PROIECT

C5+C6
 C5
Formula structurală a unui compus organic redă modul în care atomii constituenţi
ai unei molecule sunt legaţi între ei şi a fost determinată, zeci de ani, prin corelarea
formulei moleculare a unui compus cu proprietăţile sale chimice.
Formula moleculară arată din ce tipuri de atomi este constituită o moleculă şi
numărul din fiecare tip de atomi ce se regăsesc în aceasta. Trebuie să ne imaginăm
că la jumătatea secolului al XIX-lea, atunci când studiul compuşilor organici a luat
avînt, chimiştii aveau în faţă un compus sau un amestec de compuşi despre care nu
ştiau mare lucru.
Practic nu aveau nici o posibilitate de a analiza aceşti compuşi, cu excepţia
combustiei, a determinării proprietăţilor fizice simple şi a unui minim de metode
chimice.
Odată ce obţineau o substanţă prin sinteză sau prin separări, chimiştii vremii erau
obligaţi să o „distrugă” prin metodele chimice cunoscute astfel încât produşii
obţinuţi să fie unii cunoscuţi şi caracterizaţi.
Era un volum de muncă extraordinar, de o meticulozitate extremă şi un consum de
timp foarte mare.
Metode de separare precum cromatografia vor apărea de abia la începutul secolului
XX, metodele spectrometrice de analiză mai târziu, atunci când, spre exemplu,
aspirina era deja cunoscută şi utilizată drept medicament, când Bayer realizase deja
sinteza totală a indigoului şi când, practic, toate clasele tinctoriale de coloranţi erau
cunoscute, iar motorina şi benzina erau deja utilizate în motoarele Diesel şi Otto
care tocmai îşi începeau aventura în istoria omenirii.
 C6
Poluarea Factorilor de Mediu
Poluarea Solului

Poluarea solului reprezinta acumularea de substante chimice, materii radioactive, compusi toxici
si agenti cauzatori de boli in sol, la niveluri la care pot determina aparitia efectelor adverse
asupra cresterii plantelor si pot afecta atat sanatatea oamenilor, cat si pe cea a animalelor.
Poluarea solului este cauzata fie de activitati naturale, fie de actiuni umane care distrug
proprietatile solului, printre care si structura, compozitia si biota.

In mod natural, solul contine agenti de contaminare precum metale, saruri, ioni anorganici si
compusi organici, formati in principal prin activitatea microbiana a solului. Acumularea acestor
compusi naturali (contaminanti) genereaza foarte rar poluare. In majoritatea cazurilor, insa, solul
este poluat ca urmare a activitatilor umane si in general are ca rezultat atat un impact pe termen
lung, cat si unul pe termen scurt. In primul rand, poluarea solului duce la deteriorarea
continutului sau de minerale, a calitatii si a texturii sale.

Produsele secundare si deseurile generate de gospodarii, industrii, substante chimice artificiale,

produse petroliere si exploatari miniere sunt contribuitori principali la poluarea solului. Unii
dintre agentii de poluare ai solului sunt biodegradabili si se descompun treptat dupa o anumita
perioada. Altii nu sunt biodegradabili, ceea ce inseamna ca ei pot persista in sol o perioada lunga
de timp. Poluantii solului pot fi clasificati drept fizici, biologici si chimici.
Iata, in cele ce urmeaza, o discutie pe marginea surselor si solutiilor privitoare la poluarea
solului.

DIFERITELE SURSE DE POLUARE A SOLULUI

1. SURSELE AGRICOLE
Practicile agricole precum utilizarea de produse non-organice in agricultura si in cresterea
animalelor duc la poluarea solului. Printre aceste substante se numara pesticidele chimice
artificiale, ierbicidele, fungicidele si ingrasamintele, asa cum vom discuta in cele ce urmeaza :
• Pesticide, ierbicide si insecticide

Introducerea pesticidelor, ierbicidelor si insecticidelor moderne a dus la o crestere a utilizarii de

substante chimice agricole. Aceste substante chimice sunt utilizate pentru a controla daunatorii,
insectele, buruienile, ciupercile si bolile care ataca in general culturile. Majoritatea acestor
subtante chimice sunt non-biodegradabile, in timp ce altele se descompun in produsi care sunt
toxici pentru sol. Acestia se infiltreaza in sol si actioneaza asupra sa, schimbandu-i structura,
compozitia si pH-ul.
• Folosirea inadecvata a ingrasamintelor

