Impactul stării psihice ale personalului din

penitenciare asupra actului de negociere cu

deţinuţii

Abstract: Majoritatea studiilor care se axează pe influența mediului închis asupra oamenilor se
axează pe deținuți, ignorând influența mediului respectiv asupra personalului din cagrul penitenciarului
(gardieni). Aceștia trăindu-și majoritatea timpului în aceleași condiții ca și deținuții.
Studiul de față își propune să măsoare atitudinea gardienilor din cadrul Penitenciarului din Baia
Mare față de negociere în cazul apariției unei crize.

Viața în mediul închis

 Goffman a descris viața în mediul penitenciar ca fiind o locuință unde indivizii își petrec
timpul, „ ca fiind o barieră greu de trecut între exterior și interior, barieră ce funcționează în
dublu sens” (Butoi T., 2004, p.384). Cu cât este mai prețuit timpul liber (valoarea lui personală)
cu atât mai mult pierderea lui prin căderea la închisoare devine dureroasă, zdrobitoare.
Persoanele care se abat de la normele sociale sunt considerate a fi infractori, prin această
etichetă individul este trecut de la o poziție de normalitate în societate, la una deviantă.
Cealaltă parte a sistemului, este alcătuită de personalul penitenciarului, rolul acestora
rezumându-se la asigurarea ordinii și coordonarea deținuților [ CITATION Tud041 \l 1048 ].
Fiind un mediul închis scandalurile și accidentele apar fără avertisment, astfel o bună
gestionare a acestor întămplări este esențială. Incidentele grave în închisoare pot implica
violență, risc pentru viață, luare de ostatici și amenințări la adresa siguranței publice.
In penitenciarele din Anglia, o strategia actuală pentru gestionarea unor astfel de
incidente o constitue soluționarea pașnică a acestora și reducerea la minim a efectelor nocive.
Aici cele mai grave incidente țin de acte de indisciplină, în care doi sau mai mulți prizonieri
care acționează împreună în ciuda instrucțiunilor legale [ CITATION Jas12 \l 1048 ] . Utilizarea unui
comportament agresiv a avut o rată ridicată de răniri și decese, astfel prin anul 1970 a fost
introdusă negocierea pentru rezolvarea incidentelor.
In căutarea unei alternative mai sigure, specialiștii din New York, din cadrul
departamentului de poliție au dezvoltat o strategie care implica mai multe tehnici psihologice.
Aceasta includea tehnici de ascultare activă, empatie și întocmirea rapoartelor. De-a lungul
timpului această tehnică s-a dezvoltat ajungând astazi să fie cea mai eficientă tehnică de
rezolvare a situațiilor de criză.
Negocierea este considerată a fi o „armă de aplicare a legii mai eficace și non-letală„.
Ea poate fi utilizată în perioade de criză, în cazul incidentelor grave (în care individul are emoții
puternice, obiectivele lui nu sunt clare, precum și lipsa cerințelor de fond și în situații de conflict
(individul este rațional, are un scop concret și își exprimă cerințele).
Negocierea necesită un nivel ridicat de adaptabilitate și flexibilitate din partea ofițerilor
închisorii, instruiți să utilizeze tehnicile necesare. Aceasta presupune atitudini, credințe și
abilități în concordanță cu utilizarea unui stil persuasiv, de cooperare, precum și de transformare
din partea negociatorului. Unii consideră că atitudinea prezice comportamentul și oamenii caută
coerență între atitudinile și comportamentul lor. Astfel, ofițerii care adoptă o atitudine pro-
reabilitare pot solicita sarcini care necesită mai mult de un rol de reabilitare, cum ar fi de
negociere. În schimb persoanele care adoptă o atitudine punitivă ar putea fi mai în concordanță
cu utilizarea tehnicilor de control și reținere cu deținuții. Având cele două extreme putem să le
măsurăm atitudinea față de negociere.
