2.

3 ORGANIZAREA STRUCTURALĂ A ÎNTREPRINDERII

Structura organizatorica reprezintă un ansamblu de funcții și relații care asigură dirijarea

sistemului către obiectivele propuse. Reprezentarea schematică, grafică poarta numele de

organigrama.

Scopurile structurii organizatorice ale unei întreprinderi din perspectivă managerială:

-         stabilește compartimentele și sarcinile posturilor individuale, precum și responsabilii

de realizarea sarcinilor.

-         clarifică ierarhia organizațională (cine este superiorul și cine este subordonatul)

-         stabilește canalele de comunicare (comunicarea se desfășoară între compartimente și

posturile definite)

-         Permite managerilor să aloce resurse către obiectivele definite prin plan.

Caracteristicile structurii organizatorice:

-         specializarea indica gradul de divizare și omogenitate a muncii în compartimentele

firmei;

-         coordonarea se referă la modul de asigurare a cooperării între compartimente și

indivizi;

-         formalizarea marchează gradul de precizie în definirea funcțiilor și legăturilor.

TIPURI DE STRUCTURI ORGANIZATORICE

Criterii de clasificare a structurilor organizatorice:

1 Morfologic;

2 Specializarea activităților și divizarea pe compartimente;

3  Modul de exercitare a autorității în interiorul organizației;

4 Capacitatea de adaptare a organizației la mediu;

5 Gradul de structurare a activităților și de concentrare a autorității;

6 Influența predominantă exercitată de anumite părți ale structurii.

1. Criteriul MORFOLOGIC (modul de deplasare a componentelor structurii)

a)      Structura ierarhică

Se întâlnește la întreprinderile mici sau aflate la începutul activității, care dispun de un grad

redus de compartimente.

Caracteristici:

 număr mic de compartimente operaționale

 conducătorul fiecărui compartiment execută toate funcțiile managerului și trebuie să

aibă cunoștințe din diferite domenii

 fiecare angajat răspunde unui singur șef.

b)      Structura funcțională

Se întâlnește la întreprinderile mari; concepută ulterior, pentru a elimina deficiențele structurii

ierarhice (tendința de supraaglomerare a managerilor, lipsa specializării pe domenii de activitate,

informare defectuoasă etc.)

Caracteristici:

 cuprinde compartimente operaționale și funcționale pe diferite activități

 managerii sunt specializați pe domenii fiind ajutați de conducătorii de compartimente

 angajații răspund față de șefii ierarhici și față de șefii compartimentelor funcționale

c)      Structura ierarhic – funcțională

Reprezintă o îmbinare a celor două structuri.

Caracteristici:

 Stabilirea de relații de cooperare între diferite compartimente

 Cuprinde compartimente operaționale și funcționale

 Angajații răspund numai față de șeful ierarhic

Acest tip de structura prezinta avantajul că elimină subordonarea față de mai mulți șefi.

2. Criteriul SPECIALIZĂRII ACTIVITĂȚII ȘI A DIVIZĂRII PE COMPARTIMENTE

a) Structura antreprenorială

Se întâlnește la întreprinderile mici.

Caracteristici:

 Șeful organizației își conduce direct angajații (7-8 persoane);

 Activitatea de producție este condusă de un manager;

 Formalizarea structurii este ignorată;

 Inexistența unor responsabilități precise.

b) Structura funcțională – este adoptată des de organizații.

Caracteristici:

 Șeful coordonează toate compartimentele

 Există compartimente operaționale și funcționale grupate;

 Activitățile sunt specializate în funcțiuni distincte.

Forme de structuri funcționale promovate în practică:

 Structura funcțională propriu-zisă

 Structura funcțională teritorială

 Structura funcțională pe beneficiari

 Structura funcțională pe produs

c) Structura matriceală

Reprezintă un tip evoluat care combină structura funcțională cu structura antreprenorială. Se

întâlnește la întreprinderile mari.

Caracteristici:

 Existența compartimentelor operaționale și funcționale grupate;

 Exercitarea controlului și coordonării pe plan vertical și orizontal;

Crearea de confuzii și conflicte între executanți și între manageri.

3. Criteriul MODULUI DE EXERCITARE A AUTORITĂȚII

a) Structura tradițională

Autoritatea conducătorului se bazează pe obiceiuri și tradiții.

Caracteristici:

 Conducătorul are autoritate deplină;

 Limitele autorității sunt stabilite prin obiceiuri și tradiții;

 Drepturile și obligațiile persoanelor sunt stabilite prin obiceiuri;

 Se manifestă mentalitatea că ce s-a întâmplat din totdeauna se întâmplă și se va

întâmpla în continuare.

b) Structura birocratică (sau rațional legală), în care autoritatea conducătorului se bazează pe

reguli și proceduri adecvate postului ocupat și oficializate prin documente scrise.

