Capitolul III.

Politici bugetar-fiscale în Republica Moldova şi impactul lor

asupra evoluţiei echilibrului financiar public

Caracteristica şi evoluţia politicii bugetar-fiscale în Republica Moldova

În cadrul principalelor politici economice ale ţărilor în curs de tranziţie, în vederea

asigurării  stabilizării şi creşterii economice, o importanţă primordială îi revine politicii bugetar-
fiscale. Prin intermediul bugetului, se acumulează şi se repartizează resursele financiare ale
statului, iar instrumentele politicii bugetar-fiscale permit realizarea gestiunii macroeconomice
eficiente şi asigurarea echilibrului economic şi financiar.
În promovarea strategiei de dezvoltare a R.M., trebuie să ţinem cont că potenţialul bugetar-fiscal
este determinat de potenţialul economic al ei. Însă, deseori, sistemului bugetar-fiscal i se atribuie
rolul definitoriu în problema ameliorării substanţiale a situaţiei economice, fiind neglijat faptul
că combaterea crizei e un fenomen mult mai complex, care necesită o combinaţie de măsuri
fiscale, monetare, politice şi sociale.

Politicile implementate pentru realizarea unei strategii macroeconomice trebuie să se situeze într-
o perspectivă de lungă durată, evitîndu-se modificările frecvente. Fluctuaţiile brutale constituie
şocuri pe ansamblul economiei, crescînd incertitudinea, neîncrederea, încetinirea proceselor
investiţionale etc. În prezent, politica de creştere economică se bazează pe planificarea bugetară pe
termen mediu, precum şi pe coordonarea permanentă între politica bugetară şi politica
monetară, în condiţiile compatibilităţii tuturor politicilor economice. În acest context, rolul
politicii bugetar- fiscale constă în acceptarea sau respingerea dezechilibrelor bugetare.

În situaţia actuală a structurii sistemului bugetar al Republicii Moldova, pîrghiile de gestiune a

resurselor financiare publice, la care se mobilizează veniturile, sunt: bugetul de stat, bugetele locale,
bugetul asigurărilor sociale de stat, fondurile extrabugetare, fondul asigurărilor obligatorii de
asistenţă medicală. Acest  sistem unitar şi corelat de fonduri evidenţiază fluxurile financiare publice
de formare a veniturilor fiscale şi nefiscale şi de repartizare a acestora pe destinaţii, în
conformitate cu nevoile sociale şi cu obiectivele de politică financiară la nivel macroeconomic.

Relaţiile financiare de constituire a fondurilor bugetare menţionate se desfăşoară între stat, pe

de o parte, şi agenţii economici, instituţiile publice şi private, precum şi populaţie, pe de altă
parte. Analiza veniturilor bugetare are o importanţă deosebită în evidenţierea unor resurse
financiare potenţiale, definitivarea strategiei pe termen mediu şi lung, precum şi în trasarea
principalelor direcţii pe termen scurt.
Opţiunea pentru colectare a veniturilor şi repartizarea cheltuielilor între părghiile sistemului
bugetar reflectă modul de repartizare a atribuţiilor între autorităţile publice situate la diferite
eşantioane, precum şi raporturile de dependenţă sau independenţă existente între organele
administrative centrale şi locale în plan financiar. Privită din acest punct de vedere, structura
bugetului public naţional în dinamică este prezentată în tabelul de mai jos

3.1 Dinamica veniturilor publice in ani 2010-2014

Indicatorii 2010 2011 2012 2013 2014

Venituri /total 16330789,9 19087181,7 21367269,1 22736643,5 25682041,6
mii lei
Venituri fiscale 11943125,0 14837755,0 16686695,0 18135621,0 21829657,7
Impoizitele pe venit 190000,0 245275,0 721200,0 805221,0 2574131,7

Impozitele interne pe 10708125,0 13354580,0 14673195,0 15886400,0 17752696,0

marfuri si servicii
Impozitele asupra 1045000,0 1237900,0 1292300,0 1444000,0 1502830,0
comerfului exterior §i
asupra opera|iunilor
externe
Încasările nefiscale 926566,4 752320,0 830748,9 713700,0 426785,0

