Sunteți pe pagina 1din 2

UNESCO

Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) este una dintre
cele 16 agenții specializate din sistemul Organizației Națiunilor Unite (ONU), constituită la
16 noiembrie 1945 de către un număr de 20 de state care au elaborat Constituția acestui
organism. România i s-a alăturat la 27 iulie 1956. În present, UNESCO cuprinde 195 de state
membre și 10 state asociate. Sediul se află în Paris, Franța.
Misiunea declarată a UNESCO este să contribuie la promovarea păcii și securității în lume
prin intermediul educației, științei și culturii, în vederea consolidării cooperării internaționale,
respectării drepturilor fundamentale ale omului, fără restricții de rasă, sex, limbă sau religie.

România este prezentă pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al


Umanității UNESCO cu 5 elemente: Ritualul Călușului (proclamat inițial drept capodoperă a
patrimoniului oral și imaterial al umanității în data de 25 noiembrie 2005, pentru ca în anul
2008 să fie înscris în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității),
Doina (2 octombrie 2009), Tehnici de prelucrare a ceramicii de Horezu (6 decembrie 2012),
Colindatul de ceată bărbătească (5 decembrie 2013) și Jocul fecioresc (2 decembrie 2015).
Link util: http://www.unesco.org/culture/ich/en/state/romania-RO

Ritualul Călușului este un dans popular românesc cu un ritm sincopat și figuri variate, jucat
de flacăii din sudul țării sau din Moldova, în saptamâna Rusaliilor. Conform ritualului,
calușarii merg prin sate pentru a-i vindeca pe cei bolnavi. Se spune că prin acest dans sunt
protejați de cele rele oamenii, vitele și recoltele. Dansul călușarilor se practică în special în
sudul țării, dar și în Moldova. Calușarii execută un ritual magic, care evoluează în jurul
fructului de alun numit "căluș".
Link util: http://www.unesco.org/culture/ich/index.php?lg=en&pg=00011&RL=00090

Doina este un cântec liric solemn, improvizat și spontan. Element esențial al folclorului


românesc, Doina a fost până în 1900 unicul gen muzical prezent în multe din regiunile țării",
scrie portalul UNESCO. Doina este o specie a literaturii populare, aparținând genului liric, în
care autorul își exprimă sentimentele și convingerile față de unele probleme ale vieții, față de
timp și natură și față de sine însuși. Doina este specifică poporului român, ea exprimând
sentimente variate: dor, tristețe, iubire, înstrainare, regret.
Link util: http://www.unesco.org/culture/ich/index.php?lg=en&pg=00011&RL=00192

Tehnici de prelucrare a ceramicii de Horezu


La Horezu, în județul Vâlcea, se produce una dintre cele mai frumoase și rafinate ceramici
românești. Elementele tradiționale, vechile forme și motive menținute de-a lungul timpului,
cu ajutorul cunoștințelor și tehnicilor specifice, transformă olăria de aici în obiecte de artă și
de civilizație.
Lucrată cu mâna, pe roată, producerea ceramicii are o știință aparte, cunoscută numai de
comunitatea de olari; fiecare meșter are un stil anume, dar toți respectă ordinea operațiilor
devenite și ele tradiționale.
Abilitatea și simțul artistic cu care meșterii îmbină culorile în decor definesc personalitatea și
caracterul unic al ceramicii de Horezu de-a lungul timpului.
Tehnica specială a jirăvitului cu gaița, precum și alte modalități de decorare cu ajutorul
cornului de vită, motivele străvechi, ca valul, spirala, steaua, șarpele, peștele, dar mai ales
cocoșul – emblema olăriei horezene, realizate într-o paletă artistică și cromatică specială,
conferă caracterul unic al acestui fenomen.
Link util: http://www.unesco.org/culture/ich/en/RL/craftsmanship-of-horezu-ceramics-00610

Colindatul de ceată bărbătească


Practicat pe întreg teritoriul României și Republicii Moldova, ritualul Colindatului este
asimilat cu un mesaj creștin, anuntând sărbătorile de iarnă. Obiceiul Colindatului nu este doar
o performanță spectaculoasă și un ritual de prestigiu ci, mai presus de toate, este o formă de
păstrare a identității sociale, coeziune, armonie, solidaritate între comunități, inclusiv între
comunități multietnice.
Link util: http://www.unesco.org/culture/ich/en/RL/mens-group-colindat-christmas-time-
ritual-00865

Jocul fecioresc
Practicat în zona centrală, de Vest și Nord-Vest a României, Jocul fecioresc este primul dans
din ciclul de joc tradițional, iar scopul acestuia este în primul rând inițiatic. Dansul reprezinta
o modalitate tradițională de celebrare a bărbăției tinerilor din comunitate și de afirmare a
statutului social, având mai multe variante, în funcție de comunitatea care îl practică.  
Link util: http://www.unesco.org/culture/ich/en/RL/lad-s-dances-in-romania-01092

Situri culturale înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO:


1. bisericile din Moldova,
2. Mănăstirea Horezu,
3. satele cu biserici fortificate din Transilvania,
4. cetățile dacice din Munții Orăștiei,
5. centrul istoric al Sighișoarei
6. bisericile de lemn din Maramureș
7. Delta Dunării

S-ar putea să vă placă și