Sunteți pe pagina 1din 1

Ingeri si Demoni in Tarot 

Spiritele sunt parte importantă a lucrării Magice și este util să înțelegem rolul lor și cum ne putem folosi de ele în beneficiul nostru.
Înainte de toate vreau să lămurim principiul dualității binelui și al răului. Iudaismul, Creștinismul și Islamul consideră relația celor două forțe ca fiind una conflictuală. Eu cred că este vorba despre o relație complementară. Puțină lume știe că expresia “binele și răul” semnifica de fapt “tot” sau “totul”, astfel este evident că nici binele, nici răul nu pot exista unul fără celălalt și conflictul pare mai de grabă unul artificial creat și menținut în scopuri oculte (ascunse). Divide Et Impera.
La fel, și omul este compus din așa numite “calități” și “defecte” și acestea – împreună – definesc caracterul omului. Este firesc ca aceste calități – trăsături – să se manifeste și în lumea spiritelor iar aceste spirite sunt numite Îngeri, respectiv Demoni. Dar chiar și conform canoanelor bisericești, Demonii sunt îngeri căzuți, cei mai mulți dintre ei sperând să-și ispășească pedeapsa și într-un final să fie acceptați din nou în ceruri. De exemplu spiritul ce poartă numele de Marchosias și este guvernatorul de peste zi
al cărții 9 de Cupe (prima decadă a zodiei Peștilor), speră că după ispășirea pedepsei de 1,200 de ani va fi iertat și se va putea întoarce în Ceruri. Acest fapt arată că acești Demoni pot fi binevoitori cu oamenii și le pot fi de ajutor în anumite circumstanțe. Cu toate acestea nu recomand nimănui să invoce Spirite fără a avea pregătirea adecvată. Cu Spiritele chiar nu e de joacă și lucrurile pot fi scăpate foarte ușor de sub control!
Cunoașterea Spiritelor din spatele cărților de Tarot ne poate da indicii importante legate de substratul problemei și uneori este suficient să cunoaștem natura (ascunsă) a problemelor pentru a le putea rezolva mai ușor.
De exemplu, 2 de Spade este guvernat în primele 5 zile ale primei decade din zodia Balanței de Îngerul Anael (cunoscut și sub numele: Aniel, Ariel, Anafiel, Aniyel, Aufiel, Hamiel, Haniel și Onoel), Înger asociat cu Venus și astfel cu sexualitatea umană. Sallos pe de altă parte, Demonul ce guvernează în timpul zilei prima decadă din Zodia Balanței, se spune că poate determina oamenii să se îndrăgostească unii de alții. Orobas, guvernatorul de peste noapte a aceleiași perioade și aflat sub auspiciile lui Jupiter,
astru responsabil pentru dezvoltarea noastră și de a ne depăși limitele. Dacă în etalare cartea 2 de Spade este drept, avem de a face cu Sallos iar dacă cartea este întoarsă, avem de a face cu Orobas.
2 de Spade este cartea indeciziei, a blocajului și a confuziei în ambele poziții (și drept, și întors). Anael sugerează că problema este de natură sexuală sau emoțională. Dacă 2 de Spade este drept, probabil este vorba despre o dragoste neîmpărtășită, o dragoste unilaterală. În cazul în care cartea este întoarsă, semnifică faptul că o relație sentimentală complicată sau ambiguă ne ține pe loc, ne ține într-o stare de blocaj, ne împiedică să progresăm, să evoluăm. Orobas indică și faptul că este posibil ca persoana
iubită să ne ascundă ceva. Puteți să vă rugați incluzând numele lui Anael sau dacă aveți pregătirea și experiența necesară, puteți să-i invocați pe Sallos sau pe Orobas după caz. Despre Orobas ocultistul și autorul Lon Milo DuQuette în cartea “Goetia Ilustrată” al cărei co-autor este alături de Christopfier S. Hyatt, afirma că este un Spirit foarte maleabil și cooperant. Repet, nu recomand invocarea, fiind o operațiune extrem de pretențioasă și de mare risc.