Ingrasamintele sunt in cea mai mare parte folositi pentru a corecta deficitul de nutrienti din sol.
Un sol cu deficit de potasiu, calciu, nitrogen si sulf, printre alti macro-nutrienti importanti, ar
trebui tratat cu ingrasamantul adecvat si in cantitatea potrivita. Insa, din pacate, unii fermieri
folosesc ingrasamintele fara discernamant, ceea ce duce la poluarea solului. In plus, materialele
folosite pentru a produce ingrasamintele contin impuritati care contribuie la toxicitatea solului.
De pilda, mineralul fosfat natural folosit pentru producerea ingrasamintelor mixte contine urme
de azbest, cadmiu si plumb, care sunt transferate ingrasamantului in timul procesului de
productie. Aceste metale sunt non-biodegradabile si in timp se acumuleaza pana la niveluri
toxice.

2. SURSELE INDUSTRIALE
Deseurile industriale sau produsele secundare sunt printre cauzele principale ale poluarii solului.
Ele pot exista sub forma de gaz, lichid sau substante solide. Dioxidul de carbon, dioxidul de
nitrogen, dioxidul de sulf si monoxidul de carbon sunt unele dintre gazelle produse de activitatile
industriale care cauzeaza in mod direct poluarea considerabila a solului. Ele se combina cu apa
de ploaie, ducand la aparitia ploii acide care schimba pH-ul solului si astel afecteaza productia
generala de culturi.
Pe de alta parte, industriile isi arunca in sol si efluentii solizi si lichizi.
3. DESEURILE URBANE
Majoritatea tarilor in curs de dezvoltare au o problema in ceea ce priveste controlarea aruncarii
gunoiului municipal. Gunoiul este aruncat oricum, si contine deseuri precum cele alimentare,
materiale plastice, deseuri industriale, deseuri electronice si deseuri menajere generale. Se pare
ca administratiile urbane nu stiu ca majoritatea deseurilor non-biodegradabile pot fi reciclate, iar
materialele organice pot fi aruncate in zone destinate in mod special descompunerii naturale.

4. NAMOLURILE DE EPURARE
Statiile de epurare contribuie si ele la poluarea solului, din pricina modului in care elimina
namolul de epurare provenit din deseurile domestice si comerciale.
Namolul de epurare este in general tratat inainte de a fi eliminat in pamant sau in acumularile de
apa. Atunci cand sunt aruncate pe pamant, namolurile pot elibera cantitati mari de nutrient (in
functie de sursa) care pot depasi cerintele privind nutrientii naturali din sol, reprezentand astfel
un risc pentru sanatatea umana si/sau pentru ecosistem in ansamblul sau. Namolurile de epurare
pot contine, de asemenea, niveluri foarte mari de metale, poluand si mai mult solul.

5. SURSELE DIN DOMENIUL MINERITULUI SI METALURGIEI

Activitatile miniere cauzeaza poluarea solului la scara mare. Operatiunile cauzeaza o schimbare
a peisajului si expun solurile netulburate anterior, elementelor meteorologice. Eroziunea solului
care contine urme de minereuri si materii fine in jurul zonelor miniere conduce la acumularea de
sediment in sursele de apa si in caile de drenaj. Ele ajung, in cele din urma, in sol, prin irigatii si
prin intermediul apelor pluviale.
Exista si alte materiale periculoase care se scurg din activitatile miniere, inclusiv particulele
daunatoare de pulberi care sunt depozitate in solurile din imprejurimi.
In tarile aflate in curs de dezvoltare, nivelurile de poluare sunt chiar mai mari, pentru ca activitati
precum mineritul aurifer se fac prin metode traditionale, ce duc la eliberarea de mercur si de alte
metale grele in rauri si in terenurile din imprejurimi.
Unele dintre raurile poluate sunt utilizate, apoi, pentru irigatii, ceea ce duce la poluarea solurilor
irigate.
6. SURSELE NUCLEARE
Fiecare organism viu este expus in mod continuu la radiatii de fundal. Daca nivelul acestor
radiatii depaseste o limita data, putem avea parte de efecte dezastruoase. Poluarea prin
intermediul radiatiilor rezulta din doua surse si anume actiunile naturale si actiunile
antropogenice.
In natura exista minerale radioactive care contribuie la poluarea solului, asa cum este Radon –
222 si Radiu – 226, care se gasesc in roci. Aruncarea in mod inadecvat a deseurilor provenite din
centrale nucleare poate duce, astfel, la poluarea solului si la contaminare.

