Studiu de caz: Piaţa Europeană a energiei

De câţiva ani deja, Uniunea Europeană, cel mai mare bloc comercial regional din lume şi singura
uniune vamală completă, încearcă să-şi liberalizeze piaţa energetică, prin înlocuirea pieţelor energetice
ale celor 27 de state membre ale sale, cu o singură piaţă continentală pentru gaz şi electricitate. Prima
etapă a acestui proces de liberalizare a demarat efectiv în luna iunie a anului 2007. Atunci când această
etapă va fi finalizată, iar prevederile ei vor fi complet puse în aplicare, producătorii de gaz şi
electricitate europeni vor avea posibilitatea de a-şi vinde producţia oriunde în Uniune, ceea ce va avea
ca efect creşterea concurenţei, care se va reflecta într-o scădere a preţului energiei, în determinarea
eficientizării funcţionării companiilor în domeniu şi în impulsionarea creşterii economice a întregii
regiuni.
Oricum am privi lucrurile şi orice s-ar spune, drumul creării unei pieţe unice a energiei în cadrul UE
poate fi denumit oricum, dar numai uşor nu. Multe pieţe naţionale sunt dominate de câte o singură
companie, de cele mai multe ori, aceasta fiind şi una care a aparţinut statului respectiv. Électricité de
France (EDF), de exemplu, deţine 87% din piaţa de electricitate a acestei ţări. Électricité de France
este cea mai importantă companie de utilități din Franța şi din lume, având peste 156.000 de angajați și
producând aproximativ 22% din energia electrică din Uniunea Europeană. Veniturile companiei la
nivelul anului 2009 au fost de 66,34 miliarde Euro, rezultat dintr-un portofoliu de operaţiuni care au
generat o capacitate de peste 120000 megawaţi în Europa, America Latină, Asis, Orientul Mijlociu şi
Africa. Compania a fost înființată în anul 1946, prin naționalizarea a aproximativ 1450 de companii de
electricitate și gaz din Franța1. Până în noiembrie 2004, EDF, care în această perioadă a fost deţinută
complet de statul francez, a devenit companie publică de drept privat (société anonyme), iar în 2005 a
devenit listată la bursă2. În anul 2009, statul francez deţinea 85% din acţiunile acestei companii.
EDF a deţinut monopolul în distribuţia (nu şi în producerea) de electricitate a Franţei, până în anul
1999, când prima directivă a Comisiei Europene în direcţia armonizării reglementării pieţelor de
electricitate din cadrul UE a fost pusă în aplicare.
Aşadar, având în vedere companiile existente în plan naţional în cadrul UE, în domeniul energiei,
introducerea concurenţei pe o asemenea piaţă, deservită în prezent de ele, se va dovedi a fi foarte
dificilă pentru Comisia Europeană.
Pentru ca lucrurile să fie şi mai complicate decât sunt, aceste companii mamut sunt integrate pe
verticală, adică ele produc, livrează şi vând energie. Aceşti producători integraţi vertical nu au niciun
interes să permită altor companii să le utlizeze canalele de distribuţie către consumatorii finali sau
pentru a cumpăra energie de la alţi producători.
Pentru ca efectele benefice ale unui mediu concurenţial adecvat să se poată face resimţite pe piaţa
energetică a UE, Comisia recunoaşte faptul că aceste companii trebuie să fie divizate în activitatea lor,
pe activităţi separate de generare, transmisie şi promovare, astfel încât afacerile care se ocupă de
vânzarea de energie să poată fi separate de afacerile care presupun producerea şi transmiterea ei. Doar
când aceasta se va fi realizat, se consideră că va fi posibil pentru companiile care se ocupă de vânzarea
de energie, să cumpere energie din sursele cele mai ieftine, fie ele din interiorul sau din afara graniţelor
naţionale, şi să o revândă la consumatori, promovând astfel un mediu concurenţial adecvat.
Pentru moment însă, eforturile de realizare a dezintegrării companiilor sunt departe de a fi finalizate,
cu atât mai mult cu cât, în februarie 2007, miniştrii naţionali responsabili cu sectorul energetic din
statele membre UE au respins solicitarea Comisiei Europene de a diviza aceste companii naţionale,
solicitând în schimb Comisiei, să detalieze ce implică acestă divizare, ceea ce întârzie în fapt, orice
încercare a UE de a dezintegra companiile energetice naţionale pentru îndeplinirea obiectivelor ei
supranaţionale.
Mai mult, răspunsul companiilor naţionale din UE la încercarea Comisiei de a crea o piaţă energetică
unică la nivel continental a constat în încercarea unora dintre aceste companii de a achiziţiona alte