În cazul în care o carte desemnează o persoană, cunoașterea Spiritului poate fi utilă în determinarea caracterului și intențiilor acelei persoane.
Un alt aspect important poate fi descoperirea Spiritelor ascunse care operează în viața dumneavoastră. Pe de o parte sunt Spiritele care guvernează data nașterii, pe de altă parte prin Tarot putem descoperi și prezența altor Spirite bine sau rău-voitoare ce acționează și intervin în viața noastră.
De exemplu, o persoană născută în a doua jumătate a primei decade din zodia Fecioarei, este reprezentată prin 8 de Monede. Îngerul asociat este Vasariah iar Spiritele (Demonii) sunt pentru zi Zepar iar pentru noapte Alloces.
Aceste persoane sunt sârguincioase, muncitoare, dornice să învețe și să aprofundeze, au tendința să nu fie niciodată mulțumite 100% și tind să devină obsedate de perfecțiune. Uneori însă sunt lipsite de ambiții și incapabile să se concentreze pe un anumit lucru pe termen lung, este greu să le ții interesul viu, se plictisesc relativ repede și vor dori altceva. Asta este ceea ce știm datorită cărții 8 de Monede.
Îngerul Vasariah este considerat un Înger al Justiției și se spune că poate influența jurații și judecătorii, conferă protecție și decizii favorabile în tribunal, dar este și ocrotitorul afacerilor mari și al întreprinzătorilor. Vasariah înseamnă “bunul și dreptul Dumnezeu”. Cei născuți sub auspiciile acestui înger sunt persoane agreabile, spirituale și modeste. Au o memorie de invidiat și învață limbi străine cu mare ușurință. Sunt studioși, curioși și vor acumula multe și diverse experiențe de-a lungul vieții. Sunt susținători
înfocați ai egalității de șanse și sunt un exemplu de responsabilitate. Au calități oratorice și reușesc să-și impună ideile cu ușurință și să convingă partenerii de dialog sau să influențeze masele. Pot fi judecători drepți, juriști sau avocați de excepție, lucrători sociali, scriitori, meșteșugari sau inventatori de unelte, mijloace deosebite, unicate. Sunt persoane generoase și miloase. Latura negativă se manifestă ca rezultat al abuzurilor față de calitățile lor. Atunci aceaste persoane devin răzbunătoare, întâmpină
probleme în a discerne între bine și rău, devin nepoliticoase, agresive, se agață de amintiri urâte sau dureroase, devin foarte moralisti și se împotrivesc cu vehemență schimbărilor. Își agravează depresiile și își induc stări de rău, își agravează starea sănătății conștient sau inconștient. Din persoane comunicative se pot transforma în persoane singuratice, reci și interiorizate excesiv.
Zepar, Demonul ce guvernează perioada în timpul zilei face femeile să iubească bărbații, dar poate cauza și sterilitate. Ca semnificație asta face din persoanele aflate sub influența sa oameni atrăgători, agreabili, dar goi pe interior, lipsiți de sentimente. Alloces (sau Alocas), Demon al nopților în perioada 23 August – 2 Septembrie ne învață Astrologie și Astronomie, și în general științe liberale. Persoanele influențate de acesta pot aborda cu succes profesii liberale, slujbe unde să acționeze individual și să nu fie
legați de un program strict.
În cazul în care vrem să avem profilul complet al unei persoane, este esențial să cunoaștem și ascendentul și să examinăm și Spiritele influente de acolo.

