Sunteți pe pagina 1din 2

Rață Laurențiu

ACTIVITATI PROPUSE PENTRU SAPTAMANA 20 DECEMBRIE


-23 DECEMBRIE 2020

1. ENUMERATI METODELE MODERNE DE EVALUARE


verificare la sfârşit de capitol (scrisă sau orală), verificare prin teste
docimologice (curente sau periodice).
2.  ANALIZATI SI COMPARATI METODELE
TRADITIONALE VS METODELE MODERNE DE
EVALUARE
Metode clasice Metode moderne
Proba orală are ca funcţie În evaluarea modernă,
principală constatarea nivelului creativitatea este indicatorul cel
la care se află cunoştinţele mai de preţ; ea presupune
elevului la un moment dat. - formarea unor capacităţi de
fiecare întrebare împreună cu cunoaştere ce devin
răspunsul său alcătuiesc un fundamentale pentru procesul
microunivers de sine-stătător în creator real, care permit găsirea
raport cu celelalte întrebări şi unor soluţii, idei, metode etc.,
răspunsuri. În afară de aceasta, descoperite pe cale
nu este necesar ca ea să epuizeze independentă, prin efort propriu
toate aspectele legate de de gândire, de către cei supuşi
conţinutul vizat, prezentându-se actului evaluării.
adesea sub forma întrebărilor de
sondaj.
Probele scrise sunt practicate, şi ▪ Profesorii încurajează gândirea
chiar uneori preferate, datorită independentă şi reflecţia. ▪
avantajelor sale imposibil de Utilizează o multitudine de
ignorat, în condiţiile în care se strategii de evaluare pentru a
doreşte eficientizarea procesului înţelege cum se dezvoltă ideile
de instruire şi creşterea gradului studenţilor, pentru a furniza o
de obiectivitate în apreciere. reacţie atât asupra procesului, cât
şi asupra rezultatelor gândirii lor;
▪ Dezvoltarea competenţelor de
comunicare; ▪ Promovarea
interînvăţării şi a învăţării active.
Proba practică asigură orientarea aplicativă a cunoştinţelor şi
aplicativă a cunoştinţelor şi capacităţilor în vederea realizării
capacităţilor în vederea realizării unor produse semnificative la
unor produse semnificative la nivelul educaţiei tehnologice dar
nivelul educaţiei tehnologice dar şi la nivelul educaţiei estetice sau
şi la nivelul educaţiei estetice sau sportive; - are ca notă specifică
sportive; - are ca notă specifică orientarea cunoştinţelor şi
orientarea cunoştinţelor şi capacităţilor elevului spre o
capacităţilor elevului spre o finalitate productivă, care
finalitate productivă, care urmăreşte transformarea realităţii
urmăreşte transformarea realităţii abordate la nivel concret în
abordate la nivel concret în condiţiile unei munci efective,
condiţiile unei munci efective, realizabilă în cabinet, atelier sau
realizabilă în cabinet, atelier sau lot şcolar. ▪ dezvoltarea gândirii
lot şcolar. critice; ▪ stimularea creativităţii;
▪ cultivarea respectului faţă de
ceilalţi şi a toleranţei; formarea şi
dezvoltarea competenţelor
emoţionale; ▪ dezvoltarea
competenţelor de relaţionare; ▪
participarea activă, implicarea
tuturor elevilor în realizarea
sarcinilor; ▪ stimularea
eforturilor de intercunoaştere şi
auto-cunoaştere.

