Biofizică

TERMODINAMICĂ

Termodinamica clasică. Termodinamica proceselor ireversibile. Sistemele termodinamice.

Postulatele termodinamicii. Principiile termodinamice. Torema lui Nernst. Forțele
termodinamice. Fluxurile termodinamice.

1. Termodinamica

Studiul proprietăţilor unui sistem pe baza structurii lui moleculare, se poate face fie
considerând sistemul în ansamblu ca un continuu (termodinamica), fie luând în considerare
structura discontinuă a materiei (teoria cinetico-moleculară).
Termodinamica este o ştiinţă experimentală pentru că toate legile ei sunt stabilite prin
observaţii experimentale.
Teoria cinetico-moleculară este o ştiinţă teoretică pentru că deduce presiunea şi
energia internă a unui gaz pornind de la mişcarea particulelor gazului. Rezultatele acestor
ştiinţe coincid.
Termodinamica este domeniul fizicii care studiază fenomenele termice şi mecanice
suferite de sistemele termodinamice.
Sistemul termodinamic este un ansamblu de corpuri de dimensiuni macroscopice,
între care există interacţiuni mecanice sau termice, care poate fi delimitat mintal de mediul
exterior şi care în timpul evoluţiei se comportă ca un întreg.
Această definiţie arată că nu se poate face termodinamică nici pe domeniul
microscopic nici pe domeniul megacosmic.
Fenomenul termic este fenomenul legat de mişcarea complet dezordonată la nivel
molecular (microscopic). De exemplu mişcarea de agitaţie termică a particulelor sistemului.
Fenomenul termic este caracterizat de schimbul de energie sub formă de caldură (Q).
Fenomenul mecanic este fenomenul legat de mişcarea în ansamblu a sistemului
(macroscopic). De exemplu mişcarea pistonului în cilindru. Fenomenul mecanic este
caracterizat de schimbul de energie sub formă de lucru mecanic (L).
Termodinamica este împărţită în două părţi:
 termodinamica clasică, care studiază sistemul termodinamic în echilibru sau în
procese reversibile, pe baza a a două postulate, trei principii, o teoremă şi foloseşte
coeficienţii calorici determinaţi experimental în calorimetrie. Această termodinamică se predă
la liceu;
 termodinamica proceselor ireversibile pe sisteme deschise, în stare staţionară, în
echilibru dinamic, aşa cum sunt biosistemele. Această termodinamică se învaţă în facultăţile
de medicină. Ea aduce în plus două principii.

2. Clasificarea sistemelor termodinamice

Sistemele termodinamice se împart:

a) izolate: nu schimbă masă şi energie cu exteriorul, nici sub formă de caldură, nici sub formă
de lucru mecanic;
b) izolat adiabatic: nu schimbă căldură cu exteriorul;
c) închise: nu schimbă masă cu exteriorul;
 Termodinamică
_______________________________________________________________________________

d) deschise: schimbă masă şi energie cu exteriorul. Aici se înscriu biosistemele, pentru că

schimbă Q, L, m cu exteriorul prin procese de respiraţie, digestie, excreţie, etc.;
e) omogene: mărimile fizice scalare au aceleaşi valori în tot sistemul, ex. densitatea,
concentraţia;
f) eterogene: mărimile fizice scalare variază în salturi, ex. caşcavalul cu goluri de aer.
Sistemul termodinamic poate avea toate cele patru stări de agregare sau combinații ale
lor. Este comod însă să se facă exemplificări pe gaze în cilindri cu piston, pentru că se vede
ușor când se efectuează lucru mecanic. Judecățile se fac pe gazul ideal.
Ipotezele gazului ideal:
- gaz monoatomic, particulele sunt identice;
- moleculele sunt considerate punctiforme;
- se neglijează interacțiunile dintre particule, deci nu există energie potențială de interacțiune;
- moleculele sunt în mișcare haotică perfect dezordonată;
- ciocnirile dintre particule sau cu pereții sunt considerate perfect elastice, etc.
Starea unui sistem termodinamic este determinată de totalitatea proprietăţilor lui
măsurabile date de mărimi fizice. Dintre toate mărimile fizice numai unele sunt legate de
interacţiunile mecanice sau termice şi acestea au fost numite parametrii de stare. Parametrii
de stare nu au sens decât dacă sunt constanți, adică sistemul trebuie să fie în echilibru. De
aceea denumirea de stare s-a asociat cu exprimarea „au sens la echilibru”. Starea sistemului
termodinamic se poate figura în sistemul de coordonate presiune-volum, cunoscut sub numele
de sistemul de coordonate Clapeyron. Un punct din acest sistem se numește „punct de stare”
și poate fi figurat doar dacă este stare de echilibru. Dacă sistemul evoluează și trece doar prin
stări de echilibru atunci ele descriu drumul termodinamic al sistemului în coordonate
Clapeyron. Acest drum nu trebuie confundat de exemplu cu drumul mecanic al
pistonului, fig. 1.

