Apariția comunităților Europei.

Ideea de unitate europeană (Curs 1)

În doctrină, ideea de unitate europeană sau „ideea europeană” a fost analizată din
perspectivă istorică, politică și juridică pentru a se evidenția faptul că Europa s-a dezvoltat
treptat, urmărindu-se realizarea unității europene pentru menținerea păcii și creșterea nivelului de
dezvoltare economică.
Este evident că această idee s-a conturat în paralel cu dezvoltarea dreptului internațional
public și cu respectarea acestuia, Europa constituind multă vreme promotorul păcii în întreaga
lume. Încă din Antichitate civilizațiile greacă și latină au contribuit la propagarea ideii de
unitate europeană pe un teritoriu european cât mai vast, ceea ce a contribuit la dezvoltarea, în
primul rând, socială a popoarelor de pe acel teritoriu.
În Evul Mediu rămâne memorabilă dorința lui Carol cel Mare de a se înfățișa ca „pater
europae”, urmat apoi de intensificarea eforturilor la nivel politic, filozofic și religios de
concretizare a unității europene.
Începând cu secolul al XVIII-lea, ideea europeană este din ce în ce mai des întâlnită.
Înscrierile politice și filozofice ale vremii și doctrina menționează în acest sens „Proiectul de
pace eternă” din 1712 al abatelui de Saint-Pierre care a imaginat schema unui senat
european. Imperiul napoleonian a contribuit, de asemenea, la dezvoltarea ideii europene, iar
dorințele de cucerire a acestor teritorii europene ar putea fi interpretate ca o dorință de creștere a
nivelului european în cât mai multe zone europene.
În perioada imediat următoare, ideea de unitate europeană cunoaște o abordare aparte în
rândul oamenilor de cultură ai vremii, Victor Hugo propunând în 1849 realizarea „statelor
unite ale Europei”.
Urmând firul istoric, trebuie menționate înțelegerile/alianțele care s-au constituit la
sfârșitul sec. al XIX-lea între marile puteri ale Europei, care, însă, nu au împiedicat izbucnirea
Primului Război Mondial.
După Primul Război Mondial ideea de unitate europeană devine din ce în ce mai
pregnantă și, în acest sens, reținem atenția manifestul contelui Kalergi „Paneurope” din 1922 în
care se evidențiază necesitatea unei uniuni între popoarele europene, însă un impact major l-a
avut discursul ministrului francez al afacerilor externe Aristide Briand în fața Adunării
Societății Națiunilor din 1929 în care propunea realizarea unui federalism între popoarele
Europei (nu între state).
Se poate remarca că eforturile liderilor politici de concretizare a ideii de unitate
europeană se produc în cadrul general al dreptului internațional public și al noilor relații stabilite
după Primul Război Mondial.
Societatea Națiunilor putea constitui astfel un model de organizare a statelor Europei, cu
respectarea, în mod firesc, a regulilor acesteia (Societății Națiunilor), stabilite la nivel
internațional.
Perioada interbelică a constituit o perioadă de dezvoltare economică, culturală și socială
pe continentul european după criza din 1929, ideea de unitate europeană nu este abandonată, însă
nu mai are forța de a rămâne o prioritate absolută a liderilor politici.
Cel de-Al Doilea Război Mondial a readus în prim-plan ideea europeană, iar consecințele
sale dramatice au determinat liderii europeni să propună soluții concrete de organizare a Europei
din punct de vedere economic, politic, militar și social.
Punctul de referință în declanșarea mecanismelor de punere în practică a ideii de unitate
europeană îl constituie discursul liderului politic Winston Churchill din 1946/1947 care
propunea realizarea Statelor Unite ale Europei, ceea ce a determinat constituirea în anul următor
a uniunii Mișcarea pentru Europa Unită (United Europe Movement), aflată chiar sub patronajul
său. Anterior, în Franța, se constituise Uniunea Federaliștilor Europeni.
Acestea nu aveau statutul unei organizații internaționale interguvernamentale, de aceea
nu au avut nici anvergura de a contribui la realizarea unității în rândul statelor europene.
În acea perioadă instituțiile juridice de drept internațional public erau bine delimitate, iar
noțiunea de subiect de drept internațional public cuprindea deja pe lângă cea de state, ca subiecte
primare, și pe cea de organizații internaționale interguvernamentale a căror definiție a fost
elaborată de Comisia de Drept Internațional Public, plecând de la elementul de bază – asocierea
de sate.
În perioada imediat următoare încep, așadar, să se constituie pe continentul european
organizațiile internaționale interguvernamentale în domeniul economic, politic și militar.

Înființarea comunităților europene (Curs 2)

Declarația lui Robert Schuman de la 9 mai 1950 a constituit piatra de temelie pentru
înființarea celor 3 comunități europene, plecându-se de la ideea punerii în comun a producției
de cărbune și oțel între Franța și Germania.
Proclamarea declarației vine în contextul în care pe continentul european se constituiseră
deja o serie de organizații internaționale interguvernamentale în urma eforturilor liderilor politici
de punere în aplicare a ideii de unitate europeană.
Aceste organizații urmăreau un scop precis în plan economic, militar și politic, fără însă a
presupune o renunțare din partea statelor respective la competențele sau elementele de
suveranitate pe care le aveau ca subiecte primare de drept internațional public în acele domenii.
Astfel, în plan economic, pot fi menționate:
• Realizarea în 1948 a unei uniuni vamale între statele Benelux care, în mod firesc,
contribuia la dezvoltarea economică a statelor respective.
• Tot în 1948 ia ființă Organizația Europeană de Cooperare Economică, organizație ce
se va transforma ulterior, la începutul anilor 1960, în Organizația pentru Cooperare și
Dezvoltare Economică – inițial, această organizație a fost creată pentru punerea în
aplicare a ajutorului financiar furnizat de Statele Unite ale Americii prin intermediul
planului Marshall statelor europene care urmau a se reconstrui din punct de vedere
economic în urma celui de-Al Doilea Război Mondial; această organizație avea un
caracter de cooperare și nu urmărea armonizarea politicilor economice sau a relațiilor
economice dintre statele membre.
• în paralel, în plan militar, în 1948 se formează Uniunea Europei Occidentale în baza
Tratatului de la Bruxelles, semnat de Belgia, Luxemburg, Regatul Țărilor de Jos,
Franța și Regatul Unit al Marii Britanii – această organizație urmărea dezvoltarea unei
politici de apărare comune, fără însă a se prevedea crearea unei armate comune; de altfel,
această organizație nu a cunoscut o dezvoltare foarte amplă, încetându-și activitatea în
2011, după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona (2009).
• în același domeniu (militar), în 1949 se semnează la Washington Tratatul Atlanticului
de Nord, actul constitutiv al NATO (Organizația Atlanticului de Nord), aceasta a
reprezentat, în baza tratatului său, o organizație internațională interguvernamentală de
integrare care urmărea apărarea colectivă a membrilor săi în cazul în care unul dintre
aceștia ar fi fost supus unui atac sau altei agresiuni cu caracter internațional; NATO nu
 este o organizație regională, ci are o vocație universală și continuă să funcționeze în
paralel cu dezvoltările Uniunii Europene în domeniul apărării.
• în domeniul politic, în 1949 se semnează la Londra actul de înființare (statute) a
Consiliului Europei, care avea ca scop principal promovarea drepturilor omului, a
respectării statului de drept și democrației pe continentul european; s-a creat astfel o
organizație interguvernamentală internațională de cooperare în cadrul căreia,
ulterior, va fi adoptată Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale (1950), precum va fi înființată și Curtea Europeană a
Drepturilor Omului, cu sediul la Strasbourg.
Activitatea Consiliului Europei ca organizație internațională s-a desfășurat și continuă să
se desfășoare în paralel cu cea a comunităților europene, respectiv a Uniunii Europene,
dispunând fiecare de organe proprii și de un sistem juridic specific.
În prezent, Uniunea Europeană ar trebui să adere, conform tratatului privind Uniunea
Europeană la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, proces suspendat ca urmare a avizului
Curții de Justiție a Uniunii Europene 2/13 prin care Curtea a statuat că proiectul de acord de
aderare la Convenție, așa cum a fost negociat de cele două organizații internaționale nu respectă
dreptul Uniunii Europene.
Organizațiile create, așadar, în plan economic, politic și militar au încercat să răspundă
ideii de unitate europeană, însă pentru liderii politici acestea nu au reprezentat entitățile juridice
cele mai adecvate care să contribuie la menținerea păcii și la dezvoltarea economică a
continentului european.
În acest context, propunerile ministrului francez al afacerilor externe, formulate în
declarația cu același nume, bazate pe experiența în reconstrucția europeană a lui Jean Monnet vin
să contureze mult mai concret ideea de unitate europeană, având ca nucleu apropierea dintre
Franța și Germania, aflate într-un conflict permanent cu privire la supremația în Europa
Occidentală.
Trebuie menționat că la acea dată se produsese deja diviziunea continentului european
între est și vest, Europa Centrală și de Sud-Est aflându-se sub influența Uniunii Sovietice; în
plus, statele din această regiune își puseseră la rândul lor în comun anumite domenii, respectiv au
creat Pactul de la Varșovia și Consiliul Economic de Ajutor Reciproc (CAER).
Unitatea Europeană s-a bazat astfel inițial pe crearea unei legături economice mult mai
strânse între Franța și Germania, cu elemente de apărare comună, întrucât Jean Monnet a propus
punerea în comun a producției de cărbune și oțel dintre cele două state, materii care serveau
industriei de armament. Astfel, în 1951, având ca fundament declarația lui Robert Schuman
se semnează Tratatul de la Paris de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și
Oțelului, tratat care va intra în vigoare în 1952.
Așadar, prima comunitate europeană creată de Franța, Germania, Italia și statele
Benelux (Belgia; Olanda; Luxemburg) urmărea menținerea păcii pe continentul european ca
obiectiv general și punerea în comun a producției de cărbune și oțel la nivelul celor 6 state
fondatoare prin intermediul realizării unei piețe comune în acest domeniu în cadrul căreia se
asigurau libera circulație a lucrătorilor din domeniul respectiv, eliminarea taxelor vamale pentru
produsele specifice domeniului, precum și realizarea unor rețele europene de transport.
Pentru ca aceste obiective să fie duse la îndeplinire comunitatea dispunea de o
structură instituțională proprie, aceste instituții fiind:
• Înalta Autoritate Comună – care avea un rol decizional și ale cărei decizii erau
obligatorii pentru toate statele fondatoare; Înalta Autoritate Comună se va transforma
 ulterior în comisie (Comisia Comunităților Europene), pierzând rolul decizional, dar
dobândind un rol executiv
• Consiliul Special de Miniștri, format din reprezentanții guvernelor statelor membre,
care avea un rol executiv; ulterior, prin transformarea sa, Consiliul va dobândi un rol
decizional-legislativ, atribuțiile executive fiind delegate Comisiei
• Adunarea Parlamentară Comună, formată din reprezentanții parlamentelor statelor
membre, care avea un rol consultativ; ulterior, aceasta se va transforma în Parlamentul
European
• Curtea de Justiție cu rolul de a aplica și interpreta deciziile, hotărârile Înaltei Autorități
Comune
Se poate observa că această comunitate urmărea un obiectiv specific limitat care nu
acoperea toate sectoarele activității economice și care, astfel, nu putea constitui o reală și
adecvată punere în aplicare a ideii de unitate europeană.
Liderii politici au continuat să identifice cea mai bună soluție pentru asigurarea păcii și
dezvoltării continentului european, în acest sens, la conferința de la Messina (1955) s-a luat
decizia elaborării în cel mai scurt timp a unui document în care să se precizeze în mod clar
elementele concrete ale unității politice și economice la nivel european. Astfel, i-a fost
încredințată această misiune lui H.P. Spaak care va elabora un raport ce va sta la baza semnării
în 1957 a Tratatului de Instituire a Comunității Economice Europene, precum și a
Tratatului de Instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice (EURATOM), tratate
semnate la Roma, care vor intra în vigoare în 1958.
Comunitatea Economică Europeană devine astfel prima comunitate europeană având un
caracter economic integrator, întrucât se prevedea, printre altele, instituirea unei piețe comune,
realizarea a patru libertăți fundamentale: libera circulație a mărfurilor, libera circulație a
persoanelor, respectiv a lucrătorilor, libera circulație a serviciilor și libera circulație a plăților și a
capitalului, instituirea a patru politici comune: politica agricolă comună, politica comercială
comună, politica comună în domeniul transporturilor și politica comună în domeniul pescuitului.
Punerea în aplicare a acestor obiective majore revenea unei structuri instituționale
aproape identice primei comunități europene, respectiv Comisiei care are rol executiv și de
supraveghere a îndeplinirii obiectivelor de către statele membre, Consiliu cu rol decizional,
Adunarea Parlamentară cu atribuții consultative și Curtea de Justiție.
Un scop bine determinat urmărea și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, în
speță punerea în comun a resurselor energetice ale statelor membre și dezvoltarea unei
politici comune în domeniul nuclear care să asigure, printre altele, sustenabilitatea și
independența energetică a statelor europene.
Același cadru instituțional ca și în cazul Comunității Economice Europene era stabilit și
pentru această a treia comunitate europeană.
Urmărind evoluția celor 3 comunități europene, vom vedea că a fost una specifică, ce a
luat în considerare atât contextul internațional, cât și prefacerile politice, economice și sociale ale
statelor membre.
Înființarea Comunității Economice Europene a reprezentat, la acea vreme, cea mai bună
soluție pentru punerea în aplicare a ideii de unitate europeană, chiar dacă a reunit la acea dată
doar șase state fondatoare și chiar dacă urmărea un scop pur integrator economic, fără elemente
concrete de cooperare politică și de protecție a drepturilor omului aplicabile statelor fondatoare.
 Este evident că, fiind dotată cu personalitate juridică, Comunitatea Economică
Europeană a constituit o organizație internațională interguvernamentală deschisă participării și
altor state membre, însă în anumite condiții.
Statele membre au acceptat, prin înființarea acestei comunități să-și transfere elementele
de competență, de suveranitate, în domenii limitate, prevăzute în tratat, constituind astfel „o nouă
ordine juridică de drept internațional public”.