7. DEFRISARILE
Desi nu sunt un factor care contribuie in mod direct la poluarea solului, defrisarile conduc la
inlaturarea barierei care protejeaza solul impotriva agentilor de eroziune. Solurile aflate in
aceasta situatie sunt mai usor de erodat si sunt expuse poluantilor artificiali chimici din aer, vant
si ploaie.

SOLUTII INCREDIBILE PENTRU COMBATEREA POLUARII

SOLULUI
Pentru a reduce poluarea solului este absolut necesara adoptarea unei strategii de tip “Reducere,
Reutilizare si Reciclare”. Iata in cele ce urmeaza cateva dintre solutiile vizand combaterea
poluarii solului.

1. REDUCEREA UTILIZARII DE INGRASAMINTE ARTIFICIALE SI

DE PESTICIDE
Folosirea mijloacelor organice din agricultura poate reduce poluarea solului la scala globala.
Bio-ingrasamintele si gunoiul reduc nevoia utilizarii de ingrasaminte chimice. Daunatorii si
bolile din culturi pot fi, de asemenea, controlate prin utilizarea de metode biologice, reducand in
consecinta poluarea solului.
2. REUTILIZAREA SI RECICLAREA MATERIALELOR
Recipientele din sticla, hartia si tesaturile, ca si produsele realizate din aceste materiale, pot fi
reutilizate la nivel casnic, intr-un efort de a reduce poluarea solului.
Reutilizarea va limita nevoia de a inlocui produsele folosite, reducand astfel si cantitatea de
deseuri din gospodarii, printre care materii plastice si deseuri electronice, care ajung la gropile de
gunoi. Reciclarea este un alt mod de a reduce eliminarea deseurilor. Unele produse din plastic si
sticla pot fi reciclate, astfel incat sa reducem volumul deseurilor si sa incurajam conservarea
mediului.

3. REIMPADURIREA
Plantarea unui numar mai mare de copaci este cel mai bun mod de a reduce poluarea solului prin
reducerea la minim a eroziunii si a efectelor inundatiilor. Reimpadurirea reuseste sa faca acest
lucru prin furnizarea unei copertine de protectie pentru sol.

4. METODELE FIZICE (METODA TERMICA)

Agentii de contaminare pot fi eliminati prin evaporare. Aplicand temperatura corecta prin
incalzire directa sau indirecta, agentii de poluare pot scapa prin procesul de evaporare. Separarea
este o astfel de metoda in care un jet de abur este injectat in solul contaminat pentru a determina
evaporarea agentilor volatili de poluare.
Insa aceasta metoda nu este una sustenabila, pentru ca agentii de contaminare din sol ajung in
acest fel direct in atmosfera, cauzand astfel poluarea aerului. Desi este o metoda alternativa de
rezolvare a impactului poluarii solului, trebuie pus un accent important pe procesul de reciclare,
reutilizare si reducere.

5. METODELE CHIMICE
In cadrul acestor metode, solul este adus in contact cu substantele adecvate, printr-un proces
chimic de restaurare a echilibrului chimic natural la nivelul solului. Aceasta metoda este folosita
in mod obisnuit pentru a ne asigura ca procesul de detoxifiere este complet.
6. TEHNICA EXTRACTIEI SI SEPARARII
In cadrul acestei metode este utilizata tehnica de extractie cu solvent, in care un agent de
extractie este amestecat in solul contaminat. Agentul de extractie este in general un solvent
organic. Aceasta metoda poate fi aplicata pentru indepartarea din sol a metalelor grele, asa cum
sunt arsenicul, cuprul, plumbul si cadmiul, printre altele.
De asemenea, aceasta metoda poate fi utilizata pentru indepartarea hidrocarburilor si a
hidrocarburilor halogenate. Impuritatile din sol sunt in mod principal localizate intr-un stratul
solului numit huma. Eliminarea poate fi bazata pe separarea particulelor de sol in fractiuni,
utilizand principiul extragerii gravitationale a diferitelor particule.