1
Conform http://group.edf.com/the-edf-group/presentation-of-the-group/profile/history/1946-1962-95139.html, pagină web
accesată la data de 4 aprilie 2009.
2
Conform http://group.edf.com/the-edf-group/presentation-of-the-group/profile/history/1946-1962-
95139.html&pageactive=4, pagină web accesată la data de 4 aprilie 2009.
companii din statele membre UE, în efortul lor de a-şi construi un sistem care să deservească mai mult
decât un singur stat european.
Logica de bază este că acele companii care sunt mai mari ar trebui să poată realiza economii de scară,
care să le permită să concureze mai eficient într-o piaţă liberalizată.
Cu toate acestea, unele oferte transfrontaliere de preluare au întâmpinat o opoziţie acerbă din partea
politicienilor naţionali, care au respins orice posibilitate de preluare a "companiilor naţionale de
energie" din statele lor, de către entităţi străine. Cel mai elocvent exemplu în acest sens îl reprezintă
EON, cea mai mare companie germană din aceste sector, care, în 2006, a făcut o ofertă de a prelua
Endesa, cea mai mare companie similară din Spania, ceea ce a făcut ca politicienii spanioli să blocheze
achiziţia şi să păstreze proprietatea asupra Endesa în „mâinile spaniolilor”, impunând condiţii care să
facă imposibil orice interes al germanilor pentru a continua negocierea acestei afaceri.
Ca răspuns la această izbucnire de naţionalism, Comisia Europeană a adus guvernul spaniol în faţa
primei instanţe a Uniunii Europene, argumentând că Madridul a încălcat atribuţiile exclusive ale
Comisiei în cadrul UE, de a examina şi a aproba marile fuziuni transfrontaliere din Europa.
Surse: "Power Struggles: European Utilities," The Economist, December 2, 2006, p. 74; "Anger Management in Brussels," Petroleum
Economist, April 2006, pp. 1-3; R. Bream, "Liberalization of EU Market Accelerates Deal-making," Financial Times, February 28,
2007, p. 4.

Cerinţe referitoare la acest studiu de caz:

1. Care sunt promisiunile şi problemele asociate procesului prin care economiile diferitelor state
se integrează în blocuri comerciale regionale ilustrate de acest studiu caz?
2. Pentru realizarea cărei forme de integrare economică în UE e nevoie de înlocuirea pieţelor
energetice ale celor 27 de state membre ale UE, cu o singură piaţă continentală pentru gaz şi
electricitate?
3. Explicaţi de ce se consideră că, având în vedere companiile existente în plan naţional în cadrul
UE, în domeniul energiei, introducerea concurenţei pe o asemenea piaţă, deservită în prezent de
ele, se va dovedi a fi foarte dificilă pentru Comisia Europeană.
4. Ce credeţi că urmăreşte UE prin promovarea comerţului liber cu energie între statele membre?
Ce face dificilă atingerea acestui obiectiv important?
5. Din punctul de vedere al conceptului de integrare economică şi teoriilor integrării, care
consideraţi că ar fi avantajele şi dezavantajele realizării obiectivului de liberalizare a pieţei
energetice a UE, prin înlocuirea pieţelor energetice ale celor 27 de state membre ale sale, cu o
singură piaţă continentală pentru gaz şi electricitate? Cine ar avea de câştigat şi ce? Cine ar
avea de pierdut şi ce?