Transpoziția: Incisiv Lateral Mandibular – Canin Mandibular, asociată

cu hipodonția- o revizuire și un caz clinic rar

Abstract
Transpoziția este o formă unică și severă de erupție ectopică în care un dinte permanent se dezvoltă și
erupe în poziția în care în mod normal este ocupată de un alt dinte permanent. Transpozițiile dentare sunt rare și
pot fi complete sau incomplete. Etiologia transpozițiilor este incertă. Pentru a determina prevalența
transpozițiilor dentare, s-au făcut cercetări în cadrul mai multor populații. 20% din numărul total de transpoziții,
care apar la arcada maxilară, interesează caninul și incisivul lateral. Deși sunt rare, transpozițiile pot să implice și
incisivul lateral maxilar cu incisivul central maxilar. Dintre toate transpozițiile, cea mai rară este cea a incisivului
lateral mandibular cu caninul mandibular, cu o prevalență de 0,03%. Deși s-au publicat variate articole despre
transpoziții dentare, foarte puține dintre ele au menționat agenezia dentară, în particular la nivelul IL-C
mandibular și menajarea acesteia. Noi reportăm un caz clinic rar în asociere cu hipodonția.

Introducere
Transpoziția este o formă unică și severă de erupție ectopică, în care un dinte permanent se dezvoltă și
erupe în locul unui alt dinte permanent, care îl ocupă în mod normal (Shapira, 1989) [1]. Pentru a evita confuzia,
trebuie să fie clar că “erupția ectopică” se referă la orice modalitate de erupție aberantă sau anormală a unui
dinte, iar termenul de “transpoziție” se referă la un interschimb dintre pozițiile a 2 dinți vecini, localizați în același
cadran pe aceeași arcadă dentară. Transpozițiile dentare sunt rare și ele pot fi complete sau incomplete. Diferența
este că, în cazul transpoziției complete, coroanele și rădăcinile dinților implicați sunt deplasate in totalitate, pe
când în transpozițiile incomplete, pot fi transpuse doar coroanele, iar rădăcinile să rămână în locul lor normal.

Etiologia transpozițiilor este neclară. Au fost propuși câțiva factori etiologici posibili: transpoziția mugurilor
dentari din etapa formării lamei dentare, migrarea dinților în perioada eruptivă, ereditatea și trauma ocluzală.

Pentru a determina prevalența transpozițiilor dentare, s-au făcut cercetări in cadrul populațiilor – indiană,
africană, suedeză, turcească, scoțiană și o populație din Arabia Saudită.

După Peck și Peck, transpozițiile au fost clasificate în felul următor:

1. Canin – Premolar 1 maxilar

2. Canin – Incisiv Lateral maxilar
3. Canin – Molar 1 maxilar
4. Incisiv Lateral – Incisiv Central maxilar
5. Canin –Incisiv Central maxilar
6. Incisiv Lateral – Canin mandibular

Peck a constatat că 20% din transpoziții care apar la nivelul arcadei maxilare interesează Caninul și Incisivul
Lateral. Deși sunt rare, transpozițiile pot să apară și la IL și IC maxilar. Dintre toate transpozițiile, cea mai rară este
cea a incisivului lateral mandibular cu transpoziția de canin, cu o prevalenta de 0,03%.

Pagina 1 din 4
 Transpoziția poate afecta estetica și funcționalitatea dentiției și, prin urmare, este important să cunoaștem
factorii asociați cu etiologia și prevalența acestei anomalii, pentru a putea lua măsuri preventive. Întrucât nu a
fost stabilită o etiologie sigură în vederea declanșării transpozițiilor, au fost propuse o serie de cauze, printre care:
cauze genetice/ereditare, modificarea poziției mugurilor dinților în curs de dezvoltare, lipsa resorbției radiculare a
caninului temporar, pierderea precoce sau persistenta pe arcada a dinților deciduali.

Transpozițiile dentare coexista des cu alte entități patologice sau anomalii ale arcadei dentare, fapt care
sugerează prezența unui sindrom. Astfel, la unii pacienți se mai pot observa: dinți cuneiformi – Incisivi Laterali
maxilari, lipsa congenitala(agenezia) unui alt dinte decât Molarul 3, persistenta dentiției primare, rotații severe si
aliniere defectuoasa, dinți supranumerari, erupție ectopică a dinților neînvecinați și anchiloza radiculară .
Prevalenta acestora variază, conform mai multor autori și se găsește la 0,38% din pacienți în Turcia, 0,13% -
Arabia Saudita, 0,43% - India și 0,14% - Nigeria.

Deși au fost publicate mai multe rapoarte despre transpoziții dentare, foarte puține dintre ele au menționat
agenezia dentară, în afara Molarului 3. Aceasta este o evidență considerabilă care sugerează ca substratul genetic
joacă un rol fundamental în etiologia ageneziilor dentare. A fost efectuat un studiu pe copii cu agenezie dentara și
s-a constatat că atât frații, cât și 50% din rudele pacienților prezentau hipodonție, care presupune o prevalență
crescută comparativ cu prevalența generală a populației.

Peck a analizat felul de hipodonție care a fost asociată cu palato-poziția caninului și alte variații de
transpoziții canine. M3 a fost găsit puternic asociat cu transpoziția de Incisiv-Canin si palato-poziția caninului.

