convergenţă” următoarele: 11 state membre respectiv Belgia, Germania,
Spania, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Austria,
Portugalia şi Finlanda, îndeplinesc condiţiile necesare pentru adoptarea
monedei unice la 1 ianuarie 1999 şi, ca atare, vor participa la cea de-a treia
etapă a uniunii economice şi monetare; 2 state membre respectiv Grecia şi
Suedia nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru adoptarea monedei unice la
1 ianuarie 1999 şi, ca atare, vor intra în categoria statelor cu derogare.
De menţionat că Marea Britanie şi Danemarca nu au făcut obiectul
evaluării Consiliului, deoarece acestea au notificat Consiliul că nu
intenţionează să participe la etapa a treia a UEM de la 1 ianuarie 1999 şi
situaţia lor a fost reglementată prin protocoale anterioare separate (anexe la
Tratatul asupra Uniunii Europene), care le permit să nu participe, în acest
caz specific, la zona EURO.
În scopul de a facilita trecerea tuturor statelor membre la a treia
etapă, se prevede coordonarea politicii monetare unice cu cea a statelor cu
derogare, care îşi păstrează competenţele în materie conform drepturilor
naţionale respective.
18
Fără îndoială, evenimentul cel mai important al acestei a treia etape îl

reprezintă însăşi introducerea monedei unice la 1 ianuarie 1999.
Denumirea monedei unice, EURO, a fost stabilită la reuniunea la
vârf de la Madrid din decembrie 1995. În urma summit-ului de la
Bruxelles, din mai 1998, EURO a fost introdus în 11 dintre cele 15 ţări ale
UE (Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Italia,
Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Spania), începând cu 1 ianuarie 1999.
Marea Britanie, Suedia şi Danemarca au refuzat aderarea la EURO din
motive interne, iar Grecia nu a îndeplinit criteriile de convergenţă stipulate
în Tratatul de la Maastricht.
Diferenţa de fond dintre ECU şi EURO este că aceasta din urmă nu
mai este o monedă stabilită pe baza unui coş de valute, ci o monedă de sine
stătătoare.

Care sunt etapele principale ale realizării Uniunii
economice şi monetare europene ?
Prezentăm în continuare, pe scurt, modul în care a fost stabilit cursul

EURO. La 1 ianuarie 1999, Consiliul de Miniştri, care reunea titularii
portofoliilor de Finanţe şi ai Economiei din ţările membre ale UE, la
propunerea Comisiei Europene şi după consultarea Băncii Centrale
Europene, a stabilit cursurile de schimb fixe dintre monedele ţărilor membre
şi dintre acestea şi EURO. Tot atunci a avut loc şi transferarea
responsabilităţilor politicii monetare de la băncile centrale naţionale la
Banca Centrală Europeană. La 31 decembrie 1998, toate băncile centrale ale
ţărilor UE au comunicat cursurile de schimb ale monedelor lor faţă de
dolarul american. Pe baza acestor informaţii, Comisia Europeană a stabilit
valoarea ECU în raport cu dolarul, cursurile de calculare a ECU fiind cele
stabilite în luna mai a aceluiaşi an. S-a mai stabilit ca 1 ECU să echivaleze
cu 1 EURO şi, în acest fel, ECU a încetat să mai existe. Cursul de schimb
19
între dolar şi ECU a fost înmulţit cu diferenţa între cursul de schimb al

monedelor naţionale şi dolar, rezultând astfel cursurile celor 11 monede
naţionale faţă de EURO. De asemenea, s-a stabilit ca acest curs fixat la 31
decembrie 1998 să rămână nemodificat pe perioada cât moneda naţională
coexistă cu EURO; o reevaluare a acestor raporturi urmează să aibă loc cel
mai târziu la 30 iunie 2002. Cursul de schimb între EURO şi dolar a fost la
data naşterii monedei europene de 1/1,7 11.
Moneda unică nu a fost disponibilă de la început ca monedă fiduciară,
respectiv ca bilete de bancă şi monedă metalică. Până la 31 decembrie
2001, monedele naţionale au continuat să fie utilizate pentru efectuarea
plăţilor şi încasărilor fizice, EURO putând fi folosit pentru operaţiuni
comerciale şi financiare, dar plăţile şi încasările efective se efectuau prin
convertirea EURO în monedele naţionale respective la cursurile fixe
prestabilite. EURO fiduciar a fost introdus în circulaţie la 1 ianuarie 2002.
Perioada de coexistenţă EURO- monede naţionale participante la „zona
EURO” a fost redusă de la 6 luni, cum era iniţial prevăzut, la perioade
cuprinse între 4 săptămâni şi două luni, astfel că de la 1 martie 2002 EURO
a devenit moneda efectivă şi unică a 12 state12.
Introducerea monedei unice a împărţit specialiştii şi pe cei direct
influenţaţi de acest proces în două tabere: “euroforicii” şi “euroscepticii”.
Euroforicii evidenţiază avantajele monedei unice:
• creşte transparenţa pieţei şi a preţurilor;
• producţia şi investiţiile nu mai sunt influenţate de evoluţia
cursurilor de schimb;
• scade costul tranzacţiilor, întrucât nu mai include cheltuielile
legate de riscul valutar;
11
Z. D. Penea, “Moneda Euro”, p.37-39
12
Consiliul a adoptat decizii privind acordurile bilaterale cu Sân Marino, Vatican şi Monaco pentru
utilizarea euro ca monedă naţională a acestor ţări. Portugalia, care este membră a zonei euro, a semnat
un acord cu Uniunea care garantează convertibilitatea dintre escudo portughez şi cel al Capului Verde
printr-o formă de rată fixă de schimb. Similar, Mayotte, Sân Pedro şi Miquelon - teritorii franceze de
peste mări, care nu sunt parte a Uniunii, au solicitat o decizie din partea Consiliului pentru a putea
folosi moneda unică.
20
• se dezvoltă relaţiile comerciale şi financiare între membrii UE şi

între parteneri, întrucât membrii nu mai sunt afectaţi de riscul
valutar în aceeaşi măsură în care erau expuşi înainte.
• “Euroland-ul”, cu cele 292 de milioane de consumatori,
reprezintă cea mai mare piaţă de desfacere din lume, urmată de
SUA, cu 270 de milioane de consumatori şi de Japonia, cu 127
de milioane de consumatori. Puterea de cumpărare în acest spaţiu
este ridicată, depăşită doar de SUA; 15% din valoarea tuturor
bunurilor şi serviciilor realizate la nivel mondial provin din
Euroland, 20% din SUA şi 7,7% din Japonia; 15,7% din
exporturile mondiale provin din Euroland, în timp ce numai
12,6% din SUA şi 7,7% din Japonia.
Lansarea EURO, consideră Fred Bergsten – consilier al preşedintelui
Clinton, director al “Institute for International Economics” Washington -,
creează condiţiile pentru apariţia unei “noi ordini economice bipolare care
să înlocuiască hegemonia Americii ce datează de la sfârşitul celui de-al
doilea război mondial”, reprezentând “cea mai mare schimbare în finanţele
mondiale, comparabilă doar cu momentul în care dolarul a depăşit lira
sterlină în perioada interbelică” 13
Bergsten apreciază EURO ca un
competitor real pentru dolarul American, considerând că principalul
argument al monedei europene este acela că Europa este creditor mondial,
în timp ce SUA are datorii nete în valoare de 2000 miliarde de dolari. Lipsa
corelării între cele două monede – cele mai puternice monede ale lumii,
periclitează stabilitatea şi funcţionarea sistemului financiar global. În acest
sens, autorul oferă exemplul dezechilibrului creat între 1995 şi 1997 între
dolar şi yen, considerat una dintre cauzele crizei asiatice.
Pierre Mathijsen consideră introducerea monedei EURO „cea mai
importantă decizie luată de către şi pentru Europa de la sfârşitul celui de-al
doilea război mondial până în prezent”, subliniind că „niciuna dintre
realizările anterioare, inclusiv piaţa internă, nu erau sigure în lipsa unei
monede unice” şi că „prin acest transfer extraordinar de suveranitate,
13
Bergsten C. F., “America and Europe: Clash of the Titans?”, în “Foreign Affairs”, March/April
1999, Vol. 78, No. 2.
21
procesul de integrare europeană a atins un punct din care nu mai poate