7. TRATAMENTUL MICROBIAN
Aceasta metoda poate face fata unor tipuri diferite de agenti organici de contaminare, asa cum
sunt fenolul, petrolul si produsele sale, dar si hidrocarburile policlorinate. Microbii sunt colectati,
cultivati si folositi pentru a trata mediul. Inainte de tratamentul microbian, solul este excavat si
tratat, si abia apoi ii sunt aplicate tehnicile agricole standard.

8. TRATAREA DESEURILOR SOLIDE

Deseurile solide trebuie tratate si aruncate in mod adecvat. Inainte de aruncare, deseurile sunt
tratate prin mijloace fizice, chimice si biologice, pana cand nivelurile lor de risc fata de mediu
sunt reduse la cerintele minime.

Poluarea Atmosferei
Termenul de poluare (lat. pollo, polluere - a murdări, a profana) desemnează orice activitate care,
prin ea însăşi sau prin consecinţele sale, aduce modificări echilibrelor biologice, influenţând
negativ ecosistemele naturale şi / sau artificiale cu urmări nefaste pentru activitatea economică,
starea de sănătate şi confortul speciei umane.
Prin poluarea aerului se înţelege prezenţa în atmosferă a unor substanţe străine de compoziţia
normală a acestuia, care în funcţie de concentraţie şi timpul de acţiune provoacă tulburări în
echilibrul natural, afectând sănătatea şi comfortul omului sau mediul de viaţǎ al florei şi faunei.
De aici rezultǎ că – pentru a fi considerate poluante – substanţele prezente în atmosferă trebuie să
exercite un efect nociv asupra mediului de viaţǎ de pe Pǎmânt.
Principalele substanţe ce contribuie la poluarea atmosfericǎ sunt: oxizii de sulf şi azot,
clorofluoro-carbonii, dioxidul şi monoxidul de carbon; aceştia fiind doar o parte din miliardele
de tone de materiale poluante pe care le genereazǎ în fiecare an dezvoltarea industriei, şi care
afecteazǎ ecosistemele acvatice şi terestre în momentul în care poluanţii se dizolvǎ în apǎ sau
precipitǎ sub formǎ de poaie acidǎ.
Primele mǎsuri legate de poluarea aerului din istorie sunt:

1. În anul 1273, Parlamentul Britanic a adoptat o lege prin care se interzicea arderea
cǎrbunilor în Londra. Regele Carol al VI-lea dǎ un edict în anul 1383, în care se
interzice emiterea de fumuri rǎu mirositoare, iar în anul 1510, la Rouen în Franţa, s-
au luat mǎsuri contra fumului provenit de la cǎrbuni.

2. Consiliul European pentru protecţia mediului a dat în raportul din 14 septembrie

1967 urmǎtoarea definiţie poluǎrii aerului: “Se considerǎ poluat aerul când se
constatǎ prezenţa unor substanţe strǎine sau variaţii importante ale acestora în
proporţia pǎrţilor componente ale aerului care, ţinând seama de cunoştinţele specifice
ale momentului pot provoca efecte dǎunǎtoare sau creazǎ acţiuni jenante”.

3. România adoptǎ Legea nr. 9 din 20 iunie 1973 prin care se iau anumite mǎsuri de
prevenire şi de combatere chiar din faza incipientǎ a tendinţelor de poluare a
mediului.Conform acestei legi prin mediu înconjurǎtor se înţelege totalitatea
factorilor naturali şi a celor creaţi prin acţiuni umane care influenţeazǎ echilibrul
ecologic, determinând condiţiile de viaţǎ pentru om şi dezvoltarea societǎţii.
Echilibrul ecologic este definit prin raportul relativ stabil creat în decursul vremii
între diferite grupe de plante, animale şi microorganisme, precum şi interacţiunea
acestora cu condiţiile mediului în care trǎiesc. În spiritul acestei legi, poluarea
mediului constǎ în acele acţiuni care pot sǎ producǎ ruperea echilibrului ecologic sau
dǎuneazǎ sǎnǎtăţii, liniştii şi stării de confort a oamenilor.

