Enigma Otiliei de George Călinescu

Roman interbelic, realist, obiectiv, balzacian, de iubire, citadin

Specie a epicii de mare întindere, cu numeroase personaje, romanul obiectiv şi realist comunică,
indirect, mesajul autorului, prin intermediul naratorului obiectiv, omniscient, heterodiegetic şi
ubicuu/omniprezent, dar şi al personajelor implicate într-o acţiune polifonică. Roman interbelic
realist, tradiţional, de factură balzaciană, în care se regăsesc, deopotrivă, elemente clasice, realiste,
romantice şi moderne, Enigma Otiliei (1938) de George Călinescu dezvoltă teme specifice realismului
balzacian, cum ar fi: condiţia orfanului, iubirea, casatoria, paternitatea, moştenirea, parvenirea, toate
acestea fiind proiectate pe fundalul de fresca al burgheziei bucureştene, de la începutul secolului al XX-
lea, la care se adaugă elementele de bildungsroman, prin descrierea modului in care tânărul orfan Felix,
venit de la Iaşi, trăieşte experienţa romantică a iubirii pt. Otilia, construindu-şi cariera de medic. Titlul
metaforic, format din substantivul comun enigma şi atributul substantival Otiliei are funcţia de a
anticipa o acţiune, în centrul căreia se află personajul feminin eponim, şi de a evidenţia misterul
feminităţii La presiunea editorului, romancierul a schimbat titlul iniţial, Părinţii Otiliei, acceptând forma
actuală.

Structura romanuluii este una circulară, simetrică, debutând cu motivul sosirii tânărului orfan Felix
Sima, de la Iaşi, la unchiul său Costache Giurgiuveanu, pentru a studia medicina. Descrierea străzii
Antim, din Bucureşti, într-o zi de vară a anului 1909, include numeroase detalii de arhitectură,
aparţinând unui narator obiectiv, omniscient şi erudit în materie de arhitectură, artă, stiluri. Incipitul
romanului realist fixează, în mod verosimil, reperele temporale: ... o seară de la începutul lui iulie 1909 ,
dar şi reperele spaţiale, prin descrierea balzaciană, de la exterior spre interior, a cartierului, a străzii, a
casei. În finalul romanului, personajul Felix Sima revine în acelaşi loc, reamintindu-şi cuvintele cu care
îl întâmpinase unchiul său: Aici nu stă ni-nimeni!

Acţiunea evoluează pe mai multe planuri: în primul este urmărită viaţa de familie a clanului Tulea,
înrudit cu bătrânul Costache Giurgiuveanu; între aceştia există relaţii conflictuale, generate de interesul
pentru averea lui moş Costache, iar al doilea plan narativ urmăreşte povestea de iubire dintre Felix şi
Otilia, cea mai interesantă relaţie existentă între personajele romanului, proiectată pe fundalul unei
prezentări monografice a lumii bucureştene de la începutul secolului al XX-lea.
Aparţinând unui roman realist, personajele tipice evoluează în împrejurări tipice, fapt ce conferă
verosimilitate scriiturii. Acestea sunt: adolescenta romantică, devenită ulterior femeia cochetă (Otilia),
tânărul medicinist, romantic (Felix, avarul (Costache Giurgiuveanu), avocatul fără scrupule ( Stănică
Raţiu), cel care va declanşa criza fatală a bătrânului, şi-i va sustrage banii, fata bătrână (Aurica), baba
absolută (Aglae), actriţa întreţinută, soţia înşelată .. Între aceştia există relaţii conflictuale, generate de
interesul pentru averea proprietarului, în casa căruia se desfăşoară acţiunea.