S-ar putea să vă placă și

  • 0 Test Ec Intreprinderii
    0 Test Ec Intreprinderii
    Document2 pagini
    0 Test Ec Intreprinderii
    Laurențiu Duck
    Încă nu există evaluări
  • XFBFCB
    XFBFCB
    Document5 pagini
    XFBFCB
    Laurențiu Duck
    Încă nu există evaluări
  • CM3
    CM3
    Document1 pagină
    CM3
    Laurențiu Duck
    Încă nu există evaluări
  • Calitatea Vietii
    Calitatea Vietii
    Document3 pagini
    Calitatea Vietii
    cutzaky
    81% (16)
  • CM 2
    CM 2
    Document1 pagină
    CM 2
    Laurențiu Duck
    Încă nu există evaluări
  • Fiinta Umana A Fost Inca Din Cele Mai Vechi Timpuri Obsesia Constanta A Artistului
    Fiinta Umana A Fost Inca Din Cele Mai Vechi Timpuri Obsesia Constanta A Artistului
    Document4 pagini
    Fiinta Umana A Fost Inca Din Cele Mai Vechi Timpuri Obsesia Constanta A Artistului
    Laurențiu Duck
    Încă nu există evaluări
  • Tema 8 Psiho
    Tema 8 Psiho
    Document1 pagină
    Tema 8 Psiho
    Laurențiu Duck
    Încă nu există evaluări
  • Tabelul 1
    Tabelul 1
    Document1 pagină
    Tabelul 1
    Laurențiu Duck
    Încă nu există evaluări
  • Cuprul
    Cuprul
    Document24 pagini
    Cuprul
    AnonimAnonim
    Încă nu există evaluări
  • Tema 11 Psiho
    Tema 11 Psiho
    Document2 pagini
    Tema 11 Psiho
    Laurențiu Duck
    Încă nu există evaluări
  • Tema 1 Psiho
    Tema 1 Psiho
    Document1 pagină
    Tema 1 Psiho
    Laurențiu Duck
    Încă nu există evaluări
  • Tema 5 PDF
    Tema 5 PDF
    Document2 pagini
    Tema 5 PDF
    Laurențiu Duck
    Încă nu există evaluări
  • Test Metale P
    Test Metale P
    Document2 pagini
    Test Metale P
    Laurențiu Duck
    Încă nu există evaluări
  • Tema 10 Psiho
    Tema 10 Psiho
    Document2 pagini
    Tema 10 Psiho
    Laurențiu Duck
    Încă nu există evaluări
  • Tema 2psiho
    Tema 2psiho
    Document3 pagini
    Tema 2psiho
    Laurențiu Duck
    Încă nu există evaluări
  • Tema 8 Psiho
    Tema 8 Psiho
    Document1 pagină
    Tema 8 Psiho
    Laurențiu Duck
    Încă nu există evaluări
  • Tema 9 Psiho
    Tema 9 Psiho
    Document2 pagini
    Tema 9 Psiho
    Laurențiu Duck
    Încă nu există evaluări
  • Tema 4psiho
    Tema 4psiho
    Document1 pagină
    Tema 4psiho
    Laurențiu Duck
    Încă nu există evaluări
  • Tema 5 Psiho
    Tema 5 Psiho
    Document3 pagini
    Tema 5 Psiho
    Laurențiu Duck
    Încă nu există evaluări
  • Tema 6 Psiho
    Tema 6 Psiho
    Document1 pagină
    Tema 6 Psiho
    Laurențiu Duck
    Încă nu există evaluări
  • Tema 1 Psiho
    Tema 1 Psiho
    Document1 pagină
    Tema 1 Psiho
    Laurențiu Duck
    Încă nu există evaluări
  • Tabelul 1
    Tabelul 1
    Document1 pagină
    Tabelul 1
    Laurențiu Duck
    Încă nu există evaluări
  • Tema 3 Psiho
    Tema 3 Psiho
    Document2 pagini
    Tema 3 Psiho
    Laurențiu Duck
    Încă nu există evaluări
  • Tema 7 Psiho
    Tema 7 Psiho
    Document7 pagini
    Tema 7 Psiho
    Laurențiu Duck
    Încă nu există evaluări
  • Tema 5
    Tema 5
    Document2 pagini
    Tema 5
    Laurențiu Duck
    Încă nu există evaluări
  • Infog PDF
    Infog PDF
    Document1 pagină
    Infog PDF
    Laurențiu Duck
    Încă nu există evaluări
  • Nume 2
    Nume 2
    Document5 pagini
    Nume 2
    Laurențiu Duck
    Încă nu există evaluări
  • Nume 2
    Nume 2
    Document5 pagini
    Nume 2
    Laurențiu Duck
    Încă nu există evaluări
  • Info
    Info
    Document1 pagină
    Info
    Laurențiu Duck
    Încă nu există evaluări