4. Asociaţia Francezǎ de Normalizare AFNOR defineşte ca poluant orice corp solid,

lichid sau gazos existent în atmosferǎ care nu face parte din compoziţia normalǎ a
aerului sau care este prezent în cantitǎţi anormale.

SURSE DE POLUARE
Sursele de poluare reprezintǎ locul de producere şi de evacuare în mediul înconjurǎtor a unor
emisii poluante. Dupǎ natura poluanţilor, emisiile poluante acestea pot fi sub formă de
pulberi şi gaze, emisii radioactive şi emisii sonore; în funcţie de provenienţa poluanţilor surse
de poluare sunt naturale şi artificiale.
Sursele naturale - produc o poluare accidentalǎ care se integreazǎ repede în ciclul ecologic
şi adesea sunt situate la distanţe mari de centrele populate.
Vulcanii - pot polua atmosfera cu pulberi solide, gaze şi vapori, substanţe toxice datoritǎ
conţinutul lor mare de compuşi ai sulfului, ce rezultǎ în urma erupţiei şi a pulverizǎrii lavei
vulcanice în aer.
Vulcanii activi polueazǎ continuu prin produse gazoase emise prin crater şi crǎpǎturi, numite
fumarole.
Dintre marile erupţii vulcanice o amintim pe cea a vulcanului Krakatoa (Indonezia, 1883),
când a fost proiectatǎ o cantitate de 50x106 tone de material vulcanic.
Aceastǎ erupţie a provocat o scădere cu 10% a transparenţei atmosferei timp de mai multe
luni şi a produs peste 100 000 de victime umane.
O altǎ erupţie importantǎ o constituie cea a vulcanului Mont SaintHelens, din mai 1980 în
SUA, care a fost însoţitǎ de o emisie de 3x106 tone, dintre care 1,4x106 au ajuns în
stratosferǎ.
Un exemplu mai recent de erupţie vulcanicǎ este cel din 1991 când vulcanul Pinatubo din
Filipine, a produs un dezastru asupra mediul înconjurǎtor şi a fǎcut 700 de victime.
În ţara noastrǎ majoritatea vulcanilor sunt stinşi şi nu mai au activitate specificǎ.
Un exemplu este şi Ciomatu Mare, în al cǎrui crater s-au acumulat apele singurului lac
vulcanic din România, Sfânta Ana.

Furtunile de praf - provocate de uragane, cicloane etc. asociate cu eroziunea solului produc
poluare atmosferică pe mari întinderi, ce pot cuprinde mai multe ţǎri sau pot chiar trece de pe
un continent pe altul.
Pulberea poate fi ridicatǎ pânǎ la mare înǎlţime şi odatǎ ajunsǎ într-o zonǎ anticiclonicǎ,
începe sǎ se depunǎ. Se estimeazǎ cǎ în fiecare an atmosfera poartǎ peste 30 de milioane de
tone de praf, ceea ce a produs ingroparea în timp a multor vestigii ale antichitǎţii.
La scarǎ globalǎ a fost sesizat faptul cǎ, în absenţa unor mǎsuri împotriva erodǎrii solului,
acesta va pierde 20% din suprafaţa terenurilor cultivabile din lume pânǎ în 2010.
Circulaţia prafului în atmosferǎ poate dura zeci de zile, cum a fost cazul unei furtuni din
Kansas din 1903, al cǎrei praf a circulat 68 de zile.
 În Romania cea mai puternicǎ furtunǎ de acest fel a fost cea din 6-7 aprilie 1960, cu sursa în
sudul Rusiei; aceasta a redus radiaţia solarǎ vizibilǎ şi UV cu 50%.
Cantitǎţi mici de pulberi meteorice pǎtrund în mod constant în atmosferǎ, acestea estimându-
se cam la 10 000 tone/zi.
Pulberile se depun cu o vitezǎ extrem de micǎ deoarece au dimensiuni coloidale şi se
considerǎ cǎ de la 10 km în sus, aerosolul de origine extraterestrǎ este preponderent.
Trǎsnetul şi temperaturile ridicate din timpul sezoanelor calde sunt cauzele declanşǎrii
incendiilor din pǎduri, care se întind uneori pe suprafeţe de sute de hectare, formând nori de
fum. Cele mai periculoase sunt incendiile pǎdurilor de conifere din regiunile temperate, care,
datoritǎ rǎşinii şi terebentinei, accelereazǎ propagarea focului.