Otilia este personajul principal, eponim şi rotund, iar portretul său este realizat cu ajutorul tehnicii
moderne a oglizilor paralele, numită şi poliedrică, evidenţiindu-se astfel psihologia feminină, incertă şi
enigmatică. Personalitatea sa se proiectează în moduri diferite în conştiinţele celorlalte personaje, care
devin reflectori, cotribuind, prin caracterizarea directă, la evidenţierea complexităţii potretului moral.
Pentru Felix este adorabilă, cultă, talentată, o fată superioară. Pascalopol vede în ea o ştrengăriţă, o
artistă, bătrânul Costache o consideră fe-fetiţa mea, în timp ce Stănică Raţiu o numeşte deşteaptă
pentru că se descurcă, iar Aglae o dispreţuieşte, atribuindu-i cuvântul depreciativ stricată. Pentru
Aurica, tipul fetei bătrâne, Otilia este o posibilă rivală, iar Titi se simte atras de ea, ca de orice femeie.
Având o funcţie caracterizantă, substantivul comun enigma, urmat de atributul substantival Otiliei, are
rolul de a evidenţia misterul feminităţii, perceput din perspectiva romantică a tânărului Felix şi din cea a
moşierului Leonida Pascalopol. Portretul fizic sugerează tinereţe, frumuseţe şi distincţie, fiind realizat
prin caracterizarea directă a naratorului obiectiv şi omniscient: Otilia are 18-19 ani, faţa măslinie,
nasul mic, ochii foarte albaştri. Cu ajutorul tehnicii numite comportamentism şi prin cea a
caracterizării indirecte sunt evidenţiate trăsăturile eroinei: cântă la pian, aleargă şi se bucură de
libertate la moşia lui Pascalopol, însoţită de Felix; dezordinea din camera ei este una de tip boem,
deoarece partiturile pentru pian sunt amestecate cu toaletele, dantelele etc. Obiect cu valenţe
simbolice, oglinda cu trei feţe, din camera acesteia, este expresia reflectării diferite în conştiinţa celor
trei bărbaţi, ilustrând totodată conceptul numit mise en abîme (punere în abis). O altă trăsătură a Otiliei
este dragostea sinceră, filială, cât şi respectul pe care ştie să le exprime faţă de tutorele său, Costache
Giurgiuveanu.

Comportamentul ei contradictoriu, relaţia ei cu tânărul student şi familiaritatea cu vârstnicul moşier

Leonida Pascalopol sunt evidenţiate încă din incipit, în episodul reuniunii familiale din casa lui moş
Costache. Personaj rotund, prin complexitatea sa, Otilia este imprevizibilă, capricioasă, contradictorie,
capabilă să influenţeze celelalte personaje masculine din jurul său; fiind deopotrivă copilăroasă şi
matură, expansivă şi interiorizată, raţională şi impulsivă. Comportamentul ei este derutant atât pentru
Felix, cât şi pentru Pascalopol. Ea oscilează între cel doi, optând pentru moşier, ipostaziere a paternităţii
regăsite, care îi asigură protecţie şi o existenţă liniştită. Otilia petrece o noapte în camera lui Felix, iar
dimineaţa părăseşte ţara, alături de Pascalopol, pe care îl va părăsi ulterior pentru un alt bărbat. Cu
ajutorul autocaracterizării, este evidenţiat spiritul reflexiv al acesteia: se consideră mediocră,
relativizându-şi frumuseţea: noi nu trăim decât cinci-şase ani....Pe urmă am să capăt cearcăne la ochi,
zbârcituri pe obraz. Portretul eroinei moderne este completat, în finalul romanului, prin imaginea din
fotografie a unei actriţe vulgare. Felix îl întâlneşte pe Pascalopol în tren, care îi arată fotografia unei
Otilii care-şi pierduse enigma adolescenţei.

În opinia mea, romanul călinescian impune o viziune realistă asupra lumii româneşti de tip citadin, iar
influenţele balzaciene nu exclud perspectiva caricaturală şi comică asupra tipologiei prezentate. Pe
acest fundal se conturează iubirea imposibilă, romantică, pasională şi ambiguă a unei protagoniste
care cunoaşte gloria şi declinul propriei seducţii. Referitor la această operă literară, Nicolae Manolescu
afirmă în studiul Arca lui Noe că este un roman de critic, în care realismul , balzacianismul şi
obiectivitatea au devenit program estetic.

