Capitolul III

Tranziţia epidemiologică şi situaţia sănătăţii la nivel mondial.

Tranziţia epidemiologică reflectă fenomenul de dominare

afecţiunilor cronice (netransmisibile) în detrimentul bolilor infecţioase. Acest
fenomen, pregnant la nivelul ţărilor dezvoltate, începe să se manifeste
pregnant şi în populaţiile ţărilor în curs de dezvoltare.

Cauzele de decese pentru grupe de vârstă şi nivel de dezvoltare naţională.

Cauze de deces
Ţări dezvoltate Ţări în curs de dezvoltare
15 – 44 ani
Accidente Accidente
Cancere Afecţiuni cardiovasculare
Afecţiuni cardiovasculare Cancere
45 – 54 ani
Afecţiuni cardiovasculare Afecţiuni cardiovasculare
Cancere Cancere
Accidente Accidente
Sursa: CDC – Atlanta, SUA
Tranziţia epidemiologică reflectă fenomenul de dominare afecţiunilor
cronice (netransmisibile) în detrimentul bolilor infecţioase. Acest fenomen,
pregnant la nivelul ţărilor dezvoltate, începe să se manifeste pregnant şi în
populaţiile ţărilor în curs de dezvoltare.

108
Tendinţele sănătăţii până în 2025. (Raport OMS 1998).
 Populaţia globală era de 2.8 miliarde în 1955, şi prezent este de 5,8
miliarde. Va creşte cu aproximativ 80 de milioane pe an, pentru a
ajunge la aproape 8 miliarde în 2025.

 În 1955, 68% din populaţia globală trăia în zona rurală şi 32% în

zonă urbană. În 1995 populaţia era de 55% rurală şi 45% urbană. In
2025 se preconizează să fie de 41% în mediul rural şi 59% în mediul
urban.
 Zilnic în 1997 se năşteau în jur de 365.000 de copii pe zi şi
aproximativ 140.000 de oameni mureau, dând o creştere naturală de
aproximativ 220.000 de oameni pe zi.
 Astăzi populaţia este alcătuită din aproximativ 613 mil. de copii sub
vârsta de 5 ani; 1,7 mld. copii şi adolescenţi cu grupa de vârstă între
5 – 19 ani; 3,1 mld. de adulţi, cu vârste între 20 – 64 ani; 390mil.
peste 65 ani.
 Proporţia populaţiei mai în vârstă, care solicită sprijin de la populaţia
activă va creşte de la 10.5% în 1955 la 12,3% în 1995 şi va ajunge
la 17,2% în 2025.
 In 1955, 12% din populaţie din populaţia de peste 20 ani era
reprezentată de persoane cu vârsta mai mare de 65 ani. Până în
1995 raportul bătrâni - tineri era de 16%, iar 2025 se preconizează
un raport de 31%.
 Proporţia tinerilor sub 20 de ani va scade de la 40% la 32% din
totalul populaţiei până în anul 2025.
 Numărul populaţiei de peste 65 de ani va creşte de la 390 mil. câţi
sunt în prezent la peste 800 mil. în 2025, reprezentând aproximativ
10 % din totalul populaţiei .
 Se aşteaptă până în 2025 o creştere de 300% a populaţiei în vârstă
în majoritatea ţărilor dezvoltate, cu precădere în America Latină şi
Asia.
 Global, populaţie copiilor sub 5 ani va creşte cu numai 0.25% între
1955 şi 2025, în timp ce populaţia peste 65 ani va creşte cu 2.6%.
 Numărul mediu de copii per femeie de vârstă fertilă a fost de 5 în
1955 scăzând la 2.9 în 1995 şi se va ajunge la 2.3 în 2025. Dacă în
1955, nivelul populaţiei sub 5 ani de 2.1 copii per familie se
înregistra numai în 3 ţări, 2025 se preconizează ca acest nivel se va
întâlni în 102 ţări.

SPERANŢA DE VIAŢĂ

 Speranţa medie de viaţă la naştere în 1955 era de doar de 48 de

ani, în 1995 era de 65 de ani iar în 2025 va creşte la 73 ani.
 Până în 2025 se aşteaptă ca toate ţările să aibă o speranţa de viaţă
de peste 50 de ani.
109
  Mai mult de 50 de milioane de oameni trăiesc azi cu o speranţă de
viaţă mai mică de 45 de ani.
 Peste 5 mild. de oameni din 120 de ţări au astăzi o speranţă de viaţă
de peste 60 de ani.
 În jur de 300 mil. de oameni trăiesc în 16 ţări unde speranţa de viaţă
actual a scăzut între 1975 – 1995.
 Mai multe mii de oameni născuţi în acest an vor trăi în secolul 21 şi
vor vedea sosirea secolului 22. De exemplu în timp ce erau numai
200 de centenari în Franţa în 1950, în 2025 se preconizează 150
000 de centenari – o creştere de peste 750 de ori în următorii 100
de ani.

