Cursul 1.

Introducere în statistică

1.1. Scurtă incursiune în istoria statisticii. Conceptul de statistică

Procesele social-economice, prin multitudinea şi complexitatea lor, precum şi prin

marea varietate a formelor lor de manifestare impun folosirea combinată a celor mai variate şi
complexe metode de investigaţie ştiinţifică, necesare cunoaşterii legilor obiective de
dezvoltare a societăţii în ansamblul ei.
Statistica a apărut din cele mai vechi timpuri ca o formă de evidenţă a fenomenelor
economice, fiscale şi demografice (secolul al XVIII-lea). Documentele consemnează
utilizarea de către popoarele antice a unor forme primare de evidenţă privind măsurarea
terenurilor; estimarea efectivului armatelor; mişcarea populaţiei etc.
„Egiptenii efectuau măsurători ale populaţiei din doi în doi ani în vremea regatului
vechi (2778-2160 î.e.n.) şi anuale începând cu cea de-a şasea dinastie. Chinezii erau în
posesia unor informaţii despre terenuri şi populaţie încă din vremea legendarului Yu (pe la
anul 2300 î.e.n.)1 etc.
Din cercetările istorice rezultă că primele forme de evidenţă au apărut la cele mai vechi
colectivităţi omeneşti, fiind folosite mai ales în perioada de descompunere a comunei
primitive şi a apariţiei statului sclavagist. Grecii şi romanii foloseau curent recensămintele ca
formă de evidenţă, în scopuri fiscale şi militare. Recensământul (censul) populaţiei, la
romani, avea caracter periodic, efectuându-se din cinci în cinci ani, iar mai târziu din 10 în 10
ani.
Treptat, însă, o dată cu dezvoltarea societăţii, statistica ca formă de evidenţă se
desprinde de contabilitate cu care se împletise iniţial şi devine o disciplină de sine stătătoare.
Privită de-a lungul dezvoltării sale istorice, forma de “evidenţă statistică” se caracterizează
prin aceea că datele statistice se utilizează pentru informarea organismelor statului despre
nivelul său, precum şi despre stadiul atins la un moment dat de fenomenele social-economice
subordonate, în special, unor scopuri fiscale, militare sau administrative.
Statistica studiază fenomenele materiale care există atât în natură, cât şi în societate.
Totodată, se poate aprecia că statistica are un rol important în procesul de cunoaştere a
faptelor din trecut şi prezent, precum şi în studierea tendinţelor obiective ale dezvoltării
sociale şi economice, fiind utilizată la elaborarea prognozelor în cele mai variate domenii de
activitate.
Rădăcinile istorice ale statisticii se clasifică astfel:
• statistica practică;
• statistica descriptivă;
• aritmetica politică;