Fig. 1. Sistemul de coordonate Clapeyron

Clasificarea parametrilor de stare:

a) intensivi: nu depind de dimensiunea sistemului, nu sunt aditivi şi se determică statistic. A
nu fi aditiv înseamnă că nu se adună atunci când se ridică un paravan care a împărţit în
două părţi sistemul (fig.1). Ex.: presiunea, densitatea, temperatura, potențialul chimic,
concentrația, entalpia liberă Gibbs;

2
 Termodinamică
_______________________________________________________________________________

Fig. 2. Exemple de mărimi:

aditivă- volumul, neaditivă-temperatura

b) extensivi: depind de dimensiunile sistemului și de cantitatea de substanță din sistem. Sunt

aditivi. Ex.: volumul, masa, numarul de moli, energia internă, entalpia, entropia;
c) externi: depind de mediul exterior. Ex.: V;
d) interni: depind de vitezele sau de numărul particulelor din sistem. Ex.: p, U, T.
Parametrii de stare ai sistemului sunt legați prin ecuația termică de stare:
pV   R T (1)
Clasificarea stărilor sistemelor termodinamice:
1) starea de neechilibru: parametrii intensivi nu au sens dar parametrii extensivi au sens;
2) starea staționară: parametrii de stare sunt constanți în timp. În general cuvântul staționar
înseamnă că mărimile fizice se păstrează în timp. Nu trebuie confundat cuvântul staționar cu
static. De exemplu, un lac este static iar un râu, la care are distribuția vitezelor în secțiune se
păstrează în timp, este în curgere staționară (fig.2).

Fig. 3. Curgerea staționară; distribuția vitezelor este un paraboloid

de rotație și se păstrează în orice secțiune a tubului de curent

3) starea de echilibru: este starea staționară a sistemelor închise, în care nu există transfer de
energie sau de impuls între particule în interiorul sistemului, dar nici schimb de energie sau
substanță cu exteriorul. Parametrii intensivi sunt constanți în spațiu în sistem. Nu există forțe
termodinamice, nici fluxuri termodinamice prin pereți (vezi pag. cu forțe și fluxuri
termodinamice).
Atunci când parametrii de stare ai sistemului variază în timp, sistemul suferă o
transformare termodinamică sau un proces termodinamic.
Clasificarea proceselor termodinamice:
 procese:
- elementare: parametrii de stare variază infinitezimal, se descriu cu diferențiala‘d’;
- finite: parametrii de stare variază finit, se descriu cu ∆;
 procese:
- cvasistatice: viteza de desfășurare a procesului este atăt de mică încât procesul pare
static. Stările intermediare sunt de echilibru. Ex.: creșterea părului, mineralizarea
oaselor, îmbătrânirea, bolile degenerative, etc.
- necvasistatice: viteza de desfășurare a procesului este finită, procesul este vizibil.
Ex.: sistemul gazos deplasează pistonul cilindrului.

