I.

Apariţia şi evoluţia construţiei comunitare

1. Ideea de Europă Unită. Istoric, proiecte, evoluţie

Apariţia şi funcţionarea Uniunii Europene nu reprezintă un element de
noutate absolută în planul relaţiilor internaţionale, ci, s-ar putea susţine că
reprezintă consecinţa valorificării experienţelor pe care istoria le-a construit în
timp la nivel naţional şi internaţional, pentru fiecare dintre statele europene.
Istoria a reflectat faptul că este absolut necesară o alianţă între state pe plan
internaţional, scopul fundamental fiind acela de a se asigura stabilitatea în plan
regional şi continental, precum şi faptul că alianţele create prin constrângere
militară sau politică au fost sortite în timp eşecului, cu consecinţe nefavorabile
pentru statele componente.
Unii autori au căutat originile uniunii între statele europene în istoria antică
sau medievală, făcând trimitere la Imperiul Roman1, a cărui coeziune a fost
asigurată de dreptul roman şi de o administraţie unitară ( unitate legislativă şi
jurisdicţională şi unitate instituţională). Deşi Imperiul Roman nu a cuprins
întreaga Europă din punct de vedere geografic, modelul roman avea să fie
pentru multe secole o ţintă în ceea ce priveşte refacerea, chiar şi parţială a
unităţii continentale europene. Încercările de unificare a continentului european
prin forţa armelor şi prin cucerirea unor teritorii nu au avut succes de durată, în
vidul politic creat prin dispariţia acestor imperii unitatea dintre popoarele
Europei a existat doar la nivelul conştiinţei spirituale, având la bază
universalismul creştin instituit în timpul Imperiului Roman2.
Iniţiativele cele mai semnificative pentru creearea unei Europe Unite au fost
între cele două războaie mondiale, astfel:
- în anul 1929 ministrul de externe francez Aristide Birand, cu ocazia celei de-a
X –a sesiuni a Adunării Generale a Societăţii Naţiunilor, a atras atenţia guvernelor
europene asupra necesităţii înfiinţării unei uniuni denumită Statele Unite al
Europei. Ideea a fost îmbrăţişată de ministrul de exerne german, Gustav
Stresemann, care a arătat că sprijină ferm obiectivele economice ale unei astfel de
uniuni, prin creearea de noi pieţe pentru industria tărilor membre, raţionalizarea
economiei şi integrarea acesteia în circuitul mondial3.în 17 mai 1930 Aristide
Briand a transmis statelor membre ale Societăţii Naţiunilor " memorandulul
Guvernului Francez asupra organizării unui regim de Uniune federală", însă
răspunsul Germaniei a fost unui negativ, exprimând astfel politica revizionistă şi
naţionalistă a guvernului de la Berlin. Şi Marea Britanie s-a exprimat în sensul
unei cooperări economice europene şi mondiale, respingând ideea ce înfiinţare a
1
Gyula Fábián, Drept instituţional comunitar, Ed. Hamangiu, colecţia Universitaria, Cluj- Napoca, 2008, p.22.
2
Dan Vătăman, Uniunea Europeană- Ghid practic de specialitate, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti 2015, p.30.
3
D. Vataman, op. cit. p 33.