1
I. Ivănescu (coord.) şi colectiv: Gh. Vasilescu, T. Mitran, I. Maftei, P. Georgescu, N. Vasilescu, I. Vancea, M.
Ţârcă, P. Măruţă, E. Meru, Statistica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucuresti, 1980.
• statistica matematică şi calculul probabilităţilor;
Statistica practică poate fi privită ca o formă de evidenţă ce se referă la înregistrări
izolate, simple consemnări de fapte, chiar dacă unele dintre acestea constituiau rezultatul unor
investigaţii deosebit de ingenioase pentru acea perioadă.
Statistica descriptivă a apărut în paralel cu statistica practică, fiind considerată un mod
de descriere completă a tuturor activităţilor statului cu ajutorul datelor statistice. În secolele al
XVII-lea şi al XVIII-lea statistica descriptivă a atins apogeul în Germania prin „şcoala
descriptivă germană”, fondator Hermann Conring (1606-1681), care a întocmit primul curs
de statistică, Notitia rerum publicorum, în 1660, alături de alţi reprezentanţi de seamă ai
acestei şcoli: F. Sansovino, J. Bodin, S. Münster şi Gottfried Achenwall (1719-1772), care
introduce pentru prima oară termenul de „statistică”, definind „statistica” ca pe o ştiinţă
descriptivă folosită pentru prezentarea particularităţilor unui stat.
Etimologic, cuvântul „statistică” îşi are rădăcina în latinescul „status” ce se traduce prin
„situaţie”, „stare socială” şi mai târziu în italianul „stato” în sens de stat.
În paralel cu statistica descriptivă, în Anglia apare, în afara universităţilor, o nouă
statistică cunoscută sub denumirea de „aritmetica politică”. Caracteristic aritmeticii politice îi
este faptul că analiza datelor înregistrate se face pentru prima dată prin procedee statistico-
matematice, urmărindu-se desprinderea regularităţilor de ordin calitativ ce apar în structura şi
dezvoltarea raporturilor dintre fenomene. Dintre reprezentanţii acestei şcoli îi amintim pe
John Graunt, William Petty (1623-1687), Edmunt Halley (1662-1742) etc. În concluzie,
reprezentanţii săi au pus îndeosebi accentul pe studiul fenomenelor demografice, pe creşterea
numărului populaţiei, a fertilităţii, a raportului dintre sexe etc. W. Pettz, în lucrarea
Aritmetica politică, apărută în 1690, a pus bazele statisticii ca ştiinţă, folosind expresia
numerică în studiul fenomenelor sociale. Totodată, acesta foloseşte pentru prima oară
noţiunea de mărime medie. De asemenea, John Graunt a folosit statistica pentru demonstrarea
unor regularităţi în mişcarea naturală a populaţiei. Această rădăcină a statisticii reprezintă o
etapă nouă ce se caracterizează prin depăşirea formei descriptive şi trecerea la analiza unui
număr mare de cazuri individuale înregistrate, în vederea evidenţierii anumitor regularităţi în
producerea fenomenelor social-economice. Deşi apariţia acestei rădăcini a marcat o etapă
nouă în dezvoltarea istorică a statisticii, aceasta nu a reuşit să contureze clar obiectul şi
metoda de investigaţie a statisticii. Statistica descriptivă a fost permanent îmbogăţită,
restructurată şi perfecţionată, punându-se îndeosebi accentul pe determinările numerice şi pe
limbajul cifric2.
Statistica matematică şi calculul probabilităţilor de la sfârşitul secolului al XVIII-lea
precum şi introducerea lor treptată în statistică au determinat o schimbare radicală în
dimensiunea şi dezvoltarea statisticii ca ştiinţă. Reprezentanţii de seamă ai acestei şcoli sunt:
Jacob Bernoulli (care a formulat “legea numerelor mari”) şi Pierre Simon Laplace (care a
efectuat în Franţa un recensământ combinat cu o cercetare prin sondaj). O importanţă
deosebită la dezvoltarea conceptului de statistică l-a avut Adolphe Quételet (părintele

2
I. Ivănescu (coord) şi colectiv: Gh. Vasilescu, T. Mitruţ, I. Maftei, P. Georgescu, N. Vasilescu, I. Vancea, M.
Ţarcă, P. Măruţă, E. Meru, Statistica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980.
statisticii moderne), care a introdus noţiuni fundamentale (legea numerelor mari şi calculul
probabilităţilor) şi a organizat totodată un Congres Internaţional de Statistică (Bruxelles,
1853).
K. Marx şi F. Engels au criticat în operele lor concepţia lui Quételet în Contribuţii la
critica economiei politice, 1954, p. 48, demonsrând că regularităţile stabilite de statistică nu
sunt veşnice, acestea se modifică permanent în funcţie de schimbările social-economice. În
acest sens, Statistica nu se poate limita numai la descrierea cantitativă a unor fenomene
complexe, ci apare necesitatea interpretării şi analizei de către aceasta prin metode specifice.
Utilizarea calculului probabilităţilor în cercetarea statistică concretă a dat metodei statistice
instrumentul necesar pentru formularea unor ipoteze de lucru, care să realizeze legătura dintre
cercetarea empirică şi analiza statistică. Statistica social-economică a putut astfel să se
dezvolte şi modernizeze prin trecerea de la descrierea cantitativă şi formularea unor
regularităţi în producerea fenomenelor economico-sociale, la cunoaşterea legilor care le
determină, la analiza lor, precum şi la efectuarea de previziuni.
Reprezentanţii statisticii româneşti au avut contribuţii valoroase la promovarea
statisticii atât în plan teoretic cât şi în planul instituţional. Reprezentanţii şcolii româneşti de
statistică sunt: Ion Ionescu de la Brad (1818-1891) care a organizat şi primul oficiu de
statistică din Moldova şi Dionisie Pop Marţian ce a înfiinţat primul oficiu de statistică al
Principatelor Unite. La sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea, statistica
înregistrează o etapă nouă în evoluţia sa, prin introducerea pe scară largă a metodelor
matematice în prelucrarea şi analiza statistică a datelor. În concluzie, se desprind două direcţii
în evoluţia statisticii şi anume:
a) statistica ca activitate practică de cunoaştere nemijlocită a fenomenelor din cadrul
societăţii;
b) statistica ca disciplină ştiinţifică şi de învăţământ.