RATA MORTALITĂŢII

 În 1955, procentul copiilor decedaţi sub vârsta de 5 ani era de 40%;

10% între 5 – 19 ani; 28% erau adulţi între 20 –64 ani, iar 21% peste
65 de ani.
 În 1955 procentul copiilor decedaţi sub 5 ani era de 21%; 7% între 5
– 19 ani, 29% între 20 – 64 ani, 43% peste 65 de ani.
 În 2025 procentul mortalităţii copiilor sub 5 ani se preconizează la
8%, numai 3% între 5 – 19 ani, 27% între 20 – 64 de ani şi 63%
peste 65 de ani.

CAUZELE DECESELOR

 În 1997 dintr-un număr total de 52,2 mil. de decese 17,3 mil. s-au
datorat infecţiilor şi bolilor parazitare, 15,3 mil. s-au datorat bolilor
cardio – vasculare, 6,2 mil. cancerului, 2,9 mil. afecţiunilor
respiratorii cu precădere de BPOC, 3,6 mil. decese perinatale.
 Infecţiile respiratorii implicate în cauzele de deces au reprezentat 3,7
mil., tuberculoza pulmonară 2,9 mil., diareea 2,5 mil., HIV/AIDS 2,3
mil. şi malarie 1,5 – 2,7 mil.
 Majoritatea deceselor din sfera cardio – vascularului, au fost boli
coronariene 7,2 mil., afecţiuni cerebro – vasculare 4,6 mil., alte
afecţiuni cardiace 3 mil.
 Per organe, cancerul de plămâni l-am întâlnit la 1,1 mil., cancerul
gastric la 765 000, cancerul colo-rectal la 525 000, cancerul hepatic
la 505 000, şi cancerul de sân la 385 000 de locuitori.

PROBLEME PRIVIND SĂNĂTATEA COPIILOR SUB 5 ANI ŞI NOU-

NĂSCUŢILOR

 În ultimele decenii s-a realizat un progres spectaculos privind

reducerea mortalităţii la copiii sub 5 ani. În 1997 erau în jur de 10
mil. de astfel de decese comparativ cu 21 de mil. în 1995.
110
 Rata mortalităţii nou-născuţilor la naştere în 1955 era de 148 la ‰ ;
59‰ în 1995 şi se preconizează la 29‰ în 2025.
Rata mortalităţii copiilor sub 5 ani pentru aceeaşi ani (1955 )
210‰ , ( 1995 ) 78‰ , ( 2025 ) 37‰ .
 Până în 2025 vor mai fi 5 mil. de decese la copiii sub 5 ani , 97% din
ei chiar în ţările dezvoltate, principala cauză reprezentând-o bolile
infecţioase cu precădere pneumonie şi malnutriţia .
 Zilnic încă se mai nasc 24 de mil. de copii subponderali, a căror
soartă se află sub semnul întrebării referitor la speranţa de viaţă iar
o mare parte dintre supravieţuitori vor avea de înfruntat afecţiuni
respiratorii, cardiovasculare şi boli de nutriţie.
 In 1995 , 27% ( 168 mil. ) dintre copii sub 5 ani erau subponderali,
rata mortalităţii la aceştia din urmă fiind de 5 ori mai ridicată
comparativ cu cei născuţi normo - ponderali.
 Aproape 50% din totalul decesele copiilor sub 5 ani este asociat cu
malnutriţia.
 Cel puţin 2 mil. de decese pe an din rândul copiilor sub 5 ani ar
putea fi evitat prin vaccinare.

SĂNĂTATEA COPIILOR DE VÂRSTĂ MAI MARE ŞI ADOLESCENŢ

 Una dintre cele mai mari probleme ale secolului 21, o va reprezenta
tot mai larga răspândire în rândul copiilor a HIV/AIDS. In 1997,
590.000 de copii sub 15 ani au fost infestaţi cu HIV.
 Trecerea de la copilărie la adolescenţă va fi marcată de elemente
antisociale cum ar fi comportamentul violent, delicvenţa juvenilă,
drogurile , consumul de alcool, accidentele rutiere precum şi
începutul vieţii sexuale care aduce după ea riscul transmiterii bolilor
pe această cale.
 Numărul femeilor tinere cu vârste între 15-19 ani va creşte de la 251
mil. în 1995 la 307 mil. în 2025.
 În 1995 numărul femeilor active între 15-19 ani au dat naştere la 17
mil. de copii .
 Datorită faptului că populaţia globului a crescut, se aşteaptă ca
acest număr să scadă la 16 mil. în 2025. Sarcina şi naşterea
copilului în adolescenţă duce la creşterea riscului pentru mamă şi
copil.