Poluarea Apelor

Poluarea apei reprezintă orice modificare a compoziției sau a calității apei, ca rezultat al

activităților umane sau în urma unor procese naturale, astfel încât aceasta să devină mai puțin
adecvată utilizărilor sale.
Poluarea apei poate fi caracterizată după natura substanțelor poluante ca fizică (datorată apelor
termice), chimică (ca rezultat al deversării reziduurilor petroliere, fenolilor, detergenților,
pesticidelor, substanțelor cancerigene sau a altor substanțe chimice specifice diverselor industrii),
biologică (rezultată de contaminarea cu bacterii patogene, drojdii patogene, protozoare patogene,
viermii paraziți, enterovirusurile, organisme coliforme, bacterii saprofite, fungii, algele,
crustaceii etc) și radioactivă.
După perioada de timp cât acționează agentul poluant, poluarea poate fi permanentă, sistematică,
periodică sau accidentală.

Apa este un factor important în echilibrele ecologice, iar poluarea acesteia este o problemă
actuală cu consecinţe mai mult sau mai puţin grave asupra populaţiei.
Prin poluarea apei, se înţelege alterarea caracteristicilor fizice, chimice şi biologice ale apei,
produsă direct sau indirect de activităţile umane şi care face ca apele să devină improprii
utilizării normale în scopurile în care această utilizare era posibilă înainte de a interveni alterarea.
Momentan, în atmosferă există tone de impurităţi pe care ploaia le antrenează şi le aduce pe
pământ, iar anii de dezvoltare tehnică a industriei şi agriculturii au intensificat poluarea surselor
de apă. 
Efectele poluării resurselor de apă sunt complexe şi variate, în funcţie de natura şi concentraţia
substanţelor impurificatoare.
Substanţele poluante introduse în ape din surse naturale şi artificiale sunt numeroase, producând
un impact important asupra apelor de suprafaţă şi subterane. 
Acestea pot fi clasificate, după natura lor şi după prejudiciile aduse astfel:

a) substanţele organice, de origine naturală sau artificială reprezintă pentru apă