Un instrument care ar evalua convingerea despre negociere poate fi util pentru a explora
un conflict între personalul implicat, aspectele punitive de soluționare a incidentului și
identificarea atitudinii pentru schimbare din instituția respectivă. Strentz (2006) susține că
negocierea ar trebui să fie „eficientă, obiectivă și sistematic selectivă„ el subliniază necesitatea
alegerii tehnicii de negociere adecvate pentru o bună aplicare a acesteia.
 Un stiudul care s-a axat pe acestă scală s-a realizat în Marea Britanie, fiind prima
cercetare de acest gen. S-a realizat într-o închisoare, categoria C, situat în South Wales. Scopul
acestui studiu a fost să măsoare proprietățile psihometrice a unei scale intitulate atitudinea față de
negociere (BNS).Participanți la acest studiu au fost angajații din cadrul închisorii South Wales,
s-a obținut aprobarea etică înainte de colectarea datelor. Angajații au fost împărțiți în două grupe,
negociatorii și echipa tactica. O altă delimitare s-a realizat cuprizând un grup la începutul
formării lor (N=36), și un grup la sfărșitul formării lor (N=21).
În prima fază participanților li s-au cerut informații demografice de bază (vârstra, etnia,
implicarea lor într-un scandal serios).
În a doua faza li s-a aplicat chestionarul ATP (atitudinea față de prizonieri), un chestionar
format din 36 de itemi, la care se răspundea pe o scară likert de la 1 la 5. Al doile chestionar
aplicat în acest studiu a fost realizat decătre autori pentru a testa în ce măsură angajații sunt
dispuși să negocieze cu deținuții. Este format din 15 itemi, notarea realizăndu-se pe o scală likert,
unde 0 înseamnă dezacord total, iar 4 înseamnă puternic deacord. Participarea a fost voluntară iar
datele au fost utilizate doar pentru cercetare, răspunsurile erau anonime.
După interpretarea rezultatelor s-a constatat că grupul de persoane pregătite sunt dispuși
să negocieze mai mult decăt persoanele nespecializate în domeniu. Rezultatele ATP au
evidenţiat o corelație semnificativă cu BNS, şi s-a concluzionat că BNS are putere psihometrică
ridicată și poate fi utilizat practic ca un instrument individual.
Apare o neclaritate în ceea ce privește diferențele observate între grupurile de specialitate
referitor la convingerea lor față de negociere, nu se cunoaște dacă acestă atitudine este de lungă
durată sau este dobândită odată cu începerea serviciului. Apoi autorii au ajuns la concluzia că
persoanele cu o atitudine pozitivă adoptă un rol de negociator pe când cei cu o atitudine negativă
vor adopta un rol tactic.
O explicație alternativă asupra rezultatelor s-ar axa pe faptul că în cursul lor de formare
majoritatea angajaților sunt învățați despre efectele pozitive ale negocierii. Cursurile de formare
au în componența lor materiale despre eficacitatea negocierii, o astfel de formare poate influența
în mod pozitiv convingerea despre negociere, care ulterior pot fi întărite prin formarea
suplimentară și experiență efectivă în practică.
Unii cercetători susțin că ofițerii dezvoltă o atitudine punitivă, un stil rigid și impersonal
cu deținuții pentru a proteja statutul aversiv de tensiune psihologică cauzată de acest conflict de
rol. Prin urmare, convingerile negative, prezente în acest studiu pot fi un produs al tensiunii care
apare ca descrepanță între rolul lor tactic și incidente, în același timp poate să apară și datorită
solicitărilor de a implementa mai multe sarcini de reabilitare. Poate atitudinea negativă îi
protejează impotriva conflictului de rol personal. Teoretic nu este clar dacă încercările de a crește
credințele pozitive ale membrilor echipei tactice ar îmbunătății eficacitatea de răspuns la
incidente. Aceste încercări de corectare ar putea avea efecte neglijabile sau să fie
contraproductive.