SĂNĂTATEA ADULŢILOR

 Bolile infecţioase vor continua să domine în ţările dezvoltate. Aşa

cum economia acestor ţări creşte “bolile despre care nu se discută“
vor deveni mai preponderente.
 Acestea vor fi datorate în mare măsură adoptării stilului de viaţă
“western“ şi factorilor de risc care o însoţesc, fumatul, dieta bogată
în grăsimi, obezitatea şi lipsa de mişcare.
111
  În ţările dezvoltate, bolile despre care nu se discută, vor rămâne
dominante. Bolile şi crizele de inimă ca şi cauză a morţii au scăzut în
ultimele decenii, în timp ce rata morţii pentru cancer a crescut .
 Aproape 1,8 mil. de adulţi au murit de SIDA în 1997 şi procentul
deceselor anuale va continua să crească în următorii ani.
 Cazurile de diabet la adulţi se va dubla de la 143 mil. în 1997 la 300
în 2025 datorită dietei şi a altor factori determinaţi de stilul de viaţă.
 Cancerul va rămâne una dintre cauzele importante de deces în
întreaga lume.
 Numai 1/3 din tipurile de cancer pot fi tratate printr-o detectare la
timp asociată cu un tratament eficace.
 Până în 2025 riscul cancerului va continua să crească în ţările
dezvoltate fără să scadă în ţările industrializate.
 Cauzele şi decesele de cancer pulmonar şi colo-rectal va creşte în
mare măsură datorită fumatului şi respectiv unei diete nesănătoase.
Decesele datorate cancerului pulmonar, printre femei, va creşte în
ţările industrializate dar va deveni în general mai puţin comun, în
principal datorită îmbunătăţirii metodelor de conservare a
alimentelor, schimbării dietei şi a scăderii frecvenţei infecţiilor.
 Cancerul cervical este de aşteptat să scadă în viitor în ţările
industrializate datorită protecţiei. Posibila apariţie a unui vaccin va
putea aduce beneficii ambelor tipuri de ţări (dezvoltate şi în curs de
dezvoltare ) .
 Cancerul de ficat va scădea datorită rezultatelor imunizării prezente
şi viitoare împotriva virusului hepatitei B, în multe ţări .
 In general, mai mult de 15 milioane de adulţi cu vârste cuprinse între
20-64 de ani mor zilnic. Multe din aceste decese sunt premature şi
preventibile.
 Printre decesele premature se numără cele 585 000 de femei care
mor în fiecare an la naştere.

SĂNĂTATEA VÂRSTEI A TREIA

Cancerul şi bolile de inimă sunt mai des întâlnite la grupa de vârstă

cuprinsă între 70-75 de ani. Cei peste 75 de ani devin mai expuşi
afecţiunilor ORL, oftalmologie şi neurologiei.
Peste 80% din decesele datorate bolilor circulatorii se întâlnesc la
persoanele de peste 65 de ani. În întreaga lume afecţiunile cardio-
circulatorii ocupă primul loc în ceea ce priveşte cauza de deces.
Datele din Franţa şi USA arată că cancerul de sân privează femeile
de cel puţin 10 ani din viaţă, în timp ce cancerul de prostată reduce
la bărbaţi speranţa de viaţă cu numai un an.
Riscul dezvoltării demenţei creşte foarte mult odată cu vârsta şi mai
ales la persoanele de peste 60 de ani. Femeile sunt mult mai
expuse acestei afecţiuni decât bărbaţii datorită unei mai mari
longevităţi.
112
 PROBLEMATICA MEDICO – SOCIALĂ.

Sănătatea şi patologia familiei.

Definiţia familiei (UNESCO 1960): “forma de comuniune umană

întemeiată prin căsătorie, care uneşte pe soţi şi pe descendenţii acestora
prin relaţii strânse de ordin biologic, economic, psihologic şi spiritual”

Un numitor comun al tuturor definiţiilor cuprinde termeni de cadru

legal, juridic pentru întemeierea căsătoriei şi de disponibilitate afectivă care
stă la baza acestei comuniuni.
Familia este recunoscută ca nucleul organizării sociale a umanităţii,
la nivelul căreia se manifestă toate funcţiile sociale.
Studiul familiei se realizează cu ajutorul mai multor specialităţi
plecând de la aspectul acesteia de sistem adaptativ complex. Acest sistem
reacţionează atât la modificările interne cât şi la stimulii externi care pot
genera modificări în homeostazia familiei. Ca sistem de organizare, familia
(sistem bio-psiho-socio-cultural), integrează subsistemul “individ” şi se
integrează în suprasistemele “comunitate”, “naţiune” şi umanitate.