Caracterizarea personajului principal Otilia din romanul realist,

obiectiv, interbelic

Enigma Otiliei de George Călinescu

Personaj principal, eponim, rotund, Otilia, din romanul călinescian Enigma Otiliei, ilustrează misterul
feminităţii. Aparţinând unui roman realist şi obiectiv, personajul feminin este caracterizat în primele
capitole prin tehnica numită comportamentism, fiind descrise, în mod veridic, gesturile, atitudinile şi
comportamentul, evitându-se însă investigaţia psihologică.. Incipitul romanului realist fixează, în mod
verosimil, reperele temporale: ...o seară de la începutul lui iulie 1909, dar şi reperele spaţiale, prin
descrierea balzaciană a străzii Antim, a detaliilor de arhitectură exterioară, dar şi interioară.
Personajele sunt reunite în jurul mesei de joc din casa lui moş Costache. Procedeele de caracterizare
sunt diverse, deoarece, în primele capitole, Otilia este descrisă cu ajutorul focalizării externe, pentru ca,
ulterior, să fie valorificată tehnica pluriperspectivismului, prin reflectarea diferită în conştiinţa celorlalte
personaje, fapt sugerat, în plan simbolic, de oglinda cu cele trei laturi din camera fetei; de asemenea,
obiectul ei preferat, pianul, reprezintă un alt element emblematic pentru spiritul ei liber, de artistă.
Aceasta este singura persoană din casă care dovedeşte ospitalitate şi îl protejează pe noul venit, Felix.
Tehnica modernă a oglizilor paralele evidenţiază psihologia adolescentei, incertă şi enigmatică.
Personalitatea sa se proiectează în moduri diferite în conştiinţele celorlalte personaje, care devin
reflectori, contribuind la caracterizarea directă. Pentru Felix, este adorabilă, cultă şi talentată. Acesta
oferă lectorului primele trăsături ale portretului fizic: ...un cap prelung şi tânăr de fată, încărcat cu
bucle, căzând până pe umeri. Imaginea adolescentei este conturată în antiteză cu cea a fetei bătrâne
Aurica, ceea ce evidenţiază frumuseţea şi spontaneitatea fetei. Pascalopol o consideră talentată,
bătrânul Costache o iubeşte ca pe propriul copil, în timp ce Stănică Raţiu o consideră deşteaptă; iar
Aglae o numeşte stricată. Având o funcţie caracterizantă, substantivul comun enigma are rolul de a
evidenţia eternul feminin, perceput din perspectiva lui Felix Sima şi a lui Leonida Pascalopol.
Caracterul contradictoriu al eroinei este evidenţiat mai ales prin caractrerizarea indirectă, reieşind
din fapte, gesturi, cât şi din relaţiile cu celelalte personaje: cântă la pian, aleargă şi se bucură de
libertate la moşia lui Pascalopol, fiind însoţită şi de Felix. C aracterizarea directă, aparţinând
naratorului, subliniază faptul că aceasta este pasionată de lectură, citeşte în franceză, îi place arta
(este studentă la Conservator) şi are o atitudine dezinteresată faţă de averea lui Moş Costache,
Portretul fizic, realizat prin caracterizarea directă , cu ajutorul descrierii, sugerează tinereţe, frumuseţe
şi distincţie.: Otilia are 18-19 ani, faţa măslinie, nasul mic, ochii albaştri. Comportamentul
contradictoriu, marcat de ambiguităţi, relaţia ei cu tânărul student şi familiaritatea cu vârstnicul
moşier Pascalopol sunt evidenţiate încă din incipit, în episodul reuniunii familiale din casa lui moş
Costache Giurgiuveanu..