3
 Termodinamică
_______________________________________________________________________________

 procese:
- procese reversibile: sunt procese cvasistatice, fără vărtejuri în sistem sau fară forțe
disipative de energie, care să fure din energia sistemului și s-o disipe în mediu
irecuperabil sub formă de căldură, sistemul trece prin stări de echilibru, există drum
termodinamic și dacă sistemul ar efectua drumul mecanic înapoi la piston, atunci
sistemul ar trece prin aceleași stări de echilibru ca la ‘dus’, adică drumul
termodinamic direct ar coincide cu drumul termodinamic invers;
- procese ireversibile: sunt procese necvasistatice, cu vărtejuri în sistem sau forțe
disipative de energie, care fura din energia sistemului și o disipă în mediu irecuperabil
sub formă de căldură, sistemul nu trece prin stări de echilibru, nu există drum
termodinamic. Toate procesele de neechilibru sunt procese ireversibile
(ex.: vâscozitatea, difuzia).
 procese:
- procese ciclice: sunt procese în care starea inițială coincide cu starea finală. Ex.
bioritmul, contracția inimii, respirația;
- procese neciclice: sunt procese în care starea inițială nu coincide cu starea finală.
 procese:
- procese izoterme: sunt procese în care temperatura este constantă, ca la om;
- procese izobare: sunt procese în care presiunea este constantă, ca la om;
- procese izocore: sunt procese în care volumul este constant, ca la om;
- procese adiabate: sunt procese în care Q=0;
- procese politrope: sunt procese în care căldura molară este constantă;

3. Postulatele termodinamicii

Sunt două postulate ale termodinamicii, din care al doilea a devenit principiu:
Postulatul I: orice sistem termodinamic scos din echilibru și lăsat liber va evolua de la
sine spre o nouă stare de echilibru, pe care nu o va mai părăsi fără o intervenție din exterior.
Această comportare se observă și la un cilindru cu piston cu gaz în interior, care perturbat (s-
a lovit pistonul) evoluează spre o dezordine mai mare, particulele scimbă energie și impuls
prin ciocniri și atunci când dezordinea este maximă și particulele se mișcă haotic, dezordonat
dar toate au aceeași viteză, sistemul a atins echilibru și rămâne în acestă stare.

Fig. 4. Gazul ideal la echilibru are particulele în mișcare haotică, dezordonată,

toate au aceeași viteză, nu schimbă energie și impuls prin ciocnirile considerate elastice. Lovind
pistonul este perturbat gazul, care va evolua spre o nouă stare de echilibru, dar la altă viteză a particulelor

Postulatul II sau postulatul tranzitivității echilibrului termodinamic, exemplificat pe

un sistem izolat și compartimentat în trei părți notate cu a, b, c, între care este permis
schimbul de căldură: dacă a este în echilibru cu b și a este în echilibru cu c, atunci b este în
echilibru cu c.

4
 Termodinamică
_______________________________________________________________________________

Fig. 5. Exemplificarea Postulatului II: două sisteme, aflate fiecare

în echilibru termic cu un al treilea sistem, sunt în echilibru termic între ele

În momentul în care s-a explicat ce înseamnă echilibru, acest postulat a devenit

‚principiul zero’ al termodinamicii, pentru că acesta trebuia să existe înaintea principiilor I și
II, care erau deja descoperite.