Evoluția cantitativă a construcției comunitare/unionare ( Curs 3+

Curs 4)
EURATOM ( C.E.E.A ) este singura dintre cele trei comunități europene care mai
există și astăzi.
Extinderea comunităților europene s-a realizat în mod gradual către celelalte state
europene fără a exista la începutul construcției comunitare un set de criterii clare, necesare a fi
îndeplinite în vederea aderării.
La scurt timp după constituirea celor 3 comunități europene de către cele 6 state
fondatoare, în 1960 alte 7 state europene (Austria, Danemarca, Elveția, Marea Britanie,
Norvegia, Portugalia și Suedia) au înființat Asociația Europeană a Liberului Schimb la care
au aderat ulterior Islanda, Finlanda și Liechtenstein. Scopul acestei asociații era în mod firesc
unul economic, însă nu presupunea același grad de integrare ca în cazul celor 3 comunități
europene, urmărind crearea unei zone de liber schimb limitată la produsele industriale și la
produsele agricole transformate, ulterior eliminându-se tarifele vamale la import pentru aceste
produse (între statele respective), precum și pentru comerțul cu pește și cu produsele maritime.
Însă s-a întâmplat un fenomen previzibil odată cu dezvoltarea construcției comunitare în
sensul în care o parte din aceste state au aderat la comunități, părăsind astfel AELS (Asociația
Europeană a Liberului Schimb).
În 1992 s-a semnat Acordul de Instituire a spațiului economic european, intrat în
vigoare în 1994 prin care statele Comunității Europene (înființată prin Tratatul de la
Maastricht din 1992) și statele AELS au consfințit să realizeze o piață unică extinsă și o
cooperare mai strânsă în domenii specifice.
Confederația Elvețiană a refuzat prin referendum să adere la Spațiul Economic
European însă în 1994 a încheiat cu Uniunea Europeană un important acord în domeniul
liberei circulații a persoanelor prin care cetățenii părților semnatare beneficiau de egalitate
de tratament pe teritoriul celeilalte părți.
În privința extinderii comunităților europene, aceasta a fost marcată încă de la început de
chestiunea aderării Marii Britanii, întrucât poziția generalului de Gaulle a fost fermă în această
privință în sensul neacceptării candidaturii Marii Britanii și numai ulterior, după schimbarea
regimului politic în Franța aceasta a devenit posibilă.
Aderarea Marii Britanii, a Irlandei și a Danemarcei s-a produs în 1973 și a fost
marcată de clauzele de opt out de care Marea Britanie și Danemarca au beneficiat, de retragerea
Groenlandei și, ulterior, de retragerea Marii Britanii.
Următoarea extindere a comunităților europene s-a produs în 1981 când a aderat Grecia,
aderare care a presupus acordarea către Grecia a unor perioade derogatorii de la aplicarea
anumitor reguli privind participarea la piața comună, acordarea unui ajutor financiar, precum și o
reducere a contribuției la bugetul comunitar.
 A treia extindere a comunităților europene s-a produs, ca și în cazul Greciei, după
instaurarea unor regimuri democratice în statele respective – Spania și Portugalia – care au
aderat în 1986. Această aderare a presupus, la rândul ei, acordarea unor derogări și a unor
perioade de tranziție pentru aceste state în vederea adaptării economiei la cerințele pieței
comune.
Aderarea din 1995 a fost aceea a unor state cu o dezvoltare economică însemnată,
respectiv Austria, Finlanda și Suedia; cu aceeași extindere ar fi trebuit să devină membre ale
comunității europene și Norvegia și Confederația Elvețiană însă populația statelor respective a
refuzat prin referendum să adere la comunități (populația norvegiană se pronunțase în același
sens cu ocazia primei extinderi în 1973).
Cea mai importantă extindere spre Estul Europei s-a produs în 2004 când au aderat țările
baltice (Estonia, Letonia, Lituania), Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia și cele două
insule: Malta și Cipru. Acestea au adus în cadrul comunității europene particularități specifice,
precum politica agricolă (în special în Polonia), relațiile de vecinătate cu Federația Rusă și alte
aspecte care au fost gestionate de comun acord cu instituțiile Uniunii Europene.
Aderarea României și a Bulgariei care ar fi trebuit să se producă în 2004 s-a realizat a 1
ianuarie 2007 prin același tratat. În ceea ce privește aderarea României, trebuie menționate
câteva date importante:
• 1993 – semnarea acordului de asociere dintre România și comunitățile europene
• 1995 - intrarea în vigoare a acordului de asociere
• 1995 – depunerea oficială a cererii de aderare din partea României
• decembrie 1999 – Consiliul European de la Helsinki la care s-a decis deschiderea
negocierilor de aderare
• februarie 2000 – deschiderea efectivă a negocierilor (31 de capitole de negociere)
• decembrie 2004 – Consiliul European de la Bruxelles consfințește închiderea
negocierilor
• aprilie 2005 – Parlamentul European pronunță avizul conform, respectiv aprobă, cu
privire la aderarea României
• 25 aprilie 2005 – semnarea tratatului de aderare care s-a produs la Luxemburg, ratificat
în România prin Legea nr. 157/2005; tratatul a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007
Ultima extindere a fost cea a Croației în 2013, negocierile fiind încheiate în 2011, după
ce Croația primise statutul de stat candidat în 2004. Principalele aspecte pe care Croația a trebuit
să le soluționeze în această perioadă au fost cele legate de colaborarea cu Tribunalul Penal pentru
fosta Iugoslavie.
În prezent, au statut de stat candidat următoarele state: Turcia, Serbia, Muntenegru care
au deschis negocierile de aderare, precum și Albania și Republica Macedoniei de Nord, care încă
nu au deschis negocierile.
State potențial candidate sunt Bosnia, Herțegovina și Kosovo.

Procedura de aderare:

În prezent, art. 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană reglementează condițiile și

procedura de aderare la comunități, însă criteriile de aderare au fost stabilite inițial de către
Consiliul European de la Copenhaga din 1993 și care presupuneau ca statul candidat „să aibă
instituții stabile care să garanteze democrația, supremația legii/statul de drept, drepturile omului,
respectarea minorităților și protecția acestora, existența unei economii de piață viabile, precum și
capacitatea de a face față presiunii concurențiale și forțelor pieței în cadrul Uniunii. Aderarea
presupune capacitatea statului candidat de a-și asuma obligații și, mai ales, de a subscrie
obiectivelor uniunii politice, economice și monetare”.
Aceste criterii au fost completate la Consiliul European de la Madrid din 1995 când s-a
adăugat criteriul privind capacitatea statelor candidate de a-și adapta structurile administrative
pentru a aplica și respecta în mod efectiv dreptul Uniunii Europene în raport cu legislațiile
naționale.
Așadar, aceste criterii pot fi grupate în criterii de natură geografică, politică, economică și
juridică.
Criteriul geografic - este prevăzut de art. 49 din TUE care face referire la „orice stat
european care își poate manifesta intenția de aderare”.
Criteriul politic – acest criteriu este menționat în mod expres în art. 49 care prevede că
statul european ce intenționează să adere trebuie să respecte valorile Uniunii Europene
menționate la art. 2 și să se angajeze să le promoveze.
Cu alte cuvinte, statul în cauză trebuie să respecte democrația, statul de drept, drepturile
omului, precum și celelalte valori ale Uniunii. În plus, această cerință este dublată în mod firesc
de aceea de a fi stat membru al Consiliului Europei.
Criteriul economic - nu este menționat ca atare în art. 49, însă a fost stabilit la
Copenhaga și presupune ca statul în cauză să aibă capacitatea de a face față presiunilor
concurențiale din cadrul pieței interne și de a avea o economie de piață viabilă și eficace; astfel,
pentru a respecta acest criteriu economic este foarte posibil ca statul în cauză să fie nevoit să
întreprindă reforme structurale în cadrul economiei sale.
Criterul juridic - statul trebuie să dovedească existența capacității administrative și
juridice de a prelua acquis-ul comunitar/UE (în legislație și la nivelul administrației publice).
Procedura de aderare:
- Art. 49 TUE+acte de DUE
- Dobândirea statutului de stat candidat, deschiderea negocierilor, încheierea negocierilor,
dobândirea statutului de stat în curs de aderare, aprobarea Tratatului de aderare de PE,
semnarea și încheierea Tratatului de aderare, intrarea în vigoare a Tratatului de
aderare=aderare. În practică, dobânidrea anterioară a statutului de stat asociat premerge
dobândirea statutului de tară candidată la aderare, aceste state făcând parte din Politica de
vecinătate a UE, alături de state din N Africii sau Georgia, Azerbaijan;
- Negocierea capitolelor de negociere: Negocierea presupune, ulterior screening-ului
legislației naționale, preluarea acquis-ului/legislației și jurisprudenței UE de către statele
candidate; politicile și domeniile de acțiune ale UE sunt grupate in capitole de negociere
(Agricultura, Libera criculație a bunurilor/a lucrătorilor, Educație, tineret și cultură), în
prezent 35 de capitole. Comisia Europeană derulează și supraveghează procesul de
negociere, în consultare cu statele membre. Comisia Europeană stabilește anumite
ținte/benchmark-uri care trebuie atinse pentru fiecare capitol de negociere.
- Încheierea negocierilor/ închiderea capitolelor de negociere este consfințită oficial de
Consiliul European în baza avizului Comisiei Europene.
- PE aprobă încheierea tratatului de aderare; anterior intrării în vigoare a Tratatului de la
Lisabona (2009), PE emitea un aviz conform; tratatul se încheie de Consiliul (UE)
Procedura de retragere:

În doctrină, se consideră că, din momentul intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona,

aderarea la UE și-a pierdut caracterul ireversibil, instituindu-se posibilitatea, prin tratat, ca statele
membre să solicite retragerea din UE (garanție a asigurării principiului democratic la nivelul
UE).
Până în prezent, s-au înregistrat 2 cazuri de retragere: Groenlanda (1984, Protocol anexat
Tratatului de la Roma) și Regatul Unit al Marii Britanii (ianuarie 2020, Acord de retragere).
Art. 50 din TUE reglementează, în prezent, procedura de retragere din UE:
- Notificarea de retragere se adresează Consiliului European (reuniunea șefilor de stat sau
de guvern);
- Retragerea se consfințește printr-un acord între UE și statul respectiv, aprobat de PE și
încheiat de Consiliul UE;
- Retragerea se poate realiza și fără acord, dacă nu se încheie un acord în 2 ani de la
notificare și dacă nu se prelungește termenul, cu acordul PE.

Crize si esecuri in constructia comunitara si unionala ( Curs 5)

Dimensiunea calitativa a constrcutiei comunitare/unionale a fost marcata, de-a lungul
timpului, de situatii de criza care au fost solutionate prin adoptarea de masuri atat la nivel
institutional, cat si la nivel legislativ. Reflexiile cu privire la modalitatile de depasire a situatiilor
de criza s-au concretizat prin adoptarea mai multor documente sau instrumente juridice care au
avut menirea de a consolida constructia europeana. Crizele si esecurile care au marcat constructia
europeana au vizat atat aspecte institutionale, cat si aspecte de ordin politic.
Criza Scaunului Gol a fost prima criza majora cu care s-au confruntat comunitatile
europene si a fost reprezentata de pozitia Frantei in cadrul Consiliului, in sensul
neparticiparii la reuniunile acestuia in 1965, pe motivul ca punerea in aplicare a
prevederilor Tratatului de la Roma privind adoptarea deciziilor cu majoritate calificata in
domeniul politicii agricole comune aducea atingere intereselor Frantei. Cu alte cuvinte,
trecerea de la votul cu unanimitate la votul cu majoritate calificata a reprezentat un element de
profunda nemultumire pentru regimul politic francez condus de generalul De Gaulle care a decis
astfel sa nu mai participe la reuniunile consiliului, institutie cu rol decizional. Aceasta criza a
fost solutionata in ianuarie 1966 prin compromisul de la Luxemburg conform caruia in
continuare in privinta domeniilor importante de interes national pentru statele membre,
deciziile sa se adopte tot cu unanimitate de voturi. Cele stabilite la Luxemburg nu au condus
la modificarea Tratatului de la Roma intrucat compromisul a avut un caracter politic si nu a dus
la modificarea Tratatului de la Roma.
O situatie asemanatoare a avut loc in 1994, cand a fost adoptat compromisul de la
Ioannina sub forma unei decizii a Consiliului privind stabilirea modului de calcul a majoritatii
calificate in cadrul Consilului. Aceasta decizie a fost luata in urma refuzului Norvegiei de a adera
si a incetat sa se mai aplice odata cu intrarea in vigoare a tratatului de la Nissa in 2003.
In ordine cronologica, urmatoarea criza dupa cea a scaunului gol a fost determinata de
incercarile repetate ale Regatului Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord de a adera la
comunitatile europene, Franta fiind cea care s-a opus acelei aderari. Criza aderarii Marii
Britanii s-a transformat intr-un esec in conditiile in care in prezent Marea Britanie nu mai este
stat membru al Uniunii Europene, avand in vedere intrarea in vigoare a acordului de retragere
incepand cu 1 februarie 2020; pe toata durata statului de tara membra, Marea Britanie a
beneficiat de anumite clauze de opt-out, consfintite prin protocoale anexate Tratatelor Uniunii
Europene.
Urmatoarea criza in constructia europeana poate fi analizata si ca un esec. Este vorba de
absenta unei Constitutii a Uniunii Europene, in conditiile in care in 2004 a fost semnat
Tratatul de instituire a unei constitutii pentru Europa - care nu a intrat in vigoare, dar ale carui
prevederi au fost preluate in mare parte in Tratatul de la Lisabona(intrat in vigoare in 2009). Desi
a fost semnat in 2004, acest tratat nu a intrat in vigoare deoarece in 2005 s-a luat decizia
intreruperii procesului de ratificare intrucat poporul francez si poporul olandez au refuzat sa
ratifice acest tratat. Tratatul constituind o Constitutie pentru Europa cuprindea o reforma
importanta atat la nivel institutional ( se prevedea crearea functiei de Ministru al Afacerilor
Externe ), dar si la nivel legislativ ( structura? actelor juridice era modicficata prin adoptarea de
legi si legi cadru), precum si la nivel politic. O mare parte din prevederile proiectului de tratat
instituind o Constitutie pentru Europa au fost preluate intr-un nou tratat in momentul in care in
2007 la a 50-a aniversare a tratatului de la Roma s-a luat decizia relansarii ideii de adoptare a
unui nou tratat reformator. Este vorba despre Trataul semnat la Lisabona de 13 decembrie
2007, al carui proces de ratificare nu a fost nici el lipsit de anumite crize. In aces sens, trebuie
mentionate : pozitia Irlandei care printr-un prim referndum a refuzat ratificarea, insa anul 2009 a
fost unul pozitiv – ratificand acest tratat deoarece aceasta tara a obtinut mentinerea aceluiasi
numar de comisari in Comisia Europeana pentru fiecare stat-membru ca pana la acea data, si nu
reducerea numarului acestuia la 2 treimi asa cum se prevedea in Tratatul de la Lisabona. A doua
pozitie interesanta este cea a Poloniei, care de asemenea, a ratificat Tratatul numai dupa ce a
obtinut anumite beneficii in ceea ce priveste aplicarea Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii
Europene, in special a drepturilor sociale. Cehia a semnat la presiunea liderilor europeni,
tratatul numai dupa ce a obtinut de asemenea concesii in ceea ce priveste aplicarea Cartei
Fundamentale a Drepturilor Uniunii Europene ( CDFUE).
La 10 ani de la semnarea Tratatului de la Lisabona, a fost adoptata de catre Comisia
Europeana in 2017 Cartea Alba privind viitorul Europei in care Comisia Europeana lanseaza
“reflectii si scenarii pentru UE 27 pana in 2025”. Cele 5 scenarii vizeaza domenii si politici la
nivelul Uniunii Europene si graficul in care integrarea ar trebui sa se realizeze in aceste politici si
domenii de actiune. Din acest moment (2017), Institutiile Uniunii Europene au lansat propuneri
care sa dinamizeze integrarea in cadrul Uniunii Europene fara insa a se aduce in discutie o
eventuala modificare a tratatelor. In prezent, UE traverseaza de asemenea o serie de crize pe care
incearca sa le depaseasca cu ajutorul statelor-membre prin adoptarea de acte legislative sau
recomandari in acest sens; pot fi avute in vedere urtmtoarele aspecte problematice care
marcheaza ecistenta UE in ultimii ani :
- Fenomenul imigrationist ( alocarea contingentelor de imigranti, integrarea acestora,
relatia UE- Turcia)
- Aparitia unor miscari nationaliste sau a unor tendinte de protectionism intern
- Criza sanitara actuala, pandemia declarta la nivel mondial din cauza aparitiei acestui
virus ( Covid-19)