Alte venituri din 581284,4 358246,2 372677,0 328251,0 219104,0

activitatea de
întreprinzător şi din
proprietate
Taxele şi plăţile 245282,0 279073,8 326071,9 250449,0 207681,0
administrative
Amenzile şi 100000,0 115000,0 132000,0 135000,0
sancţiunile
administrative
Mijloacele speciale 1045361,6 1095164,9 1144337,5 660380,5 679812,0
ale instituţiilor
publice
Veniturile fondurilor 269864,2 295391,5 307070,1 324149,4 409403,0
speciale
Transferuri de la 9076,6 600,0 617,5 278912,0 500,0
bugetele unităţilor
administrativ-
teritoriale
Granturile 2136796,1 2105950,3 2397800,1 2623880,6 2468672,6
 Veniturile publice/ mii lei
30000000

25000000

20000000
Veniturile publice/ mii lei
15000000

10000000

5000000

0
2010 2011 2012 2013 2014

Dupa cum vedem in baza diagramei datei veniturile publice sunt în creștere din 2010-2014
marindu-se din 2010 pîna în 2014 cu +9351251,7
 La fel la baza bugetului de stat se afla si cheltuelile publice care sunt repartizate pe mai multe
domenii de activitate ,ceea ce vom prezenta in tebelu de mai jos

Indicatori/mii lei 2010 2011 2012 2013 2014

Cheltueli totale 19798248,4 20354074,1 22164269,1 23611476, 28085074,8
2
Serviciile de stat cu destinaţie generală 1083281,8 1097411,7 1168395,9 1234787,4 1398328,1
Activitatea externa 217465,4 233615,3 249722,6 270543,8 324129,7
Apărarea naţională 230525,6 244679,6 271453,7 306 902,4 363940,0
Justiţia 346206,4 381326,4 384122,2 613133,4 667448,1
Jurisdicţia constituţională 6090,7 5967,8 8754,6 10982,4 19491,0
Menţinerea ordinii publice şi secu ritatea 1053606,3 1280277,6 1394317,5 1861245,2 2121592,6
naţională
Învăţămîntul 2055328,9 2107979,7 2285815,4 1909291,9 3421769,2
Ştiinţa şi inovarea 356291,5 328156,5 360354,0 337244,6 418736,4
Cultura, arta, sportul şi activităţile pentru 233751,1 283133,5 334173,0 356539,4 365514,5
tineret
Ocrotirea sănătăţii 2497238,8 2554556,1 2721886,1 2947496,2 2946899,3
Asigurarea şi asistenţa socială 3690707,7 3660120,5 3981891,0 4068298,7 5022687,7
Agricultura, gospodăria silvică, 889939,9 819905,7 976610,3 1500522,9 1921102,3
gospodăria piscicolă şi gospodăria apelor
Protecţia mediului şi hidrometeorologia 206537,0 243373,3 287711,1 395803,4 424571,4
Industria şi construcţiile 18549,9 21392,0 30466,2 34731,1 38850,9
Transporturile, gospodăria drumurilor, 1140477,0 1392713,9 2101328,5 2122993,5 2571540,4
comunicaţiile şi informatica
Gospodăria comunală şi gospodăria de 367390,9 380807,1 173932,5 173361,6 312304,7
exploatare a fondului de locuinţe
Complexul pentru combustibil şi energi 144372,5 102004,6 218847,3 419022,2 408754,9
Serviciul datoriei de stat 568456,8 676330,2 781870,5 669567,4 684405,3
Completarea rezervelor de stat 58566,7 40859,8 64348,1 44796,3 47150,4
Alte servicii legate de activitatea 277928,4 284275,5 217007,8 227395,8 252212,1
economică
Activităţile şi serviciile neatribuite la alte 4468525,1 4265130,1 4243417,0 4193105,1 4480300,7
grupe principale

Creditatarea netă -112990,0 -49942,8 -92156,2 -86288,5 -126654,9

 Cheltuelile publice
30000000

25000000

20000000
Cheltuelile publice
15000000

10000000

5000000

0
2010 2011 2012 2013 2014

După cum observăm în baza tabelului dat cheltuelile publice de stat sunt in creștere ajung în 2014
pîna la 28085074,8 mii lei
3.2 Influenţa factorului legislativ asupra mărimii resurselor financiare publice în
Republica Moldova

Pornind de la structura sistemului bugetar al Republicii Moldova, este evident rolul şi importanţa
bugetului consolidat al ţării, care include bugetul de stat  şi bugetele locale şi care, împreună,
asigură partea covârşitoare a resurselor financiare (în medie, 74% din veniturile totale ale
bugetului public naţional). În cadrul urmăririi evoluţiei veniturilor acestui buget, în vederea
identificării tuturor factorilor de influenţă asupra mărimii, structurii şi a implicaţiilor lor, este
necesară, în primul rând, analiza bazei legislative şi a măsurilor întreprinse de către puterea
executivă. Astfel, influenţa factorului legislativ asupra mărimii resurselor financiare publice
poate fi divizată în câteva etape determinante.

