UNIVERSITATEA „OVIDIUS” CONSTANȚA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

SPECIALIZAREA DREPT
AN I, IFR
DISCIPLINA: DREPT CONSTITUȚIONAL ȘI INSTITUȚII POLITICE

Incompatibilități și imunități
parlamentare

Student: Popa (Silistră) Elena-Alexandra

Cuprins:

Introducere..........................................................................................................................pg. 3

I. Incompatibilități parlamentare.........................................................................................pg. 4

II. Imunități parlamentare...................................................................................................pg. 7

Anexa 1..............................................................................................................................pg. 10

Anexa 2...............................................................................................................................pg. 13

Bibliografie.........................................................................................................................pg. 15

2
 Introducere

Lucrarea mea poartă titlul Incompatibilități și imunități parlamentare, prezentând

succint cadrul legislativ cu privire la cele două situații în care se poate afla deputatul sau
senatorul, respectiv incompatibilitate și imunitate.
Lucrarea este structurată în două părți, respectiv Incompatibilități parlamentare și Imunități
parlamentare, urmate de două anexe.
Partea I tratează problema incompatibilității parlamentare, precizând situațiile în care
aceasta poate interveni. Astfel, am putut remarca faptul că parlamentarul are obligația de a
evita orice funcție sau calitate ce îi poate aduce incompatibilitatea, iar în situația în care
aceasta intervine, deputatul sau senatorul va opta, într-un termen stabilit de lege, între
mandatul de deputat sau de senator şi funcţia ori funcţiile incompatibile, demisionând potrivit
opţiunii sale.
Partea a II-a a lucrării, intitulată Imunități parlamentare, urmărește prezentarea stării
de imunitate de care se bucură deputații și senatorii, atât în sensul protecției acestora
împotriva urmăririlor judiciare abuzive, cât și al garantării libertății de gândire și acțiune.
Imunitatea parlamentară este o garanție juridică a exercitării nestânjenite de către deputați și
senatori a activității lor, dar nu trebuie a fi interpretată ca o înlăturare a răspunderii juridice
pentru încălcarea legilor, ci ca o protecție împotriva eventualelor abuzuri sau presiuni. Nu s-a
dorit sustragerea parlamentarului de la rigorile legii, ci doar deplina libertate a opiniei politice,
fără teama că cineva ar avea posibilitatea să îl supună la presiuni ori împotriva sa să se comită
abuzuri.
Anexa I vine în sprijinul lucrării și aduce în prim plan câteva noțiuni pe care le
regăsim de-a lungul textului, prezentându-le în mod explicit, așa cum sunt înfățișate în cadrul
Dicționarului Explicativ al Limbii Române. Mai mult decât atât, ceea ce s-a dorit a se realiza
a fost un glosar cu termeni de specialitate pe care i-am întâlnit în cuprinsul textului.
Anexa 2 reprezintă elaborarea unui test grilă din tema incompatibilității și imunității
parlamentare, cuprinzând nu doar variantele de răspuns, ci și explicarea grilei, pentru fiecare
dintre cele trei variante menționate.
Concluzia acestei lucrări, așa cum se dorește a se desprinde din cuprinsul textului, este
aceea că atât incompatibilitatea, cât și imunitatea parlamentară trebuie tratate cu seriozitate de
către demnitari, astfel încât să nu se regăsească în cea dintâi și să nu abuzeze de cea de-a
doua.