1.2. Obiectul şi metoda statisticii

Filosofia evidenţiază că o disciplină ştiinţifică trebuie să conţină elemente definitorii

dintre care amintim:
1) obiect propriu de cercetare;
2) tehnici şi metode proprii;
3) capacitatea de a emite legităţi specifice domeniului său de cercetare.
Statistica studiază fenomene din cadrul relaţiilor social-politice şi juridice ale societăţii.
Obiectul de studiu al statisticii îl formează studiul cantitativ al fenomenelor şi proceselor
de masă din domeniul socio-economic, interdependenţa dintre acestea şi condiţiile materiale în
care se produc. Fenomenele de masă sunt atipice, fiind determinate de o multitudine de cauze
care pot influenţa în mod diferit, fiind generate de legi statistice.
Complexitatea domeniului socio-economic impune abordarea particularităţilor
obiectului statisticii. Dintre acestea se remarcă în mod deosebit următoarele:
a) statistica studiază fenomenele social-economice de masă (cu o largă răspândire);
b) statistica studiază latura cantitativă a fenomenelor şi proceselor social-economice, în
strânsă legătură cu latura calitativă.
Deci, specific statisticii este faptul că aceasta cuprinde în obiectul său de studiu
fenomenele social-economice de masă sub aspectul manifestării lor cantitative. „Totodată,
Statistica are în vedere cunoaşterea fenomenelor social-economice concrete prin abstractizare
şi generalizare, trecând de la date individuale numeroase, variate ca formă de manifestare, la
elaborarea unui sistem de indicatori, conceput ca un sistem de noţiuni şi categorii (medie,
ritm de creştere etc.) corespunzător trăsăturilor esenţiale ale fenomenelor analizate”. 3
„În studiul fenomenelor de masă statistica foloseşte metode proprii de investigaţie şi un
complex de modele specifice. Metoda statisticii poate fi definită prin totalitatea tehnicilor şi
procedeelor de culegere şi observare; sistematizare şi prelucrare; analiză şi interpretare a
datelor şi a informaţiilor obţinute.4 Descrierea vieţii social-economice cu ajutorul
indicatorilor statistici constituie conţinutul principal al statisticii practice”.
Metoda statisticii este puternic dominată de aparatul statistico-matematic care constituie
fundamentul metodologic al determinării tuturor indicatorilor sintetici: medii, dispersii, indici
etc. Metoda Statisticii constă în totalitatea procedeelor, tehnicilor şi principiilor utilizate
pentru efectuarea observării fenomenelor sociale de masă, pentru prelucrarea datelor obţinute
prin observare şi pentru analiza şi interpretarea rezultatelor statistice obţinute. Definirea
metodei social-economice trebuie să se facă în concordanţă cu natura fenomenelor studiate şi
scopul cercetării. Astfel, procesul de cercetare statistică este definit de trei etape esenţiale:
1. Observarea-presupune înregistrarea într-o formă unitară a unităţilor ce compun fenomenul
analizat împreună cu caracteristicile lor comune. Aceasta se realizează prin procedee
specifice sub formă de: recensăminte, analize, sondaje, monografii etc.
2. Prelucrarea-are în vedere totalitatea transformărilor pe care le suferă datele individuale
ale colectivităţilor statistice pentru obţinerea tuturor categoriilor de indicatori statistici cu
grade diferite de generalizare în raport cu tehnicile folosite precum metoda grupărilor,
mediilor, corelaţiei, indicilor etc. În cadrul acestei etape, un loc important îl are: metoda
grupării, metoda mediilor, analiza dispersională, analiza corelaţiei, metoda indicilor.
Aplicarea acestor metode şi procedee are ca scop obţinerea sistemului de indicatori format
din: mărimi absolute, relative, medii indicatori de variaţie şi asimetrie, indicatori de
concentrare, indicatori de corelaţie, indici, ecuaţii de estimare a tendinţelor etc.
3. Analiza şi interpretarea rezultatelor cu formularea concluziilor statistice încheie procesul
de cunoaştere.
Complexitatea fenomenelor de masă care formează obiectul statisticii a impus
separarea statisticii pe ramuri şi anume: „Teoria statisticii” sau „Statistica matematică”,
„Statistica macroeconomică”, „Statistica de ramură” (industrială, agricolă, a construcţiilor, a
comerţului şi turismului etc.), „Statistica teritorială” etc.

