MINISTERUL EDUCAȚIEI , CULTURII ȘI CERCETĂRI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT BOGDAN PETRICEICU HAȘDEU DIN CAHUL

FACULTATEA DE ȘTIINȚE UMANISTICE ȘI PEDAGOGIE

Referat
Principiile proprietăți intelectuale în condițiile
actuale

Realizat :Vicol Iulia

Grupa : IEC1801

Profesor:

Disciplina

Cahul 2020
 Cuprins
-1.1Definirea proprietati intelectuale

-1.2Principiile proprietati actuale

-1.3Importanta protectiei intelectuale in conditii actuale

1.1 Proprietatea intelectuala
Dorinţa oamenilor de a pretinde drepturi de proprietate pare a fi o chestuine ce ţine
inclusiv de natura umană. Inclusiv dreptul de proprietate intelectuală la un nivel individual este o
revendicare ce poate aparţine fiecăruia dintre noi, încă de la cele mai mici vârste, la un nivel
desigur incipient prin protestele copilului atunci când este imitat de un alt copil sau de un adult.
Dreptul de proprietate intelectuală, definit în literatura de specialitate anglosaxonă ca
„Intellectual Property” se poate afirma ca fiind un drept de proprietate asupra ideilor. Desigur,
aceasta este o definiţie care nu este consacrată ca atare, modelităţile de definire a acestei
ramuri de drept fiind totuşi mult mai complexe. Doctrina internaţională din acest domeniu face
referire la proprietatea intelectuală ca la „produsele creativităţii şi minţii umane protejate prin
lege”. Alţi autori dezvoltă şi apreciază că avem de-a face cu „un drept intangibil, legal
recunoscut, de proprietate asupra produselor intelectului anumitor persoane”. Alte definiţii, se
referă la acest principiu ca fiind un drept asupra produselor intelectului uman, care au valoare
comercială şi primesc protecţie legală. O definiţie cât mai completă este cea care stabileşte
dreptul de proprietate intelectuală ca fiind „ramura de drept cuprinzând ansamblul normelor
juridice care reglementează raporturile juridice privind protecţia creaţiei intelectuale în
domeniul industrial, ştiinţific, literar şi artistic, precum şi semnele distinctive ale activităţii de
comerţ”. Toate aceste definiţii, subliniază însă, într-un fel sau altul că acest drept este unul
strâns legat de activitatea creatoare, umană. Ramura de drept a proprietăţii intelectuale include
atât normele juridice privitoare la valorificarea socială a acestei activităţi creatoare specifice
oamenilor, cât şi cele care 3 privesc apărarea cu mijloace juridice a drepturilor patrimoniale şi
nepatrimoniale ale creatorilor.
Importanţa juridică şi mai ales economică a acestui domeniu, atât de recent şi de puţin
reglementat în legislaţia noastră internă şi încă nu foarte bine sesizată este imensă. Proprietatea
intelectuală în sensul general, în statele cu economie dezvoltată, reprezintă practic motorul
afacerilor. Dreptul de proprietate intelectuală are toate trăsăturile unor alte forme de
proprietate, lipsindu-i desigur substanţa materială, însă în rest este un drept care poate fi
vândut-cumpărat-închiriatcedat, pierdut, asigurat etc
În actualul sistem economic, s-a lărgit foarte mult spectrul beneficiarilor drepturilor de
proprietate intelectuală de la oameni de ştiinţă, artişti sau ingineri la orice tip de afacere,
deoarece pot intra sub protecţia juridică orice tip de afaceri, inclusiv planurile de marketing ale
companiilor, modalităţile de planificare a producţiei, produsele inginereşti sau design,
modalităţile de reclamă şi promovare etc.
Chiar şi în contextul unei actuale crize economice, domeniul proprietăţii intelectuale
rămâne unul care continuă să aducă venituri enorme, deoarece este singurul care gestionează şi
permite folosirea anumitor tipuri de servicii, mecanisme, produse, programe etc. în toate
domeniile economiei. De aici, rezultă o foarte mare importanţă economică a acestei ramuri de
drept, fiind importantă identificarea, protecţia şi folosirea proprietăţii intelectuale în mediul de
afaceri. Situaţia este problematică şi interesantă sub aspectul reglementării juridice, deoarece în
această eră digitală, a Internetului, orice fel de bariere sunt minimalizate până la dispariţie, ceea
ce din punct de vedere juridic se traduce printr-o necesitate acută de 8 implementare a unui
sistem legislativ cât mai coerent pe plan internaţional. De aici rezultă o tendinţă tot mai
accentuată de internaţionalizare a legislaţiei în acest domeniu şi de uniformizare, care din
păcate, nu reuşeşte să facă totuşi faţă avansului tehnologic extrem de pronunţat şi de rapid.
1.2 Principiile proprietati intelectuale

Principalele principii ale proprietati intelectuale:

A) 1) principiul libertăţii de creaţie

Libertatea creaţiei Prin intermediul creaţiei are loc o exprimare a unui individ, o comunicare
a lui către lumea exterioară, o părere exteriorizată cu referire la anumite lucruri, fapte,
acţiuni. Această exprimare are loc prin intermediul obiectelor şi lucrărilor ştiinţifice, artistice,
culturale etc., adică gândurile încep să capete formă şi culoare sau, mai concret, acestea
capătă o materializare. Deci, libertatea conştiinţei şi cea a exprimării capătă o materializare
datorită şi prin intermediul creaţiei umane. Libertatea creaţiei îşi găseşte consacrare în
prevederile textului constituţional [2], printre drepturile şi libertăţile fundamentale, în cadrul
art.33 intitulat „Libertatea creaţiei”. Alte articole constituţionale conţin şi ele multe
elemente ale libertăţii creaţiei. În calitate de exemplu poate servi textul art.35 „Dreptul la
învăţătură”, care stabileşte premisele instruirii multilaterale a omului. Spre deosebire de
Constituţie, care reglementează libertatea creaţiei într-o prevedere aparte, instrumentele
internaţionale referitoare la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului o
reglementează într-o manieră diferită. Aceasta se consideră parte încorporată şi
componentă a libertăţii de exprimare atât în cadrul instrumentelor internaţionale regionale,
cât şi în cadrul celor universale. Prevederea constituţională cu privire la libertatea creaţiei nu
face o referire expresă la modalităţile prin care creaţia poate fi exprimată. Însă, în cadrul
art.32, cu referire la libertatea de exprimare în public, sunt enumerate mijloacele prin care o
persoană se poate exprima: fie aceasta prin cuvânt, imagine sau prin alt mijloc posibil. Fiind
considerată parte a libertăţii de exprimare în cadrul reglementărilor internaţionale,
considerăm că libertatea creaţiei poate şi trebuie să fie atribuită exprimării prin orice alt
mijloc posibil. Într-adevăr, nu fiecare persoană are dorinţa sau chiar posibilitatea de a se
exprima prin intermediul cuvintelor în formă scrisă sau verbală ori prin intermediul
imaginilor, de aceea o persoană poate purcede la crearea unui anumit produs, a unei
anumite lucrări pentru a exterioriza un anumit gând al său, o opinie cu privire la anumite
evenimente, acţiuni, valori. Creaţia vine să ofere o alternativă exprimării tipice prin
intermediul cuvântului, iar câteodată acest mod de exprimare spune mai mult decât pot să
spună nişte cuvinte. Prima parte a primului alineat al art.33 prevede că libertatea creaţiei
artistice şi ştiinţifice este garantată. Această garantare este un proces efectuat logic, odată
ce legiuitorul nostru a ales să ofere consacrare într-o prevedere aparte acestei libertăţi. Însă,
după cum am evidenţiat mai sus, în cadrul instrumentelor internaţionale referitoare la
drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, libertatea creaţiei este încorporată în
prevederile referitoare la libertatea exprimării, creaţia fiind considerată drept o formă a
exprimării. Totodată, reglementările internaţionale interzic cenzura exprimării, iar
Constituţia preia aceste clauze în partea a doua a alineatului întâi al art.33, conform căruia
creaţia nu este supusă cenzurii. Prin cenzura creaţiei Seria “Ştiinţe sociale” Drept ISSN 1814-
3199 61 trebuie să se înţeleagă obligativitatea persoanelor de a-şi coordona şi primi
aprobare asupra comunicărilor, materialelor şi lucrărilor ştiinţifice, artistice, operelor de
artă, culturale etc. cu persoane oficiale, organe ale puterii de stat sau cu alte persoane. Prin
acelaşi termen se înţelege şi interdicţia de a da publicităţii astfel de materiale, comunicări,
lucrări ştiinţifice, artistice, operelor de artă, culturale etc. sau părţi distincte ale acestora [4,
p.228]. Cenzura este interzisă sub orice formă, indiferent dacă provine de la organe ale
puterii de stat, de la autorităţi politico-administrative, de la asociaţii obşteşti, grupuri sociale
 etc. Primul alineat al art.33 din Constituţie face referire expresă la două forme de creaţie:
artistică şi ştiinţifică. Creaţia artistică fie că aparţine artei sau este executată cu artă, în timp
ce creaţia ştiinţifică aparţine ştiinţei şi e bazată pe principiile ştiinţei. Însă, la o analiză
minuţioasă a prevederilor articolului constituţional se observă că nu doar aceste două forme
ale creaţiei sunt protejate de lege. Alineatul 2 dezvoltă ideea din primul alineat, legiuitorul
menţionând expres că libertatea creaţiei se referă nu doar la aceste două forme, dar şi la
instituţia proprietăţii intelectuale; prin urmare, şi aceasta beneficiază de protecţie juridică.
Conform textului constituţional, dreptul cetăţenilor la proprietatea intelectuală, interesele
lor materiale şi morale ce apar în legătură cu diverse genuri de creaţie intelectuală sunt
apărate de lege. Însuşi dreptul proprietăţii intelectuale este definit ca un ansamblu de
norme juridice care reglementează relaţiile sociale privind crearea şi valorificarea
rezultatelor activităţii intelectuale a cestei libertăţi.

2) principiul egalităţii în drepturi a operelor obţinute prin activitatea de creaţii 

Dreptul la egalitate este dreptul tuturor fiinţelor umane de a fi egale în demnitate, de a fi
tratate cu respect şi consideraţie şi de a participa în condiţii de egalitate la orice aspect al
vieţii economice, sociale, politice, culturale sau civile. Toate fiinţele umane sînt egale în faţa
legii şi au dreptul la protecţie şi beneficii egale , la fel avînd libera exprimare sub orice formă
posibilă pentru fiecare în parte

3) principiul echităţii – în reglementarea relaţiilor de creare şi valorificare a obiectelor proprietăţii

intelectuale, acest principiu derivă din principiul egalităţii.

Astfel, principiul echității s-a impus treptat ca element esenţial în eforturile pentru asigurarea
respectării și promovării drepturilor omului.

Art. 16 alin. 2 din Constituţia Republicii Moldova statuează : „(2) Toţi cetăţenii Republicii
Moldova sînt egali în faţa legii și a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, o
persoanelor fără nicio deosebire.

