ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI

de Camil Petrescu

Roman subiectiv, interbelic, psihologic (de analiză), modern.

Roman al experienţei: iubirea şi războiul, ilustrează tipul intelectualului

Specie a epicii de mare întindere, cu numeroase personaje, romanul subiectiv comunică, indirect,
mesajul autorului, prin intermediul naratorului subiectiv, homodiegetic şi al personajelor implicate în
acţiune. Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930) de Camil Petrescu ilustrează
principiile romanului modern, de analiză. Acestea sunt: proustianismul, analiza psihologică, memoria
involuntară, acronia, detaliul semnificativ, introspecţia şi stilul anticalofil. Naraţiunea la persoana
întâi, cu o focalizare internă şi o viziune împreună cu presupune existenţa unui eu narant implicat în
evenimente , ceea ce impune discursului un punct de vedere unic şi subiectiv. Teoretician al noului
roman ( Noua structură şi opera lui Marcel Proust ) , Camil Petrescu pledează pentru scriitura ce
exprimă autenticitatea trăirilor. Acesta afirmă: Să nu descriu decât ceea ce văd , ceea ce aud, ceea ce
înregistrează simţurile mele. Din mine însumi nu pot ieşi.

Tematica romanului este anunţată încă din titlu, cu ajutorul celor două metafore ale nopţii, care
evidenţiază experienţele protagonistului: iubirea şi războiul. Romanul este structurat în două părţi,
fiecare dezvoltând aceste experienţe de viaţă ale lui Ştefan Gheorghidiu: dragostea , dublată de
gelozie, şi înrolarea pe front. Prima parte este considerată o monografie a iubirii şi a îndoielii, iar cea de-
a doua se constituie într-un jurnal de front, în care sunt descrise anumite episoade din Primul Război
Mondial.

Construcţia subiectului presupune tehnica acroniei, deoarece acţiunea primului capitol, intitulat «La
Piatra Craiului, în munte», este ulterioară întâmplărilor relatate în restul romanului. Relaţiile spaţiale şi
temporale evidenţiază cadrul în care se desfăşoară evenimentele . Aflat la popotă, în timpul unei
concentrări militare pe Valea Prahovei, în anul 1916, Ştefan Gheorghidiu asistă la o discuţie despre
iubire şi fidelitate, fapt ce îi va declanşa memoria afectivă , reamintindu-şi astfel cei doi ani şi jumătate
de căsnicie cu Ela. Acest moment reprezintă intriga romanului. Eram însurat de doi ani şi jumătate cu o
colegă de la facultate şi bănuiam că mă înşală. Acest capitol evidenţiază cele două planuri temporale
ale discursului narativ: timpul narării, când Ştefan Gheorghidiu se află pe front, şi timpul narat, care
cuprinde trecutul poveştii de iubire a celor doi. Cu acest prilej, naratorul-personaj îşi analizează şi
interpretează propriile experienţe de viaţă. Tânărul student la filozofie se căsătorise, din iubire, cu Ela,
studentă la Litere. Iniţial, sentimentele lui sunt de milă,duioşie şi orgoliu, deoarece este admirat de cea
mai frumoasă studentă: ,,, cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri .

Capitolul al doilea, Diagonalele unui testament, conţine retrospectiva iubirii; după căsătorie, cei doi
trăiesc modest, dar sunt fericiţi, până când bărbatul primeşte o moştenire de la unchiul său, tipul
avarului, Tache Gheorghidiu . Relaţia lor începe să se degradeze din acest moment., deoarece Ela se
dovedeşte interesată de bani, fapt ce îl surprinde neplăcut pe bărbat. Ea se implică prea mult în
discuţiile despre avere, scenă care îl decepţionează pe tânărul intelectual: Aş fi vrut-o mereu feminină,
deasupra acestor discuţii vulgare.