3
Mircea Biji, Elena Biji, Statistică teoretică, Editura Didactică şi Pedagogică, 1979, Bucureşti.
4
Al. Isaic Maniu, C. Mitruţ, V. Voineagu, Statistica pentru managementul afacerilor, Editura Economică,
Bucureşti, 1994.
 Statistica matematică oferă fundamentul teoretic şi practic pentru toate ramurile, pentru
că pune la dispoziţie un sistem de concepte, noţiuni şi metodologii de calcul statistic,
necesare caracterizării fenomenelor şi proceselor din toate domeniile vieţii social-economice.
Statistica macroeconomică analizează fenomenele şi procesele economico-sociale la
nivelul economiei naţionale, în timp ce statistica de ramuri corespunde ramurilor de activitate
ale economiei naţionale.
Este important de precizat raportul dintre statistică şi celelalte discipline din
învăţământul superior economic pentru că statistica oferă o diversitate de metode de calcul pe
care celelalte discipline le pot utiliza, ca de exemplu: cibernetica; teoria sistemelor;
sociologia; antropologia; demografia etc. În acelaşi timp, se poate aprecia rolul pozitiv pe
care l-a avut asupra statisticii procesul de modernizare a ştiinţelor economice şi sociale,
apariţia unor ştiinţe noi, care se ocupă cu studiul societăţii şi al relaţiilor economice dintre
membrii acesteia, ca: managementul organizaţiilor şi proiectelor, cercetarea de marketing,
analiza riscului şi altele. În activitatea agenţilor economici care acţionează într-un mediu
caracterizat de o concurenţă din ce în ce mai accentuată, statistica devine un instrument
necesar cunoaşterii şi luării deciziilor operative şi strategice.
În final trebuie precizat că începând din secolul al XX-lea şi continuând în secolul al
XXI-lea statistica a cunoscut o nouă etapă în dezvoltarea sa prin viziunea sistematică impusă
de introducerea în activitatea practică a unor noi tehnici moderne de calcul cum ar fi: „SPSS”
(Statistical Package For Social Science), „Statistica 1999” etc. Totodată, trebuie să
menţionăm utilizarea Internetului, a Comerţului electronic etc., care facilitează accesul rapid
şi eficient la informaţii.