3
I. Incompatibilități parlamentare

Expunerea temei Incompatibilități și imunități parlamentare se va realiza cu

argumentație strict juridică, fără trimiteri sau referiri la aspecte ce țin de alte domenii.
Astfel, in susținerea tezei, vom prezenta cadrul legislativ al incompatibilităților și
imunităților parlamentare, făcând trimitere la articole din lege.
Potrivit Constituției României, în art 71 alin. (1) – (3) se specifică faptul că
nimeni nu poate fi, în același timp, deputat și senator, iar această calitate este
incompatibilă cu exercitarea oricărei funcții publice de autoritate, cu excepția celei de
membru al Guvernului. Alte incompatibilități se stabilesc prin lege organică1.
Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în
exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea
și sancționarea corupției vine în completare, prin art. 81 alin. (2), cu menționarea
următorului aspect: Prin funcții publice de autoritate, incompatibile cu calitatea de deputat
sau de senator, se înțelege funcțiile din administrația publică asimilate celor de ministru,
funcțiile de secretar de stat, subsecretar de stat și funcțiile asimilate celor de secretar de stat
și subsecretar de stat din cadrul organelor de specialitate din subordinea Guvernului sau a
ministerelor, funcțiile din Administrația Prezidențială, din aparatul de lucru al Parlamentului
și al Guvernului, funcțiile de conducere specifice ministerelor, celorlalte autorități și instituții
publice, funcțiile de consilieri locali și consilieri județeni, de prefecți și subprefecți și
celelalte funcții de conducere din aparatul propriu al prefecturilor, funcțiile de primar,
viceprimar și secretar ai unităților administrativ-teritoriale, funcțiile de conducere și execuție
din serviciile publice descentralizate ale ministerelor și celorlalte organe din unitățile
administrativ-teritoriale și din aparatul propriu și serviciile publice ale consiliilor județene și
consiliilor locale, precum și funcțiile care, potrivit legii, nu permit persoanelor care le dețin
să candideze în alegeri.
Articolul 82 al aceleiași legi reglementează cu exactitate incompatibilitățile cu calitatea de
deputat sau senator, astfel încât aceștia nu pot ocupa în același timp o serie de funcții:
a) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, administrator, membru al
consiliului de administrație sau cenzor la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte
instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, precum și la instituțiile publice;

1
Constituția României, republicată M. Of. Nr. 767 din 31 octombrie 2003, Editura C.H.Beck, București, 2011,
pg. 17.

4
b) funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau asociaților
la societățile comerciale prevăzute la lit. a);

c) funcția de reprezentant al statului în adunările generale ale societăților comerciale

prevăzute la lit. a);

d) funcția de manager sau membru al consiliilor de administrație ale regiilor autonome,

companiilor și societăților naționale;

e) calitatea de comerciant persoană fizică;

f) calitatea de membru al unui grup de interes economic;

g) o funcție publică încredințată de un stat străin, cu excepția acelor funcții prevăzute în
acordurile și convențiile la care România este parte.

(2) În mod excepțional, Biroul permanent al Camerei Deputaților sau Senatului, la propunerea
Guvernului și cu avizul comisiilor juridice, poate aproba participarea deputatului sau a
senatorului ca reprezentant al statului în adunarea generală a acționarilor ori ca membru în
consiliul de administrație al regiilor autonome, companiilor sau societăților naționale,
instituțiilor publice ori al societăților comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit,
societățile de asigurare și cele financiare, de interes strategic sau în cazul în care un interes
public impune aceasta.

Parlamentarii pot ocupa funcții sau desfășura activități didactice, ori în domeniul cercetării
științifice sau al creației literar-artistice (art. 82 alin.(3) )2.

Prin art 16 al Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor sunt
prezentate aceleași informații ca în Legea 161/2003, art. 81, 82, aducând în completare
următoarele:
(2) Calitatea de deputat sau de senator este, de asemenea, incompatibilă cu:
h) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, secretar şi trezorier al federaţiilor şi confederaţiilor
sindicale.
De asemenea, în cadrul următoarelor alineate se precizează faptul că această calitate de
deputat sau de senator este incompatibilă cu funcţiile şi activităţile persoanelor care, conform
statutului lor, nu pot face parte din partide politice. Prevederile alin. (3) nu se aplică

2
Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a
funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, art. 82 alin. 3.

5
reprezentanţilor organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pentru care este
prevăzută interdicţia de a face parte din partide politice în statutul propriu ( alin.(4) ).
(5) Alte incompatibilităţi cu calitatea de deputat sau de senator se pot stabili numai prin lege
organică3.
Parlamentarul aflat în una dintre incompatibilitățile prevăzute mai sus are obligația de
a informa în termen de 15 zile Biroul permanent al Camerei din care face parte. După
expirarea acestui termen, deputatul sau senatorul va opta, în termen de 30 de zile, între
mandatul de deputat sau de senator şi funcţia ori funcţiile incompatibile, demisionând potrivit
opţiunii sale. Demisia deputatului sau a senatorului se aduce la cunoştinţa Biroului permanent
al Camerei din care acesta face parte. După expirarea termenului prevăzut, dacă starea de
incompatibilitate continuă să existe, deputatul sau senatorul este considerat demisionat din
funcția de deputat sau de senator4.

