Modulul 4 2021-2022

Modulul 4 – Economie Europeană
4
MODULUL 4: INTEGRAREA ECONOMICĂ EUROPEANĂ –
ISTORIC. COMUNITATEA ECONOMICĂ EUROPEANĂ
Timpul mediu necesar pentru studiu: 120 minute.
Obiective educaţionale:
- cunoaşterea şi înţelegerea procesului istoric şi etapelor majore ale procesului de
integrare europeană;
- înţelegerea impactului Planului Marshall asupra procesului de integrare
economică europeană;
- cunoaşterea celor trei comunităţi europene: Comunitatea Europeană a
Cărbunelui și Oţelului (CECO), Comunitatea Economică Europeană (CEE),
Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom) şi înţelegerea modului
în care au luat naştere, au fuzionat şi au condus la crearea Comunității
Europene;
- cunoaşterea prevederilor Tratatului de la Paris, Tratatului de la Roma, Actului
Unic European şi înţelegerea din punct de vedere al procesului de integrare
europeană;
- înţelegerea procesului de aprofundare constantă a integrării economice
europene de la piaţa comună sectorială la piaţa internă unică comparativ cu
procesul de extindere a UE de la 6 ţări fondatoare la 12 de State Membre.
Cuvinte cheie:
Planul Marshall, Planul Schuman, Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi
Oţelului (CECO), Tratatul de la Paris, piaţa comună sectorială, Comunitatea
1
Economică Europeană (CEE), Comunitaea Europeană a Energiei Atomice

(EURATOM), Tratatul de la Roma, Actul Unic European, uniunea vamală, piaţa
internă unică, “cele 4 libertăţi fundamentale”: libertatea de mişcare a bunurilor,
serviciilor, persoanelor şi capitalurilor.
2
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 4
Ceea ce ne propunem în cadrul celei de-a patra Unități de învățare este să

prezentăm etapele majore ale procesului de integrare europeană și să analizăm prima parte
a acestui proces, în cadrul căreia construcția europeană a purtat denumirea Comunitatea
Economică Europeană. Analiza noastră se va focaliza asupra următoarelor etape ale
procesului istoric al integrării europene: prima etapă: obiectivul pieţei comune sectoriale –
Tratatul de la Paris (1951), a doua etapă: obiectivul uniunii vamale – Tratatul de la Roma
(1957), a treia etapă: obiectivul pieţei interne unice – Actul Unic European (1986) și va
urmări procesul de aprofundare constantă a integrării economice europene de la piaţa
comună sectorială la uniunea vamală și la piaţa internă unică, în paralel cu procesul de
extindere a UE de la 6 ţări fondatoare la 12 de State Membre.
4.1. ETAPELE PROCESULUI DE INTEGRARE

ECONOMICĂ EUROPEANĂ
Planul Marshall şi Organizaţia Europeană pentru Cooperare Economică (OECE).

Pentru a facilita înţelegerea originilor istorice ale procesului de integrare europeană,
este important să ne reamintim tabloul istoric al Europei în jurul anului 1945, prezentat în
Modulul 1, faptul că dorinţa de menţinere a păcii pe continentul european, apariţia unei
Europe divizate de două ideologii (integrarea cât mai strânsă a tuturor naţiunilor europene,
în Europa de Vest, respectiv marxism-leninismul, în Europa de Est) şi Războiul Rece114 au
stat la baza proiectului de integrare, al cărui rezultat îl reprezintă Uniunea Europeană de
astăzi.
În acest context, în Europa de Vest, primii paşi pe calea integrării naţiunilor
europene sunt legaţi de Planul Marshall şi Organizaţia Europeană pentru Cooperare
Economică (OECE).
Planul Marshall a fost gândit de secretarul de Stat al SUA, George Marshall, care
a anunţat în 4 iunie 1947115 că SUA vor acorda ajutor financiar tuturor naţiunilor europene
114
Baldwin, Richard, Wyplosz, Charles, The Economics of European Integration, 3rd edition, McGraw Hill
Education, 2009, p. 8.
115
Speech-ul lui George Marshal de la 4 iunie 1947 poate fi ascultat pe website-ul The George C. Marshall
Foundation: http://www.marshallfoundation.org/library/doc_marshall_plan_speech.html.
3
“la vest de Urali”, dacă sunt de acord cu un program de reconstrucţie economică116. URSS
a refuzat în nume propriu şi în numele celorlalte ţări central şi est-europene aflate sub sfera
ei de influenţă ajutorul american, moment care marchează viitoarea divizare a Europei.
Ajutorul american a fost acceptat doar de ţările Europei Occidentale, care au creat un
Comitet European de Cooperare Economică, însărcinat cu stabilirea nevoilor europene de
import. Raportul a stabilit că totalul necesarului de import se situa la nivelul a 22 miliarde
de dolari, adică 15% din bugetul american sau 3% din venitul naţional al SUA. Planul
Marshall s-a ridicat la 12 miliarde dolari americani, jumătate din această sumă mergând în
Marea Britanie, Franţa şi Germania de Vest, ajutând ţările vest-europene să scurteze
perioada de reconstrucţie, care s-a încheiat în 1949, an în care majoritatea ţărilor vest-
europene au atins nivelul producţiilor din 1936 117. Perioada de reconstrucţie a fost relativ
scurtă şi încununată de succese: creştere economică intensă, extinderea rapidă a comerţului
intraeuropean, aşezarea bazelor cooperării economice regionale. Pe de altă parte, pentru
americani Planul Marshall a însemnat extinderea zonei de influenţă până la limita de
vecinătate cu statele satelit din jurul Uniunii Sovietice, iar în plan economic controlul
asupra concurenţei pe cale de a renaşte în Europa de Vest.
Deoarece a condiţionat acordarea ajutorului de intensificarea cooperării
economice dintre statele în cauză, liberalizarea progresivă a schimburilor
comerciale şi a decontărilor intraregionale, toţi specialiştii în integrare
economică europeană sunt de acord că Planul Marshall a deschis calea construcţiei
europene şi procesului de integrare economică europeană. Primele rezultate concrete ale
Planului Marshall au fost semnarea unor acorduri de cooperare bilaterală în diferite
domenii şi crearea unor instituţii şi organizaţii comune: Consiliul Europei, creat în mai
1949 în scopul coordonării activităţilor culturale şi respectării drepturilor omului, Uniunea
Europei de Vest, creată pe baza Tratatului de la Bruxelles, semnat în 1948 şi intrat în
vigoare în 1955, în scopul realizării unei strategii comune în domeniul militar, Organizaţia
Naţiunilor Unite (ONU), Banca Mondială (BM), Fondul Monetar Internaţional (FMI),
Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (GATT) şi Organizaţia Europeană pentru
Cooperare Economică (OECE) etc.118
Organizaţia Europeană de Cooperare Economică (OECE, ulterior OECD)
se detaşează din punct de vedere al importanţei pentru procesul de integrare
europeană. OECE a fost înfiinţată în 1948, cu un număr iniţial de 18 membri
(Austria, Belgia, Danemarca, Franţa, Grecia, Islanda, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda,
Norvegia, Portugalia, Suedia, Elveţia, Turcia, Marea Britanie şi Germania de Vest şi
zonele anglo-americane din Teritoriul Liber de la Trieste). Aşa cum am văzut deja, OECE
116
Education, 2009, p. 9.
117
Pentru mai multe detalii a se vedea website-ul The George C. Marshall Foundation:
http://www.marshallfoundation.org/library/index_av.html.
118
El-Agraa, Ali, The European Union: Economics and Policies, 8th edition, Cambridge University Press,
2007, p. 23-30.
4
s-a înfiinţat pentru a ajuta la administrarea Planului Marshall, fiind însărcinată iniţial cu
stabilirea nevoilor europene de import, iar ulterior cu împărţirea ajutorului american între
membri, dar un rol mult mai important în ceea ce priveşte istoria Europei l-a avut mandatul
OECE de a avansa integrarea economică europeană prin reducerea barierelor de comerţ
intra-europene şi îmbunătăţirea sistemului de plăţi intra-european prin stabilirea Uniunii
Europene a Plăţilor - UEP119. În 1949, SUA a cerut ca OECE să facă eforturi mai mari
pentru înfăptuirea integrării economice europene, mai ales liberalizarea comerţului intra-
OECE (până atunci mare parte din comerţul intra-european era realizat de corporaţii
controlate de guvern). Ca rezultat, 60% din comerţul intra-european privat a fost liberalizat
în 1950, respectiv 89% în 1959. Liberalizarea comerţului OECE a permis o creştere rapidă
a comerţului şi veniturilor, anii 1950 fiind marcaţi de o creştere remarcabilă a PNB-ului şi
a exportului cu bunuri de consum, iar producţia industrială a crescut la cote fără precedent
în istorie. Importanţa OECE a scăzut în 1952, când ajutorul din Planul Marshall s-a
încheiat iar atenţia fondurilor americane s-a îndreptat spre scopuri explicit militare, sub
forma Organizaţiei Tratatului Tărilor Nord-Atlantice (NATO). În 1961, OECE a fost
transformat în Organizaţia Europeană pentru Cooperare şi Dezvoltare (OECD)120.
Demarat cu sprijinul Planului Marshall şi al Organizaţiei Europene pentru
Cooperare Economică (OECE), procesul de integrare europeană, prin prisma celor cinci
forme de integrare identificate de Bella Balassa şi completate de Ali M. El-Agraa 121,
cunoaşte următoarele etape:
1. Prima etapă: obiectivul pieţei comune sectoriale – Tratatul de la Paris (1951);
2. A doua etapă: obiectivul uniunii vamale – Tratatul de la Roma (1957);
3. A treia etapă: obiectivul pieţei interne unice – Actul Unic European (1986);
4. A patra etapă: obiectivul uniunii economice şi monetare – Tratatul de la
Maastricht (1992);
5. A cincea etapă: obiectivul uniunii politice – Tratatele de la Amsterdam (1997)
şi Nisa (2001), Tratatul Constituţional (2004) şi Tratatul de la Lisabona sau
Tratatul de Reformă (2007).
119
Education, 2009, p. 9-11.
120
Pentru mai multe detalii a se vedea website-ul The Organisation for Economic Co-operation and
Development (OECD): http://www.oecd.org/general/organisationforeuropeaneconomicco-operation.htm şi
http://www.oecd.org/.
121
El-Agraa, Ali, The European Union: Economics and Policies, 8th edition, Cambridge University Press,
2007, p. 23-41.
5
Autoevaluare (sarcină de învăţare) tip 1:
Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog

să răspunzi la următoarea întrebare:
Care a fost meritul principal al Planului Marshall?
Completează aici răspunsul considerat corect de către tine:

...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
Dacă ai terminat de răspuns, verifică-te mai jos.
Răspunsul corect este:

Principalul merit al Planului Marshall este că a deschis
calea construcţiei europene şi procesului de integrare
economică europeană, deoarece a condiționat acordarea
ajutorului de cooperarea economică intensivă între
statele beneficiare.
Dacă ai răspuns corect, te felicit!

Dacă nu, atunci trebuie să revii asupra paragrafelor parcurse
până acum, pentru a le aprofunda.
4.2. PIAȚA COMUNĂ SECTORIALĂ
Prima etapă a procesului de integrare economică europeană122 este legată de

numele lui Jean Monnet, ca “inspirator”, de cel al ministrului de externe
122
O prezentare exhaustivă a pieței comune sectoriale ca primă etapă a integrării europene se regăsește în:
Artis, Michael, Nixson, Frederick, The Economics of the European Union. Policy and Analysis. Fourth
edition, Oxford University Press, 2007, p. 5-33; Baldwin, Richard, Wyplosz, Charles, Economia integrării
europene, ediția a doua, Ed. Economică, Bucureşti, 2006, p. 21-54; Baldwin, Richard, Wyplosz, Charles,
The
6
francez Robert Schuman, şi de Franţa, Germania (R.F.G.), Italia şi Ţările Benelux,

care au semnat, la 18 aprilie 1951, Tratatul de la Paris123, prin care s-a instituit
Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO).
Cronologic, procesul integrării comunitare a fost deschis de Declaraţia lui Robert
Schuman, la 9 mai 1950, eveniment care a condus la semnarea, pe 18 aprilie 1951, de
către plenipotenţiarii celor 6 state europene (Belgia, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda şi
RFG), a Tratatului instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO).
Declaraţia lui Robert Schuman, din 9 mai 1950, prezenta un plan pus la punct
împreună cu Jean Monnet, pe atunci comisar al planului de modernizare a Franţei de după
război, şi afirma dorinţa de reconciliere franco-germană în cadrul unui proiect politic mai
vast, care propunea folosirea în comun a resurselor din sectoarele cărbunelui şi oţelului,
dar avea ca scop final menţinerea păcii în Europa. Oferta era adresată guvernului german,
însă era deschisă şi celorlalte state doritoare din Europa.
Planul Schuman avea în vedere plasarea cărbunelui şi oţelului din Franţa şi
Germania sub autoritate comună, prin înlăturarea taxelor vamale şi a contingentelor pentru
cele două produse şi libera circulaţie a acestora între cele două ţări. Creându-se o piaţă
comună pentru cărbune, cocs, minereu, fontă, oţel, s-a reglat, implicit, și nivelul producţiei
din bazinul carbonifer Ruhr (Germania). Demn de subliniat este faptul că printre scopurile
fundamentale ale noului organism se numără menţinerea păcii între Germania şi Franţa.
Raţionamentul este următorul: crearea unui asemenea organism va stimula atât de mult
schimburile între cele două state şi investiţiile reciproce, încât atacarea unuia de către
celălalt pur şi simplu ar deveni un nonsens. Metoda este de fapt metoda Monnet (metoda
comunitară) și reflectă gândirea lui Jean Monnet şi a colaboratorilor săi din Comisariatul
Planului, care l-au consiliat pe Robert Schuman şi care împărtăşeau aceleaşi idei despre
construcţia Europei, fiind conştienţi că aceasta “nu se va face dintr-o dată”, ci prin
“realizări concrete care să creeze mai întâi o solidaritate de fapt”, solidaritate care va
reprezenta în viitor “fermentul unei Comunităţi mai largi şi mai profunde” 124.
CECO a avut drept misiune făurirea unei pieţe comune în domeniul

cărbunelui şi oţelului (din perspectiva formelor integrării, aceasta reprezintă
o zonă de liber schimb incompletă sau o piață comună sectorială și integrare
negativă), fără oprelişti la frontiere şi fără distorsiuni ale concurenţei.
Economics of European Integration, 3rd edition, McGraw Hill Education, 2009, p. 3-44; Jovanovic,
Miroslav N., The Economics of European Integration. Limits and Prospects, Edward Elgar Publishing,
2005, p. 1-24; Nugent, Neil, The Government and Politics of the European Union, 7th edition, Palgrave
Macmillan, 2010,
p. 1-33; Senior Nello, Susan, The European Union: Economics, Policies and History, 2nd edition, McGraw-
Hill Education, 2009, p. 17-32.
123
Textul integral al Tratatului de la Paris poate fi consultat pe website-ul EUR-Lex, baza de date a
legislaţiei UE: http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:11951K/TXT sau pe website-ul
Uniunii Europene, Tratatele UE: https://europa.eu/european-union/law/treaties_ro.
124
Zorgbibe, Charles, Construcţia europeană. Trecut, prezent, viitor, Ed. Trei, Bucureşti, 1998, p. 31.
7
Piaţa comună sectorială a cărbunelui şi oţelului instituită prin Tratatul de la Paris,

interzicea pentru produsele cărbune şi oţel, conform art. 4: taxele vamale şi orice restricţii
cantitative; orice discriminări, în special în ceea ce priveşte condiţiile de preţ sau de livrare
şi tarifele de transport; subvenţiile, ajutoarele sau facilităţile fiscale acordate de către state;
practicile restrictive privind repartiţia sau exploatarea pieţelor 125. Piaţa unică este dominată
de principiul liberei concurenţe, Comunitatea controlează aprovizionarea regulată şi fixarea
preţurilor la cel mai scăzut nivel. Sistemul economic stabilit prin Tratatul de la Paris poate
fi cel mai bine surprins prin sintagma “concurenţă reglementată”.126
Organizaţia era condusă de un organism supranaţional, “Înalta Autoritate”, prima
organizaţie europeană care se bucură de prerogative supranaţionale. Este adevărat că aceste
prerogative se referă la domeniul “limitat, dar decisiv” al gestionării cărbunelui şi oţelului
(modernizarea producţiei şi îmbunătăţirea calităţii, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă,
livrarea de cărbune şi oţel în condiţii similare pe pieţele ţărilor membre, dezvoltarea de
exporturi comune către terţe ţări etc.), dar trebuie subliniat că puterea “Înaltei Autorităţi”
este independentă de guvernele naţionale, iar deciziile sale sunt executorii în statele
membre. De asemenea, finanţarea CECO este independentă de guvernele naţionale,
realizându-se din prelevările directe asupra întreprinderilor carbonifere şi siderurgice.
Exista totuşi o limitare a puterii supranaţionale, prin coordonarea politicii Înaltei Autorităţi
cu politicile economice ale ţărilor membre, realizată de Consiliul de Miniştri, reprezentând
guvernele.
Astfel, au fost puse bazele unei organizaţii cu totul noi, iar acest lucru din două
motive: aici era vorba nu doar de o zonă de liber schimb, ci şi de impunerea unei pieţe
comune, un obiectiv extrem de important la acea vreme. Statele membre au renunţat în
mare măsură la principiul de suveranitate, în favoarea aderării la noile instituţii
supranaţionale.
Structura instituţională a CECO consta din patru instituţii centrale, care