Începînd cu 1 ianuarie 2013 a intrat în vigoare Legea cu privire la asigurarea egalităţii nr. 121 din
25.05.2012, care are drept scop prevenirea și combaterea discriminării, precum și asigurarea
egalităţii tuturor persoanelor aflate pe teritoriul Republicii Moldova în sferele politică, economică,
socială, culturală și alte sfere ale vieţii. Aceasta acoperă motivele de rasă, culoare, naționalitate,
origine etnică, limbă, religie sau convingeri, sex, vîrstă, dizabilitate, opinie, apartenență politică și
orice alt criteriu similar.32 Legea se aplică tuturor persoanelor fizice și juridice din domeniul public și
privat.33. Prevederile acestei legi se conformează Recomandărilor de politică generală a ECRI nr. 7
privind legislația națională referitoare la combaterea rasismului și a discriminării rasiale, adoptată la
13 decembrie 20023 rigine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau
origine socială“

4) principiul îmbinării intereselor autorului cu cele ale societăţii  — rezultă din prevederile
Constituţiei RM, conform căruia “libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau
dreptul altei persoanela viziune proprie, orice persoană îşi exercită drepturile şi libertăţile
constituţionale cu bună credinţă, fără să înca Drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute
în scopul de a le satisface interesele personale materiale ĩi culturale în acord cu interesul general,
potrivit legii ĩi regulilor de convieţuire socială. Aceasta înseamnă că persoanele fizice trebuie să-ĩi
exercite drepturile astfel încât să nu aducă atingere drepturilor celorlalţi. În sens contrar, pot fi trase
la răspundere pentru abuz de drept (pentru exercitarea abuzivă a drepturilor civile). Potrivit
articolului 14 alineatul 1 din noul Cod civil, persoanele fizice ĩi cele juridice participante la raporturile
juridice civile trebuie să îĩi exercite drepturile ĩi să îĩi execute obligaţiile cu bună-credinţă, în acord cu
ordinea publică ĩi bunele moravuri. Articolul 15 din noul Cod civil, intitulat „Abuzul de drept”, arată
că „Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod
excesiv ĩi nerezonabil, contrar bunei-credinţe”. De asemenea, articolul 60 arată că „Persoana fizică
are dreptul să dispună de sine însăĩi, dacă nu încalcă drepturile ĩi libertăţile altora, ordinea publică
sau bunele moravuri”. În articolul următor, însă, 61 alineatul 2, legiuitorul afirmă că „Interesul ĩi
binele fiinţei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societăţii sau al ĩtiinţei”. Scoasă din
context, această afirmaţie pare să vină în contradicţie cu principiul îmbinării intereselor personale cu
interesele generale. Această dispoziţie trebuie analizată, însă, folosind [1] A se vedea ĨT. RĂUSCHI,
C.T. UNGUREANU, op. cit., p. 14. Noţiuni introductive 11 interpretarea sistematică, în funcţie de
locul ei în ansamblul codului ĩi al capitolului din care face parte („Respectul datorat fiinţei umane ĩi
drepturilor ei inerente”), precum ĩi raportând-o la celelalte prevederi din acelaĩi capitol, care se
referă la inviolabilitatea corpului uman, la interzicerea practicilor eugenice etc. Prin urmare,
contradicţia este numai aparentă lce drepturile şi libertăţile altora.”

5) principiul realităţii şi garantării drepturilor – reiese din prevederile Constituţiei “Republica

Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui,
libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi
sunt garantate”.

Dinamica mișcării pentru drepturile omului, în secolul XX, a fost și este marcată atît de activitatea
unor organizaţii internaţionale, precum și de unele ideologii. În timp ce ideologiile au furnizat
temeiul și legitimitatea drepturilor omului, organizaţiile internaţionale interguvernamentale și
nonguvernamentale au jucat rolul esenţial în procesul de codificare a normelor de drept
internaţional, precum și în monitorizarea implementării drepturilor omului de către statele membre.
Evoluţia acestor norme nu poate fi înţeleasă fără a sublinia legătura strînsă cu organizaţiile
internaţionale apărute după cel de al Doilea Război Mondial, atît la nivel global, cît și regional. În
cadrul sistemului universal, rolul decisiv a revenit Organizaţiei Naţiunilor Unite, precum și celor 15
agenţii specializate (Organizaţia Internaţională a Muncii, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Fondul
pentru Copii al Naţiunilor Unite, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă și Cultură etc.).
Organizaţia Naţiunilor Unite este cea mai importantă asociație internaţională din lume, creată pe 24
octombrie 1945, odată cu ratificarea Cartei Naţiunilor Unite, care stabilește principiile de bază ale
relaţiilor internaţionale. Obiectivele primordiale ale Naţiunilor Unite, conform Cartei, sînt de a
preîntîmpina declanșarea conflictelor violente, de a proclama drepturile fundamentale ale omului,
de a garanta respectul pentru dreptul internaţional, precum și de a ameliora standardele de viaţă pe
tot cuprinsul globului. Naţiunile Unite reprezintă o structură foarte largă și foarte complexă pentru
astfel de preocupări, în sistemul său coexistînd organisme cu structuri și competenţe variate. Toate
aceste organisme ţin cont de convenţiile adoptate în domeniul drepturilor omului sub egida ONU,
înglobînd, la rîndul lor, unele structuri cu ajutorul 12 CAPITOLUL 1 cărora se evaluează modul în care
statele-părţi își îndeplinesc obligaţiile. Promovarea și protecţia drepturilor omului sînt funcţiile
principale ce revin acestor organizaţii. ONU este singurul forum internaţional în cadrul căruia toate
statele pot fi reprezentate și pot participa la dezbaterea problemelor globale. Cînd statele devin
membre ale ONU, acestea acceptă și își asumă obligaţiile prevăzute de Carta Naţiunilor Unite. În
prezent, 193 de ţări sînt membre ale ONU. Republica Moldova a devenit membru al ONU la 2 martie
1992, odată cu adoptarea de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a Rezoluţiei 46/223.
Funcţionarea ONU se realizează prin intermediul a șase organe principale, prevăzute în Carta
Naţiunilor Unite: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic și Social, Consiliul
de Tutelă, Curtea Internaţională de Justiţie și Secretariatul. Deși cele șase organe enumerate sînt
calificate ca principale, ele se află totuși, cît privește autonomia pe care o deţin și puterea pe care o
exercită, în situaţii diferite. Alături de acestea funcţionează și alte organe subsidiare, care ajută
organele principale în îndeplinirea atribuţiilor lor și nu au competenţă proprie, ci o competenţă
delegată de organul principal.