poluantul principal. 
Substanţele organice de origine naturală
(vegetală şi animală) consumă oxigenul din
apă atât pentru dezvoltare, cât şi după moarte,
într-o măsură mai mare sau mai mică, în
funcţie de cantitatea de substanţă organică
evacuată, provocând distrugerea
fondului piscicol şi, în general, a tuturor
organismelor acvatice.
În acelaşi timp oxigenul mai este necesar şi
proceselor aerobe de autoepurare, respectiv
bacteriilor aerobe care oxidează substanţele
organice şi care, în final, conduc la
autoepurarea apei.
Concentraţia de oxigen dizolvat normată, variază între 4 - 6 mg/dm3, în funcţie de categoria de
folosinţă, coborârea  sub această limită având ca efect oprirea proceselor aerobe, cu consecinţe
foarte grave.
Cele mai importante substanţe organice de origine naturală sunt ţiţeiul, taninul, lignina, hidraţii
de carbon, biotoxinele marine ş.a.
Substanţele organice – poluanţi artificiali, provin din prelucrarea diferitelor substanţe în cadrul
rafinăriilor (benzină, motorină, uleiuri, solvenţi organici ş.a), industriei chimice organice şi
industriei petrochimice (hidrocarburi, hidrocarburi halogenate, detergenţi) ş.a.
b) substanţele anorganice în suspensie sau dizolvate sunt mai frecvent întâlnite în apele
uzate industriale. 
Dintre acestea se menţionează, în primul rând, metalele
grele (Pb, Cu, Zn, Cr), clorurile, sulfaţii etc.; sărurile
anorganice (Ca, Mg) conduc la mărirea salinităţii apelor,
iar unele dintre ele pot provoca creşterea
durităţii; clorurile în cantităţi mari  fac apa improprie
alimentărilor cu apă potabilă şi industrială, irigaţiilor etc.
Prin bioacumulare metalele grele au efecte toxice asupra
organismelor acvatice, inhibând în acelaşi timp şi
procesele de autoepurare. 
Sărurile de azot şi fosfor produc dezvoltarea rapidă a algelor la suprafaţa apelor.
Apele cu duritate mare produc depuneri pe conducte, mărindu-le rugozitatea şi micşorându-le
capacitatea de transport şi de transfer a căldurii;
c) materialele în suspensie, organice sau anorganice, consumă oxigenul din apă dacă
materiile sunt de origine organică şi determină formarea unor gaze urât mirositoare.
Substanţele în suspensie plutitoare, cum ar fi ţiţeiul, produsele petrolifere, uleiul, spuma
datorată detergenţilor, produc prejudicii emisarului. Astfel, ele dau apei un gust şi miros
neplăcut, împiedică absorbţia oxigenului la suprafaţa apei şi deci autoepurarea, se depun
pe diferite instalaţii, colmatează filtrele, sunt toxice pentru fauna şi flora acvatică şi fac
inutilizabilă apa pentru alimentarea instalaţiilor;
d) substanţele radioactive, radionuclizii, radioizotopii şi izotopii radioactivi reprezintă unele
dintre cele mai   periculoase substanţe
toxice.
Evacuarea apelor uzate radioactive în
apele de suprafaţă şi subterane prezintă
pericole deosebite, datorită acţiunii
radiaţiilor asupra organismelor vii;
e) agricultura intensivă duce la poluarea
rezervelor de ape subterane din regiunile
respective cu nitraţi şi pesticide,
insecticide, fungicide, substanţe extrem de
periculoase;
coloranţii, proveniţi îndeosebi de la
fabricile de textile, hârtie, tabăcării etc,
împiedică absorbţia oxigenului şi desfăşurarea normală a fenomenelor de autoepurare şi a
celor de fotosinteză;
f) energia calorică, caracteristică apelor calde de la termocentrale şi de la unele industrii,
aduce numeroase prejudicii în alimentarea cu apă potabilă şi industrială şi împiedică
dezvoltarea florei şi faunei acvatice.
Datorită creşterii temperaturii apelor scade concentraţia de oxigen dizolvat, viaţa
organismelor acvatice devenind dificilă;
g) microorganismele de orice fel, ajunse în apa receptorilor, fie că se dezvoltă
necorespunzător, fie că dereglează dezvoltarea altor microorganisme sau chiar a
organismelor vii. Microorganismele provenite de la tăbăcării, abatoare, industria de
prelucrare a unor produse vegetale sunt puternic vătămătoare;
h) ploaia acidă este o formă de poluare atât a aerului cât şi a apei în care acizii din aer,
produşi de uzine de producere
a energiei electrice şi alte surse, cad pe
Pamant în diferite regiuni.
Acţiunea corozivă a ploii acide
provoacă pagube incomensurabile
mediului înconjurator.
Problema începe cu
producerea dioxidului de sulf şi
a oxizilor de azot produşi prin arderea
combustibilului fosil (carbune, gaz
natural şi petrol).
Dioxidul de sulf şi oxizii de azot
reactionează cu apa, şi alte substante
chimice din aer, pentru a forma acidul
sulfuric, acidul azotat şi alţi poluanţi.
Aceşti acizi poluanţi ajung până
în atmosferă, unde călatoresc sute de kilometri, şi, în cele din urmă, se întorc pe pământ
sub formă de ploaie, zăpadă sau ceaţă.
Urmări ale ploii acide pot fi observate mai ales în estul Americii de Nord, în Europa,
Japonia, China şi Sud-Estul Asiei. Ploaia acidă îndepărtează substanţele nutritive din
pământ, încetineşte dezvoltarea copacilor şi transformă lacurile într-un mediu care nu
poate întreţine viaţa.
În oraşe, acizii poluanţi corodează aproape tot ce intră în contact cu ei, accelerând acest
proces asupra structurilor cum ar fi blocuri şi statui.
Acizii în combinaţie cu alte substanţe chimice formează praful de fum urban care atacă
plamânii, cauzând boli şi decedări premature.
Chiar daca în prezent se iau măsuri de prevenire, până la 500.000 de lacuri din America
de Nord şi peste 118 milioane metrii cubi de copaci din Europa se vor distruge probabil,
înainte de sfârşitul secolului XX din cauza ploii acide.