Caracteristici ale “sistemului” familie:

- grad înalt de interdependenţă între componenţii familiei;
- adaptabilitate în sensul menţinerii funcţiilor sale:
- membrii familiei au atât obligaţii comune cât şi diferenţiate.

Structura şi funcţiile familiei.

Structura familiei se caracterizează analizând:
1. elementele de structură, care cuprind caracteristicile
demografice ale membrilor familiei;
2. elementele mediului familial, pentru care se analizează:
- stabilitatea şi continuitatea;
- nivelul cultural (atitudinile şi valorile împărtăşite şi
exprimate);
- nivelul educaţional şi emoţional;
- aspecte de tradiţie locală şi cultură etnică.
3. factori individuali, în special de interes medical:
- nivelul culturii sanitare;
- aspiraţii;
- comportamente;
- abilităţi;
- tip de personalitate;
- temperamente.
Din punct de vedere al structurii se disting următoarele caracteristici ale
familiei:
1. microgrup social în care afectivitatea şi consangvinitatea sunt
esenţiale;
113
 2. sistemul juridic întăreşte afecţiunea care generează întemeierea
familiei;
3. este cea mai mică şi cea mai veche formă de organizare
socială, fiind considerată cea mai naturală şi mai necesară
formă de comuniune umană;
4. are la bază relaţiile de armonie, intime şi de bună voinţă;
5. este structura socială cel mai bine adaptată pentru susţinerea
dezvoltării individuale;
6. constituie cadrul de bază în care se formează personalitatea
individului, atât a copiilor cât şi a părinţiilor, mediul în care se
îmbină tradiţia cu tendinţele sociale contemporane.
După componenţa sa, se disting mai multe tipuri de familii, tipologii care
determină, pe interval scurt sau mediu, modificări importante în starea de
sănătate a indivizilor:

1. familia nucleară – soţ, soţie şi copii naturali;

2. familie nucleară cu copii adoptaţi;
3. familie nucleară lărgită – familia nucleară rude ale părinţilor (în
condiţiile coabitării);
4. familia nucleară în curs de dezorganizare – familiile în care
situaţiile conflictuale tind să genereze desfacerea coabitării;
5. familii dezorganizate – absenţa unui membru al familiei, de
regulă a unuia din părinţi (abandon, divorţ, deces);
6. concubinaje.
7.
În 1970, R. Hill defineşte conceptul de “ciclu familial” care descrie
evoluţia tipică pentru marea majoritate a familiilor şi care ilustrează dinamica
structurii familiei, definind mai multe etape cronologice în existenţa acesteia:
a. familia simplă fără copii;
b. familia cu copii preşcolari;
c. familia cu copii la şcoală;
d. familia lipsită de copii deveniţi adulţi;
e. familia omului singur (văduv);

Funcţiile familiei.
Analiza funcţiilor unei familii se realizează studiind atât aspectele
interne cât şi cele externe:
Funcţiile interne:
1. funcţia de reproducere;
2. funcţia de întreţinere şi creştere a copiilor;
3. funcţia de solidaritate, realizată prin ajutorare reciprocă;
4. funcţia educaţională;
5. funcţia economică;
6. funcţia psiho-socială care satisface nevoile de securitate şi
apartenenţă.
114
 Funcţiile externe:
1. integrarea familiei în activităţile comunitare:
2. angrenarea adulţilor în activităţi de tip economic.

Prin structura şi funcţiile sale familia contribuie la satisfacerea unui set

de nevoi individuale:
- de existenţă;
- de reproducere şi viaţă sexuală;
- de educare şi formare a copiilor;
- stabilizare psiho-socială;
- de securitate;

Un aspect deosebit în cercetarea mediului familial îl constituie

studiul comunicării la acest nivel. S-a remarcat şi se studiază sistemele de
comunicare intrafamilială care prezintă caracteristici diferite în cadrul
procesului de comunicare faţă de celelalte tipuri de grupuri sociale. Unele
aspecte ale comunicării (verbale sau non - verbale) pot afecta echilibrul
psiho-emoţional şi afectiv al familiei ca cazul efectelor “dublului mesaj” ( a
dublei legături). Acest tip de comunicare generează scăderea nivelului de
siguranţă, perturbă calitatea comunicării şi determină la nivelul copiilor a
sănătăţii emoţionale şi a formării capacităţii de decizie, respectiv de
maturizare normală.
Medicul trebuie să colaboreze cu psihologul în sensul analizei şi
cercetării diferitelor aspecte deficitare în comunicarea familială.
Prin modul în care este structurată şi prin felul în care realizează
funcţiile familiei se generează un set de factori sanogeni şi de factori
patogeni.
Determinanţii stării de sănătate a familiei:
- factorul biologic;
- habitatul (locuinţa);
- condiţiile sociale;
- modul de viaţă (stilul) propriu;
- accesul la servicii pentru sănătate / boală;