Cu ocazia excursiei de la Odobeşti, prilejuită de sărbătoarea sfinţilor Constantin şi Elena, femeia se

dovedeşte atrasă de domnul G., îi acordă o importanţă deosebită, flirteaza cu acesta. Cuplul
înregistrează mai multe momente de criză conjugala, Aflat pe front, bărbatul cere o permisie pentru a
verifica dacă Ela îl înşală, însă va trebui să renunţe, din cauza izbucnirii luptelor. A doua experienţă de
cunoaştere, războiul, impune o perspectivă realistă, deoarece existenţa pe front înseamnă suferinţă,
teamă, haos, moarte. Capitolul Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu! reflectă absurdul şi tragismul :
Nu mai e nimic omenesc în noi .Demitizarea războiului se realizează cu ajutorul unor descrieri
verosimile şi totodată critice, într-un stil anticalofil: ordinele ofiţerilor sunt confuze sau contradictorii,
informaţiile sunt eronate, ajungându-se ca artileria să tragă în propriile batalioane. Experienţele
dramatice de pe front modifică atitudinea personajului-narator faţă de celelalte experienţe ale vieţii :
De soţia mea, de amantul ei,...mi-aduc aminte ...ca de o întâmplare din copilărie. Experienţa războiului,
imaginile muribunzilor, drama colectivă relativizează drama personală a iubirii. Rănit, tânărul ofiţer
revine la Bucureşti, însă nu se mai simte legat afectiv de cea pe care o iubise. Bărbatul îi propune femeii
despărţirea, lăsându-i o parte din avere: I-am scris că îi las absolut tot ce e în casa, de la obiecte de preţ
la cărţi...de la lucruri personale la amintiri. Adică tot trecutul . Personaj-narator, Ştefan Gheorghidiu este
tipul intelectualului lucid, orgolios, sensibil, neadaptat la o lume a indivizilor mediocri şi meschini.
Portretul moral se realizează cu ajutorul caractrerizării directe şi indirecte, dar mai ales prin
valorificarea procedeelor specifice romanului modern, subiectiv, cum ar fi analiza psihologică şi
introspecţia.. Statutul său social, cel de asistent la catedra de filozofie a Universităţii din Bucureşti,
sugerează vocaţia personajului de a filtra existenţa prin propria conştiinţă. Celelalte personaje nu pot
fi cunoscute decât în măsura în care se reflectă în această conştiinţă. Personaj misterios, rotund, Ela
este descrisă din perspectiva bărbatului. Tot comportamentul ei este rezultatul modului în care se
reflectă în conştiinţa personajului-narator.Stilul anticalofil reprezintă opţiunea autorului pentru un
limbaj neînfrumuseţat, autentic, refuzând impresia de artificialitate , aspect observat mai ales în partea
a doua a romanului.În legătură cu această particularitate a romanului subiectiv şi realist analizat,
anticalofilia, Nicolae Manolescu ( Arca lui Noe) consideră că este o formă de a contesta un mod
neautentic de a vorbi.

În opinia mea, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război ilustrează evoluţia romanului
românesc interbelic, de la cel obiectiv la cel subiectiv, realizându-se astfel sincronizarea cu literatura
europeană. Totodata, se remarcă modernitatea reflecţiilor cu caracter eseistic în legătură cu psihologia
cuplului, cât şi interesul pentru noile tehnici: unicitatea perspectivei narative, memoria involuntară,
timpul subiectiv, acronia, homodiegeza, autenticitaea trăirii şi a relatării propriilor experienţe.

Caracterizarea personajului principal ŞTEFAN GHEORGHIDIU, tipul

intelectualului, din romanul subiectiv, de analiză, interbelic ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÎIA
NOAPTE DE RAZBOI de Camil Petrescu

Ştefan Gheorghidiu este protagonistul romanului subiectiv, de analiză, Ultima noapte de