Biroul permanent al Camerei din care face parte sesizează comisia care are în competenţă
analizarea situaţiilor de incompatibilitate în vederea întocmirii unui raport, în termen de 15
zile de la sesizare. Comisia competentă solicită punctul de vedere al Agenţiei Naţionale de
Integritate, care va răspunde solicitării în cel mult 5 zile. Raportul comisiei se înaintează
Biroului permanent al Camerei Deputaţilor sau Senatului, care îl va informa pe deputatul sau
senatorul în cauză şi va supune în prima şedinţă a plenului Camerei din care face parte un
proiect de hotărâre de constatare a stării de incompatibilitate şi de încetare a mandatului5.

Aceste incompatibilități au multe explicații, precum: imposibilitatea exercitării

concomitente a unor funcții; parlamentarul trebuie să se concentreze numai asupra activității
parlamentare; evită corupția, prin acordarea de posturi avantajoase de către executiv, în
vederea influențării parlamentului etc6.

3
Legea nr. 96 din 21 aprilie 2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, art. 16 alin. (2) – (5).
4
Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a
funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, art. 83 alin. (1) - (4).
5
Legea nr. 96 din 21 aprilie 2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, art. 17 alin. (2).
6
Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice, ediția 15, volumul II, Editura
C.H. Beck, București, 2017, pg. 206.

6
II. Imunități parlamentare

Imunitatea parlamentarului urmărește punerea acestuia la adăpost față de urmăriri

judiciare abuzive sau șicanatorii. Există două categorii de imunități parlamentare: primele
sunt caracterizate prin inexistența răspunderii, care protejează parlamentarul în tot ceea ce
privește activitatea legată de exercitarea mandatului său (discursuri, opinii, vot); cele din a
doua categorie, denumite și inviolabilități, cuprind reguli speciale privind reținerea, arestarea
sau trimiterea în judecată penală, în cazul în care deputații sau senatorii sunt învinuiți de
crime sau delicte. Aceste reguli ocrotesc parlamentarii împotriva unor abuzuri, unor urmăriri
judiciare nejustificate, arbitrare, declanșate de către executiv sau adversari7.

Potrivit Constituției României, în cadrul art. 72, alin. (1) se arată că niciun
parlamentar (deputat sau senator) nu poate fi tras la răspundere juridică pentru voturile sau
opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Următorul alineat precizează faptul că
deputații și senatorii pot fi urmăriți și trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au
legătură cu voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi
percheziționați, reținuți sau arestați, fără încuviințarea Camerei din care fac parte. Aceste
măsuri pot fi luate numai după ascultarea celui în cauză. Urmărirea și trimiterea în judecată a
parlamentarilor pot fi făcute numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, iar competența de judecată revine doar acestei instențe supreme.

Prin excepție, în cazul infracțiunilor flagrante, deputații sau senatorii pot fi reținuți și supuși
percheziției, fără încuviințarea prealabilă a Camerei din care fac parte, dar Ministrul justiției
este obligat să îl informeze pe președintele Camerei cu privire la măsurile luate. În situația în
care Camera constată că nu există temei pentru reținerea unui membru al său, va dispune
imediat revocarea acestei măsuri8. Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al
senatorilor precizează, prin art. 23 alin.(3), faptul că deputații și senatorii mai pot fi chemați în
faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată în calitate de martor. În cazul în
care li se solicită să depună mărturie asupra unor fapte sau informaţii de care au luat
cunoştinţă în exercitarea mandatului şi care au caracter clasificat, mărturia se va depune în

7
Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice, ediția 15, volumul II, Editura
C.H. Beck, București, 2017, pg. 206.
8
Constituția României, republicată M. Of. Nr. 767 din 31 octombrie 2003, Editura C.H.Beck, București, 2011,
pg. 17.

7
condiţiile Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi
completările ulterioare, şi cu informarea Biroului permanent al Camerei din care fac parte9.