Principii internaţionale a dreptului proprietăţii intelectuale:

1. a) principiul tratamentului naţional – (este consacrat în art. 2 din Convenţia de la

Paris) potrivit acestui principiu, în ceea ce priveşte protecţia proprietăţii intelectuale,
cetăţenii oricărei ţări care face parte din Uniune vor beneficia în toate celelalte ţări ale
Uniunii, de avantajele pe care legile respectivelor ţări le acordă în prezent şi le vor
acorda în viitor naţionalilor, fără a fi încălcate drepturile speciale stabilite de către
Convenţie. Pe cale de consecinţă, resortizanţii vor beneficia de aceeaşi protecţie ca şi
naţionalii şi de aceleaşi mijloace de apărare împotriva oricăror atingeri aduse
drepturilor lor, sub rezerva îndeplinirii condiţiilor şi formalităţilor impuse naţionalilor.

De asemenea şi în cazul Convenţiei de la Berna există dispoziţii prin care străinul este
asimilat cu naţionalul. Astfel, potrivit art. 5 al Convenţiei de la Berna, operele literale,
artistice şi ştiinţifice ale resortizanţilor sunt supuse regimului stabilit pentru operele naţionale
în ţările Uniunii, altele decît ţara de origine a operei. Reglementarea întinderii protecţiei,
precum şi a mijloacelor procedurale garantate autorului pentru apărarea drepturilor sale
intelectuale îşi are sediul în legislaţia ţării în care se reclamă protecţia.

1. b) dreptul de prioritate – reglementat de art. 4 din Convenţia de la Paris şi prevede

situaţia privilegiată a unei persoane care a efectuat într-o ţară a Uniunii de la Paris, un
prim depozit reglementar, de a depune cereri cu acelaşi obiect pentru a obţine
protecţie în celelalte ţări membre ale Uniunii. Potrivit acestui principiu, resortizantul
sau succesorul său în drepturi care a depus un brevet de invenţie, o marcă de fabrică
sau comerţ, un modl de utilitate, desen sau model industrial într-una din ţările Uniunii,
va beneficia în celelalte ţări de un drept de prioritate de a efectua depozitul. Pentru a
exista un drept de prioritate, trebuie ca primul depozit să aibă valoarea unui depozit
naţional reglementar care îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia naţională a
fiecărei ţări membre a Uniunii de la Paris.

Prin depozit naţional reglementar se înţelege orice depozit care este suficient pentru a stabili
data la care a fost depusă cererea în ţara respectivă, oricare ar fi soarta ulterioară a cererii.

1. c) independenţa mărcilor – este consarcat de art. 6 din Convenţia de la Paris, potrivit

căruia, condiţiile de depunere şi de înregistrare a mărcilor de fabrică sau de comerţ
vor fi stabilite de fiecare ţară a Uniunii prin legislaţie naţională. Înregistrarea
reglementară a unei mărci în una din ţările Uniunii prin legislaţie conferă caracter
independent faţă de mărcile înregistrate în celelalte ţări ale Uniunii, inclusiv faţă de
marca înregistrată în ţara de origine.
2. d) independenţa brevetelor –  este consacrat de art. 4 bis al Convenţiei de la Paris,
conform căruia, cererile de brevete pentru aceeaşi invenţie depuse în diferite ţări ale
Uniunii, nu depind unele de altele. Brevetele cerute de cetăţeni ai Uniunii în diferite
ţări ale acesteia, vor din independente de brevetele obţinute pentru aceeaşi invenţie în
celelalte ţări care sunt sau nu membre ale Uniunii de la Paris.

