UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” SIBIU

Facultatea de Ştiinţe Economice

Master B08 – Expertiză contabilă şi audit

PROIECT LA DISCIPLINA

UTILIZAREA SISTEMELOR INFORMATICE ECONOMICE

Conducător ştiinţific:
Conf.dr. Marian Cristescu
Masterand anul I:
CINDULET ALEXANDRA-GEORGIANA

IUNIE 2019
SIBIU

1
 CAPITOLUL I
MODELAREA CONCEPTUALĂ A DATELOR
MODELUL ENTITATE - ASOCIERE

1.1. Concepte de bază

Entitate: - reprezentarea unui "obiect" concret sau abstract care:
- aparţine spaţiului problemei de rezolvat (face parte sau este relevant pentru realitatea
observată);
- are o existenţă de sine stătătoare;
- poate fi identificat în raport cu celelalte obiecte de acelaşi tip.
Tipul entitatii:- multimea tuturor entitatilor care prezinta aceleasi caracteristici
Ex: Clienti, produse, comanda, nota predare, operaţie tehnologică,
O entitate este reprezentată printr-un ansamblu de atribute.
Atribut: defineste o caracteristică sau o proprietate a unei entităţi
Entitatea este percepută aici ca un tip de “obiecte”. Fiecare obiect individual constituie o
realizare a entităţii respective.
Atributele au, la rândul lor, aceeaşi conotaţie tipologică, în sensul că despre orice
realizare a unei anumite entităţi se cunosc aceleaşi atribute, dar pentru fiecare dintre acestea
conţinutul sau valoarea atributelor respective diferă.
Atributele pot fi clasificate dupa:
a) Complexitate:
- elementare(simple) ale caror realizari nu pot fi descompuse
- decompozabile(complexe): ale caror realizari pot fi descompuse
b) Realizarile pe care le pot prezenta atributele :
- obligatorii prezinta obligatoriu o realizare(sintagma NOT NULL)
- optionale pot sa nu prezinte nici o valoare
- monovaloare: prezinta o singura valoare in cadrul entitatii
- multivaloare:atribute care prezinta mai multe realizari in cadrul aceleasi entitati
Reguli privitoare la atribute:
-fiecare atribut poate apare într-o singură entitate (principiul nonredondanţei)
- un atribut poate avea numai valori elementare.

2
 Obiectul compozit(Compus)- contin mai multe atribute multivaloare.
Identificatorul entităţii: un atribut sau un grup de atribute care primesc valori unice
pentru fiecare realizare a entităţii respective şi pot servi astfel pentru identificarea fără echivoc a
acestora.
Pentru simplitate se recurge frecvent la coduri care sunt atribute construite special astfel
încât să răspundă cerinţelor de identificare (ex: marcă salariat) sau la atribute de tip "număr de
ordine" sau "număr de apariţie" (ex: numărul de inventar al unui mijloc fix).
În reprezentarea grafică, identificatorul entităţii se subliniază.
Asocierea: reprezentarea legăturii sau corespondenţei existente între două sau mai multe
realizări de entităţi. O asociere nu are existenţă de sine stătătoare, depinzând de existenţa
realizărilor de entităţi pe care le leagă.; în consecinţă, nu are identificatori specifici.
O asociere poate avea atribute proprii.
Entităţile care participă la o asociere constituie colecţia acesteia.
Numărul de entităţi care participă la o asociere formează dimensiunea sau gradul acesteia (mai
mare sau egală cu numărul de entităţi al colecţiei).
Cardinalitatea minimală / maximală exprimă modul de participare al realizărilor
fiecărei entităţi la asociere ( valori uzuale:0,1; 1,1; 0,n; 1,n ).

Reprezentarea grafică:
Asociere

Nume Cardinalitate
asociere
minimalã maximalã

ANGAJAT ÎNCADRAT-LA COMPARTIMENT

1,n 1,n
Data încadrãrii Cod compartiment
Marcă
Nume Den compartiment
Prenume
Data nasterii Atribut al asocierii

unar
Colecţie: ANGAJAT, COMPARTIMENT
Dimensiune: 2 (asociere binarã)
Între realizările aceloraşi entităţi pot exista mai multe asocieri diferite, cu semantică şi
cardinalităţi distincte.

3
 Asociere reflexivă: o asociere care leagă realizări diferite ale aceleiaşi entităţi (colecţie = 1).
În asemenea cazuri, este indispensabilă specificarea în schemă a rolurilor jucate de entitate.
Rol al entităţii: nume care serveşte pentru a desemna participarea entităţii la o asociere.