1
unei instituţii europene. Realizarea Uniunii Europene a fost împiedicată de mosul
neaşteptat în care a evoluat situaţia internaţională ( imposibilitatea germaniei de a
chita datoriile şi reparaţiile de război ca urmare a declanşării crizei economice,
agresiunea Japoniei din Manciuria, instaurarea regimului nazist în Germania).
-la 9 februarie 1934 , cu scopul menţinerii păcii şi a integrităţii teritoriale a fost
creeată Înţelegerea Balcanică, o înţelegere regională încheiată între România,
Turcia, Iugoslavia şi Grecia, state care şi-au afirmat dorinţa de a contribui la
întărirea păcii în balcani, garantându-şi mutual securitatea frontierelor balcanice.
- în anul 1934 a fost lansat din România, Apelul Esperanto, ce conţinea 10
puncte, cu relevanţă şi în perioada actuală, astfel:
"Europeni!
1. Cu toată opoziţia şi contra tuturor, aveţi încredere în Uniunea Europeană.
2. Cu ocazia alegerilor naţionale, nu votaţi decât pentru un partid care
militează în favoarea creerii unei zone economice unificate.
3. Difuzaţi pe lângă parlamentele naţionale europene ideea instituirii unui
Parlament comun.
4. Cereţi constituirea unei armate europene comune şi introducerea unei
monede unice.
5. Cereţi un statut autonom pentru state, regiuni şi oraşe în cadrul Statelor
Unite ale Europei.
6. Să se studieze într-un spirit european.
7. Respectaţi celelate naţionalităţi.
8. Luptaţi pentru a elibera economia de povara birocraţiei.
9. Luptaţi pentru legi şi instituţii care permit dezvoltarea socială.
10. Cine se bate pentru Uniunea Europeană favorizează pacea mondială."4
Nici acest proiect nu a avut ecoul aşteptat, Europa fiind devastată de un alt
război , cu concecinţe nefaste pentru toate statele europene, context care a
determinat o reapreciere a ideilor şi valorilor avansate în trecut pe tema unei
unificări între statele europene.
2. Apariţia Comunităţilor Europene
2.1. Premisele constituirii comunităţilor Europene
Ideea de unitate europeană a fost reluată după cel de al doilea război mondial,
urmare a consecinţelor pe care statele europene le-au resimţit la finele războiului.
Dincolo de nevoia de a găsi soluţii care să conducă la o redresare ecomonică rapidă şi
eficientă a economiilor statelor europene, s-a dorit o soluţie menită să asigure pe termen
lung pacea şi stabilitatea pe continentul european În acest sens s-a încercat reconstructia
ţărilor care au suferit pagube materiale si umane în timpul celui de-al doilea razboi

4
Andrei Popescu, Ion Jinga, Organizaţii europene şi euroatlantice, Bucureşti, ed. lumina lex, 2001, p.4-5,; D.
Vătăman, op. cit., p. 37.

2
 mondial (1939 - 1945) prin negocierea şi semnarea unor convenţii internaţionale menite
să instituie anumite norme de conduita în plan international .
Amintim în acest sens de Planul Marshall, Organizatia Natiunilor Unite, dar si pe
plan local, Organizatia europeana de cooperare economica (OECE, infiintata in anul 1948
si inlocuita in anul 1961 cu Organizatia de cooperare si dezvoltare economica, OCDE).
In domeniul monetar, au fost incheiate Acordurile de la Bretton Woods, din anul
1945, prin care s-au infiintat Fondul Monetar International (FMI) si Banca internationala
pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD), care pun bazele unei noi ordini monetare
internationale.
In plan politic, Consiliul Europei vine sa completeze organizatiile precedente,
reunind, în temeiul Tratatului de la Londra, din 9 mai 1949, statele europene care
beneficiau de un regim democratic pluralist si erau atasate idealurilor de protectie a
drepturilor omului. Consiliul Europei, a apărut ca organizaţie cu vocaţie pan europeană,
ce cooperare politică, a cărei activitate din perioada de după înfiinţare a refecta faptul că
raporturile create între statele europene, de cooperare politică, nu pot asigura o redresare
rapisă a statelor membre, nefiind asigurată coeziune şi unitate de aplicare a măsurilor
convenite la nivel European.
2.2.Constituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului
Valorificând experinţele istoriei precum şi raportându-se la semnalele recente venite din
activitatea Consiliului Europei, având în vedere şi priorităţile de ordin economic ale
statelor europene dar şi dorinţa de a preîntâmpina izbucnirea unui nou conflict armat în
zonă, a fost luată în considerare soluţia unei intergări economice, construită pas cu pas, şi
care să aibă ca şi concesinţă firească o cointeresare a statelor europene, astfel încât, peste
timp să nu-şi mai poată permite raporturi de forţă.
Apropierea statelor europene şi demararea procesului de îi este atribuit lui Jean Monnet,
datorită caruia s-au făcut primele demersur în scopul realizării unei noi unităţi europene. În
calitate de sef al Organizatiei nationale a planificarii din Franta, a propus ca productia de
cărbune şi oţel din Franta şi Germania sa fie administrataăde catre un organism
supranational5.
Robert Schuman, ministrul afacerilor externe al Frantei, lansa, la 9 mai 1950, declaratia,
inspirată de catre Jean Monnet, prin care propunea crearea unei piete a carbunelui si
otelului, care sa fie condusa potrivit metodelor nationale ce implica o ruptura de schemele
traditionale ale relatiilor dintre state. Conţinutul declaraţiei însă reflectă clar, scopul
fundamental al instituirii acestei pieţe a cărbunelui şi oţelului, respectiv salvgardarea păcii
mondiale.
Robert Schuman - 9 mai 1950- ,"Pacea mondială nu poate fi asigurată fără
a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă.