Se poate observa ca aceste crize si esecuri au avut in principal ratiuni obiective determinate de
evolutia constructiei unionale, respectiv comunitare. Insa, trebuie amintit faptul ca dezvoltarea
politica a comunitatilor europene a cunoscut evolutii determinate de necesitatea trecerii de la o
asociere de state care urmareau scopuri economice, la o asociere de state consolidata si in plan
politic, militar si de protectie a drepturilor omului. Astfel, o prima evolutie vizeaza perioada de
inceput a comunitatilor europene, cand imediat dupa semnarea Tratatului de la Paris s-a semnat
tratatul instituid Comunitatea Europeana de Aparare. Aceasta comunitate urmarea crearea
unei armate europene sub o comanda comuna, care sa dispuna de un buget propriu. Aceast
comunitate nu a functionat intrucat Adunarea Nationala Franceza a refuzat ratificarea tratatului
desi proiectul a fost propus de presedintele Consiliului Francez si a fost cunoscut sub denumirea
de Planul Pleven. Corolarul unei asmenea Comunitati Europene de Aparare il reprezenta crearea
unei comunitati politice europene dupa modelul Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului
care urma sa fie absorbita, ca si Comunitatea Europeana de Aparare de aceasta comunitate
europeana politica. Si acest proiect a fost respins, insa ideea de comunitate politica nu a fost pe
deplin inlaturata intrucat la inceputul anilor 60 a fost lansat Planul Fouchet -prevedea o
cooperare politica mai stransa, o uniune a statelor, si politici externe si de aparare comune,
nefiind agreat de majoritatea statelor fondatoare. Totusi, eforturile liderilor politici au
continuat in vederea realizarii cooperarii politice la nivel european, concomitent cu relansarea
ideii de unitate europeana. Astfel, cu ocazia Summitului de la Paris din 1971, statele membre
au propus transformarea relatiilor dintre acestea intr-o Uniune Europeana. La scurt timp, in
1974, liderii europeni au luat decizia de a se reuni in mod regulat in cadrul unei intalniri care
ulterior se va transforma in Consiliul European.
In acest sens, s-a impus necesitatea realizarii unor reforme la nivelul institutiilor comunitatilor
europene, si pot fi mentioane: Raportul Vedel din 1972; Raportul Comisiei Europene cu privire
la Uniunea Europeana din 1975; Raportul Tindermans din 1975 care au fost urmate de intitative
ale statelor membre sau chiar ale institutii ale comunitatilor europene. In acest context, Consiliul
European de la Stuttgard din 1983 adopta declaratia solemna privind Uniunea Europeana ,
urmata de proiectul Parlamentului European privind Tratatul Uniunii Europene din 1984 care are
la baza raportul Spinelli. Acest tratat nu a fost adoptat la momentul respectiv, insa in 1986 se
semneaza un important tratat modificator – Actul Unic European, intrand in vigoare din
1987. In 1992, la Maastricht se semneaza Tratatul instituind Uniunea Europeana.
Actul Unic European a rezultat, insa, tot in urma unui grup de reflexie sub forma
Comitetului Dooge care a stat la baza lansarii Conferintei Interguvernamentale care a elaborat
Actul Unic European. Asadar, se poate observa ca in prezent, in urma esecului instituirii
Comunitatii Europene de Aparare – Uniunea Europeana este competenta “ sa defineasca treptat o
politica de aparare comuna “. Totusi, in ceea ce priveste cooperarea politica, evolutia Uniunii
Europene in acest sens este evidenta intrucat dimensiunea drepturilor fundamentale este pe
deplin asigurata prin Carta privind Drepturile Fundamentale ale UE care are valoare de tratat, iar
in privinta politicii externe si de securitate comuna (PESC) – UE este competenta “ sa defineasca
si sa puna in aplicare” o astfel de politica. Totodata, la nivel politic rolul Consiliului European,
reuniunea sefilor de stat sau de guvern, este important din punct de vedere politic si esential in
luarea deciziilor cu privire la orientarile Uniunii Europene; acesta fiind condus de un presedinte
care in fapt poate fi consderat “Presedintele Uniunii Europene”.
In concluzie, remarcam faptul ca aceste crize si esecuri care au marcat constructia
comunitara au fost in mare parte depasite cu sprijinul institutiilor europene si al statelor membre,
chiar daca in anumite situatii a fost necesara adoptarea de tratate modificatoare ale tratatelor
institutive in special de modificare a Tratatului instituind Comunitatea Economica Europeana (
Roma, 1957). Este evidenta evolutia comunitatilor europene si transformarea acestora intr-o
Uniune Europeana cu un profund caracter integrator la nivel economic, dar treptat si la nivel
politic.
 Tratatele modificatoare. Pilonii Uniunii Europene. ( Curs 6)
Uniunea Europeana de astazi a cunoscut o evolutie aparte de la momentul infiintarii celor 3
comunitati prin tratatele de la Paris( 1951) si Roma(1957). Extinderea spre S-E a continentului,
precum si crizele si esecurile care au marcat constructia europeana comunitara/unionala au
determinat modificarea si completarea tratatelor institutive astfel incat sa se realizeze o adaptare
continua la realitatile politice, geostrategice si sociale. Modificarea tratatelor institutive a vizat
atat structura institutionala, cat si politicile si actiunile UE.
Prima modificare a fost realizata printr-o conventie anexata Tratatelor institutive din
1957 care a condus la unificarea Adunarii Comune prevazuta de Tratatul instituind CECO cu cele
doua adunari mentionate in tratatele de la Roma, astfel rezultand o Adunare Parlamentara
Comuna care la inceputul anilor ’60 se va transforma la randul ei in Parlamentul European.
Aceasta Inalta Adunare Parlamentara Comuna se va numi Adunare , fiind formata din
reprezentanti desemnati din randurile Parlamentelor nationale. Prin aceeasi conventie se reunesc
cele 3 Curti de Justitie si rezulta o singura Curte de Justitie ( a Comunitatilor Europene )
O modificare importanta a Tratatelor institutive s-a realizat prin Tratatul de fuziune
semnat in 1965 la Bruxelles care va intra in vigoare in 1967. Prin acest tratat se vor unifica
Inalta Autoritate ( TCECO) cu comisiile instituie prin tratatele de la Roma, rezultand o
Comisie unica ( a Comunitatilor Europene) si de asemenea s-a realizat unificarea Consiliului
Special de Ministri cu Consiliile mentionate de Tratatele de la Roma, rezultand un Consiliu
unic ( al Comunitatilor Europene).
Urmatoarea modificare vizeaza Tratatul in materie bugetara incheiat in 1970 la Luxemburg
si Tratatul in materie financiara incheiat in 1975 la Bruxelles care au prevazut dispozitii
importante in ceea ce priveste:
- Stabilirea modului de calcul al resurselor proprii ale comunitatilor ( din contributii ale
statelor membre de la acea vreme)
- Competenta Parlamentului European in ceea ce priveste realizarea cheltuielilor non-
obligatorii la nivelul UE
- Crearea in 1975 a Curtii de Conturi

Asa cum s-a putut observa din analiza reflectiilor privind transformarea comunitatilor europene
intr-o “uniune europeana”, acestea au marcat aproape un deceniu si s-au finalizat cu adoptarea in
1986 a Actului Unic European ( semnat la Luxemburg si Haga ), intrand in vigoare in 1987.
Preambulul Actului Unic European se refera la transformarea relatiilor statelor membre intr-o
Uniune Europeana, iar titlul 1 este rezervat cooperarii politice. O alta prevedre esentiala a
♠ Actului Unic European vizeaza realizarea pietei interne, precusoarea fiind piata comuna
prevazuta in Tratatele de la Roma. De asemenea, tot ca un element al cooperarii politice, se
are in vedere dezvoltarea cooperarii europene In domeniul politicii externe. In plan
institutional, Actul Unic European introduce :
- Institutionalizarea Consiliului European ca reuniune a sefilor de stat ai statelor membre
care in 1974 luasera decizia de a se reuni intr-un cadru organizat permanent, in cadrul
unei structuri cu rol politic
 - Introducerea procedurii legislative a cooperarii intre Consiliu ( care detinea monopolul
legislativ) si Parlamentul European
- Datorita volumului mare de cereri adresate Curtii de Justitie se instituie o noua instanta
jurisdictionala, numita Tribunalul de Prima Instanta ( in prezent Tribunalul, prevazut de
art. 19 din TUE).

Actul Unic European introduce noi domenii de actiune in sfera de competenta a CEE: politica
sociala, cercetarea si inovarea politicii de mediu ( se mentioneaza aplicarea principiului
subsidiaritatii)
Tratatul care a reprezentat o adevarata modificare a structurii constructiei comunitare il
reprezinta Tratatul privind Uniunea Europeana de la Maastricht in 1992 si intrat in vigoare
in 1993. Dupa cum se poate oberva inca din nume, prin acest tratat se instituie Uniunea
Europena fara personalitate juridica si avand o structura bazata pe 3 piloni :
- Pilonul 1 – Pilonul comunitar; este un pilon de integrare in cadrul caruia s-au luat
decizii obligatorii pentru statele membre
- Pilonul 2 – Pilonul Politicii externe si de securitate comuna, pilon de cooperare
interguvernamentala
- Pilonul 3 - Pilonul Justitiei si Afacerii Interne, pilon de cooperare interguvernamentala

Asadar, ♠Tratatul de la Maastricht precizeaza foarte clar crearea Uniunii Europene cu o

structura aparte careia ii lipseste insa personalitatea juridica specifica unei organizatii
internationale interguvernamentale. Asa cum se afirma in doctrina este vorba de un prim-pas
spre integrarea politica a statelor membre care va continua sa se consolideze prin urmatoarele
modificari aduse tratatelor institutive. Totusi, tratatul de la Maastrich da nastere unui subiect de
drept international public cu personalitate juridica respectiv – Comunitatea Europeana care
succede Comunitatea Economica Europeana. Alte completari aduse tratatelor institutive vizeaza
:
- Instituirea cetateniei unionale insotita de o serie de drepturi fundamentale
- Realizarea uniunii economice si monetare
- Instituirea politicii externe si de securitate comuna ce va fi insotita de o politica de
aparare comuna
- In plan institutional tratatul de la Maastricht instituie procedura codeciziei prin
care Parlamentul European devine colegislator, codecident alaturi de Consiliu in
adoptarea actelor legislative la nivel comunitar
- Instituirea Bancii Centrale Europene si a Curtii de Conturi care vor figura astfel
printre institutiile comunitare
- Instituirea Comitetului Regiunilor, alaturi de Comitetul Economic si Social infiintat
prin Tratatul de la Roma

♠ Tratatul de la Amsterdam incheiat in 1997 si intrat in vigoare in 1999 are un rol

important in consolidarea protectiei drepturilor fundamentale la nivelul Comunitatilor
Europene in sensul in care:
- Se instituie mecanismul de sanctionare politica a statelor care nu respecta valorile
UE, drepturile omului ( actual art. 7 TUE)
 - Se prevede instituirea Spatiului de Liberate, Securitate si Justitie
- Se integreaza aquis-ul Schengen astfel incat acesta devine obligatoriu pentru statele
membre ( Acquis-ul Schengen a reprezentat o Conventie internationala incheiata
intre anumite state ale Comunitatilor Europene )
- !Se comunitarizeaza o parte din pilonul al 3-lea in sensul in care domenii precum
viza, azilul si imigratia si cooperarea civila sunt transferate in pilonul comunitar
- Este instituita egalitatea intre femei si barbati in domeniu social in baza
jurisprudentei instantei de la Luxemburg
- Se instituie functia de Inalt Reprezentant

In plan institutional, Tratatul de la Amsterdam stabileste un nr maxim de europarlamentari si

consolideaza votul cu majoritate calificata in cadrul Consilului.
♠ Dar o adevarata reforma institutionala o aduce ♠Tratatul de la Nissa, semnat in 2001 si
intrat in vigoare in 2003 care a pregatit comunitatea europeana pentru extinderea spre Europa
centrala si de S-E. Astfel:
- Creste numarul europalamentarilor la 732
- Comisia Europeana va avea cate un resortisant din fiecare stat membru, statele mari
renuntand la cate un comisar
- Se prevede crearea unei noi instante, Tribunalul Functiei Publice care va functiona intre
2005 si 2016
- Creste numarul reprezentantilor Comitetului Economic si Social si Comitetului Regional
- Se stabileste un nou mod de calcul al majoritatii calificate si al minoritatii de blocaj in
cadrul Consiliului
- Anumite dispozitii din Tratatul de la Paris de instituire a CECO sunt preluate printr-un
protocol, avandu-se in vedere expirarea valabilitatii acestuia in 2002.