4. Principiile termodinamicii

Principiile sunt adevăruri axiomatice, care sintetizează experiența de secole a

omenirii, ele nu se demonstrează, se enunță doar, valabilitatea lor fiind justificată de
experiență.
Principiile sunt cele mai puternice în știință. Ele sunt supoziții generale. Pe ele s-a
construit toată știința creată de om. Ele dovedesc însă incapacitatea oamenilor de știință de a
explica științific ceea ce spun ele. Dacă vreodată se vor demonstra vor deveni legi sau
teoreme, iar dacă se vor infirma toată știința creată pe ele va fi falsă. Existența noastră în
natură ne-a familiarizat cu ceea ce spun principiile, dar nu putem susține cu argumente
științifice ceea ce pretind ele. Și dacă milioane de ani așa s-au petrecut lucrurile, nu avem
niciun motiv să spunem că de azi înainte ele se vor schimba.
În termodinamica clasică fiecare principiu introduce câte un concept, o mărime fizică
de stare (adică de echilibru).
Principiul zero
Introduce conceptul de temperatură. Temperatura este mărimea fizică fundamentală
de stare care măsoară intensitatea mișcării de agitație termică dintr-un sistem. Fiind mărime
de stare are sens numai în sistemele aflate în echilibru. Un principiu în fizică spune că
materia se află într-o continuă mișcare de agitație termică.
De exemplu, într-un ibric cu apă, care fierbe pe foc, particulele se agită atât de intens
că se rup de lichid și devin vapori. Dacă răcim lichidul se domolesc aceste mișcări, care sunt
de translatie, vibrații ale atomilor în molecule, rotații. La 00C dispar translațiile, apa îngheață.
Răcind din ce în ce mai mult dispar rotațiile, apoi vibrațiile, ‘îngheață electronii pe orbite’,
dar singura mișcare care nu dispare este cea de spin a particulelor. Fizicienii au introdus o
mărime fizică, care să măsoare intensitatea acestei mișcări a particulelor și au numit-o
temperatură absolută, care nu se anulează niciodată, parcă dorind să amintească că nu va
dispărea viața niciodată pentru că ea înseamnă mișcare.
În Sistemul Internațional de măsuri și unități temperatura absolută se măsoară în grade
Kelvin,
T SI  1K (2)
Temperatura este o mărime macroscopică, are sens doar pentru sisteme formate dintr-
un număr mare de particule. Nu există temperatura unei molecule pentru că temperatura nu
este mărime microscopică. A. Einstein a scris o formulă excepțională care leagă domeniul

5
 Termodinamică
_______________________________________________________________________________

microscopic (energia cinetică a unei particule) de domeniul macroscopic (temperatura

sistemului termodinamic).
m  v2 i  K  T
u  (3)
2 2
unde marimile sunt: u - energia cinetică a unei particule de gaz;
K – constanta lui Boltzmann = 1,380 650 4×10−23j/K;
i – numărul gradelor de libertate ale moleculelor de gaz (numărul
posibilităților de mișcare ale moleculei prin care aceasta ajunge într-o
poziție diferită de poziția inițială). Este egal cu: 3-pentru gaz
monoatomic, 5-pentru gaz biatomic și 7-pentru gaz poliatomic.
Această formulă arată că temperatura este legată doar de cinetica moleculelor de gaz.
La echilibru termic toate moleculele se mișcă haotic cu aceeași viteză.
Principiul zero al termodinamicii: Ӕn orice sistem termodinamic aflat la ecilibru
există un parametru de stare numit temperatură T, care are aceeași valoare în orice punct al
sistemului”.
Cu acest principiu, postulatul II se scrie:

Principiul I al termodinamicii
Este un principiu de transformare și devine principiu de conservare în cazul sistemelor
izolate. Acest principiu introduce conceptul de energie internă.
Energia internă este un parametru de stare dat de suma tuturor energiilor potențiale și
cinetice ale particulelor constituente ale sistemului. În cazul gazului ideal nu există energie
potențială de interacție între particule (conform ipotezelor gazului ideal). Atunci energia
internă este formată din suma tuturor energiilor formelor de mișcare ale particulelor
constituente ale sistemului: energie cinetică de translație, energie cinetică de rotație, energie
cinetică de vibrație și combinații ale lor. În cazul gazului ideal singura formă de energie
cinetică este cea de translație (conform ipotezelor gazului ideal).
m  v2
U  E c  E p  E ct  E cr  E cv  ......  E ct  N  (4)
2
U SI  1 j (5)
În medicină se mai folosește ca unitate de măsură caloria:
1cal  4,18 j (6)
1 j  0,24cal (7)
Cu formula lui A. Einstein se obține energia internă.
m  v2 iK T
U  N  N (8)
2 2
Formula arată că energia internă depinde de temperatură, de tipul gazului și de
numărul de particule. Daca sistemul primește energie de la foc, o parte din energie se
regăsește în mișcarea la nivel macroscopic, globală a sistemului, lucru mecanic la piston, L.
Nu se obține însă lucru mecanic până ce particulele nu folosesc din energia primită pentru a
se agita mai intens și pentru a împinge pistonul. Această energie este legată de mișcarea
microscopică la nivel molecular și se numește căldură, Q.

