Sunteți pe pagina 1din 30

Caracterul arbitrar face trimitere la

relația indirectă care există între


forma si sensul cuvântului, între
semnificant și semnificat.
Exemplu: Ne pregătim să jucăm șah
și constatăm că ne lipsesc niște
piese. Așa că decidem să le înlocuim
cu nasturi sau bucăți de cretă. Ar
putea să se mai desfășoare jocul? R:
da. Pentru ca jocul să se poată
desfășura fără dificultate, acceptăm
noua semnificație pe care o dăm
obiectelor. Dacă ambii jucători
acceptă noua semnificație, partida de
șah se poate desfășura nestingherită.
Nasturele a primit o valoare
simbolică, i-a fost conferită valoarea
de piesă de șah. Asta dovedește că
relația dintre semnificat si semnificant
este arbitrară. Cu alte cuvinte, nimic
din forma cuvântului, de exemplu,
"scaun", nu mă trimite la referentul
"scaun" din realitatea
extralingvistică. Aceasta este o
trăsătură foarte importantă.

Există și situații în care forma


cuvântului face trimitere la conținutul
cuvântului respectiv (ex: "a bâzâi",
forma cuvântului evocă conținutul
său. "A miorlăi" este motivat, "a lătra"
este arbitrar.
Motivate: forma evocă conținutul.
Arbitrare: forma nu evocă conținutul.
Prin contrast cu noțiunea de arbitrar,
care se refera la legătura indirectă
dintre cele 2 laturi ale semnului
lingvistic, noțiunea de motivat face
legătura directă între forma/numele si
conținutul cuvântului.

Atunci când vorbim de caracterul


arbitrar al semnului lingvistic, această
trăsătură, arbitrarul, face referire la
legatura care există între
semnificant/formă, și
semnificant/conținut. Este această
legătură directă? Există ceva în
forma cuvintelor care face trimitere la
conținutul lor? NU. Ex.: "scaun": dacă
îl rostesc nu evocă semnificația. Noi
doar am convenit că numele de
"scaun" i se atribuie acelui obiect.
Dacă noi mâine vom conveni la alt
cuvânt pentru acel obiect, limba și-ar
urma cursul fără probleme.

Ex. Un caine arată în mare parte la


fel in orice cultură. Totusi, diferitele
limbi folosesc semne lingvistice
diferite pentru caine. Orice caine lătra
la fel, cu toate acestea latratul este
transpus lingvistic diferit in diferite
limbi.
O limba este alcatuita din semne
lingvistice.
Vocabularul unei limbi este alcătuit
din semne lingvistice. Aceste semne
au cele 2
laturi, semnificat si semnificant, care
sunt strâns legate între ele si se
presupun reciproc, si totusi legătura
dintre ele este indirectă, stabilită prin
convenție.
Alt exemplu de arbitrar: diferite
sunete sunt redate diferit: ș in
romana, ch in franceză, sch in
germană. (Forma sonoră a unităților
si grafia lor).
Analogia cu jocul de șah este foarte
utila aici. I-am oferit nasturelui un nou
semnificat.
Motivatul este opusul arbitrariului.
Exista cuvinte la care legătura dintre
forma și conținutul cuvântului este
mai directă. De exemplu, verbele
onomatopee, cuvintele
formate("primavara", "untdelemn",
etc.).
Cuvântul "primavara" sau
"untdelemn" este motivat numai prin
compunere. Acești 2 termeni perfect
arbitrari devin motivați numai prin
compunere.
Avem distincția in lingvistică între
motivare absolută și motivare
relativă. Motivarea relativă se refera
la situațiile de acest tip (primavara,
untdelemn), unde 2 sau mai mulți
termeni se combină intr-unul singur
prin compunere. Fiecare unitate
constitutivă din acești termeni
compusi este perfect arbitrară.
Ex: in germană se foloseste
compunerea la scară foarte largă,
rezultând cuvinte foarte lungi. Dar au
și avantaje, cum ar fi că avem
termeni motivați, nu trebuie sa
cautam neapărat în dicționar.
Avantajul compunerii este
transparența in privinta conținutului.
Aceasta relație între forma si sensul
cuvintelor a stat în preocuparea
cărturarilor încă din cele mai vechi
timpuri.
Forma evocă înțelesul si înțelesul a
generat forma? Sau sunt doar
rezultatul convenției? Exista la
vremea respectivă această
dezbatere, privită odata din
perspectiva lui physis (între forma
cuv si intelesul cuvântului este o leg
directa, motivat) si a lui nomos
(convenție, arbitrar)
Physis (naturalisti) vs. Nomos
(Convenționiști).
În toate limbile naturale predomină
arbitrarul. În virtutea acestei
predominanțe, vorbim despre
caracterul arbitrar al semnului
lingvistic. Avem si elemente motivate,
dar mult mai puține.