Daca Tratatul de la Nissa a pregatit comunitatea europeana pentru o extindere istorica, ♠Tratatul
de la Lisabona incheiat in 2007 si intrat in vigoare in 2009 este cel care a creat premisele unei
constructii unionale aprofundate in randul statelor membre prin instituirea UE cu personalitate
juridica careia I s-au conferit o serie de atributii exprese si care dispune de o structura
institutionala proprie formata din 7 institutii -> art. 13 TUE
Pilonii Uniunii Europene – dupa cum am vazut, Tratatul de la Maastricht a instituit o
Uniune Europeana fara personalitate juridica bazata pe 3 piloni dintre care pilonul 1, cel
comunitar este un pilon de integrare in cadrul careia se luau decizii obligatorii pentru statele
membre. Ceilalti doi piloni fiind piloni de coopeare interguvernamentala. Tratatul de la
Amsterdam a pastrat in pilonul al 3-lea doar cooperarea politieneasca si judiciara in
materie penala ( cpjmp). Tratatul reformator de la Lisabona a absorbit ( a eliminat) cei 3 piloni
stabilind pentru prima data in articolele 2-6 TFUE competente specifice ale Uniunii si domenii
alocate acestora.
Absorbirea pilonilor s-a realizat prin cele doua tratate in vigoare in prezent – TUE ( contine
dispozitii institutionale si dispozitii referitoare la PESC) si TFUE, precum si prin transformarea
Comunitatii Europene in UE.
 Personalitatea juridică a Uniunii Europene. Consecințe ( Curs 7)
Tratatul de la Maastricht (1992-1993) a instituit Uniunea Europeană fără personalitate
juridică care, însă, s-a manifestat, pe scena internațională „ca o entitate juridică sui generis”,
având o personalitate juridică emergentă.
Tratatul de la Lisabona (2007-2009) este cel care instituie Uniunea Europeană cu
personalitate juridică, conferindu-i, astfel, statutul foarte clar de organizație internațională
interguvernamentală de integrare.
Articolul 1 din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede, de asemenea, că „Uniunea se
substituie Comunității Europene și succedă acesteia”. Astfel constituită, Uniunea „se întemeiază”
pe Tratatul privind Uniunea Europeană și pe Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene care
au „aceeași valoare juridică”.
Articolul 47 din TUE consacră personalitatea juridică a Uniunii Europene, fără a distinge între o
personalitate juridică internă și una juridică internațională. De asemenea, Declarația nr. 24, care
nu are valoare juridică, clarifică care sunt efectele pentru statele membre are dobândirii acestei
personalități juridice, deși dobândește personalitate juridică, Uniunea nu va putea în nicio situație
să legifereze sau să acționeze dincolo de competențele care i-au fost atribuite de statele membre
prin tratate pentru realizarea obiectivelor lor comune.
În ceea ce privește manifestarea competenței în plan internațional, Uniunea Europeană va
intra în relații cu state terțe, cu organizații internaționale, și va putea încheia acorduri
internaționale cu acestea.
Cu alte cuvinte, Uniunea Europeană va putea acționa ca orice organizație internațională
interguvernamentală dotată cu personalitate juridică. Astfel:
• poate sta în justiție și se poate angaja răspunderea internațională
• poate avea drept de legație pasiv sau activ (a se vedea art. 221 din TFUE care
menționează că pe lângă statele terțe, UE dispune de legații care dispun reprezentarea sa)
• poate adopta sancțiuni economice față de un stat terț
• poate deveni membru al unei organizații internaționale interguvernamentale
În plan intern își găsește aplicare articolul 335 din TFUE conform căruia „în fiecare dintre statele
membre Uniunea are cea mai largă capacitate juridică recunoscută persoanelor juridice de către
legislațiile interne”, astfel Uniunea poate să dobândească sau să înstrăineze bunuri mobile și
imobile și poate sta în justiție. În aceste cazuri, Uniunea este reprezentată de Comisie (în cazul
când se pune în discuție capacitatea juridică a Uniunii Europene – Singura instituție a Uniunii
care are personalitate juridică este Banca Centrală Europeană: cauza 7/56).
Un aspect important conexat personalității juridice a Uniunii Europene este cel legat de
consacrarea privilegiilor și imunităților la nivelul Uniunii Europene, articolul 343 din TFUE
prevăzând „Uniunea se bucură pe teritoriul statelor membre de privilegiile și imunitățile necesare
pentru îndeplinirea misiunii sale”, așa cum acestea sunt prevăzute în protocolul nr. 7.
Trebuie distins între privilegiile și imunitățile acordate Uniunii Europene (spațiile și clădirile
Uniunii sunt inviolabile, arhivele Uniunii sunt inviolabile) și privilegiile și imunitățile
acordate membrilor Parlamentului European, precum și funcționarilor și agenților Uniunii
Europene.
În concluzie, personalitatea juridică a Uniunii Europene consacrată prin Tratatul de la Lisabona
sporește vizibilitatea acesteia pe plan internațional și, nu în ultimul rând, îi conferă posibilitatea
legală de a încheia acorduri internaționale cu state terțe în nume propriu, în domeniile de
competență exclusivă.
Ca actor internațional, Uniunea Europeană respectă o serie de valori cu vocație internațională și
urmărește, de asemenea, obiective specifice în plan internațional.

Valorile Uniunii Europene

Uniunea Europeană este dotată cu o serie de valori consacrate în articolul 2 din Tratatul
privind Uniunea Europeană, respectiv „valorile respectării demnității umane, libertății,
democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului,
inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților”.
Aceste valori trebuie respectate, după cum știm, atât de statele europene care doresc să adere la
Uniune (potrivit articolul 49) dar trebuie respectate și de statele membre. În această ultimă
privință, articolul 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană a instituit mecanismul de sancționare
politică a statelor sau a statului față de care s-a constatat „existența unei încălcări grave și
persistente a valorilor prevăzute la articolul 2.
Consiliul UE este cel care poate decide suspendarea dreptului de vot al statului respectiv în
cadrul Consiliului. Decizia poate fi contestată de statul respectiv conform articolului 269 din
TFUE.
Articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană precizează că aceste valori „sunt comune
statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție,
solidaritate și egalitatea între femei și bărbați”. Se consideră că această teză nu are o
aplicabilitate juridică la fel de importantă ca prima teză, însă ajută la clarificarea celei dintâi. De
altfel, se poate observa că aceste valori devin obiective ale Uniunii Europene.

Obiectivele Uniunii Europene

În construcția tratatului, după enumerarea valorilor Uniunii, a fost plasată enumerarea
obiectivelor acesteia în condițiile în care articolul 1 paragraful 1 din TUE prevede că statele
membre îi atribuie Uniunii „competențe pentru realizarea obiectivelor lor comune.
Din analiza articolului 3, obiectivele pot fi clasificate în obiective generale și obiective specifice
care, la rândul lor, pot fi obiective interne și obiective externe. Printre obiectivele generale se pot
enumera cele deja cunoscute, respectiv pacea – obiectiv care a condus la crearea celor trei
comunități europene și valorile Uniunii Europene.
Ca obiective specifice, de ordin intern, se pot menționa:
• realizarea spațiului de libertate și justiție
• instituirea pieței interne care are în vedere creșterea economică echilibrată și stabilitatea
prețurilor
• promovarea coeziunii economice, sociale și teritoriale
• instituirea uniunii economice și monetare
Ca obiectiv specific, în plan extern trebuie indicat un obiectiv specific oricărei organizații
internaționale interguvernamentale (trăsătură a unei astfel de organizații), acela de a contribui
„la respectarea strictă și dezvoltarea dreptului internațional inclusiv respectarea
principiilor Cartei Organizației Națiunilor Unite”. De asemenea, în plan extern, Uniunea își
propune să dezvolte comerțul echitabil (a se vedea politica comună) și să respecte drepturile
copiilor.
Îndeplinirea acestor obiective nu va determina în niciun caz Uniunea Europeană să acționeze
dincolo de competențele care-i sunt atribuite de statele membre prin tratate. Realizarea acestor
obiective revine instituțiilor Uniunii Europene potrivit articolului 13 din Tratatul privind Uniunea
Europeană.
Obiectivele enumerate la articolul 3 din TUE nu sunt limitative, acestora adăugându-li-se și alte
obiective specifice care rezultă din politicile și acțiunile Uniunii menționate în tratate.
Termenul de obiective, deși nu este menționat expresis verbis în articolul 3 din TUE,
apare ca atare în articolul 1, menționat mai sus, dar și în articolul 7 din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene care prevede că „Uniunea asigură coerența între diferitele sale
politici și acțiuni, ținând seama de ansamblul obiectivelor Uniunii”.
Un alt termen folosit în acest sens de Tratat este cel de misiune/misiuni ale Uniunii, în
special atunci când este analizat principiul cooperării loiale dintre Uniune și statele membre
(articolul 4 alineatul (3) al TUE).
Articolul 3 alineatul (6) face trimitere directă la termenul de „obiective”, de unde se poate
deduce că cele de mai sus pot fi catalogate ca obiective ale Uniunii pe care aceasta le urmărește
„prin mijloace corespunzătoare”.

Structura instituțională a Uniunii Europene

Cadrul instituțional al Uniunii Europene este prevăzut în articolul 13 din Tratatul privind
Uniunea Europeană care pentru prima data enumeră instituțiile Uniunii Europene sub formă de
listă și face trimitere expresă la 2 organe auxiliare – Comitetul Economic și Social și
Comitetul Regiunilor.
Așadar, instituțiile prevăzute sunt:
1. Parlamentul European ( PE)
2. Consiliul European
3. Consiliul ( CONS)
4. Comisia Europeană
5. Curtea de Justiție ( CJUE)
6. Banca Centrală Europeană ( BCE)
7. Curtea de Conturi

Principiile care guvernează activitatea instituțiilor:

1) Principiul autonomiei de voință: Deși acest principiu nu este prevăzut în mod expres în
tratate, din analiza modului de organizare și funcționare a instituțiilor rezultă consacrarea sa și
domeniul de aplicare. Astfel, principiul autonomiei de voință presupune că:
• instituțiile Uniunii (își) adoptă propriile regulamente de organizare și funcționare (art.
249 din TFUE)
• instituțiile Uniunii Europene își selectează funcționarii și agenții după reguli proprii și în
conformitate cu statutul funcționarilor Uniunii Europene; în acest sens, la nivelul Uniunii
Europene a fost înființat Oficiul European pentru Selecția personalului (EPSO)

2)Principiul atribuirii de competență: Potrivit art. 13 alin. (2) teza I, „fiecare instituție
acționează în limitele atribuțiilor care-i sunt conferite prin tratate. Potrivit acestui principiu,
instituțiile Uniunii duc la îndeplinire obiectivele din tratate cu respectarea propriilor atribuții
conferite prin tratate fără a fi posibilă delegarea de competențe și fără a se putea realiza un
transfer de competență.
 Astfel, nu este posibilă exercitarea de atribuții deduse, implicite. Cu titlu de exemplu,
menționăm art. 14 și art. 16 din TUE ,conform cărora „Consiliul împreună cu Parlamentul
exercită funcțiile legislativă și bugetară”.
Nerespectarea acestui principiu de către instituțiile Uniunii Europene poate atrage de la
caz la caz declanșarea unei acțiuni în anulare (a unui act adoptat de către o instituție cu depășirea
limitelor atribuțiilor) sau acțiunea în carență (când o instituție are o atribuție prevăzută în tarta și
nu o respectă.

3)Principiul cooperării loiale: Acest principiu este o componentă a principiului echilibrului

instituțional, alături de principiul separării puterilor între instituțiile Uniunii Europene.
În conformitate cu art. 13 alin. (2) teza a II-a din TUE „instituțiile cooperează unele cu
altele în mod loial”. Un exemplu clasic de cooperare între instituții îl reprezintă art. 294 din
TFUE care descrie procedura legislativă ordinară, coroborat cu art. 295 din TFUE.
Același triunghi instituțional întâlnit în cadrul procedurii legislative ordinare, respectiv
Comisia care inițiază și Parlamentul și Consiliul care adoptă, poate fi întâlnit și în carul
procedurii bugetare de la art. 314 din TFUE.
În ceea ce privește separarea puterilor, se poate observa că aceasta nu este identică cu
schema clasică a separării puterilor la nivel național, întrucât puterea legislativă este exercitată de
Parlamentul European și Consiliu, Comisia reprezintă executivul și interesele Uniunii, iar
puterea judecătorească este exercitată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Așadar, instituțiile Uniunii Europene acționează în mod coerent și unitar pentru
îndeplinirea obiectivelor Uniunii.

Institutiile Uniunii Europene ( Curs 8+ Curs 9 + Curs 10)

1. Parlamentul European:

A aparut pe cale conventionala in cadrul fiecareia din cele 3 comunitati europene infiintate in
anii ’50- functionand cate o Adunare cu un rol consultativ, formata din reprezentantii
Parlamentelor nationale

In 1957, prin Conventia de Reunificare a acestor adunari si a curtilor de justitie s-a creat
Adunarea Parlamentara Europeana care s-a reunit pentru prima data la Strasbourg in 1958. Iar in
in 1962 si-a luat denumirea de “ Parlament European”.