1.3. Concepte de bază folosite în statistică

Pentru interpretarea corectă şi pentru crearea unui cadru conceptual unitar în statistică,
definim din multitudinea de noţiuni şi concepte pe cele mai reprezentative: colectivitate;
unitate statistică; caracteristică statistică; date statistice; indicator; informaţie; pondere;
eşantion; lot; parametru; panel etc.
I. Colectivitatea statistică - denumită frecvent şi populaţie statistică, reprezintă
principala formă sub care se delimitează şi se definesc fenomenele de masă din
economie, respectiv din societate şi cuprinde totalitatea elementelor de aceeaşi
natură supuse studiului statistic, având o serie de trăsături esenţiale comune, fiind
generate de acelaşi complex de cauze esenţiale; de exemplu: totalitatea studenţilor
pe specializări, în Centrul Universitar Bucureşti, la 1 octombrie 2020. În statistică
colectivităţile pot fi:
a) statice atunci când exprimă o anumită stare, având o anumită întindere în spaţiu, formând
un stoc, la un moment dat; de exemplu: populaţia Municipiului Bucureşti la 1 iulie 2020,
suprafaţa arabilă a României la 1 decembrie 2019;
b) dinamice atunci când exprimă un flux, o devenire în timp, caracterizarea lor presupunând
înregistrarea elementelor componente într-un interval de timp, de exemplu: mărfurile vândute
de Societatea Comercială „S:C:” de produse din carne, în trimestrul IV 2019. Se observă că
aceste colectivităţi sunt formate din fluxuri de evenimente.
II. Subcolectivităţile - reprezintă grupuri de elemente care se diferenţiază între ele în
cadrul unei colectivităţi statistice din punct de vedere al unei caracteristici calitative ,
de exemplu: populaţia după gen se împarte în două subcolectivităţi: populaţia
feminină şi populaţia bărbătească.
III. Tipurile calitative - sunt grupe omogene de elemente în cadrul unei colectivităţi sau
subcolectivităţi, diferenţiate între ele după gradul de dezvoltare sau intensitatea atinsă
de o caracteristică dată; de exemplu, în cadrul populaţiei după vârstă distingem
următoarele tipuri: tânăr (0-14 ani), adult (15-64 ani), în vârstă (65 şi peste).
IV. Unităţile statistice - constituie părţi componente ale colectivităţii statice şi
dinamice. Acestea pot fi:
a) simple-reflectă însăşi modul de existenţă a lor (produsul obţinut, persoana, serviciul
prestat, marfa achiziţionată etc.);
b) complexe-ţin de forma de organizare economico-socială a colectivităţii (familia,
gospodăria, firma, organizaţia, agentul economic, judeţul, regiunea, ţara). Unităţile statistice
complexe sunt formate din mai multe unităţi simple şi culegerea datelor trebuie efectuată
pentru toate aceste unităţi. O parte din unităţile statistice complexe sunt considerate unităţi de
raportare statistică pentru Institutul Naţional de Statistică şi filialele sale judeţene (regionale).
V. „Caracteristicile statistice - denumite şi variabile-sunt acele însuşiri comune ale
unităţilor statistice care au proprietatea de a-şi modifica valoarea în timp şi spaţiu
de la o unitate la alta. Caracteristicile statistice definesc şi delimitează între ele
unităţile colectivităţii”5 .
Caracteristicile statistice se pot clasifica în funcţie de mai multe criterii, dintre care
precizăm:
a) După conţinut sunt caracteristici:
a.1. de spaţiu-când indică amplasarea unităţilor statistice în teritoriu; de exemplu:
localizarea unei firme, domiciliul unei persoane etc.
a.2. de timp-când arată momentul sau perioada de apariţie a fenomenului; de exemplu: anul
naşterii, data fabricaţiei unui produs, perioada de garanţie, data expirării etc.
a.3. atributive-acestea ţin de natura interioară a unităţilor (genul, vârsta, vechimea, profitul,
venitul etc).
b) După gradul de importanţă, distingem următoarele caracteristici:
b.1.esenţiale, în conformitate cu scopul cunoaşterii şi studiului statistic efectiv;
b.2.neesenţiale, auxiliare, ajutătoare procesului de cunoaştere a fenomenelor de masă
(culoarea ochilor, a părului).
Caracteristicile atributive se pot clasifica la rândul lor astfel:

5
E. Biji, T. Baron, L. Tövissi, P. Wagner, Isaic-Maniu Al., M. Korka, D. Porojan, Statistică teoretică şi
economică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996.
 1) După modul de exprimare a caracteristicii:
1.1. cantitative-exprimate numeric, de exemplu: valoarea încasărilor, profitul, vârsta etc.
1.2. calitative-exprimate prin cuvinte (categorii), de exemplu: naţionalitatea persoanelor,
calitatea mărfurilor, tipul serviciilor prestate etc.
2) După numărul formelor de manifestare care se pot înregistra, caracteristicile pot fi:
2.1. alternative sau binare (booleene)-prezintă numai două valori individuale
complementare: genul (M/F); situaţia unui candidat (admis/respins etc.) şi se cuantifică
cu 1 şi 0
2.2. nealternative sau nonbinare-prezintă valori individuale diferite la nivelul unităţilor
colectivităţii (valoarea fondurilor fixe, valoarea vânzărilor, salariul etc.)
3) După natura variaţiei, caracteristicile atributive pot fi:
3.1. continue ce iau o infinitate de valori într-un interval dat, se exprimă în numere întregi şi
naturale şi sunt rezultatul măsurării: costul, profitul, valoarea încasărilor, debitul unui
râu;
3.2. discontinue sau discrete, ce iau un număr finit de valori într-un interval dat şi rezultă
prin numărare, prezentând numai valori întregi: numărul persoanelor dintr-o familie,
gospodărie; numărul oraşelor dintr-un judeţ, mărimea fondurilor fixe etc.
4) După modul de obţinere şi folosire a datelor, caracteristicile statistice sunt:
4.1. primare, obţinute direct de la unităţile colectivităţii prin măsurare sau numărare, de
obicei în etapa de culegere a datelor;
4.2. derivate, ale căror valori individuale sunt obţinute prin aplicarea unui model de calcul
statistic, de obicei în etapa prelucrării caracteristicilor primare.
VI. Parametrul statistic - desemnează o valoare numerică reprezentativă obţinută dintr-o
operaţie numerică (calcul, agregare) ca rezultat al rezolvării modelelor de calcul
statistic: ritmicitatea vânzărilor, sezonalitatea utilizării unui produs.
VII. Variaţia - este aceea proprietate a caracteristicii statistice de a-şi schimba forma şi
mărimea de la o unitate (de timp sau spaţială) la alta, de exemplu, vârsta.
VIII. Varianta statistică (sau valoarea individuală) - desemnează forma concretă de
manifestare a caracteristicii la nivelul fiecărei unităţi statistice a colectivităţii.
IX. Ponderea (frecvenţa de apariţie) - reprezintă numărul de unităţi la care se
înregistrează aceeaşi valoare/categorie a caracteristicii.
X. Datele statistice - reprezintă caracterizări numerice ale unităţilor, grupelor şi
colectivităţilor obţinute prin observare şi prelucrare.
XI. Indicatorul statistic - este o expresie numerică a unor fenomene, procese, activităţi
sau categorii economice şi sociale, rezultat prin aplicarea unui model de calcul.
XII. Informaţia statistică - desemnează mesajul rezultat în urma prelucrării şi analizei
datelor statistice.
XIII. Lot - o parte a populaţiei totale nereprezentativă.
XIV. Eşantion - număr redus de unităţi extrase din colectivitatea totală după o schemă
probabilistică, de la care urmează să se culeagă date şi să se prelucreze informaţiile în
scopul extinderii asupra întregii colectivităţi.
XV. Panel - eşantion reprezentativ de consumatori sau distribuitori a cărui compoziţie se
reînnoieşte destul de rar şi care este interogat frecvent (periodic).
 1.4. Organizarea activităţii de statistică la nivel naţional şi internaţional

Cercetarea statistică se desfăşoară în trei etape succesive: observarea, prelucrarea,

analiza şi interpretarea datelor care pot fi prezentate în figura 1.1.: Procesul de cercetare
statistică se poate efectua cu rapiditate şi în condiţii optime utilizând echipamente moderne
de calcul, care au ca avantaj: culegerea de date pentru un număr mai mare de caracteristici
într-un timp mai scurt şi cu mai multă precizie.