dragoste, întâia noapte de război (1930). Ca şi alte personaje masculine aparţinând lui Camil Petrescu,
acesta trăieşte drama unui homo cogitans, dornic să descopere forme ale absolutului, prin iubire şi
cunoaştere, aspect sugerat şi de statutul social, cel de asistent la facultatea de filozofie. Personaj-
narator, implicat în diegeză, Ştefan Gheorghidiu reprezintă tipul intelectualului, al inadaptatului
superior care crede într-o ierarhie a valorilor culturale şi etice În articolul intitulat De ce nu avem
roman?, Camil Petrescu face câteva precizări în legătură cu tehnicile de construcţie ale personajului
aparţinând romanului subiectiv. În viziunea autorului, protagonistul trebuie să filtreze prin propria
conştiinţă marile probleme ale existenţei: Eroul de roman presupune un zbucium interior, ..convingere
profundă, un simţ al răspunderii dincolo de contingenţele obişnuite . În consecinţă, particularităţile de
construcţie ale personajului Ştefan Gheorghidiu sunt specifice romanului modern, subiectiv, de
influenţă proustiană; este vorba despre deplasarea accentului spre conflictul interior, autoanaliza,
fluxul conştiinţei, descrierea detaliată a trăirilor, aceste aspecte fiind marcate, la nivelul enunţului,
cu ajutorul monologului interior. Toate evenimentele sunt relatate dintr-o perspectivă unică şi
subiectivă, iar imaginea personajului feminin reprezintă expresia modului în care aceasta se
reflectă în conştiinţa naratorului homodiegetic. .Portretul fizic detaliat, specific romanului tradiţional,
este înlocuit cu un complex portret moral, care se conturează de-a lungul celor două părţi ale cărţii,
numite metaforic nopţi, folosindu-se caracterizarea directă, indirectă şi autocaracterizarea.. Aflat
la popotă, în timpul unei concentrări militare pe Valea Prahovei, în anul 1916, Ştefan Gheorghidiu asistă
la o discuţie despre iubire şi fidelitate, fapt ce îi va declanşa memoria afectivă , reamintindu-şi astfel
cei doi ani şi jumătate de căsnicie cu Ela. Acest moment reprezintă intriga romanului. Eram însurat de
doi ani şi jumătate cu o colegă de la facultate şi bănuiam că mă înşală. Capitolul intitulat La Piatra
Craiului,în munte evidenţiază cele două planuri temporale ale discursului: timpul narării, când Ştefan
Gheorghidiu se află pe front, şi timpul narat, care cuprinde trecutul poveştii de iubire a celor doi soţi. Cu
acest prilej, naratorul-personaj îşi analizează şi interpretează propriile experienţe de viaţă. Tânărul
student la filozofie se căsătorise, din iubire, cu Ela, studentă la Litere. Iniţial, sentimentele lui sunt de
milă,duioşie şi orgoliu, deoarece este admirat de cea mai frumoasă studentă: ,,, cred că acest orgoliu a
constituit baza viitoarei mele iubiri .

Capitolul al doilea, Diagonalele unui testament, conţine retrospectiva iubirii; după căsătorie, cei
doi trăiesc modest, dar sunt fericiţi, până când bărbatul primeşte o moştenire de la unchiul său, tipul
avarului, Tache Gheorghidiu . Relaţia lor începe să se degradeze din acest moment., deoarece Ela se
dovedeşte interesată de bani, fapt ce îl surprinde neplăcut pe bărbat. Ea se implică prea mult în
discuţiile despre avere, scenă care îl decepţionează pe tânărul intelectual: Aş fi vrut-o mereu feminină,
deasupra acestor discuţii vulgare.

Cu ocazia excursiei de la Odobeşti, prilejuită de sărbătoarea sfinţilor Constantin şi Elena,

femeia se dovedeşte atrasă de domnul G., îi acordă o importanţă deosebită, flirteaza cu acesta. Cuplul
înregistrează mai multe momente de criză conjugala, Aflat pe front, bărbatul cere o permisie pentru a
verifica dacă Ela îl înşală, însă va trebui să renunţe, din cauza izbucnirii luptelor . Scenele semnificative,
din care se deduc, în mod indirect, trăsăturile de caracter ale protagonistului , sunt: discuţia de la
popotă, discuţiile cu Ela, întâlnirea din casa unchiului său, Tache Gheorghidiu, privind moştenirea,
înrolarea voluntară în armată, iar tehnicile specifice sunt analiza psihologică, introspecţia şi memoria
involuntară, acronia. La discuţia de la popotă, tânărul ofiţer se dovedeşte a fi persuasiv/convingător,
inteligent şi sincer, în raport cu ceilalţi ofiţeri, a căror mediocritate îl dezgustă. Deşi reprezintă tipul
intelectualui, fascinat de lumea ideilor, acesta nu se izolează de realitaea imediată, pe care o percepe
critic, la nivelul culturii şi al aspiraţiilor sale. Când Nae Gheorghidiu îi reproşează că s-a însurat din
dragoste, cu o fată fără zestre, ca şi tatăl său, mort, nelăsându-i o moştenire, acesta îi răspunde cu
vehemenţă, contrazicându-i punctul de vedere, scenă prin care se completează caracterizerea indirectă
a eroului: ...părintele care lasă avere copiilor, le transmite şi calităţile prin care a făcut averea : un obraz
mai gros, ....o şiră a spinării flexibilă ca nuiaua... Acelaşi personaj, unchiul Nae, îl caracterizează direct,
reproşându-i lipsa de pragmatism: N-ai spirit practic...Cu filozofia dumitale nu faci doi bani .