urmau să-şi execute sarcinile într-un mod independent de statele membre.
Competenţele Înaltei Autorităţi, conferite prin Tratat, erau foarte cuprinzătoare,
printre acestea numărându-se interzicerea acordării de subvenţii sau, în anumite
condiţii, controlul preţurilor. Deciziile Înaltei Autorităţi în aceste domenii urmau a fi
valabile şi obligatorii în toate statele membre. Consiliul Miniştrilor, alcătuit din câte un
reprezentant din fiecare ţară, era destinat coordonării procesului de sancţionare între Înalta
Autoritate şi guverne. Modul de votare în cadrul Consiliului depindea de problema în
cauză, existând mai multe variante: unanimitate, majoritate calificată şi majoritate simplă.
Adunarea Comună, compusă din reprezentanţii parlamentelor naţionale, avea funcţii pur
consultative. Cea de-a patra instituţie înfiinţată a fost Curtea de Justiţie, a cărei sarcină era
să emită judecăţi pe baza Tratatului în cazul conflictelor iscate între statele membre, între
125
Website-ul EUR-Lex, baza de date a legislaţiei UE - Tratatul de la Paris, art.4: http://eur-
lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:11951K/TXT.
126
Tsoukalis, Loukas, Noua economie europeană revizuită, Ed. Arc, Chișinău, 2000, p. 11.
8
organele CECO, precum şi între statele membre şi organismele supranaționale. Finanţarea

CECO a fost stabilită ca independentă de state, “resursele proprii” constând din prelevările
directe asupra întreprinderilor carbonifere şi siderurgice.
CECO inaugurează modelul european al integrării care, spre deosebire de

alte modele, este supranaţional şi pune astfel bazele Europei comunitare.
Este general recunoscut că Tratatul de la Paris asigură baza construcţiei
europene viitoare, toate aspectele fundamentale fiind prevăzute în acord cu metoda
comunitară a lui Jean Monnet.
Încurajaţi de experienţele acumulate în cadrul CECO, guvernele celor 6 State
Membre au decis să continue să avanseze pe această cale spre forme de integrare
economică și politică127 mai avansate.

Prin care tratat s-a creat CECO, în ce an, și care era
scopul principal al creării CECO?

...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................

CECO a fost creată prin Tratatul de la Paris, semnat în
anul 1951 și intrat în vigoare în 1952, și a avut ca scop
principal crearea pieței comune în domeniul cărbunelui
și oțelului (piață comună sectorială).
127
Din nefericire, realităţile acelei perioade nu au permis ca o serie de proiecte complementare în domeniile
politic şi al apărării să avanseze, ci, dimpotrivă, să eşueze şi să fie lăsate apoi deoparte o îndelungată
perioadă de timp. Astfel, Tratatul instituind Comunitatea Europeană de Apărare (CEA), al cărei obiectiv
primar îl constituia găsirea unei soluţii europene la problema reînarmării germane, a fost ratificat doar de 5
state semnatare, dar respins de Adunarea Naţională Franceză, la 31 august 1954, antrenând astfel eşecul
proiectului, la origine – ironie! – francez. Totodată, un proiect de Comunitate politică elaborat în aceeaşi
perioadă de către Adunarea Parlamentară Europeană (prevăzând, între altele, crearea unui Parlament format
din 2 camere, respectiv o Cameră a popoarelor, aleasă prin vot universal, şi un Senat, desemnat de către
parlamentele naţionale), a fost, de asemenea, abandonat. Pentru mai multe detalii, a se vedea: Baldwin, R.,
Wyplosz, Ch., The Economics of European Integration, 3rd edition, McGraw Hill Education, 2009, p. 14-
15.
9

4.3. UNIUNEA VAMALĂ
A doua etapă a procesului de integrare a fost marcată de semnarea în 1957, de către

reprezentanţii aceloraşi ţări care puseseră bazele CECO, a Tratatului de la Roma, care
prevedea constituirea Comunităţii Economice Europene (CEE), având drept scop
crearea unei pieţe comune şi formarea unei uniuni vamale, economice şi politice între
părţile contractante. În acest fel, sunt supuse procesului integrării economiile naţionale, în
ansamblul lor128.
Relansarea procesului de integrare europeană avea să se producă, astfel, la
reuniunea miniştrilor afacerilor externe de la Messina, din iunie 1955, unde ministrul de
externe al Olandei a prezentat Planul Beneluxului de relansare a Europei bazat pe crearea
unei “pieţe comune industriale”129 a “celor şase”, care să permită în viitor libera circulaţie
a mărfurilor, serviciilor, capitalurilor şi forţei de muncă. După dezbateri, Delegaţia de la
Messina încredinţează unui comitet de experţi, sub conducerea lui Paul-Henry Spaak
studiul următoarelor puncte de interes: stabilirea unei reţele europene de căi de transport,
dezvoltarea schimburilor de gaze şi curent electric, utilizarea în comun a energiei atomice,
pregătirea progresivă a unei pieţe comune. Ca rezultat, pe 23 aprilie 1956, Comitetul
Spaak predă celor şase miniştri un raport foarte precis – “Raportul Spaak” – care prevedea
crearea Comunităţii Economice Europene şi a Comunităţii Europene a Energiei
Atomice. Astfel, “Raportul Spaak” a constituit baza negocierilor ce au condus la
128
O prezentare exhaustivă a uniunii vamale ca etapă a integrării europene se regăsește în: Artis, Michael,
Nixson, Frederick, The Economics of the European Union. Policy and Analysis, Fourth edition, Oxford
University Press, 2007, p. 5-33; Baldwin, Richard, Wyplosz, Charles, Economia integrării europene, ediția
a doua, Ed. Economică, Bucureşti, 2006, p. 21-54; Baldwin, Richard, Wyplosz, Charles, The Economics of
European Integration, 3rd edition, McGraw Hill Education, 2009, p. 3-44; Jovanovic, Miroslav N., The
Economics of European Integration. Limits and Prospects, Edward Elgar Publishing, 2005, p. 1-24; Nugent,
Neil, The Government and Politics of the European Union, 7th edition, Palgrave Macmillan, 2010, p. 1-33;
Senior Nello, Susan, The European Union: Economics, Policies and History, 2nd edition, McGraw-Hill
Education, 2009, p. 17-32.
129
Fontaine, Pascal, Construcţia europeană de la 1945 pînă în zilele noastre, Institutul European, Iaşi, 1998,
p. 13.
10
semnarea, la Roma, pe 25 martie 1957, a două tratate, numite generic “Tratatul de la