Caracterizarea indirectă rezultă , de asemenea, din relaţia de dragoste a celor doi protagonişti, Otilia şi
Felix, relaţie care se conturează treptat, în paralel cu celelalte evenimente care se consumă în casa
bătrânului. Acţiunea se desfăşoara pe mai multe planuri narative, in care sunt implicate şi caracterizate,
direct sau indirect, cele două personaje tipice, care evoluează in împrejurări tipice, ceea ce reprezintă
o trăaătură a romanului realist. Conflictul este dat de relaţiile tensionate dintre cele două familii
înrudite, iar conflictul erotic este marcat de rivalitatea existentă între studentul Felix si vârstnicul
moşier Leonida Pascalopol, amândoi îndrăgostiţi de Otilia, fiica fostei soţii a bătrânului Costache
Giurgiuveanu, care o iubeste sincer, patern, desi nu se decide sa-i treaca averea pe numele ei. Cele
două personaje principale, Felix si Otilia, în jurul cărora se construieşte acţiunea romanului, alcătuiesc
un cuplu care ilustrează tema iubirii. Reprezentând, iniţial , tipul adolescentei romantice, inteligenta si
talentata, Otilia este un personaj rotund şi mobil, care va ilustra, in finalul romanului , tipologia femeii
frivole, asa cum rezultă din fotografia pe care Pascalopol, părăsit si el de aceasta, i-o arata lui Felix. Între
cele două personaje ale cuplului există insă câteva similitudini care fac posibilă apropierea lor: condiţia
sociala de orfani, dar si cea de studenţi, ambii având acelaşi tutore...Generoasă, aceasta îi oferă camera
ei, pentru a-l găzdui în prima noapte, prilej cu care Felix descoperă, indirect, proiecţia personalităţii
feminine, în amestecul de boem de obiecte. Afecţiunea studentului se transformă într-o iubire
romantică, în care Otilia reprezintă idealul de feminitate, însă comportamentul ezitant, schimbările de
atitudine şi cochetăria acesteia cu Pascalopol îl dezorientează pe tânărul care vede în ea o enigmă. La
început, ea face cateva observaţii pertinente în legătură cu efemeritatea tinereţii şi a frumuseţii
feminine: Noi nu trăim decât patru-cinci ani. ....Pe urmă am să capăt cearcăne la ochi, zbârcituri pe
obraz. Folosind procedeul autocaracterizării, ca prilej de a-şi recunoaşte defectele, aceasta afirmă:
Eu am un temperament nefericit: mă plictisesc repede, sufăr când sunt contrariată. Prezentarea relaţiei
de iubire dintre cei doi studenţi orfani se constituie într-o modalitate de caracterizare indirectă, prin
fixarea unor fapte, replici sau gesturi. Inteligentă, talentată şi contradictorie, Otilia pleacă, pe
neaşteptate, la Paris, cu Pascalopol, lăsându-i lui Felix posibilitatea de a se realiza profesional,
devenind un medic apreciat. În epilog, este prezentată scena întâlnirii din tren a celor doi bărbaţi, în
care fostul soţ afirmă că i-a oferit libertatea, fixând, sub forma unei caracterizări directe, principalele
trăsături de caracter:...delicioasă, ciudată, o enigmă. . Pentru Felix, imaginea din fotografie a celei pe
care o iubise exprimă acum doar platitudine feminină..

În opinia mea, romanul călinescian impune o viziune realistă asupra lumii româneşti de tip citadin, iar
influenţele balzaciene nu exclud perspectiva caricaturală şi comică asupra tipologiei prezentate. Pe
acest fundal se conturează iubirea imposibilă, romantică, pasională şi ambiguă a unei protagoniste
care cunoaşte gloria şi declinul propriei seducţii. Referitor la această operă literară, Nicolae Manolescu
afirmă în studiul Arca lui Noe că este un roman de critic, în care realismul , balzacianismul şi
obiectivitatea au devenit program estetic.
 Baltagul de Mihail Sadoveanu

Prezentarea relaţiei dintre doua personaje aparţinand unei creaţii epice

Text suport: romanul Enigma Otiliei de G. Călinescu.

