CUPRINS

Capitolul 1
Anatomia și fiziologia aparatului locomotor pag. 3

Capitoul 2
Tipuri de leziuni pag. 4

2.1 Leziuni la nivelul umărului pag. 6

2.2 Luxația umărului pag. 6

2.3 Leziunile cotului pag. 6

2.4 Leziunile antebrațului pag. 7

2.5 Leziunile mâinii, a articulației și degetelor pag. 7

2.6 Leziuni ale șoldului (dislocări) pag. 8

2.7 Leziunile genunchiului pag. 8

2.8 Leziunile gambei pag. 8

2.9 Leziuni ale gleznei și piciorului pag. 9

Biliografie pag. 9
 Capitolul 1
Anatomia și fiziologia aparatului locomotor
Sistemul musculo-scheletal este alcătuit din două părți:
 sistemul osos, rol de suport pentru organism;
 sistemul muscular, rol de suport și de realizare a mișcării organismului;

Sistemul osos
Conține 206 oase și reprezintă cadru de suport al organismului. Prezintă patru funcții:
 de suport;
 protecție a organelor vitale;
 participă la mișcare;
 produce elementele figurate ale sângelui.
Sistemul osos se divide în 7 zone:
 craniu – neurocraniu și viscerocraniu;
 coloana vertebrală;
 centura scapulară (clavicula și omoplatul “scapula”);
 extremitatea superioară;
 cutia toracică;
 pelvisul (sacru, ilion, ischion, pubis);
 extremitatea inferioară.

Fig. 1 – Cele șapte zone ale scheletului

Oasele capului includ neurocraniul si viscerocraniul.
Neurocraniul este alcătuit din mai multe oase late unite între ele prin suturi, realizând forma
unei emisfere care conține și protejează creierul.
Viscerocraniul conține de asemenea 14 oase perechi și neperechi. Un exemplu este
mandibula, os cu mobilitate dată de articulația temporo-mandibulară.
Coloana vertebrală este alcatuită din vertebre suprapuse care realizează canalul vertebral ce
conține măduva spinării. Ele sunt legate între ele de mușchi, tendoane, discuri și ligamente.
Măduva spinării prezintă 31 de perechi de nervi spinali care duc și aduc mesajele de la și la
creier. Fiecare nerv spinal părăsește măduva spinării prin orificiile vertebrale.

2 din 8
 Coloana vertebrală realizează deci protecția măduvei spinării și are rol de suport pentru întreg
corpul. Ea prezintă 5 regiuni:
 regiunea cervicală (gâtul);
 regiunea toracală (dorsală);
 regiunea lombară;
 regiunea sacrală;
 regiunea coccigiana.
Centura scapulară este reprezentată de claviculă și de omoplat. Ea reprezintă suportul pentru
membrul superior.
Extremitatea superioară este alcatuită din humerus (osul brațului), ulna și radiusul (oasele
antebrațului, oasele carpului (pumnului), ce fac legătura între antebraț și oasele mâinii.
Cutia toracică este reprezentată posterior de coloana vertebrală, anterior de stern și lateral de
grilajul coastelor. Ele protejează organele vitale ca inima, plamânii, ficatul, splina, vasele mari
toracice, etc. Xifoidul reprezintă porțiunea inferioară a sternului.
Centura pelvină este reprezentată posterior de coloana vertebrală, regiunea sacrococcigiană,
pe lateral de oase late ca ilionul, ischionul, iar anterior de pubis. Pelvisul adăpostește organele
genitale, fătul, etc.
Extremitatea inferioară este reprezentată de femur (osul coapsei), tibie și peroneu, rotula
(oasele gambei și genunchiului), tarsul (oase ce fac legătura între gambă și picior) și oasele
piciorului.