Dreptul de proprietate intelectuală este o zona de drept care se referă la drepturile legale
asociate cu efortul creativ sau reputației comerciale și a fondului comercial. Obiectul
proprietății intelectuale este foarte larg și include opere literare și artistice, filme, programe
de calculator, inventii, desene și mărci utilizate de către comercianți pentru bunurile sau
serviciile lor. Legea descurajează alte persoane de a copia sau de foloasi in mod necuvenit
munca sau reputația altuia și oferă căi de atac cand acest lucru se întâmpla. Există forme
diferite de drepturi sau zone de drept care împreună alcătuiesc proprietate intelectuală [1].
Termenul de proprietate intelectuală se referă în mare parte la creații ale minții umane.
Drepturile de proprietate intelectuală protejeaza interesele creatorilor, oferindu-le drepturi
de proprietate asupra creațiilor lor. Convenția de instituire a Organizației Mondiale a
Proprietății Intelectuale (1967) dă următoarea listă de obiectul sau obiectele protejate de
drepturi de proprietate intelectuală (DPI) [2]: • opere literare, artistice și științifice; •
spectacole ale artiștilor interpreți, fonograme și emisiuni; • inventii in toate domeniile de
activitate umană; • descoperiri științifice; • desene si modele industriale; • mărcile
înregistrate, mărcile de servicii și denumirile comerciale și a denumirilor; • protecția
împotriva concurenței neloiale; și • "toate celelalte drepturi care decurg din activitatea
intelectuală în domenii industriale, științifice, literare sau artistice." Programele de calculator
sunt un bun exemplu a tipului de lucrare care nu este inclusă în listă, dar care este, fără
îndoială, inclusa în noțiunea de producție în domeniul literar, științific și artistic, în sensul
ultimului element de pe listă. Proprietatea intelectuala este, de obicei împărțita în două
ramuri, și anume proprietate industrială și drepturile de autor [2]. Drepturi de autor se
referă la creații artistice, cum ar fi poezii, romane, muzică, tablouri, și opere cinematografice.
În cele mai multe limbi europene, altele decât engleza, dreptul de autor este cunoscut sub
numele de drepturi de autor. Expresia drept de autor se referă la actul principal, care, în
ceea ce privește creațiile literare și artistice, poate fi făcut numai de către autor sau cu
autorizarea sa. Acest act este realizat de copii de opere literare sau artistice, cum ar fi o
carte, o pictură, o sculptură, o fotografie SUCSID Cursul Dreptul Proprietatii Intelectuale
530349-TEMPUS-1-2012-1-FR-TEMPUS-JPHES sau un film. A doua expresie, drepturile de
autor se referă la persoana care este creatorul operei de arta, autorul ei, subliniind astfel
faptul, recunoscut în cele mai multe legi, că autorul are anumite drepturi specifice, în creația
sa, cum ar fi dreptul de a împiedica o reproducere denaturată, pe care numai el o poate
exercita, în timp ce alte drepturi, cum ar fi dreptul de a face copii, pot fi exercitate de către
alte persoane, de exemplu, un editor care a obținut o licență în acest sens din partea
autorului. Proprietății industriale au o serie de forme. Acestea includ brevete pentru a
proteja invenții; desene și modele industriale, care sunt creații estetice care determină
apariția de produse industriale. Proprietatea industriale acoperă, de asemenea, mărci
comerciale, mărci de servicii, aspect-design de circuite integrate, denumiri comerciale și
indicații geografice, precum și protecția împotriva utilizarii neloiale de catre concurență. În
unele dintre acestea, aspectul de creație intelectuală, deși existent, este mai puțin clar
definit. Ceea ce contează aici este că obiectul de proprietate industrială de obicei este
 format din semne care transmit informații, în special pentru consumatori, în ceea ce privește
produsele și serviciile oferite pe piață. Protecția este îndreptată împotriva utilizării
neautorizate a unor astfel de semne susceptibile de a induce în eroare consumatorii, precum
și împotriva practicilor înșelătoare, în general. Proprietate intelectuală se referă la elemente
de informații sau cunoștințe, care pot fi încorporate în obiecte tangibile, în același timp, într-
un număr nelimitat de copii in diferite locații oriunde în lume. Proprietatea nu este în aceste
exemple, doar informațiile sau cunoștințele reflectate în ele. Drepturile de proprietate
intelectuală sunt, de asemenea, caracterizate prin anumite limitări, cum ar fi durata limitată
în cazul dreptului de autor și a brevetelor. Astfel, principalele forme de proprietate
intelectuală sunt [3]: • drepturi de autor; • brevete; • modele; • mărci. Aceste tipuri de
proprietate intelectuală vor fi luate în considerare în această lucrare

1.3 Importanţa juridică şi mai ales economică a acestui domeniu, atât de recent şi de puţin
reglementat în legislaţia noastră internă şi încă nu foarte bine sesizată este imensă. Proprietatea
intelectuală în sensul general, în statele cu economie dezvoltată, reprezintă practic motorul
afacerilor. Dreptul de proprietate intelectuală are toate trăsăturile unor alte forme de
proprietate, lipsindu-i desigur substanţa materială, însă în rest este un drept care poate fi
vândut-cumpărat-închiriatcedat, pierdut, asigurat etc
În actualul sistem economic, s-a lărgit foarte mult spectrul beneficiarilor drepturilor de
proprietate intelectuală de la oameni de ştiinţă, artişti sau ingineri la orice tip de afacere,
deoarece pot intra sub protecţia juridică orice tip de afaceri, inclusiv planurile de marketing ale
companiilor, modalităţile de planificare a producţiei, produsele inginereşti sau design,
modalităţile de reclamă şi promovare etc.
Chiar şi în contextul unei actuale crize economice, domeniul proprietăţii intelectuale
rămâne unul care continuă să aducă venituri enorme, deoarece este singurul care
gestionează şi permite folosirea anumitor tipuri de servicii, mecanisme, produse, programe
etc. în toate domeniile economiei. De aici, rezultă o foarte mare importanţă economică a
acestei ramuri de drept, fiind importantă identificarea, protecţia şi folosirea proprietăţii
intelectuale în mediul de afaceri. Situaţia este problematică şi interesantă sub aspectul
reglementării juridice, deoarece în această eră digitală, a Internetului, orice fel de bariere
sunt minimalizate până la dispariţie, ceea ce din punct de vedere juridic se traduce printr-o
necesitate acută de 8 implementare a unui sistem legislativ cât mai coerent pe plan
internaţional. De aici rezultă o tendinţă tot mai accentuată de internaţionalizare a legislaţiei
în acest domeniu şi de uniformizare, care din păcate, nu reuşeşte să facă totuşi faţă
avansului tehnologic extrem de pronunţat şi de rapid
 Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) este o autoritate administrativă centrală
în subordinea Guvernului, responsabilă de promovarea și realizarea activităților în domeniul
protecției juridice a proprietății intelectuale privind drepturile de proprietate industrială, dreptul de
autor și drepturile conexe. AGEPI are statut de persoană juridică cu sediul în municipiul
Chișinău, cu o denumire oficială, o denumire prescurtată în limba de stat și o ștampilă cu Stema
de Stat a Republicii Moldova.