1.2. Restricţii de integritate.

Sunt reguli suplimentare, nereprezentabile direct în formalismul EA, care trebuie respectate
permanent de date.
a) Restricţii de integritate structurale: inerente conceptelor folosite la modelare:
- integritatea entităţii: valorile luate de identificatorul entităţii trebuie să fie unice şi nenule;
- integritatea referenţială: pentru orice realizare a unei asocieri este obligatorie existenţa
realizările entităţilor participante.
Cardinalitatea:
- Cardinalităţile minimale (0 şi 1)
- Cardinalităţile maximale (1 şi n)
După momentul în care acţionează, există două clase de RI: statice şi dinamice.
R.I. Statice: condiţii care trebuie să se verifice permanent:
R.I. Dinamice: privesc evoluţia în timp a datelor.
b) Restricţii de domeniu
RI de domeniu sunt condiţii impuse asupra ansamblului de valori acceptate pentru un
atribut în cadrul tipului sau domeniului sau. Acestea pot viza:
- conţinutul unui singur atribut al unei entităţi sau asocieri;
- corelaţii între valorile mai multor atribute ale aceleiaşi entităţi sau asocieri;
- corelaţii între atributele mai multor entităţi sau asocieri diferite;
- corelaţii cu valori obţinute pe baza unor operaţii de sintetizare (numărare, însumare,
medie etc) a unui ansamblu de entităţi;
c) Incluziune, excluziune, egalitate de roluri
Acestea formulează reguli referitoare la rolurile jucate de un tip de entitate în diverse
asocieri.
Incluziunea: dacă o entitate E joacă un rol r1 într-o asociere a1, atunci trebuie să joace şi rolul
r2 într-o asociere a2.

R1 I R2

4
Notaţia grafică:

Egalitatea: restricţia de incluziune între rolurile r1 si r2 ale entitătii este reciprocă.

Notaţia grafică:

Excluziunea: rolurile r1 si r2 ale entităţii se exclud reciproc.

Notatia grafică: R1 R2
#

Incluziune, excluziune, egalitate de asocieri

Aceste restrictii impun condiţii care acţionează asupra tuturor rolurilor dintr-o asociere;
cu alte cuvinte, este vizată asocierea şi toate entităţile participante şi nu numai participarea unei
anumite entităţti, ca în cazul anterior.

CAPITOLUL II
5
 MODELAREA CONCEPTUALĂ A PRELUCRĂRILOR

2.1. Concepte de bază

Modelul conceptual al prelucrărilor prezintă succesiunea în timp a operaţiilor de căutare
la care este supus modelul conceptual al datelor, adică:
- ce trebuie făcut la nivel conceptual fără a indica
- cine, când şi unde se realizează aceste prelucrări (conceptul organizational);
- cum se vor realiza ele în mod concret (conceptul fizic);
- are drept scop să descrie conţinutul (ce operaţii ?, ce rezultate ?) şi dinamica (derularea în timp)
unei prelucrări într-o manieră independentă de utilizare a mijloacelor utilizate.
Modelul conceptual al prelucrărilor este modelul "eveniment-rezultat" al metodei Merise,
ce repune în discuţie procedurile (elementele) abordate de MCD formulând pentru fiecare
element intrebări de forma:
- acest element este indispensabil şi ce se întâmplă dacă îl suprimăm;
- există posibilitatea de a-l suprima (atenţie la normele juridice şi reglemantările legale;
- cât costă menţinerea acestui elemet în procedură sau ce avantaje se obţin din menţinerea lui.
Modelul conceptual al prelucrărilor, vede întreaga prelucrare ca o succesiune ordonată şi
logică de proceduri înlănţuite, toate în concordanţă strictă cu legislaţia în vigoare (este vorba de
un demers tipic de analiză a valorilor).
Nu se poate trece cu vederea impactul utilizării instrumentului informatic (SGBD) asupra
MCP. Astfel, anumite validări pot fi efectuate încă de la culegerea datelor, în loc să se constate
ulterior că datele sunt complete sau eronate, deci anumite operaţii din MCP pot fi eliminate.
Ca şi în cazul modelului conceptual al datelor, formalismul modelelor de prelucrare se
bazează pe construirea unei diagrame având patru elemente de bază:
a) evenimentul declanşator, reprezentat grafic printr-o elipsă, de la care pleacă o săgeată de
legătură pentru simplificare, dacă este necesar, elipsa poate fi omisă
b) operaţia, reprezentată grafic printr-un dreptunghi ;
c) rezultatul (evenimentul emis), reprezentat tot printr-o elipsă
d) sincronizarea, reprezentată grafic printr-un triunghi orientat către operaţie.