Capitolul 2
Tipuri de leziuni
În multe situații este destul de dificil de a diferenția o leziune musculo-scheletală de alta.
Toate cele trei tipuri sunt leziuni serioase și trebuie identificate pentru a aplica tratamentul
corespunzător cât mai precoce și cât mai corect.
Fracturile
Fracturile sunt leziuni ce apar în urma acțiunii unui traumatism puternic asupra osului, constând
în întreruperea continuității acestuia. Pot fi cauzate de o varitate mare de mecanisme fiecare având
forțe semnificative. În funcție de modul de acțiune a agentului vulnerant, de intensitatea lui,
fracturile pot fi de mai multe feluri:
 fracturi închise - tegumentele în jurul focarului de fractură sunt intacte
 fracturi deschise - focarul de fractură comunică cu exteriorul printr-o plagă
 fracturi directe - în care agentul traumatizant acționează chiar la locul de producere a fracturii
 fracturi indirecte- traiectul de fractură apare la distanță de la locul de acțiune al agentului
vulnerant
Fracturile închise prezintă întreruperea continuitții osoase fără a prezenta întreruperea
continuității tegumentului. Fracturile deschise prezintă atât întreruperea continuității osoase cât și a
tegumentului. Fracturile deschise sunt contaminate și se pot infecta. Atât în cazul fracturilor închise
cât și în cazul celor deschise sunt lezate țesuturile moi adiacente liniei de fractură ceea ce determină
sângerări la acel nivel. În cazul fracturilor pot fi lezate de asemenea și nervi, vase sangvine.
De asemenea, traiectul fracturii poate avea aspecte foarte variate, după mecanismul de
producere: fracturi spiroide, fracturi cu înfundare, deplasate. La fel pot fi fracturi complete,
interesând întreaga circumferință a osului sau incomplete (parțiale). La bătrâni sau la persoane cu
diverse afecțiuni osoase pot apare fracturi în urma unor traumatisme minore, sau chiar la efectuarea
unui pas greșit.
Luxațiile
Reprezintă modificarea raporturilor anatomice normale ale extremităților osoase într-o
articulație cu ruperea ligamentelor care susțin articulația. Fiecare încercare de a repune capetele
articulare este foarte dureroasă datorită prezenței nervilor și a numeroaselor vase sangvine, care la
rândul lor pot fi lezate.

3 din 8
 Entorsele
Reprezintă întinderea ligamentelor care susțin articulația. Când examinați și tratați pacienții
cu leziuni musculo-scheletale este nevoie să se facă toaleta și pansamentul plăgilor. In acest fel este
prevenită infecția. La acești pacienți trebuie să purtați și să aveți grijă de contaminarea voastră la
nivelul ochiului, nasului, gurii.
Semne și simptome pentru leziunile extremităților:
 durere la nivelul leziunii;
 plaga deschisă;
 tumefierea extremității;
 impotența funcțională;
 deformarea extremității;
Examinarea leziunilor musculo-scheletale
 Examinarea generală.
 Examinarea părții lezate.
 Examinarea circulației și inervației membrului lezat.

Examinarea membrului afectat

Aceasta se va face cu blândețe, atenție după ce se taie hainele pacientului. Se pot descoperi
următoarele: plagă, deformare, tumefiere, contuzie. Deci, membrul afectat trebuie descoperit (expus),
inspectat si palpat. Durerea este un bun indicator pentru fracturi, entorse și luxații. Membrul trebuie
examinat în întregime, începând de la nivelul articulațiilor, umărului și șoldului.
Pacientul va fi întrebat dacă își simte sau își poate mișca degetele pentru că astfel putem
obține informații indirecte despre afectarea nervoasă sau vasculară la nivelul membrului afectat.

Fig. 2 a, b – Examinarea extremităților

Evaluarea circulației, sensibilității și a motricității
La suspectarea leziunilor la nivelul extremităților este important de evaluat circulația și
sensibilitatea membrului. Multe vase sangvine importante și nervi sunt localizați în aproprierea
oaselor și a articulațiilor, astfel încât orice leziune poate fi însoțită de leziuni vasculo-nervoase.
Pulsul se percepe în aval de leziunea propriu-zisă. Ex. pentru membrul superior, la artera radială,
pentru membrul inferior, la artera tibială.
Recolorarea capilara
Timpul de recolorare normal este de 2 secunde la presiunea exercitată pe unghie. Dacă acest
timp este prelungit se face asocierea cu leziunea musculo-vasculară. În cazul tegumentelor reci,
timpul de recolorare își pierde din specificitate.
Sensibilitatea
Dacă pacientul simte atingerea fină a examinatorului la nivelul membrului afectat înseamnă
că nervul este intact.
Motricitatea (mișcarea)
Acolo unde este posibilă, ne dăm seama indirect despre integritatea venoasă și vasculară.