Factori de risc care trebuie monitorizaţi pentru a interveni în sensul

diminuării impactului pe care pot să-l genereze asupra stării sănătăţii:
- factorii sociali (factorii economici, factorii de intimitate, aspectele
etnice);
- factorii psihologici (conflictele, legăturile extraconjugale, etc.);
- factorii psiho-somatici; patologia acută sau cronică, ca apariţia
diferitelor nivele de handicap;
- modelele comportamentale dobândite (alimentare, toxicomanii,
etc.).
Riscurile cele mai mari pentru sănătate sunt generate de:
- statutul socio-economic scăzut;
- dezorganizarea familiei;
- prezenţa afecţiunilor psiho-patologice;
115
 - prezenţă bolilor genetice;
- apariţia bolilor venerice;
- existenţă focarelor de boli infecţioase.

În medicina familiei se utilizează un set de indicatori specifici în

definirea stării de sănătate care permit realizarea unui model dinamic şi
comparabil, capabil să evidenţieze problemele existente, indicatori grupaţi în
patru categorii:
I. Statusul familiei în care sunt evaluate:
- încărcătura ereditară;
- starea economică;
- stresul;
- nivelul de adaptabilitate şi rezistenţă la problemele vieţii.
II. Statusul femeii în perioada reproductivă:
- vârsta la prima sarcină;
- nivelul sănătăţii generale şi a aparatului reproducător;
- obiceiuri dăunătoare manifestate pe parcursul evoluţiei sarcinii
(consumul de alcool, tutun, etc.);
- antecedentele reproductive (avorturi, nr. de sarcini, intervalul
intergenezic, etc.).
III. Statusul copiilor şi tinerilor:
- creşterea şi nutriţia;
- dezvoltarea şi comportamentul;
- performanţele şcolare şi profesionale;
- patologie.
IV. Statutul vârstnicilor:
- grad de deficienţă sau handicap;
- nivelul de dependenţă şi izolare;
- activităţi şi preocupări;
- tipuri de patologie.

Strategiile de intervenţie au la bază 4 direcţii:

1. formarea şi funcţionarea optimă a grupului familial;
2. cultivarea unui stil de viaţă în sensul promovării sănătăţii;
3. monitorizarea factorilor de risc;
4. continuarea cercetărilor ştiinţifice în domeniul sănătăţii
microgrupului familial.
Intervenţia propriu-zisă se centrează pe pachete de acţiuni care pot fi
grupate după cum urmează:
1. formarea familiei, reproducerea şi contracepţia;
2. supravegherea dezvoltării copilului pe parcursul tuturor etapelor
până la vârsta de adult;
3. supravegherea adultului şi a persoanelor la risc;
4. profilaxia îmbătrânirii precoce şi supravegherea medico-socială
a vârstnicilor;
5. educaţia pentru sănătate;
6. vaccinările şi supravegherea epidemiologică;
116
 7. acţiuni comune cu autorităţile locale;

Medicul de familie are la îndemână 4 categorii de tipuri de intervenţii:

1. prevenirea îmbolnăvirilor şi menţinerea sănătăţii;
2. depistarea şi eliminarea riscurilor, depistarea precoce a
îmbolnăvirilor şi a disfuncţionalităţilor;
3. îngrijiri medicale comprehensiv – holistice acordate celor
bolnavi;
4. consultanţă asupra problemelor cotidiene ale vieţii de familie.

Toate aceste aspecte presupun din partea medicilor de familie (şi de

orice altă specialitate) o înaltă cultură, nu numai medicală, precum şi o mare
experienţă, fapt ce a generat recunoaşterea medicinii de familie ca
specialitate medicală de sine stătătoare.

Problematica actuală a medicinii de familie este reprezentată de:

- viaţa sexuală, reproducerea, planificarea familială şi
contracepţia;
- statusul bătrânului în familie şi raporturile dintre generaţii;

Practic în cadrul profilaxiei primare trebuie realizat:

a. calculul riscului de consangvinitate;
b. educaţia sexuală;
c. investigarea stării de sănătate în vederea eliberării certificatelor
medicale prenupţiale;
d. educaţie pentru sănătate, individualizată, sub formă de educaţie
sanitară, sfat genetic, sfat gerontologic, etc.;
e. depistarea şi combaterea factorilor de risc specifici fiecărei
familii.