Personaje:Felix si Otilia

Roman interbelic realist, cu un narator omniscient, obiectiv, heterodiegetic si omniprezent, Enigma

Otiliei (1938) de George Călinescu dezvoltă teme specifice realismului balzacian, cum ar fi: condiţia
orfanului, iubirea, casatoria, paternitatea, moştenirea, parvenirea, toate acestea fiind proiectate pe
fundalul de fresca al burgheziei bucureştene, de la începutul secolului al XX-lea, la care se adaugă
elementele de bildungsroman, prin descrierea modului in care tânărul orfan Felix, venit de la Iaşi,
trăieşte experienţa romantică a iubirii pt. Otilia, construindu-şi cariera de medic. Referitor la această
operă literară, Nicolae Manolescu afirmă în studiul Arca lui Noe că este un roman de critic, în care
realismul , balzacianismul şi obiectivitatea au devenit program estetic .

Relaţia de dragoste a celor doi protagonişti se conturează treptat, în paralel cu celelalte evenimente
care se consumă în casa tutorelui şi unchiului, moş Costache.. Acţiunea se desfăşoara pe mai multe
planuri narative, in care sunt implicate şi caracterizate, direct sau indirect, mai multe personaje tipice,
care evoluează in împrejurări tipice: , Felix Sima (ambiţiosul studios), Costache Giurgiuveanu (avarul),
Aglae Tulea (baba absolută), Stănica Raţiu (parvenitul)., fata bătrâna (Aurica) etc. Un element de
modernitate îl constituie existenţa personajului atipic, Otilia, despre care în incipit se pot afla trăsături
fizice ce nu susţin totuşi incadrarea în tipologia adolescentei cochete. Portretul acesteia se realizează cu
ajutorul unei tehnici moderne, cea a oglinzilor paralele sau a reflectării poliedrice. Pe parcursul
romanului se construieşte imaginea unui personaj tridimensional din afirmaţiile celor care o cunosc şi
relaţionează cu aceasta (frecvent contraditorii), dar şi din reacţiile inconstante ale fetei.