Evenimentul declanşator

6
 Desemnează un fapt a cărui apariţie declanşează o reacţie în cadrul organizaţiei; apariţia
unui eveniment va antrena derularea de activităţi, de operaţii, reprezentând “motorul” unei
acţiuni, al unei operaţii ( de ex. sosirea unui document).
Pentru ca MCP să fie cât mai stabil, el trebuie să fie independent de aspectele
organizatorice şi tehnologice, chiar geografice.
Tip eveniment
Este un concept generic descriind toate apariţiile evenimentelor de aceeaşi natură.
Capacitatea sistemului de a percepe aceste apariţii este exprimată de doi parametri :
capacitatea : indică numărul maxim de apariţii ale acestui tip de eveniment care pot fi
percepute de sistem şi
frecvenţa : indică legea de manifestare a acestor apariţii.
Categorii de evenimente
Un eveniment poate fi :
 extern (recepţionat din exterior) : primirea unui CEC, a unui aviz de plată, solicitarea
unui credit, etc.
 intern (generat de activitatea sistemului întreprindere) : pana unei maşini, găsirea unei
soluţii, etc.
Pentru a avea un eveniment trebuie să coexiste anumite condiţii:
- să se întâmple ceva (în afară sau în interiorul întreprinderii)
- acest ceva trebuie să fie perceput de sistem (care trebuie să fie dotat cu mijloace
capabile să îl perceapă)
- întreprinderea să fie interesată, văzând în el un posibil eveniment declanşator al
activitătii sale.
Operatia
Se numeşte operaţie orice acţiune (sau secvenţă continuă de acţiuni), producătoare de
evenimente rezultat, care se execută fără întrerupere, ca reacţie la un eveniment declanşator (sau
a mai multor evenimente declanşatoare sincrone). O operaţie constituie un bloc neîntrerupt (nu
trebuie să apară rezultate intermediare în interiorul unei operaţii).
Tip de operatie
O categorie de operaţii ce prezintă aceleaşi caracteristici. Un anumit număr de parametri
caracteristici permit specificarea unui anumit tip de operaţie:
- desemnarea operaţiei însăşi;

7
 - durata exprimata în unităţi de timp
- acţiunile elementare constitutive
- evenimentele emise şi condiţiile de emitere.
O operaţie se finalizează întotdeauna prin emiterea de evenimente funcţie de situaţiile
identificate pe parcurs şi de condiţiile exprimate de aceste situaţii (aşa-numitele reguli de
emisiune).

Cod Denumire
operaţie operaţie
Acţiune ( Acţiuni)
Reguli de emisiune

Evenimente emise - rezultate

Remarcă. O operaţie se desfăşoară în timp, având o anumită durată. La un moment dat ea poate
fi :
- în aşteptarea execuţiei;
- în curs de execuţie şi
- terminată.
Rezultatul (evenimentul emis) .
Numim rezultat, produsul executării unei operaţii. Întotdeauna trebuie respectată următoarea
regulă: o operaţie produce unul sau mai multe rezultate. Descompunerea unei operaţii în mai
multe operaţii distincte implică apariţia unor rezultate intermediare. Un eveniment emis poate fi
în acelaşi timp un eveniment declanşator pentru o altă operaţie ( sau alte operaţii). De aceea se şi
utilizează acelaşi formalism.
Reguli de obtinere a rezultatului
În MCP toate operaţiile trebuie sa aibă rezultat. În anumite cazuri obţinerea unuia sau mai
multor rezultate poate fi supusă îndeplinirii anumitor condiţii. În această situaţie este necesar să
fie definite, formulate aşa numitele reguli de emisiune sau reguli de acţiune.
8
Reprezentarea regulilor de emisiune
Conform figurii alăturate, diferitele reguli de emisiune sunt reprezentate în partea
inferioară a dreptunghiului ce descrie operaţia.
Sincronizarea
Operaţie
În anumite cazuri, declanşarea unei
Regula de Regula de
operaţii poate solicita producerea simultană a emisiune 1 emisiune 2
mai multor evenimente. Cu alte cuvinte, o
anumită operaţie nu poate avea loc decât dacă
sunt îndeplinite anumite condiţii privind A B C

manifestarea evenimentelor ce concură la

declanşarea operaţiei respective. Expresia acestor condiţii se numeşte sincronizare.

