Sunteți pe pagina 1din 332

UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

„NICOLAE TESTEMIȚANU” DIN REPUBLICA MOLDOVA

CERTIFICATE
DE PARTICIPARE
VOLUM I
Se acordă
Abda Bilal
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10168
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Abdul Raheem Fauzi
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10169
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Abdulahi Abdulkadir Dalmar
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10170
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Abdulahi Dalmar
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10171
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Abed Rabia
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10172
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Abhinand Sanal Kumar
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10173
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Abo Abed Zead
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10174
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Abo Arar Issa
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10175
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Abo Arar Jehad
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10176
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Abo Rabia Tamer
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10177
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Marcel Abraş
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10178
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Abu Abed Bashir
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10179
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Abu Abed Said
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10180
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Abu Abed Wesam
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10181
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Abu Amari Adel
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10182
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Abu Aneam Muhamad
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10183
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Abu Anem Abdalkareem
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10184
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Abu Arar Bilal
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10185
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Abu Arar Naif
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10186
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Abu Arar Sabri
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10187
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Abu Eltaif Yousef
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10188
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Abu Gweder Yousef
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10189
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Abu Hamid Norhan Amna
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10190
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Abu Hamid Nusayba
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10191
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Abu Koush Luwai
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10192
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Abu Ranem Asma
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10193
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Abu Rjela Mohamad
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10194
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Abu Sadra Adam
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10195
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Abu Silme Muhand
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10196
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Abu Solb Hasan
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10197
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Acbas Yana
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10198
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Achiuz Sevghi
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10199
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Aculina Topada
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10200
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adela Bradauţan
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10201
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adela Cazacu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10202
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adela Coţaga
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10203
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adela Darii-Gitlan
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10204
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adela Negură
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10205
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adela Stamati
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10206
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adela Zastavneţchi
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10207
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adeli Cravcenco
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10208
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adelia Bulicanu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10209
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adelina Balaur
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10210
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adelina Buraga
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10211
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adelina Butnaru
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10212
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adelina Crudu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10213
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adelina Galusca
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10214
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adelina Garmacian
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10215
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adelina Grumeza
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10216
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adelina Potinga
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10217
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adelina Procopi
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10218
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adelina Pusca
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10219
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adelina Solovei
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10220
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adelina Stah
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10221
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adelina Volcov
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10222
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adib Zahallka
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10223
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adina Munteanu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10224
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adrian Bejenaru
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10225
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adrian Belîi
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10226
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adrian Bodiu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10227
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adrian Cociug
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10228
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adrian Constantinov
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10229
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adrian Creciun
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10230
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adrian Crihan
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10231
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adrian Gamureac
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10232
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adrian Hotineanu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10233
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adrian Leconiuc
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10234
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adrian Lupușor
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10235
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adrian Melnic
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10236
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adrian Nitrean
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10237
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adrian Pascaru
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10238
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adrian Revenco
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10239
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adrian Rotari
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10240
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adrian Scutari
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10241
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adrian Sochircă
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10242
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adrian Tănase
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10243
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adrian Veţu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10244
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adriana Botezatu N
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10245
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adriana Bursacovschi
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10246
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adriana Ciobanu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10247
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adriana Ciuhrii
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10248
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adriana Dunas
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10249
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adriana Gafton
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10250
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adriana Goriţa
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10251
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adriana Grecu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10252
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adriana Hotineanu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10253
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adriana Ignat
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10254
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adriana Mateiu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10255
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adriana Melnic
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10256
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adriana Merean
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10257
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adriana Mîndru
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10258
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adriana Motruc
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10259
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adriana Munteanu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10260
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adriana Niculcea
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10261
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adriana Oprea
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10262
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adriana Petrachi
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10263
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adriana Popa
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10264
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adriana Rabovilă
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10265
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adriana Reni
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10266
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adriana Rusu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10267
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adriana Șestacov
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10268
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Adrian-Bogdan David
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10269
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Agrigoroae Ana
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10270
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Ahmad Abu Abed
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10271
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Ahmad El Abiat
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10272
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Ahmad Zoabi
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10273
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Aighiun Karimov
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10274
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Aikaterini Diamantaki
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10275
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Ainura Abdulraghimov
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10276
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Aishwarya Kurup