Prima etapă este caracterizată de crearea cadrului legislativ pentru acumularea resurselor
financiare necesare activităţii statului, asigurării realizării politicii sociale, stimulării activităţii de
investire şi curente a agenţilor economici, şi începe, în anul 1991, prin instituirea unor noi
impozite şi taxe, dintre care mai importante sunt introducerea TVA şi accizelor la anumite
produse. În 1992, reforma continuă cu liberalizarea preţurilor şi a tarifelor, concomitent cu
elaborarea principiilor de bază ale sistemului impozitării prin adoptarea Legii “Cu privire la
bazele sistemului fiscal” şi definirea Conceptului cu privire la reforma fiscală, în care au fost
determinate principiile de bază ale impozitării, lista impozitelor stabilite pe teritoriul Republicii
Moldova, drepturile şi responsabilitatea contribuabililor şi ale organelor fiscale, înlesnirile şi
facilităţile fiscale.

În anul 1993, fundamentarea bazei legislative continuă prin Decretul Preşedintelui fiind
introduse următoarele impozite: impozitul asupra bunurilor imobiliare, pe venitul băncilor şi
din activitatea de asigurare, tarifele vamale, accizele la unele mărfuri. Prin politica bugetar-
fiscală, din perioada 1991-1993, s-a urmărit mobilizarea resurselor în volumul prognozat,
restructurarea compartimentelor bugetare, excluderea subvenţiilor pentru anumite produse şi
limitarea sumelor alocaţiilor pentru bugetele locale. Deşi această perioadă se caracterizează prin
gradul scăzut al echităţii, neutralităţii şi eficienţei, totuşi, sistemul fiscal începe procesul
complex de adaptare la cadrul economiei de piaţă.

Etapa a doua urmăreşte perfecţionarea sistemului fiscal, astfel încât, în 1994, au fost adoptate 15
legi privind sistemul fiscal şi 6 decrete ale Preşedintelui privind impozitele şi taxele, orientate nu
numai asupra intensificării funcţiilor fiscale, ci şi asupra susţinerii şi stimulării producerii.
Astfel, în scopul protecţiei întreprinderilor mici, a fost adoptată Legea cu privire la susţinerea şi
protecţia micului business, în conformitate cu care agenţii micului business, care se ocupă de
producţia şi prestarea serviciilor, sunt scutiţi de plata impozitului pe beneficiu, de la începutul
activităţii, pe un anumit termen. În vederea stimulării activităţii de producţie, au fost scutite
de TVA şi impozitul pe bunurile imobiliare întreprinderile de panificaţie; de impozitul pe
bunurile imobiliare, funciar şi rutier – întreprinderile complexului energetic; în scopul reducerii
stocurilor de producţie finită, au fost micşorate cu 50% cotele accizelor. În plus, s-a recurs la
anularea datoriilor întreprinderilor agricole, iar la 31 agenţi  economici  ale  Ministerului  Industriei
şi  Ministerului  Agriculturii  li  s-au acordat vacanţe fiscale.

Printre principalele obiective-ţintă ale politicii bugetar-fiscale, au fost stabilite reducerea

deficitului bugetar şi perfecţionarea sistemului de impunere. Însă, absenţa unei corelaţii strategice
între politicile economice adoptate, gestiunea ineficientă a resurselor bugetare, modificările
repetate în legislaţia fiscală şi dezechilibrele structurale au contribuit la destabilizarea stării
economiei naţionale.

A treia etapă este cea mai importantă, deoarece, acţiunile legislative sunt orientate
spre consolidarea finanţelor publice, încurajarea activităţii economice şi a sferei sociale şi au
drept obiective atingerea unui nivel de venituri suficient pentru asigurarea funcţionării normale
a statului, crearea condiţiilor de activitate echitabile pentru toţi agenţii economici, încasarea
stabilă a veniturilor la buget, îmbunătăţirea climatului de business, simplificarea sistemului de
impozitare şi gestionare a veniturilor.