6
 Termodinamică
_______________________________________________________________________________

Fig. 6. Exemplificarea Principiului I

Principiul I: ”în orice sistem termodinamic, ce evoluează între două stări de

echilibru, variația energiei interne este data de diferența dintre cantitatea de căldură și
lucrul mecanic schimbate de sistem cu exteriorul”:
U  Q  L (9)
Ca orice bilanț energetic, ar fi trebuit ca să fie semnul plus. Fizicienii au schimbat însă
convențiile de semne și sistemele de referință când au trecut de la Q la L, ținând cont de ceea
ce îi este benefic omului și anume să lucreze sistemul termodinamic ca mașină și să
primească lucru mecanic omul. Astfel: - convenția de semn pentru Q are ca reper sistemul:
când sistemul (cilindrul) primește căldură, Q este pozitiv, iar când dedează căldură, Q este
negativ;
- convenția de semn pentru L are ca reper omul: când sistemul efectuează lucru
mecanic (împinge pistonul), L este pozitiv, pentru că îl primește omul, iar când omul face
lucru mecanic (împinge pistonul), L este negativ.
Pentru calculul lui ∆U se poate folosi formula de la procesul izocor pentru orice tip de
proces, deoarece energia internă depinde doar de temperatură la sistemele închise (cu număr
constant de particule):
U    C v  T (10)
În cazul biosistemelor se folosește o formulare echivalentă a principiului I și anume:
energia internă nu se pierde, nu se crează ci se transmite de la un sistem la altul prin mișcări
dezordonate la nivel microscopic molecular (Q) și prin mișcări ordonate la nivel global,
macroscopic L.

Principiul II al termodinamicii (principiul creșterii entropiei)

Acest principiu arată sensul de evoluție de la sine al unui sistem scos din echilibru și
lăsat liber. Poate fi intuit observând comportarea cilindrului cu piston, la care aplicat o
prturbație, fig.19. La echilibru particulele se mișcau haotic dar toate aveau aceeași viteză.
După perturbație vitezele particulelor din vecinătatea pistonului, care au fost lovite, s-au
schimbat, deci s-a stricat echilibrul. Sistemul se constată că evoluează de la sine în sensul
generalizării dezordinii. Prticulele prin ciocniri schimbă energie și impuls și după un timp
ajung să aibă aceeași viteză, adică se atinge alt echilibru, când dezordinea este maximă. Se
trage concluzia că sistemele evoluează de la sine în sensul generalizării dezordinii.

Fig. 10. Comportarea gazului scos din echilibru, după Principiul II

7
 Termodinamică
_______________________________________________________________________________

Principiul II introduce conceptul de entropie, definită de fizicieni ca mărime fizică de

stare, derivată, care măsoară gradul de dezordine dintr-un sistem.
[S]SI=1J/K (14)
Un sistem este cu atât mai dezordonat cu cât poate exista în mai multe stări, cu
probabilități diferite termodinamic.
Evoluția sistemului se facede la sine în sensul creșterii entropiei, deci pentru
termodinamică este importantă variația entropiei ∆S, pentru care fizicienii au obținut formula:
Q rev (16)
dS 
T
Formula poate fi scrisă S =Q/T doar dacă Q nu este prea mare pentru a nu modifica
sensibil temperatura, pentru că Q este mărime de proces și T este mărime de echilibru și se
exclud reciproc.

Fig. 11. Un sistem termodinamic scos din echilibru va alege să evolueze de la sine după acel drum
termodinamic care-i asigură cea mai mare dezordine, deci creștere maximă de entropie S