5
Augustin Fuerea – Institutiile Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2002, p. 15

3
 Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă
este indispensabilă pentru menţinerea unor relaţii paşnice. Asumându-şi, timp de
mai bine de 20 de ani, rolul de campioană a unei Europe unite, Franţa şi-a pus
dintotdeauna eforturile în slujba păcii. Nu am reuşit să realizăm o Europă unită şi
ne-am confruntat cu războaie.
Europa nu se va construi dintr-o dată sau ca urmare a unui plan unic, ci
prin realizări concrete care vor genera în primul rând o solidaritate de fapt.
Alăturarea naţiunilor europene implică eliminarea opoziţiei seculare dintre
Franţa şi Germania. Orice acţiune întreprinsă trebuie să aibă în vedere în primul
rând aceste două ţări.
În acest scop, guvernul francez propune ca măsuri imediate să fie
întreprinse într-o direcţie concretă, dar decisivă.
Guvernul francez propune ca producţia franco-germană de cărbune şi oţel
să fie plasată sub o Înaltă Autoritate comună, în cadrul unei organizaţii deschise
şi altor state europene. Punerea în comun a producţiilor de cărbune şi oţel va
asigura imediat stabilirea unor baze comune de dezvoltare economică, un prim
pas către realizarea unei federaţii europene şi va schimba destinele acelor regiuni
care s-au dedicat în trecut fabricării muniţiei de război, dar care au fost, în
acelaşi timp, cele mai constante victime ale conflictelor.
Solidaritatea de producţie astfel stabilită va demonstra că orice război între
Franţa şi Germania devine nu numai inimaginabil, ci şi imposibil din punct de
vedere material. Înfiinţarea acestei unităţi de producţie puternice, deschisă tuturor
ţărilor care doresc să colaboreze, va pune bazele reale ale unificării economice,
angajându-se să le furnizeze tuturor ţărilor membre elementele principale ale
producţiei industriale, în condiţii egale.
Această producţie va fi oferită lumii întregi, fără diferenţieri sau excepţii,
pentru a contribui la creşterea nivelului de trai şi pentru a promova realizările
paşnice. Cu mijloace suplimentare, Europa va putea să ducă mai departe
realizarea uneia dintre misiunile sale esenţiale: dezvoltarea continentului african.
În acest mod se va realiza, simplu şi rapid, acea fuziune a intereselor care
este indispensabilă pentru crearea unui sistem economic comun; aceasta ar putea
fi piatra de temelie a unei comunităţi mai largi şi mai complexe reunind ţări aflate
multă vreme în conflicte sângeroase.
Prin punerea în comun a producţiei de bază şi prin instituirea unei Înalte
Autorităţi, ale cărei decizii vor reuni Franţa, Germania şi alte state membre,
această propunere va conduce la stabilirea primelor baze concrete ale unei
federaţii europene, indispensabilă pentru menţinerea păcii.
Pentru a promova realizarea obiectivelor astfel definite, guvernul francez
este pregătit să iniţieze negocieri pornind de la următoarele considerente.