Organizarea si functionarea Prlamentului European: In prezent, articolul 14 TUE prevede ca

Parlamentul European este format din 750 de membri + presedinte ( Ro are un numar de 33 de
europarlamentari) . Membrii Parlamentului European sunt alesi din 1979 prin vot universal,
direct, liber si secret de catre cetatenii statelor membre, conform unei proceduri de alegeri
stabilite la nivel european ( Legea nr. 33/2007 privind organizarea alegerilor pentru Parlamentul
european). Mandatul membrilor Parlamentului European este de 5 ani. Acestia se bucura de
privilegii si imunitati conform Protocolului nr. 7 ( a se vedea hotararea in cauzele C-200/07 si C-
201/07 privind imunitatea parlamentara si invocarea acesteia de catre instantele nationale).
Sediile Parlamentului European: Potrivit protocolului nr.6 , Parlamentul European are
urmatoarele sedii: la Strasbourg, unde se desfasoara cele doua sesiuni lunare inclusiv cea
bugetara ; la Bruxelles - sesiunile plenare suplimentare, de asemenea la Bruxelles au sediul
Comisiile Parlamentului European ; la Luxemburg : unde se afla Secretariatul General al
Parlamentului ( a se vedea hotararea in cauzele conexate C-237/11 si C-238/11). Parlamentul
European s eintruneste in sesiune anuala in a doua zi de marti a lunii martie.
In ceea ce priveste structurile Parlamentului European, acestea sunt urmatoarele:
- Presedintele Parlamentului European :ales de membrii Parlamentului European pentru
un mandat de 2 ani si jumatate
- Biroul :format din Presedinte, 14 vice-presedinti, 5 chestori ; rolul Biroului este acela de
a gestiona aspecte legate de administrarea, personalul, si organizarea Parlamentului
European
- Conferinta Presedintilor Grupurilor Politice : este formata din presedinte si presedintii
grupurilor politice din Parlament; aceasta reprezinta organul politic al Parlamentului
European . In prezent, sunt 7 grupuri politice la nivelul Parlamentului European : ex-
grupul partidului popular european, iar grupul cu cel mai mic numar de membrii este
grupul confederal al Stangii Unite Europene ( Stanga Verde Nordica)
- Conferinta Presedintilor Comisiilor Parlamentare: este formata din presedintii tuturor
celor 20 de Comisii Permanente si din presedintii Comisiilor Temporare. Comisile
Parlamentare actioneaza in diferite domenii : libertati, concurente etc; iar Comisiile
Temporare pot fi create in diferite scopuri ( ex: Comisie Temporara de Ancheta)
- Conferinta Presedintilor de Legatie: este formata din Presedintii tuturor delegatiilor
interparlamentare permanente; aceasta are un rol politic; delegatiile PE deruleaza relatiile
cu Parlamentale statelor terte .
- Atributiile Parlamentului European: art 14 din TUE precizeaza ca Parlamentul
European si Consiliul UE (CONS) exercita functiile legislativa si bugetara. Procedura
legislativa este mentionata de art 289 TFUE care defineste cele doua tipuri de proceduri
existenta in prezent la nivelul dreptului UE: procedura legislativa ordinara care a inlocuit
procedura codeciziei, introdusa prin Tratatul de la Maastricht si care consta in adoptarea
in comun de catre PE si Consiliu a unui regulament, a unei directive sau a unei deicizii, la
propunerea Comisiei ( art 294 TFUE). Al doilea tip de procedura este cea legislativa
speciala care presupune in cazurile specifice prevazute in tratate adoptarea unui
regulament, a unei directive sau a unei decizii de catre Prlamentul European cu
participarea Consiliului sau de catre Consiliu cu participarea Prlamentului European.

Asadar, Parlamentul si Consiliul sunt institutiile UE care adopta actele legislative la nivelul
UE, acte obligatorii pentru statele membre prin care se realizeaza armonizarea legislatiei
statelor membre in vederea indeplinirii obiectivelor UE. Legislatia bugetara este de asemenea
exercitata impreuna cu Consiliul, potrivit art 314 TFUE, aceste institutii adoptand bugetul
annual al Uniunii Europene la propunerea Comisiei Europene.
O alta atributie importanta a Parlamentului European este aceea de control politic pe
care il exercita in principal asupra Comisiei Europene ca organ colegial. Astfel, Comisia
Europeana raspunde in fata Parlamentului European, care ii poate adresa intrebari
sau o poate audia . Parlamentul poate cere Comisiei sa prezinte orice propunere
corespunzatoare care sa fundamenteze adoptarea unui act la nivelul UE. Insa cel mai
 important mecanism de control politic asupra Comisiei le prezinta adoptarea unei motiuni de
cenzura privind activitatea Comisiei, a carei adoptare face ca toti membrii Comisiei sa
demisioneze colectiv din functiile lor ( a se vedea cazul comisiei Santer – 1999 sau hotararea
CJUE cauza C432/04). Tot in cadrul controlului politic, Parlamentul European poate audia
Consiliul European si Consiliul UE, de altfel presedintele Consiliului European prezinta
Parlamentului European cate un raport dupa fiecare reuniune a Consiliului European. O
atributie in virtutea rolului sau de a reprezenta interesele cetatenilor UE , Parl European
exercita atributii specifice in ceea ce priveste promovarea si garantarea drepturilor
cetatenilor.
Astfel : Parlamentul European alege Ombudsmanul European care este imputernicit sa
primeasca plangeri din partea oricarui cetatean al UE; plangeri care privesc cazuri de
administrare defectuoasa in activitate institutiilor organelor, agentiilor si oficiilor UE – art 228
TFUE. In fiecare an Ombudsmanul prezinta Prlamentului European un raport cu privire la
investigatiile pe care le realizeaza. Mandatul Ombudsmanului este de 5 ani, pe durata mandatului
Parlamentului European. In acelasi context, Parlamentul European poate primi petitii din partea
cetatenilor Uniunii Europene care privesc domeniile de activitate ale UE si care ii vizeaza in
mod direct in legatura cu respectivii cetateni. De asemenea, Parlamentul European a adoptat de-a
lungul timpului o serie de rezolutii cu privire la respectarea drepturilor fundamentale in cadrul
UE ( inclusiv cu privire la aplicarea Cartei Drepturilor Fundamentale ale UE) dar si cu privire la
respectarea drepturilor fundamentale in statele terte, inclusiv in statele care se pregatesc sa adere
la UE. In plan extern, Parlamentul European intretine, dupa cum am observat, relatii cu
Parlamentele nationale din statele terte prin intermediul delegatiilor interparlamentare. Insa,
rolul important in materie externa il are Parlamentul in procesul de incheiere a acordurilor
internationale la nivelul UE in sensul in care PE fie este consultat fie cu privire la incheierea
anumitor acorduri, fie aproba incheierea altora potrivit art 218 (6) a) TFUE.
In concluzie, atributiile Parlamentului European reflecta caracterul democratic al Uniunii
Europene si preocuparea constanta pentru interesul fundamental al cetatenilor statelor
membre.

2. Consiliul European

- Institutie care a aparut pe cale neconventionala, in 1974 liderii europeni luand decizia de
a se reuni in mod regulat pentru a defini orientarile politice ale Comunitatii Economice
Europene. Tratatul de la Maastricht este cel care mentioneaza pentru prima data Consiliul
European ca instituie, fara insa ao defini ca atare. Tratatul de la Lisabona include
pentru prima data Consiliul European in lista institutiilor UE.
- Consiliul European este o institutie care exercita un rol politic la nivelul UE, consolidand
integrarea politica.
- Organizarea si functionarea: Potrivit Art 15 din TUE, Consiliul European este compus
din sefii de stat sau de guvern, precum si de Presedintele sau si Presedintele Comisiei;
Inaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate participa la
lucrarile Consiliului European.
- Consiliul European se intruneste de doua ori pe semestru sau ori de cate ori este necesar,
la convocarea Presedintelui. ( a se vedea Consiliul European Art. 50)
 - Sefii de stat sau de guvern pot fi asistati de un ministru de resort ( anterior Tratatului de la
Lisabona puteau sa fie asistati doar de Ministrul de Externe ), iar Presedintele poate fi
insotit de un membru al Comisiei.
- In ceea ce priveste functionarea, trebuie precizat ca aceasta institutie se pronunta prin
consens si se recurge la vot atunci cand tratatele prevad in mod expres acest lucru
( unanimitate, majoritate)
- Consiliul European isi alege Presedintele pentru o durata de doi ani si jumatate, cu
posibilitatea reinnoirii mandatului o singura data; aceasta functie a fost introdusa prin
Tratatul de la Lisabona.
- Atributiile Consiliului European: Potrivit aceluiasi articol 15 din TUE “ Consiliul
European ofera Uniunii impulsurile necesare dezvoltarii acesteia si defineste orientarile si
prioritatile politice generale”. Pe langa aceasta atributie esentiala, eminamente politica,
Consiliul European exercita si alte atributii precum : numirea Comisiei Europene dupa
aprobarea Parlamentului European; propunerea catre Parlamentul European persoana
candidata la functia de Presedinte al Comisiei; numirea Inaltului Reprezentant al Uniunii
pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate; numirea Comitetului Executiv al Bancii
Centrale Europene; stabilirea formatiunilor Consiliului UE; in materie de PESC (
Politicii externe si de securitate comuna) – identificarea intereselor “ strategice ale
Uniunii, stabileste obiectivele si defineste orientarile generale inclusiv in materie de
aparare, adoptand deciziile necesare in acest sens.”
- Atributii specifice indeplineste si Presedintele Consiliului European care, pe langa
sarcinile legate de organizarea si functionarea Consiliului, prezinta Parlamentului
European un raport dupa feicare reuniune a Consiliului; asigura reprezentarea externa a
Uniunii fara a duce atingere atributiilor Inaltului Reprezentant
- Consiliul European nu exericta functia legislativa

In concluzie, se poate observa faptul ca acasta institutie a dobandit un rol din ce in ce mai
important la nivelul Uniunii Europene stabilind prioritatile acesteia nu numai pe termen mediu si
lung, ci si pe termen scurt. De altfel, se considera ca Presedintele Consiliului European este
insasi Presedintele Uniunii Europene.

3. Consiliul Uniunii Europene ( CONS ) :

- A aparut tot pe cale conventionala, prin reunificarea celor 3 Consilii existente pentru
fiecare dintre cele 3 comunitati europene – CECO, CEE, CEEA ( EUROATOM); Rolul
sau este unul decizional
- Organizare si functionare: Articolul 16 din TUE prevede ac aceasta institutie este
compusa din cate un reprezentant la nivel ministerial al fiecarui stat membru
“imputernicit sa angajeze Guvernul statului pe care il reprezinta si sa exercite dreptul de
vot”
- Consiliul UE este organizat in 10 formatiuni numite consilii in diferite domenii de
activitate – ex: Agricultura, Justitie si Afaceri Interne etc; dintre care doua sunt
mentionate in tratat respectiv : Consiliul Afaceri Generale care asigura coerenta lucrarilor
diferitelor formatiuni si ! pregateste reuniunile Consiliului European. ; Consiliul Afaceri
Extene care ste condus de Inaltul Reprezentant si care elaboreaza actiunea externa a
Uniunii Europene
- Presedintia formatiunilor Consiliului UE este asigurata, cu exceptia acelei Afaceri
Externe, de reprezentantii statelor membre dupa un sistem de rotatie legal. Ca structura,
avem:
- COREPER care ! “ raspunde de pregatirea lucrarilor Consiliului UE si de executarea
mandatelor care sunt incredintate de catre acesta”
- Secretariatul General care asista in acelasi timp si Consiliul European
- Dispune de Grupuri si Comitete formate din reprezentanti ai statelor membre, experti
nationali care sunt implicati in procedura de adoptare a actelor legislative . In acest sens,
pot fi amintite si Grupurile in cadrul carora sunt analizate diferitele propuneri legislative
si care isi inceteaza activitatea in momentul emiterii actului respectiv.
- In privinta adoptarii deciziilor in cadrul Consiliului, regula este ca acestea se adopta cu
majoritate calificata, dar deciziile pot fi adoptate cu majoritate simpla sau cu unanimitate;
fiecare stat membru dispune de un anumit numar de voturi repartizate conform
Tratatului.
- Atributiile Consiliului UE: dupa cum am vazut, Consiliul UE si Parlamentul European
exercita impreuna functiile legislativa si bugetara. Pe langa aceste functii importante,
exercitate in cadrul triunghiului institutional alaturi de Consiliul UE si Comisie,
Consiliul UE mai exercita si alte functii precum : defineste politicile Uniunii Europene,
coordoneaza; stabileste salariile, indemnizatiile si pensiile Presedintelui Consiliului
European, Presedintelui Comisiei, Inaltului Reprezentant, membrilor Comisiei,
Presedintilor, membrilor si grefierilor CJUE, precum si ale Secretarului General al
Consiliului UE. Totodata, Consiliul UE stabileste lista membrilor Comisiei ( alaturi de
Presedinte), membrilor Curtii de Conturi, membrilor Comitetului Regiunilor si
Comitetului Economic si Social in baza propunerilor statelor membre. In materie de
PESC ( Politica externa si de Securitate Comuna), Consiliul UE elaboreaza aceasta
politica si adopta deciziile necesare pentru definirea si punerea ei in aplicare in baza
orientarilor Consiliului European. Consiliul UE poate solicita Comisiei sa efectueze toate
studiile pe care aceasta le considera oportune pentru realizarea obiectivelor Uniunii si sa-I
prezinte orice propuneri corespunzatoare. Consiliul UE adopta statutul Comitetelor
prevazute de tratate.
 4. Comisia Europeana:

- Alaturi de Parlamentul European si de Consiliul Uniunii Europene, Comisia face parte

din triunghiul institutional cu atributii in procedura legislativa si bugetara la nivelul
Uniunii Europene.
- La randul ei, aceasta institutie a luat fiinta pe cale conventionala indeplinind cu precadere
functia executiva la nivelul Uniunii Europene
- Organizare si functionare: Potrivit articolului 17 din TUE, Comisia este fromata din cate
un resortisant al fiecarui stat membru ales pe baza competentei generale si a
angajamentului fata de ideea europeana dintre personalitatile care prezinta toate garantiile
de independenta. Mandatul membrilor Comisiei este de 5 ani.

Procedura de numire a Comisiei:

- In functie de rezultatul alegerilor pentru Parlamentului European, Consiliul European ii
propune Parlamentului European un candidat la functia de Presedinte al Comisiei care
este ales de Parlamentul European cu majoritatea membrilor care il compun ( pe
Parlament )
- Consiliul UE de comun acord cu Presedintele ales adopta lista celorlalti membrii ai
Comisiei “ pe baza sugestiilor facute de statele membre”
- Presedintele, Inaltul Reprezentant si ceilalti membrii ai Comisiei sunt supusi in calitate de
organ coegial votului de aprobare al Parlamentului European.
- Comisia este numita de Consiliul European cu majoritate calificata
- Membrii Comisiei se intrunesc in Colegiul Comisarilor si din randul acestora sunt
desemnati vice-presedintii Comisiei.