În cadrul profilaxiei secundare se va urmării:

a. diagnosticul precoce a disfuncţionalităţilor;
b. diagnosticul precoce a stărilor patologice cu potenţial crescut de
cronicizare;
c. dispensarizare.

117
 Mortalitatea infantilă şi juvenilă.

Mortalitatea infantilă reprezintă fenomenul demografic al deceselor

0 – 1 an înregistrate în populaţia de născuţi vii, într-o perioadă de timp şi
într-un teritoriu.
Dimensiunile acestui fenomen negativ exprimă într-o formă sintetică
starea de sănătate a fiecărei colectivităţi studiate, fiind în aceeaşi măsură şi
indicator specific al stării de sănătate a copiilor.
Analiza deceselor 0 – 1 an este bine a fi făcută în corelaţie cu
problematica maternă, recunoscându-se importanţa cuplului materno –
infantil în definirea stării de sănătate a populaţiei.
Această categorie socială este una din cele mai vulnerabile şi
aceasta datorită a trei cauze:
- prezintă o patologie particulară, în special copilul în primul an de
viaţă;
- au o reactivitate particulară, printr-un prag scăzut de apărare în
faţa factorilor de risc;
- în copilărie se pun bazele (prin modelarea comportamentală)
viitorului status de sănătate individuală;
Măsurarea, descrierea şi analiza acestui fenomen urmăreşte
stabilirea dimensiunilor, caracteristicilor şi cauzelor în scopul proiectării
strategiilor şi programelor ce pot fi aplicate în vederea îmbunătăţirii calităţii
vieţii.
Studiul mortalităţii infantile se realizează cu ajutorul metodelor şi
tehnicilor deja studiate în capitolele precedente, demografia, epidemiologia,
etc. Fiind de manieră atât descriptivă cât şi analitică. Pe lângă măsurarea
dimensiunilor fenomenului şi a caracteristicilor sale se cercetează şi
aspectele particulare ale procesului epidemiologic şi de cauzalitate. Pentru a
putea realiza o intervenţie eficientă, acolo unde este cazul, se caută
răspunsurile ştiinţifice la întrebările „la cine”, ”cum”, „unde”, „când”, „de ce”
se manifestă evenimentul. De mare importanţă este măsurarea riscurilor şi a
fracţiilor de risc atribuibil. Cercetarea continuă cu anchetele operaţionale (de
intervenţie) care au ca scop evaluarea eficacităţii programelor aplicate.

Studiul factorilor de risc implicaţi în mortalitatea infantilă a

demonstrat determinismul multifactorial al acestui fenomen. În literatura de
specialitate există mai multe clasificări a factorilor de risc, ce mai complexă
fiind considerată clasificarea bazată pe viziunea sistemică deoarece ia în
calcul şi interrelaţiile sistemului materno – infantil cu alte biosisteme
reprezentate de biosistemul mamă – copil, factorii care ţin de familie, factorii
demografici, factorii de mediu, socio – economici şi culturali. Pentru fiecare
categorie de factori sunt listaţi factorii de risc care pot determina prin
prezenţa lor creşterea intensităţii fenomenului.
Sistemul mamă – copil poate fi afectat de factori endogeni care fie
ţin de mamă (vârsta, paritatea, avorturile, patologie, etc.), fie de copil (sexul
masculin, greutatea mică la naştere, rangul, handicapuri biologice) sau de
118
factori exogeni (starea civilă, familia dezorganizată, veniturile, locuinţă
necorespunzătoare, toxicomania, etc.) alături de factorii demografici
(natalitate, fecunditate, contracepţie) şi factori economico-sociali.
Strategiile de intervenţie se bazează pe particularităţile dinamice a
modelelor de mortalitate, morbiditate şi structurii factorilor de risc care
acţionează în anumite etape ale vieţii. Din acest punct de vedere este de
subliniat necesitatea diferenţierii clare dintre riscul de deces neonatal (mai
crescut decât riscul postneonatal) şi rata mortalităţii postneonatale (mai
crescută decât rata mortalităţii neonatale). Strategia adoptată să reducă rata
mortalităţii postneonatale (1 – 11 luni) se axează prin intervenţii axate pe:
- planificare familială;
- îngrijiri standardizate pentru femeia gravidă;
- îngrijiri prioritare pentru copii 0 – 1 an aflaţi la risc crescut;
- alimentaţia naturală a sugarului;
- programe naţionale de imunizări;
- dotarea serviciilor specializate cu tehnica necesară.