Arbitrar si motivat avem în toate


limbile, dar arbitrarul predomină.
Tocmai in virtutea acestei
arbitrareități limba se schimbă, noi
atribuim noi înțelesuri obiectelor si
noțiunilor.
Ex: în română, substantivul "fată"
este feminin deoarece obiectul la
care se refera are genul feminin în
natură, este oarecum motivat.
Dacă mă uit la o limbă cum este
germana în care aceeași realitate
"fată" este clasificat ca substantiv
neutru, în acest caz genul gramatical
nu copiaza genul natural. Acest lucru
ilustrează arbitrareitatea. Limba nu
copiază realitatea în acest caz.
În engleza veche subst wife era
neutru.
Obiectele din realitatea
înconjurătoare nu dau naștere
cuvintelor. Noi creem numele, noi
acceptăm semnificația fiecărui nume.

1.2. Caracterul discret al unităților de


expresie
Unitatea discretă = sunetele din care
este alcătuit fiecare cuvânt în parte
Caracterul discret= caracterul
recognoscibil.
Prin înlocuirea unei singure unități
discrete se schimba întregul semn.
Ex: trilul unei păsări nu poate fi
descompus in unitati discrete, ci se
prezinta ca un tot unitar.
Zoosemiotica se ocupa de limbajul
animalelor, limbajul non-uman.
În majoritatea limbilor, unitățile
discrete sunt fonemele, ele își
păstrează identitatea în orice cuvânt
s-ar afla.
În alte limbi, unitățile discrete sunt
tonurile, ex: chineza are 4 tonuri,
thailandeza 5 tonuri, chineză
cantoneză 9 tonuri.

1.3. Dubla articulare a limbajului


Se leagă de caracterul rational al
limbajului.
Când auzim un mesaj noi
recunoaștem
mai întâi cuvintele. La al doilea nivel,
noi recunoaștem fonemele, sunetele.

Această dublă articulare reprezintă


un avantaj enorm pentru utilizatorii
limbii: cu câteva zeci de foneme pot
genera un nr imens de cuvinte.
Cuvintele la rândul lor se combină
intr un număr nelimitat de mesaje.

1.4. Creativitatea guvernată de reguli


Nu putem susține că suntem originali
în
limbă, ca spunem ceva ce nu a mai
rostit nimeni niciodată.
Suntem originali când folosim o
combinatie inedită de cuvinte , când
formăm cuvinte noi, etc.
Oricât de creativi am fi, această
originalitate vă fi mereu desfășurată
în cadrul regulilor de la baza limbii
respective. Ex gramatică
1.4 se leagă de 1.3. Creativitatea
este posibilă tocmai în virtutea dublei
articulari.
Fonemele singure nu au sens prin
ele însele, ci doar prin combinarea cu
alte foneme.
Dubla articulare favorizeaza prin
combinare si recombinare
creativitatea in limbă.

2.1 Caracterul social al limbii


Langue arată socialul în limbă, pe
când individualul se desfășoară în
actele de
parole.
La caracterul social facem legătura
intre societate, cultură si limba.
Care este raportul dintre limba și
societate?
Ne oferă posibilitatea să comunicăm
si sa cooperam, etc. Limba este
factorul de coeziune a societății.
Limba asigura interinteligibilitatea
între oameni. Limba este liantul între
membrii unei comunități social
constituite. Cu ajutorul limbii
societatea respectivă preia și
continua valorile culturale care o
definesc.

2.2. Caracterul rational si vocal al


limbii
Atunci când selectăm din repertoriul
limbii anumite sunete si le combinăm
și facem apel la anumite reguli de
combinare, acesta presupune un
apel la procesele gândirii, deci limba
are caracter rational.
Fonocentrismul pune caracterul vocal
al limbii in centru, ii atribuie un statut
prioritar.
Lyons consideră că acest cod oral
reprezintă o prioritate istorică,
deoarece a a parut înaintea codului
scris. Poti realiza
mai multe lucruri dpdv al mesajului in
cadrul limbii vorbite decât în cea
scrisă. Limbajul oral poate fi însoțit
de elemente paralingvistice.
Locutorii preferă să vorbească mai
degrabă decât să scrie.
Lyons vorbește si despre prioritatea
biologică a limbii vorbite, deoarece
ne naștem cu tot ce trebuie pentru a
vorbi, dar dacă dorim sa folosim
codul scris trebuie un efort conștient
și sistematic.
2.3. Caracterul sistematic al limbii

Limba este întemeiată pe opoziții


Ex langue si parol, sintagma si
paradigma, foneme si morfeme, etc.
Ele se resping dar se si presupun in
limbă.
Tot de caracterul sistematic se leagă
și caracterul de predictabilitate.