4
 Sarcina pe care o va avea de îndeplinit Înalta Autoritate comună va fi de a
asigura, în cel mai scurt timp posibil, modernizarea producţiei şi îmbunătaţirea
calităţii acesteia; furnizarea în condiţii egale a cărbunelui şi oţelului pentru
pieţele din Franţa şi Germania, precum şi pentru pieţele din alte ţări membre;
dezvoltarea în comun a exporturilor către alte state; egalizarea şi îmbunătăţirea
nivelului de trai al muncitorilor din aceste ramuri industriale.
Pentru a îndeplini aceste obiective, pornind de la condiţiile de producţie
diferite din statele membre, propunem să se instituie o serie de măsuri cu caracter
tranzitoriu, cum ar fi aplicarea unui plan de producţie şi investiţii, stabilirea unui
mecanism compensatoriu pentru egalizarea preţurilor şi crearea unui fond de
restructurare care să faciliteze raţionalizarea producţiei. Circulaţia cărbunelui şi
a oţelului între statele membre va fi imediat scutită de toate taxele vamale şi nu va
fi afectată de ratele de transport diferenţiate. Se vor crea treptat condiţii care vor
permite o distribuţie cât mai raţională a producţiei, la cel mai înalt nivel de
productivitate.
Spre deosebire de cartelurile internaţionale, care au tendinţa de a impune
practici restrictive asupra distribuţiei şi exploatării pieţelor naţionale şi de a
menţine profituri mari, această organizaţie va asigura fuziunea pieţelor şi
extinderea producţiei.
Principiile şi acţiunile esenţiale definite mai sus vor face obiectul unui tratat
semnat între state şi înaintat spre ratificare parlamentelor din fiecare ţară.
Negocierile necesare pentru stabilirea detaliilor legate de aplicarea acestor
prevederi se vor desfăşura cu ajutorul unui arbitru numit de comun acord. Acesta
va avea sarcina de a se asigura că acordurile convenite corespund principiilor
enunţate şi, în cazul în care se ajunge la un impas, va decide ce soluţie urmează să
fie adoptată.
Înalta Autoritate comună care se ocupă de administrarea întregului sistem
va fi alcătuită din personalităţi independente numite de guverne, respectându-se
principiul reprezentării egale. Guvernele vor alege de comun acord un preşedinte.
Deciziile Autorităţii se vor aplica în Franţa, Germania şi în celelalte ţări membre.
În cazul în care deciziile autorităţii vor fi contestate, se vor lua măsuri de la caz la
caz.
Un reprezentant al Organizaţiei Naţiunilor Unite va fi acreditat pe lângă
Autoritate şi va întocmi un raport public pentru ONU de două ori pe an, pentru a
face un bilanţ al activităţii noii organizaţii, în special în ceea ce priveşte
respectarea obiectivelor acesteia.
Instituirea Înaltei Autorităţi nu va prejudicia în niciun fel regimul de
proprietate asupra întreprinderilor. În exercitarea funcţiilor sale, Înalta Autoritate
comună va lua în considerare puterea conferită de Autoritatea Internaţională a

5
Ruhrului şi obligaţiile de orice natură impuse Germaniei, atâta timp cât acestea
rămân în vigoare".
Cunoscută sub denumirea “Planul Schuman”, din declaraţia susţinută la 9 mao
1950, s-au desprins câteva idei esenţiale a căror aplicabilitate este valabilă şi la nivelul
actual de evoluţie al Uniunii Europene. Astfel, raporturile dintre statele membre trebuiau
să fie guvernate de următoarele principii:
- punerea în comun a producţiei de cărbune şi oţel ( producţie comună):
- piaţă comună pentru cărbune şi oţel;
- integrarea economică sectorială prioritară intergării economice totale;
-intergrarea economică prioritară intergării policite:
- constituirea comunităţii europene ca o solidaritate de fapt între statele membre
care să facă imposibilă izbucnirea unui nou conflict armat în zonă.
Cu privire la cadrul instituţional, din proiectul lansat de Robert Schuman , se
desprind patru principii:
- superioritatea instituţiilor
- independenţa instituţiilor comunitare;
- colaborarea între instituţii;
- egalitate aîntre state.
Planul Schuman a stat la baza negocierilor purtate în principal între Franţa şi
Germania şi materializate prin semnarea Tratatul asupra Comunitatii europene a
carbunelui si otelului, la Paris la 18 aprilie 1951 pentru o perioada de 50 de ani. Tratatul
a fost semnat de 6 state, denumite şi state fondatoare, respectiv: Franţa , Germania,
Belgia, Olanda şi Luxemburg. Tratatul a intrat în vigoare la 23 iulie 1952 şi încetat să
mai producă efecte la 23 iulie 2003.
Negociatorii Tratatului CECO au avut din partea natiunilor pe care le reprezentau,
mandatul politic de a constitui o organizatie total nouă, atat din punct de vedere al
obiectivelor, cât şi al metodelor sale de traspunere în practică a misiunii trasate.
Preambului Tratatului CECA, exprimă întreaga justificare a compromisului
acceptate de părţile contractante:"Considerând că pacea mondială nu poate fi rezolvată
decât prin eforturi creatoare pe măsura pericolelor care o ameninţă.
Convinşi că o Europă organizată şi puternică poate să aducă civilizaţiei o
contribuţie indispensabilă menţinerii relaţiilor pacifiste.
Conştienţi că Europa nu se va construi decât prin realizări concrete care să
creeze, mai întâi, o solidaritate de fapt şi prin stabilirea unor baze comune de dezvoltare
economică.
Preocupaţi să contribuie , prin expansiunea producţiilor lor fundamentale la
ridicarea nivelului de trai şi la progresul acţiunilor de pace.
Hotărăsc să substituie rivalităţilor seculare o fuziune a intereselor lor esenţiale, la
a fonda , prin instaturarea unei Comunităţi economice, primele baze ale unei comunităţi