Principiul II: ”orice sistem termodinamic, scos din echilibru și lăsat liber va alege de
la sine să evolueze prin acel proces termodinamic, care-i asigură cea mai mare dezordine,
deci creșterea cea mai mare de entropie. Când sistemul a atins entropia maximă evoluției ei,
se află în echilibru și rămâne cu această entropie maximă, în echilibru, atâta timp cât nu este
deranjat”.
Matematic: un sistem izolat nu poate evolua spre o stare mai ordonată pentru că dS≥0.
Semnul egal se realizează când sistemul este izolat și suferă transformări reversibile iar
semnul „>”se realizează când în sistem au loc procese ireversibile.
Entropia reflectă caracterul ireversibil al proceselor macroscopice în natură, unde
forțele de frecare rup structuri și se degajă energia lor de legătură sub formă de căldură, care
se pierde în mediu și crează dezordine prin agitație termică moleculară. De aceea se mai
spune că forțele de frecare sunt disipative de energie.
Acest principiu arată că trebuie să se scurgă căldura de la corpurile cu temperatură
mai mare la cele cu temperatură mai mică, ca să se ajungă global la dezordine mai mare
moleculară.
În concluzie, conform Principiului II se poate scrie că variația de entropie este pentru:
1. Sisteme izolate dS  0
- în procese reversibile dSrev  0
- în procese ireversibile dSirev  0
Q
2. Sisteme neizolate dS 
T
Q
- în procese reversibile dSrev 
T

8
 Termodinamică
_______________________________________________________________________________

Q
- în procese ireversibile dSirev 
T

Aplicație a Principiului II al termodinamicii: procese cuplate și cuplante

Când mai multe sisteme (fig.12) sunt în contact unele pot crește entropia altele o pot
micșora.

Fig. 12. Proces cuplate și cuplante pentru două sisteme în contact, izolate global

(17)

Sistemul care scade entropia evoluează prin procese cuplate, ca biosistemele. Acestea
sunt procese anabolice, de biosinteză de produși complecși, macromolecule, structuri
ordonate, deci fac ordine și consumă entropia.
Sistemul care consumă entropia evoluează prin procese cuplante, ca mediul. Acestea
sunt procese catabolice de degradare a substanțelor organice la CO 2 și H2O. Ele fac
dezordine, distrug structuri. Procesul cuplat nu poate avea loc decât pe seama unui proces
cuplant.
În cazul biosistemelor se poate judeca astfel: copilul când se naște este un sistem
termodinamic în evoluție cu mediul împreună, după formula de mai sus. Omul cu mediul par
a forma un sistem antientropic. Nu este însă așa pentru că entropia mediului crește mai mult
decât o reduce omul prin eliminarea produșilor biologici de ardere prin respirație, excreție,
etc. De aceea sistemele vii sunt doar aparent antientropice, pentru că evoluează împreună cu
mediul dar cu o creștere minimă, dar nu zero. Când entropia totală este maximă, omul nu mai
schimbă energie cu mediul, este în echilibru și moare. Apoi se transformă în alt sistem
termodinamic, care evoluează prin procese de putrefacție tot cu mediul împreună în sensul
creșterii entropiei și când ating entropia maximă nici nu se mai observă că omul a existat.
În concluzie se spune despre organismele vii că sunt în stare de echilibru dinamic,
ceea ce înseamnă că: sunt sisteme termodinamice deschise, trăiesc pe seama energiei
procurate din mediu, se refac structural continuu, se reproduc, se multiplică, au o existență
limitată, își mențin structura și funcționarea (homeostazia) prin recepționarea, analiza,
transmiterea de comenzi organelor de reacție, au structuri eterogene bine organizate, sunt în
contact termic și mecanic cu mediul, mențin o stare la entropie minimă, adică sunt foarte și
improbabil organizate, sunt sisteme departe de echilibru în procese ireversibile.
În biosisteme metabolismul apare ca o succesiune de reacții chimice ordonate,
catalizate de enzimele ordonate pe traseul metabolic. Sunt în stare staționară pe care o mențin
homeostazic, adică prin consum de energie metabolică, pentru a păstra parametrii de stare
constanți în timp.

9
 Termodinamică
_______________________________________________________________________________

Caracteristica definitorie a vieții este dată de abilitatea de a menține pe o perioadă

semnificativă de timp, starea staționară în care entropia (sau dezordinea) din sistem este
semnificativ mică. Sistemele vii pot menține această stare staționară pentru că sunt deschise,
cu auto-organizare, care pot lua din mediu material energetic și informațiile de care au
nevoie.