În cele ce urmează vă prezint cărțile din Arcana Minoră și Spiritele asociate acestora.
Trebuie precizat că există numeroase diferite asocieri, dar și majoritatea Spiritelor sunt cunoscute sub numeroase forme și denumiri așa cum este și cazul amintitului Anael, cunoscut și sub numele: Aniel, Ariel, Anafiel, Aniyel, Aufiel, Hamiel, Haniel și Onoel.
Asocierea de față a Demonilor se bazează pe Ars Goetia – Lemegeton sau Cheia lui Solomon (The Lesser Key of Solomon), o scriere anonimă din secolul al XVII-lea care i-a fost atribuit lui Solomon fără însă să existe dovezi concrete care să susțină această afirmație.
Avem câte doi Îngeri pentru fiecare decadă din fiecare zodie, respectiv doi Demoni. Îngerii își împart în două decada între ele, primul guvernând prima parte, cel de-al doilea ultima iar în ceea ce privește Demonii, primul guvernează în timpul zilei, cel de-al doilea în timpul nopții.
Să luăm tot exemplul anterior, 8 de Monede.

08 de Monede (23 August – 2 Septembrie) – Lecabel/Vasariah și Zepar/Alloces

Îngerul Lecabel guvernează perioada 23 August – 27 August iar Îngerul Vasariah perioada dintre 28 August și 2 Septembrie inclusiv. Zepar guvernează în timpul zilei, iar Alloces în timpul nopții în toată perioada 23 August – 2 Septembrie.

În general așa numiții Arhangheli – nominalizați ca atere în Biblie sunt doar 2 la număr, Gabriel și Mihail, în tradiția Creștină însă sunt acceptați 7 – sunt asociați cărților din Arcana Majoră, eu totuși le-am atribuit celor patru Ași. Astfel în Asul de Bâte l-am identificat pe Mihail, în Asul de Spade pe Rafail, în Asul de Cupe pe Gabriel și în Asul de Monede pe Uriil.

BÂTE (Foc/Vară)
Asul de Bâte – (Sfântul Arhanghel) Mihail – cunoscut și ca: Beshter, Mika-il, Sabbathiel

Conform tradiției Ortodoxe, Sfântul Arhanghel Mihail este cinstit mai ales ca un apărător al dreptei credințe și luptător împotriva ereziilor. După căderea în păcat și alungarea din rai a primilor oameni, el a fost rânduit să păzească porțile Raiului. În limba Ebraică, “Mihail” însemnă “Cine este ca Dumnezeu?”.
În iconografie Sfântul Arhanghel Mihail este reprezentat iconografic sub chipul unui voievod care poartă în mâna dreaptă o lance, cu care îl străpunge pe Satan, iar în mâna stângă o stalpare verde de finic. În vârful lancei este reprezentată o panglică de in și semnul Sfintei Cruci.

“Sfinte Arhanghel Mihail, care stai înaintea Preasfintei Treimi și ești rânduit de Cel Preaînalt pentru a ajuta celor din primejdii, izbăvește-ne pe noi de tot necazul și cântă-I Bunului Dumnezeu și pentru noi: Aliluia!”

8 Noiembrie este sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, în jurul cărora Biserica adună și serbează toată obștea, tot “soborul” Sfinților Îngeri laolaltă. Ca sărbătoare a îngerilor, ziua de 8 noiembrie a început a se serba în Biserică de prin veacul al cincilea și ea s-a răspândit repede în tot Răsăritul creștin.
În calendarul Romano-Catolic, Luteran și cel Anglican, este sărbătorit în data de 29 Septembrie.

În Biblia ebraică Mihail este menționat de trei ori în Cartea lui Daniel, o dată ca un „prinț mare, care se ridică pentru copiii poporului tău”.
În Noul Testament, Mihail conduce armatele lui Dumnezeu împotriva forțelor lui Satana în Cartea Apocalipsei, unde în timpul războiului din cer îl învinge pe Satana.
Se crede că Mihail a fost primul înger creat de Dumnezeu și este îngerul cu cel mai înalt rang, fiind conducătorul și protectorul celorlalți îngeri.
Mihail are o sabie de foc pe care o folosește pentru a tăia corzile eterice și pentru a ne proteja de Satana și de alte entități (Spirite) negative sau răuvoitoare.
Mihail conferă protecție atât fizică, cât și emoțională și psihică. El supraveghează activitatea lucrătorilor în lumină. Misiunea sa este de a scăpa pământul și locuitorii săi de toxinele acumulate datorită fricii. Atunci când apare prin preajma noastra, putem vedea scântei sau flashuri de lumină albastră sau purpurie.
Putem apela la ajutorul său atunci când suntem atacați psihic, dar și atunci când ne simțim descurajați, nemotivati și ne-am pierdut încrederea în sine, nu mai avem curaj, direcție, energie, vitalitate, stimă și iubire de sine. El ne ajută să înțelegem care este sensul vieții noastre și să ne regăsim atunci când ne pierdem direcția.
Mihail este protectorul lucrătorilor în lumină care acționează pentru protecția, purificarea spațiului și spiritelor. Ne poate scăpa de coșmarurile care ne chinuie.
Mihail ne ajută să urmăm adevărul fără să facem compromisuri și ne învață să fim loiali. Totodată Mihail mai poate fi de ajutor și când avem de realizat sarcini cu termene aproape imposibil de respectat, când suntem dependenți de ceva rău, dacă suferim de vreo boală degenerativă sau terminală.