6
 mai largi şi mai profunde într epopoare rivale aflate de multă vrmee în conflict şi să
pună bazele unor instituţii capabile să orienteze un destin de acum înainte comun."
Tratatul - semnat la 18 aprilie 1951, la Paris, de Franţa, Germania, Italia, Olanda şi
Belgia va deschide calea veritabilei uniuni europene. Funcţionarea Comunităţii Europene a
Carbunelui şi Oţelului era asigurată de un sistem de instituţii alcătuit din - Inalta
Autoritate, Consiliul de Ministri si Adunarea Parlamentara, completata de o Curte de
Justitie, sistem instituţional menţinut şi de tratatele ultarioare.
Inalta Autoritate (Comisia in UE) dispunea în CECO de putere de decizie. Ea era
controlata de cei 78 de membri ai Adunarii, desemnaţi în parlamentele nationale.
Inalta Autoritate adresa anual un raport catre Adunare. Raportul putea fi respins de
majoritatea a 2/3 din membri, prin scrutin public. In acest caz, membrii Inaltei Autoritati
trebuiau sa-si abandoneze colectiv functiile. Succesorii lor nu puteau fi însa cenzuraţi decât
dupa un nou raport anual, deci Inalta Autoritate nu risca prea multe fata de Adunare şi era
cu totul independenta fata de Consiliu. In Consiliu erau desemnati 8 membri, al 9-lea era
cooptat cu o majoritate de cel putin 5 voturi.
Pentru ca Inalta Autoritate sa nu fie supusa statelor membre ea a fost investita cu
independenta si autoritate legala, iar deciziile sale erau obligatorii pentru statele membre.
Prin articolele 46 pana la 67 alte Tratatului i s-au atribuit puteri considerabile, precum :
- competenţa de a studia pietele si preturile şi de a stabili strategii pe termen lung;
- competenţa de a publica informaţii referitoare la piaţa (cu dreptul de a sancţiona
firmele care nu vor oferi informaţii de acest tip);
- competenţa de a crea propriul capital atat prin aplicarea unei taxe asupra productiei
europene de cărbune şi de oţel cât şi făcând împrumuturi;
- competenţa de a lua masuri directe (de ex. de a institui cote de productie) în
cazul în care o reducere a cererii ar duce spre o "criza vizibila";
- competenţa a defini practicile abuzive de impunere a preturilor;
- competenţa a stabili dacă este necesar, un preţ minim şi maxim pe Piata
Comună;
Înalta Autoritate a CECO a dispărut în anul 1967 fiind asimilată de Comisia
Europeana, în cadrul căreia munca se împarte între mai multe directorate generale,
si anume DG III (pentru industrie) si DG IV (pentru concurenta). Desi
Comunitatea Europeana mentine puterea in acest sector, putere care este mai mare
decat ca majoritatea celorlalte, Piata Comuna pentru carbune si otel este doar o
parte din Piata Comuna generala, care s-a format prin acordul statelor membre în
anul 1957.
In Tratatul de la Paris s-au stabilit si celelalte institutii: Consiliul,
Parlamentul si Curtea.
Dificultatea cheie în sistemul instituţiilor CECO era legată de reglarea
relaţiei dintre Inalta Autoritate si guvernele ţărilor membre. Statele Benelux au
dorit să menţină un anumit rol guvernelor nationale în cadrul noii configuraţii
7
instituţionale. Reprezentantii Frantei si ai Germaniei, în schimb au subliniat natura
cu deosebire politică a Inaltei Autoritati şi necesitatea ca aceasta să rămână
independentă faţa de guvernele ţărilor membre. Cele doua puncte de vedere au fost
reconciliate de crearea a ceea ce a devenit mai tarziu Consiliul Ministrilor, care a
implicat împartirea conceptuală a muncii Comunitatii Carbunelui si Otelului în
doua părti: aspecte care ţineau de responsabilitatea Inaltei Autoritati şi aspecte care
ţineau de guvernele naţionale, condiţia fiind ca cele două părţi să acţioneze
împreună.
2.2. Tratatele de la Roma. Constituirea Comunităţii Economice Europene
( CEE) şi a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (
CEEA/Euratom).