Principiul sincronizării
Sincronizarea exprimă sub forma unei propoziţii logice faptul că operaţia poate fi
declanşată sau nu. Ea se exprimă printr-o expresie booleană ce leagă evenimentele ce
declanşează operaţia.
Modul de funcţionare
Dacă E1, E2 şi E3 sunt evenimente declanşatoare pentru operaţia Oi şi dacă a, b, c sunt
apariţii corespunzătoare evenimentelor E1, E2 şi respectiv E3, atunci sincronizarea : a si ( b
sau c) , adică a Ù ( b Ú c)
indică faptul că operaţia Oi este declanşată dacă o apariţie a evenimentului E1 există simultan cu
una din apariţiile evenimentelor E2 sau E3.
Sincronizarea se exprimă deci sub forma unei propoziţii logice care trebuie să respecte anumite
reguli, dintre care cele mai importante sunt:
- condiţia trebuie pusă pe evenimentele participative conjugate şi
- trebuie să existe situaţii care permit declanşarea.
Conceptul de sincronizare exprimă o logică şi o dinamică a prelucrărilor. La un moment dat,
propoziţia logică poate fi verificată. Atunci sincronizarea este activă şi operaţia este declanşată.
La un alt moment este posibil ca un singur eveniment declanşator să fie realizat; în acest caz
sincronizarea este în aşteptarea realizării altor evenimente care să declanşeze operaţia. Dacă nici
un eveniment nu are loc, sincronizarea este inactivă.

9
Sincronizarea reprezintă concordanţa între două sau mai multe evenimente. Ea face ca
evenimentele să aibă loc simultan, în acelaşi timp, concomitent, sincron.
Nu trebuie uitat faptul că evenimentele “sincronizate”, prin sincronizare, declanşează o
singură operaţie. Totodată, pentru ca un eveniment să participe la o sincronizare, el trebuie să fie
utilizat în această declanşare.

Evenimentul B
Evenimentul A Sfârsit operaţie

Timp

t1 t2 t3

Sincronizare
Sincronizare Sincronizare
inactivă
Sincronizare
în asteptare activă (operatie
inactivă
declanşata)

2.2. Noţiunea de “Proces”

Un proces descrie dinamica prelucrărilor dintr-o activitate determinată. El este format din
operaţii executate ca reacţie la evenimente şi producând rezultate.
Un proces este:
- omogen : operaţiile şi rezultatele concură la o finalitate comună.
- limitat : are graniţe marcate de evenimentele de origine şi de rezultatele terminale
Etapele elaborarii unui proces.
Procesul este MCP ce corespunde unui domeniu de activitate. El este construit printr-un
demers metodologic de modelare, ce cuprinde următoarele etape:
1. Delimitarea obiectului de activitate
În cadrul acestei etape trebuie precizate graniţele domeniului de care sunt legate
activităţile care interesează.

10
2. Identificarea principalelor evenimente.
Aici trebuie revăzute principalele evenimente externe şi interne ale procesului; acestea
sunt elemente cheie în realizarea modelului.
3. Construirea tabelului evenimente-rezultate.
Acest tablou permite definirea conţinutului procesului, precizând pe coloane,
evenimentele, acţiunile induse şi rezultatele.
4. Identificarea si descrierea operatiilor.
Tabloul evenimente-rezultate, în coloana centrală, permite deja identificare acţiunilor
induse de evenimentele declanşatoare. O analiză mai completă a contextului permite relevarea
regulilor de gestiune, care sunt adesea elemente ale operaţiilor.
5. Reperarea sincronizarilor.
Aparent, mai multe evenimente distincte pot să declanşeze aceeaşi operaţie. Odată
stabilite aceste elemente se poate construi schema de bază pentru fiecare operaţie. Această
schemă se numeste bloc operatie.
6. Precizarea condiţiilor de obţinere a rezultatelor.
Se caută, printre regulile de gestiune, acelea care definesc condiţii de obţinere a
rezultatelor. Se completează apoi schema de bază cu elementele respective.
7. Ordonarea blocurilor-operatie.
20Comanda 1 zi
în asteptare
Structura generală a procesului decurge din cronologia evenimentelor. Deci evenimentele
trebuie ordonate cronologic. Acest fapt permite ordonarea diferitelor blocuri-operaţie şi legarea
lor conform principiului: un rezultat (al operatiei n-1) declanşează operaţia următoare (operaţia
n).

8. Verificarea şi validarea modelului.

Se verifica dacă:
- orice operaţie duce la cel puţin un rezultat;
- orice operaţie este declansata de cel puţin un eveniment;
- toate blocurile sunt legate.
Validarea modelului se face de către persoanele implicate în proces. Numai ele pot judeca
pertinenţa modelului propus.