Teorema lui Nernst

Teorema lui Nernst a fost la început al treilea principiu al termodinamicii, formulat de
către Walther Nernst în 1906 și a fost demonstrata mai târziu devenind teorema lui Nernst,
reformulată de către Max Planck. Teorema lui Nernst nu se referă la funcții de stare, ci la la
modul cum se comportă entropia unui sistem în vecinătatea temperaturii de zero absolut:
„Când temperatura absolută a unui sistem tinde către zero absolut, entropia sa tinde
către zero și nu poate fi modificată prin nicio acțiune. Prin nicio experiență nu poate fi
atinsă temperatura de zero absolut”
Deci, atunci când T  0K nu numai S  0 , ci și S  0 . (18)
Din teorema lui Nernst rezultă următoarele consecințe:
1. Cu niciun sistem termodinamic și cu niciun proces termodinamic nu se poate atinge
zero grade Kelvin;
2. Capacitățile calorice tind să se anuleze spre zero grade Kelvin;
3. Energia internă U tinde să se anuleze spre zero grade Kelvin;

Teorema lui Nernst afirmă că: la temperatura de zero absolut, sistemul termodinamic
poate avea doar o singură stare și anume starea cu energia cea mai mică posibilă și aceasta
corespunde structurii cristaline.

Fenomene de transport, forţe termodinamice şi fluxuri

Pentru fenomenele de transport fizica a introdus noțiunile de gradient și de flux.

Gradientul unei mărimi fizice intensive ‚mi’, scalare este un operator matematic
vectorial, care are direcția celei mai rapide creșteri a mărimii și modulul egal cu variația
mărimii pe unitatea de lungime.
 dmi
X  grad mi = (12)
dx
adică este derivata I-a mărimii și ca orice derivată este perpendiculară local pe
suprafețele pe care mărimea este constantă.
Gradienți se mai numesc și forțe termodinamice. În Biofizică se întâlnesc patru
gradienții pentru parametrii intensivi de stare: concentrație, temperatură, potențial electric,
impuls.
Fluxul unei mărimi extensive „me”, ce străbate o suprafață, este dat de cât din acea
mărime traversează unitatea de suprafață în unitatea de timp. Se notează cu J și se numește
influx când particulele intră în sistem și eflux când particulele ies din sistem:
me
J (13)
Arie  t

10
 Termodinamică
_______________________________________________________________________________

Fig.2. Fluxul printr-o suprafață de arie A

Orice flux al unei mărimi extensive este determinat de o forţă termodinamică a

mărimii intensive conjugate și tinde să o anihileze. Fluxul este direct proporțional și opus
acestui gradient și reface starea de echilibru electrochimic. Constanta de proporționalitate se
notează generic cu L și se numește coeficient fenomenologic. Relația dintre flux și gradient
se numește ecuație de transport.
J=L·X (14)

Forțe și fluxuri termodinamice care se întâlnesc la biosisteme

Sistemele neomogene prezintă gradienți, care declanșează fluxuri, care se opun
gradienților și tind să refacă echilibrul electrochimic.
Clasificarea fenomenelor (proceselor) de transport:
1. Difuzia, care înseamnă transport de masă opus gradientului de concentrație;
2. Conducția termică, care înseamnă transport de căldură opus gradientului de
temperatură;
3. Conducția electrică, care înseamnă transport de sarcină (ioni) opus gradientului de
potențial electric;
4. Vâscozitate, care înseamnă transport de impuls opus gradientului de viteză.

Exemplu: Procesul de transport de substanță declanșat de un gradient de

concentrație. Legea I Fick
Într-un vas cu concentrații diferite există un gradient de concentrație, care declanșează
un flux de particule de semn opus și care va reface în timp echilibrul de concentrație, fig.3.

Fig.3. Gradientul de concentrație și fluxul de particule

11
 Termodinamică
_______________________________________________________________________________

Exemplu: Proces de transport de căldură declanșat de un gradient de temperatură.

Legea Fourier
Un astfel de proces se întâlnește la o sobă, care degajă căldură în mediu. Temperatura
este mai mare în apropiere de sobă și mai mică la distanță mai mare, deci există un gradient
de temperatură către sobă, XT. Acest gradient declanșează un flux de căldură JQ de semn opus,
care va reface echilibrul termic în mediu.

Fig.4. Gradientul de temperatură și fluxul de căldură

12