Roma”130, care au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958, instituind:
a. Comunitatea Economică Europeană (CEE), vizând crearea unei pieţe
economice comune, care să permită o expansiune continuă, o stabilitate sporită
şi o creştere accelerată a nivelului de viaţă;
b. Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM), pentru
promovarea în Europa a utilizării energiei nucleare în scopuri paşnice. De
menţionat că în cazul EURATOM nu se punea problema de a pune în comun
activităţi economice existente, ci de a contribui la formarea şi dezvoltarea unei
industrii nucleare europene,
Având la bază Tratatul de la Paris, din 1951, Tratatul de la Roma extinde câmpul
cooperării supranaţionale, relansând astfel construcţia europeană. Domeniul economic, mai
puţin supus, comparativ cu alte domenii, rezistenţelor naţionale, apărea ca un domeniu
consensual de cooperare. Articolul 2 al Tratatului de la Roma stipula drept misiune a
Comunităţii Economice Europene (CEE) ca “prin stabilirea unei pieţe comune” să
realizeze o “expansiune continuă şi echitabilă, o stabilitate sporită, o creştere accelerată a
nivelului de viaţă şi relaţii mai strânse între statele membre” 131.
Tratatul de la Roma stabileşte, deci, o serie de politici comune concrete pe

diferite domenii:
 uniune vamală;
 politică agricolă comună;
 politică comercială comună;
 politică concurenţialăcomună.
Primul obiectiv major stabilit în acest sens viza realizarea unei uniuni vamale, prin
eliminarea taxelor vamale intracomunitare şi desfiinţarea contigentelor cantitative; odată
cu realizarea unei mari zone de liber schimb, Comunitatea asigură un sistem de protecţie
exterioară uniformă (tarif vamal comun). Abolirea taxelor vamale şi a contingentelor
cantitative din cadrul schimburilor dintre statele membre, precum şi stabilirea unei politici
comerciale comune şi a unui tarif vamal comun în relaţiile lor cu terţe state urma să se
realizeze în decursul unei perioade de 12 ani. Efectele înlăturării taxelor vamale şi
130
Cele două tratate sunt citate în mod obişnuit ca “Tratatul de la Roma”. Sintagma “Tratatele de la Roma”
nu este utilizată. Textul integral al Tratatelor de la Roma poate fi consultat la pe website-ul EUR-Lex, baza
de date a legislaţiei UE: http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:11957E/TXT
sau pe website-ul Uniunii Europene, Tratatele UE: https://europa.eu/european-union/law/treaties_ro și
http://europa.eu/european-
union/sites/europaeu/files/docs/body/consolidated_version_of_the_treaty_establishing_the_european_atomic
_energy_community_ro.pdf.
131
Website-ul EUR-Lex, baza de date a legislaţiei UE - Tratatul de la Roma, art. 2: http://eur-
lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:11957E/TXT.
11
suprimării restricţiilor cantitative în cursul perioadei de tranziţie (1958-1970) au fost

spectaculoase: comerţul intracomunitar a crescut de 6 ori, schimburile CEE cu terţe state s-
au majorat de 3 ori, iar PIB-ul mediu a sporit cu 70%, excedentele şi rezervele valutare
străine ale “celor şase” au crescut pe fondul creşterii economice susţinute şi a ratei mici a
şomajului, performanţa economică a “celor şase” devenind mult mai semnificativă decât a
Statelor Unite ale Americii şi Marii Britanii.
Efectele economice considerate spectaculoase petrecute după Tratatul de la Roma
determină un transfer semnificativ de putere economică dinspre SUA şi Marea Britanie
către Europa şi are loc creşterea încrederii în procesul de integrare europeană.
În acest context, logica procesului de integrare a “Europei celor şase” dicta pasul
următor: consolidarea coeziunii Comunităţilor, respectiv fuziunea executivelor comunitare.
Aşa cum arată Charles Zorgbibe, “fără îndoială că scopul ce trebuia atins – unificarea
organelor de acţiune, supranaţionale şi interguvernamentale, ale celor trei Comunităţi –
intră în logica construcţiei europene, cele trei Comunităţi nefiind create separat decât din
raţiuni istorice şi de prudenţă politică, obiectivul final constând în fuzionarea celor trei
tratate.”132
Tratatul de la Bruxelles, numit şi Tratatul de fuziune, a fost semnat pe 8
aprilie 1965, și prevede fuziunea CECO, CEE, EURATOM și a realizat un
cadru instituţional unic pentru cele trei Comunităţi: un Consiliu unic şi o
Comisie unică prin unificarea executivelor (Consiliilor de Miniştri şi a
Comisiilor celor trei Comunităţi; Parlamentul şi Curtea de Justiţie fiind deja comune),
precum şi a bugetului. Denumirea tot mai des folosită pentru această structură a fost aceea
de "Comunitate Europeană", marcând astfel unicitatea centrelor de decizie.

să rezolvi următoarea sarcină de lucru:
Enumeră principalele domenii de politici concrete
introduse de Tratatul de la Roma.

...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
132
Zorgbibe, Charles, Construcţia europeană. Trecut, prezent, viitor, Ed. Trei, Bucureşti, 1998, p. 84.
12

Tratatul de la Roma, semnat în anul 1957, a introdus
patru domenii de politici concrete, și anume: uniunea
vamală, politica agricolă comună, politica comercială
comună și politica concurențială.

4.4. PIAȚA INTERNĂ UNICĂ
În anii ce au urmat încheierii Tratatului de la Roma, mai multe condiţii

favorabile au stimulat procesul de extindere a Comunităţii Europene. În
primul rând, performanţele economice ale organizaţiei i-au sporit indicele de
atractivitate. În al doilea rând, Comunitatea ca atare dobândise o experienţă
semnificativă, înregistrase suficiente progrese pentru a simţi nevoia extinderii, care sporea
piaţa internă. De aceea, o serie de ţări au solicitat admiterea în această organizaţie. Primele
ţări candidate în mod oficial, în mai 1967, au fost: Marea Britanie, Danemarca, Irlanda
şi Norvegia. Deşi prima tentativă de aderare, aparținând britanicilor, s-a manifestat încă
din 1961, lărgirea Comunităţii a fost blocată de o serie de divergenţe între ţările membre.
Conferinţa de la Haga, din 1-2 decembrie 1969, care reuneşte şefii de stat sau de
guvern ai “celor şase” pune problema “lărgirii”, stabilind cadrul general al negocierilor de
aderare. Pe 30 iunie 1970 se deschid oficial, la Luxemburg, negocierile cu ţările candidate.
Tratatul de adeziune este semnat la Bruxelles pe 22 ianuarie 1972 și a devenit aplicabil
începând cu data de 1 ianuarie 1973, după ratificarea sa de către toţi semnatarii, cu
excepţia Norvegiei, unde la referendumul organizat cu această ocazie 53,9% din
norvegieni s-au pronunţat împotrivă133.
Comunitatea Economică Europeană şi-a mărit numărul de membri prin actele
succesive de aderare ale Danemarcei, Irlandei şi Marii Britanii, în 1973.
Această primă extindere a fost numită “extinderea spre nord”, prin care
“mica Europă a celor 6” a devenit “Europa celor 9”.
133
Zorgbibe, Charles, Construcţia europeană. Trecut, prezent, viitor, Ed. Trei, Bucureşti, 1998, p. 104-105.
13
După perioada de boom din anii ‘60-‘70, Comunitatea s-a confruntat în anii ‘70-‘80
cu crize interne, recesiune economică şi instabilitate monetară. Cu toate acestea,
Comunitatea nu a pierdut din viteză, reuşind să găsească resursele pentru a avansa, prin:
 crearea Sistemului Monetar European şi a Unităţii de Cont European ECU (13 martie
1979);
 desfăşurarea primelor alegeri pentru Parlamentul European prin vot universal direct
(1979);
 creşterea numărului de ţări “asociate” la CEE (de la 18, la 64 de ţări africane şi din
zona Caraibelor şi Pacificului);
 încheierea de acorduri comerciale separate cu fiecare ţară membră a AELS, formându-
se astfel o zonă de comerţ liber care cuprindea 17 ţări.
Ca rezultat, a crescut gradul de încredere în potenţialul economic şi în caracterul
democratic al instituţiilor comunitare şi au fost depuse noi cereri de aderare din partea
Greciei, în 1975, a Spaniei şi Portugaliei în 1977.
Grecia a fost admisă în 1981, iar Spania şi Portugalia în 1986. Aceste
extinderi numite generic - “extinderea spre sud” transformă “Europa celor
9” în “Europa celor 12”.
După aceste extinderi succesive (1973 – Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie;
1981 – Grecia; 1986 – Spania şi Portugalia), denumirea tot mai des folosită pentru această
structură a fost aceea de “Comunitate Europeană”, marcând astfel unicitatea centrelor de
decizie care exista de facto din 1967 (până atunci Comisia Europeană şi Consiliul de
Miniştri erau diferite pentru cele trei Comunităţi, în timp ce Parlamentul European şi
Curtea de Justiţie au fost comune încă de la înfiinţarea CEEA şi CEE). Astfel, ajungem la
punctul final al etapei de aproape 20 de ani 134, Actul Unic European (AUE), prima mare
modificare a Tratatului de la Roma.
Ideile principale ale reformei Tratatului de la Roma au fost incluse în “Cartea albă
pentru desăvârşirea pieţei unice”, adoptată de Comisia Europeană în iulie 1985, al cărei
scop a fost unificarea pieţei europene prin: desfiinţarea tuturor formelor de obstacole,
armonizarea reglementărilor, coordonarea legislaţiei şi a structurilor fiscale, realizarea,
până în 1992, a pieţei interne unitare a comunităţii, în care să fie posibilă libera circulaţie a
mărfurilor, serviciilor, capitalurilor şi persoanelor.
134
O prezentare exhaustivă a pieței nterne unice ca etapă a integrării europene se regăsește în: Artis,
Michael, Nixson, Frederick, The Economics of the European Union. Policy and Analysis, Fourth edition,
Oxford University Press, 2007, p. 5-33; Baldwin, Richard, Wyplosz, Charles, Economia integrării
europene, ediția a doua, Ed. Economică, Bucureşti, 2006, p. 21-54; Baldwin, Richard, Wyplosz, Charles,
The Economics of European Integration, 3rd edition, McGraw Hill Education, 2009, p. 3-44; Jovanovic,
Miroslav N., The Economics of European Integration. Limits and Prospects, Edward Elgar Publishing,
2005, p. 1-24; Nugent, Neil, The Government and Politics of the European Union, 7th edition, Palgrave
Macmillan, 2010, p. 1-33; Senior Nello, Susan, The European Union: Economics, Policies and History, 2nd
edition, McGraw-Hill Education, 2009, p. 17-32.
14
Cartea Albă preconiza, deci, ca în decurs de 7 ani să se realizeze o piaţă unică