exista cale de întoarcere” 14.
Euroscepticii, în schimb, aduc următoarele contra-argumente:
• ca monedă de schimb, Euro nu are şanse să constituie o
alternativă reală la hegemonia dolarului, deoarece 48% din
tranzacţiile comerciale internaţionale sunt derulate în dolari
(monedele UE sunt prezente numai în 31% din tranzacţii);
• ca monedă de rezervă, dolarul ocupă 65% din rezervele valutare
mondiale, în timp ce monedele UE doar 21%;
• ca monedă de investiţii, piaţa obligaţiunilor europene este cu
peste 1/3 mai mică decât cea americană, deci monedele UE nu
sunt monede de investiţii15.
În categroria euroscepticilor, monetaristul Milton Friedman -
mentorul Şcolii de la Chicago considera EURO “o mare greşeală”, care „va
determina turbulenţe în mai multe ţări europene în anii următori” deoarece
„va evidenţia contrastele dintre ţările Uniunii Europene în loc de a sprijini
un sistem politic unificat”. El a citat cazurile Irlandei, „care ar trebui să-şi
înăsprească politica monetară”, şi Italiei, „care are nevoie, probabil, de o
politică mai flexibilă”. Pe de altă parte, „dacă Germania va decide şi ea să
adopte o politică de easy money pentru a-şi lansa economia, vor fi tensiuni
considerabile, în special între Germania, Franţa şi Spania”. Referindu-se în
mod specific la Italia şi intenţiile premierului Silvio Berlusconi de a reduce
povara fiscală prin reducerea cheltuielilor publice, Friedman a menţionat că
“într-o anumită măsură, mâinile Italiei sunt legate din cauza EURO”. Mai,
mult, în opinia lui Friedman, “cheia a fost aruncată după ce EURO a fost
adoptat” , excluzând orice posibilitate de a renunţa la moneda unică
16
ulterior adoptării.
După părerea lui R. Dornbusch, moneda europeană întâmpină
rezistenţă din cauza că avantajele uniunii monetare sunt vizibile pe termen
lung şi nici atunci în termeni foarte concreţi, spre deosebire de procesul
14
Pierre Mathijsen - Compendiu de drept european, Ediţia a 7-a, Editura Club Europa 2002, p.395
15
Z. D. Penea, “Moneda Euro”, p.46
16
Interviu acordat ziarului italian Corriere delle Sera. Citat după Agenţia de presă Ananova, 27
august 2001
22
creării pieţei unice, spre exemplu, în cadrul căruia a fost posibil să fie oferite
stimulente imediate de natură economică, după eliminarea tarifelor
vamale.17
Reprezentativ pentru această problemă este cazul Germaniei. Încă
de la declanşarea integrării europene, germanii au fost un fel de lideri ai
acestui proces. După lansarea EURO, germanii au fost din ce în ce mai
îngrijoraţi că integrarea monetară le va destabiliza moneda. Astfel,
majoritatea germanilor se declarau în favoarea Tratatului de la Maastricht,
dar tot majoritatea se pronunţau împotriva introducerii monedei europene şi
a retragerii de pe piaţa valutară a mărcii germane. Chiar unul dintre
promotorii cei mai înverşunaţi ai ideii europene, fostul cancelar al
Germaniei, Helmut Kohl, a dat expresie acestor îngrijorări: “neîncrederea
cetăţenilor în integrarea monetară s-ar putea repede preschimba în
neîncrederea în ideea europeană” 18
. Preocupările germanilor nu au fost în
totalitate gratuite. Spre exemplu, în 1995, rata inflaţiei în Germania era de
1,8%, în comparaţie cu 3,1% în restul Uniunii Europene. Chiar dacă
diferenţa nu este imensă, germanii sunt hipersensibili la fenomene
inflaţioniste, deoarece există precedentul anului 1920, când un proces
asemănător a însemnat practic ruinarea economiei germane.
Căderea zidului Berlinului, în 1989, urmată de reunificarea
Germaniei, un an mai târziu, a dat naştere unui val de bucurie, dar şi unor
sentimente de teamă. În 1991, Parlamentul german a votat strămutarea
sediului guvernului, din micul şi provincialul Bonn, înapoi în vechea
capitală imperială, Berlin. Din acel moment, în Franţa a început să se
vorbească pe un ton tot mai tenebros de noua sferă germană de influenţă în
noile democraţii din Europa centrală şi de est. Iar euroscepticii britanici au
început să susţină că unificarea europeană înseamnă în fapt căderea
continentului sub hegemonie germană. Germanii înşişi începeau să devină
tot mai conştienţi de dimensiunea problemelor cu care se confruntau.
Industrii întregi din fosta Germanie de est se prăbuşeau pur şi simplu,
creând un val masiv de şomeri, problemă care persistă şi astăzi. Mulţi est-
17
Dornbusch R., “Euro Fantasies”, în “Foreign Affairs”, September / October 1996, Vol. 75, No. 5.
18
Apud J. T. Rourke, International Politics on the World Stage, p.235
23
germani aveau impresia că erau trataţi asemenea unor supuşi coloniali de

către concetăţenii lor din vestul ţării. Prezenţa pe teritoriul ţării a mai multor
milioane de imigranţi, turci şi alte naţionalităţi, a reaprins dezbaterea privind
identitatea germană. Economia Germaniei, în ansamblul ei, începea să dea
semne îngrijorătoare de lipsă de competitivitate.
Pactul european de stabilitate şi creştere a fost introdus la
insistenţele Germaniei în 1999, înainte de lansarea monedei unice,
autorităţile de la Belin impunând adoptarea acestui Pact ca o condiţie pentru
abandonarea mărcii germane şi folosirea aceleaşi monede unice europene ca
şi ţările europene care nu aveau aceeaşi stabilitate economică ca şi
Germania. Însă după ce două dintre cele mai mari ţări din UE, Germania şi
Franţa, au încălcat prevederile Pactului referitoare la deficitul public pentru
trei ani consecutiv, criticii au declarat că Pactul a încetat să existe de drept
de vreme ce guvernele de la Berlin şi Paris nu au suportat acţiunile
disciplinare pe care Pactul ar fi trebuit să le impuna în astfel de situaţii.
Criticile la adresa Uniunii Europene se intensifică şi iau forme tot
mai coerente. Opoziţia se manifestă în special în rândul societăţii civile,
fiind mult mai închegată în Marea Britanie şi în ţările nordice.
De asemenea, o voce tot mai puternică împotriva Uniunii Europene
începe să se audă chiar de la tribuna Parlamentului European, acolo unde
euroscepticii şi-au consolidat poziţia la ultimele alegeri. Pentru a marca
această poziţie, euroscepticii s-au regrupat într-un nou grup parlamentar
care se va numi probabil Independenţă şi Democraţie (ID). Noul grup,
numărând 31 de parlamentari din 6 state, se va concentra pe respingerea
Constituţiei UE. Grupul este dominat de Partidul Independent din Marea
Britanie (UKIP), câştigătorul moral al alegerilor din Marea Britanie, care cu
cei 12 europarlamentari, devine al treilea partid britanic ca importanţă, la
foarte mică distanţă de laburişti şi conservatori. Din grupul euroscepticilor
mai fac parte Lista „Iunie” din Suedia, Mişcarea „Iunie” din Danemarca,
Mişcarea pentru Franţa, Uniunea Creştină din Olanda şi Liga Familiilor
Poloneze. Un alt critic de seamă al Uniunii Europene care este prezent în
noul Parlament este olandezul Paul van Buitenen, fostul funcţionar european
24
care în urma cu cinci ani a dat în vileag actele de corupţie, fraudă şi

nepotism care constituiau o practică curentă în cadrul Comisiei Europene.
Dezvăluirile sale au dus, în 1999, la demisia tuturor comisarilor europeni în
frunte cu Jacques Santer. După toate probabilităţile, van Buitenen nu se va
alatura noului grup ID, ci va opta pentru o colaborare cu grupul „Verzilor”.
Totuşi, nu micul grup al partidelor declarat eurosceptice este de natură a-i
îngrijora pe susţinătorii Uniunii, cât prezenţa în număr mare a
euroscepticilor în chiar grupul majoritar din parlamentul european, Partidul
Popular European (EPP), de centru dreapta. Partidul Civic Democrat din
Cehia, Alianţa Tinerilor Democraţi (FIDESZ) din Ungaria şi Autoapărarea
din Polonia vor avea un cuvânt de spus în dezbaterile viitoare de la
Strasbourg şi Bruxelles. Situaţia acestor partide, toate adoptând poziţii
critice la adresa UE, afiliate fie la grupul eurosceptic, fie la cel popular, ne
arată că Uniunea Europeană are adversari redutabili nu doar în exterior ci şi
în propriile sale structuri. De asemenea, ne arată că, în rarele ocazii când
cetăţenii Uniunii au ocazia de a-şi spune părerea, aceasta contrazice flagrant
viziunea politicienilor despre „Europa unită”. Federaliştii pot găsi
argumente atât în favoarea cât şi în defavoarea unei integrări europene mai
aprofundate, aşa cum euroscepticii sau eurorealiştii pot găsi propriile lor
argumente. Aceştia din urmă ar trebui să-şi plece urechea cu mai multă
atenţie la „vocea poporului”, altfel e posibil să asistăm la un nedorit conflict
între Europa cetăţenilor şi Europa politicienilor. Conflict din care nu ne
îndoim că cetăţenii vor ieşi, mai devreme sau mai târziu, învingători.
Uniunea Economică şi Monetară, împreună cu crearea monedei
unice, reprezintă, în opinia lui Romano Prodi, profesor de economie la
Universitatea din Bologna, ales în mai 1999 preşedinte al Comisiei
Europene, “un act de încredere în Europa şi, în acelaşi timp, o provocare în
contextul mai larg al economiei globale. Este vorba despre un eveniment
fără precedent în istoria omenirii. Renunţarea la puterea de a emite monedă
este, de bună seamă, o importantă decizie politică. De fapt, statul renunţă la
unul dintre instrumentele sale tradiţionale de suveranitate. În pragul
25
secolului XXI, acest instrument este mai vizibil decât însăşi suveranitatea
militară, reprezentată simbolic prin spadă” 19.

Care sunt efectele introducerii monedei unice în
Uniunea Europeană?
5.2. MECANISMELE UNIUNII ECONOMICE ŞI