Evoluţia imediat următoare a veniturilor bugetare a fost afectată de criza financiară regională din
1998, care a condiţionat un nou declin al sectorului real. Deşi se înregistrează scăderea ponderii
veniturilor bugetare în PIB, implementarea consecutivă şi fermă a politicii bugetar-fiscale,
precum şi efectuarea cheltuielilor publice în anumite limite, au condus chiar la diminuarea
deficitului bugetar şi atenuarea factorilor de influenţă negativă. Obiectivele politicii bugetar-
fiscale, în perioada 1998-2000, au fost orientate spre stimularea activităţii agenţilor economici,
accelerarea reformelor structurale, susţinerea micului business şi asigurarea condiţiilor favorabile
în domeniul investiţiilor.

În scopul realizării acestor obiective, precum şi pentru îmbunătăţirea administrării fiscale,

au fost întreprinse următoarele măsuri:

•  trecerea la un regim de taxare cu TVA unic cu toate ţările-parteneri comerciali, care

simplifică administrarea acestui impozit;

•  menţinerea unui regim comercial liberalizat, cu aplicarea unor cote reduse la tariful vamal;

•  reducerea cotelor fiscale pentru persoanele fizice şi juridice;

 •  stimularea producătorilor,  care plasează veniturile obţinute de la desfăşurarea activităţii
în dezvoltarea producţiei, reutilarea şi renovarea tehnică, pentru crearea locurilor de muncă
noi;
•  anularea datoriilor istorice faţă de buget;

•  crearea Direcţiei de Urmărire şi Controlul Contribuabililor Mari în cadrul Inspectoratului

Fiscal Principal de Stat;
•  limitarea încasărilor de venituri la buget prin intermediul compensărilor reciproce.

În dependenţă de baza legislativă, de funcţiile asumate de guvern şi tendinţa socială a

politicii promovate, de-a lungul ultimului deceniu, în structura resurselor financiare publice,
s-au înregistrat numeroase modificări. Privite din punct de vedere al conţinutului economic şi
în funcţie de natura lor, se poate constata că ponderea covârşitoare în formarea bugetului
consolidat deţin veniturile fiscale. Pe parcursul celor 14 ani, veniturile fiscale au reprezentat,
în medie, 76,6%, veniturile nefiscale -14,8% şi alte venituri – 8,5%.

În ceea ce priveşte structura veniturilor fiscale, în ţara noastră, se pronunţă tendinţa de

scădere a ponderii impozitelor directe şi de creştere a celor indirecte.
Tendinţa actuală de formare a veniturilor bugetare, pe seama impozitelor indirecte, nu poate fi
pozitivă pentru ţara noastră, întrucât afectează direct populaţia cea mai vulnerabilă. Fenomenul
creşterii ponderii impozitelor indirecte ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru
analiştii politicii fiscale, deoarece demonstrează incapacitatea economiei de a susţine actualul
sistem de impozitare directă, motiv pentru care statul apelează tot mai mult la impozitele
indirecte, impactul cărora este dificil de identificat de către populaţie.

Astfel, sistemul fiscal al Republicii Moldova nu este neutru în raport cu

contribuabilii care se află în situaţii economice egale. Opţiunea guvernului în favoarea acestor
impozite se justifică prin faptul că contribuabilii consideră achitarea lor drept plată pentru
produse, că este mai dificilă evaziunea fiscală, creşte indicele colectării concomitent cu
micşorarea cheltuielilor legate de administrarea acestor impozite, de lipsa efectelor
stimulative. Problemele din sfera finanţelor publice se acutizează din ce în ce mai mult: un
anumit număr de întreprinderi suportă o povarătot mai mare şi, în acelaşi timp, sistemul bugetar nu
poate să asigure un volum minim necesar de resurse financiare. Povara fiscală suportată de
către plătitorii disciplinaţi corespunde standardelor ţărilor dezvoltate, însă sistemul fiscal al
ţării noastre presupune şi un nivel înalt al intervenţiei fiscale. Întreprinderile obţin
micşorarea nivelului efectiv al impunerii prin acumularea obligaţiilor faţă de buget. Ca urmare, o
mare parte dintre agenţii economici plăteşte impozite mici sau deloc, fie datorită scutirilor
importante, fie ţinerii contabilităţii duble, fie a altor forme de evaziune.

