Sunteți pe pagina 1din 2

Taifasul Creionări ale sexului frumos

Organizaţia Studenţilor de la Studii Europene Iaşi (OSSEI), au organizat o


dezbatere cu titlul „Creionări ale sexului frumos”, ce a avut ca scop să traseze câteva
idei despre ce a fost, ce este şi ce va deveni femeia. Invitaţi: domnul prof. univ. Crăciun
Grigorie şi domnişoara Prep. Univ. drd. Diana Mărgărit. Ei au făcut câte o introducere
despre femeia în societate din diferite epoci şi cum a ajuns să fie sărbătorită pe data de 8
Martie. Am aflat că acest tip de eveniment vine de la sovietici. Alături de colegii mei, am
încercat să oferim un titlu și un suflu nou ideii de taifas politic care să sărbătorească
femeia. Am încercat să privim femeia prin prisma timpului dar și a civilizațiilor,
evidențiindu-i calitățile, cât și defectele. De la trasarea unui titlu, de la găsirea unei
nuanțe noi al unui subiect atât de dezbătut, proiectul a prins contur și a aprins imaginația
invitaților provocându-i la un dialog deschis.
Au fost aduse în discuţie două mari personalităţi ale României, Titu Maiorescu,
fiind la vremea lui considerat un misogin, iar astăzi e considerat mai mult decât atât,
pentru că a declarat într-o conferinţă din 1882 că nu „putem lăsa soarta popoarelor pe
mâna unor fiinţe care au o capacitate craniană cu zece la sută mai mică decât a
bărbatului” şi Tudor Arghezi care vorbeşte despre mitul femeii frumoase, dar mai puţin
inteligente sau cu o celebră întrebare: care sunt acele femei inteligente?”.
Am trecut repede peste ceea ce au spus cei doi mari scriitori şi ne-am întors la
discuţiile reale. Odată ce femeia a dorit drepturi egale, cu siguranţă „va trebui să înfrunte
bărbatul” în diferite situaţii. Dacă doreşte să aibă un statut aparte în familie, politică, viaţa
publică, atunci trebuie să muncească mai mult, să fie capabilă să-şi imprime inteligenţa zi
de zi în tot ceea ce face. O întrebare din parte femeilor a venit logic: „Dar de ce trebuie să
îi dovedeşti bărbatului? Ce să-i arăţi?”. Trebuie reliefată ideea conform căreia că femeia
de astăzi nu se confruntă doar cu bărbaţi.
S-a evidențiat faptul că astăzi se merge pe direcţia asumare-control. La fel de bine
şi un bărbat şi o femeie pot conduce, pot întreţine familii, pot avea un serviciu bun; dacă
îşi asumă acest rol şi dacă femeia este pregătită să controleze, nimeni nu opreşte pe
nimeni.
Au fost prezentate şi exemple de femei puternice care au avut o activitate
impresionantă, Regina Maria, Margaret Thatcher etc., dar din punctul meu de vedere, ele
nu şi-au pierdut niciodată feminismul, calitatea de a iubi un bărbat sau de a construi o
familie, conturând în același timp un model de activitate profesională inedit.
Evenimentul a avut loc în Maideyi, pe data de 10 martie, între 16 – 18:30.

S-ar putea să vă placă și