bazată pe cele “4 libertăţi” - libertatea de mişcare a bunurilor, serviciilor,
persoanelor şi capitalurilor, care să permită suprimarea frontierelor fizice,
tehnice şi fiscale. Acest proiect de reformă a condus la negocierea şi semnarea,
în februarie 1986, a Actului Unic European135, intrat în vigoare la 1 iulie 1987.
Obiectivul principal al Actului Unic European, în spiritul Cărţii Albe, a rămas
crearea pieţei unice, respectiv a unui “spaţiu fără frontiere interioare, în care libera
circulaţie a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor este asigurată”, obiectiv care
a devenit posibil în etapa următoare, la 1 ianuarie 1993, prin crearea unei pieţe de peste
340 milioane de locuitori, care dispune de o totală liberă circulaţie în interior a mărfurilor,
serviciilor, persoanelor şi capitalurilor.
Actul Unic European a marcat, de asemenea, şi debutul unificării diferiţilor poli de
dezvoltare ai Uniunii Europene: construcţia comunitară, cooperarea monetară în cadrul
SME, cooperarea politică europeană.
Inovaţiile aduse de AUE cuprindeau pe scurt: includerea unei serii de
domenii politice noi (politica mediului, menţionată anterior, dar şi politica
cercetării şi a tehnologiei, precum şi politica regională); realizarea pieţei interne
ca obiectiv inclus în Tratat; modificarea şi completarea modalităţilor de luare a
deciziei (în principal introducerea unei noi proceduri de decizie, care prevedea majoritatea
calificată).
În această etapă, obiectivul pieţei interne unice nu a putut fi, totuşi, desăvârşit
datorită inexistenţei monedei unice şi a eterogenităţii politicilor macroeconomice ale
Statelor Membre. Prin urmare, uniunea economică şi monetară devine singura cale
dezirabilă pentru a beneficia de avantajele pieţei unice.
Perioada de integrare pe care am analizat-o până acum ne-a permis să identificăm
două categorii de tensiuni care au însoțit permanent procesul de integrare europeană:
 tensiunea federalism – interguvernamentalism (supranaționalism versus
cooperare interguvernamentală și suveranitate națională);
 tensiunea aprofundare – extindere (aprofundarea integrării europene versus
extinderea Comunității Europene).
135
Textul integral al Actului Unic European poate fi consultat pe website-ul Uniunii Europene, Tratatele
UE: https://europa.eu/european-union/law/treaties_ro și: http://europa.eu/european-
union/sites/europaeu/files/docs/body/treaties_establishing_the_european_communities_single_european_act_
en.pdf.
15

Care a fost principalul obiectiv al Actului Unic European?

...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................

Obiectivul principal al Actului Unic European a rămas,
în spiritul Cărții Albe, crearea unui spațiu fără frontiere,
în care libera circulație a mărfurilor, persoanelor,
serviciilor și capitalurilor să fie asigurată.

Subiecte pentru autoevaluare
16
Întrebări de autoevaluare:
1. În ce constau inovaţiile aduse de AUE

.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
.............................................................................................................
Răspunsul corect la întrebarea de mai sus este:
Inovaţiile aduse de AUE cuprindeau, pe scurt: includerea unei serii de domenii politice noi
(politica mediului, menţionată anterior, dar şi politica cercetării şi a tehnologiei, precum şi
politica regională); realizarea pieţei interne ca obiectiv inclus în Tratat; modificarea şi
completarea modalităţilor de luare a deciziei deja existente.
Dacă aţi terminat de răspuns la întrebările de mai sus, verificaţi-vă răspunsurile date
confruntându-le cu materialul teoretic prezentat în acest Modul.
Nu aţi răspuns corect la toate întrebările? Nu fiţi dezamăgiţi,
căci vă recomandăm să reparcurgeţi materialul teoretic şi cu
siguranţă veţi putea răspunde acestor întrebări. E simplu! Puteţi,
de asemenea, să vă notaţi eventualele nelămuriri, pentru a le
clarifica în cadrul Activităţii tutoriale (AT).
Aţi răspuns corect la toate întrebările? FELICITĂRI!!!
Continuaţi parcurgerea acestui Modul pentru a vă pregăti
corespunzător în vederea atingerii obiectivelor stabilite pentru
acest Modul.
Teste grilă pentru autoevaluare:

1. În 1947, secretarul de Stat al SUA, George Marshall, a anunţat că SUA vor acorda ajutor
financiar tuturor naţiunilor europene “la vest de Urali”, dacă ele sunt de acord asupra unui
program comun de reconstrucţie economică. Care a fost reacţia statelor europene:
a. ţările Europei Occidentale (Austria, Belgia, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania
Federală, Grecia, Islanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Marea Britanie, Olanda, Suedia,
Turcia) au creat un Comitet European de Cooperare Economică, însărcinat cu stabilirea
nevoilor de ajutor şi au semnat acordul;
b. URSS a refuzat în nume propriu şi în numele celorlalte ţări central şi est-europene aflate
sub sfera ei de influenţă ajutorul american;
17
c. Marea Britanie, Franţa şi Germania de Vest au fost singurele care au acceptat fără rezerve
oferta, au semnat acordul şi au beneficiat de acest ajutor.
Varianta corectă este: A=a+b, B=b+c, C=a+c, D=a+b+c.
Răspunsul pe care îl consideri corect este: ............................
2. Care a fost suma la care s-a ridicat ajutorul nerambursabil acordat prin Planul Marshall?
a. 22 mld.dolari;
b. 12 mld.dolari;
c. 10 mld.dolari.
3. Care sunt cele mai importante instituţii şi organizaţii comune care au luat fiinţă după cel de-al
doilea război mondial, în scopul prevenirii apariţiei de noi conflicte:
a. Consiliul Europei, Uniunea Europei de Vest, Organizaţia Naţiunilor Unite
(ONU), Banca Mondială (BM), Fondul Monetar Internaţional (FMI), Acordul
General pentru Tarife şi Comerţ (GATT) şi Organizaţia Europeană pentru
Cooperare Economică (OECE);
b. Organizaţia Naţiunilor Unite, Banca Mondială, Banca Centrală Europeană,
Fondul Monetar Internaţional, Acordul General pentru Tarife şi Comerţ;
c. Organizaţia Europeană de Cooperare Economică, Uniunea Europei de Vest,
Consiliul European.
4. Care dintre afirmațiile următoare cu privire la Organizaţia Europeană de Cooperare