Relatiile foarte strânse între statele europene au demarat prin intermediul

industriiilor de război (cărbune şi oţel), dar în scurt timp s-a evidentiat nevoia unei
mai strânse colaborari între statele fondatoare ale CECA. Paul Henz Spaark,
politician de origine belgiană, a redactat raportul care îi poartă numele, raport prin
care a propus şi argumentat nevoia creerii a înca doua uniuni între statele europene:
o uniune economica la nivel general, dar si o uniune pentru gestionarea în comun a
problemelor în legatură cu utilizarea paşnica a energiei atomice.
Tratatele instituind CEEA si CEE au fost semnate la 25 martie 1957 la Roma.
Noile comunitati s-au inspirat din conceptiile cu privire la institutiile comune puse
deja in practica prin tratatul CECA, pe calea unei uniuni din ce in ce mai stranse
intre popoarele europene .Cele 6 state fondatoare au semnat si Conventia cu privire
la institutiile comune, stabilind ca tuturor celor 3 comunitati, create prin statate
diferite si cu misiuni distincte, li se alatura in sfera lor de competenta aceeasi
Adunare parlamentara si aceeasi Curte de justitie. Desi avuta in vedere inca de la
inceput, unitatea deplina a institutiilor celor trei comunitati, CEE, CECA si CEEA
s-a realizat abia prin Tratatul de la Bruxelles instituind o Comisie Unica si un
Consiliu unic (Tratatul de fuziune al executivelor comunitare, semnat in 1965 si
intrat in vigoare in 1967).

2.2.1. Tratatul instituind CEE

Tratatul care a pus bazele CEE stabileşte cadrul în care instituţiile comunitare
urmăresc o extindere continuă şi echilibrată, o stabilitate mărită, o creştere
accentuată a nivelului de viaţă şi relaţii mai strânse între statele membre6.
Obiectivul organizaţiei este enunţat expres în art. 2 din Tratatul CEE, care
statuează "Comunitatea are ca misiune, prin instituirea unei pieţe comune şi prin
apropierea treptată a politicilor economice ale statelor membre, să promoveze în
6
O. Ţinca, Drept comunitar general, EDP R.A. bucureşti,1999, p.9