Functionarea Comisiei se realizeaza prin intermediul Directiilor Generale ( directorate),

serviciilor si agentiilor executive. La randul ei, Comisia este sprijinita de un Secretariat General
propriu si de un grup de comitete reunite sub denumirea de Comitologie.

Atributiile Comisiei:
- Reprezinta interesele Uniunii si in acest sens indeplineste atributii specifice prevazute in
articolul 17 din TUE. Comisia este totodata “ gardian al tratatelor”, “ supravegheaza
aplicarea dreptului Uniunii sub controlul CJUE prin intermediul procedurii de
infrigement.
- In materie bugetara, Comisia nu doar ca initiaza proiectul de buget, ci si executa bugetul
primind descarcare de gestiune de la Parlamentul European
- Comisia exercita functii de coordonare, executare si administrare conform Tratatului.
Reprezentarea externa a Uniunii Europene este asigurata de Comisie, cu exceptia PESC.
Comisia detine monopolul initiativei legislativ, actele legislative find adoptate la
initiativa acesteia, potrivit procedurii legislative mentionate la art 289 TFUE. Odata cu
intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona, Comisia Europeana a dobandit competenta
 de a adopta acte fara caracter legislativ, respectiv acte delegate (A rt 290 TFUE) si acte de
punere in aplicare potrivit art 291 TFUE. Se poate observa ca aceasta institutie
promoveaza interesul general al Uniunii si duce la indeplinire prioritatile acesteia si
obiectivele comune asa cum au fost stabilite de Consiliul European.

5. Curtea de Justitie a Uniunii Europene ( CJUE):

- CJUE isi are originea in Curtea de Justitie a comunitatilor europene, care s-a fromat prin
unificarea celor 3 curti de justitie din cadrul celor 3 comunitati europene prin Conventia
din 1957
- In prezent art 19 din TUE prevede ca sistemul juridsictional al CJUE este format din
Curtea de Justitie, Tribunal si tribunalele specializate ( care nu mai functioneaza)
- Rolul acestei instante este de a asigura interpretarea si aplicarea dreptului UE

Organizarea si functionarea:
Curtea de Justitie este compusa din cate un judecator pentru fiecare stat-membru, carora
li se adauga 10 avocati generali care au rolul de a pune concluzii, acestea neavand caracter
obligatoriu pentru instanta. Potrivit articolului 253 TUE, judecatorii si avocatii generali ai Curtii
de Justitie sunt alesi dintre personalitatile ! care ofera toate garantiile de independenta si care
intrunesc conditiile cerute pentru exercitarea in tarile lor a celor mai inalte functii jurisdictionale
sau pot fi juristconsulti ai caror competente sunt recunoscute. Pentru desemnarea acestora,
Tratatul de la Lisabona a instituit un Comitet Consultativ ( art 255 TFUE) care emite avize
consultative cu privire la acei judecatori.
Mandatul membrilor Curtii de Justitie este de 6 ani ( judecatori si avocati generali) care este
reinnoibil, insa la feicare 3 ani are loc o reinnoire partiala. Membrii CJUE sunt numiti de comun
acord de catre membrii guvernelor statelor membre. Grefierul nu este membru a Curtii de
Justitie, iar CJUE ii numeste pe grefieri/ grefier
Tribunalul:
Potrivit articolului 19 TUE, Tribunalul cuprinde cel putin un judecator pentru fiecare stat-
membru. In prezent sunt cate doi judecatori pentru feicare stat-membru. Avocatii generali sunt
alesi din randul judecatorilor. Membrii Tribunalului sunt alesi dintre persoanele care ofera !
depline garantii de independenta si care au capacitatea ceruta pentru exercitarea unor inalte
functii jurisdictionale. Ca si in cazul judecatorior de la Curte, Comitetul Consultativ de la art 255
TUE emite un aviz cu privire la desemnarea acestor membri. Acestia sunt numiti de comun acord
de catre Guvernele statelor membre pentru o perioada de 6 ani; la feicare 3 ajni are loc o
reinnoire partiala si mandatul este reinnoibil. La randyl lui, Tribunalul isi numeste grefierul si isi
stabileste statutul.
Functionarea CJUE:
Protocolul nr. 3 reglementeaza statutul CJUE. Potrivit acestuia, Curtea de Justitie
infiinteaza in cadrul ei camere formate din 3 si din 5 judecatori la care se adauga Marea Camera
si reunirea in sedinta plenara. Marea Camera este alcatuita, in prezent, din 15 judecatori si se
intruneste la cererea unui stat-membru sau a unei institutii care este parte in proces. Curtea se
intruneste in sedinta plenara in urmatoarele situatii: pentru destituirea ombudsmanului, pentru
destituirea membrilor Comisiei Europene in conformitate cu art 245 si 247 TFUE sau pentru
destituirea unui membru al Curtii de Conturi. De asemenea, in cazul in care considera ca o cauza
cu care este sesizata are o importanta exceptionala, Curtea decide dupa ascultarea avocatilor sa
trimita cauza la sedinta plenara.
Tribunalul poate judeca in camere de 3-5 judecatori, in sedinta plenara, in Marea Camera
sau cu judecator unic.
Procedura in fata CJUE este reglementata de regulamentul de procedura al CJUE adoptat
in 2012. Regulamentul este aprobat de Consiliul UE.
Aspecte de procedura: reprezentarea statelor membre si a institutiilor in fata CJUE este
asigurata de catre un agent. Celalalte parti trebuie sa fie reprezentate de catre un avocat.
Procedura in fata Curtii cuprinde o faza scrisa si una orala. Trebuie distinsa dupa cum este vorba
de o actiune directa sau o trimitere preliminara. Regimul lingvistic este cel stabilit de
Regulamentuld de Procedura in sensul in care limbile de procedura sunt limbile oficiale ale UE,
diferentiandu-se utilizarea acestora in functie de tipul actiunii introduse in fata Curtii de Justitie.
Hotararile si ordonantele Curtii de Justitie sunt obligatorii atat pentru parti, iar in anumite cazuri
au efect erga omnes.
Competenta Curtii de Justitie: Art 19 din TUE prevede ca Curtea hotaraste in conformitate cu
tratatele cu privire la actiunile introduse de un stat-membru, de o institutie ori de persoane fiizice
sau juridice ( actiuni directe precum actiunea in anulare art 263 TFUE, actiunea in carenta art
265 TFUE, actiunea in raspundere extracontractuala Art 340 TFUE ). De asemenea, Curtea
hotaraste cu titlu preliminar la solicitarea instantelor judecatoresti nationale cu privire la
interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de institutiile Uniunii Europene.
Curtea de Justitie poate hotari in celelalte cazuri prevazute de Tratate ( Art 218 TFUE – aviz cu
privire la compatibilitatea proiectelor de acorduri internationale incheiate de UE.

6. Banca Centrala Europeana ( BCE)

- A fost infiintata dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht, avand un rol

important in realizarea Uniunii economice si monetare.

Organizare si functionare:
Este singura institutie a UE care are personalitate juridica. BCE are urmatoarea structura:
- Consiliul Guvernatorilor: este constituit din membrii Comitetului Executiv si din
guvernatorii Bancilor Centrale nationale ale statelor memmbre a caror moneda este Euro.
- Comitetul Executiv: este compus din Presedinte, vice-presedinte si alti 4 membri care
sunt numiti de Consiliul European si care au un mandat de 8 ani care nu este reinnoibil.
- Consiliul General care este format din Presedinte, Vice-presedinte si ! Guvernatorii
bancilor nationale ale statelor membre
- Consiliul de Supraveghere : are propriul presedinte, un vice-presedinte ales din membrii
Comitetului Executiv, din alti reprezentanti ai Bancii Centrale Europene si din
reprezentanti ai autoritatilor nationale de supraveghere

Atributiile Bancii Centrale Europene: Banca Centrala Europeana si bancile centrale nationale
constituie Sistemul European al Bancilor Centrale ( SEBC). BCE si bancile centrale ale statelor
din Zona Euro constituie EuroSistemul. BCE si bancile centrale nationale pot emite bancnote
Euro. BCE aproba volumul emisiunii de moneda metalica Euro de catre statele membre. BCE
indeplineste emisiuni specifice privind supravegherea prudentiala a institutiilor de credit si a
altor institutii financiare cu exceptia celor de asigurari. De asemenea, BCE este consultata cu
privire la adoptarea oricarui act in domeniile sale de competenta.

7. Curtea de Conturi:

- Este mentionata pentru prima data in Tratatele Uniunii Europene in Tratatul de la

Maastricht, aceasta infiintand din 1975.

Organizare si functionare: este fromata din cate un resortisant pentru fiecare stat-membru.
Consiliul Uniunii Europene adopta lista membrilor Curtii de Conturi in conformitate cu
propunerile facute de statele-membre. Mandatul acestora este de 6 ani si se exercita in deplina
independenta. Este organizata in 5 Camere care au diferite roluri spre exemplu Camera de Audit.
Atributiile Curtii de Conturi: verifica totalitatea conturilor de venituri si cheltuieli ale Uniunii
Europene, inclusiv ale organelor, oficiilor, agentiilor Uniunii. Curtea de Conturi prezinta
Parlamentului European si Consiliului o declaratie de asigurare referitoare la veridicitatea
conturilor si la legalitatea operatiunilor si inregistrarea acestora in conturi. Aceasta ( declaratia)
se publica in Jurnalul Oficial al UE. Curtea de Conturi examineaza legalitatea si corectitudinea
veniturilor si heltuielilor si asigura buna gestiune financiara; in acest sens efectueaza controale
asupra actelor justificative si daca este cazul prin controale la fata locului. Curtea de Conturi
intocmeste un raport annual dupa incheierea fiecarui exercitiu financiar.
In concluzie, s-a aratat ca aceasta institutie reprezinta constiinta financiara a Uniunii Europene.

Agentiile, organele si institutiile Uniunii Europene ( Curs 11)

Organele consultative la nivelul Uniunii Europene
Art 13, ultimul alineat din TUE prevede 2 organe auxiliare – Comitetul Economic si Social si
Comitetul Regiunilor ca avand functii consultative la nivelul Uniunii. In mod evident, aceste
organe sprijina activitatea institutiilor UE in special in ceea ce priveste exercitarea functiei
legislative.
Comitetul Economic si Social

- A fost infiintat prin Tratatul de infiintare a Comunitatii Economice Europene de la Roma,

din 1957
- Potrivit articolului 300(2)TFUE acesta este fromat din reprezentanti ai organizatiilor
patronale, salarialesi din reprezentanti ai societatii civile din domeniul socio-economic,
profesional si cultural. Potrivit TFUE, numarul membrilor Comitetului Economic si
Social nu poate depasi 350 – in prezent fiind 326 de membri, Romania avand un nr de 15.

Membrii Comitetului Economic si Social sunt numiti de Consiliu prin decizie in baza
proprunerilor primite de la statele membre. Mandatul este de 5 ani. Dupa cum am mentionat,
Comitetul Economic si Social are ca principala atributie emiterea de avize la solicitarea
Parlamentului European, Comisiei si Consiliului UE in cazurile prevazute de tratate, dar poate
emite avize si din proprie initiativa in toate cazurile in care considera oportun. De altfel, si
celelalte institutii pot solicita avizul ori de cate ori o considera oprtun.

Comitetul Regiunilor

- A fost infiintat prin Tratatul de instituire a UE de la Maastricht, din 1992 care a intrat in
vigoare in 1993
- Potrivit articolului 300(3) TFUE acesta este format din reprezentanti ai Colectivitatilor
Regionale si Locale care sunt fie titularii unui mandat electoral in cadrul unei autoritati
locale sau regionale, fie raspund din punct de vedere politic in fata unei adunari alese.
Este fromat din primarii in principal ai statelor membre. Numarul membrilor Comitetului
Regiunilor nu poate depasi 350 – in prezent avand un numar de 329 de membri – Ro
avand tot 15.

Membrii Comitetului Regiunilor sunt numiti pentru un mandat de 5 ani, Consiliul adoptand lista
acestora pe baza propunerilor fiecarui stat membru. Trebuie precizat ca la incheierea mandatului
la nivel national, mandatul membrilor Comitetului inceteaza din oficiu si sunt inlocuiti pentru
restul mandatului potrivit aceleiasi proceduri. Ca si celalalt organ auxiliar, Comitetul Regiunilor
emite avize consultative la cererea Parlamentului European, Consiliului sau Comisiei in cazurile
prevazute de tratate sau ori de cate ori institutiile considera oportun precum si din proprie
initiativa daca o considera oportu. Comitetul Regiunilor poate introduce potrivit art 263(3) TFUE
o actiune in anularea actelor obligatorii adoptate la nivelul Uniunii daca prin aceasta urmareste
salvgardarea propriilor prerogative. Totodata, o actiune in anulare poate fi introdusa de Comitetul
Regiunilor in baza protocolului numarul 2 privind aplicarea principiilor subsidiaritatii si
proportionalitatii care la articolul 8, paragraful al doilea prevede ca acest comitet poate solicita
CJUE anularea unui act legislativ pe motiv ca acesta a fost adoptat cu incalcarea principiului
subsidiaritatii.

Agentiile UE nu au o reglementare specifica in Tratat, insa rolul acestora a devenit din ce in ce

mai important in ultimii ani, contruibuind I mod direct la atingerea obiectivelor UE. In prezent,
exista urmatoarele tipuri de agentii: executive care sunt infiintate de Comisia Europeana pe o
perioada determinatav de timp si care indeplinesc sarcini specifice legate de anumite programe
ale UE; agentii descentralizate care contribuie la punerea in aplicare a politicilor Uniunii
Europene si care au fost create pentru o periada nedterminata. Acestea sprijina cooperarea dintre
Uniunea Europeana si guvernele statelor membre prin punerea in comun a expertizei
principalilor actori in stitutionali respectiv institutiile UE si autoritatilor nationale. Acestea sunt
cele mai multe, isi au sediile in diferite state ale UE – Agentia Medicamentului, la care am
concurat si noi pentru obtinerea sediului ei. Agentia pentru Munca de la Bretislava, etc ; Agentii
aflate in domeniul de securitate comuna- ele au fost infiintate pentru a indeplini sarcini specifice
de natura tehnica, stiintifica si administrativa in cadrul politicii externe si de securitate comuna.
Astfel, trebuie mentionat ca Tratatul mentioneaza in mod expres o astfel de agentie la articolul 42
TUE respectiv Agentia Europeana de Aparare ca are ca principal rol identificarea necesitatilor
operationale precum si participarea la definirea unei politici europene in materie de capacitati si
de armament. ; Agentiile si organismele euro-atom care au fost create cu scopul de a
sustinerealizarea obiectivele tratatului de instituire a Energiei Atomice : coordonarea
programelor nationale de cercetare nucleara in scopuri pasnice; garantarea aprovizionarii
suficiente si sigure cu energie nucleara. S epoate oberva ca aceste agentii au dobandit capacitate
procesuala pasiva in fata CJUE in sensul in care :

- Se poate introduce o actiune in anularea actelor emise de agentii si care produc efecte
juridice fata de terti
- Se poate introduce o actiune in carenta impotriva agentiilor care nu au actionat desi avea
obligatia de a o face potrivit Tratatului.