La nivel international - AGEPI reprezintă Republica Moldova în Organizația Mondială a

Proprietății Intelectuale, în alte organizații internaționale, regionale și interstatale pentru protecția
proprietății intelectuale, întreține și dezvoltă relații de colaborare cu acestea, precum și cu
instituțiile de profil ale altor state.

AGEPI exercită următoarele funcții:

 planifică din punct de vedere strategic și implementează obiectivele de dezvoltare a sistemului național
de proprietate intelectuală;
 organizează și gestionează funcționarea sistemului național de proprietate intelectuală în conformitate
cu legislația Republicii Moldova și cu tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte;
 asigură promovarea propunerilor referitoare la cadrul normativ privind protecția proprietății
intelectuale și perfecționarea legislației naționale în domeniu, avizează proiecte de acte normative elaborate de
alte autorități publice;
 prestează servicii aferente domeniului proprietății intelectuale, în conformitate cu legislația.
AGEPI are următoarele atribuții:

Serviciile AGEPI sunt prestate conform Sistemului de Management al Calității ISO 9001:2015, ceea
ce garantează calitate în conformitate cu standardele internaționale.

 recepționează și examinează cererile pentru acordarea protecției, acordă și eliberează, în numele

statului, titluri de protecție pentru obiectele de proprietate intelectuală, conform legislației în domeniul
proprietății intelectuale;
 gestionează și depozitează registrele naționale ale cererilor depuse și registrele naționale ale titlurilor de
protecție acordate pentru invenții, soiuri de plante, topografii de circuite integrate, mărci, desene și modele
industriale, registrele naționale ale indicațiilor geografice protejate, denumirilor de origine protejate și
specialităților tradiționale garantate, registrul de stat al obiectelor protejate de dreptul de autor și drepturile
conexe, registrele naționale ale contractelor de licență, de cesiune, de gaj și de franchising referitoare la
obiectele de proprietate industrială, registrul de stat al titularilor marcajelor de control, registrele naționale ale
mandatarilor autorizați și evaluatorilor în domeniul proprietății intelectuale;
 administrează, stochează și dezvoltă bazele de date în domeniul proprietății intelectuale în conformitate
cu legislația;
 elaborează, coordonează și execută programe și acorduri de colaborare cu alte țări și/sau organizații
internaționale în domeniul său de activitate;
 elaborează și implementează programe de formare continuă și de perfecționare a specialiștilor în
domeniul proprietății intelectuale;
 organizează cursuri de pregătire și de perfecionare a consilierilor, a mandatarilor autorizați și a
evaluatorilor în domeniul proprietății intelectuale și eliberează certificate de calificare profesională;
 desfășoară activități editoriale în limita funcțiilor atribuite, editează și publică Buletinul Oficial de
Proprietate Intelectuală și alte publicații destinate promovării domeniului proprietății intelectuale;
 elaborează și aprobă regulamente și instrucțiuni, formulare-tip și alte acte de procedură necesare
executării prevederilor legislației în domeniul proprietății intelectuale;
 monitorizează activitatea Comisiei de contestații, Comisiei de mediere și a Arbitrajului specializat în
domeniul proprietății intelectuale;
 organizează și participă la expoziții, simpozioane, conferințe, concursuri, seminare și la alte activități
naționale sau internaționale în domeniul proprietății intelectuale;
 acordă, la solicitare, servicii și consultanță în domeniul proprietății intelectuale;
 înregistrează contractele de cesiune, de licență, de gaj și de franchising ale drepturilor privind obiectele
de proprietate industrială;
 publică datele privind cererile din domeniul proprietății intelectuale și titlurile de protecție;
 asigură evidența, stocarea și completarea colecției de documente și publicații de specialitate din
domeniul proprietății intelectuale;
 efectuează, la cerere și contra plată, cercetări documentare în domeniul proprietății industriale;
 recepționează și examinează cererile și actele necesare pentru înregistrarea solicitanților în Registrul de
stat al titularilor marcajelor de control;
 eliberează marcaje de control pentru titularii drepturilor asupra exemplarelor unor opere sau fonograme
înregistrați la AGEPI;
 efectuează, la cererea organelor competente, examinarea exemplarelor unor opere sau fonograme și
întocmește rapoarte de constatare tehnico-științifică și de expertiză;
 avizează, monitorizează și supraveghează activitatea organizațiilor de gestiune colectivă a dreptului de
autor și/sau a drepturilor conexe.
Obiective strategice 1. Încurajarea cre ării, protec ţiei şi utiliz ării proprietăţii intelectuale ca
instrument cheie în crearea condi ţiilor pentru tranzi ţia la modelul inova ţional al cre şterii
economice. 2. Perfec ţionarea şi armonizarea continu ă a cadrului normativ na ţional din
domeniul proprietăţii intelectuale cu evolu ţiile din legisla ţia si practica comunitar ă şi cu
acordurile interna ţionale la care Republica Moldova este parte. 3. Dezvoltarea şi
modernizarea sistemului na ţional de proprietate intelectual ă, sporirea transparen ţei şi
coeren ţei sale. 4. Consolidarea capacităţilor institu ţionale ale organelor abilitate cu func ţii
şi responsabilităţi privind protec ţia, asigurarea şi respectarea DPI şi dezvoltarea unei
infrastructuri eficiente de prevenire şi combatere a fenomenelor de contrafacere şi piraterie.
5. Promovarea şi dezvoltarea unei culturi avansate în materie de PI, sensibilizarea şi con
ştientizarea publicului larg cu privire la rolul PI şi sporirea interesului faţă de protec ţia şi
respectarea drepturilor de proprietate intelectuala 6. Aprofundarea cooper ării interna
ţionale, regionale şi bilaterale în domeniul PI şi integrarea în spa ţiul intelectual interna
ţional şi european
 4.Opini si viziuni asupra principiile proprietati intelectuale