02 de Bâte (21 Martie – 30 Martie) – Vehuaiah/Jeliel și Bael/Phenex


03 de Bâte (31 Martie – 9 Aprilie) – Sitael/Elemiah și Agreas/Halphas
04 de Bâte (10 Aprilie – 20 Aprilie) – Mahasiah/Lelahel și Vassago/Malphas
05 de Bâte (23 Iulie – 2 August) – Nith-Haiah/Haaiah și Beleth/Crocell
06 de Bâte (3 August – 12 August) – Jerathel/Seeiah și Leraje/Furcas
07 de Bâte (13 August – 22 August) – Reiiel/Ornael și Eligos/Balam
08 de Bâte (22 Noiembrie – 1 Decembrie) – Vehuel/Daniel și Glasya-Labolas/Zagan
09 de Bâte (2 Decembrie – 11 Decembrie) – Hahasiah/Imamiah și Bune/Volac
10 de Bâte (12 Decembrie – 21 Decembrie) – Nanael/Nithael și Ronove/Andras

SPADE (Aer/Primăvară)
Asul de Spade – (Sfântul Arhanghel) Rafail – cunoscut și ca: Labbiel

Conform tradiției Ortodoxe, Sfântul Arhanghel Rafail este cinstit mai ales ca vindecător al celor bolnavi, călăuzitor tainic al celor ce călătoresc și ocrotitor al celor căsătoriți, care trăiesc în frică de Dumnezeu. În limba Ebraică, “Rafail”, compus din cuvintele “Rafa” și “El”, înseamnă “Domnul Vindecătorul” sau “Dumnezeu este Cel care vindecă.”
În iconografie, Sfântul Rafail este înfățișat ținându-l pe Tobie de mână și îndrumându-l pe cale, în timp ce Tobie ține în mână peștele cel pescuit în râul Tigru. Adesea, arhanghelul ține în mână un vas medical din alabastru sau o cădelniță, ca semn al tămăduirilor dăruite de Dumnezeu celor credincioși.

“O, arhanghel cu întreit dar, care rănile ni le vindeci, care pașii ni-i indrepți, care cununiile ni le păzești, cercetează-ne la vremea nevoilor noastre, ca pe Tobit cel tare în credința tamâduindu-ne, ca pe Tobie cel cu bună nădejde călauzindu-ne, ca pe Sara cea curată în iubire dezlegându-ne, și cere pentru noi de la Mântuitorul Hristos iertarea păcatelor noastre și cetățenia Ierusalimului ceresc, unde, laolaltă cu îngerii și cu sfinții, să ne învrednicim a cânta: Aliluia!”

Rafael este vindecătorul oamenilor, dar și al animalelor. El ajută la refacerea rapidă a trupului, minții și spiritului.
Rafael poate fi apelat și în beneficiul altei persoane, dar el nu poate interfera cu liberul arbitru al persoanei respective.
Rafael este văzut ca fiind cel mai iubitor, săritor, simpatic și vesel dintre toți Îngerii. Vom ști că este prezent când vom vedea în jurul nostru scântei și flashuri de lumină verde.
Ca și Mihail, Rafael purifică spațiile și alungă spiritele negative. El lucrează deseori împreună cu Mihail pentru a exorciza entitățile neîncarnate și pentru a alunga energiile inferioare din oameni și locuri.
Pe lângă vindecare, Rafael este cunoscut și ca “Patronul Călătorilor”, datorită ajutorului pe care i l-a oferit lui Tobias în călătoria sa. Astfel Rafael poate fi invocat atunci când plecăm în călătorie, pentru a avea parte de o călătorie sigură. Pe lângă siguranța călătoriei, Rafael se ocupă și de problemele legate de cazare și asigură bagajele.
Rafael ne poate ghida și în călătoriile interioare, în căutările npastre spirituale, dar și în găsirea adevărului.
Rafael l-a învățat pe Tobias cum să facă unguent din pește cu care a vindecat orbirea tatălui său. Astfel Rafael este considerat și patron al doctorilor, terapeuților, dar și al studenților la medicină.
Rafael nu doar ne ajută să ne vindecăm de durerile fizice, emoționale și mentale, ci ne vindecă și de rănile din viețile anterioare.
Alte situații în care Rafael ne este de ajutor sunt cele în care vrem să ne găsim animalele pierdute, vrem să ne depășim dependențele și lăcomiile, vrem să ne dezvoltăm clarvederea, să aducem unitate în viața noastră, dacă simțim că ne-am pierdut contactul cu spiritualitatea sau dacă ne-am pierdut partenerul.