Oficiile Uniunii Europene:

Ca si agentiile, acestea nu au o reglementare expresa in tratat, insa ca si celelalte organe si agentii

au calitate procesuala pasiva in cazul unei actiuni in anulare sau in carenta si de asemenea pot
face obiectul verificarilor de catre Curtea de Conturi cu privire la veniturile si cheltuielile
efectuate. Cu titlu de exemplu putem mentiona Oficiul European pentru Selectia Personalului (
EPSO) prin intermediul careia se recruteaza personalul pentru institutiile UE.

Banca Europeana de Investitii:

Este una dintre institutiile UE care nu este mentionata in mod expres in Art 13 din TUE ca
institutie a UE, dar care este reglementata in articolele 308 si 309 din TFUE si care cuprinde
statutul Bancii. Membrii Bancii Europene de Investitii sunt chiar statele membre. Aceasta are o
structura organizationala proprie care o ajuta sa si duca la indeplinire in concordanta cu
obiectivele UE . Atfel potrivit art 309 TFUE banca faciliteaza prin acordarea de imprumuturi si
garantii si fara a oferi un scop lucrativ in toate sectoarele economiei precum proiecte de interes
comun pentru mai multe state.

Ordinea juridica la nivelul UE

- Delimitari conceptuale: Sintagma “ drept comunitar” a fost inlocuita cu cea de drept al

Uniunii Europene sau drept unional sau sintagma aquis comunitar. Ordinea juridica
desemneaza totalitatea actelor adoptate la nivelul UE (izvoare) privite in ierarhia lor care
cuprinde drepturile si obligatiilor, care leaga ansamblul statelor membre dar si statele
candidate. Astfel acquis-ul cuprinde atat dreptul Uniunii Europene lato sensu cat si
principiile si obiectivele politice ale tratatelor UE.

Izvoarele primare de drept ale Uniunii Europene (Curs 12)

- Ne bazam pe piramida lui Kelsen si pe interpretarea facuta de CJUE care nu poate
rezulta decat din Tratat.
- Ierarhia izvoarelor de drept a UE pzoitioneaz ca norma suprema la nivelul UE izvoarele
de drept primar care sunt urmate de principiile generale de drept; tratatele saua cordurile
internationale incheiate de UE care sunt obligatorii atat pentru institutiile UE, cat si
pentru statele membre. Pe locul urmator aflandu-se cele mai numeroase izvoare adoptate
 de institutiile UE, respectiv izvoarele primare sau derivate, iar la baza ierarhiei se afla
dreptul complementar sau de soft law.

Izvoarele primare de drept ale UE cuprind urmatoarele categorii de izvoare: tratatele

constitutive/institutive adica cel de la Paris si cele de la Roma, apoi tratatele de modificare,
tratatele de aderare, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene ( CDFUE). Pe langa
acestea, adaugam Protocoalele care sunt anexate in mod firesc tratatelor respective. Tratatele de
aderare au fost incheiate pe valuri de extindere, in sensul ca nu avem un tratat de aderare a
Romaniei separat de cel pt Bulgaria spre exemplu.
Jurisprudenta CJUE opera totusi o ierarhizare a tratatelor, in sensul in care tratatele institutive si
cele modificatoare aveau prioritate fata de tratatele de aderare. Acestea din urma trebuie
interpretate in lumina intregului sistem de drept al UE. In prezent, dupa cum cunoastem potrivit
art 1, paragraful final din TUE – UE se intemeiaza pe Tratatul privind Uniunea Europeana si pe
Tratatul privind functionarea Uniunii Europene care au aceeasi valoare juridica. In privinta
tratatului de instituire a EUROATOM nu exista o prevedere expresa cu privire la raportarea
acestuia la cele doua tratate, insa sistemul institutional prevazut de TUE si TFUE este utilizat si
pentru UE si CEEA ( EUROATOM) . Totusi, intalnim cu titlu de exemplu in Protocolul nr. 1 si
in Protocolul nr. 3 prevederi exprese care indica faptul ca aceste protocoale sunt anexate si la
Tratatul de instituire a EUROATOM.
In ceea ce priveste caracteristicile acestor izvoare primare:
- Tratatele UE sunt ratificate in legislatia interna a statelor membre , asadar nu
beneficiaza de aplicabilitate imediata in ordinea juridica a statelor membre. De asemenea,
conform jurisprudentei CJUE tratatele UE se aplica in mod prioritar ca orice alt izvor de
drept al UE in ordinea juridica a statelor membre.
- Aplicarea tratatelor este analizata in stransa legatura cu absenta aplicabilitatii imediate, in
sensul in care este nevoie de o norma nationala de preluare a lor. Totusi, Curtea de la
Luxemburg a aratat ca anumite dispozitii din Tratat se bucura de efect direct in ordinea
juridica nationala, insa aceste situatii sunt analizte de la caz la caz.

Revizuirea tratatelor:

- Art 48 din TUE prevede o noua procedura de ratificare a tratatelor UE, respectiv o
procedura ordinara si o procedura simplificata. Initiativa revizuirii Tratatelor poate
apartine statelor membre ( Guvernelor) sau Comisiei care se adreseaza Consiliului UE.
- Proiectele de revizuire a Tratatelor pot viza, printre altele, extinderea sau restrangerea
competentelor Uniunii Europene.
- Consiliul trimite proiectele de revizuire Consiliului European. Consiliul European, prin
Presedinte poate sa convoace o Conventie compusa din reprezentanti ai Parlamentelor
nationale, ai sefilor de stat sau de guvern, ai Prlamentului European si ai Comisiei.
- Comisia analizeaza proiectele de revizuire si adopta prin consens o recomandare adresata
conferintei reprezentantilor guvernelor statelor membre, care este convocata ! de
Consiliul UE in vederea adoptarii de comun acord a modificarilor care trebuie aduse
tratatelor.
Procedura simplificata:
- Prevede faptul ca initiativele de revizuire se adreseaza Consiliului European si acestia pot
viza revizuirea integrala sau partiala a dispozitiilor partii a III-a din TFUE urmand etape
specifice.
- In ceea ce priveste CDFUE, aceasta a dobandit valoarea juridica de Tratat prin Art 6(1)
din TUE si reprezinta un catalog al drepturilor fundamentale respectat de institutiile UE si
e statele membre ! atunci cand aplica dreptul UE.
- Este important de subliniat faptul ca interpretarea dispozitiilor din Carta trebuie sa se
raporteze la Conventia Europeana a Drepturilor Omului in masura in care Carta contine
drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin Conventie. De asemenea, in masura in
care Carta recunoaste drepturi fundamentale asa cum rezulta acestea din traditiile
constitutionale comune statelor membre aceste drepturi sunt interpretate in conformitate
cu respectivele trandii. Rezulta asadar ca drepturile fundamentale la nivelul UE sunt
consacrate ca izvoare primare de drept, dar in acelasi timp vom vedea ca acestea sunt si
principii generale de drept.
- In concluzie, tratatele UE se afla in varful Piramedi izvoarelor de drept ale UE, intregul
sistem juridic al UE se raporteaza la acestea inclusiv CJUEatunci cand este chemata sa
se pronunte cu privire la actele adoptate de institutiile, organele, agentiile si oficiile UE,
avand caracter obligatoriu sau cu privire la lipsa de actiune a institutiile, organele,
agentiile si oficiile UE care aveau obligatia de a actiona potrivit tratatelor si nu au
indeplinit-o. de asemenea, trebuie mentionat faptul ca atunci cand se pronunta cu privire
la o trimitere preliminara formulata de o isntanta nnationala, CJUE nu se poate pronunta
decat cu privire la interpretarea tratatelor si nu cu privire la validitatea acestora. ( Art 267
TFUE)

Principiile generale de drept la nivelul UE :

- Au rolul de a acoperi lacunele si se afla pe treapta a doua a actelor de drept unional
potrivit jurisprudentei CJUE avand caracter de izvor de drept nescris. In doctrina s-a
aratat ca exista 4 categorii de principii respectiv: 1. Principii ale dreptului international
public; 2. Principii generale ale Dreptului Intern al statelor membre; 3. Principii proprii
ale dreptului UE ; 4. Drepturile fundamentale .

1.Principiile Dreptului international public:

- Dupa cum cunoastem, principiile generale de drept reprezinta izvor de drept si la nivelul
dreptului international public potrivit art 38 din Statutul CIJ . La randul ei, UE ca
organizatie internationala interguvernamentala se angajeaza in Art 3(5) TUE sa respecte
dreptul international public si implicit principiile specifice acestei ramuri de drept.
Totusi, instanta de la Luxemburg foloseste in interpretarile sale aceste principii numai in
masura in care acestea sunt compatibile cu structura juridica si institutionala a UE.
Astfel, principii precum cel al reciprocitatii sau principiul potrivit caruia o parte este
autorizata sa suspende aplicarea unor dispozitii dintr-un tratat international in conditiile in
 care cealalta parte nu le mai aplica deja sau principiul estoppel-ului. Alte principii sunt
aplicate prin adaptare la specificitatea dreptului UE precum principiul teritorialitatii, in
dreptul UE teritoriul UE carora li se aplica anumite dispozitii din TFUE potrivit art 355
TFUE. Exista insa principii de drept international public care se aplica ca atare in dreptul
UE precum principiul pacta sunt servanda sau al cooperarii loiale; principiul efectului util
sau principiul egalitatii suverane.

2.Principii generale ale dreptului intern al statelor membre:

Dupa cum am vazut, CDFUE recunoaste drepturile care deriva din traditiile constitutionale
ale statelor membre, ceea ce face trimitere in mod evident la principii de drept intern, dar pot fi
identificate si alte principii precum dreptul la aparare, principiul securitatii juridice, cel al
egalitatii in fata legii/reglementarii - principiul retragerii actelor administrartive, principiul
bunei-credinte. O prevedere expresa a principiilor generale de drept ale statelor membre este
prevazuta in art 340(2) TFUE potrivit caruia raspunderea extracontractuala a UE se aplica in
conformitate cu principiile comune statelor membre in materie. Raspunderea extracontractuala (
delictuala) a UE presupune ca aceasta este tinuta responsabila de faptele savarsite de institutiile
si agentii UE in exercitarea functiilor lor

3.Principii specifice dreptului UE:

Aceste principii au ca surse insusi dreptul UE si sunt marcate de specificitatea acestuia

precum principiul echilibrului institutional, principiul libertatii e circulatie, principiul
preferintei comunitare/unionale in domeniul agricol; principiul solidaritatii

4.Drepturile Fundamentale

- Reprezinta nu numai un zivor de drept primar, dar si principii generale de drept potrivit
art 6(3) TUE – drepturile fundamentale sunt garantate de Conventia Europeana a
Drepturilor Omului si cum rezulta din traditiile constitutionale “ constituie principii
generale ale dreptului UE”.

Acordurile internationale si izvoarele derivate (Curs 13)

Acordurile internationale:
Tratatul de la Lisabona a adus o serie de modificari in ceea ce priveste dimenisunea
externa. Sunt definitie competentele in materie de politica externa si securitate comuna potrivit
art 2(4) TFUE. A doua modificare nou prevazuta prin tratatul mai sus-numit vizeaza faptul ca a
fost introdusa termenul de actiune externa in partea a 5-a din TFUE; iar titlul V din TUE
defineste politica externa si de securitate comuna. De asemenea, s-a modificat procedura de
incheiere acordurilor internationale de catre UE. S-a definit competenta exclusiva a Uniunii
Europene in ceea ce priveste incheierea anumitor acorduri internationale potrivit art 3(2) TUE.
Astfel, in acest context, acordurile internationale sunt definite ca izvoare de drept al UE, acestea
fiind mentionate atat in Titlul V din Tratatul privind Uniunea Europeana, cat si in Partea V-a din
TFUE, UE putand incheia acorduri intrnationale cu state terte sau cu alte organizatii
internationale. Aceste acorduri incheiate de UE sunt obligatorii pentru institutiile UE, dar si
pentru statele membre potrivit Art 216 (2) TFUE. Din punct de vedere al acordurilor pe care UE
le poate incheia, au fost identificate urmatoarele categorii:
1) acorduri incheiate de UE in domeniile care tin de competenta sa exclusiva ( exemplu: politica
comerciala comuna)
2) acorduri incheiate de UE impreuna cu statele membre in care UE si statele membre au
competenta partajata. ( acorduri mixte) ; domeniile de competenta partajata sunt mentionate in
art 4(2) TFUE
3) acordurile incheiate de UE in domeniul PESC – art 37 din TUE
In categoria izvoarelor de drept au fost incluse si acordurile incheiate de statele membre, alte
state membre cu state terte in ceea ce priveste acordurile internationale. Aici este o discutie daca
acestea incheiate de statele membre intra intr-adevar in categoria izvoarelor internationale sau in
categoria dreptului complementar. Salomia zice ca nu.