Cazul Clinic
Un copil de 11 ani, de sex masculin, prezintă leziuni carioase în regiunea posterioară a cavitații orale.
Examenul clinic a pus în evidență: leziuni carioase la nivelul dintelui 7.5, dentiție mixtă, ocluzie statică cu rapoarte
molare distalizate si un over-bite mărit.

[Table/Fig-1]: Frontal view [Table/Fig-2]: Occlusal view

O examinare ulterioară a arătat că dintele 3.3 erupea în ectopie vestibulară între 32 și 7.2 persista pe
arcadă. Dinții 3.2 și 3.3 prezentau mezio-linguo rotație. Au fost efectuate examene complementare –

Pagina 2 din 4
Ortopantomografie (tabel/fig 3), radiografie retrodentoaleolară (tabel/fig4) și ocluzală (tabel/fig5). Examenele
paraclinice de radiologie au confirmat prezența unei transpoziții incomplete, cu suprapunerea rădăcinilor lui 3.2 și
3.3. OPT a pus în evidență și agenezia la nivelul 3.5 si 4.5.

Din punct de vedere al

tratamentului ordontontic, s-a decis
permiterea erupției lui 3.3 in
transpoziție. De asemenea, s-a decis
păstrarea dinților temporari 7.5 și
8.5, întrucât mugurii PM secunzi erau
absenți. Terapia fixă a fost planificată
pentru corectarea malocluziei, over-
bite-ului mărit și rotațiilor dentare.
Înaintea aplicării aparatului
ortodontic fix, s-a extras 7.2 pentru a
[Table/Fig-3]: OPG view ajuta eruperea dintelui implicat,
urmată de restaurația fizionomica a
dintelui 7.5 si aplicarea unei coroane de înveliș la nivelul lui 8.5. Peste 6 luni, pacientul a fost reprogramat pentru
tratamentul ortodontic propriu-zis.

[Table/Fig-4]: Occlusal view [Table/Fig-5]: Periapical radiograph

Discuții
Au fost propuși mai mulți factori în vedere identificării etiologiei transpoziției dentare. Peck și colaboratorii
au propus influența factorului genetic. De asemenea, au găsit o relație puternică între transpoziția IL mandibular –
C mandibular , agenezia dinților și forma dinților cuneiformi a IL maxilar, concluzionând că anomalia de la nivelul
IL mandibular – C mandibular a fost determinată genetic. De asemenea, s-a reportat că principala cauza a

Pagina 3 din 4
transpoziției la nivel maxilar a fost migrarea caninului, în timp ce la mandibulă, aceasta a fost cauzată de migrarea
distala a Incisivului lateral.

Deși principalul scop al tratamentului transpozițiilor este de a corecta poziția dinților implicați în anomalie,
câțiva factori, printre care: vârsta pacientului, ocluzia, estetica și durata tratamentului, au fost luate în considerare
pentru a preveni orice fapt care ar putea cauza deteriorarea structurii dentare și al parodonțiului.

Având în vedere factorii menționați, au fost propuse 2 planuri de tratament.

Daca transpoziția, este într-un stadiu incipient, poziția dinților poate fi corectată cu ajutorul terapiei fixe
ortodontice. Oricum, un dinte temporar din zona anterioară poate fi extras pentru a facilita din timp corecția.

Daca transpoziția este recunoscuta după ce dinții aflați în malpoziție au erupt sau rădăcinile dinților
implicați sunt paralele, nu este de preferat corectarea transpoziției. Din cauza densității osoase crescute a osului
mandibular, dinții ar trebui aliniați după transpoziție.

În cazul nostru, 3.2 deja erupsese, iar 3.3 erupea în vestibulo-poziție. Radiografia ne-a arătat că rădăcinile
dinților aflați în transpoziție sunt aproximativ paralele. În acest caz, începutul tratamentului diferă în principal
datorită următorilor factori:

1. Vârsta copilului (11 ani);

2. Hipodonție;
3. Rădăcini relativ intacte ale molarilor secundari inferiori temporari.

În literatură, majoritatea cazurilor de transpoziții sunt tratate cu tratament ortodontic fix, cu excepția unui
caz, care folosește aplicare mobilizabilă.

Cazul de față este un caz asociat cu hipodonție, care nu implică probleme legate de absența spațiului pe
arcadă în timpul tratamentului ortodontic. Datorită acestor factori, s-a decis să se extragă dintele 7.2, care
persistă pe arcadă , pentru a permite erupția în locul său a dintelui 3.3 și păstrarea pe arcadă a dinților 7.5 și 8.5,
ca urmare a ageneziei (hipodonției) a dinților 3.5 și 4.5. Pacientul a fost ținut sub observație regulată.

Concluzie
În cadrul acestui caz, putem concluziona că această combinație a transpoziției I-C mandibular cu hipodonția
(agenezia 3.5 și 4.5, care au dus la păstrarea dinților temporari 7.5 și 8.5) este una rară. 3.3 a putut fi lăsat să
erupă în spațiul IL, pentru a facilita terapia ortodontică și a corecta malocluzia, over-bite mărit și rotațiile dentare.

Pagina 4 din 4