Cum scriem portrete și cum intervievăm (partea II)

Show, don’t tell (arată, nu spune)

 Tehnică de redare a informației care permite cititorului/spectacorului/ascultătorului să
trăiască povestea prin acțiune, dialog, detalii senzoriale și sentimente exprimate de
personaje, nu prin concluziile, etichetele și rezumările/ parafrazările autorului.
Exemple „așa nu”:
Elena Udrea a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că arată foarte bine la cei
aproape 44 de ani, pe care îi va împlini a doua zi de Crăciun. (Știre Can-Can)
Deşi părea destul de plictisit, soţul Oanei Roman s-a ocupat până la urmă cu succes de
drumurile pe care a trebuit să le facă în dubiţa florăriei. (Știre Can-Can)
De evitat formulările: „arată bine”, „părea plictisit”, „s-a ocupat cu succes”, „se gândea la
nemurirea sufletului”, „era o femeie frumoasă/urâtă”, „un bărbat de succes”, etc. Descrieți
cum arată cineva, cu ce e îmbrăcat(ă), cum se comportă, câți bani are în cont, cum vorbește
cu alții, nu trageți singuri concluzii pe care le prezentați apoi ca fapte, fără niciun alt
argument.
Exemple „așa da”:
„Maică‑mea m‑a întrebat:„Ești bine?”. Și eu am zis nu și m‑am dus la mine în cameră. A
venit și ea și s‑a așezat pe pat, eu stăteam pe birou și i‑am zis: „Mamă, eu nu simt ca o fată”.
Nu știu dacă a zis ceva, stătea pe pat întinsă, a stat așa un timp, dup‑aia s‑a ridicat și a
ieșit.” (Pledoaria lui Patrick)
„Nevestele de lăutari trebuie să-i spele pe soți pe picioare, înainte și după fiecare cântare,
conform tradiției. Într-o zi, Gheorghe a lipsit toată ziua de acasă și s-a întors seara, să se
pregătească să cânte la o nuntă. „Și în timp ce i-am pus să-l spăl pe picioare, l-am cunoscut
că era spălat deja”.
– Aoleu, cine te-a spălat pe picioare?
– Eee, da’ de ce mă-ntrebi tu pe mine, ești nebună la cap?
Maică-sa i-a zis: Lasă-l în pace, vezi-ți de treabă, că așa sunt lăutarii.”
(din Muzicant, om, civilizație)

Dialog
 În cazul dialogului direct (citarea propriu-zisă a unei conversații), redăm fiecare
replică cu ghilimele și păstrăm cuvintele rostite de persoanele respective, așa cum le-
au rostit ele.
 În cazul dialogului indirect (parafrazare), nu punem ghilimele și putem schimba
cuvintele, dar nu și conținutul/sensul frazelor.
Interviul la conferința de presă/ cu un oficial
 Fiți atenți la cum formulează ceilalți reporteri întrebările – aveți ocazia să învățați și
cum să puneți întrebări, și cum să nu puneți întrebări.
 Nu întrebați mai mult de un lucru. Dacă puneți 2-3 întrebări într-una se va întâmpla
unul din următoarele lucruri: fie omul nu se va putea decide la care să răspundă mai
întâi și veți rămâne fără răspuns la o parte din ele, fie va evita întrebarea mai dificilă și
o va alege pe cea mai ușoară, fie va fi atât de confuz încât nu va ști ce să răspundă și
se va pierde.
 Fiți atenți nu doar la ce răspuns oferă o persoană, ci și cum răspunde: e nerăbdătoare,
e nervoasă, e pasionată de subiect, e reticentă și distantă? În momentul în care vedeți
pasiune sau reticență în răspunsuri, folosiți-vă de asta și puneți mai multe întrebări.
 Dacă e un subiect pe care-l urmăriți mai mult timp, păstrați undeva într-un fișier sau
un dosar răspunsurile/pozițiile persoanei respective cu privire la subiectul care vă
interesează. Așa vă puteți crea o arhivă de informații și puteți vedea dacă își schimbă
poziția des.
 Pentru fiecare întrebare pusă, fiți pregătiți să mai puneți încâ 3-5 întrebări de follow-
up.

