Capitoul I: Legea

În senul cel mai accesibil tuturor oamenilor cuvântul lege definește o ,,regulă
imperativă stabilită de autoritatea supremă”1 ce trebuie respectată cu strictețe
pentru a se asigura buna conviețuire între oameni. Ea este principalul mijloc de
conduită al oamenilor fiind prima după rațiune. Primele forme de legi apărute pe
tot cuprinsul Mapamondului s-au situat în Babilon (Codul lui Hamurabi), India
(Legile lui Manu) și China (Codul lui Mu). În Europa, primele legiuiri consemnate
sunt Legile lui Lycurg – Sparta, Legile lui Dracon și Solon – Atena, Legea celor
XII Table – Imperiul Roman și Legea Salică – la franci.

Despre legi, dar mai cu seamă despre Drept, marele filosof Georg Wilhelm
Friedrich Hegel nota în lucrarea sa Principiile filosofiei dreptului următoarele:
„Soarele ca și plantele au și ele legile lor, dar ele nu le cunosc; barbarii sunt
cârmuiți de instincte, de moravuri, de sentimente, dar ei nu au cunoștiință de
acestea [...] se înlătură tot accidentalul simțirii, al opiniei subiective, forma
răzbunării a milei, a egoismului și numai astfel își dobândește dreptul determinația
sa adevărată și ajunge la cinstea care i se cuvine”. (N. Popa – Curs TGD p.57)
Totuși, pentru a stabili dimensiunile fundamentale ale dreptului este imperios
necesar să se țină cont de elementele sale fundamentale ce îl alcătuiesc și îl
poziționează în societate.

Înzestrați cu un accentuat simț al istoriei poporul evreu nu și-a cercetat doar

trecutul, ci îl și trăiesc. Axiomatic vorbind poporul evreu nu și-a modificat sub
nicio formă organizarea ei retrăind acele realități biblice vechi testamentare ce au
condus la o organizare a poporului unică în toată lumea. Prin natura sa, istoria
poporului iudeu cuprinde o mare varietate de fapte. Prin acestea, istoria, adevărata

1
DexOnline: def. nr.1 de la cuv. lege
știință a adevărului convertit în realitate, sinteză a tuturor experiențelor de viață
acumulate, oferă date despre opera poporului înfăptuită cu efort de-a lungul celor
patru milenii .