8
întreaga Comunitate o dezvoltare armonioasă a activităţilor economice, o creştere
durabilă şi echilibrată, o stabilitate crescândă, o creştere accelerată a nivelului de
trai şi relaţii mai strânse între statele pe care le reuneşte".
Tratatul enunţă prin art. 3 şi măsurile prin care se poate ajunge la atingerea
obiectivelor declarate, astfel:
"În vederea realizării scopurilor prevăzute la articolul 2, acţiunea Comunităţii
presupune, în condiţiile şi în conformitate cu termenele prevăzute de prezentul
tratat:
(a) eliminarea, între statele membre, a taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative
la intrarea şi ieşirea mărfurilor, precum şi a oricăror altor măsuri cu efect
echivalent;
(b) stabilirea unui tarif vamal comun şi a unei politici comerciale comune în
raport cu statele terţe;
(c) eliminarea, între statele membre, a obstacolelor care stau în calea liberei
circulaţii a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor;
(d) adoptarea unei politici comune în domeniul agriculturii;
(e) adoptarea unei politici comune în domeniul transporturilor;
(f) instituirea unui regim care să împiedice denaturarea concurenţei pe piaţa
comună;
(g) aplicarea unor proceduri care să permită coordonarea politicilor economice
ale statelor membre şi împiedicarea dezechilibrelor în balanţele de plăţi ale
acestora;
(h) apropierea legislaţiilor interne în măsura necesară funcţionării pieţei comune;
(i) crearea unui Fond Social European pentru a îmbunătăţi posibilităţile de
angajare a lucrătorilor şi pentru a contribui la ridicarea nivelului de trai;
(j) instituirea unei Bănci Europene de Investiţii, destinată facilitării extinderii
economice a Comunităţii prin crearea de resurse noi;
(k) asocierea ţărilor şi teritoriilor de peste mări în vederea creţterii schimburilor
comerciale şi continuării în comun a efortului de dezvoltare economică şi
socială".
Tratatul CEE cuprinde 240 de articole şi este structurat în şase părţi
distincte, precedate de un Preambul.
- prima parte este consacrată principiilor care susţin instituirea CEE prin
intermediul pieţei comune, a uniunii vamale şi a politicilor comune;
- a doua parte se referă la fundamentele Comunităţii. Aceasta cuprinde patru
titluri consacrate liberei circulaţii a mărfurilor, agriculturii, liberei circulaţii a
persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor şia transporturilor;
- a treia parte se referă la politica Comunităţii şi cuprinde patru titluri cu privire
la regulile comune, la politica economică, la politica socială şi la Banca Europeană
de Investiţii;
9
 - a patra parte este consacrată asocierii ţărilor şi teritoriilor de peste mări;
- a cincea parte este consacrată instituţiilor Comunităţii, cu un prim titlu care se
referă la dispoziţiile instituţionale şi cu un al doilea care se referă la dispoziţiile
financiare;
- ultima parte a tratatului se referă la dispoziţiile generale şi finale.
Tratatul cuprinde, de asemenea, patru anexe referitoare la anumite poziţii
tarifare, la produse agricole, la tranzacţii invizibile şi la ţările şi la teritoriile de
peste mări.
La tratat au fost anexate şi douăsprezece protocoale. Primul se referă la statutul
Băncii Europene de Investiţii, iar următoarele la diferite probleme specifice unui
anumit stat membru (Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos) sau
unui anumit produs, precum uleiurile minerale, bananele, cafeaua verde.
Tratatul CEE creează instituţii şi mecanisme decizionale care permit exprimarea
atât a intereselor naţionale, cât şi a unei viziuni comunitare. Echilibrul instituţional
are la bază un „triunghi” format din Consiliu, Comisie şi Parlamentul European,
care colaborează între ele. Consiliul elaborează normele, Comisia formulează
propunerile, iar Parlamentul are un rol consultativ. În plus, există un alt organ care
are un rol consultativ în cadrul procesului decizional, şi anume Comitetul
Economic şi Social.
Comisia, un colegiu independent de guvernele statelor membre, numită de către
acestea printr-un acord comun, reprezintă interesele comune. Aceasta deţine
monopolul iniţiativei legislative şi face propuneri de acte comunitare Consiliului
de Miniştri. Gardian al tratatelor, ea veghează la aplicarea acestora şi a dreptului
derivat. Comisia dispune, în acest sens, de numeroase mijloace pentru a controla
statele membre şi întreprinderile. În cadrul misiunii sale, Comisia dispune de
putere executivă în vederea aplicării politicilor comune.
Consiliul de Miniştri este compus din reprezentanţi ai guvernelor statelor
membre şi deţine cea mai mare parte a competenţelor decizionale. Acesta este
asistat de Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi (COREPER), care îi pregăteşte
lucrările şi execută sarcinile care îi sunt atribuite.
Adunarea Parlamentară nu dispune, iniţial, decât de putere de decizie, iar
membrii săi nu sunt aleşi încă prin vot universal direct.
Tratatul prevede, de asemenea, instituirea unei Curţi de Justiţie.
Conform Acordului privind unele instituţii comune, semnat şi intrat în vigoare în
acelaşi timp cu Tratatele de la Roma, Adunarea Parlamentară şi Curtea de Justiţie
sunt comune Tratatelor CEE şi Euratom.
Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de Fuziune în 1967, Consiliul şi
Comisia devin instituţii comune celor trei Comunităţi (CECO, CEE şi Euratom) şi
se instituie principiul unităţii bugetare.