Economică sunt adevărate:
a. a fost înfiinţată în 1948, cu un număr iniţial de 18 membri;
b. s-a înfiinţat pentru a ajuta la administrarea Planului Marshall;
c. mandatul organizației consta în avansarea integrării economice europene.
5. Etapele construcţiei europene sunt:

a. Prima etapă: obiectivul pieţei comune sectoriale – Tratatul de la Paris (1951); A
doua etapă: obiectivul uniunii vamale – Tratatul de la Roma (1957); A treia etapă:
obiectivul pieţei interne unice – Tratatul Constituţional (2004); A patra etapă:
obiectivul uniunii economice şi monetare – Actul Unic European (1986); A
cincea etapă: obiectivul uniunii politice și al extinderii – Tratatele de la
Amsterdam (1997) şi Nisa (2001), Tratatul de la Maastricht (1992) şi Tratatul de
la Lisabona sau Tratatul de Reformă (2007);
b. Prima etapă: obiectivul pieţei comune sectoriale – Tratatul de la Paris (1951); A
doua etapă: obiectivul uniunii vamale – Tratatul de la Roma (1957); A treia etapă:
obiectivul pieţei interne unice – Actul Unic European (1986); A patra etapă:
obiectivul uniunii economice şi monetare – Tratatul de la Maastricht (1992); A
cincea etapă: obiectivul extinderii şi al uniunii politice – Tratatele de la
Amsterdam
18
(1997) şi Nisa (2001), Tratatul Constituţional (2004) şi Tratatul de la Lisabona

sau Tratatul de Reformă (2007);
c. Prima etapă: obiectivul pieţei comune sectoriale – Tratatul de la Roma (1951); A
doua etapă: obiectivul uniunii vamale – Tratatul de la Paris (1957); A treia etapă:
obiectivul pieţei interne unice – Actul Unic European (1986); A patra etapă:
obiectivul uniunii economice şi monetare – Tratatul de la Maastricht (1992); A
cincea etapă: obiectivul extinderii şi al uniunii politice – Tratatele de la Nisa
(1997) şi Amsterdam (2001), Tratatul de la Lisabona sau Tratatul de Reformă
(2004) şi Tratatul Constituţional (2007).
6. Procesul integrării europene a început:

a. la 9 mai 1950, când ministrul francez de externe Robert Schuman a adresat o
propunere Franţei şi Germaniei, precum și altor ţări europene care vor dori să li se
alăture, de a pune în comun resursele lor de cărbune şi oţel;
b. la 18 aprilie 1951, o dată cu semnarea Tratatului de la Paris privind crearea
Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO);
c. la 25 martie 1957, odată cu semnarea, la Roma, a Tratatelor de constituire a
Comunităţii Economice Europene (CEE) şi respectiv a Comunităţii Europene a
Energiei Atomice (Euratom).
7. Prima etapă a procesului de integrare economică europeană este legată de:

a. intensificarea cooperării economice dintre statele europene şi de liberalizarea
progresivă a schimburilor comerciale şi a decontărilor intraregionale;
b. numele lui Jean Monnet ca “inspirator”, de cel al ministrului de externe francez,
Robert Schuman, şi de Franţa, Germania (R.F.G.), Italia şi Ţările Benelux, care
au semnat la 18 aprilie 1951 Tratatul de la Paris, prin care s-a constituit
Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO);
c. Statele Unite, care au lansat şi pus în aplicare Planul Marshall, conceput iniţial
sub forma unui ajutor nerambursabil însoţit de evitarea supralicitărilor şi a dublei
impuneri, acordat tuturor statelor europene.
8. Ţările fondatoare ale construcţiei europene sunt:

a. Belgia, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie și Olanda;
b. Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg și Olanda;
c. Franta, Germania, Italia și Marea Britanie.
9. "Planul Schuman" propunea:

a. crearea unei autorităţi unice pentru controlul producţiei de cărbune şi oţel pe
teritoriul Republicii Federale Germane şi al Franţei;
b. plasarea cărbunelui şi oţelului din Franţa şi Germania sub autoritate comună, prin
19
înlăturarea taxelor vamale şi contingentelor pentru cele două produse şi libera

circulaţie a acestora între cele două ţări, oferta fiind adresată guvernului german,
însă comunitatea era deschisă şi celorlalte state doritoare din Europa;
c. încurajarea procesului de împăcare dintre statul francez şi cel german prin
cooperarea la nivelul industriei cărbunelui şi a oţelului.
10. Care din afirmaţiile de mai jos cu privire la Tratatul de la Paris sunt corecte:
a. a fost semnat la 18 aprilie 1951 de către Franţa, Germania (R.F.G.), Italia şi
Ţările Benelux;
b. a fost semnat la pe 25 martie 1957 şi a condus la instituirea Comunităţii
Economice; Europene (C.E.E.) şi a Comunităţii Europene a Energiei Atomice
(EURATOM);
c. a fost semnat pe 8 aprilie 1965 şi a realizat un cadru instituţional unic pentru cele
trei Comunităţi.
Dacă aţi terminat de răspuns la testele grilă de mai sus, verificaţi-vă răspunsurile
date confruntându-le cu cele din tabelul următor:
Nr. întrebării Răspunsul corect: Nr. întrebării Răspunsul corect:

1 A 6 a
2 b 7 b
3 a 8 b
4 D 9 b
5 b 10 a
Subiecte pentru evaluare şi control
Întrebări de evaluare:
1. Ce se înţelege prin piaţa comună sectorială din perspectiva integrării

economice europene?
2. Prezentaţi uniunea vamală ca etapă a integrării economice europene.
3. Ce se înţelege prin piaţă internă unică din perspectiva integrării economice
20
europene?
Termen: sfârşitul săptămânii 4.
Teste grilă:
11. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) a avut drept misiune:
a. făurirea pieţe unice europene;
b. făurirea unei pieţe comune sectoriale;
c. făurirea unei pieţe comune în domeniul cărbunelui şi oţelului.
12. Tratatul de la Paris interzicea pentru produsele cărbune şi oţel:

a. taxele vamale şi orice restricţii cantitative; orice discriminări, în special în
ce priveşte condiţiile de preţ sau de livrare şi tarifele de transport;
b. subvenţiile, ajutoarele sau facilităţile fiscale acordate de către state;
c. practicile restrictive privind repartiţia sau exploatarea pieţelor.
13. Tratatul de la Roma, a fost semnat în:

a. 1951;
b. 1957;
c. 1958.
14. “Raportul Spaak” prevedea crearea:

a. Comunităţii Economice Europene;
b. Comunităţii Europene a Energiei Atomice;
c. Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului.
15. Comunitatea Economică Europeană (CEE) instituită prin Tratatul de la Roma viza:
a. crearea unei pieţe economice comune, care să permită o expansiune
continuă, o stabilitate sporită şi o creştere accelerată a nivelului de viaţă;
b. promovarea în Europa a utilizării energiei nucleare în scopuri paşnice şi
pentru formarea şi dezvoltarea unei industrii nucleare europene;
c. promovarea progresului economic şi social echilibrat şi durabil, graţie a trei
mijloace sau mai exact a trei obiective intermediare: crearea unui spaţiu fără
frontiere interioare, întărirea coeziunii economice şi sociale şi stabilirea unei
Uniuni economice şi monetare comportând, la un anumit termen, o monedă
21
unică, aceasta fiind dimensiunea economică a Uniunii.

16. Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM) instituită prin Tratatul de la