MONETARE
Uniunea economică şi monetară nu înseamnă însă, numai

introducerea şi circulaţia efectivă a monedei unice după realizarea formală a
unor criterii de convergenţă, ci şi un ansamblu de instituţii, politici şi
mecanisme menite să asigure şi să susţină o funcţionare stabilă şi
ascendentă a economiilor ţărilor participante la această uniune pe termen
lung. În mod evident, odată intrate în UEM, statele participante îşi împart
responsabilităţile şi riscurile, de unde necesitatea coordonării politicilor lor
economice şi a respectării unor norme de „disciplină financiară” astfel ca
funcţionarea de ansamblu a Uniunii să se realizeze în prevederile Tratatului
de la Maastricht:
• aplicarea de către statele membre a politicilor economice în contextul
liniilor directoare generale stabilite de Consiliu;
• monitorizarea de către Consiliu a evoluţiilor economice din fiecare stat
membru;
• asistenţa financiară acordată de Comunitate statelor membre aflate în
dificultate;
• interzicerea facilităţilor de creditare şi a accesului privilegiat la
instituţiile financiare;
19
Romano Prodi, “O viziune asupra Europei”, Ed. Polirom, Bucureşti, 2001, p.25
26
• garantarea financiară mutuală pentru executarea în comun a unor

proiecte specifice;
• evitarea deficitelor guvernamentale excesive.
O expresie avansată a acestor preocupări de „disciplină bugetară” o
reprezintă, Pactul de stabilitate şi de creştere, convenit de Consiliul
European de la Dublin, în decembrie 1996, care stabileşte regulile de
comportament bugetar al statelor membre implicate în cea de-a treia etapă a
UEM20. Pactul de stabilitate este construit pe criteriile de convergenţă,
impunând statelor membre obligaţia de a evita deficitele excesive şi a
menţine o rată redusă a inflaţiei şi a dobânzilor, pentru a asigura o creştere
economică susţinută şi neinflaţionistă şi obligând toate părţile să se angajeze
în realizarea promptă a procedurii deficitelor excesive, în cazul în care o ţară
nu îndeplineşte prevederile Pactului.
Această procedură se aplică atunci când o ţară înregistrează un
deficit al cheltuielilor publice comparativ cu veniturile, respectiv de peste
3% din PIB. De asemenea, guvernele nu trebuie să permită o datorie publică
totală mai mare de 60% din PIB. Statele membre trebuie să informeze
imediat Comisia Europeană despre nivelul datoriei care, la rândul ei, este
obligată să informeze Consiliul ECOFIN şi Comitetul Monetar. Dacă o ţară
este considerată că a încălcat grav Pactul, Comisia poate să recomande
Consiliului să adopte măsuri împotriva acestuia, după cum s-a văzut în cazul
Franţei, Germaniei şi Portugaliei în 2002.
În mod formal, Pactul acoperă trei elemente distincte:
• un angajament politic din partea tuturor membrilor de a aplica procedura
de supraveghere bugetară într-o manieră oportună şi să exercite
presiuni colective asupra statelor întârziate prin impunerea de termene
pentru transmiterea informaţiilor asupra bugetului.
20
Consiliul european de la Amsterdam a adoptat, la 17 iunie 1998, două regulamente în completarea
Rezoluţiei ce aprobă Pactul de Stabilitate şi Creştere, respectiv un Regulament asupra consolidării
supravegherii poziţiilor bugetare şi a coordonării politicilor şi un Regulament asupra accelerării şi
clarificării implementării procedurii de deficit excesiv, care conferă un caracter precis procedurii de
eliminare a deficitului excesiv şi aprobă mecanismul de aplicare a acestei proceduri. Totodată,
Consiliul european a adoptat rezoluţii vizând angajamentul ferm al statelor membre, Comisiei şi
Consiliului privind implementarea pactului de stabilitate: “Rezoluţia Consiliului european privind
pactul de stabilitate şi creştere” şi “Rezoluţia Consiliului european privind creşterea şi ocuparea forţei
de muncă”.
27
• elemente de prevenţie, prin supravegherea multilaterală a poziţiilor

bugetare şi coordonarea politicilor economice. Toate statele membre
trebuie să transmită Consiliului programe de stabilitate şi convergenţă,
pe care să le facă şi publice.
• elemente de disuasiune prin emiterea unei „scrisori de avertizare” către
statele membre care sunt în poziţia să încalce criteriile, cerându-le să ia
măsuri imediate, iar dacă această solicitare nu este luată în consideraţie,
lansarea procedurii de deficite excesive.
În plus, în baza obligaţiilor ce le revin din Tratat şi Pactul de
Stabilitate şi Creştere, statele membre elaborează programe de stabilitate şi
convergenţă care au menirea de a clarifica şi consolida prevederile
Tratatului privind supravegherea multilaterală economică şi disciplina
bugetară în cursul celei de-a treia etape a uniunii economice şi monetare.
Aceste programe acoperă anul curent şi precedent, includ previziuni pentru
cel puţin trei ani următori şi se actualizează anual. Au fost elaborate şi
examinate pentru prima dată în 1999, după începerea aplicării Pactului de
Stabilitate şi Creştere. Statele membre care au adoptat moneda unică
elaborează programe de stabilitate, în timp ce statele membre care nu au
adoptat moneda unică elaborează programe de convergenţă.
Programele de stabilitate şi convergenţă conţin următoarele
prevederi comune:
• un obiectiv pe termen mediu privind situaţia bugetară de
„apropiat de echilibru” sau surplus, calea de ajustare şi tendinţa
estimată a raportului datoriei guvernamentale generale;
• principalele ipoteze de lucru privind evoluţiile economice
previzionate (creşterea economică, ocuparea forţei de muncă,
inflaţia şi alte variabile economice importante);
• descriere a măsurilor de politică bugetară sau a altor politici
economice adoptate şi/sau propuse pentru îndeplinirea
obiectivelor programului;
• analiză a modului în care principalele supoziţii economice ar
putea afecta situaţia bugetară şi a datoriei.
28
Programele de convergenţă vor trebui să prevadă în plus şi

obiectivele pe termen mediu ale politicii monetare şi corelaţia dintre aceste
obiective şi stabilitatea preţurilor şi a ratei de schimb. Consiliul examinează
la începutul fiecărui an programele actualizate, pe baza evaluărilor efectuate
de către Comisia Europeană şi Consiliul Economic şi Financiar, formulând
o opinie asupra fiecărui program în funcţie de care începe aplicarea sau
consolidarea programului. Consiliul monitorizează aplicarea programului şi,
pentru a preveni un deficit excesiv (peste 3% din PIB), poate recomanda
statului membru respectiv să ia măsuri de ajustare.
Procedura deficitelor excesive, formulată prin articolul 104 din
Tratat, obligă statele membre să evite deficitele bugetare excesive, iar în
cazul în care acestea se înregistrează, să acţioneze pentru eliminarea lor sau
să suporte sancţiunile prevăzute.
Sancţiunile iau mai întâi forma unor depozite penalizatoare,
nepurtătoare de dobândă, instituite la Comisie. Mărimea depozitului
cuprinde o componentă fixă de 0,2% din PIB şi o componentă variabilă de
1/10 din partea de deficit ce depăşeşte limita de 3% din PIB. PIB-ul luat în
fi calcul va fi cel din anul în care se înregistrează deficitul. În fiecare an
următor, Consiliul poate decide să înăsprească sancţiunile prin solicitarea
unui depozit suplimentar, dar mărimea anuală a depozitelor nu poate depăşi
limita superioară de 0,5% din PIB. Depozitul este convertit, de regulă, în
amendă, dacă, în opinia Consiliului, deficitul excesiv nu a fost corectat după
doi ani.
Consiliul poate decide să abroge unele sau toate sancţiunile funcţie de
semnificaţia progreselor realizate de statul membru respectiv în corectarea
deficitului excesiv. Consiliul va abroga toate sancţiunile existente dacă
decizia privind existenţa unui deficit excesiv este ea însăşi anulată.
Amenzile deja percepute nu sunt rambursabile. Dobânzile la depozitele
găzduite de Comisie şi încasările din amenzi sunt distribuite între statele
membre fără deficite excesive, proporţional cu cota lor în PIB-ul total al
statelor eligibil. În prezent sunt trei ţări care fac obiectul examinării atente
29
pentru că au încălcat regulile Pactului de Stabilitate şi Creştere, respectiv

Germania, Portugalia şi Franţa.
În ultimul timp s-a discutat posibilitatea de relaxare a regulilor în
ideea reformării Pactului de Stabilitate şi Creştere. Pactul a fost deosebit de
disputat încă de la concepere, fiind criticată îndeosebi selectarea „arbitrară”
a pragului de 3%, care se dovedeşte o piedică în calea realizării de programe
de creştere economică şi ocupare a forţei de muncă. Deşi nu se contestă că
sunt necesare reguli, se susţine că ar fi nevoie de mai multă flexibilitate şi de
o anumită diferenţiere în aplicarea regulilor, luând în considerare factorii
ciclici, sustenabilitatea datoriei şi distincţia dintre cheltuielile de consum şi
investiţii printre altele.
Dezbaterea s-a înfierbântat în 2002, când Portugalia şi Germania au
depăşit această barieră, iar alte state s-au apropiat foarte mult. Preşedintele
Comisiei Europene, Romano Prodi, a agitat controversele, declarând într-un
interviu acordat ziarului Le Monde că regulile bugetare stricte ale Pactului
sunt „stupide”. Ulterior şi-a nuanţat aprecierile, declarând că „aplicarea
rigidă, inflexibilă a regulilor este stupidă”. Chiar dacă afirmaţiile sale nu au
o formulare riguroasă, efectul lor s-a materializat în relansarea dezbaterii
privind valabilitatea şi forma Pactului.
În ce priveşte Comisia Europeană, aceasta a apreciat că prevederile
Pactului de Stabilitate şi Creştere pot fi îmbunătăţite, dar „Pactul rămâne,
după cum a declarat comisarul Pedro Solbes, cadrul adecvat de coordonare a
politicilor bugetare”. În esenţă, este criticată diminuarea factorului politic
care este operată prin Pact. Se pledează, de asemenea, în favoarea sistemului
actual de verificare bugetară pentru a se putea lua în consideraţie efectul
ciclurilor economice. Faptul că economia mondială este în faza descendentă
a ciclului nu este reflectat ca atare în instrumentele actuale de măsură ale
Pactului. Comisia doreşte, de asemenea, să examineze mai îndeaproape
anomaliile de raportare detectate în unele state membre, îmbunătăţiri trebuie
operate şi la nivelul sistemului de avertizare timpurie, considerat de Comisie
că nu a fost eficient în prevenirea deficitelor excesive. Comisia doreşte, de
asemenea, să găsească modalităţi de a încuraja statele membre să adere la
30
măsuri de austeritate, chiar şi în timpurile bune. Pentru a remedia această