Potrivit dispozițiilor regulamentare, cererea de reținere, arestare sau percheziție se

adresează președintelui Camerei de către ministrul justiției. Președintele Camerei o aduce la
cunoștința deputaților sau senatorilor, după care o trimite, de îndată, Comisiei juridice spre
examinare, care va întocmi un raport în termen de 3 zile. Hotărârea Comisiei se adoptă prin
votul secret al majorității membrilor săi. Cererea ministrului justiţiei, însoţită de raportul
Comisiei juridice, se supune spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei din care face parte
deputatul sau senatorul, în termen de 5 zile de la depunerea raportului. Camera hotărăşte
asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor prezenţi 10. Cererile privind ridicarea
imunității parlamentare se înscriu cu prioritate pe ordinea de zi11.

În cuprinsul Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor se aduc

precizări privind scopul imunității, menționându-se că deputaților și senatorilor li se asigură
un regim juridic derogatoriu de la dreptul comun în raporturile lor cu justiţia şi în scopul de a
le garanta independenţa (art. 20 alin.(1) ). Prin art. 21 alin.(1) aflăm că imunitatea
parlamentară nu este susceptibilă de suspendare sau de întrerupere şi nu se poate renunţa la
aceasta, fiind imperativă şi de ordine publică. Aceasta începe odată cu validarea mandatului
de deputat sau de senator şi încetează la data încheierii mandatului, în cazurile şi în condiţiile
prevăzute de Constituţie şi de prezenta lege (art. 21 alin. (3) ).

Imunitatea parlamentară este o garanție juridică a exercitării nestânjenite de către

deputați și senatori a activității lor, dar nu trebuie a fi interpretată ca o înlăturare a răspunderii
juridice pentru încălcarea legilor, ci ca o protecție împotriva eventualelor abuzuri sau presiuni.
Nu s-a dorit sustragerea parlamentarului de la rigorile legii, ci doar deplina libertate a opiniei
politice, fără teama că cineva ar avea posibilitatea să îl supună la presiuni ori împotriva sa să
se comită abuzuri. Imunitatea nu conferă parlamentarului privilegii absurde în raport cu
cerinţele legii penale. Ea nu-l protejează pe parlamentar decât în ceea ce priveşte faptele ilicite
care rezultă din voturile şi opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului ce i-a fost dat
(încredinţat) în mod democratic de către alegători. Nici senatorul ori deputatul, nici Camera
din care el face parte nu pot renunţa sau încuviinţa renunţarea la această imunitate, fiindcă ea
este dictată de un interes public şi, deci, este de ordine publică. Aşadar, imunitatea
9
Legea nr. 96 din 21 aprilie 2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, art. 23 alin. (3).
10
Idem, art. 24 alin. (1) - (5).
11
Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice, ediția 15, volumul II, Editura
C.H. Beck, București, 2017, pg. 207.

8
parlamentară prevăzută la art.72 alin.(1) din Constituţie reprezintă o garanţie a exercitării
mandatului, iar nu un privilegiu acordat parlamentarului ori o cauză de exonerare de
răspundere penală.

Anexa nr. 1

9
1. INCOMPATIBILITATE

- 1 Lipsă de compatibilitate Si: nepotrivire. 2 Nepotrivire de grupă sangvină între două

persoane. 3 (Jur) Interdicție legală ca o persoană să poată ocupa, simultan, două
funcții, două atribuții contradictorii prin caracterul lor. 4 (Mat) Însușire a unui sistem
de ecuații de a nu admite soluții comune pentru toate ecuațiile din sistem
(https://dexonline.ro/definitie/incompatibilitate).

- s. f. 1. Faptul de a fi incompatibil; nepotrivire, necompatibilitate. 2. (Jur.) Starea de

nepotrivire între două funcții, profesii sau sarcini, care face ca o persoană să nu le
poată exercita ori ocupa în același timp. 3. (Med.) Termen folosit de obicei în legătură
cu transfuziile de sânge pentru a arăta o nepotrivire de grupă sangvină. 4. (Mat.)
Caracteristică a unui sistem de ecuații sau inecuații de a fi incompatibil. 5. (Biol.)
Incapacitate a gameților masculini și feminini de a fuziona pentru a forma un zigot
viabil. – Din fr. Incompatibilité (Idem).