10
 De asemenea art. 210 din Tratat consacră personalitatea juridică a CEE,
conferindu-i astfel calitatea de subiect de drept internaţional public.Referitor la
personalitatea juridică de drept intern, art. 211 din Tratat predeve că în fiecare
dintre statele membre Comunitatea posedă cea mai largă capacitate juridică
recunoscută persoanelor juridice de către legislaţiile interne, ea putând, în
special, să dobândească sau să înstrăineze bunuri mobile şi imobile şi să
introducă acţiuni în justiţie.
Deşi în conţinutul tratatului regăsim folosit termenul de piaţă comună,
tratatul nu conţine o definiţie a acestui termen, precizarea fiind făcută de Curtea de
Justiţie care o definişte ca fiind un spaţiu economic unificat, lipsit de obstacole
interne, în cadrul căruia vor trebui realizate progresiv , uniunea vamală şi
uniunea economică7.

2.2.2. Tratatul privind constituirea CEEA/ EURATOM

Semnat la Roma, Tratatul CEEA a urmărit formarea şi dezvoltarea industriei
nucleare în tările membre. Potrivit art. 1 din Tratat , comunitatea are misiunea să
contribuie, prin stabilirea condiţiilor necesare formării şi dezvoltării rapide a
industriilor nucleare, la ridicarea nivelului de trai în statele membre şi la
dezvoltarea schimburilor cu celelalte ţări.
Pentru îndeplinirea misiunii sale, în condiţiile prevăzute în tratat,
Comunitatea trebuie să întreprindă următoarere acţiuni:
- să dezvolte cercetarea şi să asigure diseminarea cunoştinţelor tehnice.
- să stabilească norme unitare de securitate pentru protecţia sanitară a
populaţiei şi a lucrătorilor şi să vegheze la aplicarea acestora.
- să faciliteze investiţiile şi să asigure, în special prin încurajarea iniţiativelor
întreprinderilor, realizarea instalaţiilor de bază necesare pentru dezvoltarea energiei
nucleare în Comunitate.
- să vegheze la aprovizionarea constantă și echitabilă a tuturor utilizatorilor
Comunităţii cu minereuri şi combustibili nucleari;
- să garanteze, prin controale adecvate, că utilizarea materialelor nucleare nu
este deturnată spre alte scopuri decât cele cărora le sunt destinate
- să exercite dreptul de proprietate care îi este recunoscut asupra materialelor
de fisiune speciale;
- să asigure pieţe mari de desfacere şi accesul la cele mai bune mijloace
tehnice, prin crearea unei pieţe comune a materialelor şi echipamentelor
specializate, prin libera circulaţie a capitalurilor pentru investiţiile în în domeniul
nuclear şi prin libertatea de a angaja specialişti din cadrul Comunităţii;
- să instituie cu celelalte ţări şi cu organizaţiile internaţionale orice legături
care pot promova progresul în utilizarea paşnică a energiei nucleare.
7
Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Ed. Universul Juridic, Bucureşti 2004, p. 28; CJUE, 24.10.1973.

11
 Pentru îndeplinirea obiectivelor sale , CEEA dispunea de următoarele
organe: o Adunare Parlamentară; un Consiliu; o Comisie şi o Curte de Justiţie.
Comisia şi Consiliul erau ajutate în activitatea lor de Comitetul economic şi social,
organ cu rol consultativ8.
CEEA dispunea de personalitate juridică, conform art. 206 din Tratat,
aceasta putând încheia acorduri internaţionale cu state sau organizaţii
internaţionale, poare să îşi assume, în limitele competenţei sale obligaţii prin
încheierea de acorduri sau convenţii cu un stat terţ sau o organizaţie internaţională.

8
D. Vătăman, op. cit., p.49.

12