situaţie, Comisia a elaborat „Comunicarea privind întărirea coordonării
politicilor bugetare”, în noiembrie 2002. Comunicare nu are în vedere, după
cum au sperat unele state membre, o „relaxare” a Pactului, ci o „reformă
constructivă” a acestuia, Comisia dorind să recompenseze ţările cu
economie sănătoasă, dar şi să facă presiuni asupra acelor cu datorii şi
deficite persistente.
Franţa a fost una dintre ţările cele mai active în sprijinul relaxării
regulilor Pactului, la fel Germania, altădată cea mai puternică economie a
Uniunii Europene şi forţa motrice din spatele criteriilor de bază din Pactul
de Stabilitate şi Creştere, a făcut propuneri de reformă, care includ o întărire
a mecanismului de avertizare timpurie de către Comisie. Germania şi Franţa
au primit sprijin din partea Marii Britanii, care declară că are nevoie de
asemenea deficite pentru a finanţa investiţii în serviciile publice, care au fost
amânate de mai mulţi ani. Alte ţări însă, precum Belgia, Spania, Italia,
Finlanda şi Grecia, care au făcut eforturi susţinute pentru a îndeplini
criteriile de convergenţă, se opun puternic propunerilor de relaxare a
Pactului.
În cadrul mecanismelor Uniunii Economice şi Monetare un rol
important revine coordonării politicilor economice. Tratatul de la
Maastricht impune ca statele membre să se angajeze să-şi considere
politicile economice ca o chestiune de interes comun şi să le coordoneze în
cadrul Consiliului. În acest scop, Consiliul va adopta marile orientări ale
politicilor economice21 ale statelor membre, pe o bază anuală şi “va
supraveghea evoluţia economică în fiecare din statele membre şi în
Comunitate, precum şi conformitatea politicilor economice cu marile
orientări... şi va proceda regulat la o evaluare de ansamblu” 22.
În cazul în care se constată că politicile economice ale unui stat
membru riscă să compromită buna funcţionare a UEM, Consiliul va putea să
adreseze recomandările necesare statutului membru respectiv şi, după caz,
21
Commission's Recommendation for the Broad Guidelines of the Economic Policies of the Member
States and the Community, drawn up în conformity with Article 103 (2) of the Treaty establishing the
European Community
22
a se vedea Art.103.3 al Tratatului de la Maastricht
31
să le facă publice. Aceste recomandări odată făcute publice constituie

deopotrivă o sancţiune politică (deoarece implică o punere în cauză a
capacităţii de gestiune economică a unui stat membru care va afecta
credibilitatea politică a statului respectiv) şi o sancţiune economică (întrucât
pieţele, în special pieţele de capital, nu vor întârzia să reacţioneze în ce
priveşte accesul la credite şi condiţiile relative de acordare a acestora).
În uniunea economică şi monetară, responsabilitatea pentru politica
monetară a fost transferată unei noi instituţii federale (comunitare)23, în timp
ce politica fiscală rămâne descentralizată într-o mare măsură iar sistemul
politic european şi mai mult. O asemenea combinaţie nu are precedent în
istorie sau cel puţin nu există nici un precedent care să fi făcut proba
timpului. Loukas Tsoukalis, un redutabil economist al uniunii monetare,
consideră că aceasta „arată ca o construcţie care desfide legile gravitaţiei,
deşi poate că orice este posibil cu arhitectura postmodernistă”.24.
Sunt analişti şi chiar guverne care consideră că Uniunea are nevoie
de o instituţie politică, un „guvern economic”, care să realizeze o vedere de
ansamblu a economiei europene, să poată conveni colectiv principalele
priorităţi de politică macroeconomică, permiţând astfel o politică mai pro-
activă din partea Uniunii. În prezent, mixul politic nu se realizează cel mai
adesea ca rezultat al unei coordonări explicite. O asemenea evoluţie ar
trebui să fie însoţită şi de crearea unor instrumente şi mecanisme de
susţinere, cum ar fi realizarea unui fond de stabilizare la nivel comunitar şi
operarea unor stabilizatori automaţi într-un buget extins al Uniunii.

De ce Pactul de stabilitate şi de creştere este un
mecanism al Uniunii economice şi monetare?
23
Loukas Tsoukalis - Effective Coordination of Economic Policies and the Stability Pact:
Prerequisites for a Mutual Relationship în Greek Presidency - Articles
(http://www.eu2003.gr/en/articles/2003/2/18/1964/)
24
Loukas Tsoukalis - Effective Coordination of Economic Policies and the Stability Pact:
Prerequisites for a Mutual Relationship în Greek Presidency - Articles
(http://www.eu2003.gr/en/articIes/2003/2/18/1964/)
32
Astfel ne apropiem de sfârşitul celui de-a patra etape, care constituie

prima parte din prezentarea istoriei UE. Acesta este momentul pentru a
alcătui o sinteză cu privire la principalele aspecte formulate aici (a se vedea
Schema nr. 4). Să ne amintim că ne-am propus să ne concentrăm asupra
problemelor fundamentale care rezultă din contextul istoriei procesului de
integrare, să vedem dacă există vreun factor determinant pentru acest proces
— obstacole, dar şi impulsuri — şi ce concluzii putem trage cu privire la
poziţia UE şi a dezvoltării sale ulterioare.
Una dintre întrebările fundamentale cu care ne confruntăm este cu
siguranţă, cum de s-a putut ajunge — în pofida întregii opoziţii, în parte
masive, despre care am aflat deja — la o atât de impresionantă dezvoltare,
limitată iniţial pe sectoare, dar atotcuprinzătoare spre final. În cadrul
CECO, doar un singur sector fusese supus comunizării, şi anume cel al
cărbunelui şi al oţelului. În CEE existau la început doar puţine domenii
comunizate, vezi mai ales uniunea vamală şi piaţa comună, politica agricolă
şi de comerţ exterior. Odată cu apariţia AUE, s-a ajuns la o extindere
considerabilă a domeniilor de activitate comunitară (politica mediului, a
cercetării şi tehnologiei etc.). Prin intrarea în vigoare a Tratatului Uniunii,
toate domeniile au fost atrase practic, într-o formă sau alta, spre cooperare.
Această constatare ne conduce direct spre cea de a doua întrebare:
Cum de această cooperare din aceste domenii a fost concepută şi organizată
atât de diferit. Există domenii, precum Politica Externă şi de Securitate
Comună (PESC) şi cooperarea în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne,
care au fost separate de către statele membre în mod conştient de CE,
domenii în care hotărârile se iau cu unanimitate de voturi şi în care domină
forme tradiţionale de cooperare interstatală. Dar chiar şi în cadrul pilonului
CE există nenumărate diferenţe între domeniile politice, ca de exemplu în
ceea ce priveşte procedurile decizionale în vigoare, (unanimitate versus
majoritate calificată sau posibilităţi minore şi până la majore — în cazul
procedurii de codecizie — de influenţare pentru Parlamentul European).
33
Altfel spus: cum oare pot coexista elementele supranaţionale cu cele

interstatale? Să ne gândim doar la Compromisul de la Luxemburg, care a
consolidat rolul statelor membre şi al elementului interstatal, precum şi la
constituţionalizarea, din aceeaşi perioadă, a Tratatelor prin CEJ, fapte care
au condus la supranaţionalizare. Sau să ne reamintim cei trei piloni din
Tratatul Uniunii, simbol elocvent al acestei înlănţuiri de elemente
supranaţionale cu elemente interguvernamentale.
Schema nr. 4:
Bineînţeles, că la asemenea premise - în cadrul cărora nu am mai

inclus şi perioada de aproximativ zece ani, în care a avut loc o dezvoltare
economică deosebit de dinamică, care va face însă obiectul unui capitol
următor - nu putem formula sisteme şi concluzii în ceea ce priveşte factorii
determinanţi ai procesului de integrare. În parcursul nostru prin cele patru
decenii de proces de integrare au transpărut însă anumiţi factori care ar
putea contribui cu siguranţă la formularea unor răspunsuri pentru
problemele fundamentale enunţate mai sus. Vom da în cele ce urmează,
două exemple în acest sens.
34
Ne-am întrebat cum de s-a putut ajunge la o extindere de asemenea

proporţii a cooperării în tot mai multe domenii. În acest caz se pare că,
printre altele, un rol important l-a jucat şi faptul că cooperarea dintr-un
domeniu anume a creat obligaţia funcţională, de a atrage şi alte domenii
politice în această cooperare. Acest fenomen, purtând numele de "spill-
over", nume dat de analiştii procesului de integrare, s-a făcut remarcat mai
ales în cadrul programului pentru piaţa internă, fapt care a avut consecinţe
masive la nivelul politicii monetare sau al cooperării în domeniul Justiţiei şi
Afacerilor Interne. Astfel au fost formulate şi argumentele oferite de
Comisie, argumente care au convins statele membre să iniţieze ambiţiosul
proiect al uniunii monetare.
Un al doilea exemplu îl constituie coexistenţa elementelor
supranaţionale şi interguvernamentale în domenii precum relaţiile externe,
Comunitatea fiind responsabilă cu politica comerţului exterior, aceasta fiind
aşadar organizată la nivel supranaţional, în vreme ce politica externă şi de
securitate se desfăşoară, în mod tradiţional, în cadrul celui de-al doilea pilon
interguvernamental. Este oare posibil, ca în acest caz să fie important un
factor pe care l-am tot întâlnit, mai ales în contextul negocierilor cu privire
la modificarea Tratatului, şi anume diferitele viziuni ale statelor membre
asupra formelor de cooperare — să ne gândim doar la unele ţări precum
Marea Britanie sau Danemarca, pe de o parte, şi la Italia şi Germania, pe de
cealaltă parte —, precum şi în contextul a nenumărate alte domenii politice
şi al unor probleme individuale? Dacă s-ar întâmpla astfel, atunci
capacitatea de acţiune ar fi cu siguranţă limitată, iar, în timp, acest lucru ar
duce în mod inevitabil la o multitudine de tipuri de cooperare şi proceduri
decizionale distincte, ca de exemplu cele pe care vi le-am prezentat în cazul
nou-createi Uniuni Europene, apărute în urma Tratatului de la Maastricht. În
orice caz, există o mulţime de motive să credem că aici ar fi vorba de un
model de dezvoltare caracteristic procesului de integrare.
35

rugăm să:
Redaţi grafic evoluţia Uniunii Europene de la CECO
până la Maastricht, pe cele 2 dimensiuni: extindere şi
aprofundare.
Subiecte pentru autoevaluare:
Întrebări de autoevaluare:
1. Când a fost semnat Tratatul Uniunii Europene?

