RIDICHEA

URIAȘĂ
 Bunicul a pus în grădiniţă o ridiche şi a crescut ridichea aceea mare-mare,
cât capul omului şi mai mare.
Într-o zi, bunicul a încercat să smulgă ridichea din pământ şi apucând-o de
frunze trage şi trage, iar ridichea nu s-a lăsat deloc scoasă din pământ.
 Moşul a chemat şi pe babă. Baba s-a prins de mijlocul moşneagului,
moşneagul de frunzele ridichii şi trag, trag, dar ridichea nu s-a smuls.
 A chemat baba şi o nepoată. Nepoţica s-a prins cu amândouă mâinile de
mijlocul babei, baba de moş şi moşul de ridiche. Trag, trag, trag, dar ridichea nu s-a
smuls.
 Nepoţica a chemat căţeluşul. Căţeluşul s-a agăţat de poala nepoţicăi,
nepoţica de mijlocul babei, baba de moş şi moşul de ridiche şi trag, trag, dar
ridichea nu s-a smuls.
 Iaca şi pisica ajunge să ajute şi ea la scos ridichea. Pisica s-a agăţat de
coada căţelului, căţeluşul de poala nepoţicăi, nepoţica de mijlocul babei, baba de
moşneag şi trag, trag, trag, dar ridichea tot nu s-a smuls.

- Staţi că mai aduc eu un tovarăş în ajutor! zice pisica. Şi pisica a chemat pe

şoarece. Se prinde şoarecele de coada pisicii, pisica de căţeluş, căţeluşul de nepoţică,
nepoţica de bunică, bunica de moş, moşul de ridiche şi trag, trag ...
 Ridichea s-a smuls şi a ieşit din pământ, dar toţi au căzut grămadă
unii peste alţii.
Aşa de mare a fost ridichea că au mâncat-o împreună cu tot satul …