Conform celor spuse de profesorul Mark Lemley, care predă acum la Facultatea de Drept din
Stanford, folosirea termenului de „proprietate intelectuală” s-a răspândit după fondarea, în
1967, a Organizației Mondiale pentru Proprietate Intelectuală (World “Intellectual Property”
Organization - WIPO) și care a devenit comună doar în ultimii ani. Formal, WIPO este o
organizație a Națiunilor Unite, dar reprezintă interesele deținătorilor de drepturi de autor,
patente și mărci comerciale. Folosirea extensivă a termenului datează de prin anul 1990.

Termenul are o nuanță părtinitoare, care nu este greu de observat: el sugerează că trebuie să
gândim despre drepturile de autor, patente și mărcile comerciale ca și despre drepturile de
proprietate asupra bunurilor fizice. (Această analogie este în contradicție cu teoriile juridice
despre legea dreptului de autor, legea patentelor și legea mărcilor comerciale, dar numai
specialiștii știu asta). De fapt, aceste legi nu prea seamănă cu cea care se referă la dreptul de
proprietate asupra bunurilor fizice, dar folosirea termenului confuz „proprietate intelectuală”
determină corpurile de lege să modifice legile, astfel încât asemănarea să crească. Deoarece
acestea sunt chiar schimbările dorite de companiile ce dețin drepturi de autor, patente sau
mărci comerciale, ambiguitatea introdusă de termenul „proprietate intelectuală” le convine.

Lipsa de neutralitate este un motiv suficient pentru a respinge termenul; în numeroase

rânduri, oamenii mi-au cerut să propun o denumire alternativă pentru această categorie
generală – sau au propus propriile lor denumiri, uneori hazlii. Sugestiile includ IMP (de la
Imposed Monopoly Privileges – Privilegii Impuse de Monopoluri) sau GOLEM-uri (de la
Government-Originated Legally Enforced Monopolies – Monopoluri inițiate de Guvern și
Impuse prin Lege). Unii vorbesc despre „regimuri de drepturi exclusive”, dar a spune
„drepturi” atunci când vorbești despre restricții este, din nou, o contradicție.

Folosirea unora dintre termenii alternativi ar reprezenta o oarecare îmbunătățire, dar este o
greșeală să înlocuiești termenul de „proprietate intelectuală” cu orice alt termen. Un nume
diferit nu va rezolva problema de bază a expresiei: suprageneralizarea. Nu există acel „ceva”
numit „proprietate intelectuală” - este o iluzie. Singurul motiv pentru care oamenii tot mai
cred că are rost să vorbească despre o asfel de categorie generală este acela că folosirea
prelungită a termenului incorect i-a indus profund în eroare.

În cel mai bun caz, „proprietate intelectuală” este o expresie acoperitoare pentru separate legi.
Persoanele fără pregătire juridică, care aud că un singur termen se aplică acestor legi diferite,
tind să creadă că ele au un principiu comun și că funcționează similar.
Nimic nu este mai departe de realitate. Cele trei legi au origini diferite, au evoluat separat,
acoperă activități diferite, cuprind seturi de reguli diferite și dau naștere la probleme sociale
care nu au nimic în comun.

De exemplu, legea drepturilor de autor (copyright) a fost proiectată să încurajeze creația și

arta și acoperă detaliile exprimării unei opere. Legea patentelor a fost gândită să încurajeze
publicarea unor invenții utile, cu prețul de a conferi aceluia care publică o astfel de idee un
monopol temporar asupra ei — un preț care merită plătit în unele domenii, iar în altele nu.

Din contră, legea mărcilor comerciale nu intenționa să încurajeze nici un mod anume de a
acționa, ci doar să permită cumpărătorilor să știe ce anume cumpără. Corpurile legislative sub
influența derutantă a termenului „proprietate intelectuală” au transformat-o într-o schemă
care stimulează reclamă anumitor produse. Iar acestea sunt doar trei dintre multele legi la
care acest termen se referă.

Fiindcă legile acestea s-au dezvoltat independent, ele sunt diferite în fiecare detaliu - ca și în
ceea ce privește principiile și metodele lor de bază. Deci, dacă învățați ceva despre legea
dreptului de autor, este înțelept să presupuneți că în legea patentelor lucrurile stau altfel.
Rareori vă veți înșela!

În practică, aproape toate opiniile generale formate folosind termenul de „proprietate

intelectuală” pe care o să le întâlniți au să fie false. De exemplu, veți întâlni păreri care
menționează că scopul „acestuia” este de a „promova inovații”, dar această părere se
potrivește doar legii patentelor și probabil crează monopoluri. Legea drepturilor de autor nu e
preocupată de inovație; o melodie sau un roman e sub protecția legii drepturilor de autor,
chiar dacă nu este nimic inovativ în legătură cu această piesă sau acest roman. Legea mărcilor
comerciale nu e preocupată de inovație: dacă eu mi-aș deschide o ceainărie și aș numi-o
„rms”, această ar fi o marcă comercială validă, chiar dacă aș vinde același ceai că și restul.
Legea secretului comercial nu e preocupată de inovație; lista mea de clienți la ceainărie ar fi
un secret comercial care nu ar avea nimic de-a face cu inovația.