Strategia realizării reformei fiscale a asigurat efectuarea stabilităţii macroeconomice,

însă cu preţul apariţiei unor fenomene negative. Tendinţa reducerii veniturilor bugetare s-a
materializat în adâncirea crizei bugetare, iar creşterea datoriei publice a determinat o
dependenţă mai mare a economiei Republicii Moldova de conjunctura pieţelor financiare
mondiale şi de preferinţele creditorilor externi. Evoluţia din ultimii ani, aparent constantă, a
indicatorilor bugetari arată apropierea unei noi crize în sistemul bugetar, determinate, în
principal, de lipsa reformelor de fond privind impunerea activităţii agenţilor economici şi a
persoanelor fizice, care va periclita o serie de dezechilibre structurale.

În ceea ce priveşte politica din domeniul veniturilor fiscale, creşterea gradului de neutralitate
şi egalitate al sistemului fiscal poate conduce la mărirea indicatorului eficienţei bugetare,
concomitent cu micşorarea presiunii fiscale asupra contribuabililor corecţi. În acest sens,
direcţiile propuse sunt axate pe micşorarea nivelului mediu al impunerii, creşterea concurenţei
întreprinderilor autohtone, simplificarea sistemului fiscal, micşorarea posibilităţilor de eschivare
de la plată a impozitelor şi taxelor. Însă, toate aceste măsuri vor fi benefice ţării noastre doar
în condiţiile restructurării întregului sistem financiar public, concomitent cu dezvoltarea efectivă a
sectorului productiv.
3.3 Determinarea şi evaluarea echilibrului financiar al sistemului bugetar din Republica
Moldova

Dimensiunea echilibrului / dezechilibrului financiar public este relevantă, în primul rând, ca

indicator al consecinţelor măsurilor de politică fiscală şi bugetară. însă, există o multitudine de
consecinţe, pe care decidenţii trebuie să le aprecieze astfel, încât necesităţile diverse de evaluare
să reflecte dacă măsurarea dezechilibrului financiar public este sau nu corectă. De aici, a
rezultat necesitatea existenţei mai multor modalităţi alternative de măsurare, fiecare
reprezentând un anumit grad de adecvare în raport cu nevoile de evaluare.

În prezent sistemul bugetar şi bugetarea, în special, joacă un rol pasiv, rezumându-se, în

mare parte, la înregistrarea operaţiunilor statului din cadrul economiei. Bugetarea sectorului
public poate avea efecte benefice în dezvoltarea economică prin atribuirea unor funcţii,
precum sunt: stimularea activităţii economice, ţinând seama de interesele diferiţilor participanţi;
reformarea unor sectoare sau ramuri; optimizarea procesului bugetar; monitorizarea şi
perfecţionarea procesului decizional privind intervenţia operativă. Pentru a deveni un astfel
de instrument funcţional, este necesară o reevaluare a mecanismelor interne ale sistemului
bugetar în vederea asigurării flexibilităţii şi a optimizării structurii principalelor componente.

Echilibrarea sistemului bugetar este reflectată sub trei aspecte şi anume:

1) ca problemă a echilibrării structurale generale, avându-se în vedere echilibrarea resurselor

financiare ale sistemului bugetar cu necesităţile sau cheltuielile acestui sistem;
2) ca problemă a echilibrării verticale, care se referă la echilibrul în repartizarea veniturilor între
verigile sistemului bugetar;

3) ca problemă a echilibrării orizontale, care are în vedere corespondenţa (suficienţa) veniturilor

unităţilor teritoriale formate în cadrul sistemului bugetar şi al cheltuielilor lor.

În ceea ce priveşte primul aspect, echilibrarea structurală a sistemului bugetar, există o

necesitate impusă de teoria economică, iar problema realizării acesteia în practică rămâne
nesoluţionată. Astfel, apare necesitatea analizei dezechilibrului structural, care persistă în
economiile mai multor ţări. Egalitatea dintre veniturile şi cheltuielile sistemului bugetar este,
deseori, teoretică, ceea ce în practica economică poate apărea în mod accidental. În realitate,
diferenţa dintre cele două părţi ale bugetului are la bază câteva situaţii:

a)    existenţa inegalităţii iniţiale, se are în vedere deficitul (excedentul) bugetar în punctul 0,
având aceeaşi tendinţă în dinamică;
b)    existenţa egalităţii iniţiale în punctul 0, însă în dinamică are loc neconcordanţa dintre ritmul de
creştere al veniturilor şi al cheltuielilor sistemului bugetar;

c)    existenţa unei situaţii mixte, combinate, atunci când neconcordanţa dintre volumul veniturilor
şi cheltuielilor bugetare, în punctul iniţial, devine tot mai crescândă în dinamică.