11
Descrierea detaliată a procesului
Schema procesului permite o percepţie rapidă a ansamblului prelucrărilor, dar dacă se
doreşte o prezentare mai detaliată, atunci este recomandat ca această detaliere să se facă la nivel
de bloc operaţie, fără să mai urmeze o înlănţuire a blocurilor detaliate, întrucât o schemă
detaliată a procesului ar fi greu de urmărit, de perceput. În acest caz se utilizează pentru
eveniment următorul formalism.

Nume eveniment Ca exemplu, mai jos este dată descrierea

Termen detaliată a blocului corespunzător
Nr max de
aparitii limita operaţiei “examinarea comenzilor în
aşteptare” .

Comanda in asteptare
Această manieră de abordare aduce
20 1 zi Sfarsitul complemente asupra restricţiilor de timp şi
zilei
volum.
a b
Schema poate fi completată cu
a si b
descrierea conţinutului operaţiei, dar de
Examinarea
OP 6 comenzilor această dată sub formă de “fişă a operaţiei”,
in asteptare
al cărei conţinut este prezentat în continuare:
Comanda in asteptare
30 1 zi

Descrierea operatiei Denumire: Examinarea comenzilor în aşteptare

Numar :6
Proces : Gestiunea clienţilor
Mod de sincronizare
- la sfârşitul zilei (ora 17)
- pentru toate comenzile în aşteptare
Descrierea regulilor de gestiune
R1. Pentru fiecare produs:
- dacă totalul cerut este mai mic decât cantitatea din stoc
solicitaţi livrarea;
- dacă nu, cereţi fabricarea.
R2. Comenzile de fabricaţie sunt emise cel mai târziu a doua zi după examinarea comenzilor.
Descrierea regulilor de emisiune

12
R1. Starea cererilor de fabricaţie
Astfel de scheme trebuie elaborate pentru fiecare operaţie. Se aplică aici principiul
cunoscut al ierarhizării, mergând de la general (schema procesului) către particular (descrierea
operaţiei).
Revenind la reprezentarea grafică de mai sus putem afirma că parametri exprimând
dinamica procesului puneau restricţii doar la nivelul “nodurilor” şi anume:
- la nivelul sincronizării (propoziţia logică, durata limită) şi
- la nivelul operaţiilor pentru emisiunea de rezultate (reguli de emisiune care orientează
fluxurile către o cale sau alta).
Aceşti parametri pot fi completaţi cu alţii plasaţi pe săgeţile de legătură, în amonte şi în
aval de operaţie. Astfel vom avea ca parametri suplimentari:
- participarea si durata limită (pe săgeata eveniment --> sincronizare) şi
- cardinalitatea (pe arcul operaţie --> rezultat)
Participare şi durata limită (reglarea în amonte)
Uneori sincronizarea, pentru a fi activată, are nevoie de existenţa unui “lot” de apariţii ale
evenimentului declanşator. Acest număr constituie participarea tipului de eveniment la tipul de
sincronizare. Timpul de activabilitate a acestui lot se numeşte durata limită.
Cardinalitatea evenimentelor (reglarea în aval)
Operaţiile emit rezultate (evenimente emise). Uneori este posibil ca acestea să fie emise
în mai multe exemplare identice. Numărul de exemplare exprimă cardinalitatea tipului de
eveniment rezultat al operaţiei.

CAPITOLUL III
MODELAREA LOGICĂ A DATELOR (MLD)

3.1. Cadru general

Trecerea de la MCD, care este un model universal, spre o soluţie informatică se face
gradat, luând în considerare un anumit tip de soluţie şi apoi, în cadrul tipului respectiv, o soluţie
direct implementabilă.
Expresia MCD în termenii unui anumit tip de soluţie informatică constituie modelul logic
al datelor (MLD).

13
 Deoarece aplicaţiile informatice de gestiune se caracterizează prin stocarea şi prelucrarea
relativ simplă a unor volume mari sau foarte mari de date, tipurile de soluţii luate în considerare
vizează modalităţile de gestionare a datelor pe suporturile de memorie externă.