Conflictul romanului este dat de relaţiile tensionate dintre cele două familii înrudite, rivind
averea bătrânului, iar conflictul erotic este generat de rivalitatea existentă între studentul Felix si
moşierul Leonida Pascalopol, amândoi îndrăgostiţi de Otilia, fiica fostei soţii a lui Costache
Giurgiuveanu, pe care o iubeste sincer, patern, desi nu se decide sa-i treaca moştenirea pe numele ei.
Cele două personaje principale, Felix si Otilia, în jurul cărora se construieşte acţiunea romanului,
alcătuiesc un cuplu care ilustrează tema iubirii. Personajul masculin reprezintă tipul intelectualului, in
formare, ambiţios, studios, conştient de faptul că doar printr-o carieră ştiinţifică se poate realiza şi în
plan social. Reprezentând, iniţial, tipul adolecentei romantice, inteligenta si talentata, Otilia este un
personaj rotund şi mobil, care va ilustra, in finalul romanului , tipologia femeii frivole, asa cum rezultă
din fotografia pe care Pascalopol, părăsit si el de aceasta, i-o arata lui Felix. Între cele două personaje ale
cuplului există insă câteva similitudini care fac posibilă apropierea lor: condiţia sociala de orfani, dar si
cea de studenţi, el la medicina, iar ea la Conservator. Incipitul romanului realist fixează, în mod
verosimil, reperele temporale: ...o seară de la începutul lui iulie 1909, dar şi reperele spaţiale, prin
descrierea balzaciană a străzii Antim, a detaliilor de arhitectură exterioară, dar şi interioară.
Personajele sunt reunite în jurul mesei de joc din casa lui moş Costache. Perceput ca un intrus, Felix
Sima pătrunde în acest mediu, fiind caracterizat în mod direct de naratorul obiectiv, care conturează
portretul fizic, cu ajutorul descrierii: are optsprezece ani, poartă încă uniformă de licean, faţa este
juvenilă şi prelungă. Tot în această secvenţă este sugerată o trăsătură dominantă a portretului moral,
ambiţia, cu ajutorul epitetului: notă voluntară. Procedeele de caracterizare sunt diverse, deoarece, în
primele capitole, Otilia este descrisă cu ajutorul tehnicii numită comportamentism, fiind astfel
surprinse doar gestica si comportamnetul, cu ajutorul focalizării externe, pentru ca, ulterior, să fie
valorificată tehnica pluriperspectivismului, prin reflectarea diferită în conştiinţa celorlalte personaje,
fapt sugerat, în plan simbolic, de oglinda cu cele trei laturi din camera fetei; un alt obiect emblematic,
având o funcţie caracterizantă, preferat de adolecenta cultivată, este pianul. Ea este singura persoană
din casă care dovedeşte ospitalitate şi îl protejează pe noul venit.Caracterizarea directă a Otiliei este
realizată de către Felix, devenit personaj-reflector, care oferă lectorului primele trăsături ale portretului
fizic: ...un cap prelung şi tânăr de fată, încărcat cu bucle, căzând până pe umeri. Imaginea adolescentei
este conturată în antiteză cu cea a fetei bătrâne Aurica, ceea ce subliniază frumuseţea şi
spontaneitatea fetei.Generoasă, aceasta îi oferă camera ei, pentru a-l găzdui în prima noapte, prilej
cu care Felix descoperă, indirect, proiecţia personalităţii feminine, în amestecul de toalete, partituri si
prfumuri. Afecţiunea studentului se transformă într-o iubire romantică, în care Otilia reprezintă idealul
de feminitate, însă comportamentul ezitant, schimbările de atitudine şi cochetăria acesteia cu
Pascalopol îl dezorientează pe tânărul care vede în ea o enigmă. La început, ea face cateva observaţii
pertinente în legătură cu efemeritatea tinereţii şi a frumuseţii feminine: Noi nu trăim decât patru-cinci
ani. Folosind procedeul autocaracterizării, ca prilej de a-şi recunoaşte defectele, aceasta afirmă: Eu
am un temperament nefericit: mă plictisesc repede, sufăr când sunt contrariată. Prezentarea relaţiei
de iubire dintre cei doi studenţi orfani se constituie într-o modalitate de caracterizare indirectă, prin
fixarea unor fapte, replici sau gesturi; inteligentă, talentată şi contradictorie, Otilia pleacă, pe
neaşteptate, la Paris, cu Pascalopol, lăsându-i lui Felix posibilitatea de a se realiza profesional, devenind
un medic apreciat .

În epilog, este prezentată scena întâlnirii din tren a celor doi bărbaţi, în care fostul soţ afirmă că i-a
oferit libertatea, fixând, sub forma unei caracterizări directe, principalele trăsături de
caracter:...delicioasă, ciudată, o enigmă. Pentru Felix, imaginea din fotografie a celei pe care o iubise
exprimă acum doar platitudine feminină..

În opinia mea, relaţia existentă la nivelul acestui cuplu dezvăluie mecanismele complicate ale
unui anumit tip de feminitate, evidenţiind totodată psihologia unei iubiri autentice, care va esua
tocmai din cauza enigmei ce învăluie acest sentiment. De asemenea, romanul călinescian impune o
vizine realistă asupra burgheziei româneşti, pe fundalul căreia se conturează iubirea romantică şi
enigmatică a unei protagoniste care cunoaşte gloria şi declinul.