4 din 8
 Tratamentul afecțiunilor musculo-scheletale
Leziunile la nivelul sistemului musculo-scheletal, indiferent de gravitate, se tratează după
aceleași principii. Fiecare plagă la nivelul extremităților va fi pansată prin acoperirea completă a
plăgii și se folosește pansament compresiv dacă este nevoie de hemostază provizorie. Acest
pansament previne infectarea ulterioară a plăgii. Fracturile vor fi imobilizate.
Principii generale de imobilizare
Se face înainte de mutarea pacientului. Imobilizarea previne mișcarea capetelor rupte ale
oaselor, reduce durerea și previne mișcarea unei articulații dislocate, reduce intensitatea durerii.
Ajută la reducerea sângerării și scade riscul afectării vaselor sau nervilor din apropierea leziunii.
Tehnica imobilizării
Se îndepărtează hainele de pe membrul afectat pentru a permite vizualizarea leziunilor
căutând plăgi, deformări, edeme, se verifică pulsul, reumplerea capilară, sensibilitatea, motricitatea
distal de leziune pansarea rănilor deschise folosind pansamente sterile, înainte de a imobiliza
membrul respectiv. Se mișcă pacientul numai dacă există un pericol iminent pentru pacient sau
examinator.
 imobilizarea articulațiilor de deasupra și dedesubtul leziunii
 atașarea atelelor rigide
 imobilizarea membrelor.

2.1 Leziuni la nivelul umărului

Cea mai simplă metodă de imobilizare a umărului lezat este prin fixarea acestuia de torace. În
acest sens se poate folosi bandajul triunghiular sau o esarfă cu ajutorul căruia brațul este susținut. Se
incepe prin așezarea cotului în vârful triunghiului, care se închide formând o cupă iar cele două
capete rămase libere se trec în jurul gâtului susținând astfel brațul. Fixarea bandajului în jurul gâtului
se face astfel încât articulația de la nivelul mâinii să fie așezat superior față de articulația cotului.
Pentru a menține fixă imobilizarea se împătură până la 10 cm grosime un alt bandaj triunghiular, care
se trece peste braț în jurul toracelui.

Fig. 3 a, b – Imobilizarea umărului, claviculei, humerusului

2.2 Luxația umărului

Luxația umărului este singura leziune la nivelul umărului care este foarte dificil de imobilizat
prin medoda descrisă anterior. În luxația de umăr trebuie să existe un spațiu între braț și torace,
plasând în axilă o perniță sau un cearșaf rulat înaintea aplicării bandajului.
Ca improvizație, când nu dispunem de bandaj se poate folosi o curea trecută în jurul
pumnului și se suspendă brațul de gât, se asigură brațul ferm la cutia toracică cu o altă curea. De
asemenea dacă nu dorim să tăiem haina pentru expunere putem fixa mâneca hainei pe fața anterioară
a toracelui dar tehnica este mai puțin sigură decât imobilizarea prin înfășurare.

2.3 Leziunile cotului

Cotul afectat nu se mișcă din poziția în care a fost găsit. El trebuie imobilizat în poziția găsită
pentru a preveni posibile leziuni nervoase și vasculare. În timpul imobilizării gesturile trebuie sa fie
blânde, neamplificănd durerea existentă și prevenind posibile leziuni ale umărului de aceeași parte.
Atela dintr-o pernă înfășurată în jurul cotului este foarte potrivită în această situație.
Transportul pacientului se face în poziție semi sau șezândă, brațul lezat fiind susținut cu mâna
cealaltă.
5 din 8
 Fig. 4 a, b – Imobilizarea cotului folosind o pernă

2.4 Leziunile antebrațului

O gamă variată de atele pot fi folosite pentru imobilizarea antebrațului. Sunt de preferat atele
rigide însă pot fi folosite și atele moi, care sunt mai ușor de aplicat. Atunci când atela gonflabilă este
plină cu aer se verifică în periferie (degetele) culoarea, sensibilitatea, motricitatea lor.