Procedura de incheiere a acordurilor internationale :

- Este prevazuta de articolul 218 TFUE

- Initiativa incheierii unor acorduri internationale apartine Comisiei sau Inaltului
Reprezentant in domeniul PESC
- Consiliul UE autorizeaz inceperea negocierilor si adopta directivele de negociere (
mandat de negociere)
- Comisia sau Inaltul Reprezentat sunt desemnati de catre Consiliul UE ca negociatori
carora li se poate alatura un Comitet Special desemnat de Consiliul UE care are rol
consultativ
- Parlamentul European aproba inainte de incheiere de catre Consiliu incheierea
acordurilor mentionate la art 218(6) lit a din TFUE precum cele de asociere, cele de
aderare la CEDO precum si pe cele de aderare si de retragere mentionate la art. 49 si art.
50 TUE
- Consiliul UE incheie acorduri internationale dupa consultarea PE potrivit art 218(6) – lit
b
- La solicitarea unui stat membru, a PE, a Consiliului sau a Comisiei – CJUE poate emite
un aviz cu privire la compatibilitatea proiectului de acord cu tratatele. In cazul in care
CJUE emite un aviz negativ – acordul respectiv poate intra in vigoare numai dupa
modificarea tratatelor sau a proiectului de acord.
- Consiliul UE incheie acordurile internationale.
- Pe parcursul intregii proceduri, Cons hotaraste cu majoritate calificata
- Cons UE hotaraste cu unanimitate in cazurile prevazute de art 218(8) paragraful 2 TFUE
( de exemplu in ceea ce priveste acordul de aderare la CEDO). O procedura speciala de
incheiere a acordurilor este prevazuta pentru acordurile in materie monetara, in materie
comerciala precum si in do,eniul transporturilor. Acordurile pe care statele membre
intentioneaza sa le incheie cu state terte trebuie sa fie conforme cu dreptul Uniunii
Europene ( acolo unde pot sa incheie astfel de acorduri, deoarece exista si domenii in care
 doar UE are competenta sau exista o competenta partajata cu statele membre), inclusiv
acordurile incheiate de aceste state anterior aderarii trebuie sa fie conforma tratetele
Uniunii ( Hotararea C-124/95 )

Izvoarele secundare

- Sunt mentionate in art 288 TFUE care prin Tratatul de la Lisabona a fost inclus in
sectiunea “ actele juridice ale Uniunii Europene” . Aceste acte sunt urmatoarele:
regulamentul, directiva si decizia. Acelasi articol mentioneaza si recomandarile si avizele
ca fiind acte fara caracter obligatoriu – de aceea in doctrina au fost incluse in categoria
izvoarelor complementare

1. Regulamentele:

- Aplicabilitatea generala asemanandu-se cu legea din dreptul intern in sensul ca se

adreseaza unei categorii abstracte de destinatari, care sunt intotdeauna toate statele
membre
- Obligativitatea regulamentului in integralitatea sa atat cu privire la scopul care trebuie
atins cat si in ceea ce priveste mijloacele folosite in acest sens; asadar regulamentul este
un act complet din punct de vedere juridic si nu necesita preluarea in ordinea juridica a
statelor membre.
- Aplicarea directa care decurge din faptul ca este un act complet si are drept consecinta
efectul direct, care presupune posibilitatea resortisantilor UE de a invoca direct la nivel
national dispozitiile dintr-un regulament daca acestea sunt clare, precise si neconditionate

2. Directiva:

- Este un act individual

- Nu are aplicabilitate generala, decat in cazuri exceptionale. ( in doctrina dar in practica
indica faptul ca directivele au devenit de multa vreme instrumente de armonizare privind
legislatia interna)
- Are anumiti destinatari stabiliti – respectiv statele membre si nu resortisantilor
- Directiva este un act incomplet dpdv juridic, fiind obligatorie aplicareea, scopul,
mijloacele, formele de atingere. Se poate oberva in aceasta privinta tendinta elaborarii
unor directive din ce in ce mai detaliate acestea transformandu-se practic intr-un
regulament
- Fiind un act juridic incomplet, ea e transpusa in ordinea juridica internationala. In
anumite situatii ea se bucura de efect direct si de o aplicare directa potrivit jurisprudentei
CJUE iar in cazul necomunicarii masurilor de transpunere – Comisia Europeana poate
solicita CJUE impunerea de sanctiuni pecuniare impotriva statului respectiv. Dupa
transpunere urmeaza implementarea.

3. Decizia:
 - Definitia sa este modificata prin Tratatul de la Lisabona
- Nu au caracter general, ci au caracter individual chiar daca din actuala definitie rezulta ca
pot fi adoptate deciziii si fara precizarea destinatarului
- Decizia este obligatorie ca si regulamentul in toate elementele sale
- Are aplicabilitate directa in dreptul intern al statelor membre cu efect direct potrivit
jurisprudentei CJUE

Potrivit art 289 TFUE regulamentele, directivele si deciziile adoptate conform procedurii
legislative ordinare sau speciale sunt considerate acte legislative. La nivelul UE sunt adoptate
acte specifice in domeniul politicii externe si de securitate comuna potrivit art 25 si 26 din TUE
de catre Consiliul UE in baza orientarilor generale stabilite de Consiliul European. In domeniul
PESC nu se adopta acte legislative. In categoria actelor juridice, Tratatul de la Lisabona a inclus
doua noi categorii de acte respectiv actele delegate si actele de punere in aplicare prevazute de
art 290 si 291 TFUE. Actele delegate sunt actele adoptate de Comisia Europeana in baza unei
delegari printr-un act legisolativ si care vizeaza modificarile neesentiale ale actului legislativ
respectiv si care nu au caracter legislativ. Actele de punere in aplicare sunt adoptate de Comisie
sau in situatiile prevazute de Tratate, de Consiliu pentru a sprijini punerea in aplicare in mod
unitar a actelor obligatorii adoptate la nivel european. Statele membre asigura controlul acestor
acte potrivit TFUE si regulamentului 182/2011
Art 297 TFUE contine dispozitii referitoare la publicarea si intrarea in vigoare a actelor
legislative si a actelor fara caracter legislativ. Se semneaza de presedintii institutiilor care le-au
adoptat, daca sunt cu caract general se publica in Jurnalul Oficial.
S-a stabilit o anumita ierarhie in randul izvoarelor derivate in sensul in care au fost considerate
acte de baza actele legislative si actele delegate in timp ce actele de punere in aplicare au fost
considerate acte de executie ( in doctrina, si aceste acte au fost catalogate ca izvoare
complementare )
In concluzie izvoarele derivate sau secundare ocupa cel mai mare loc in ordinea juridica
unionala, fiind instrumente juridice de armonizare a legislatiei statelor membre ceea ce
contribuie la realizarea integrarii in cadrul UE.

Dreptul complementar. Jurisprudenta CJUE.(Curs 14)

Dreptul complementar:

Mai este cunoscut si ca drept tertiar, ca un soft law al UE. El cuprinde acele acte
„atipice” sau „nenumite” care sunt rodul practicii institutiilor UE. Aceste acte nu sunt prevazute
sau definite in tratate, insa sunt foarte des folosite in practica considerandu-se ca ar putea
reprezenta o alternativa la actele juridice prevazute de tratate. Nu a fost elaborata o definitie
standard pentru aceste acte, insa in doctrina sunt considerate ca reprezentand reguli de conduita
prevazute in instrumente carora nu li se atribuie forta juridica obligatorie ca atare, dar care pot
avea totusi efecte juridice indirecte si care au ca scop producerea de efecte practice. In doctrina
franceza se face distinctia intre :

- actele atipice - care imprumuta numele de la actele juridice prevazute in tratate fara sa
pastreze caracteristicile acestora ( regulamentele de ordine interioara ale institutiilor )
- actele nenumite – care sunt adoptate cu intentia de a produce efecte juridice. Ele sunt
lipsite de forta juridica, dar au valoare politica ( comunicarile Comisiei, rezolutiile
Consiliului, cartile albe, cartile verzi).

Potrivit jurisprudentei CJUE, actele de drept complementar pot produce efecte juridice si pot
fi supuse controlului jurisdictional. Dupa cum am mentionat, recomandarile si avizele
prevazute de art 288 ca neavand caracter obligatoriu au fost incadrate in categoria izvoarelor
complementare.

Jurisprudenta CJUE:

CJUE are monopolul interpretarii dreptului Uniunii Europene in scopul aplicarii sale
uniforme in toate statele membre pentru realizarea integrarii acestora ( Art 19 TUE).
Principiile de ordine jurisprudentiala au avut rolul de a umple lacunele dreptului UE. In
doctrina, se considera ca instanta de la Luxemburg poate avea urmatoarele roluri:

- De tribunal international atunci cand statueaza in cadrul unei actiuni in neindeplinirea

obligatiilor asumate prin tratate de catre statele membre ( art 260 TFUE); sesizarea
revine Comisiei Europene si in situatii speciale unui alt stat membru
- De tribunal administrativ atunci cand controleaza legalitatea masurilor de executie
adoptate in baza tratatelor sau al dreptului derivat
- De curte de casatie atunci cand CJUE statueaza cu privire la caile de atac formulate
impotriva hotararilor Tribunalului ( Art 256 TFUE)
- De curte constitutionala atunci cand se pronunta cu privire la conformitatea legislatiei
derivate sau a unui acord international cu prevederile tratatelor ( Art 263; 264 TFUE –
actiunea in anulare si art 218(11) TFUE – avizul CJUE asupra unui proiect de acord
international )

Hotararile CJUE sunt obligatorii pentru parti ( inter partes litigantes), dar in anumite situatii
produc si efect erga omnes fata de statele membre, institutiile UE, resortisantii acesteia.Instanta
de la Luxemburg colaboreaza indeaproape cu jduecatorii nationali in cadrul mecanismului
trimiterilor preliminare pentru a asigura interpretarea uniforma a dreptului UE. Influenta
jurisprudentei asupra dezvoltarii dreptului UE avand in vedere faptul ca judecatorul de la
Luxemburg se confrunta cu un sistem de drept in formare ( de ex drepturile fundamentale au fost
consacrate mai intai pe cale jurisprudentiala, este destul de amplificata.
 CJUE pronunta hotarari, le gasim publice pe site – existand un motor de cautare bine definit;
jurisprudenta relevanta anterioara aderarii Ro gasim pe site-ul ier.ro

Cutuma ca izvor de drept este cvasiinexistenta in dreptul UE, desi in dreptul international
public cutuma este izvor de drept. Cutuma poate fi intalnita in activitatea de lucru a institutiilor
UE, insa instanta de la Luxemburg a fost cea care in anumite hotarari a respins caracterul de
izvor de drept al cutumei.

Caracteristicile dreptului Uniunii Europene:

Dupa cum am observat, specificitatea dreptului Uniunii Europene rezida din faptul ca la
nivelul Uniunii sunt adoptate acte cu caracter obligatoriu pentru statele membre in conditiile in
care acestea i-au atribuit Uniunii Europene competente specifice in anumite domenii. Astfel, in
raport cu dreptul national al statelor membre, dreptul UE se aplica imediat, direct si prioritar
cu respectarea anumitor conditii specifice.

1. Aplicarea imediata a dreptului Uniunii Europene:

Reprezinta o carcacteristica ce deriva din Teoria Monista referitoare la aplicarea dreptului

international in raport cu dreptul national. Aceasta presupune faptul ca normele de drept al UE
sunt integrate in ordinea juridica a statelor membre de la momentul adoptarii acestora/ intrarii in
vigoare fara a mai fi necesara o preluare in dreptul national, printr-o norma interna. In sens larg,
aplicarea imediata reprezinta aptitudinea generala a dreptului Uniuni Europene de a se aplcia in
dreptul intern al statelor membre. Aceasta caracteristica poate fi identificata in mod clar cu
privire la regulamente, decizii si acordurile internationale adoptate de UE, doctrina si
jurisprudenta CJUE aratand ca de aplicare imediata se bucura si directivele si chiar Tratatele
Uniunii Europene ( desi exista opinii conform carora acestea nu au aplicare imediata intrucat
sunt ratificate in legislatia nationala)

2. Aplicarea directa:

Reprezinta acea caracteristica a dreptului UE care pentru a fi aplicabil in dreptul intern nu

necesita masuri legislative de transpunere adoptate la nivel national. Ele pot fi aplicate in mod
nemijlocit de instantele judecatoresti sau de administratia publica nationala unor cazuri
particulare. Implementarea normelor de drept al UE poate impune adoptarea unor masuri care nu
reprezinta norme de preluare. Ca regula, de aplicare directa se bucura actele complete din punct
de vedere juridic, precum: regulamentele, deciziile, principiile generale de drept sau acordurile
internationale. Aplicarea directa este analizata in stransa legatura cu efectul direct care reprezinta
o consecinta a acesteia care consta in aptitudinea unei norme de drept al UE de a crea drepturi si
obligatii ale particularilor pe care acestia le pot invoca in fata instantelor nationale, insa de
aceasta caracteristica se bucura numai acele norme de drept al UE care suunt clare, precise si
neconditionat. In ceea ce priveste consacrarea consacrarea jurisprudentiala a efectului direct al
tratatelor UE aceasta s-a realizat prin hotararea 20/62 din analiza caruia rezulta ca efectul direct
al normelor din Tratate trebuie analizat de la caz la caz. Regulamentele si deciziile se bucura de
efect direct in baza prevederilor din art 288 TFUE. Totusi, in privinta deciziilor s-a facut o
distinctie cu privire la situatia in care acestea se adreseaza persoanelor de drept privat ( persoane
Fizice sau juridice – caz in care au efect direct si situatia in care se adreseaza statelor membre –
caz in care CJUE a aratat ca stabilirea efectului al acestor decizii se analizeaza de la caz la caz;
hotararea 9/70). O analiza ampla impune stabilirea efectului direct al directivelor, care reprezinta
unul dintre principalele instrumente de armonizare al legislatiei statelor membre. Din Art 288
TFUE nu rezulta efectul direct al directivelor, de aceea i-a revenit instantei de la Luxemburg
sarcina de a stabili acest efect direct ( hotararea 41/174 si hotararea 148/78- Rati ). Efectul direct
al directivelor trebuie stabilit atat in efectele dintre particulari si autoritatile publice, cat si intre
particulari la nivel orizontal ( intre ei). Invocarea efectului direct al normelor de dr al UE are in
vedere in cadrul unui litigiu national – interpretarea conforma, invocabilitatea de excludere si
invocabilitatea de reparatie.

3. Aplicarea prioritara:

Presupune faptul ca dreptul Uniunii Europene trebuie sa prevaleze asupra ordinilor juridice
nationale. Aceasta a fost consacrata de CJUE in hotararea 6/64 si este mentionata in prezent in
declaratia nr. 17. La nivel national, art 148 din Constitutia Romaniei consacra aceasta prioritate.
Mai pot fi discutii cu pribire la raportul dintre constitutiile statelor membre si dreptul UE, CJUE
spunand ca dreptul UE este prioritar in raport cu acestea.