Intervenţiile adresate acestui tip de colectivitate se bazează pe

strategii ce au la bază noţiunea de risc şi pr4supune identificarea grupurilor
expuse la un grup înalt în scopul proiectării programelor şi alocării resurselor
necesare. Cunoscută ca strategia riscurilor ridicate , ea se adresează numai
grupurilor care necesită îngrijiri particulare, foarte rar favorizând întreaga
populaţie vulnerabilă.
Obiectivele generale ale unei asemenea strategii sunt reprezentate
de:
- evaluarea riscurilor existente în populaţie;
- elaborarea unei strategii locale pentru intervenţie;
- intervenţia propriu-zisă;
- evaluarea intervenţiei.

Algoritmul modelului de intervenţie pe principiul strategiei

riscurilor ridicate:
1. Definirea efectului pentru care este necesară intervenţia.
2. Identificarea factorilor de risc şi sunt reţinuţi cei cu prevalenţă
mare, cu risc atribuibil ridicat în populaţie şi pentru care există mijloace de
intervenţie
3. Clasificarea indivizilor în diferite categorii de risc pe baza unui
sistem de notaţie unic
Avantajul metodei:
- investigare aprofundata individuală;
- selecţionare a subiecţiul0or la risc cu nivel înalt de precizie;
- cuantifică prevalenţa factorului de risc şi determină tendinţa acestuia;
- asigură realizarea unei bănci de date utilă în meta - analiză sau a cercetării
exhaustive.
Dezavantaje:
- pierdere de informaţie utilă prin utilizarea metodelor scorurilor;
- necesitatea existenţei unui personal bine instruit şi motivat;
119
- reticenţa medicilor din alte specialităţi (alţii decât generaliştii) de a participa
la aceste programe.

Principalele aspecte demografice pe regiuni de dezvoltare în

România anul 1999.
Sursa: Ministerul Integrării Europene (http://www.mie.ro/)

Regiunea 1 Nord Est: Bacau, Botosani, Iasi, Neamt, Suceava, Vaslui

Cu o populatie totala de 3.808 mii locuitori, reprezentand 16,9% din

populatia totala a tarii, Regiunea Nord-Est are cea mai numeroasa populatie
dintre cele opt regiuni.

Regiunea Nord-Est este singura din Romania care inregistreaza un

spor natural pozitiv (1,8‰ in anul 1997). De asemenea, regiunea dispune de
contigente insemnate ale populatiei cuprinse in grupele de varsta 15-34 ani
(32,5%), in special in orase, respectiv 65 de ani si peste (12,3%). Regiunea
inregistreaza cea mai mare rata a mortalitatii infantile (26,3‰, fata de media
nationala de 22‰).

Regiunea 2 Sud Est:  Braila, Buzau, Constanta, Galati, Tulcea, Vrancea

La 1 ianuarie 1999, Regiunea avea o populatie de 2.940,5 mii locuitori,

reprezentand 13,1% din populatia tarii. Populatia urbana detine o pondere
120
de 57, 5%. Pe ansamblul regiunii, se inregistra (in 1997) un spor natural
negativ (-1,3‰). Mortalitatea infantila - indicator relevant pentru conditiile de
viata - este ridicata in regiune (22,5‰, fata de media nationala de 22,0‰).

Regiunea 3 Sud Muntenia: Arges, Calarasi, Dambovita, Giurgiu,

Prahova, Teleorman, Ialomita

La 1 ianuarie 1999, populatia Regiunii Sud era de 3482 mii locuitori,

reprezentand 15,5% din populatia totala a tarii. Dupa anul 1990, fenomenele
demografice au avut o evolutie negativa la scara regionala. Se inregistreaza
un spor natural negativ al populatiei, datorita evolutiei ratei natalitatii si
mortalitatii. Mortalitatea infantila s-a mentinut in toata perioada la cote peste
media pe tara. In intreaga perioada 1993 - 1998 cea mai ridicata mortalitate
infantila s-a inregistrat in judetul Ialomita (de 36,1‰ in 1994).

Regiunea 4 Sud Vest Oltenia: Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt, Valcea

Populatia Regiunii era la 1 ianuarie 1999 de 2.410,9 mii locuitori,

reprezentand 10,7% din populatia Romaniei. Mortalitatea infantila la nivelul
regiunii este de 21,10/00, sub media nationala (22,0 0/00). Mortalitatea infantila
cea mai ridicata din regiune se intalneste in judetul Mehedinti (26,2 0/00).
Tendinta de imbatranire a populatiei rurale este mai pronuntata decat in
celelalte regiuni de dezvoltare.

Regiunea 5 Vest: Arad, Caras-Severin, Hunedoara, Timis

Populatia totala a regiunii depaseste cu putin 2 milioane de locuitori.