Caracteristici:

 Funcționarea întreprinderii este reglementată prin reguli și proceduri scrise;

 Fiecare membru are un statut și rol bine stabilite (deci autoritatea față de subordonați

este limitată);

 Comunicările între șef și subordonat sunt oficiale;

 Funcțiile și posturile sunt ordonate într-o ierarhie strictă, în care fiecare nivel ierarhic

subordonează, succesiv și integral, pe cele inferioare;

 Presupune disciplina și supunere severe;

 Selecția personalului se face după vârstă și vechime și nu după competență;

În timp devine ineficientă, deoarece acceptă cu greu schimbările, având cea mai ridicată

tendință spre rigidizare.

4. Criteriul CAPACITĂȚII DE ADAPTARE LA NEVOI (MEDIU)

Caracteristicile principale ale structurilor grupate după capacitatea de adaptare la mediu.

Comparație între caracteristicile celor două structuri:

Structura mecanicistă:

a)      capacitatea de adaptare la mediu este slabă;

b)      sarcinile de lucru se realizează în compartimente specializate;

c)      atribuțiile se pot stabili precis;

d)      comunicarea se realizează pe verticală (șef – subaltern)

e)      este o structură veche, demodată.

Structura organică:

a)      capacitatea de adaptare la mediu este mai grea;

b)      sarcinile de lucru nu se pot realiza în compartimente specializate, datorită apariției unor

probleme noi;

c)      atribuțiile postului se modifică continuu;

d)      comunicarea pe verticală este redusă;

este o structură nouă, dinamică, de viitor.

5. Criteriul de STRUCTURARE (GRUPARE) A ACTIVITĂȚII ȘI DE CONCENTRARE

A AUTORITĂȚII

Prin utilizarea acestui criteriu se aprofundează structurile de tip birocratic luând în considerare

anumiți parametri de caracterizare a structurii, cum sunt: specializarea, standardizarea și

centralizarea.

Acest criteriu pune accent mai mare pe structurile de tip birocratic, care pot fi:

      Birocrație de personal;

      Birocrație de flux;

      Birocrație deplina;

      Non birocrație.
Caracteristicile structurilor birocratice:

      Rolul hotărâtor îl are managerul (de vârf sau general);

      Personalul din compartimentele funcționale reprezintă tehnostructura;

      Personalul din compartimentele operaționale reprezintă personalul operativ;

      Personalul dintre managerul de vârf și personalul operativ reprezintă managementul

mediu;

Personalul de suport asigură controlul activității.

PROIECTAREA ȘI ELABORAREA STRUCTURII ORGANIZATORICE

În elaborarea structurii organizatorice a unei întreprinderi trebuie să se țină cont de o

serie de principii de bază cum ar fi:

 Principiul constituirii de compartimente specializate în raport cu funcțiunile de bază ale

întreprinderii;

 Principiul economiei de resurse umane și de legături ierarhice;

 Principiul flexibilității;

 Principiul apropierii conducerii de execuție.

Procesul de elaborare al structurii organizatorice a întreprinderii necesită parcurgerea

următoarelor etape:

1. identificarea obiectivelor întreprinderii și stabilirea activităților necesare realizării

acestora;

2. stabilirea volumului de muncă și a necesarului de resurse umane pe grupuri de activități

omogene;

3. constituirea compartimentelor;

4. elaborarea organigramei în mai multe variante;

5. analiza variantelor și aplicarea variantei optime de organigramă;

6. elaborarea regulamentului intern de organizare și funcționare a întreprinderii.

Reprezentarea grafică a structurii organizatorice a unei întreprinderi poartă denumirea de

organigramă.
Organigrama este formată de regulă din căsuțe dreptunghiulare (reprezentând

compartimentele întreprinderii) și linii (ce reflectă relațiile organizatorice dintre compartimente).

TIPURI DE ORGANIGRAME:

Tipurile de organigrame sunt:

1) Organigrama piramidală, caracterizată prin:

 este ordonată pe verticală ( de sus în jos) pe niveluri ierarhice;

 pot fi înalte sau aplatizate în raport cu numărul nivelurilor ierarhice;

 este concludentă și ușor de realizat.

2) Organigrama ordonată de la stânga la dreapta, caracterizată prin:

 ordonarea se face în sensul relației de autoritate de la stânga la dreapta;

 respecta sensul normal de scriere;

 este simplă, dar totuși se folosește rar.

3) Organigrama rabatată, caracterizată prin:

 este o combinație între cele două tipuri;

 se obțin prin rabatarea unor linii.

4) Organigrama circulară, caracterizată prin:

 în acest tip, nivelurile ierarhice sunt reprezentate prin cercuri concentrice în care

organele de conducere apar în cercul din mijloc.

Alcătuirea corectă a organigramelor evidențiază modul de transmitere a autorității și locul

fiecărui individ în organizație. Prin aceasta se asigură un instrument de control în vederea

caracterizării și motivării personalului.