SUPORT DE CURS 2

CONDUITA ÎN URGENȚE MEDICO-CHIRURGICALE, SITUAȚII DE CRIZĂ ȘI DE DEZASTRE

PROFESOR: EMILIA CÂMPEAN

 CRIZA DE ASTM BRONŞIC

Astmul bronşic este o criză de dispnee paroxistică expiratorie provocată de stenoza funcţională
spastică a bronhiilor.
Bronhospasmul se datorează contracţiei musculaturii edemului mucoasei bronşice şi
hipersecretiei bronşice, fenomene care duc la obstructia bronşică, care împiedică în special
eliminarea aerului în expiraţie.

1. Factori determinanţi şi predispozanţi

• Factori alergici (astmul extrinsec sau alergic)

Cele mai obişnuite alergene sunt: praful de casă, polenul, pulberile, părul de animal, alergenele
alimentare (carne, albuş de ou, lapte, peşte), unele medicamente (penicilină, analgetice), detergenți,
coloranţi.
• Factori nealergici (astmul intrinsec): rolul cel mai important îl au factorii infecţioşi (bronşite
cronice, sinuzite etc.).
Apariţia crizelor poate fi favorizată de expuneri la frig, ceaţă, umezeală, trecerea bruscă de la aer
cald la aer rece, precum şi de factori emoţionali .
2. Simptomatologie

Criza de astm bronşic începe de regulă brusc, survine mai frecvent noaptea. Accesul este precedat
uneori de o stare prodromală (strănut, hidroree nazală, tuse uscată).
Criza de astm se caracterizează prin:
- Dispnee cu caracter expirator prelungit: brahipnee, cu expiraţie forţată (laborioasă şi zgomotoasă)
şuierătoare.
- Dispneea este urmată de tuse şi expectorație mucoasă, filantă, eliberatoare.
- Bolnavul este găsit în poziţie şezând ( ortopnee ), cu capul înclinat spre spate şi sprijinit în mâini
- Faciesul exprimă spaimă şi sete de aer: exoftalmie,gură întredeschisă.
- Tegument palid-cenuşiu acoperit de transpirații reci.
- Hipersonoritate pulmonară, murmur vezicular diminuat, raluri sibilante și ronflante.
- Brahicardie.
- Criza are durată variabilă (1/4 oră - 3 ore) şi se termină relativ brusc.

3. Conduita de urgență

Crizele de astm bronşic se pot trata şi în condiții ambulatorii:

• Bolnavul, menținut în pozitie şezândă, sprijinit în pozitia cea mai comodă, va fi şters de
transpiratii.
· • Până la venirea medicului care este chemat imediat, vor fi date bolnavului:
- antispastice: papaverină, lizadon
- dilatatoare ale bronhiilor: eufilină, miofilin
- simpaticomimetice: tablete de efedrină, asmofug, asmopent, alupent, berotec în inhalații sau sub
formă de spray.
Atenție! În cazul primului acces de astm apărut la un bolnav în ale cărui antecedente nu sunt
semnalate crize de astm bronşic sau care este cunoscut ca hipertensiv sau are valori ale T.A.
crescute, se evită simpaticomimeticele. \
• Medicul va face apoi indicația medicaţiei de urgenţă, medicamentele uzuale de urgenţă fiind:
- miofilin (bronhodilatator) 1-2 fiole a 0,24 g în injectie intravenoasă. Se administrează lent (3-5
minute)
- hemisuccinat de hidrocortizon 50-200 mg. i.v. (în cazul în care criza nu cedează la miofilin)
- oxigenoterapie. Prin sondă introdusă prin nările bolnavului până în faringe (6-8 cm) oxigenul se
administrează umidificat cu debit de 6-8 1/minut.
În caz de ineficienţă se recurge şi la alte medicamente:
- sulfat de magneziu injectat i.v. lent (10-20 ml).
Se continuă administrarea de:
- simpaticomimetice sub formă de inhalaţii ( asmopent, alupent, berotec, solbutamol), bronhodilatin
sublingual;
- efedrină (fiole a 1 ml 5% în injectii s.c. 1-2 fiole ), adrenalină (fiole a 1 ml. 1⁒ injectate
subcutanat).
Atenție! Simpaticomimeticele sunt contraindicate la hipertensivi, coronarieni, hipertiroidieni.