.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
2. Care au fost factorii care au determinat semnarea Tratatului de la
Maastricht?
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
36
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
3. Uniunea Europeanã are la bazã un ansamblu de trei "piloni".
Prezentaţi-i.
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
4. Tratatul de la Maastricht stabileşte câteva aspecte importante pentru
instituirea Uniunii Economice şi Monetare (UEM). Enumeraţi-le!
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
37
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
5. Definiţi convergenţa legală, convergenţa reală, convergenţă
nominală.
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
Dacă aţi terminat de răspuns la întrebările de mai sus, verificaţi-vă

răspunsurile date confruntându-le cu materialul teoretic prezentat în
acest Modul.
Nu aţi răspuns corect la toate întrebările? Nu fiţi dezamăgiţi,
căci vă recomandăm să reparcurgeţi materialul teoretic şi cu
siguranţă veţi putea răspunde acestor întrebări. E simplu! Puteţi
de asemenea, să vă notaţi eventualele nelămuriri, pentru a le
clarifica în cadrul Activităţii tutoriale (AT).
Aţi răspuns corect la toate întrebările? FELICITĂRI!!!
Continuaţi parcurgerea acestui Modul pentru a vă pregăti
corespunzător în vederea atingerii obiectivelor stabilite pentru
acest Modul.
Teste grilă pentru autoevaluare:

1. A patra etapă a procesului integrării începe odată cu semnarea la 7
februarie 1992 a:
a. Tratatului de la Roma;
b. Tratatului de la Maastricht;
c. Tratatului de la Nisa.
Răspunsul considerat corect de către dumneavoastră este: ............................
2. Tratatul Uniunii Europene a fost semnat în:

a. 1987,
b. 1992,
38
c. 1993.
3. Tratatul Uniunii Europene a intrat în vigoare la data de:

a. 7.02.1992;
b. 1.11.1993;
c. 1.01.1994.
4. Obiectivul principal al Tratatului Uniunii Europene este:

a. crearea uniunii economice şi monetare europene inclusiv
crearea şi punerea în circulaţie a unei monede unice – Euro;
b. instituirea cetăţeniei europene incluzând dreptul cetăţenilor
de a se muta şi trăi în orice stat european;
c. întărirea cooperării UE în sectoarele non-economice, inclusiv
politica de securitate şi apărare precum şi aplicarea legii,
codul penal, probleme de drept civil şi politici de acordare a
azilului şi imigrare.
5. Care au fost factorii care au determinat semnarea Tratatului de la

Maastricht:
a. "social dumping"-ul şi "deficitul democratic" din sânul CE;
b. perspectiva aderării la UE statelor din Europa Centrală şi de
Est şi nesiguranţa la nivelul relaţiilor internaţionale şi
europene cauzată de evenimentele importante petrecute în
fostele ţări socialiste;
c. globalizarea economică, care a făcut ca măsurile economice
şi socio-politice luate în cadrul statelor naţionale să devină
din ce în ce mai ineficiente.
Varianta corectă este: A=a+b, B=b+c, C=a+c, D=a+b+c.
6. Uniunea Europeanã are la bazã un ansamblu de trei "piloni":

a. Comunitatea Europeanã (CE), Politica externã şi de
securitate comunã (PESC), Cooperarea în domeniile justiţiei
şi afacerilor interne (JAI);
b. Politica externã şi de securitate comunã (PESC),
Comunitatea Europeanã (CE), Comunitatea Europeană a
Cărbunelui şi Oţelului (CECO);
c. Cooperarea în domeniile justiţiei şi afacerilor interne (JAI),
Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO),
Comunitatea Europeanã (CE).
7. Principalele obiective ale UE sunt:

a. promovarea progresului economic şi social, să afirme
identitatea UE pe scena internaţională, să instituie cetăţenia
39
europeană, să dezvolte o zonă de libertate, securitate şi

justiţie;
b. să afirme identitatea UE pe scena internaţională, să instituie
cetăţenia europeană;
c. să instituie cetăţenia europeană, promovarea progresului
economic şi social.
8. Obiectivele Uniunii Europene, enunţate în Tratatul de la Maastricht

(articolul 8), sunt:
a. să promoveze un progres economic şi social echilibrat şi
durabil, să afirme identitatea sa pe scena internaţională;
b. instaurarea unei cetăţenii europene, să dezvolte o cooperare
strânsă în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, să menţină
şi să dezvolte acquis-ul comunitar;
c. să promoveze un progres economic şi social echilibrat şi
durabil, să afirme identitatea sa pe scena internaţională,
instaurarea unei cetăţenii europene, să dezvolte o cooperare
strânsă în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, să menţină
şi să dezvolte acquis-ul comunitar.
9. Tratatul de la Maastricht stabileşte următoarele aspecte importante

pentru instituirea Uniunii Economice şi Monetare (UEM):
a. criterii de convergenţă, un calendar precis de realizare a
UEM;
b. un ansamblu de instituţii, politici şi mecanisme menite să
asigure funcţionare sănătoasă a economiilor ţărilor
participante la UEM;
c. criterii de convergenţă, un calendar precis de realizare a
UEM, un ansamblu de instituţii, politici şi mecanisme menite
să asigure funcţionare sănătoasă a economiilor ţărilor
participante la UEM.
10. Acceptarea unui stat în cadrul Uniunii economice şi monetare

implică îndeplinirea unor:
a. criterii de convergenţă;
b. criterii de aderare;
c. criterii de integrare.
Dacă aţi terminat de răspuns la testele grilă de mai sus, verificaţi-vă

răspunsurile date confruntându-le cu cele din tabelul următor:
Nr. întrebării Răspunsul corect: Nr. întrebării Răspunsul corect:

1. c 6. a
2. b 7. a
40
Nr. întrebării Răspunsul corect: Nr. întrebării Răspunsul corect:

3. b 8. c
4. a 9. c
5. B 10. a
Subiecte pentru evaluare şi control
Teme pentru aprofundarea cunoştinţelor

Realizaţi o lucrare de 5-7 pagini format A4 (marginile de 1,5 cm.),
tehnoredactat la computer în Word (MS Office), cu caractere TNR 12, la 1
rând, cu privire la unul dintre subiectele enumerate mai jos, ţinând cont de
noţiunile teoretice introduse în acest Modul. Lucrarea astfel realizată se va
posta pe pagina web a disciplinei, la butonul creat în acest scop în
secţiunea specifică, aferentă Săptămânii 5.
1. Citiţi textul integral al Tratatului de la Maastricht, disponibil pe
pagina web a disciplinei;
2. Vizualizaţi filmul video intitulat "Documentary - Economic and
Monetary Union - 10th anniversary of the euro", disponibil la link-ul
http://ec.europa.eu/economy_finance/articles/euro/article13594_en.h
tm;
3. Vizualizaţi filmul video intitulat Euro Taxi video interviews -
leading economists talk about the crisis, disponbil la link-ul
http://ec.europa.eu/economy_finance/video/taxi/taxi_long.html;
Termen: sfârşitul săptămânii 6.
Întrebări de evaluare
1. Când a intrat în vigoare Tratatul Uniunii Europene?
41
2. Enumeraţi principalele obiective ale UE conform Tratatului de la

Maastricht.
3. La ce se referă criteriile de convergenţă nominală prevăzute de Tratatul de
la Maastricht (art. 104c, 109j), respectiv Protocolul nr. 6 asupra criteriilor
de convergenţă, anexat la tratat?
4. Enumeraţi etapele principale ale realizării Uniunii economice şi monetare
europene.
5. Ce reprezintă Pactul de creştere şi stabilitate?
Teste grilă:
1. Ce se înţelege prin convergenţa legală
a. armonizarea legislaţiilor naţionale şi a regulamentelor
băncilor centrale ale ţărilor membre ale UE, astfel încât să
devină compatibile cu Sistemul European al Băncilor
Centrale (SEBC);
b. independenţa băncilor centrale naţionale şi integrarea acestor
bănci în Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC);
c. egalizarea legală a standardelor de viaţă în ţările membre,
realizarea aşa-numitei „coeziuni economice şi sociale" la
nivelul Uniunii.
2. Convergenţa reală:
a. presupune armonizarea legislaţiilor naţionale şi a
regulamentelor băncilor centrale ale ţărilor membre ale UE,
astfel încât să devină compatibile cu Sistemul European al
Băncilor Centrale (SEBC);
b. se referă la omogenizarea nivelului de trai, egalizarea
standardelor de viaţă în ţările membre, realizarea aşa-numitei
„coeziuni economice şi sociale" la nivelul Uniunii;
c. reprezintă pentru UE un scop în sine, îndeplinirea condiţiilor
pe care le presupune reprezentând un mijloc pentru a garanta
creşterea economică durabilă la nivelul Uniunii.
3. Tratatul de la Maastricht introduce termenul „convergenţă durabilă"

pentru a sublinia că:
a. UE nu este interesată de un proces de integrare formal şi
rapid, ci de un proces de integrare cu geometrie şi ritmuri
variabile, în acord cu rezultatele fiecărui stat membru;
b. pentru UE convergenţa economică nu este un scop în sine,
îndeplinirea condiţiilor pe care le presupune reprezentând un
42
mijloc pentru a garanta creşterea economică durabilă la

nivelul Uniunii.
c. pentru UE convergenţa este un scop în sine, îndeplinirea
condiţiilor pe care le presupune reprezentând un mijloc
pentru a garanta creşterea economică durabilă la nivelul
Uniunii.
4. Variabilele care măsoară convergenţa reală sunt:

a. rata inflaţiei, rata dobânzii pe termen lung, deficitul public,
datoria publică, marjele de fluctuaţie ale cursurilor de
schimb;
b. venitul pe cap de locuitor, nivelul salariilor, rata şomajului,
cheltuielile guvernamentale;
c. rata inflaţiei, rata dobânzii pe termen lung, venitul pe cap de
locuitor, nivelul salariilor, rata şomajului.
5. Care dintre următoarele criterii nu se regăsesc printre criteriile de

convergenţă nominală?
a. deficitul public;
b. rata inflaţiei;
c. rata şomajului.
6. Criteriile de convergenţă nominală prevăzute de Tratatul de la