Dacă pentru Ştefan Gheorghidiu moştenirea de la unchiul Tache va constitui doar

posibilitatea eliberării de grijile materiale spre a se adânci în lumea fascinantă a ideilor, pentru
Elaînseamnă participarea la viaţa mondenă, pe care până atunci nu şi-o permiteau. Ela descoperă
în ea voluptăţi noi, modalităţi de a-şi etala farmecul şi de a-şi manifesta cochetăria.Apare astfel o
faţă a Elei nebănuită de soţul ei, care provoacă gelozia. Oferta de afacere pe care le-o face Nae,
celălalt unchi, de a cumpăra o întreprindere metalurgică, este urmată de repulsia lui Ştefan
Gheorghidiu faţă de oportunismul specific acestui tip de activitate, în timp ce Elei îi oferă prilej
de satisfacţii, ba chiar de flirt cu scop pragmatic. Implicarea femeii în afacerile de moştenire îl
deranjează pe Gheorghidiu, căci determină partea de autonomie a acesteia. Orgoliosul Ştefan
Gheorghidiu se dovedeşte a fi adeptul superiorităţii absolute a bărbatului căruia femeia îi oferă
ocazia manifestării puterii protectoare („Aş fi vrut-o mereu feminină [...] plăpândă şi având
nevoia de a fi protejată”).

Autocaracterizarea evidenţiază, cu ajutorul monologului, natura reflexivă şi hipersensibilitatea,

puse în evidenţă de gesturile tandre şi schimbul de priviri dintre soţia sa şi cel despre care afirmă că
va deveni amantul ei.. Acesta suferă din cauza geloziei pe care i-o provoacă femeia iubită, atrasă tot
mai mult de domnul G. , tipul bărbatului monden, aflat în antiteză cu Ştefan Gheorghidiu ..toată
suferinţa asta monstruoasă îmi venea din nimic... Treptat, iubirea se transformă într-o obsesie, pe care
tânărul asistent universitar o exprimă cu ajutorul unor formulări erudite, de tip eseistic: Acei care se
iubesc au drept de viaţă şi de moarte, unul asupra celuilalt . Dorinţa de a cunoaşte cele două
experinţe, iubirea şi războiul, reprezintă aspiraţia spre autenticitate::N-aş vrea să existe pe lume o
experienţă definitivă...de la care să lipsesc.
 A doua experienţă fundamentală, cea a războiului, minimalizează experienţa iubirii. (capitolul
Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu!). Deşi ar fi putut să evite războiul, se înrolează voluntar, din
dorinţa cunoaşterii acestei experienţe, prin trăire directă.. Experienţele dramatice de pe front modifică
atitudinea personajului-narator faţă de celelalte experienţe ale vieţii : De soţia mea, de amantul ei,...mi-
aduc aminte ...ca de o întâmplare din copilărie. Experienţa războiului, imaginile muribunzilor, drama
colectivă relativizează drama personală a iubirii. Rănit, tânărul ofiţer revine la Bucureşti, însă nu se
mai simte legat afectiv de Ela. Bărbatul îi propune femeii despărţirea, lăsându-i o parte din avere: I-am
scris că îi las absolut tot ce e în casa, de la obiecte de preţ la cărţi...de la lucruri personale la amintiri.
Adică tot trecutul.

În opinia mea, iubirea dintre Ela şi Ştefan Gheorghidiu, se dezvoltă într-o manieră unică,
evoluţia acesteia nefiind încadrabilă într-un tipar prestabilit, tocmai pentru că individualitatea
trăirilor nu poate fi circumscrisă unui tipar. Orice suferinţă este unică şi irepetabilă, după cum
orice bucurie este unică şi se trăieşte în manieră personală. Ştefan Gheorghidiu scrie despre sine,
chiar şi atunci când o analizează pe Ela, aceasta devenind o reflectare a propriilor aspiraţii sau
neîmpliniri ale personajului- narator.

De asemenea, modernitatea protagonistului este generată de tehnicile specifice unei scriituri

romaneşti subiective: psihologia îndrăgostitului, unicitatea perspectivei narative, memoria involuntară,
acronia, subiectivizarea timpului, homodiegeza, autenticitatea , cât şi de drama scindării eroului între
lumea reală şi cea a ideilor pure, între realia şi utopia.

Notă: Scrisul cu Time New Roman şi mai mare ajută la rezolvarea sub. RELAŢIA
DINTRE DOUĂ PERSONAJE, dar poate să apară şi în caracterizarea propriu-zisă
a eroului, pentru că el trebuie raportat la alte personaje.