Din cele trei situaţii prezentate, cel mai frecvent întâlnită şi specifică pentru Republica
Moldova, este situaţia mixtă. Veniturile bugetare şi necesităţile sistemului bugetar nu se egalează
în punctul iniţial, mai mult, există o diferenţă semnificativă în ritmul creşterii lor, adică o
dinamică dezechilibrată. Dimensionarea dezechilibrului financiar public poate fi realizată prin
diverse metode, care se grupează astfel:

•       clasice, respectiv pentru dimensionarea deficitului convenţional;

•       moderne, care permit dimensionarea deficitului curent, deficitului bugetului public
naţional, deficitului ce măsoară contribuţia diferitelor tranzacţii guvernamentale la cererea
agregată, deficitului intern, deficitului extern, deficitului conjunctural, deficitului structural,
deficitului ajustat ciclic, deficitului primar, deficitului operaţional, deficitului fiscal, deficitului
virtual şi deficitului geamăn.
Determinarea mărimii dezechilibrului financiar se face în funcţie de veniturile şi cheltuielile
bugetare ce se iau în considerare. În general, literatura economică de specialitate defineşte
dezechilibrul structural ca neconcordanţa dintre veniturile bugetare şi cheltuielile primare. De
asemenea, se presupune că volumul cheltuielilor primare este determinat atât de ansamblul
legilor şi actelor normative ce reflectă obligaţiile guvernului, cât şi de eficienţa privind
finanţarea serviciilor publice.

Pentru Republica Moldova în ultimii 5 ani avem în pare parte un deficit bugetar ceea ce înseamna
ca cheltuelile publice depașesc veniturile colectate de catre stat :

2010 2011 2012 2013 2014

Deficitul 3467458,5 1266892,4 797000,0 874832,7 2403033.2
bugetar
 Deficitul bugetar/mii lei
4000000
3500000
3000000
2500000
2000000 Deficitul bugetar
1500000
1000000
500000
0
2010 2011 2012 2013 2014

Dupa cum vedem în baza tabelului dat avem o instabilitatea în privința deficitului bugetar acesta
variînd în difereți ani diferit cota ceea mai mic de deficit a fost înregistrată în 2011

Din   punct   de   vedere   al   practicii   macroeconomice,   asistăm   la   o   politică unilaterală de

corectare a dezechilibrului, care presupune egalarea veniturilor şi a cheltuielilor  în  punctul
„zero”  (iniţial).  Pentru  Republica  Moldova,  o  asemenea măsură s-a realizat prin efectuarea
cheltuielilor în limitele veniturilor real încasate.       În acest sens, prezintă interes determinarea
deficitului fiscal primar, care ia în calcul veniturile fiscale obţinute din însumarea veniturilor, de
la încasarea impozitelor şi taxelor şi din contribuţiile la asigurările sociale, inclusiv contribuţia
la fondul de asigurări obligatorii de asistenţă medicală din ultimii 2 ani, comparându-se cu
volumul total al cheltuielilor primare la nivelul bugetului public naţional.

În ceea ce priveşte aspectul dinamic, sistemul bugetar poate fi considerat echilibrat atunci când
creşterea anuală a veniturilor bugetare corespunde ritmului de creştere a cheltuielilor primare.
În acest sens, sunt utilizaţi indicatorii elasticităţii veniturilor şi a cheltuielilor publice.

Totodată, trebuie să menţionăm că valabilitatea acestor evaluări poate fi considerată de

bază, atunci când volumul şi ritmul de creştere a cheltuielilor sunt determinate de obligaţiile
bugetare şi nu de volumul veniturilor încasate. Dacă constrîngerile bugetare sunt foarte restrictive,
astfel, încât poate fi eliminată chiar şi o anumită parte din cheltuielile publice minim necesare,
atunci ritmul creşterii cheltuielilor va fi determinat, în mod unilateral, de ritmul creşterii
veniturilor. Pe de altă parte, întotdeauna există acel minim necesar al cheltuielilor bugetare, care
trebuie să fie realizat (finanţat), indiferent de volumul veniturilor colectate.