Maastricht (art. 104c, 109j), respectiv Protocolul nr. 6 asupra
criteriilor de convergenţă, anexat la tratat, se referă la:
a. stabilitatea preţurilor, care va reieşi dintr-o rată a inflaţiei
observată de-a lungul unei perioade de un an înainte de
examinarea pentru trecerea la etapa a treia, rată a inflaţiei
care să nu depăşească cu mai mult de 1,5% rata medie a celor
trei state membre cu inflaţia cea mai scăzută şi rate ale
dobânzilor pe termen lung, care nu trebuie să depăşească cu
mai mult de 2% rata medie a dobânzilor nominale pe termen
lung a celor trei state membre cu cea mai scăzută inflaţie;
b. capacitatea de susţinere a finanţelor publice:deficitul public
nu trebuie să depăşească 3% din produsul intern brut (PIB) la
preţuri de piaţă; datoria publică nu trebuie să depăşească 60%
din PIB, “mai puţin în cazul în care acest raport se reduce
suficient şi se apropie de valoarea de referinţă într-un ritm
adecvat”;
c. stabilitatea ratelor de schimb, adică respectarea marjelor
normale de fluctuaţie prevăzute prin mecanismul de schimb
al Sistemului Monetar European pentru cel puţin doi ani
premergători examinării, fără devalorizare din proprie
iniţiativă a ratei de schimb a monedei proprii în raport cu
moneda unui alt stat membru.
43
7. Etapele principale ale realizării Uniunii economice şi monetare

europene au fost, în ordine, următoarele:
a. etapa coordonării politicilor monetare, etapa introducerii
monedei unice, etapa consolidării convergenţei şi a
preparativelor tehnice;
b. etapa consolidării convergenţei şi a preparativelor tehnice,
etapa coordonării politicilor monetare, etapa introducerii
monedei unice;
c. etapa coordonării politicilor monetare, etapa consolidării
convergenţei şi a preparativelor tehnice, etapa introducerii
monedei unice.
8. Etapa coordonării politicilor monetare în cadrul procesului de

realizarea a Uniunii Economice şi Monetare s-a desfăşurat în
perioada:
a. 1 iulie 1990 - 31 decembrie 1993;
b. 1 noiembrie 1992 – 1 noiembrie 1993;
c. 7 februarie 1992 – 1 noiembrie 1993.
9. Etapa consolidării convergenţei şi a preparativelor tehnice în cadrul

procesului de realizarea a Uniunii Economice şi Monetare s-a
desfăşurat în perioada:
a. 1 ianuarie 1994 – 1 ianuarie 1998;
b. 1 ianuarie 1994 - 31 decembrie 1998;
c. 1 ianuarie 1999 – 1 iulie 2002.
10. Etapa introducerii monedei unice în cadrul procesului de realizarea a

Uniunii Economice şi Monetare s-a desfăşurat în perioada:
a. 1 ianuarie 1999 - 1 iulie 2002;
b. 1 ianuarie 1992 – 31 decembrie 1996;
c. 1 ianuarie 1994 - 31 decembrie 1998.
11. Prin etapa coordonării politicilor monetare, în cadrul procesului de

realizare a Uniunii economice şi monetare, s-au urmărit următoarele
obiective:
a. realizarea celui mai mare grad posibil de convergenţă
economică prin planurile de convergenţă, eliminarea
barierelor tehnice, eliminarea barierelor fizice şi fiscale,
înfiinţarea Institutului Monetar European (IME), cu scopul
intensificării cooperării dintre băncile naţionale şi centrale şi
coordonării politicilor monetare, etapă preliminară în vederea
creării Băncii Centrale Europene(BCE);
b. angajamentul de a garanta independenţa băncilor centrale,
finalizarea tranziţiei la piaţa unică, eliminarea barierelor
tehnice, fizice şi fiscale care împiedicau dezvoltarea deplină
a acesteia, eliminarea tutoror genurilor de obstacole din calea
circulaţiei persoanelor şi serviciilor;
44
c. realizarea celui mai mare grad posibil de convergenţă

economică prin planurile de convergenţă, finalizarea
tranziţiei la piaţa unică, eliminarea barierelor tehnice, fizice
şi fiscale care împiedicau dezvoltarea deplină a acesteia,
eliminarea tuturor genurilor de obstacole din calea liberei
mişcări a capitalurilor.
12. Printre obiectivele principale ale etapei consolidării convergenţei şi a

preparativelor tehnice, în cadrul procesului de realizare a Uniunii
economice şi monetare, se numără:
a. realizarea celui mai mare grad posibil de convergenţă
economică prin planurile de convergenţă, finalizarea
tranziţiei la piaţa unică, eliminarea barierelor tehnice, fizice
şi fiscale care împiedicau dezvoltarea deplină a acesteia,
eliminarea tuturor genurilor de obstacole din calea liberei
mişcări a capitalurilor;
b. îndeplinirea criteriilor de convergenţă, interzicerea accesului
privilegiat al sectorului public la instituţiile financiare,
pregătirea de către statele membre a legislaţiilor naţionale,
inclusiv regulamentele băncilor lor centrale, astfel încât să fie
compatibile cu Tratatul privind Uniunea Europeană;
c. interzicerea accesului privilegiat al sectorului public la
instituţiile financiare, realizarea celui mai mare grad posibil
de convergenţă economică prin planurile de convergenţă,
eliminarea barierelor tehnice, eliminarea barierelor fizice şi
fiscale.
13. Obiectivele principale ale etapei introducerii monedei unice au fost:

a. îndeplinirea criteriilor de convergenţă;
b. intrarea în funcţiune a Băncii Centrale Europene şi transferul
către aceasta a suveranităţilor monetare naţionale din partea
băncilor centrale ale celor 11 state care au intrat în uniunea
monetară (12 state de la l ianuarie 2001, incluzând şi Grecia),
c. introducerea EURO - moneda unică europeană şi dispariţia
monedelor naţionale.
14. Consiliul european, reunit la Bruxelles, la 3 mai 1998, a decis, în

urma evaluării îndeplinirii „criteriilor de convergenţă" următoarele:
a. 11 state membre respectiv Belgia, Germania, Spania, Franţa,
Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia şi
Finlanda, îndeplinesc condiţiile necesare pentru adoptarea
monedei unice la 1 ianuarie 1999 şi, ca atare, vor participa la
cea de-a treia etapă a uniunii economice şi monetare;
b. 2 state membre respectiv Marea Britanie şi Danemarca nu
vor participa la etapa introducerii monedei unice şi îşi vor
păstra moneda naţională;
45
c. 4 state membre respectiv Marea Britanie, Danemarca, Grecia

şi Suedia nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru adoptarea
monedei unice la 1 ianuarie 1999 şi, ca atare, vor intra în
categoria statelor cu derogare.
15. Avantajele monedei unice sunt:

a. creşte transparenţa pieţei şi a preţurilor, creşte costul
tranzacţiilor, întrucât nu mai include cheltuielile legate de
riscul valutar;
b. producţia şi investiţiile nu mai sunt influenţate de evoluţia
cursurilor de schimb, creşte costul tranzacţiilor, scade
transparenţa pieţei şi a preţurilor;
c. scade costul tranzacţiilor, creşte transparenţa pieţei şi a
preţurilor, producţia şi investiţiile nu mai sunt influenţate de
evoluţia cursurilor de schimb.
16. Care sunt contra-argumentele “euroscepticilor” faţă de moneda

unică:
a. ca monedă de schimb, Euro nu are şanse să constituie o
alternativă reală la hegemonia dolarului,
b. ca monedă de rezervă, dolarul ocupă primul loc în rezervele
valutare mondiale,
c. ca monedă de investiţii, piaţa obligaţiunilor europene este
mai mare decât cea americană.
17. Care din afirmaţiile de mai jos în legătură cu Pactul de creştere şi

stabilitatesunt corecte:
a. este construit pe criteriile de convergenţă;
b. impune statelor membre obligaţia de a evita deficitele
excesive şi a menţine o rată redusă a inflaţiei şi a dobânzilor,
pentru a asigura o creştere economică susţinută şi
neinflaţionistă;
c. obligă toate părţile să se angajeze în realizarea promptă a
procedurii deficitelor excesive.
18. Procedura deficitelor excesive se aplică atunci când o ţară

