Capitolul 2 este intitulat Corpul și statul în Europa Modernă Timpurie de Pieter Sperenburg

Se cuvine sa fac anumite considerente despre autorul acestui capitol. Pieter Sperenburg a fost
professor de Istorie și Criminologie în cadrul Universitatii Rotterdam din Olanda. În acest capitol
Criminologul își începe „pledoaria” făcând referire la celebra decapitare a recigidului ( king
slayer) Robert Francois Damiens care a încercat să-l asasineze pe regale Lois al 15, din lucrarea
Pedeapsă și Control a lui Michael Focault . Acesta specifică faptul că execuția lui Damiens este
una excepțională, acestuia fiindu-I rupte mainele si picioarele cu ajutorul cailor, majoritatea
infractorilor nefiind tratați cu asemenea cruzime.
Instanțele judecătorești din Europa Modernă Tărzie au folosit din ce în ce mai puțin pedepsele
corporale motiv pentru care între secolele 17, 18, sistemul penal a superit importante modificari
fiind introdusă închisoarea ca instituție primară de combatere a infracționilor.
SUBCAPITOLUL VARIETATEA INSTITUTIILOR CARE ÎNFĂPTUIESC JUSTIȚIA
În Europa modern timpurie existau o varietate de INSTITUTII ce înfăptuiau justiția plecând de la
instanțele senioriale din Franța care se ocupau de infractorii comuni si pănâ la senatul German ce
avea rol de înalta instanta. Numeroase State Europene aveau divese institutii specializate pe
diverse tipuri de infracțiuni, spre exemplu instantele ce erau specializate in infractiunile silvice
judecau braconierii si implicit braconajul iar in toate statele exista asa numita instanta militara
curtea martial ce aplicau pedepsele in mod brutal ca de exexemplu situatia in care infractorul era
obligat sa mearga printre mai multe persoane care il loveau cu diferite obiecte . Dintre
numeroasele institutii biserica avea o jurisdictie separata pentru ca aceasta aplica Justitia sub
doua forme. Prin inchizitie si prin instante ce erau dependente de ierarhia bisericească. (
inchizitie a fost un grup de instituții/tribunale ecleziastice din cadrul sistemului Bisericii
Catolice care intenționa să combată public erezia comisă de creștini botezați. A debutat în
secolul al XII-lea în Franța pentru a combate disidența religioasă din partea catarilor și
valdenzilor.
Instanta bisericeasca din Anglia se ocupa de infractiunile ce tineau de casatorie, și sexualitate
comparative cu Spania, Italia, portugalia unde inchizitia condamna infractiunile de bigamie,
prostitutie, astrologie. Altfel spus o parte din autoritatea statului I se atribuia bisericii
SUBCAPITOLUL VARIETATEA PEDEPSELOR
În functie de organelle judiciare ce aplicau legea pedepsele erau diferite, spre exemplu în cazul
curtii martiale militare, militarii aplicau ei înșiși pedeapsa. Exista asa numita pedeapsa
„alergand manusa„ in care infractorul( offender) alerga printre doua coloane de barbati militari
care il loveau cu obiecte contondente( cu bîte). Pe de alta parte judecătorii bisericești erau
mulțumiti cu pedepsele usoare . Desi incizitia in tarile mediteraneele avea forta să institue
pedeapsa cu mortea, erau foarte putine situații cand aplicau aceasta sanctiune, de cele mai multe
ori, judecatorii bisericesti obligau infractorul să se imbrace într-o uniform penitentială și ulterior
să meagă în public, descult .
 Acestea sunt doar cateva tipuri de pedepse însa la loc de cinste sse aflau doua dintre ele .1-
executia pe schelă ( scaffold) sau într-un loc public în prezența tuturor cetatenilor 2-al doile tip
cuprindea sclavia și munca forțată
Se constata faptul că evolutia justitiei penale tinde spre o departare fată de cruzime odata cu
aparitia numeroaselor procese majore de ordin social cultural si a schimbarii mentalitatii fata de
corp.

SUBCAPITOLUL PEDEPSELE CORPORALE

Pedepsele publice erau de origine teatrala iar aplicarea unei dureri corporale și a mortii
reprezentau divertisment pentru public. Existau si asa numitele pedepse publice nonviolente ce
aveau drept scop umilirea in public a infractorului. Astfel femeile ce erau acuzate de
comportament immoral aveau obligatia sa poarte o anumita imbracaminte sau sa poarte un
symbol care sa sugereze depravarea acesteia. Pedepsele ce erau atat fizice cat si psihice se
puteau imparti in 5 grade de severitate
a) biciuirea este cea mai putin dureroasa pedeapsa si cea mai folosita forma de pedeapsa in toate
statele.
b) a doua forma de pedeapsa, ca gravitate, este arderea pielii infractorului cu o bucata de fier
incinsa sau cu o sabie incinsa. Era asa numitul marcaj al pielii.
Am stat si m am gandit === cu ce seamana in zilele noastre ,,Privit dntr-o alta perspectiva ,
marcajul ar putea fi o metoda de evidentiere a recidivistilor in materie infractionala
c) a treia pedeapsa corporala este mutilarea, deobicei infractorul fiind înțepat cu un obiect
ascuțit în obraz. Însa erau cazuri cand infractorului I se amputau mainile , urechile, si I se scoteau
ochii.
d), e) a patra pedeapsa si penultima ca gravitate se refera la pedeapsa capital ce implica o
moarte rapida, miloasa iar a cincea se referee la o moarte lungă, chinuitoare
pedeapsa cu moartea necesita existenta recidivei (a comite o infractiune după ce ai fost
condamnat pentru savarsirea alei infractiuni), sau a circumstantelor agravante.
Traditional condamnarea la moarte se facea prin taierea capului, îngroparea de viu, fiind
considerate morti onorabile.
Moartea prin spanzurare era considerate o pedeapsa lipsita de onoare ce era atribuita in
special hotilor, talharilor. Exceptie facand femeile ce nu erau spanzurate din motive de decenta.
In franta se obisnuia pedeapsa incendierii in care infractorul era incendiat cu diverse substante .
în franta condamnatii isi puteau allege un complice care sa-I sugrume insa fara sa fie vazuti de
public , acesta avand parte de o poarte rapida inaintea incendierii. În cea mai mare parte a
Germaniei, cea mai comuna pedeapsa ce producea o moarte lenta era reprezentata de fracturarea
oaselor condamnatului cu un baros inainte de a fi injunghiat in inima.
SUBCAPITOLUL FORME ALE PEDEPSEI CU MOARTEA
Dintre toate pedepsele publice teatrale a fost pedeapsa cu moartea. La momentul aplicării acestei
pedepse exista o intreagă ceremonie . în Amsterdam , judecătorii si procurorii se îmbrăcau în
haine de ceremonie alături de oficialii religiosi acestia din urmă având rolul de a pregati
condamnatul pentru trecerea in eternitate. Un alt element teatral se referee la faptul că persoanele
condamnate erau puse să meargă pe jos din celula acestuia pana la locul aplicării pedepsei, prin
locurile cele mai dens populate. Erau trase clopotele bisericilor pentru a se anunta evenmentul.
Un alt element al ceremoniei pedepsei era legat de folosirea cadavrelor ca mjloace de avertizare
a cetatenilor , acestea fiind atîrnate în public pentru a fi văzute de către cetățeni. În Amsterdam
de pildă, spânzurătoarele erau amplasate în mod strategic, lândă porturile navale,pentru a fi
văzute de către toate navele care veneau.
Cu toate acestea, practicile în sine erau diferite de la stat la stat. Spre exemplu, în Anglia după ce
călăul spânzura condamnatul îi lăsa corpul la locul săvârșirii faptei. Mai mult de atât, în a doua
jumatate a secolului 18 cadavrele condamnatilor erau folosite de către chirurgic pentru a
experimenta pe ele fiind scoasa în evidență o bătălie între familia cadavrului, care voia sa-l
recupereze și chirurgi. În Anglia, autoritățile au tras o linie subțire între execuțiile ce aveau loc
pe schelă si cele ce aveau loc în piața publică. Spnzurarea nu era însoțită îm obligatoriu de
biciuire, aceasta din urmă atrâgând un public mai restrâns
în funcție de statul în care ne aflăm, condamnații aveau dreptul la un discurs înainte de a fi
executați, alții se rugau ori cântau ori rămâneau tăcuți.
Locația platformei, a schelei, ( esafod, scaffold) unde aveau loc executiile, varia de la oras la
oras, în funcție de particularitățile orasului. În cele mari, era amplasată în mijlocul orașului iar
cadavrele, după executare, erau duse pe câmpurile din împrejurime. În unele orașe , locația era
stabilită în funcție de tipul de pedeapsa capitală. Decapitarea avea loc în piata publică iar
spanzurarea, incendierea aveau loc la spanzuratoarea situate intr un loc inalt, pe munte .
În final, exxecutiile aveau un continut religios în functie de statul în care ne aflam. În Germania,
de pildă, scolarii cantau cântece de moarte iar oamenii îi numeau pe condamnati ”săracii
păcătoși”. Pe de altă parte, în Sevilia, condamnatii călăreau un măgar amintind de intrarea lui
IIsus în ierusalim inainte de rastignire.
în Franța, condamnatul, în drum spre locul eecutării, se oprea la o biiserica ori capelă pentru a se
ruga si a cere iertare lui Dumnezeu. Iar in timp ce se deplasau purtau o funie în jurul gatului si o
lumânare aprinsă.
SUBCAPITOLUL PUBLICUL CE ASISTA LA CONDAMNARE
În timpul unei execuții, publicul era format în mare parte din cetațeni de clasă inferioară,
muncitori, care de cele mai multe ori nu puneau accent pe motivul adevarat al executiei ci pur si
simplu le plăceau spectacolul. O problema majoră era legată de executiile rebelilor condamnati
pentru revoltele făcute din pricina cresterii taxelor, acestia fiind simpatizati de către public.
Odata cu schimbarea atitudinii publicului fata de executii în sensul că nu mai intelegeau motivul
condamnarii, plăcându-le doar spectacolul, autoritatile si-au pierdut increderea în pedepsele
aplicate in public. Primele semne ale schimbarii mentalitatii oficilalilor au aparut odata cu
abrogarea unor pedepse. De exemplu, mutilarea nu mai era folosita decat in conditiile in care
condamnatul avea pedeapsa capitala . Spre sfarsitul secolului al 17 au aparut primele semne de
dispret fata de pedepsele cu moartea. Olanda, germania, Anglia au rezervat pedeapsa cu moarte
doar in cazul infractiunilor de omor iar tortura a fost abrogate. Abia în secolul 18 privarea de
libertate a căpătat un loc important în sistemul judiciar existent, pedepsele corporale fiind
abrogate în mod lent dar sigur.
SUBCAPITOLUL MAI PUTINE PEDEPSE
Odata cu evolutia sistemului penal se constata o trecere de la pedepsele savarsite in public catre
pedepsele private, închisoare obtinand astfel un rol important in sistemul penal. Primele instante
moderne au inceput sa observe ca majoritatea sanctiunilor erau aplicate pentru savarsirea unor
infractiuni minore. Chiar și in ziua de astazi se poate observa faptul că majoritatea sanctiunilor
sunt aplicate pentru incalcarea unor fapte minore cum sunt cele de la rutiera iar inchisoarea nu
reprezinta principala pedeapsa aplicata de autoritati. De cele mai multe ori, autoritatile au
condamnat infractorii și li s-au aplicat chiar două pedepse, cum este exemplul Angliei unde
infractorii erau biciuiti si ulterior inchisi intr o casa de corectie. Pedepsele multiple erau un
aspect comun perioadei respective (timpurii) în special in Olanda, unde instanta cand condamna
un hot la pedeapsa biciuirii urmata de inchisoare într-o casă de corectie unde infractorul era
supus la munca fortata.
SUBCAPITOLUL ALUNGAREA
În perioada respective o categorie de pedeapsa era „alungarea” persoanei condamnate însă
aceasta producea diferite efecte în functie de persoana condamnata. Daca cel condamnat facea
parte din comunitate, avea famlie, copii și pământ atunci aceasta pedeapsa era una severa, el
fiind nevoit să și păraseasca întreaga agoniseală. Pe de alta parte, daca cel condamnat era o
persoana fara familie, copii, avere, atunci alungarea nu reprezenta o pedeapsa severa pentru
acesta .
Pedeapsa in sine are o istorie lunga, fiind practicata inca de pe vremea imperiului Roman, cand
erau alungati persoanele condamnate ce faceau parte din clasa superioara a societatii. În epoca
medievala pedeapsa era folosita pentru a-I alunga pe cei care nu aveau resedinta in comunitate
fiind o metoda ieftină de a scapa de acestia. Alungarea servea si ca o masura de preventie
impotriva potentialilor infractori. Se practica alungarea din intreg statul insa instanta avea
dificultati in a da o astfel de sentinta.
Asa cum alungarea nu prea avea effect asupra oamenilor vagabonzi, amenda nu producea efecte
puternice deoarece nu putea fi colectata de la oamenii saraci. Instatele constatau faptul că
oamenii saraci erau pusi de catre cei bogati sa fure pentru ei, fiind constienti de faptul ca acestia
vor fi dooar pedepsiti prin biciure. Amenda, ca pedeapsa era specifica oamenilor bogati fiind
cunoscut faptul ca sistemul penal ii favorizau pe acestia alaturi de cei din clasa mijlocie.
SUBCAPITOLUL ROBIA PENALĂ
In perioada moderna timpurie s-a nascut o noua pedeapsa situata intre biciuire si pedepsele
minore, fiind folosita de foarte multe ori de catre nstantele judecatoresti din acea vreme. Astfel în
loc sa fie biciuiti ori spanzurati, condamnatii erau inchisi intr-un centru de corectie unde erau
fortati sa munceasca . vorbim astfel de o pedeapsa în care cel condamnat isi pierdea libertatea
însă acesta nu era inchis ci muncea in mod fortat. Se face astfel distinctia intre inchisoare din
spitale, azile cu inchisoarea de lucru unde erau obligatii sa munceasca fortat. Un alt element de
noutate consta in faptul că pe langa munca fortata pe care o prestau cei condamnat, acestia erau
disciplinati din punct de vedere moral prin diverse metode specific.
Europa moderna timpurie a recunoscut 4 forme ale robiei: munca in public,, galerele( veche nava
comerciala, militara cu vasle) ,munca fortata inchisa și transportul.
A)In franta de exemlu, galerele, adica navele comerciale erau puse In miscare de catre oamenii
fara adapost, vagabonzi fie din cauza faptului ca au fost condamnati la aceasta pedeapsa fie
considerau ca este cea mai buna solutie pentru ei. Pe vasele comerciale din Italia se regaseau mai
multi condamnati la aceasta pedeapsa decat voluntary semn că acest tip de pedeasa este extrem
de folositoare societatii.
b) munca in folosul comunitatii( munca in public) ca forma de pedeapsa a apărut inaintea
inchisorii, si era considerate o sanctiune penala. Beneficiarii acestei sanctiuni erau cei
condamnati de catre instanta pentru savarsirea unei infractiuni. Aceasta forma de pedeapsa
insemna, in principal savarsirea unui munci în public respective pe strazi sau tuneluri unde
condamnatii sapau pentru a scoate minereu de fier, si altele. Popularitatea acestei pedepse s-a
raspandit in Germania si Suedia in secolele 17 respectiv 18 unde condamnatii erau folositi pentru
a construe inchisori.
c) pedeapsa cu inchisoarea este a treia forma de robie
se cuvine sa facem o diferenta intre inchisoare si temnita.
persoanele care erau intemnitate faceau parte din categoria debitorilor,si a celor detinuti
provizoriu. Acestia nu erau obligati sa munceasca. Comparative cu cei aflati in inchisoare care
erau obligati sa munceasca. Primul oras care a flosit inchisoarea ca forma de pedeapsa a fost
Londra urmat de alte orase din Anglia.
d) a patra forma a robiei , este transportul( TRANSPORTATION) ce era frecvent in Anglia, sub
domnia regelui James care punea accent pe faptul ca Justitia trebuie sa fie temperate si miloasa.
Conform acestei pedepse, infractorii aveau de slujit cativa ani statul respective si erau dusi pe
diverse nave cmerciale ori militare sa slujeasca statul.
SUBCAPITOLUL CASA DE CORECTIE TIMPURIE( WORKHOUSE)
Pentru a dezbate acest subiect este necesar sa mentionez doua aspecte importante specific unei
case de corectii: a) conceptul de loc de detinere (household)
b) rolul pe care il aveau managerii in household( loc de detinere) si natura acestui regim
institutional
Majoritatea caselor de corectii erau conduse de 4 ofiteri existand o ierarhie bine stabilita inn
respective institutie respective 4 nivele. Primul nivel era format din magistratii care conduceau
efectiv inchisoarea. Al doilea nivel era format din administratori care se ocupau de partea
financiara si de aplicarea pedepselor disciplinare detinutilor care nu se comportau corespunzator.
Al treilea nivel personalul resident raportau administratorilor si se ocupau efectiv de bunul mers
al locului de detentie. Al patrulea nivel era format din asistenti.
Rolul pe care îl aveau personalul rezident scoate in evidenta natura programului din inchisoare..
aveau trei mari atributii: sa-I țină ocupați cu munca pe deținuti, sa asigure ordinea interioara sis
a-I hranească. Personalul rezident locuiau si traiau efectiv in inchisoare, camerele acestora fiind
apropiate de camerele detinutilor si nu se facea o separare a acestora.
Personalul resident era ajutat în gestionarea instituției de către asa numitii asistenti ucenici.
Erau cunoscute trei mari activitati pe care le faceau detinutii respective munca, exercitii
religioase și pregatirea pentru evadare. Regimul respectiv avea ca principala activitate munca
fortata, detinutii fiind invatati să repare ceasuri, să coasă haine toate acestea in functie de
pedeapsa primită acestia muncind in jur de 10, 12 ore unii din ei primind chiar si o suma de bani
pe care o puteau folosi sa-și cumpere diverse .
acestia aveau si o rutina religioasa, in weekend fiind obligati sa spuna o rugaciune atat dimineata
cat si seara. Duminica era o zi destinată odihnei, detinutii facand exercitii religioase( citeau
rugaciuni, cantau ) acestea desfasurandu-se intr o camera speciala.
Caracterul religios al inchisorii era extrem de pronuntat in orasele din Germania de Nord unde
detinutii stateau impreuna cu oamenii liberi la slujba de duminica intr-o incapere care se chema
in mod normal biserica.
Cu toate acestea in cadrul institutiei existau numeroase revolte ale detinutilor, violenta, raporturi
sexuale intre acestia.
A treia mare activitate era legata de pregatirea de a scapa. In mod frecvent au existat situatii in
care detinutii au evadat. Metodele de evadare erau de trei categorii:
1- o prima categorie se referee la situatia in care detinutii își incendiau camera sperand sa creeze
o diversiune reusind astfel sa fuga.de mentionat este faptul ca institutia era construita in mare
parte din lemn si majoritatea echipamentelor folosite erau combustibile.
2-a doua metodă era legata de luarea in mod fortat a cheilor de la celulă de la staful residential
sau folosirea violentei pentru a-I determina pe acestia sa fe complici.
3a treia metoda se referee la evadarea in sine sapand tunele sau prin spargerea zidurilor

SUBCAPITOLUL DEZVOLTAREA INCHISORII CA UN LOC DE APLICARE A UNEI

PEDEPSE.
Regimul muncii fortate in inchisoare avea un mare neajuns respective situatia in care unii
detinuti fuseseră inchisi deoarece rudele acestora considerau ca pot adduce un prejudiciu de
imagine familiei. Astfel familia trimitae o scrisoare autoritatilor explicand motivul pentru care
individul ar trebui sa fie inchis.
O anumita categorie de detinuti respectiv cei ce faceau parte din familiile bogate nu aveau un
program de muncă. Rudele acestora plateau efectiv pentru ca acestia sa fie detinuti in institutie
insa fara sa munceasca. În acest mod are loc o separare a detentiei simple cu cea in care era
obligatore munca.
In republica Olandeza , noul system a dat nastere unui alt tip de inchisoare in care detinutii nu
munceau deloc, in mijlocul secolului 17. Problema consta in faptul ca aceste institutii isi
pierdeau finantarea iar sistemul public era fortat sa cheltuie mai multi bani cu acestia.
De-alungul anilor ce au urmat, institutiile private atat pentru cei bolnavi cat si pentru cei cu un
comportament deviant au inceput sa se raspandeasca . putand diverse denumire ca:
BETERHUIS, unde detinutii erau izolati de exterior insa nu erau fortati la o munca in folosul
comunitatii, familia detinutului platind mari sume de bani pentru ca acesta sa aiba un trai cat mai
bun.
Din anul 1800 se poate observa cum inchisorile publice au inlocuit toate celelalte forme de robie
OPINIE PROPRIE
Din nefericire, istoria a dovedit în mod repetat faptul că execuţiile publice nu au dus niciodată la
scăderea incidenţei infracţionale. În Anglia, spânzurătorile deveniseră locul de desfăşurare al
bâlciurilor, al beţiilor şi al distracţiei familiale săptămânale – în timp ce hoţii de buzunare lucrau
printre spectatori.
reme de peste o mie de ani, spânzurarea a fost considerată o metodă înjositoare de a plăti pentru
greşeli. Pe de altă parte, decapitarea era modul cel mai onorabil în care un infractor putea ispăşi.
În mod deloc surprizător, spânzurarea a fost cea mai răspândită metodă de execuţie de-a lungul
istoriei:numai în timpul domniei lui Henric al VIII-lea al Angliei (1509-1547) au fost organizate
peste 65 000 de spânzurări, toate fiind reprezentaţii publice şi umiliri personale.