- s. f. 1. Faptul de a fi incompatibil; nepotrivire, necompatibilitate. 2. Interzicere

(prevăzută de lege) de a cumula două funcții, două atribuții care, prin caracterul lor,
sunt contradictorii. 3. (Med.) Termen folosit de obicei în legătură cu transfuziile de
sânge pentru a arăta o nepotrivire de grup sangvin. 4. (Mat.) Caracteristică a unui
sistem de ecuații sau inecuații de a fi incompatibil. – Din fr. Incompatibilité (Ibidem).

2. IMUNITATE:

- fr immunité, it immunita, lat immunitas, -atis] 1 (Med) Rezistență a organismului față

de acțiunea microbilor patogeni sau a produșilor toxici ai acestora. 2 (Jur) Calitate a
unei persoane de a nu putea fi trasă la răspundere, de a nu i se putea aplica nici o
pedeapsă în cazul în care ar comite un fapt penal. 3 (Înv; în societatea medievală)
Privilegiu acordat sau recunoscut la cerere, printr-un act al monarhului, stăpânilor de
pământ, de a judeca, de a strânge impozite, de a ridica la oaste etc. pe domeniile lor,
fără amestecul reprezentanților puterii centrale. 4 Ansamblu de drepturi de care se
bucură unele categorii de persoane. 5 (Îs) ~ parlamentară Situație de care se bucură
membrii unei adunări legislative, de a nu putea fi urmăriți sau arestați fără
aprobarea organului din care fac parte. 6 (Îs) ~ diplomatică Inviolabilitate juridică

10
 de care se bucură reprezentanții diplomatici, familiile lor etc. 7 (Fig) Imposibilitate de
a fi atins de vreun rău (https://dexonline.ro/definitie/imunitate).

- 1. (În societatea medievală) Privilegiu acordat sau recunoscut la cerere de către

monarh seniorului de a judeca, de a strânge impozite, de a ridica oastea etc. pe
domeniile lui în folos propriu. 2. Ansamblu de drepturi sau de privilegii de care se
bucură unele categorii de persoane. ◊ Imunitate parlamentară = dreptul membrilor
unui organ legislativ de a nu fi urmăriți, învinuiți și trimiși în judecată pe durata
mandatului decât cu aprobarea organului legislativ. Imunitate diplomatică = totalitatea
drepturilor de care se bucură în țara în care au fost acreditați sau prin care trec spre
acea țară reprezentanții și misiunile diplomatice, familiile lor, personalul
administrativ. – Din fr. immunité, lat. immunitas, -atis (Idem).

- s.f. 1. Stare a unui organism care a devenit rezistent față de anumite boli sau
otrăvuri. 2. Situația unei persoane care beneficiază de anumite prerogative sau scutiri
legale speciale în cadrul sarcinilor sau drepturilor pe care le are. ◊ Imunitate
parlamentară = situație de care se bucură membrii unei adunări legiuitoare de a nu
putea fi urmăriți sau arestați fără aprobarea organului din care fac parte; imunitate
diplomatică = inviolabilitate juridică de care se bucură reprezentanții diplomatici,
familiile lor etc. [Cf. fr. immunité, lat. immunitas] (Ibidem).

3. DEPUTAT:

- 1. Persoană aleasă pentru a face parte, pe o anumită perioadă, dintr-un organ

reprezentativ al statului. ♦ (În România) Parlamentar, membru al Camerei
Deputaților. 2. (Înv.) Persoană aleasă și trimisă într-o misiune importantă; delegat, sol.
– Din fr. député, it. Deputato (https://dexonline.ro/definitie/deputat)

-  1. Persoană aleasă prin vot ca reprezentant al unei părți a populației într-un organ al
puterii de stat. 2. Persoană însărcinată cu îndeplinirea unei misiuni.
[Cf. fr. député, it. deputato] (Idem).

11
- m. reprezentant ales de popor și trimis în Adunarea legislativă numită Camera
deputaților (Ibidem).

4. SENATOR:

- 1. S. m. Membru al senatului (https://dexonline.ro/definitie/senator).