Având în vedere cele expuse, dezechilibrul sistemului bugetar poate fi privit prin
prisma a două situaţii şi anume:

a)    cheltuielile sunt determinate de obligaţiile statului privind finanţarea serviciilor publice;
b)   cheltuielile se efectuează la un nivel minim admis, fără posibilitatea micşorării acestora, chiar
dacă se înregistrează o scădere a veniturilor încasate.

Din situaţiile evidenţiate mai sus, rezultă complexitatea situaţiei intermediare existente în ţara
noastră, atunci când volumul cheltuielilor publice se determină exclusiv în funcţie de
veniturile obţinute.

Problematica dezechilibrului structural poate fi completată prin includerea în analiză a

componentei – cheltuieli de deservire a datoriei (curente) de stat. Astfel, veniturile bugetare
anuale asigură finanţarea nu numai a cheltuielilor primare bugetare, ci şi a cheltuielilor privind
deservirea curentă a datoriei de stat. În această situaţie, asigurarea echilibrului primar trebuie să fie
în funcţie de 2 variabile: cheltuielile pentru deservirea datoriei de stat şi raportul între datoria de
stat şi PIB. În final, poate fi evidenţiată şi o a treia posibilitate de analiză a echilibrului
bugetar. În situaţia existenţei unui excedent bugetar general, considerat stabil, echilibrarea
întregului sistem bugetar poate fi evaluată ţinând seamă de datoria de stat generală. În acest caz,
ritmul de creştere a veniturilor bugetare trebuie să corespundă ritmului de creştere a cheltuielilor
bugetare generale şi a sumelor destinate stingerii datoriei. Prin urmare, putem evidenţia
următoarele tehnici de evaluare a echilibrului structural relativ al sistemului bugetar:

-echilibrarea statică a cheltuielilor primare şi a veniturilor bugetare;

-echilibrarea dinamică a cheltuielilor primare şi a veniturilor bugetare;

-echilibrarea statică, respectiv dinamică a veniturilor şi a cheltuielilor bugetare generale

(primare şi a cheltuielilor pentru deservirea datoriei de stat);
- echilibrarea cheltuielilor generale, inclusiv a sumelor destinate stingerii datoriei de stat generale
cu veniturile bugetare.

Necesitatea diferenţierii elementelor componente a dezechilibrului structural general în cadrul

analizei este determinată de posibilitatea elaborării unor măsuri concrete privind echilibrarea
sistemului. În funcţie de cauza apariţiei abaterilor în componenta analizată, pot fi întreprinse şi
măsurile optime de corectare. Evident că implementarea unor măsuri de corectare
necorespunzătoare caracterului sau cauzei ce a declanşat discrepanţa va conduce la agravarea
situaţiei. De exemplu, încercarea de corectare a componentei dinamice a dezechilibrului structural
printr-o simplă egalare a cheltuielilor bugetare la volumul încasărilor (cazul politicii bugetare
actuale promovate în Republica Moldova), poate avea efecte pozitive doar pe o perioada
scurtă şi cu condiţia ca mărimile prognozate ale indicatorilor respectivi să corespundă celor
realizate.

În ceea ce priveşte problema echilibrării verticale, care se referă la echilibrul în repartizarea

veniturilor între verigile sistemului bugetar, aceasta constituie una din preocupările prioritare ale
teoriei şi practicii bugetare contemporane. Echilibrul vertical al  sistemului bugetar constituie unul 
din obiectivele majore ale politicii generale de echilibrare bugetară, având drept scop determinarea
rolului şi sferei de cuprindere a fiecărei verigi, precum şi redistribuirea fondurilor limitate în funcţie
de priorităţi. Încercarea permanentă de optimizare a structurii sistemului bugetar derivă din
influenţa acesteia asupra utilizării cheltuielilor publice. În ţara noastră, verigile sistemului
bugetar sunt reprezentate de bugetul de stat, bugetele locale, bugetul fondului asigurărilor
sociale de stat, fondurile extrabugetare şi, mai recent, de bugetul fondului asigurărilor medicale
obligatorii. O astfel de structurare a sistemului presupune anumite relaţii de interdependenţă şi
de corelare, cât şi delimitarea concretă a activităţilor şi obligaţiilor fiecărei verigi, în scopul
mobilizării şi repartizării fondurilor financiare publice.