02 de Spade (23 Septembrie – 2 Octombrie) – Aniel/Haamiah și Sallos/Orobas


03 de Spade (3 Octombrie – 13 Octombrie) – Rehael/Ieiazel și Purson/Gremory
04 de Spade (14 Octombrie – 22 Octombrie) – Hahahel/Mikael și Marax/Ose
05 de Spade (21 Ianuarie – 29 Ianuarie) – Umabel/Iah-hel și Foras/Amdusias
06 de Spade (30 Ianuarie – 8 Februarie) – Anianuel/Mehiel și Asmoday/Belial
07 de Spade (9 Februarie – 19 Februarie) – Damabiah/Manakel și Gaap/Decarabia
08 de Spade (22 Mai – 31 Mai) – Iezalel/Mebahel și Amon/Sabnock
09 de Spade (1 Iunie – 10 Iunie) – Hariel/Hakamiah și Barbatos/Shax
10 de Spade (11 – 21 Iunie) – Lauviah/Caliel și Paimon/Vine

CUPE (Apă/Toamnă)
Asul de Cupe: (Sfântul Arhanghel) Gavriil (sau Gabriel)

Conform tradiției Ortodoxe, Sfântul Arhanghel Gavriil este cinstit mai ales ca tâlcuitor al voii lui Dumnezeu și cel care aduce oamenilor veștile cele bune. El a vestit Fecioarei Maria vestea cea bună a Întrupării Fiului lui Dumnezeu. În limba Ebraică, “Gavriil” înseamnă “Omul lui Dumnezeu” sau “Puterea lui Dumnezeu”.
În iconografie, Sfântul Arhanghel Gavriil este reprezentat sub chipul unui tânăr care ține în mâna dreaptă o candelă, în interiorul căreia se află o lumânare aprinsă, iar în mâna stângă o oglindă din piatră de Jasp Verde. Oglinda semnifică taina ascunsă a întelepciunii lui Dumnezeu. În alte imagini apare ținând în mână o floare albă de Crin. Crinul este simbolul curățeniei feciorelnice.

“Sfinte Arhanghel Gavriil, Vestitor al Tainelor Dumnezeiești și Aducător de daruri sfinte te rugăm să ne fii și nouă, robilor Lui Dumnezeu, vestitor al bucuriei mântuirii noastre și să ne arăți vrednici locuitori ai Împărăției Cerești, alături de cei care-I cântă Lui Dumnezeu: Aliluia!”

Gabriel este singurul Arhanghel ilustrat ca femeie în artă și literatură.


Gabriel este cunoscut ca Îngerul “mesager” și este unul dintre cei patru Arhangheli indicați în tradiția Ebraica, fiind considerat unul din cei doi îngeri cu cel mai înalt rang în tradițiile religioase Iudeo-creștine și Islamice. Pe lângă Mihail, el este singurul Înger menționat nominal în Vechiul Testament. Este un Înger puternic și cei care îl apelează vor reuși în acțiunile lor dacă acestea sunt benefice.
Îl putem contacta pe Gabriel când avem al treilea ochi închis și, din acest motiv, viziunea spirituala este blocată; dacă vrem să primim viziuni angelice care să ne ghideze; dacă vrem să primim profeții; când avem nevoie să fim ajutați în interpretarea viselor și viziunilor.
Gabriel ajută pe oricine este implicat în domeniul artistic sau al comunicării. Le ghidează inspirația și motivează artiștii și jurnaliști și îi ajută să își depășească blocajele, temerile și tracul.
Gabriel ne ajută să ne descoperim adevărata menire. Putem să-i cerem ghidarea când nu mai găsim nicio motivare pentru a trăi sau dacă suntem în fața unor schimbări și avem nevoie de ajutor, dacă ne gândim să ne schimbăm locuința sau să ne schimbăm locul de muncă.
Gabriel ne poate ajuta atunci când avem corpul plin de toxine și trebuie să ne purificăm, dar și atunci când avem gânduri impure sau negative care trebuie eliminate. Ne este de ajutor atunci când simțim că am preluat problemele altcuiva.
Gabriel este, de asemenea de ajutor femeilor care au fost agresate sexual, violate sau au fost agresate psihic.