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10277
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Aiswarya Maruthayi Keloth
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10278
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Aiswarya Merin
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10279
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Ajayalal Murugan Rajasree
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10280
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Akshay Mohan
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10281
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Al Krinawi Mohand
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10282
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Al Talakat Ahmad
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10283
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Ala Bajurea
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10284
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Ala Căpăţînă
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10285
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Ala Cheptene
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10286
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Ala David
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10287
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Ala Donos
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10288
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Ala Fulga
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10289
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Ala Griţcan
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10290
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Ala Holban
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10291
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Ala Istratenco
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10292
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Ala Malii
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10293
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Ala Ojovan
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10294
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Ala Overcenco
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10295
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Ala Paduca
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10296
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Ala Pascari-Negrescu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10297
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Ala Rabovila
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10298
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Ala Răpede
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10299
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Ala Saracuta
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10300
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Ala Saracuţa
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10301
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Ala Suman
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10302
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alavatcaia Natalia
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10303
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Albert Pruteanu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10304
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Albina Costas
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10305
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alen Arabaci
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10306
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alesea Nistor
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10307
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alevtina Sarsaman
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10308
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alex Roitburt
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10309
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandr Ananco
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10310
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandr Babaraica
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10311
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandr Boroveţki
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10312
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandr Caldare
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10313
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandr Cravcenco
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10314
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandr Culaxizov
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10315
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandr Dobrea
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10316
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandr Galaţanu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10317
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandr Gutul
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10318
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandr Jalbă
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10319
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandr Mateaş
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10320
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandr Slivca
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10321
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandr Ursu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10322
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandra Avram
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10323
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandra Baxan
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10324
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandra Bulgac
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10325
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandra Chiricenco
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10326
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandra Condrea
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10327
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandra Jileaeva
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10328
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandra Plahotniuc
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10329
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandra Praștină
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10330
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandra Rosioru
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10331
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandra Rotaru
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10332
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandra Sava
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10333
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandra Scripliuc
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10334
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandra Știrbu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10335
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandra Toncoglaz
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10336
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandra Topal
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10337
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandra Ţăruș
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10338
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandra Ţopa
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10339
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandra Ţurcan
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10340
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandra Ursu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10341
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandra Visotchii
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10342
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandrin Movileanu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10343
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandrina Bajora
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10344
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandrina Berbeci
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10345
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandrina Brașoveanu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10346
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandrina Cenusa
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10347
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandrina Chihai
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10348
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandrina Cojocaru
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10349
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandrina Conea
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10350
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandrina Darii
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10351
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandrina Gălușcă
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10352
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandrina Gonta
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10353
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandrina Nicolaev
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10354
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandrina Piliguș
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10355
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandrina Teut
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10356
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandrina Tîmbur
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10357
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Andrușca
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10358
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Babin
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10359
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Bărbieru
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10360
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Bezer
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10361
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Brinza
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10362
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Chilinciuc
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10363
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Chiruţa
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10364
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Ciocan
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10365
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Corcimaru
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10366
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Corlateanu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10367
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Cosciug
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10368
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Covali
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10369
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Danuţa
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10370
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Didencu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10371
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Eremia
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10372
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Ferdohleb
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10373
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Gasnaș
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10374
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Gavriliuc
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10375
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Gherta
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10376
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Gheţiu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10377
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Ghileţchii
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10378
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Gorea
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10379
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Gram
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10380
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Grivenco
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10381
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Ieșeanu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10382
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Iliadi
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10383
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Leanca
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10384
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Malic
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10385
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Mardari
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10386
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Meriuta
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10387
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Milicenco
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10388
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Mîţu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10389
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Morari