De reținut:
Asistenta trebuie să ştie să diferentieze astmul bronşic de astmul cardiac sau de edemul pulmonar
acut, pentru a se evita greşelile fatale în conduita de urgentă. Se diferenţiază în primul rând prin
caracterul dispneii. Astfel, în astmul cardiac dispneea este polipneică, predominant inspiratorie,
bolnavul este înclinat înainte, rezemat în mâini, cu umerii ridicaţi, tahicardie. Criza poate evolua
sub o formă gravă: edem pulmonar, când sufocarea se agravează, cianoză, expectoraţie spumoasă
rozată.
 STAREA DE RĂU ASTMATIC

Este stadiul clinic cel mai sever al astmului bronşic. Se manifestă printr-un sindrom asfzxic
(crize prelungite). Poate să dureze chiar peste 24 de ore.

1. CAUZE DECLANȘATOARE

- Infectia bronşică difuză (bacteriană, virotică)

- Reactii alergice imediate, provocate de medicamente, de prafuri alergizante din atmosferă etc.
- Abuzul de simpaticomimetice, bronhodilatatoare.
- Medicamente sedative, ·opiacee, tranchilizante, prin deprimarea centrului respirator.
- Suprimarea brutală a corticoterapiei.
- Utilizarea necorespunzătoare a oxigenului.

2. TABLOUL CLINIC

• Bolnavul stă în poziţie şezândă, cu toracele împins înainte, cu faţa anxioasă şi semne de
insuficiență respiratorie accentuată.
• Polipnee, cu expiratie prelungită şi tiraj.
• Cianoză.
• Transpiratiile profuze chinuiesc bolnavul, care este "lac de apă".
• Absenta tusei şi expectoraţiei.
• Diminuarea extremă a murmurului vezicular, raluri bronşice mari şi mici (la auscultaţie).
Atenție! Pentru asistentul medical este greu să facă diagnosticul diferențial cu edemul pulmonar acut
(E.P.A.), astmul cardiac, embolia pulmonară, pneumotoraxul spontan, bronhopneumopatia
obstructivă cronică acutizată (BPOC). Trebuie totuşi să se orienteze, să se informeze despre unele
antecedente ale bolnavului:
- dacă bolnavul este un vechi astmatic (în absenta unei cardiopatii stângi); dacă este purtător
al unei BPOC; de existenta unor antecedente cardiace. De asemenea, diferențierea se mai
poate face ţinând seama de caracterul dispneii; în edemul pulmonar cardiogen (forma severă a
astmului cardiac) dispneea este predominant inspiratorie, iar zgomotul şuierător este prezent
atât în inspiraţie, cât şi în expiraţie.

3. CONDUITA DE URGENȚĂ

- orice bolnav în stare de rău astmatic trebuie internat de urgenţă în spital într-o secţie de interne;
când starea bolnavului nu este critică, se explică necesitatea de a tuşi şi expectora şi nevoia de a
rămâne pe cât posibil în stare de veghe până la instalarea echilibrului respirator.
- în cazurile de gravitate extremă, se transferă în secţia de terapie intensivă, unde pot fi practicate
intubaţia traheală, aspiratia bronşică şi ventilaţia mecanică.

4. MEDICAȚIA DE URGENȚĂ

• Bronhospasmolitice: miofilin 2 fiole în perfuzie cu ser glucozat 5%;

• hemisuccinat de hidrocortizon în doză iniţială de 50 mg (2 fiole) i.v., apoi câte 25 mg (1 fiolă)
din 4 în 4 ore, timp de 24 de ore.
În cazurile grave doza iniţială recomandată-este mult mai mare (100-250 mg) apoi 50 mg, respectiv
100 mg din 4 în 4 ore;
• oxigenoterapie (se instituie încă de la domiciliu);
• antibiotice şi chimioterapice se administrează numai în cazuri de suprainfecţii bronşice, conform
antibiogramei.
Se pot folosi:
- biseptol de 3 ori o tabletă/zi,
- vibramycin 200 mg în prima zi şi apoi câte 100 mg/zi ( 1 capsulă),
- tetraciclină 2 g/zi.
Important! Se evită penicilina care este unul din antibioticele cele mai alergizante.
Nu vor fi administrate: morfină, mialgin şi nici sedative sau tranchilizante.
Psihoterapie susţinută de încurajare a bolnavului aflat în criză.

Tratamentul de fond (între crize) indicat de medic, cuprinde:

- înlăturarea cauzei care a determinat alergia (măsuri antialergice: vaccinări, desensibilizări,
substante antialergice); prevenirea şi tratamentul infecţiei bronşice; viaţă liniştită în aer uscat,
gimnastică respiratorie; cure balneo-climaterice în stațiunile recomandate de medic.
Toate acestea trebuie cunoscute şi de asistenta medicală, care va participa la dispensarizarea
bolnavului prin: acţiuni de educatie sanitară, aplicarea tratamentelor prescrise de medic şi la nevoie,
în lipsa medicului, va acorda primul ajutor.