3.2. Modelul relaţional

Conform acestui model, o entitate poate fi definită ca o relatie (în sens matematic), R 
D1 xD2 xD3 x …..Dn , mai exact o submultime a produsului cartezian de <<n>> multimi
denumite domenii si notate cu D1, D2, D3 , …,Dn . Odată demonstrat acest lucru, pe obisnuitul
tabel cu date referitoare la o entitate s-au putut aplica toate conceptele unei metode logice si
riguroase de modelare a datelor, inclusiv algebra relatională. Astfel relatiei (tabelului) i se poate
asocia un grad <<n>> (numărul de coloane ale tabelului) si o cardinalitate <<m>> (numărul de
realizări sau rânduri sau articole), iar mai nou , un articol se identifică în cadrul modelului
relational cu ceea ce se numeste tuplu.
Modelul relational foloseste următoarele concepte fizice:
- relatie = tabel bidimensional format din rânduri (linii) numite tupluri si coloane numite
domenii. Relatiile abordate sunt finite; chiar dacă domeniile pe care sunt construite pot fi infinite
(de ex. domeniul numerelor întregi);
- tuplu = un rând dintr-o tabelă;
- caracteristica= numele/antetul unei coloane dintr-o tabelă (relatie);
- cheie = o caracteristică sau o multime de caracteristice a căror valoare identifică fiecare tuplu
dintr-o tabelă;
- cheie primară = cheia care permite identificarea în mod unic a unui tuplu (înregistrare);
- cheie secundară = cheia ce permite identificarea tuturor tuplurilor care au aceeasi proprietate;
- cheie externă = cheie identică cu cheia primară a relaţiei asociate; prin construirea cheilor
externe se realizează un acces rapid la informaţiile continute în baza de date, datorită legăturilor
pe care le realizează;
- domeniu = multimea de valori ale unei caracteristici (o coloană dintr-o tabelă);
- grad = numărul de coloane din cadrul unei tabele; se notează G(R)=n, unde R este numele
tabelei;

14
- cardinalitate = numărul de rânduri din cadrul unei tabele; se notează C(R)=m, unde R este este
numele tabelei;
- dimensiunea relaţiei = produsul dintre cardinalitate si gradul relatiei.
Un model relational cuprinde trei elemente:
- structura datelor;
- reguli de integritate, care guvernează utilizarea cheilor în model;
- operatori.
Atribut: o submulţime a unui domeniu căreia i s-a atribuit un nume. Numele exprimă
rolul sau semnificaţia atribuite elementelor domeniului respectiv.
Relaţiile se reprezintă grafic sub formă de tabele, în care se disting:
· gradul relaţiei: numărul de atribute utilizate
· cardinalitatea relaţiei: numărul de tupluri (linii în tabel).
Cardinalitatea unei relaţii este variabilă în timp datorită operaţiilor de actualizare care pot
adăuga sau şterge tupluri.
Pentru o relaţie pot exista 3 tipuri de chei:
· cheie primară: cel mai mic ansamblu de atribute (eventual unul singur) care permite
identificarea fără echivoc al fiecărui tuplu al unei relaţii; atributele care
compun cheia primară nu pot avea valori nule.
· cheie candidat: o altă posibilă cheie primară, care nu a fost însă reţinută ca atare.
· cheie externă: un ansamblu de atribute (eventual unul singur) care este cheie primara
într-o alta relaţie.
Restricţie de integritate referentială (RIR): dacă între un atribut A şi o cheie primară B există
o RIR atunci A nu poate lua decât valori care există şi în B. Prin definiţie, cheile externe sunt
supuse RIR în raport cu cheile primare corespunzătoare.

3.3. Trecerea de la MCD la MLD relaţional

a. Cazul entităţilor
Fiecare entitate devine o relaţie.
Atributele entităţii devin atribute ale relaţiei.

15
 Identificatorul entităţii devine cheia primară a relaţiei
b. Cazul asocierilor
b.1 Cazul general
1) Asocierea devine o relaţie.
2) Atributele proprii ale asocierii (dacă există) devin atribute ale relaţiei.
3) Cheile primare ale entităţilor participante la asociere devin chei externe.
4) Identificatorul asocierii devine cheia primară a relaţiei.
b.2. Asocieri binare având cel puţin o cardinalitate maximală 1.
Se adaugă la atributele relaţiei corespunzătoare entităţii cu cardinalitatea maximală 1
identificatorul celeilalte entităţi (cheia primară a relaţiei corespunzătoare acesteia), care devine
cheie externă.
Dacă asocierea are atribute proprii, acestea se adaugă la rândul lor relaţiei care reprezintă
entitatea cu cardinalitate maximală 1.
c. Subtipuri de entitati (Generalizarea/specializarea)
c.1. Reprezentarea simplă a legăturilor dintre tip şi subtip
Se aplică regulile de la b.2.
c.2. Reprezentarea moştenirii
Reprezentarea moştenirii ca proces de transfer al proprietăţilor generice ale tipului spre
subtipuri nu beneficiază de o soluţie relaţională dedicată. Din această cauză, este necesar să se
recurgă la defactorizarea proprietăţilor comune. Aceasta se poate face în două variante:
a) se favorizează specializarea: tipul de entitate generică dispare iar atributele sunt
adăugate la fiecare dintre subtipuri.
b) se favorizează generalizarea:
· tipul de entitate generică preia şi atributele specializate care, în funcţie de subtipul
reprezentat, primesc valori nule.
· atât tipul cât si subtipurile sunt conservate ca atare.