Observare statistică Prelucrare statistică Analiză şi interpretare

s t a t i s t i c ă

 Culegerea  Sistematizarea datelor  Verificarea şi compararea

(înregistrarea datelor observării de masă r e z u l t a t e l o r

individuale de masă)  Obţinerea sistemului de

i n d i c a t o r i s t a t i s t i c i  Verificarea ipotezelor şi
m o d e l e l o r d e c a l c u l

 Formularea concluziilor
statistice

 Elaborarea calculelor de
prognoză

Figura 1.1. Etapele cercetării statistice

În general, cercetările social-economice sunt operaţiuni de mare amploare, de aceea

trebuie pregătire cu multă atenţie şi competenţă.
Informaţiile statistice colectate de la agenţii economici rezidenţi sunt gestionate la nivel
naţional de Institutul Naţional pentru Statistică, care are ca OBIECTIV principal elaborarea
informaţiei statistice necesare cunoaşterii manifestării fenomenelor şi proceselor economico-
sociale, atât la nivelul micro cât şi macroeconomic. INS dispune de bănci de date, de modele
şi metodologii statistice şi se ocupă atât de problemele organizatorice pentru culegerea
datelor cât şi de conţinutul şi autenticitatea indicatorilor elaboraţi, în conformitate cu normele
statisticii ONU şi EUROSTAT. Rezultatele activităţii INS se concretizează în publicaţii
oficiale cu caracter periodic ca Anuarul Statistic al României, buletine de informare, reviste
de specialitate etc. Astfel, după revoluţia din decembrie 1989, Statistica oficială
românească contribuie prin aportul de date şi informaţii, rezultatul perfecţionării
instrumentarului de lucru şi al metodologiilor, la susţinerea eforturilor naţionale de
realizare a unor reforme structurale, a dezvoltării economico -sociale, a modernizării
societăţii româneşti. În acest sens:
 a crescut capacitatea de investigare şi comensurare a evoluţiilor economice şi sociale
din societatea românească;
 s-a îmbunătăţit sistemul de indicatori statistici a metodologiilor specifice în directă
relaţie cu dinamica fenomenelor şi proceselor economico-sociale şi, în consecinţă, cu
aquis-ul comunitar, statistica aducând o contribuţie importantă la asigurarea datelor
necesare negocierilor capitolelor de aderare cu U.E;
 a crescut şi s-a consolidat fondul naţional de date statistică;
 s-au diversificat şi modernizat mijloacele de diseminare;
 s-au realizat ample şi complexe investigaţii economico-sociale, anchete, cercetări=;
 au fost şi sunt promovate principiile autonomiei, confidenţialităţii, transparenţei,
relevanţei, proporţionalităţii şi deontologiei activităţii Institutului Naţional de Statistică, a
comparabilităţii şi compatibilităţii informaţiilor statistice româneşti cu cele produse de
statistica europeană;
 s-a dezvoltat colaborarea cu Oficiul de Statistică al U.E. (EUROSTAT), cu alte oficii de
Statistică ale ţărilor europene, mai ales după semnarea cu acestea, în 1994, a două
declaraţii comune bi şi multilaterale, precum şi cu organismele specializate ale ONU.
Aceste rezultate pot fi accesate astăzi de pe site-ul INS: www.insse.ro, ca o metodă
modernă şi eficientă de furnizare a informaţiilor statistice.
Pe plan internaţional, au luat fiinţă o serie de organisme de statistică ca urmare a
accentuării interdependenţelor dintre statele lumii. În anul 1940 se înfiinţează Institutul
Interamerican de Statistică; în 1946 a luat fiinţă Comisia de Statistică a Naţiunilor Unite care
are ca scop promovarea dezvoltării statisticilor naţionale şi creşterea comparabilităţii lor la
nivel internaţional. De asemenea, în 1958 se înfiinţează Oficiul de Statistică al Comunităţii
Europene pentru ca doi ani mai târziu, în 1960, să se înfiinţeze Departamentul Economie şi
Statistică în cadrul OECD. Toate aceste organisme cooperează cu guvernele ţărilor membre
în vederea elaborării unor informaţii comparabile pe plan internaţional în toate domeniile de
activitate. Acestea publică sistematic buletine, reviste, culegeri de date, cercetări statistice pe
domenii, teme de cercetare fundamentală şi aplicativă etc.
Organizarea şi funcţionarea statisticii oficiale trebuie însă adaptată structurilor
economico-sociale existente şi tendinţelor de globalizare a relaţiilor economice.