Veți vedea afirmații precum că „proprietatea intelectuală” e preocupată cu „creativitatea”, dar

această afirmație se potrivește doar legii drepturilor de autor. E nevoie de mai mult decât
creativitate pentru a crea o invenție patentabila. Legea mărcilor comerciale și legea secretului
comercial nu au nimic de-a face cu creativitatea; numele „ceainăria rms” nu e sub nici o
formă creativ, la fel și cu lista mea secretă de clienți.

De obicei, oamenii spun „proprietate intelectuală” atunci când, de fapt, se referă la o

categorie mai restrânsă sau mai largă. De exemplu, țările bogate impun legi nedrepte celor
sărace, pentru a stoarce bani de la ele. Unele dintre acestea sunt legi referitoare la
„proprietatea intelectuală”, altele nu; cu toate acestea, cei care critică practica caută această
etichetă pentru că le-a devenit familiară. Folosind-o, ei denaturează natura faptelor. Ar fi mai
bine să se utilizeze un termen precis, cum ar fi „colonizare legislativă”, pentru a se ajunge la
esența fenomenului.

Nu doar amatorii sunt derutați de această expresie. Chiar și profesorii de drept, care predau
despre legile amintite, sunt ademeniți și zăpăciți de seducția termenului „proprietate
intelectuală”, ajungând să facă afirmații ce contrazic fapte pe care deja le cunosc. De
exemplu, un profesor a scris, în 2006:

Spre deosebire de descendenții lor care pun acum bazele WIPO, creatorii Constituției
americane aveau o atitudine principială, pro concurență, în ceea ce privește proprietatea
intelectuală. Ei știau că drepturile sunt necesare dar… au ales să lege mâinile Congresului,
restrângându-i puterile în multe feluri.

Afirmația se referă la Articolul 1, Secțiunea 8, Paragraful 8 din Constituția Statelor Unite,

care autorizează legea dreptului de autor și legea patentelor. Paragraful acela, totuși, nu are
nimic de-a face cu legea mărcilor comerciale sau cu multe altele. Termenul „proprietate
intelectuală” l-a determinat pe acel profesor să facă generalizări false.

De asemenea, termenul „proprietate intelectuală” duce la o gândire simplistă. El îi face pe

oameni să-și concentreze atenția asupra asemănării superficiale pe care aceste legi o au —
privilegiile artificiale create pentru unele dintre părțile interesate — și să ignore detaliile ce
dau substanța legilor: restricțiile specifice pe care fiecare lege le impune publicului și
consecințele lor. Concentrarea simplistă pe forma și nu pe fondul legilor duce la o abordare
„economică” a tuturor implicațiilor ulterioare.

Aici, economia acționează, așa cum se întâmplă în multe cazuri, că un vehicul pentru premise
ce nu sunt atent examinate în prealabil. Acestea includ presupuneri despre valori, precum căci
cantitatea produsă contează dar libertatea și modul de viață nu, și presupuneri factuale care
sunt de cele mai multe ori false, ca de exemplu că drepturile de autor îi susțin pe muzicieni,
sau că medicamentele patentate susțin cercetarea vietiilor omenești.

O altă problemă este și aceea că, la scara largă impusă de termenul „proprietate intelectuală”,
preocupările specifice ale fiecărei legi în parte devin greu de observat. Aceste preocupări
provin din particularitățile fiecărei legi – adică exact zona pe care termenul „proprietate
intelectuală” îi încurajează pe oameni s-o ignore. De exemplu, o problemă ridicată de legea
dreptului de autor este întrebarea dacă schimbul liber de înregistrări muzicale trebuie permis;
legea patentelor n-are nimic de-a face cu asta. Legea patentelor ridică întrebări cum ar fi
aceea dacă țărilor sărace ar trebui să li se permită să producă medicamente și să le vândă
ieftin pentru a ajuta sănătatea oamenilor; legea dreptului de autor nu are nimic în comun cu
asta.

Nici una dintre aceste probleme nu este strict economică, iar aspectele non-economice sunt
foarte variate; folosirea generalizărilor „economice” supeficiale atunci când vorbim despre
asta duce doar la ignorarea diferențelor. Punerea împreună a mai multor legi sub umbrela
„proprietății intelectuale” ne împiedică să gândim clar despre fiecare dintre ele, luată în parte.

Astfel, orice opinie despre „problema proprietății intelectuale” și orice generalizare despre
această categorie este, mai mult ca sigur, prostească. Dacă credeți că toate legile acestea
reprezintă o singură problemă, atunci aveți tendința de a vă forma opiniile din generalități
mult prea largi și grosiere, care nu sunt bune.

Respingerea „proprietății intelectuală” nu este un exercițiu strict filozofic. Termenul

dăunează cu adevărat. Apple l-a folosit că să schimbe debata în statul Nebraska pe tema
legii „dreptului de a repara”. Acest concept fals i-a dat companiei Apple o posibilitate să-și
masamulizeze preferința pentru secrete, fapt care stă în direct conflict cu drepturile clienților,
pe baza unui principiu căruia clienții și statul trebuie să cedeze.

Dacă doriți să judecați clar despre chestiunile ridicate de patente, drepturi de autor, mărci
comerciale sau multe alte legi de acest gen, atunci primul pas pe care trebuie să-l faceți este
să renunțați la obiceiul de a le gândi unitar și să le tratați separat. Al doilea pas este acela de a
respinge viziunea simplistă și limitată pe care o sugerează termenul „proprietate intelectuală”.
Luați în considerare fiecare aspect, separat, și veți avea șansa de a-l judeca bine.