Adolf Hitler

Iesit din spital in mijlocul haosului social care a urmat infrangerii Germaniei, in
mai-iunie 1919 Hitler s-a implicat in politica la Munchen. In calitate de agent
politic al armatei, a intrat in micul Partid German al Muncitorilor din Munchen
(septembrie 1919). In 1920 a fost insarcinat cu propaganda partidului si a
parasit armata pentru a se dedica imbunatatirii pozitiei sale in cadrul partidului,
care, in acel an, a fost redenumit National-Sozialistische Deutsche Arbeiterpartei
(Nazi) – Partidul Muncitoresc German National-Socialist (Nazist). In acea vreme,
in Germania erau create conditiile favorabile pentru aparitia si cresterea
influentei unui asemenea partid. Resentimentele aparute ca urmare a pierderii
razboiului si severitatea conditiilor impuse de invingatori pentru incheierea pacii
se adaugau la suferintele economice, cauzand nemultumirea generala. Aceste
nemultumiri erau deosebit de accentuate in Bavaria, din cauza separatismului
traditional al regiunii si a opiniei proaste a locuitorilor sai fata de regimul
republican de la Berlin. In martie 1920, o incercare de lovitura de stat
intreprinsa de o mana de ofiteri, cu scopul de a instaura un guvern de dreapta,
s-a soldat cu un esec.

Munchen era locul de adunare pentru militarii nemultumiti, membrii Freikorps

(unitatile paramilitare germane), organizate in anii 1918-1919 din unitati ale
armatei germane care nu mai doreau sa se reintoarca la viata civila, precum si
pentru complotistii politici care se pronuntau impotriva republicii. Multi dintre
acestia au intrat in Partidul Nazist. O figura importanta a partidului era Ernst
Ruhm, ofiter in cadrul comandamentului districtual al armatei, care se alaturase
Partidului German al Muncitorilor inaintea lui Hitler si care l-a ajutat mult sa
avanseze in ierarhia partidului. Ernst Ruhm a instituit batalioanele de asalt,
„bratul puternic”, folosite de Hitler pentru protejarea intrunirilor partidului,
pentru atacarea socialistilor si comunistilor si pentru exploatarea violentei, in
scopul crearii iluziei de putere si tarie pe care o conferea aceasta. In 1921,
aceste trupe au fost organizate formal de Ruhm in armata particulara S.A.
(Sturmabteilung, ca batalioane de asalt). Ruhm a reusit totodata sa-si asigure
protectia guvernului bavarez, care depindea de comandamentul local al armatei
pentru mentinerea ordinii si care accepta tacit unele dintre tacticile teroriste
folosite de acesta.

Conditiile erau favorabile pentru dezvoltarea micului partid, iar Hitler era
suficient de abil pentru a le folosi la maximum. Cand s-a alaturat partidului, a
constatat ca acesta era ineficient, ca voia sa introduca un program bazat pe idei
nationaliste si socialiste, dar nu avea un tel precis, iar conducerea ii era
divizata. El a acceptat programul, dar l-a considerat doar un mijloc pentru a-si
atinge scopurile. Propaganda si ambitiile personale au cauzat frictiuni intre el si
alti sefi ai partidului. Hitler a contracarat incercarile acestora de a-l struni
amenintand ca-si da demisia si, deoarece viitorul partidului depindea de
capacitatea lui de a organiza propaganda si de a strange fonduri, oponentii sai
au cedat. In iulie 1921 a devenit sef al partidului, cu puteri aproape nelimitate.
Inca de la inceput, s-a angajat pe calea crearii unei miscari de masa ale carei
mijloace de seducere si putere sa fie suficiente pentru a-i face pe membrii lui
sa-i fie total loiali. S-a angajat intr-o propaganda dezlantuita prin intermediul
ziarului partidului, Vulkischer Beobachter (Observatorul Popular), achizitionat in
1920, si al intrunirilor politice a caror audienta a sporit curand de la cativa
participanti la mii de oameni. Cu personalitatea sa charismatica si cu o
conducere dinamica, a reusit sa atraga in jurul sau un nucleu de cadre de
conducere naziste devotate, oameni ale caror nume au devenit astazi sinonime
cu infamia: Alfred Rosenberg, Rudolf Hess, Hermann Guring si Julius Streicher.

Ascensiunea parditului si condamnarea lui Adolf Hitler

Apogeul acestei ascensiuni rapide a partidului s-a manifestat in tentativa de

lovitura de stat, puciul pornit dintr-o berarie din Munchen in noiembrie 1923,
cand Hitler si generalul Erich Ludendorff au incercat sa se foloseasca de confuzia
si opozitia accentuata fata de Republica de la Weimar pentru a-i forta pe liderii
guvernului bavarez si pe comandantul local al armatei sa proclame o revolutie
nationala. In invalmaseala care a urmat, politia si armata au tras in coloana de
manifestanti, omorand cativa dintre ei. Hitler a fost ranit si patru politisti au fost
ucisi. Judecat pentru tradare, a folosit aceasta situatie si uriasa publicitate de
care se bucura, in stilul sau caracteristic, in propriul avantaj. Din acest puci a
tras si o invatatura vitala – ca miscarea trebuie sa ajunga la putere prin
mijloace legale. A fost condamnat la cinci ani de inchisoare, dar a executat doar
noua luni, acestea in confortul relativ al castelului Landsberg. Hitler a folosit
acest timp pentru a dicta primul volum din Lupta mea (Mein Kampf), o
autobiografie politica, dar si un compendiu al multelor si diverselor sale idei.