3.4. Modelarea Logică a Prelucrărilor (MLP)

Modelul logic de prelucrare are rolul de a preciza:
- frecvenţa de prelucrare;
- actorii implicaţi;
- fazele şi sarcinile asociate acestora, inclusiv evenimentele şi sincronizările aferente;

16
 - tipul fazelor: A (automate) şi M (manuale).
- Pentru aceasta se pleacă de la MCP. Mai exact operaţiile complexe sunt transformate în
faze iar operaţiile elementare sunt transformate în sarcini.
- se întocmeşte un tabel cu rubricile: frecventa, actori (defalcat pe actori nominalizaţi) şi
tipul fazei (A sau M).
Interesant este faptul că în rubricile destinate fiecărui actor nu se trece text ci se trece chiar
schema procesului din modelul conceptual al prelucrărilor, dar de data aceasta continuată când
pe o coloană, când pe cealaltă, în funcţie de actorul care preia sarcina ce i se cuvine din procesul
respectiv.

Enunțul problemei:

Se cere proiectarea unui sistem informatic pentru gestiunea activității de aprovizionare-

desfacere în cadrul unei firme de exploatare forestiera.
Obiectul principal al sistemului este de prelucrare a comenzilor primite de la client.
Pentru definirea cerințelor sistemului s-a luat în calcul obiectul de activitate al societății,
respectiv exploatare forestiera.
Clienții sunt atât persoane fizice cât și persoane juridice.
Sistemul informatic trebuie să fie de o complexitate mare, pentru a ajuta la satisfacerea
nevoilor tuturor acestora.
Scopul apicației este identificarea produselor care sunt solicitate de către clienți.
Se implică următoarele probleme:
 evidența furnizorilor de mărfuri;
 evidența cumpărărilor de mărfuri;
 evidența vânzărilor de mărfuri.

Cerințele pentru baza de date

Evidența clienților
În baza de date vor fi memorați toți clienții depozitului împreună cu informațiile
necesare: cod_client, tip_client, nume_ client, adresă, localitate.
Evidența avizelor de insotire
a) Se înregistrează fiecare fiecare aviz si fiecare componenta din aviz.

17
 b) În momentul în care s-a realizat avizul, se emite o factură către client.
Evidența produselor
a) Produsele sunt memorate în baza de date în momentul în care au intrat în gestiunea
entității.

Lista documentelor implicate

Documente de intrare:
a) fișa furnizorului;
b) comenzile de aprovizionare emise către furnizor;
c) facturi primite de la furnizori;
Documente de ieșire:
a) lista clientilor;
b) stocul de mărfuri existent pe fiecare gestiune;
c) listele de prețuri;
d) situația vânzării pe articole și gestiuni;
e) facturi emise către clienți.
Proiectarea bazei de date
Structura bazei de date pe care o vom folosi va fi stabilită prin proiectare. Aceasta este o
acțiune esențială, de a cărei corectă rezolvare depinde în mod direct întreaga funcționare
ulterioară a sistemului informatic.
Structura bazei de date reprezintă de fapt un model al datelor, exprimat în conceptele
specifice unui anumit SGBD, ceea ce face ca proiectarea structurii bazei de date să fie
echivalentă cu transpunerea modelelor conceptuale în termenii unui model al datelor suportat
de un anumit SGBD.
Tabelele bazei de date
Tabela furnizor
cod_furnizor
nume_furnizor
cod de înregistrare
fiscală(CIF)

18
localitate
Localitate
cont
Telefon

Tabela client
cod_client
tip_client
nume_client
Adresă
Localitate

Tabela produse
Cod_produs
Denumire
u.m
preț unitar

Tabela intrari
nr_factură
cod_furnizor
data_factură
gestiune
denumire
um
cantitate
Pret_unitar
Valoare
T.V.A.
Valoare_tva

Tabela iesiri
nr_factură
data_factură
cod_client
gestiune
Denumire_produs

19
 um
cantitate
Nr_bon
Pret_unitar
Cod_client
Valoare
dataT.V.A.
UMValoare_TVA
Pret_unitar
total
valoare
Bon_fiscal
Valoare_tva
Nr_bon
total
Tabela bon fiscal

Cheile fiecărei relații

Definiție: Un atribut sau o mulțime de atribute pentru care valorile asociate determină în
mod unic orice element al entității respective se numește cheie.
Definiție:Cheia candidat este un atribut sau un set de atribute, care identifică unic o
entitate dintr-un tip de entitate.
Definiție:Identificatorul este selectat dintre cheile candidat. O entitate poate sa aibă una
sau mai multe chei candidat, dar din ele una singură este și identificator.

Relație Cheie candidat Identificator

Furnizori Cod_furnizor Cod_furnizor
Clienți Cod_client Cod_client
Produse Cod_produs Cod_produs
Facturi primite Nr_factură, cod_furnizor Nr_factura
Facturi emise Nr_factura, cod client Nr_factura
Bon fiscal Nr_bon, cod_client, Nr_bon

20
 Identificarea atributelor

Definiție :Atributele sunt proprietăți ale unui tip de entitate sau de relație.
Definiție :Atributul simplu este atributul care are doar o singură componentă și o existență
independentă.
Definiție : Atributul compus este atributul care are mai multe componente și o existență
independentă.

Relație Atribute Tip_atribut

Furnizor cod_furnizor Auto number

nume_furnizor Text
CIF text
Nr_reg text
adresă Text
localitate Text
telefon Text
Clienți cod_client Auto number
tip_client Text
nume_client Text
adresă Text
localitate Text
strada text
numar text
judet text
telefon number
cui text
Nr_reg text
Produse cod_produs Auto number
denumire Text
u.m. Text

21
 cantitate number
preț_unitar Number
Facturi primite nr_factură Auto number
cod_furnizor number
data_factură Date
gestiune text
denumire text
um text
cantitate number
Pret_unitar number
valoare Number
Valoare_tva number
T.V.A. Number
total number
Facturi emise nr_factură Auto number
data_factură Date
cod_client number
gestiune text
denumire text
um text
cantitate number
Pret_unitar number
valoare Number
T.V.A. Number

22
Diagrama fluxului de date

23
Normalizarea relațiilor
Teoria normaliării se bazează pe observația că anumite relații au posibilități mai bune de
actualizare și interogare decât alte relații echivalente. Normalizarea relațiilor permite obținerea
unei baze de date în care să nu se manifeste anomalii de actualizare sau stocare.
Prima formă normală (1 NF)
Definiție: O relație este este în prima formă normală, dacă fiecare dintre atributele sale
are un domeniu atomic (monovaloare). O relație în 1 NF nu conține grupuri repetitive.
A doua formă normală (2 NF)
Definiție: O relație este în a doua formă normală, dacă relația este în 1 NF și oricare
dintre atribute care nu aparține cheii primare complet dependent funcțional de cheie.
A treia formă normală (3NF)
Definiție: O relație este în a treia formă normală, dacă relația este în 2 NF și oricare dintre
atributele care nu aparțin cheii primare nu depinde tranzitiv de cheie.
Relaţii între tabelele bazei de date

24
Evidenta clientilor

25
Emitere facturi

26
 Evidenta furnizorilor

Interogare

27
 Raport

Cardinalitatea cuplului entitate – asociere reprezinta cuplul de valori intregi.

Tabela furnizor
cod_furnizor
nume_furnizor
cod de înregistrare VINDE Tabela produse
fiscală(CIF) cod_produs
Adresă Denumire
Localitate u.m
cont preț unitar
Telefon
e-mail

28
 Tabela client Tabela produse
cod_client CUMPARA cod_produs
tip_client denumire
nume_client u.m.
Adresă pret unitar
Localitate

Tabela furnizor
cod_furnizor
nume_furnizor
cod de înregistrare EMITE Facturi primite
fiscală(CIF) nr_factura
Adresă data_factura
Localitate cod_furnizor
cont valoare
Telefon
TVA
e-mail

Tabela client Facturi emise

cod_client PRIMESTE nr_factura
tip_client cod_client
nume_client data_factura
Adresă valoare
Localitate TVA

Informațiile prezentate anterior sunt redate în Microsoft Access.

În continuare se va prezenta situația entității D.N.Y EXPLO SRL cu ajutorul sistemului
informatic SAGA C.

Evidenta furnizorilor

29
Intrari furnizori

30
Evidenta clienti

Iesiri clienti

31
Registru jurnal

Registru de casa

32
33