5. PARLAMENTAR:

- 1 sm Persoană delegată pentru a duce tratative de armistițiu, de pace etc. cu inamicul;

delegat, sol, trimis. 2- Care ține de acțiunea de a parlamenta; 3 - Privitor la acțiunea de
a parlamenta; 4- Steag alb arborat de o solie
(https://dexonline.ro/definitie/parlamentar).
-  1. Care ține de parlament, privitor la parlament; din parlament. ♦ (Despre o formă de
stat) Cu parlament, bazat pe parlament. 2. Conform uzanțelor din parlament; p.
ext. care este de o politețe rigidă; ceremonios, protocolar. II. S. m. Membru al unui
parlament. – Din fr. parlementaire, it. Parlementario (Idem).
- 1. (În unele țări) Membru al parlamentului (deputat sau senator). 2. (Învechit)
Persoană delegată (de una din părți) pentru a duce cu inamicul tratative de armistițiu,
de pace; sol (Ibidem). 

Anexa 2

12
Identificați afirmația corectă:

1. Parlamentarii români pot ocupa:

a) funcții sau desfășura activități didactice, ori în domeniul cercetării științifice sau al creației
literar-artistice;
b) funcțiile de conducere și execuție din serviciile publice descentralizate ale ministerelor;
c) funcția de reprezentant al statului în adunările generale ale societăților comerciale.

Varianta corectă: a)
Argumentare: Prin Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în
exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și
sancționarea corupției, în art. 82 alin. 3 se menționează faptul că deputații și senatorii pot
exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației
literar-artistice.

Varianta b) nu poate fi acceptată, fiind contrazisă de dispozițiile art. 81 alin (2) din Legea nr.
161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților
publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției – Prin
funcții publice de autoritate, incompatibile cu calitatea de deputat sau de senator, se
înțelege.... funcțiile de conducere și execuție din serviciile publice descentralizate ale
ministerelor și celorlalte organe din unitățile administrativ-teritoriale și din aparatul propriu
și serviciile publice ale consiliilor județene și consiliilor locale, precum și funcțiile care,
potrivit legii, nu permit persoanelor care le dețin să candideze în alegeri.
Varianta c) nu este corectă, fiind contrazisă de prevederile art. 82 alin. (1), lit. c) a Legii
161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților
publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției -
Calitatea de deputat și senator este, de asemenea, incompatibilă cu exercitarea următoarelor
funcții sau calități: funcția de reprezentant al statului în adunările generale ale societăților
comerciale prevăzute la lit. a) (funcția de președinte, vicepreședinte, director general,
director, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la societățile
reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările

13
ulterioare, care desfășoară sistematic și efectiv activități comerciale, inclusiv băncile sau alte
instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare și la instituțiile publice).

2. Parlamentarii beneficiază de imunitate:

a) în toate cazurile, pe perioada mandatului;
b) odată cu validarea mandatului de deputat sau de senator;
c) la cerere.

Varianta corectă: b) Soluția este argumentată prin prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr.
96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor - Imunitatea parlamentară începe odată
cu validarea mandatului de deputat sau de senator şi încetează la data încheierii mandatului,
în cazurile şi în condiţiile prevăzute de Constituţie şi de prezenta lege.

Varianta a) nu poate fi acceptată, întrucât imunitatea parlamentară prevăzută la art.72 alin.(1)

din Constituţie reprezintă o garanţie a exercitării mandatului, iar nu un privilegiu acordat
parlamentarului ori o cauză de exonerare de răspundere penală. Prin art. 72 alin. (2) din
Constituție, se specifică faptul că deputații și senatorii pot fi urmăriți și trimiși în judecată
penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în
exercitarea mandatului... .
Varianta c) nu este corectă, deoarece, așa cum am putut observa în răspunsul oferit pentru
varianta corectă, imunitatea parlamentară începe odată cu validarea mandatului de deputat
sau de senator şi încetează la data încheierii mandatului, astfel încât imunitatea este o
garanție a exercitării nestânjenite a activității parlamentarilor, care nu se obține la cerere.

14
 Bibliografie

1. Constituția României, republicată M. Of. Nr. 767 din 31 octombrie 2003, Editura
C.H.Beck, București, 2011;

2. Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea

demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și
sancționarea corupției;

3. Legea nr. 96 din 21 aprilie 2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor;

4. Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice, ediția
15, volumul II, Editura C.H. Beck, București, 2017;

5. https://dexonline.ro/.

15