înregistrează:
a. un deficit al cheltuielilor publice comparativ cu veniturile,
respectiv de peste 60% din PIB;
b. un deficit al cheltuielilor publice comparativ cu veniturile,
respectiv de peste 3% din PIB;
c. datorie publică totală mai mare de 6% din PIB.
19. În mod formal, Pactul de creştere şi stabilitate acoperă următoarele

elemente distincte:
46
a. un angajament politic din partea UE de a aplica procedura

deficitelor excesive, elemente de prevenţie, elemente de
disuasiune - prin emiterea unei „scrisori de avertizare";
b. elemente de prevenţie - prin emiterea unei „scrisori de
avertizare", elemente de disuasiune, un angajament politic
din partea tuturor membrilor de a aplica procedura de
supraveghere bugetară;
c. un angajament politic din partea tuturor membrilor de a
aplica procedura de supraveghere bugetară, elemente de
prevenţie, elemente de disuasiune - prin emiterea unei
„scrisori de avertizare".
20. Există domenii, precum __________________________________,

care au fost separate de către statele membre în mod conştient de
CE, domenii în care hotărârile se iau cu unanimitate de voturi şi în
care domină forme tradiţionale de cooperare interstatală.
a. Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC) şi cooperarea
în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne (JAI);
b. Comunitatea Europeană (CE), Politica Externă şi de Securitate
Comună (PESC) şi cooperarea în domeniul Justiţiei şi Afacerilor
Interne (JAI);
c. Comunitatea Europeană (CE) şi Politica Externă şi de Securitate
Comună (PESC);
d. Comunitatea Europeană (CE) şi cooperarea în domeniul Justiţiei
şi Afacerilor Interne (JAI).
Teme de verificare
Aveţi de realizat şi de postat ca şi document MS Office Word, A4 (marginile
de 1,5 cmtehnoredactat la computer în Word (MS Office), cu caractere TNR
12, la 1 rând, pe pagina web a disciplinei, la butonul specific, o temă din
cele de mai jos, la alegere.
1. Pornind de la informaţiile disponibile la link-ul
http://ec.europa.eu/economy_finance/euro/index_ro.htm, realizaţi o
prezentare a evoluţiei procesului de integrare monetară europeană
până în prezent, utilizând imagini şi filme video elocvente.
Prezentarea realizată va urmări să explice ce se înţelege prin uniunea
economică si monetară din perspectiva integrării economice
europene şi care sunt rezultatele atinse până în prezent (10 pagini).
2. Explicaţi noţiunea de “convergenţă” în accepţiunea Tratatului de la
Maastricht şi a Pactului de creştere si stabilitate (5 pagini).
47
3. Prezentaţi etapele parcurse pentru introducerea monedei unice

europene şi analizaţi avantajele acesteia (5 pagini).
Termen pentru postare: sfârşitul săptămânii 6.
Realizaţi o prezentare Powerpoint cu minim 50 imagini pe care le

consideraţi reprezentative pentru Tratatul de la Maastricht (nu uitaţi să
includeţi sursa imaginilor reproduse).
Lucrări de reacţie / texte de comentat

Pornind de la studiul intitulat „Introducerea monedei euro în noile state
membre”, disponibil pe pagina web a disciplinei, realizaţi şi postaţi pe
pagina web a disciplinei o lucrare de reacţie documentată şi fundamentată
pe baza suportului de curs (minim 5 pagini A4, cu margini de 1,5 cm.,
caractere Times New Roman de 12, la 1 rând, aliniere Justify) la acest
studiu, utilizând cunoştinţele acumulate până în prezent.
Studii de caz propuse pentru acest Modul:

Aveţi de realizat şi de postat pe pagina web a disciplinei, la butonul creat în
acest scop în secţiunea specifică aferentă Săptămânii 5, studiul de caz
următor:
1. Pornind de la cunoştinţele teoretice acumulate până în prezent, de la

textul de mai jos şi de la informaţiile pe această temă disponibile pe
internet, realizaţi o prezentare de minim 10 pagini format A4 (margini
de 1,5 cm., scrise la 1 rând, cu caractere Times New Roman de 12) pe
tema menţionată mai jos. În baza materialului astfel rezultat, pe care îl
veţi încărca pe pagina web a disciplinei la butonul creat în acest sens,
realizaţi şi o prezentare Powerpoint de 15 slide-uri, care să conţină
imagini şi filme reprezentative pentru tema tratată. Prezentarea PPT o
veţi încărca de asemenea, pe pagina web a disciplinei, alături de
documentul aferent.
48
Impactul monedei EURO asupra economiei României
Una din formele superioare de integrare europeană o constituie

Uniunea Economică şi Monetară (UEM), fiind la moment cel mai
ambiţios şi totodată cel mai riscant proiect al construcţiei europene.
Astfel că, fiecare stat care aderă la Uniunea Europenă, îşi propune ca mai
devreme sau mai târziu să facă parte din acest proiect-UEM. Acelaşi
obiectiv şi l-au propus şi ultimii doi membri ai Uniunii Europene care au
aderat de curând la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007 - România şi
Bulgaria.
Însă, în articolul de faţă ne vom concentra atenţia doar pe avantajele
şi riscurile care decurg din participarea României la Uniunea Monetară.
Ce înseamnă acest lucru? Aceasta înseamnă că România în
momentul când va deveni membră a UEM, moneda unică europeană-EURO
va înlocui leul. Cel mai probabil, România va fi pregătită să participe la
acest sistem între anii 2010 şi 2012 deoarece până să ajungă la acest stadiu
avansat, România trebuie să întrunească toate criteriile privind aderarea la
zona euro. Cele mai importante sunt cele patru criterii de convergenţă
nominală cuprinse în Tratatul de la Maastricht. Aceste criterii presupun
următoarele:
• Rata inflaţiei trebuie să fie scăzută, până la nivelul de 2%
anual;
• Deficitul bugetar trebuie să fie de maxim 3% din Produsul
Intern Brut al ţării;
• Dobânzile scăzute pentru creditele pe termen lung, care să nu
depăşească cu mai mult de 2% dobânzile din cele mai
performante state membre participante în anul dinaintea
examinării;
• Datoria publică cumulată să nu depăşească 60% din PIB.
În afară de aceste patru criterii mai există o serie de cerinţe care
trebuie îndeplinite pentru ca statul candidat, în cazul de faţă România, să
poată fi admis şi să facă faţă cu brio în cadrul zonei euro.
Respectarea de către România a acestor criterii şi cerinţe impuse de
către Uniunea Europeană, va duce la apariţia unor avantaje dar, totodată, şi
la posibile riscuri pentru economia românească în ansamblu. Pentru a adopta
moneda europeană, România trebuie să accelereze agenda de reforme
structurale. Priorităţile cele mai importante sunt eficienţa serviciilor publice,
accelerarea planurilor de privatizare a sectorului energetic, crearea de noi
locuri de muncă şi reducerea corupţiei şi îmbunătăţirea mediului de afaceri.
Tentativa României de a recupera distanţa faţă de ţările membre mai bogate
ale Uniunii Europene va fi susţinută şi de fondurile financiare alocate de
către UE. Fondurile post-aderare, dacă vor fi folosite raţional şi integral, ar
reprezenta o injecţie care ar echivala cu 3-5% din Produsul Intern Brut în
fiecare an, în primii şapte ani din momentul aderării ceea ce indubitabil va
permite României să facă parte din zona euro. În această situaţie,
49
introducerea euro va avea efecte pozitive asupra comerţului exterior al

României, având în vedere că 2/3 din comerţul exterior este orientat către
ţările UE. Noua monedă va fi ca un catalizator ce va stimula importurile şi
exporturile firmelor româneşti. Până în prezent, majoritatea contractelor
comerciale erau exprimate în dolari SUA. România a pierdut sume mari de
bani datorită faptului că până nu demult erau alese ca monedă de contract fie
dolarul SUA, fie monedele unor ţări din UE al căror curs fluctua.
Introducerea euro va fi un factor de stabilitate care va reduce mult pierderile
agenţilor comerciali locali cauzate de riscurile de curs valutar.
Conform spuselor secretarului general al Asociaţiei Exportatorilor şi
Importatorilor din România, Mihai Ionescu, pentru început agenţii
economici ar trebui ca, pentru a se familiariza cu euro, să folosească în
tranzacţiile pe care le derulează atât euro, ca monedă de plată, cât şi dolarul
SUA, ca monedă de consolidare.
Unul dintre principalele avantaje ale introducerii monedei euro îl
constituie faptul că euro va reduce costurile pe care firmele româneşti le
suportă ca urmare a schimburilor valutare. Aceste costuri, conform unor
estimări făcute, constituie circa 1-2% din valoarea tranzacţiei. Tot, datorită
monedei unice europene se economiseşte timp preţios în activitatea de
gestiune, dispărând necesitatea analizei riscului şi a raportului cheltuieli-
profit pentru fiecare tranzacţie în parte, efectuată de către firmă.
Un alt avantaj care rezultă din adoptarea monedei unice de către
România îl constituie faptul că se simplifică evaluarea rezultatelor
comerciale efectuate din punct de vedere al întreprinderii, nemaifiind
necesar să se ţină cont de volatilitatea monedei.
Accesul mult mai facil al exportatorilor pe pieţele oricăreia dintre
ţările membre este un alt avantaj care ar putea fi fructificat după eliminarea
barierelor monetare din cadrul Uniunii Europene. În acest caz se va reduce
numărul de intermediari, astfel încât întreprinderile îşi vor mări veniturile ca
urmare a exporturilor directe efectuate şi care totodată vor deveni mai
competitive din punct de vedere al preţurilor oferite.
Un alt avantaj important care este oferit de către moneda unică
europeană îl constituie transparenţa. Aceasta înseamnă că exprimarea
tuturor preţurilor în euro va ajuta firmele româneşti să îşi aleagă furnizorii
care să le asigure cele mai mici cheltuieli şi să exporte produsele lor în acele
ţări unde pot obţine veniturile cele mai mari.
Pentru România, o importanţă deosebită alături de introducerea
monedei unice o are şi Banca Centrală Europeană, care şi-a început
activitatea la Frankfurt şi a preluat mai multe atribuţii ale Fondului Monetar
Internaţional în ceea ce priveşte finanţarea şi urmărirea unor politici
consecvente de stabilire a preţurilor.
Toate aceste avantaje enumerate mai sus vor conduce pe termen
mediu şi lung la majorarea ratei de creştere economică a ţărilor din Zona
Euro.
Riscurile generate de introducerea în circulaţie în România a
monedei unice europene sunt puţine la număr, dar au impact direct asupra
vieţii cotidiene şi a sistemului financiar. Cel mai cunoscut dintre aceste
riscuri este acela privind creşterea generalizată a preţurilor care se datorează
50
lipsei de familiaritate a populaţiei cu noile preţuri exprimate în moneda

unică, de specularea unor erori de rotunjire.
Un alt risc legat de trecerea economiei româneşti la moneda euro, ca
şi de altfel, a tuturor ţărilor care fac acest pas în direcţia integrării în zona
euro, îl constituie dimensionarea adecvată pe termen scurt a lichidităţilor în
euro la nivelul sistemului bancar, având în vedere o cerere de numerar în
moneda unică.
Pierderea posibilităţtii de alegere a ratei inflaţiei şi pierderea cursului
valutar, ca instrument pentru înlăturarea dezechilibrelor macroeconomice
constituie un alt dezavantaj care decurge din participarea la Uniunea
Monetară.
Trebuie, totodată, de menţionat că schimbarea monedei naţionale în
favoarea monedei unice presupune şi pierderea controlului şi a puterii de
decizie cu privire la problemele monetare şi a flexibilităţii luării deciziilor
care să permită protejarea economiei româneşti de şocurile externe.
În final, punând în balanţă atât beneficiile cât şi riscurile legate de
trecerea economiei româneşti la moneda unică europeană, putem afirma cu
certitudine că direcţia aleasă de către clasa politică românească este corectă,
şi anume tendinţa de integrare în Uniunea Economică şi Monetară, care pe
termen mediu şi lung va contribui la obţinerea unor avantaje pentru întreaga
societate românească luată în ansamblu.
(Articol aparut in data de Nr.223 din 10 Iunie 2009 al revistei
ECOnomist. http://www.eco.md/article/3887/, Doctorand Vasile BORŞ,
specializarea Economie Mondială,
ASE Bucureşti)
Rezumatul acestui Modul:

A patra etapă a procesului integrării începe odată cu semnarea la 7
februarie 1992, la Maastricht, a Tratatului Uniunii Europene şi
respectiv, intrarea în vigoare la 1 noiembrie 1993, a acestui tratat, care va
rămâne în istoria construcţiei europene cu denumirea de Tratatul de la
Maastricht.
Tratatul de la Maastricht a stabilit ca obiectiv major al procesului de
integrare crearea uniunii economice şi monetare europene (UEM),
inclusiv crearea şi punerea în circulaţie a unei monede unice - euro (€).
Prin Tratatul de la Maastricht a fost instituită o nouă organizaţie, şi anume
Uniunea Europeană, care se sprijină pe trei „piloni” :
I. Pilonul CE, “primul pilon”
II. Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC), "al doilea
pilon",
III. Cooperarea în domeniul Justiţiei şi al Afacerilor Interne (JAI) -
"al treilea pilon".
51
Obiectivele Uniunii Europene enunţate în Tratatul de la Maastricht

(articolul 8) sunt: să promoveze un progres economic şi social echilibrat şi
durabil, să afirme identitatea sa pe scena internaţională; instaurarea unei
cetăţenii europene; să dezvolte o cooperare strânsă în domeniul justiţiei şi
afacerilor interne; să menţină şi să dezvolte acquis-ul comunitar.
Scopul Uniunii, ar putea fi succint prezentat astfel: promovarea progresului
economic şi social, prin crearea unei pieţe interne; formarea unei uniuni
economice şi monetare, care să se finalizeze printr-o monedă unică;
înfăptuirea unei politici externe de securitate comună; coordonarea
politicilor sociale; protecţia drepturilor cetăţenilor, prin instituirea cetăţeniei
europene, alături de cetăţenia naţională; realizarea uniunii politice - scopul
final al procesului de integrare europeană.
Tratatul de la Maastricht stabileşte următoarele aspecte importante pentru
instituirea Uniunii Economice şi Monetare (UEM):
1. criterii de convergenţă (cerinţe de disciplină economică) care trebuie
îndeplinite de ţările care urmează să fie incluse în uniunea monetară;
2. un calendar precis de realizare a UEM, cuprinzând trei etape, finalizat
cu introducerea monedei unice;
3. un ansamblu de instituţii, politici şi mecanisme menite să asigure şi să
susţină o funcţionare sănătoasă, stabilă şi ascendentă a economiilor
ţărilor participante la UEM.
1. În literatura de specialitate, pe baza Tratatului de la Maastricht25 au fost
teoretizate trei tipuri de convergenţă separate, dar complementare:
convergenţă nominală, convergenţa legală, convergenţa reală.
2. Cele trei etape principale ale realizării Uniunii economice şi monetare
europene au fost stabilite astfel:
A. Etapa coordonării politicilor monetare - 1 iulie 1990 - 31 decembrie
1993
B. Etapa consolidării convergenţei şi a preparativelor tehnice - 1 ianuarie
1994 - 31 decembrie 1998
C. Etapa introducerii monedei unice - 1 ianuarie 1999 - 1 iulie 2002
Introducerea monedei unice a împărţit specialiştii şi pe cei direct influenţaţi
de acest proces în două tabere: “euroforicii” şi “euroscepticii”.
3. Mecanismele Uniunii Economice şi Monetare
Uniunea economică şi monetară nu înseamnă însă, numai introducerea şi
circulaţia efectivă a monedei unice după realizarea formală a unor criterii de
convergenţă, ci şi un ansamblu de instituţii, politici şi mecanisme menite
să asigure şi să susţină o funcţionare stabilă şi ascendentă a economiilor
ţărilor participante la această uniune pe termen lung.
Pactul de stabilitate şi de creştere, convenit de Consiliul European de la
Dublin, în decembrie 1996, care stabileşte regulile de comportament
bugetar al statelor membre implicate în cea de-a treia etapă a UEM
25
Art.109 j par.l al Tratatului instituind Comunitatea Europeană
52
Bibliografie obligatorie
1. Dodescu, Anca; Giurgiu, Adriana, Economia integrării europene, Editura
Universităţii din Oradea, Oradea, 2008 – a se citi Capitolul 3 (carte
disponibilă pe pagina web a disciplinei).
Bibliografie disponibilă on-line

1. Dodescu, Anca; Giurgiu, Adriana, Economie europeană, suport de curs
postat pe platforma virtuală http://distance.iduoradea.ro – Modulul 5
2. Pagina web a Tratatelor UE –
http://europa.eu/documentation/legislation/index_ro.htm şi respectiv,
http://www.europeana.ro/comunitar/tratate/tratatele%20uniunii%20euro
pene.htm
53
55

Modul 5 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Modul 5 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

M o d u lu l 5 – E co no m ie E uro p ea nă

Timpul mediu necesar pentru studiu: 120 minute.

Modulul 5: Etapele procesului de integrare economică europeană. De la

Subiecte pentru evaluare şi control .......................................................... 41

Rezumatul acestui Modul .......................................................................... 51

Bibliografie disponibilă on-line ................................................................ 53

EXPUNEREA DETALIATĂ A TEMEI

Aşa cum am arătat în cadrul Modului precedent, etape ale

Primele trei etape ale procesului de integrare europeană de la piaţa comună

5 A PATRA ETAPĂ: OBIECTIVUL UNIUNII

A patra etapă a procesului integrării începe odată cu semnarea la 7

Tratatul de la Maastricht a stabilit ca obiectiv major al procesului de

Obiectivul principal al Tratatului de la Maastricht este crearea

Coeziunea Uniunii este generată de obiectivele şi de structura sa generală,

În cadrul pilonului CE sunt prevăzute o serie de modificări la nivel

alegerea unei cu totul noi şi unice structuri de cooperare pentru politica

Cooperarea din cadrul pilonilor doi şi trei, care, în anumite puncte,

adoptate în domeniile PESC şi JAI. În ceea ce priveşte Comisia CE, aceasta

• protecţia drepturilor cetăţenilor, prin instituirea cetăţeniei europene,

Dacă aţi înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci vă

5.1. CONSTRUCŢIA UNIUNII ECONOMICE ŞI

Din punct de vedere economic, trebuie subliniat că în cadrul etapei a

repere ale acestei istorii, este necesară clarificarea în linii generale a

• iniţierea procesului de creare a uniunii monetare prin: creşterea

ţării respective; astfel ECU oglindea în “medie” puterea celor 12 monede

Dacă aţi înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci vă

Trebuie subliniat rolul deosebit de important al convergenţei

• datoria publică nu trebuie să depăşească 60% din PIB, “mai

Dacă aţi înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci vă

2. Cele trei etape principale ale realizării Uniunii economice şi

ajustare a politicilor monetare şi dezechilibrelor financiare, având ca

În cadrul acestei etape, prin care s-a gândit finalizarea procesului de

Fără îndoială, evenimentul cel mai important al acestei a treia etape îl

Dacă aţi înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci vă

Prezentăm în continuare, pe scurt, modul în care a fost stabilit cursul

între dolar şi ECU a fost înmulţit cu diferenţa între cursul de schimb al

• se dezvoltă relaţiile comerciale şi financiare între membrii UE şi

procesul de integrare europeană a atins un punct din care nu mai poate

germani aveau impresia că erau trataţi asemenea unor supuşi coloniali de

care în urma cu cinci ani a dat în vileag actele de corupţie, fraudă şi

Dacă aţi înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci vă

5.2. MECANISMELE UNIUNII ECONOMICE ŞI

Uniunea economică şi monetară nu înseamnă însă, numai

• garantarea financiară mutuală pentru executarea în comun a unor

• elemente de prevenţie, prin supravegherea multilaterală a poziţiilor

Programele de convergenţă vor trebui să prevadă în plus şi

pentru că au încălcat regulile Pactului de Stabilitate şi Creştere, respectiv

măsuri de austeritate, chiar şi în timpurile bune. Pentru a remedia această

să le facă publice. Aceste recomandări odată făcute publice constituie

Dacă aţi înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci vă

Astfel ne apropiem de sfârşitul celui de-a patra etape, care constituie

Altfel spus: cum oare pot coexista elementele supranaţionale cu cele

Bineînţeles, că la asemenea premise - în cadrul cărora nu am mai

Ne-am întrebat cum de s-a putut ajunge la o extindere de asemenea

Dacă aţi înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci vă

Subiecte pentru autoevaluare:

1. Când a fost semnat Tratatul Uniunii Europene?

Dacă aţi terminat de răspuns la întrebările de mai sus, verificaţi-vă

Teste grilă pentru autoevaluare:

2. Tratatul Uniunii Europene a fost semnat în:

3. Tratatul Uniunii Europene a intrat în vigoare la data de:

4. Obiectivul principal al Tratatului Uniunii Europene este:

5. Care au fost factorii care au determinat semnarea Tratatului de la