02 de Cupe (22 Iunie – 1 Iulie) – Leuviah/Pahaliah și Buer/Bifrons


03 de Cupe (2 Iulie – 12 Iulie) – Nelecael/Ieiael și Guison/Uvall
04 de Cupe (13 Iulie – 22 Iulie) – Melahel/Hahuiah și Sitri/Haagenti
05 de Cupe (23 Octombrie – 2 Noiembrie) – Veuahiah/Ielahiah și Ipos/Amy
06 de Cupe (3 Noiembrie – 12 Noiembrie) – Sealiah/Ariel și Aim/Oriax
07 de Cupe (13 Noiembrie – 21 Noiembrie) – Asaliah/Michael și Naberius/Vapula
08 de Cupe (20 Februarie – 28/29 Februarie) – Iaiel/Chabuiah și Furfur/Seere
09 de Cupe (1 Martie – 10 Martie) – Rochel/Iabamiah și Marchosias/Dantalion
10 de Cupe (11 Martie – 20 Martie) – Haiel/Mumiah și Stolas/Andromalius

MONEDE (Pământ/Iarnă)
As de Monede: (Sfântul Arhanghel) Uriil

Conform tradiției Ortodoxe, Sfântul Arhanghel Uriil este cel care pedepsește, fiind manifestarea mâniei lui Dumnezeu. În limba Ebraică, “Uriil” inseamna “Focul lui Dumnezeu” sau “Lumina lui Dumnezeu”. În iconografie, Arhanghelul Uriil este reprezentat ținând în mâna dreaptă o sabie întinsă contra persanilor și în mâna stângă o limbă de foc.

“Sfântul Arhanghel Uriil îi ocrotește pe creștini și-i îndeamnă să țină cont de avertizările despre cele ce vor veni. Să se pregătească rugându-se, postind, smerindu-se, făcând milostenie, pocăindu-se, curățându-și sufletele de păcate prin mărturisire sinceră, căindu-se de relele făcute și cântându-I Lui Dumnezeu: Aliluia!”

Uriel este considerat unul din cei mai înțelepți îngeri. Datorită înteligentei, viziunii și creativității sale, el oferă soluții practice. Uneori nici nu îți dai seama că ți-a răspuns rugăciunilor până când nu ai brusc o idee nouă și genială.
Domeniul de acțiune al lui Uriel este magia divină, rezolvarea problemelor, înțelegerea spirituală, studiile, alchimia, vremea, modificările terestre și scrisul. Clarifică situațiile și aduce informații profetice și avertismente. Este considerat Îngerul care ajută în vremuri de cutremure, inundații, incendii, uragane, tornade și alte dezastre naturale. Îl putem invoca pe Uriel pentru a ne avertiza despre asemenea evenimente și pentru a ne vindeca și reface după aceea.
Se spune că Uriel l-a avertizat pe Noe despre potop, l-a ajutat pe profetul Ezra să înterpreteze previziunile mistice despre Mesia și a revelat Cabala umanității.

02 de Monede (22 Decembrie – 1 Ianuarie) – Mabaiah/Poiel și Berith/Haures


03 de Monede (2 Ianuarie – 11 Ianuarie) – Nemmamiah/Ieialel și Astaroth/Andrealphus
04 de Monede (12 Ianuarie – 20 Ianuarie) – Harahel/Mizrael și Forneus/Cimejes
05 de Monede (21 Aprilie – 30 Aprilie) – Achaiah/Cahetel și Samigina/Raum
06 de Monede (1 Mai – 10 Mai) – Aziel/Aladiah și Marbas/Focalor
07 de Monede (11 Mai – 21 Mai) – Lauviah/Hahaiah și Valefor/Vepar
08 de Monede (23 August – 2 Septembrie) – Lecabel/Vasariah și Zepar/Alloces
09 de Monede (3 Septembrie – 12 Septembrie) – Iehuiah/Lehahiah și Botis/Camio
10 de Monede (13 Septembrie – 22 Septembrie) – Chevakiah/Menadel și Bathin/Murmur

S-ar putea să vă placă și