Mortalitatea infantila la nivelul regiunii este de 21,3 0/00, sub media nationala
(22,00/00). Populatia a scazut lent dupa 1989 din cauza emigratiei populatiei
spre Occident (indeosebi a populatiei cu studii superioare) si - dupa 1992 -
din cauza sporului natural negativ.

Regiunea 6 Nord Vest: Bihor, Bistrita-Nasaud, Cluj, Maramures, Salaj,

Satu-Mare
Nu sunt date disponubile

Regiunea 7 Centru:  Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures, Sibiu.

Populatia Regiunii Centru era, la inceputul anului 1999, de 2.652 mii

locuitori, reprezentand 11,8% din populatia tarii. Gradul relativ mai ridicat de
dezvoltare a Regiunii se reflecta in rata mortalitatii infantile (18,2‰), una
dintre cele mai scazute din tara (22‰ - media nationala).

121
Un fenomen care trebuie remarcat este sporul natural negativ: ca urmare a
procesului de imbatranire a populatiei, in special in mediul rural, si a
natalitatii scazute, are loc o scadere a populatiei pe cale naturala (-1,1‰ in
1997).

Municipiul Bucuresti si judetul Ilfov

Regiunea Bucuresti-Ilfov constituie o regiune aparte intre cele 8 regiuni de

dezvoltare din Romania, datorita pe de o parte faptului ca este amplasata ca
o enclava in cadrul regiunii de dezvoltare Sud - Muntenia si pe de alta parte
datorita faptului ca in cadrul ei se afla capitala tarii, o aglomeratie urbana de
peste 2 milioane de locuitori, cu caracteristici deosebite fata de oricare alta
localitate a tarii. Capitala confera regiunii o forta si o dinamica economica
superioare celorlalte regiuni, un nivel superior al PIB-ului si o structura
sociala si profesionala de un standard mai ridicat.

Mortalitatea juvenilă exprimă fenomenul deceselor înregistrate la

copii de vârstă 1 – 4 ani. Măsurarea şi analiza acestui fenomen aduce date
importante despre standardul socio-economic şi cultural al familiilor precum
şi despre eficienţa măsurilor specifice şi generale de ocrotire a copiilor.
Strategiile urmăresc:
- o dezvoltare armonioasă, fizică şi intelectuală;
- prevenirea îmbolnăvirilor ale aparatului respirator;
- reducerea frecvenţelor accidentelor.

Populaţia vârstnică.

Problematica ridicată de îngrijirile stării de sănătate a populaţiei de

vârsta a treia este generată de:
1. creşterea permanentă a ponderii persoanelor vârstnice
(îmbătrânire demografică);
2. creşterea duratei medii de viaţă;
3. accentul tot mai pregnant care se pune pe calitatea vieţii.

Caracteristic acestui grup populaţional este faptul că prezintă un

nivel înalt de vulnerabilitate la agresiunile mediului fizic şi social
transformând-o într-un mare consumator de servicii medicale. Modificările
care au avut loc în structura familiei clasice au determinat tendinţa ca
aceştia să fie îngrijiţi mai mult în unităţi specializate.
Unul din parametrii după care se apreciază nivelul de dezvoltare
(civilizaţie) a unei societăţi este reprezentat de modul în care aceasta
reuşeşte să rezolve problematica complexă ridicată de grupul populaţional
de vârsta a treia.

122
 Tendinţe demografice. In prezent se acceptă că bătrâneţea este mai
mult o stare psiho-socială, o stare de spirit mai mult decât un simplu proces
fiziologic psiho-somatic. Nu există unanimitate în ceea ce priveşte limita de
vârstă după care un individ poate fi catalogat ca fiind vârstnic, acceptându-
se totuşi două criterii de referinţă reprezentate de vârsta biologică şi de
vârsta cronologică. O.M.S. recomandă următoarea clasificare funcţie de
vârsta cronologică
1. adulţi 45 – 49 ani;
2. persoane vârstnice 60 – 64 ani;
3. persoane bătrâne 65 – 90 ani;
4. persoane foarte bătrâne peste 90 ani.

Evaluarea fenomenului de îmbătrânire al populaţiei se realizează

prin:
- măsurarea ponderii populaţiei vârstnice din totalul
populaţiei;
- stabilirea vârstei medii a populaţiei;
- calcularea raportului vârstnici – număr de copii;
- calcularea indicelui de dependenţă ca raport dintre
numărul de persoane numărul inactive şi numărul de
persoane de vârstă activă.

Starea de sănătate a populaţiei vârstnice se caracterizează prin

prezenţa fenomenului de supramorbiditate concomitent cu existenţa a două,
trei afecţiuni cronice pentru fiecare persoană.
Studiul factorilor de risc pentru persoanele vârstnice se realizează
analizând următoarele domenii:
- social;
- somatic;
- mintal.

123