Impactul mediului închis asupra personalului angajat

 Ultimii ani au cunoscut o creștere enormă a ratei de încarcerare din Statele Unite, o
persoană din o sută este incarcerată, unul din zece tineri de culoare este încarcerat. Majoritatea
inchisorilor de pe teritoriul Statelor Unite adoptă condiții diferete pentru deținuți, pe când unii
susțin că deținuții trebuie să beneficieze de condiții căt mai bune, alții susțin contrariul
argumentând că astfel va scădea rata recidivismului.
În studiile care cercetează influența mediului închis asupra oamenilor, sunt omiși în
majoritatea cazurilor gardienii. Deși membrii personalului sunt expuși în mai puține doze decât
deținuții, ei petrec mult timp în același mediu. Condițiile dure ale mediului cum ar fi (zgomotele,
aglomerația, înjurăturile) pot avea un impact chiar mai pronunțat asupra personalului decât
asupra deținuților. Situația și rolul angajaților în cadrul penitenciarului implică nu numai
expunerea acestora la factorii nocivi similari deținuților, dar apare și presiunea realizării
sarcinilor. Acestea sunt împiedicate de aceste condiții, astfel pot genera presiune suplimentală și
constrângere pentru personal. De exemplu, zgomotul, dezordinea și delapidarea poate fi nu
numai neplăcut dar în același timp îngreunează posibilitatea comunicării și monitorizării
deținuților, acesta la rândul său poate crea stres suplimental[ CITATION Dav10 \l 1048 ].
Mackenzie susține că, condițiile fizice cum ar fi nivelul de zgomot, spațiul închis sau
murdar și lipsa de intimitate pot fi considerate căi tematice și importante prin care violența
personală și socială apare în închisoare. Relația dintre zgomot, stres și deteriorarea sănătății a
fost în centrul atenției a cercetătorilor, aceștia având un rol important în schimbarea fiziologică,
hormonală și psihică.
Studiul de față a fost realizat de David M. Bierie, care a cules date persoanale a
angajaților de la administrația penitenciarului, mai exact a obținut rezultatele unui chestionar
care era administrat personalului închisorii periodic. În 2007 au fost selectați la studiu 3130,
dintre aceștia 2240 au returnat ancheta. Dintre cei 2240 membri ai eșantionului, nu toți au reușit
să răspundă la un produs care face trimitere la condițiile de detenție sau nu au furnizat informații
cu privire la variabila de control, cum ar fi sex, vârsta, etnia, taxe, locul de muncă.
Angajații au fost rugați să raporteze cantitatea de concediu medical pe care l-au folosit în
ultimele 6 luni. Membrii personalului au fost întrebați dacă consumul de alcool s-a schimbat în
ultimele 6 luni.Pentru identificarea bolilor somatice s-a folosit un chestionar format din 9
elemente. Întrebarea era „În ultimele 6 luni, cât de des ai avut: 1-dureri de cap recurente, 2-
scăderea poftei de mâncare, 3-insomnii sau somn agitat, 4-dacă simțeai că ceva e înneregulă cu
corpul tău, 5-tensiune sau anxietate, 6-probleme digestive, 7-dureri musculare, 8-probleme cu
spatele, 9-sentiment de slăbiciune?„. Pentru identificarea simptomelor psihologice s-a realizat un
chestionar format din 10 articole. Elemente specifice incluse: „În ultimele 6 luni, căt de des...ai
avut un sentiment de inutilitate, 2-dificultăți în concetrare, 3-ai avut sentimente de depresie, 4-
te-ai simțit frustrat față de locul tău de muncă, 5- ai simțit că totul merge rău, 6-sentiment de
supărare.
Multe dezbateri au inconjurat relația dintre condițiile de detenție și bunăstarea deținuților,
aceste dezbateri s-au centrat în principiu pe aspecte legate de deținuți, ignorând de multe ori
faptul că personalul trăiește oarecum în aceleași condiții. Acest studiul a încercat să abordeze
această limitare, făcând o anchetă a datelor de la un eșantion mai mare și reprezentativ. Datele au
demostrat că întâlnirea condițiilor mai aspre au o influență semnificativă asupra tuturor
elementelor măsurate anterior. Persoanele care au conceput condițiile ca fiind mai aspre au avut
o rată mai ridicată în ceea ce privește consumul de alcool și de tutun, erau mai preocupați de
aspectele vieții din afară (bani), și au avut probleme în ceea ce privește concetrarea. Deasemenea
au prezentat mai multe probleme fizice, cum ar fi dureri de cap, dureri de stomac și dureri de
spate, aceste persoane folosind concediul mai des decăt ceilalți.

Burnout în cadrul penitenciarului

Munca cu deținuții poate fi o experiență grea care poate duce la epuizare în rândul
personalului penitenciar. Multe studii au susținut că personalul închisoriiare un nivel considerabil
mai mare de epuizare emoțională decât restul populației, chiar mai mare decât angajații poliției.
Burnout poate determina retragerea de la locul de muncă, scăderea performanței la locul de
muncă și creșterea absentismului. Și viața de familie a persoanei este afectată datorită burnout-
ului, persoana respectiva nu mai prezintă interes față de cealaltă persoană. Această boală poate fi
contagioasă și îi poate afecta și pe ceilalți angajați.
Pentru a identifica în ce măsură acestă epuizare emoțională afectează personalul
inchisorii s-a realizat studiul de față. Principalul scop al acestui studiu a fost de a măsura efectele
de suprafață, feedbak-ul la locul de muncă. Definirea burnoutului trebuie să cuprinde trei
elemente: epuizare emoțională, depersonalizare, și un sentiment redus de realizare personală.
Cele trei dimeniuni nu se leagă una de cealaltă, o dimensiune nu este necesară pentru ca cealaltă
să apară. Studiul de față s-a axat mai mult pe epuizare emoțională, considerând această
dimensiune ca fiind cea mai importantă dintre cele trei.
Studiul de față s-a realizat la inchisoarea de maximă siguranță din Midwest, eșantionul
era format dintr-un număr de 400 de persoane, angajații inchisorii, participarea la studiu a fost
voluntară, iar răspunsurile au fost anonime. Variabila dependentă a fost epuizarea emoțională,
participanții erau rugați să răspundă la cinci întrebări referitor la sentimentul de stoarcere
emoțională. De exemplu „În ultimele 6 luni căt de des te-ai simțit stors emoțional„. Variantele de
răspuns erau formate din 1-niciodată, 2-foarte rar, 3-rar, 4-câteodată, 5- des, 6- foarte des, 7- în
majoritatea timpului.
După prelucrarea datelor s-a ajuns la concluzia că autonomia la locul de muncă permite
personalului să se simte mai responsabil la locul său de muncă, iar acest lucru, probabil indică
nivelul de sentimente pozitive. O lipsă a autonomiei la locul de muncă poate duce la un
sentiment de frustrare. Atât autonomia locului de muncă cât și implicarea în procesul de luare a
deciziilor în organizare reprezintă modul în care puterea este distribuită într-o organizație.
Permițând personalului din penitenciar un anumit control asupra locului de muncă, transmite un
mesaj prin care aceștia sunt evaluați, respectați și de încredere. Lipsa de productivitate constituie
o altă variabilă descoperită de autori, lipsa productivității poate duce la apariția frustrării în
rândul personalului care poate determina epuizare emoțională.
Obiective generale ale studiului de fata
Scopul studiului de față constă în diagnosticarea nivelului de epuizare emoțională a
personalului din cadrul Penitenciarului din Baia Mare. Apariția epuizării emoționale poate
influența capacitatea acestora de a reacționa cu ceilalți colegi sau abilitatea acestora de a negocia
cu deținuții în situații de criză. Rezultatele pot indica o corelație între cele două chestionare, fie
pozitivă, fie negativă. Acest studiu ne ajută în a identifica persoanele care suferă de burnout și
manifestarea acestuia la locul de muncă.

Participanți

Eșantionul acestui studiu va fi format din gardienii din cadrul Penitenciarului din Baia
Mare, criteriul de participare la studiu îl constituie vechimea de cel puțin 2 ani. După obținerea
aprobărilor necesare, participanții își vor da consințământul în ceea ce privește participarea la
studiu. Aceștia vor fi împârțiți în trei grupe, prima grupă va fi formată din gardineni care au
vechime între 2-10 ani, grupul numărul doi va fi format din persoane care au vechime între 10-20
ani, grupul 3 va fi format din gardieni care au vechime peste 20 de ani. Numărul de persoane
estimate care vor participa la acest studiu este între 100-200 de persoane.

Procedura
Aplicarea chestionarelor se va realiza într-o perioadă de o lună, în grupuri de 10-20 de
persoane. Participații la studiu vor beneficia de anonimat, ei vor scrie doar vechimea. Persoanele
care nu vor putea ajunge la aceste întălniri vor primi chestionarele prin intermediul email-ului.

Instrumente

Chestionarul de evaluare a sindromului Burnout

Pentru a determina nivelul de epuizare emoțională voi folosi Chestionarul de evaluare a
sindromului Burnout (Maslach/Jackson). Acest chestionar cuprinde 25 de itemi dintre care 9
itemi măsoară epuizarea emoțională și fizică, 10 itemi măsoară reducerea realizărilor personale,
6 itemi care măsoară depersonalizarea. Ca modalitate de răspuns este folosită scara likert în 5
trepte, unde: 1- foarte rar, 2- rar, 3- uneori, 4- frecvent, 5- foarte frecvent.
Pentru dimensiunea epuizare emoțională avem: 1,2,3,7,9,15,16,18,22, pentru reducerea
realizări personale avem: 5, 11, 12, 17, 20, 25, pentru depersonalizare avem: 4, 6, 8, 10, 13, 14,
19, 21, 23, 24. Itemii subliniați au cotare inversă (1-5, 2-4, 3-3).

Atitudinea față de deținiți (ATP- Melvin și colab., 1985)

Acest chestionar este format din 36 de itemi, modalitatea de răspuns este scara Likert în
cinci trepte unde 1- dezacord total, 5- puternic deacord. Exemplu de întrebare „Nu aș avea
încredere într-un deținut prea mult„. Scorurile variază între 0-144, unde un scor ridicat indică o
atitudine mai favorabilă față de prizonieri. Validilitatea discriminativă a fost stabilită prin
compararea probei la diferite grupe, infractori minori și ofiţeri de poliție.

Atitudinea față negociere (BNS, Walsh et al., 2010)

Acest chestionar este format din 15 itemi, cotate pe o scală Likert de patru puncte, unde
0- dezacord total, 1- nu sunt deacord, 2- sunt deacord, 3- puternic deacord. Exemplu de întrebare
„În opinia mea negocierea ar crea mai multe probleme decât soluții„. Dintre cei 15 itemi, 8 itemi
au cotarea inversă (0-3, 1-2). Scorul mare la acest chestionar indică convingerea mai favorabilă
față de negociere.

Variabile

Variabila independentă: angajații Grupul 1: 2-10 ani vechime;

Grupul 2: 10-20 ani vachime;
Grupul 3: peste 20 de ani vechime
Variabila dependentă:-nivelul de epuizare emoțională (Chestionarul de evaluare a sindromului
Burnout);
-atitudinea față de prizonieri (ATP)
-atitudinea față de negociere (BNS)

Ipoteze

Ipoteza 1: Presupunem că există diferențe în ceea ce privește nivelul de epuizare emoțională

între grupurile noastre si că aceasta va duce la diferențe în ceea ce privește atitudinea față de
negociere și atitudinea față de prizonieri între cele trei grupuri.
Ipoteza 2: Presupunem că va exista corelație între scorul obținut la chestionarul de evaluare a
sindromului Burnout și scorul obținut la scala BNS.

Design: unifactorial intergrup, unde variabila independentă este împățită în trei grupuri, iar
variabila dependentă conține trei scale.
Rezultate asteptate
După aplicarea chestionarelor și interpretarea statistică a rezultatelor, preconizez că voi
avea diferențe semnificative între grupurile noastre, pentru epuizare emoțională. Epuizarea
emoțională ar apărea în primul grup și în ultimul, în primul grup ar apărea datorită ciocnirii cu
mediul respectiv și incapacității acestora de a se adapta. În ultimul grup epuizarea emoțională s-
ar datora condițiilor din ce în ce mai precare din cadrul penitenciarului.
Atitudinea față negociere este legată de atitudinea față de prizonieri, un scor mic la aceste
scale ar indica lipsa atitudinii de negociere, ceea ce ar însemna că și atitudinea față de prizonieri
s-ar strica. Cu cât atitudinea pentru prizonieri este mai negativă, cu atât atitudinea față de
negociere în situații de criză ar fi mai precară.
 Scala pentru evaluarea sindromului burnout va corela pozitiv sau negativ cu celelalte
scale, cu cât nivelul de epuizare emoțională este mai mare cu atât nivelul de negociere scade, iar
atitudinea față de prizonieri este mai nefavorabilă.
Mă aștept ca persoanele din primul grup să obțină rezultate semnificative pentru scale de
negociere deoarece formarea lor este mai actuală, aceștia trecând prin diferite cursuri care
valorifică efectele pozitive ale negocierii. Ultimul grup ar obține rezultate mai mici la această
scală deoarece formarea lor s-a realizat în alte condiții, aceștia neavând o atitudine pozitivă față
de deținuți, ignorând posibilitatea reabilitării. Singurul mod de a controla deținuții ar fi, din
punctul lor de vedere, forța.
Acest studiu ne ajută să diagnosticăm potențialele persoane care suferă de sindromul
burnout, plus putem identifica atitudinea lor față de negociere. Dacă rezultatele ne indică un
nivel scăzut de negociere putem intervenii cu un curs de formare pe partea asta.
Dacă personalul închisorii v-a fi diagnosticat cu sindromul burnout, putem să intervenim
cu un plan de acțiune pentru diminuarea acestui sindrom.

In loc de concluzie

Acest studiul ar ajuta la validarea chestionarului referitor la atitudinea față de negociere,

care pe parcurs se poate folosi în scopul diagnosticării sau pentru selectarea viitorilor angajați ai
acestui sistem.
Pornind de la rezultatele acestui studiu putem să schițăm programe de intervenție pe trei
paliere diferite, primul pe epuizare emoțională, al doilea pe atitudinea față de negociere și ultimul
pe atitudinea față de prizonieri.
Limitele acestui studiu pot fi, neimplicarea angajaților sau reținerea acestora. Conducerea
ar considera acest studiu ca fiind o ofensă la adresa angajaților.

Bibliografie
Bierie, D. M. (2010). The impact of prison condition of staff well-being. International Journal of Offender
Therapy and Comparativ Criminology.

Eric G. Lamber, N. L. (2011). In the job burning me out? An exploratory test of the job charracterics
model on the emotional burnout of prison staff. The Prson Journal.

Jason Davies, E. P. (2012). Staff belief about the negotiation of serios prison incident. Criminal Justice
and Behavior.

Roland Doron, F. P. (n.d.). Dicționar de Psihologie. București: Humanitas.

Tudorel Butoi, I.-T. B. (2004). Psihologia Judiciară. București: Romănia de mâine.