Roma viza:
a. crearea unei pieţe comune sectoriale în domeniul cărbunelui și oțelului, care
să promoveze o dezvoltare armonioasă a activităţilor economice în
ansamblul Comunităţii;
b. promovarea în Europa a utilizării energiei nucleare în scopuri paşnice şi
pentru formarea şi dezvoltarea unei industrii nucleare europene;
c. uniunea vamală a industriei nucleare europene, prin eliminarea taxelor
vamale intracomunitare şi desfiinţarea contigentelor cantitative, odată cu
realizarea unei mari zone de liber schimb şi asigurarea unui sistem de
protecţie exterioară uniformă (tarif vamal comun).
17. Tratatul de la Roma stabileşte o serie de politici concrete pe diferite domenii:

a. uniune vamală;
b. politică agricolă, comercială şi concurenţială comună;
c. politică monetară comună.
18. Obiectivul principal al Tratatului de la Roma a fost:

a. crearea unei pieţe comune în domeniul cărbunelui şi oţelului;
b. formarea unei uniuni vamale;
c. crearea uniunii economice şi monetare.
19. Uniunea vamală, ca obiectiv major stabilit prin tratatul de la Roma, presupune:
a. abolirea taxelor vamale şi a contingentelor cantitative din cadrul
schimburilor dintre statele membre în decursul unei perioade de 12 ani;
b. stabilirea unei politici vamale şi comerciale şi a unui tarif vamal comun în
relaţiile lor cu terţe state;
c. libera circulaţie a bunurilor, serviciilor, capitalurilor şi persoanelor.
22
20. Efectele economice ale înlăturării taxelor vamale şi suprimării restricţiilor cantitative,
ca urmare a Tratatului de la Roma, au fost:
a. comerţul intracomunitar a crescut de 3 ori, schimburile CEE cu terţe state s-
au majorat de 3 ori, PIB-ul mediu a sporit cu 30%;
b. comerţul intracomunitar a crescut de 6 ori, schimburile CEE cu terţe state s-
au majorat de 3 ori, PIB-ul mediu a sporit cu 70%;
c. comerţul intracomunitar a crescut de 70 de ori, schimburile CEE cu terţe
state s-au majorat de 3 ori, PIB-ul mediu a sporit cu 30%.
21. Tratatul de la Bruxelles, numit şi “Tratatul de fuziune”, a fost semnat la data de:
a. 1.02.1958;
b. 8.04.1965;
c. 25.03.1995.
22. Tratatul de la Bruxelles a avut ca rezultat:

a. un cadru instituţional unic – un Consiliu unic şi o Comisie unică prin
unificarea executivelor (a Consiliilor de Miniştri şi a Comisiilor celor trei
Comunităţi, Parlamentul şi Curtea de Justiţie fiind deja comune), precum şi
a bugetului;
b. Comunitatea Economică Europeană şi-a mărit numărul de membri prin
actele succesive de aderare ale Danemarcei, Irlandei şi Marii Britanii;
c. fuziunea Comunităţii Economice Europene (C.E.E.), a Comunităţii
Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) şi a Comunităţii Europene a
Energiei Atomice (EURATOM), care a condus la formare unei noi structuri,
denumită "Comunitate Europeană."
23. După “extinderea spre nord”, ţările membre ale Comunității Europene erau:
a. Franţa, Germania (R.F.G.), Italia, Ţările Benelux, Marea Britanie,
Danemarca, Irlanda şi Norvegia;
b. Franţa, Germania (R.F.G.), Italia, Ţările Benelux, Marea Britanie,
Danemarca, Irlanda;
c. Franţa, Germania (R.F.G.), Italia, Ţările Benelux, Danemarca, Irlanda şi
Norvegia.
24. “Extinderea spre sud” se referă la:

a. aderarea Greciei în 1981, aderarea Spaniei în 1985 şi a Portugaliei în 1986;
b. aderarea Greciei, Spaniei şi Portugaliei în 1986;
c. aderarea Greciei în 1981, aderarea Spaniei şi Portugaliei în 1986.
23
25. Piaţa unică implică:

a. libera circulaţie a bunurilor şi tarife vamale comune faţă de terţi;
b. libera circulaţie a bunurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor;
c. libera circulaţie a bunurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor, precum
şi moneda unică.
26. Ideile principale ale reformei Tratatului de la Roma au fost incluse în “Cartea albă
pentru desăvârşirea pieţei unice”, adoptată de Comisia Europeană în iulie 1985, al
cărei scop a fost unificarea pieţei europene prin:
a. desfiinţarea tuturor formelor de obstacole, armonizarea reglementărilor;
b. coordonarea legislaţiei şi a structurilor fiscale;
c. realizarea, până în 1992, a pieţei interne unitare a comunităţii, în care să fie
posibilă libera circulaţie a mărfurilor, serviciilor, capitalurilor şi
persoanelor.
27. Actul Unic European:

a. a fost adoptat de Comisia Europeană în iulie 1985;
b. a fost semnat în februarie 1986 şi a intrat în vigoare la 1 iulie 1987;
c. are ca obiectiv principal crearea pieţei unice.
28. Obiectivul principal al Actului Unic European a fost:

a. crearea unei pieţe economice comune, care să permită o expansiune
continuă, o stabilitate sporită şi o creştere accelerată a nivelului de trai;
b. promovarea în Europa a utilizării energiei nucleare în scopuri paşnice;
c. crearea pieţei unice, respectiv a unui “spaţiu fără frontiere interioare în care
libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor este
asigurată”.
29. Actul Unic European a marcat, pe lângă crearea pieţei unice şi debutul unificării
diferiţilor poli de dezvoltare ai Uniunii Europene:
a. uniunea economică şi monetară;
b. construcţia comunitară, cooperarea monetară în cadrul SME, cooperarea
politică europeană;
c. politica externă şi de securitate comună, justiţia şi afacerile interne.
24
30. Care au fost inovaţiile aduse de Actul Unic European?

a. includerea unei serii de domenii politice noi: politica mediului, politica
cercetării şi a tehnologiei, politica regională;
b. realizarea pieţei interne;
c. modificarea şi completarea modalităţilor de luare a deciziei deja existente.
Teme pentru aprofundarea cunoştinţelor:

1. Aflați mai multe despre situația Europei imediat după al Doilea Război Mondial
și Planul Marshall vizitând paginile web: www.dhm.de,
www.trumanlibrary.org.
2. Aflați mai multe despre Planul Marshall vizitând pagina web:
http://www.marshallfoundation.org/library/index_av.html.
3. Îmbogățiți-vă cunoștințele despre istoricul integrării europene vizitând
următoarele website-uri: europa.eu/abc/history, www.ena.lu,
http://www.oecd.org/document, www.europarl.eu.int/factsheets.
Referate:
Tema nr. 4 este:
Etapele procesului istoric al integrării europene.

Referatele recomandate sunt:
25
1. Tratatul de la Paris (1951).

2. Tratatul de la Roma (1957).
3. Actul Unic European (1986).
Sitografie recomandată:
 http://europa.eu/european-union/eu-law/decision-making/treaties_ro;
 http://eur-lex.europa.eu/homepage.html?locale=ro.
Rezumatul acestui Modul:

 Etapele construcţiei europene:
1. Prima etapă: obiectivul pieţei comune sectoriale – Tratatul de la Paris (1951)
2. A doua etapă: obiectivul uniunii vamale – Tratatul de la Roma (1957)
3. A treia etapă: obiectivul pieţei interne unice – Actul Unic European (1986)
4. A patra etapă: obiectivul uniunii economice şi monetare – Tratatul de la
Maastricht (1992)
5. A cincea etapă: obiectivul uniunii politice şi al extinderii – Tratatele de la
Amsterdam (1997) şi Nisa (2000), Tratatul Constituţiei (2004) şi Tratatul
de Reformă (2007)
 Tratatul de la Paris (1951)
 Declaraţia lui Robert Schuman, din 9 mai 1950;
 Se creează Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO);
 Structura instituţională a CECO: Înalta Autoritate Comună, Consiliul
Miniştrilor, Adunarea Comună, Curtea de Justiţie.
 Tratatul de la Roma (1957)
 prin semnarea, la Roma, pe 25 martie 1957, a două tratate, se creează:
Comunitatea Economică Europeană (CEE), Comunitatea Europeană a
Energiei Atomice (EURATOM);
 stabileşte o serie de politici concrete pe diferite domenii: uniune vamală;
politică agricolă comună; politică comercială comună; politică
concurenţială.
 “Cartea albă pentru desăvârşirea pieţei unice” (1985)
 proiect de reformă a CEE.
 preconiza ca, în decurs de 7 ani, să se realizeze o piaţă unică bazată pe cele
“4 libertăţi”: libertatea de mişcare a bunurilor, serviciilor, persoanelor şi
capitalurilor, care să permită suprimarea frontierelor fizice, tehnice şi
26
fiscale.
 Actul Unic European (1986)
 Obiectivul principal, în spiritul Cărţii Albe, a rămas crearea pieţei unice,
respectiv a unui “spaţiu fără frontiere interioare, în care libera circulaţie a
mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor este asigurată”,
 a marcat debutul unificării diferiţilor poli de dezvoltare ai Uniunii
Europene: construcţia comunitară, cooperarea monetară în cadrul SME,
cooperarea politică europeană.
 inovaţii aduse: includerea unei serii de domenii politice noi în cadrul
politicii specificate în Tratat, realizarea pieţei interne ca obiectiv inclus în
Tratat, modificarea şi completarea modalităţilor de luare a deciziei deja
existente, modificarea şi completarea modalităţilor de luare a deciziei deja
existente.
Bibliografie obligatorie:
1. Dodescu, Anca (coord.), Chirilă, Lavinia, Economie europeană: manual
universitar, Ed. Universității din Oradea, 2014, p. 42-49.
2. Dodescu, Anca (coord.), Borma, Afrodita, Suport pentru studiul individual la
disciplina Economie Europeană, pentru uzul studenţilor de la forma de
învăţământ la distanţă, Universitatea din Oradea, an universitar 2018-2019,
disponibil la: https://distance.iduoradea.ro/course/view.php?id=5082, Modulul
4.
Bibliografie disponibilă on-line:

1. Website-ul Uniunii Europene, Istoria UE: https://europa.eu/european-
union/about-eu/history_ro.
2. Website-ul Uniunii Europene, Tratatele UE: https://europa.eu/european-
union/law/treaties_ro.
3. Website-ul EUR-Lex, baza de date a legislaţiei UE: http://eur-
lex.europa.eu/homepage.html?locale=ro.
4. European University Institute (EUI) - Historical Archives of the
European Union:
https://www.eui.eu/Research/HistoricalArchivesOfEU.
27
5. Website-ul The George C. Marshall Foundation:

https://www.marshallfoundation.org.
6. Website-ul The German Historical Museum:
https://www.dhm.de/en.html.
7. Website-ul The Truman Library: https://www.trumanlibrary.org.
8. Website-ul The Organisation for Economic Co-operation and
Development (OECD): http://www.oecd.org/.
Bibliografie suplimentară (facultativă):
1. Andrei, Liviu C., Economie Europeană, Ed. Economică, București, 2009, p. 68-
76.
2. Artis, Michael, Nixson, Frederick, The Economics of the European Union.
Policy and Analysis. Fourth edition, Oxford University Press, 2007, p. 5-33.
3. Baldwin, Richard, Wyplosz, Charles, Economia integrării europene, ediția a
doua, Ed. Economică, Bucureşti, 2006, p. 21-54.
4. Baldwin, Richard, Wyplosz, Charles, The Economics of European Integration,
3rd edition, McGraw Hill Education, 2009, p. 3-44.
5. Bărbulescu, Iordan, Uniunea Europeană: de la economic la politic, Ed.
Tritonic, București, 2005, p. 58-93.
6. Bibere, Octav, Uniunea Europeană între real 8i virtual, Ed. All Educațional,
1999, București, p. 21-104.
7. Coșea, Mircea, Economia integrării europene, Ed. Tribuna Economică,
București, 2004, p. 215-270.
8. Diaconescu, Mirela, Economie Europeană, Ed. Uranus, București, 2002, p. 61-
67.
9. Dinu, Marin, Socol, Cristian, Mălinaş, Marius, Economie europeană. O
prezentare sinoptică, Ed. Economică, Bucureşti, 2004, p. 22-47.
10. Dobrescu, Emilian M., Integrare economică, ediţia a doua, Ed. All Beck,
Bucureşti, 2001, p. 50-54.
11. El-Agraa, Ali, The European Union: Economics and Policies, 8th edition,
Cambridge University Press, 2007, p. 23-41.
12. Horga, Ioan, Construcție europeană. Tradiție, realitate, perspectivă, Ed.
Universității din Oradea, p. 7-72.
13. Jovanovic, Miroslav N., The Economics of European Integration. Limits and
Prospects, Edward Elgar Publishing, 2005, p. 1-24.
28
14. Luţaş, Mihaela, Integrarea economică europeană, Ed. Economică, Bucureşti,

1999, p. 55-102.
15. Miron, Dumitru (coord.), Economia Uniunii Europene, Ed. Luceafărul,
București, 2002, p.119-152.
16. Miron, Dumitru, Folcuț, Ovidiu, Economia integrării europene, Ed.
Universitară, București, 2008, p. 33-72.
17. Nugent, Neil, The Government and Politics of the European Union, 7th edition,
Palgrave Macmillan, 2010, p. 1-33.
18. Popescu, Cornelia, Anghel, Gabriela, Economia Uniunii Europene, Ed.
Economică, București, 2007, p. 81-89.
19. Popescu, Ion A., Bondrea, Aurelian A., Constantinescu, Mădălina, I., Uniunea
statelor europene. Alternativă la sfidările secolului XXI-lea, Ed. Economică,
București, 2005, p. 13- 100.
20. Senior Nello, Susan, The European Union: Economics, Policies and History,
2nd edition, McGraw-Hill Education, 2009, p. 17-32.
21. Tsoukalis, Loukas, Noua economie europeană revizuită, Ed. Arc, Chișinău,
2000, p. 63-80.
29

Modulul 4 2021-2022

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Modulul 4 2021-2022

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Modulul 4 – Economie Europeană

Economică Europeană (CEE), Comunitaea Europeană a Energiei Atomice

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 4

Ceea ce ne propunem în cadrul celei de-a patra Unități de învățare este să

4.1. ETAPELE PROCESULUI DE INTEGRARE

Planul Marshall şi Organizaţia Europeană pentru Cooperare Economică (OECE).

Autoevaluare (sarcină de învăţare) tip 1:

Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog

Completează aici răspunsul considerat corect de către tine:

Dacă ai terminat de răspuns, verifică-te mai jos.

Răspunsul corect este:

Dacă ai răspuns corect, te felicit!

4.2. PIAȚA COMUNĂ SECTORIALĂ

Prima etapă a procesului de integrare economică europeană122 este legată de

francez Robert Schuman, şi de Franţa, Germania (R.F.G.), Italia şi Ţările Benelux,

CECO a avut drept misiune făurirea unei pieţe comune în domeniul

Piaţa comună sectorială a cărbunelui şi oţelului instituită prin Tratatul de la Paris,

Structura instituţională a CECO consta din patru instituţii centrale, care

organele CECO, precum şi între statele membre şi organismele supranaționale. Finanţarea

CECO inaugurează modelul european al integrării care, spre deosebire de

Autoevaluare (sarcină de învăţare) tip 1:

Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog

Completează aici răspunsul considerat corect de către tine:

Dacă ai terminat de răspuns, verifică-te mai jos.

Răspunsul corect este:

Dacă ai răspuns corect, te felicit!

4.3. UNIUNEA VAMALĂ

A doua etapă a procesului de integrare a fost marcată de semnarea în 1957, de către

semnarea, la Roma, pe 25 martie 1957, a două tratate, numite generic “Tratatul de la

Tratatul de la Roma stabileşte, deci, o serie de politici comune concrete pe

suprimării restricţiilor cantitative în cursul perioadei de tranziţie (1958-1970) au fost

Autoevaluare (sarcină de învăţare) tip 1:

Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog

Completează aici răspunsul considerat corect de către tine:

Dacă ai terminat de răspuns, verifică-te mai jos.

Răspunsul corect este:

Dacă ai răspuns corect, te felicit!

4.4. PIAȚA INTERNĂ UNICĂ

În anii ce au urmat încheierii Tratatului de la Roma, mai multe condiţii

Cartea Albă preconiza, deci, ca în decurs de 7 ani să se realizeze o piaţă unică

Autoevaluare (sarcină de învăţare) tip 1:

Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog

Completează aici răspunsul considerat corect de către tine:

Dacă ai terminat de răspuns, verifică-te mai jos.

Răspunsul corect este:

Dacă ai răspuns corect, te felicit!

Subiecte pentru autoevaluare

1. În ce constau inovaţiile aduse de AUE

Teste grilă pentru autoevaluare:

4. Care dintre afirmațiile următoare cu privire la Organizaţia Europeană de Cooperare

5. Etapele construcţiei europene sunt:

(1997) şi Nisa (2001), Tratatul Constituţional (2004) şi Tratatul de la Lisabona

6. Procesul integrării europene a început:

7. Prima etapă a procesului de integrare economică europeană este legată de:

8. Ţările fondatoare ale construcţiei europene sunt:

9. "Planul Schuman" propunea:

înlăturarea taxelor vamale şi contingentelor pentru cele două produse şi libera

Nr. întrebării Răspunsul corect: Nr. întrebării Răspunsul corect:

Subiecte pentru evaluare şi control

1. Ce se înţelege prin piaţa comună sectorială din perspectiva integrării

Termen: sfârşitul săptămânii 4.

12. Tratatul de la Paris interzicea pentru produsele cărbune şi oţel:

13. Tratatul de la Roma, a fost semnat în: