ARGUMENT

Condiţia de bază a funcţionării oricărei întreprinderi, indiferent de profil, dimensiune,

formă de proprietate etc. o constituie asigurarea cu resurse economice.
Resursele economice constau în totalitatea elementelor care pot fi utilizate pentru producerea de
bunuri economice.
Produsele şi serviciile necesare existenţei oamenilor sunt obţinute prin desfăşurarea procesului
de producţie, al cărui rol fundamental este de a combina resursele după o anumită reţetă
tehnologică, cu respectarea anumitor standarde de calitate, cu scopul realizării bunurilor necesare
satisfacerii nevoilor clienţilor.
Indiferent de gradul de folosire sau refolosire resursele trebuie interpretate ca fiind
limitate.
Dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii oferă posibilitatea unei mai bune utilizări a resurselor, dar
limitarea acestora rămâne o problemă principală a omenirii.
Consumul este o mărime direct proporţională cu gradul de cultură şi civilizaţie, ceea ce
înseamnă că nevoile vor creşte odată cu dezvoltarea generală a umanităţii, solicitând tot mai
multe resurse.
Resursele, oricât de diversificate ar fi, se limitează teoretic, la o cantitate fixă,
corespunzător potenţialului pe care-l are planeta noastră.
Astfel, creşterea nevoilor nu poate fi însoţită de o creştere similară a resurselor.
Orice acoperire a unor nevoi suplimentare trebuie însoţită de o utilizare mai bună, mai
raţională a unor resurse limitate.
În condiţiile existenţei unui volum limitat de resurse se impune folosirea cât mai eficientă
a acestora, prin recuperarea şi valorificarea resurselor refolosibile, prin reducerea consumului de
resurse, prin utilizarea unor tehnologii superioare de prelucrare a resurselor, a unor utilaje
performante, a unor metode moderne de aprovizionare cu resurse materiale atât de la furnizori
cât şi în cadrul unităţii economice la locurile de muncă, a unor metode moderne de organizare a
producţiei, evitând formarea stocurilor fără mişcare sau a stocurilor cu mişcare lentă.
Eficienţa înseamnă gestionarea raţională a materiilor prime, combustibilului şi energiei, a
forţei de muncă, a capitalului, cu scopul sporirii (maximizării) producţiei de bunuri materiale şi
servicii.
Eficienţa surprinde şi alte aspecte, cum ar fi: gradul de satisfacere a nevoilor
consumatorilor, măsura în care serviciile corespund necesităţilor beneficiarilor.
Eficienţa economică totală are două componente: eficienţa tehnică şi eficienţa de alocare.
 Eficienţa tehnică se referă la cantitatea intrărilor folosite pentru a produce un nivel de
ieşire, respectiv nivelul producţiei să fie realizat cu o cantitate optimă de resurse.
Eficienţa de alocare se referă la mixul (combinaţia) resurselor economice. Combinaţia
optimă a resurselor este determinată de preţurile lor relative, care reflectă raritatea lor relativă,
scopul fiind minimizarea costurilor de producţie.
Eficienţa economică este o componentă a raţionalităţii acţiunii umane.
Ea exprimă forma concretă pe care o impune piaţa, pentru relaţia dintre eforturi
(cheltuieli) şi efecte (rezultate) sau invers, în cadrul activităţii fiecărui agent economic şi pe
ansamblul economiei.
Trebuie, de asemenea, să se ţină seama de importanţa resurselor în formularea,
elaborarea, aplicarea şi evaluarea strategiei, care asigură succesul firmei într-o perioadă de
schimbări radicale atât la nivel naţional, regional, cât şi la cel global.
 CAPITOLUL I – PREZENTAREA S.C. PIZZA IBIZA S.R.L.

1.1. Istoricul firmei şi activitatea sa.

Societatea este înregistrată la Registrul Comerţului: nr. Reg. Com: J16/1269/2010 şi are
CUI: RO27684962.
Adresa: Rovine, Str. Traian Lalescu, Bl. H24 - parter, Craiova, Dolj, România.
Obiectul principal de activitate al societăţii îl reprezintă producerea şi comercializarea de
pizza, paste, salate dar şi desert .
Pe parcursul activităţii sale, şi-a mărit şi consolidat nivelul de clienţi, gradul de utilizare a
capacităţii sale de deservire evoluând de la 50% în anul 2010 la aprox. 80% în anul 2013.

1.2. Piaţa.

Activitatea societăţii se încadrează în sfera comercializării de produse alimentare,

focalizându-se pe segmentul consumatorilor cu pretenţii. Condiţia esenţială de competitivitate
într-un astfel de sector o reprezintă satisfacerea exigenţelor clienţilor printr-un meniu variat, de o
calitate ireproşabilă, asigurarea unui ambient plăcut în incinta localului.

Produse:

Societatea a reuşit să atragă şi să satisfacă pretenţiile unor noi clienţi prin varietatea
produselor culinare . Actuala structură a ofertei poate fi urmărită în tabelul următor:

Servicii oferite:
Sunt două moduri de deservire a consumatorilor:
- în mod direct - prin prezenţa clienţilor în local şi comercializarea produselor direct din acesta;
- prin transport gratuit pentru pizza comandată la domiciliu, la căminele studenţeşti sau la
biroul clientului, a preparatelor comandate prin telefon sau fax.

1.3. Strategia afacerii.

Pe baza cunoştinţelor dobândite, succeselor anterioare şi tipul serviciilor oferite, strategia

viitoare a afacerii va fi una de diferenţiere calitativă faţă de oferta concurenţei.
 Cu toate că există o serie de localuri în care se poate servi masa la preţuri mai mici, în
special pentru atragerea şi menţinerea clienţilor-ţintă vizaţi de societate, acest tip de strategie s-a
dovedit a fi cel mai performant. Experienţa şi succesul celor şapte ani de activitate
argumentează foarte bine alegerea acestei strategii.

1.3.1.Obiective.

Obiectivul unităţii este de a satisface pe deplin exigenţele gastronomice ale clienţilor,

având în vedere că preocuparea oamenilor pentru o alimentaţie sănătoasă şi hrănitoare este în
creştere.

1.4. Strategia de distribuţie.

Se va menţine strategia adoptată până în prezent, ce şi-a dovedit eficienţa. Se va acorda o

importanţă deosebită satisfacerii cu promptitudine a cererilor de livrare la domiciliu sau la birou
a preparatelor solicitate.
Se doreşte ca durata maximă de distribuţie a comenzii să fie de 20 minute din momentul în care
autoturismul pleacă de la firmă. În cazul unor comenzi multiple se va recurge la folosirea
maşinilor personale a unor angajaţi, ce vor avea această sarcină complementară.

Produse Număr de sortimente Pondere în C.A. totală

Pizza 30 65%
Paste 8 15%
Salate 4 5%
Desert 5 15%
 CAPITOLUL II – ANALIZAREA RESURSELOR NECESARE
ACTIVITĂŢII

2.1. Clasificarea resurselor.

În sensul cel mai general resursele se definesc prin potenţialul natural, financiar, material
şi uman de care dispune societatea la un moment dat şi care exprimă posibilităţile ei de
dezvoltare.
2.1.1. După natura lor:
a) resurse naturale;
b) resurse economice (materiale şi financiare);
c) resurse sociale (forţa de muncă, tradiţiile specifice pentru anumite produse, zone;
cunoştinţele tehnice şi ştiinţifice în domeniu; sistemul de conducere şi organizare).

2.1.2. După sfera de utilizare:

a) resurse specifice care pot fi folosite în activităţile unui anumit domeniu;
b) resurse generale care pot fi utilizate în orice activitate, indiferent de domeniu.

2.1.3. După gradul de specializare:

a) resurse monovalente care pot fi folosite pentru un anumit produs;
b) resurse polivalente cum sunt îngrăşămintele minerale, furajele etc.

2.1.4. După conţinutul resurselor:

a) resurse naturale: climă, sol, etc.;
b) resurse artificiale, create de om.

2.1.5. După volumul resurselor:

a) resurse limitate sunt: pământul, apa, etc;
b) resurse nelimitate cum ar fi: oxigenul, energia solară.
2.1.6. După posibilitatea de stocare:
a) resurse stocabile: îngrăşămintele, utilajele;
b) resurse nestocabile: forţa de muncă.
Resursele nestocabile dacă nu sunt folosite la momentul în care sunt disponibile, ele se pierd.

2.1.7. După origine:

a) resurse primare (umane şi naturale);
 b) resurse derivate (stocul de capital, informaţia, inovaţia, progresul tehnic şi
ştiinţific, abilitatea întreprinzătorului, etc.).

► Resursele naturale.
Sunt elemente ale naturii de care se poate folosi omul, cu ajutorul uneltelor,
transformându-le şi adaptându-le trebuinţelor sociale.
Ele sunt constituite, fie din obiecte ale naturii sub formă de zăcăminte, de terenuri
cultivate, fie din forţe ale mediului natural, cum sunt căderile de apă, viteza vântului, mareele,
etc.
Resursele naturale reprezintă bogăţiile pământului cum sunt: zăcămintele de substanţe
minerale utile (cărbuni, petrol, gaze naturale, minereuri care se extrag din scoarţa pământului în
vederea folosirii lor în scopuri industriale, precum şi sursele de apă, floră, faună).
Substanţele minerale au utilizări multiple în industrie.
Cărbunele, că rocă provenită în principal din acumularea resturilor vegetale şi
îmbogăţirea lentă în carbon, are multiple utilizări care sunt polarizate spre două funcţii
principale: energetică şi tehnologică chimică.
Petrolul şi gazele naturale s-au format prin transformarea unor substanţe de origine
vegetală şi animală sub acţiunea unor factori termodinamici şi a agenţilor biochimici, pe fondul
mărilor închise.
Resursele de gaze naturale au fost introduse mult mai târziu în circuitul economic decât
cele de petrol.
Materiile prime minerale reprezintă unul din factorii care asigură baza materială a
industriei.
Dezvoltarea economică, în ţara noastră, în noile condiţii se impune să fie orientată şi
reorganizată pe baza unor politici de utilizare corectă a resurselor materiale şi energetice, a
capacităţilor de producţie şi a celorlalţi factori ai producţiei.
În acest sens principalele direcţii de acţiune ar fi:
 intensificarea cercetărilor geografice pentru descoperirea şi valorificarea de noi
zăcăminte de minereuri, petrol, gaze naturale şi cărbune;
 introducerea, în circuitul economic, de noi resurse materiale şi substanţe utile,
valorificarea prin procese tehnologice şi economice adecvate.
Apa reprezintă una din resursele naturale fundamentale şi constituie factor de bază al
existenţei şi dezvoltării oricărei industrii, fiind utilizată ca: materie primă principală, agent
termic de încălzire – răcire, mediu de reacţie, solvent, mijloace de transport, agent de spălare şi
altele.
 Resursele de apă au un caracter limitat sub aspectul valorilor medii ale disponibilităţilor
anuale.
Volumul de apă consumat este strâns legat de volumul producţiei şi de nivelul tehnic şi
de dezvoltare, element care variază de la o ţară la alta.

► Resursele materiale prelucrate.

Resursele materiale sunt alcătuite din totalitatea bunurilor materiale, asupra cărora s-a
depus o muncă socială şi care formează mijloacele de muncă şi obiectele muncii, de care dispune
societatea comercială.
Din punct de vedere al modului cum participă la procesele de producţie şi al modului în
care se recuperează, prin costurile de producţie, resursele materiale se împart în două categorii :
mijloace fixe şi mijloace circulante.
Mijloacele fixe sunt constituite din mijloace de muncă şi din obiectele asimilate acestora
care au o valoare mai mare (precizată prin acte normative) şi o durată de viaţă ce depăşeşte un
an.
Mijloacele fixe participă la mai multe cicluri de producţie, se consuma şi îşi transmit
valoarea asupra produselor sau a serviciilor create în timp, în mod treptat.
Recuperarea valorii transmise se realizează prin amortizare.
Sub aspect tehnic, mijloacele fixe, sunt constituite din utilaje, agregate, instalaţii
tehnologice care participă la realizarea producţiei precum şi construcţiile şi suprafeţele de
producţie aferente.
În procesul de folosire, mijloacele fixe îşi pot pierde treptat şi continuu o parte din
calităţile tehnico - productive fie din cauza anumitor agenţi chimici, mecanici, atmosferici,
ducând la uzarea lor fizică, fie din cauza apariţiei unor utilaje noi cu randamente mai ridicate sau
costuri mai mici, atrăgând uzarea morală.
Amortizarea este expresia bănească a uzurii mijloacelor fixe cu ajutorul căreia se
transformă în costuri de producţie valoarea mijloacelor fixe.
După destinaţia economică şi structura lor fizică, mijloacele fixe se clasifică în:
- clădiri;
- construcţii;
- maşini, utilaje şi instalaţii de lucru ;
- aparate şi instalaţii de măsură, control, reglare;
- mijloace de transport;
- animale;
- plantaţii;
 - unelte, accesorii de producţie, etc.
În întreprinderi se utilizează utilaje de producţie specializate şi utilaje de producţie
universale.
Utilajele specializate sunt destinate executării, în mod repetat, a unor operaţii sau
procese, pentru o gamă foarte redusă de produse.
Utilajele universale se folosesc la executarea de operaţii sau procese pentru o mare
varietate de produse.
Ca forme superioare de agregare a utilajelor de producţie, se disting liniile automate.
Agregarea mai multor linii automate conduce la apariţia unor subunităţi de producţie
automatizate şi chiar la întreprinderi automatizate.
Mijloacele circulante sunt de obicei formate din obiectele muncii care, spre deosebire de
mijloacele fixe, se consumă într-un singur ciclu de producţie (materii prime, materiale,
combustibili, energie) sau într-o perioadă foarte scurtă (piese de schimb, materiale de
întreţinere).
Ele îşi transferă valoarea integral, într-un singur ciclu de producţie.
Mijloacele circulante sunt destinate să asigure continuitatea procesului de producţie şi se
găsesc într-o permanentă mişcare începând de la aprovizionare, continuând cu transformarea lor
în produse şi încheind cu livrarea şi încasarea de la beneficiar a valorilor, creând astfel
posibilitatea reluării în mod sistematic a procesului de producţie.
Structura mijloacelor circulante este următoarea:
Mijloace materiale:
- materiale de bază, semifabricate;
- materiale auxiliare;
- combustibil şi energie;
- obiecte de inventar de mică valoare şi scurtă durată
- piese de schimb şi scule;
- ambalaje;
- echipamente de protecţie, de lucru etc.
Resursele energetice fac parte din categoria resurselor materiale şi reprezintă cantitatea
de energie care poate fi exploatată sau utilizata într-o anumită perioadă de timp, prin folosirea
surselor energetice.
Sursă energetică defineşte un purtător de energie sub forma concentrată.

► Resursele financiare.
Se referă la potenţialul întreprinderii sub forma mijloacelor băneşti, inclusiv valutare.
 Resursele financiare sunt utilizate de întreprindere pentru achiziţionarea factorilor de
producţie şi satisfacerea altor necesitaţi legate de fabricarea şi comercializarea produselor.
Resursele financiare necesare desfăşurării normale a activităţii întreprinderii se obţin
astfel:
● pe calea finanţării de la Bugetul Statului, în cazul Regiilor Autonome;
● pe calea creditării de la sistemul bancar;
● pe calea autofinanţării;
● prin vânzarea de acţiuni şi obligaţiuni pe piaţa financiară.
În condiţiile economiei de piaţă, principala cale de formare a resurselor financiare, a
întreprinderii o constituie autofinanţarea.
Aceasta reprezintă acoperirea financiară a cheltuielilor cerute de activităţile economice şi
sociale ale întreprinderii, din profit şi amortizare.
În cazul resurselor financiare obţinute pe calea creditării, întreprinderea are obligaţia atât
a rambursării creditului cât şi a dobânzii.
Creditele pentru investiţii şi plata dobânzii se rambursează din mijloacele băneşti
constituite din profit.
Creditele pentru producţie şi comercializare se rambursează din încasările curente.

► Resursele umane.
Sunt acele persoane cu care întreprinderea a încheiat contracte de muncă.
Resursele umane sau salariaţii întreprinderii reprezintă elementul activ, creator al
producţiei, cel puţin din următoarele consideraţii:
- produc şi reproduc factori obiectivi ai producţiei;
- creează şi stimulează introducerea tehnicii şi tehnologiei;
- reprezintă singurul factor de producţie care are capacitatea să creeze valori noi;
- influenţează, într-o măsură decisivă, eficacitatea utilizării resurselor materiale şi
financiare.
Problemele principale în legătură cu resursele umane:
● determinarea necesarului de salariaţi;
● recrutarea, selecţia şi încadrarea salariaţilor pe posturile de munca existente în
întreprindere;
● calificarea şi perfecţionarea salariaţilor;
● aplicarea principiilor de remunerare a muncii şi perfecţionarea formelor de stimulare
materială a salariaţilor;
● evaluarea şi promovarea salariaţilor;
● asigurarea condiţiilor corespunzătoare de muncă şi asistenta medicală.
Toate aceste probleme intra în atribuţiile compartimentului de resurse umane din
întreprindere.
 CAPITOLUL III - STUDIU DE CAZ

RESURSELE ECONOMICE NECESARE ŞI AMENAJAREA SPAŢIULUI

LA LA S.C. PIZZA IBIZA S.R.L.

Pizza Ibiza Craiova a luat naştere din dorinţa de a aduce pe piaţa din Craiova cea mai
gustoasă pizza, folosind ingrediente de cea mai bună calitate.
Societatea dispune de personal instruit şi tehnologie de producţie modernă, pentru a da
asigurări că produsele sunt realizate conform obiectivelor privind calitatea şi pentru a creşte
satisfacţia clientului.
“Am inventat un blat amestecând 11 ingrediente diferite şi am pus pe el numai produse proaspete
şi de cea mai bună calitate.”
“Am pus pizza noastră în cea mai jovială cutie şi am păstrat-o fierbinte până la uşa clientului
apoi ... i-am urât Poftă bună!"
Fiindcă se “preţuieşte” calitatea, se livrează numai produse preparate în momentul
comenzii.
Echipa Pizza Ibiza Craiova este mereu preocupată de a oferi servicii şi produse de
calitate, la preţurile cele mai bune din Craiova.
Directorul Executiv identifică condiţiile referitoare la resursele economice necesare şi
asigură resursele adecvate, având în vedere şi necesarul de instruire pentru personalul destinat
oricărei activităţi de gestiune, producţie sau care se ocupă de auditurile interne ale calităţii.
Adecvarea resurselor este analizată în cursul analizelor managementului.
În fiecare an, în bugetul de venituri şi cheltuieli al firmei, se alocă sumele necesare pentru
implementarea politicilor de calitate. Aceste sume privesc:
 • asigurarea utilajelor de producţie, de ultimă generaţie;
 • asigurarea instrumentelor de soft pentru computer;
 • asigurarea de personal calificat pentru procesul de producţie;
 • asigurarea de personal instruit pentru activităţile din domeniul controlului intern al calităţii.

Resursele umane.
Personalul este selectat şi angajat pe baza unor evaluări ce au în vedere criterii bine
definite.
Totodată sunt efectuate evaluări periodice ale activităţii angajaţilor.
 În funcţie de necesarul de instruire identificat, sunt alocate resurse financiare pentru
efectuarea de cursuri, etc.
Eficacitatea acestora este evaluată în funcţie de beneficiile obţinute de societate, în urma acestor
acţiuni.
Instruirea personalului include :
  - Instruirea specifică necesară executării sarcinilor ;
  - Instruirea generală necesară îmbunătăţirii nivelului cunoştinţelor, referitoare la calitate.
În cadrul societăţii se asigură instruirea tuturor categoriilor de personal, acordându-se o atenţie
deosebită personalului nou angajat şi a personalului transferat în cadrul altor compartimente.
În cazul unor angajări noi de personal, oricare ar fi atribuţia ce trebuie acoperită, este
prevăzută, pe lângă perioada de instruire, o perioadă de formare teoretică, referitoare la
producţie, la introducerea pe piaţă a unor asemenea produse.

Infrastructură.
Infrastructura disponibilă realizării, în condiţii optime, a produselor societăţii este
următoarea :
• Clădire dotată cu local unde clienţii servesc/consuma produsele societăţii, laboratorul de
producţie/bucătăria, vestiare, magazia, birouri, special amenajate pentru desfăşurarea în bune
condiţii a activităţilor;
 • Utilaje de producţie care respectă normele de securitatea muncii(pizza este coapta în cuptoare
ultramoderne); potrivit ultimelor norme ale Uniunii Europene cuptorul cu microunde s-a interzis,
din motive de igienă;
 • Software performant;
 • Servicii internet;

Mediul de lucru.
Personalul din bucătărie beneficiază de mănuşi, ţinută vestimentară corespunzătoare(halat
şi boneta de culoare albă) şi de orice alte mijloace necesare desfăşurării în bune condiţii a
muncii.
Personalul din birouri beneficiază de ecrane de protecţie împotriva radiaţiilor
monitoarelor, de birouri şi fotolii ergonomice, munca desfăşurându-se într-un mediu adecvat,
ferit de factori perturbatori, iar responsabilitatea păstrării igienei şi curăţeniei în cât şi la birouri
revine fiecărui angajat.
Documentaţia aflată în dotarea angajaţilor din producţie permite identificarea şi utilizarea
instrumentelor necesare pentru desfăşurarea normală a producţiei.
Este sarcina Responsabilului de Producţie să organizeze munca în laboratorul de producţie astfel
încât mediul de lucru să fie mereu sigur, în conformitate cu standardele în vigoare în domeniul
protecţiei muncii.

Separarea zonelor de lucru şi servire.

Este important, într -o pizzerie, să se acorde atenţie la separare, la o distanţă mare a zonei
pentru sala de mese faţă de zona de preparare, dotată cu casă de marcat şi cuptor, aceasta din
urmă amplasată ca poziţie într-o zonă intermediară.
Astfel se obţine un lucru foarte important: două fluxuri diferite de oameni, o sală de mese şi o
alta pentru livrare directă, separate, pentru a evitarea unor “suprapuneri” la intrare.
Sala trebuie să fie utilizată atât pentru servire cât şi pentru livrare, zonă în care dacă este
necesar trebuie să existe o persoană pentru ambalarea pizzei.
Această poziţionare între zona de intrare şi cea de servire, permite o mai bună mobilitate
pentru chelneri.
Cuptorul poate fi văzut în întregime atât din sala de mese cât şi din zona de aşteptare.
În acest fel bucătarul (pizza-Maker) poate avea în permanenţă o vedere asupra clienţilor,
dar la rândul său poate fi urmărit de către aceştia, în special de către clienţii din zona de
aşteptare, aceştia din urmă având astfel posibilitatea de a petrece mai plăcut timpul de aşteptare,
admirând modul de preparare şi coacere a pizzelor.
Spaţiul de la intrare trebuie să fie cât mai mare şi corelat cu lungimea întregului spaţiu,
astfel încât să poată primi cât mai bine clienţii.
Zona de lucru a chelnerilor pentru preluarea pizzelor şi eventual a produselor de la bucătărie
trebuie să fie concentrate pe un spaţiu delimitat, astfel încât să reducă cât mai mult posibil
numărul de trasee.
La fel de importantă este şi distanţa dintre punctul de preluare al produselor şi cea de
servire, distanţă care nu trebuie să fie prea îndepărtată.
Spaţiul pentru pregătire (bucătăria), este natural să fie cât mai redus, pentru ca un număr cât mai
mic de personal să-şi îndeplinească atribuţiile.
Dimensiunile sălii de mese este foarte importantă şi ea ar trebui să pună în valoare
potenţialul unei pizzerii.
În fapt lucrurile stau invers, potenţialul de lucru (eficienţa) unei pizzerii tradiţionale, este
dată de grupul de lucru de la cuptor.
Acesta trebuie să asigure o medie de 60 de pizza pe oră.
 Numărul de locuri la mese.
Realizarea unei analize privind rata productivităţii, corelată cu costurile pizzeriei pe
metru pătrat, determină un necesar de 45–50 de locuri pentru servit la masă, ceea ce corespunde
unei suprafeţe de cca. 55 metri pătraţi pentru sala de mese, calculând că pentru fiecare persoană
este necesar între 1 şi 1,2 metri pătraţi. Toate locurile peste acest număr nu vor aduce profit ci
numai cheltuieli suplimentare. Rezultatul acestui calcul este acela că elimină enervarea clientelei
care doreşte întotdeauna o pizză pe loc şi un serviciu rapid.
În afară de aceasta, cu o sală plină de mese, scaune şi oameni care aşteaptă, eficienţa de
lucru a chelnerilor este redusă.

Spaţiul pentru personal.

De obicei, în afară de spaţiul pentru clienţi, spaţiul pentru personal trebuie luat în
considerare; această zonă trebuie să fie foarte confortabilă pentru că de aceasta depinde într-o
bună măsură, eficienţa chelnerilor

Localul S.C. PIZZA IBIZA S.R.L.

 BIBLIOGRAFIE

1. Cârstea Gheorghe, Probleme metodologice ale asigurării şi gestiunii resurselor materiale

în condiţiile economiei de piaţă, Editura Economică, Bucureşti 1994.
2. Constantin Bărbulescu(coordonator), Economia şi gestiunea întreprinderii, Editura
Economică, Bucureşti 1995.
3. Constantin Bărbulescu, Constantin Băgu, Managementul producţiei, vol I şi ÎI, Editura
Economică 2002.
4. Fundătură Dumitru, Managementul resurselor materiale, Editura Economică,
Bucureşti, 1999.
5. George Moldoveanu, Managementul operaţional al producţiei, Editura Economică,
1999.
6. Gheorghe Băsanu, Mihai Pricop, Managementul aprovizionării şi desfacerii, Editura
Economică 2001.
7. Ion Unguru, Managementul producţiei întreprinderii, Editura Lumina Lex, 1998.
8. Leonica Popescu, Principii de management, aprovizionare şi desfacere, Editura
CIMER*ES, Bucureşti, 1998.
 Cuprins

ARGUMENT.................................................................................................................................1
CAPITOLUL I – PREZENTAREA S.C. PIZZA IBIZA S.R.L................................................3
1.1. Istoricul firmei şi activitatea sa.........................................................................................3
1.2. Piaţa.....................................................................................................................................3
1.3. Strategia afacerii.................................................................................................................3
1.4. Strategia de distribuţie.......................................................................................................4
CAPITOLUL II – ANALIZAREA RESURSELOR NECESARE ACTIVITĂŢII.................5
2.1. Clasificarea resurselor......................................................................................................5
CAPITOLUL III - STUDIU DE CAZ RESURSELE ECONOMICE NECESARE ŞI
AMENAJAREA SPAŢIULUI LA LA S.C. PIZZA IBIZA S.R.L..........................................11
BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................................15