Fig. 5 a, b – Imobilizarea antebrațului folosind o atelă rigidă

Fig. 6 a, b – Imobilizarea antebrațului folosind o atelă gonflabilă

2.5 Leziunile mâinii, a articulației și degetelor

Funcțiile mâinii și a degetelor sunt complexe și orice leziune la acest nivel poate compromite
permanent și ireversibil funcționarea normală la acest nivel. Orice parte amputată va fi trimisă la
spital împreună cu pacientul. Rănile de la acest nivel se pansează steril, mâna rănită se pune în
poziție “funcțională”. În palmă se pune una sau două role de fașă. Se aplică o atelă pentru a fixa
mâna, încheietura și degetele în poziția de funcțiune, fixându-se atela cu un bandaj.

Fig. 7 – Poziția “funcțională” a mâinii și articulației

6 din 8
 2.6 Leziuni ale șoldului
În general la acest nivel apar două tipuri de leziuni: dislocarea (luxația) si fractura. Aceste
leziuni apar în urma unor traumatisme puternice cu energii mari.
Exemplu: cazul accidentului rutier când victima nu a fost fixată în centura de siguranță.
Genunchiul se lovește de bordul din față, acest impact se transmite de-a lungul femurului la nivelul
șoldului producând leziune la acest nivel.
Leziuni la acest nivel mai apar și la persoanele în vârstă, în special la femei, în urma unor
traumatisme ușoare cum ar fi căderi de la același nivel, datorită osteoporozei. Durerea e foarte mare
la locul fracturii, fractura șoldului provoacă o scurtare și o ușoară rotație spre exterior a membrului
afectat.

Fig. 8 a, b – Semnele fracturii la nivelul șoldului (scurtarea și rotația externă a membrului afectat)

Gradul de suspiciune al acestei leziuni la persoanele vârstnice trebuie să fie mare, din acest
motiv orice persoană vârstnică, care a căzut sau acuză dureri la acest nivel, chiar și fără semne de
deformare, vor fi imobilizați și transportați la spital pentru examinare radiologică.
Imobilizarea se realizează folosind atele de tracțiune. La persoanele vârstice imobilizarea
poate fi realizată și în poziția găsită prin așezarea de perne sau pături rulate sub genunchi și picior. Se
așează victima pe bordul de lemn, se asigură o imobilizare corectă pentru a prevenii orice mobilizare
a regiunii șoldului.

2.7 Leziunile genunchiului

Întotdeauna un genunchi rănit se va imobiliza în poziția în care a fost găsit. Dacă găsim
membrul în poziția întinsă putem folosi oricare variantă de atelă: rigidă, gonflabilă, vacuum. Dacă
membrul afectat este găsit în poziția flectată vom imobiliza membrul folosind perne sau suluri de
pături așezate sub genunchi, care se fixează prin bandaje. Suplimentar fixăm membrul afectat de cel
sănătos. Apoi pacientul va fi așezat pe bord de lemn.

Fig. 9 a, b – Imobilizarea genunchiului

2.8 Leziunile gambei

Imobilizarea gambei se face similar cu cea a antebrațului, folosind diferite tipuri de atele
rigide, gonflabile sau vacuum. Ca la orice imobilizare și aici e nevoie de două persoane. O persoană
fixează membrul deasupra și dedesubtul leziunii iar cea de-a doua persoană așează atela.

7 din 8
 Fig. 10 a, b – Imobilizarea gambei folosind atela gonflabilă

Fig. 11 a, b – Imobilizarea gambei folosind atela vacuum

2.9 Leziuni ale gleznei și piciorului

Pentru imobilizarea gleznei sau a piciorului putem folosi atela gonflabilă, vacuum sau
improvizată cum ar fi o pernă. Atelele nu se vor fixa strâns, se verifică circulația, inervația (puls,
recolorarea capilară și motricitatea membrului).

Fig. 12 – Imobilizarea gleznei și sau a piciorului

Toate leziunile la nivelul membrelor necesită două persoane pentru o corectă imobilizare. O
persoană fixează membrul și efectuează tracțiunea longitudinală în ax (acolo unde se impune
efectuarea tracțiunii) iar cealaltă persoană fixează atela aleasă pentru această imobilizare. În acest
sens este foarte important ca fiecare membru al echipajului să cunoască foarte bine tehnicile și
principiile de imobilizare pentru a putea răspunde eficient la orice situație ivită. Acest lucru se obține
doar prin practică susținută și împrospătarea permanentă a cunoștințelor.

BIBLIOGRAFIE:
Prim ajutor calificat. – Bucureşti 2009, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Sănătăţii,
Raed Arafat, Vass Hajnal.

8 din 8