Seria MMX Cod XX Nr. 10390

Seria MMX Cod XX Nr. 10391
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Moscalu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10392
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Plamadeala
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10393
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Predenciuc
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10394
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Prodan
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10395
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Pusnei
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10396
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Reoneac
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10397
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Roman
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10398
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Spoiala
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10399
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Voloc
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10400
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexandru Znagovan
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10401
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexei Antoci
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10402
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexei Arhirii
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10403
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexei Buruian
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10404
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexei Cebotari
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10405
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexei Eşanu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10406
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexei Gagauz
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10407
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexei Gulpe
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10408
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexei Pleșacov
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10409
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alexei Ţîrdea
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10410
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Algargaoui Mohamed
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10411
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alhalabi Katya
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10412
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Ali Salam
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10413
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alic Cotoneţ
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10414
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alin Bour
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10415
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Alsatou
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10416
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Andronachi
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10417
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Apostolachi
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10418
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Babilev
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10419
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Badrajan
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10420
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Bănărescu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10421
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Berega
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10422
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Boico
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10423
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Brînza
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10424
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Bulmaga
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10425
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Burghila
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10426
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Calghina
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10427
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Capcelea
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10428
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Caraciobanu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10429
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Chirilescu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10430
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Chiuchitu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10431
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Chiviriga
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10432
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Coptu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10433
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Cucerescu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10434
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Doroșchevici
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10435
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Dragomir
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10436
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Duducal
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10437
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Ferdohleb
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10438
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Griniuc
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10439
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Guţanu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10440
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Harea
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10441
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Herţa
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10442
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Iscra
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10443
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Lisenco
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10444
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Lopatiuc
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10445
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Malic
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10446
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Matiuţa
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10447
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Mereuţa
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10448
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Obuhov
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10449
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Osoianu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10450
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Patrascu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10451
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Pavelciuc
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10452
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Petcu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10453
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Pleșca
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10454
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Popa
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10455
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Puica
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10456
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Samanati
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10457
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Scorpan
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10458
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Scripnic
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10459
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Sîrbu

Seria MMX Cod XX Nr. 10460

Seria MMX Cod XX Nr. 10461
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Statnic
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10462
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Stoian
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10463
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Struţă
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10464
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Tacu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10465
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Tarus
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10466
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Toma
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10467
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Toncoglz
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10468
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Ungureanu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10469
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Vechiu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10470
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Vervas
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10471
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Vîrlan
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10472
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alina Vovc
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10473
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Aliona Babalic
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10474
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Aliona Busuioc
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10475
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Aliona Catana
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10476
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Aliona Cotoman
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10477
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Aliona Dobrovolskaia
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10478
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Aliona Golub
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10479
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Aliona Ionașco
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10480
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Aliona Istrati
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10481
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Aliona Muntean
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10482
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Aliona Nastas
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10483
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Aliona Otgon
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10484
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Aliona Pisarenco
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10485
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Aliona Placinta
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10486
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Aliona Rotaru
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10487
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Aliona Serbulenco
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10488
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Aliona Smarandi
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10489
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Aliona Soga
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10490
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Aliona Surdu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10491
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Aliona Ungureanu
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10492
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alisa Tabirta
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10493
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alkamalat Basel
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10494
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alla Bognibova
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10495
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alla Coliban
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10496
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alla Corovai
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10497
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.
Se acordă
Alla Gaideic
pentru participare la

Chișinău, Republica Moldova

Rector Prorector pentru activitate

Emil Ceban, de cercetare
profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
președinte al Comitetului Stanislav Groppa,
organizatoric al Congresului profesor universitar, dr. hab. șt. med.,
academician al AȘM,
președinte al Biroului Comitetului
știinţi�ic al Congresului
Seria MMX Cod XX Nr. 10498
Manifestarea a fost cuanti�icată cu 30 de credite de educaţie medicală continuă,
conform Dispoziţiei nr. 461d din 12.10.2020 a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al RM.

S-ar putea să vă placă și