Interviul pentru intimitate

 Mergeți cu întrebări pregătite, nu intrați într-o cameră fără să știți cât mai multe
despre persoana cu care urmează să vorbiți.
 Dacă aveți emoții, repetați întrebările cu voce tare și puneți accent inclusiv pe
atitudine, pe tonul vocii.
 Gândiți-vă ce trebuie să obțineți din interviul respectiv. (cele 5 găleți cu tipuri de
informație)
 Ascultați activ, nu bifați doar parcurgerea unor întrebări pe lista voastră.
 Folosiți un reportofon/telefon, dar luați și notițe într-un carnet. Sunt studii care arată
că scrisul de mână ajută creierul să asculte mai atent și să rețină mai multe informații.
 Notițele ajută și să încetiniți ritmul unei conversații dacă aveți nevoie să vă gândiți sau
dacă persoana de lângă voi are nevoie de spațiu de gândire.
 Dacă persoana pe care o intervievați pare intimidată de carnețel, puteți să-i explicați:
„o să iau notițe în timpul interviului doar pentru mine, mă ajută să-mi organizez
gândurile și informația, dar dacă vreți să vă uitați pe carnețelul meu, puteți să faceți
asta oricând”. Și țineți-vă de cuvânt, dați-le carnețelul dacă îl cer.
 Gândiți-vă la dinamica de putere – diferă de la interviu, la interviu. Dacă cealaltă
persoană tinde să domine, construiți-vă mai multă autoritate, corectați-vă postura,
controlați-vă vocea, puneți întrebări scurte și directe. Dacă intervievați pe cineva
vulnerabil, faceți opusul, nu fiți agresivi sau înfipți, coborâți-vă tonul vocii, vorbiți
mai rar și răbdător.
 Țineți minte – ei sunt întotdeauna mai emoționați decât voi, pentru că de la ei se cer
răspunsuri și ei pierd controlul asupra narațiunii proprii.
  Uneori, dacă aveți de pus o întrebare dificilă și e clar pentru ambele părți că ea va fi
pusă, puneți-o mai repede ca să o scoateți din drum, să nu mențineți tensiune degeaba.

Isabel Wilkerson – The Warmth of Other Sons despre marea migrație a americanilor negri în
anii ’30 din sud către nord și nord-vest. A intervievat 1.500 de oameni ca să-și găsească cele
3 personaje principale.
Interviul în 7 pași
1. Introducerea
2. Adaptarea – vă dați seama pe ce poziții vă situați fiecare, negociați interacțiunea
3. Momentul de conexiune – ajungeți la un numitor comun și vă simțiti confortabili
4. Obișnuirea – întrebările curg natural
5. Revelația – ajungeți la punctul culminant al interviului, obțineți informația esențială
6. Decelerarea – scădeți din intensitate
7. Reînvigorarea – aflați altă chestie interesantă și reluați procesul

TRIPPLE TIMELINE // CRONOLOGIA TRIPLĂ

 Funcționează foarte bine când scrieți portretul cuiva.
 E bazată pe 3 coloane de informații: informațiile biografice, momentele definitorii și
contextul asociat momentelor din viața cuiva.

bio momente definitorii contextul

1. BIO: date concrete din viața cuiva – când s-a născut, când a absolvit liceul, când a
intrat la facultate, când s-a căsătorit, când s-a născut primul copil, când a intrat la
primul job, când a plecat de acolo, etc.
2. MOMENTE DEFINITORII: uneori coincid cu cele din prima coloană, dar de obicei
se petrec cu puțin timp înaintea acestora și indică anumite decizii/alegeri care au
definit parcursul vieții acelui om. De exemplu: am decis la 17 ani că nu o să-mi las
părinții să-mi dicteze viața și o să fac doar ce vreau eu, așa că la 18 ani am avut
primul job în jurnalism. Momentul definitoriu e acela în care am luat decizia. E o
 coloană foarte importantă, pentru că aici se ascund experiențele și sentimentele
universale care stau la baza oricărei povești.
3. CONTEXT: ce s-a întâmplat în restul societății și a avut un impact asupra vieții
acelei persoane? De exemplu: când aveam 1 an și jumătate a avut loc Revoluția din
1989, ceea ce a însemnat că eu n-am trăit mai deloc în comunism și am avut șansa să
cresc într-un regim democratic. Oamenii nu trăiesc în bule, așa că e important să le
puneți viețile într-un context și să vă gândiți ce forțe exterioare i-au influențat.