Sunteți pe pagina 1din 3

HOTĂRÂRE Nr.

923/2020 din 28 octombrie 2020


pentru aprobarea unor măsuri tranzitorii necesare aplicării unitare a normelor
referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la
regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de
prelucrat lemn rotund, precum şi a celor privind provenienţa şi circulaţia
materialelor lemnoase destinate consumului propriu al proprietarului
EMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEI
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 1005 din 29 octombrie 2020

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

ART. I
Termenul prevăzut la art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 497/2020 pentru
aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea
materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor
lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a celor privind
provenienţa şi circulaţia materialelor lemnoase destinate consumului propriu al
proprietarului şi a unor măsuri de aplicare a prevederilor Regulamentului (UE)
nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010
de stabilire a obligaţiilor care revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi
produse din lemn, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570
din 30 iunie 2020, se prorogă până la data de 30 ianuarie 2021.
ART. II
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri şi până la data de 30
ianuarie 2021, pentru aplicaţiile SUMAL 2.0 prevăzute la art. 3 din Normele
referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la
regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de
prelucrat lemn rotund, precum şi a celor privind provenienţa şi circulaţia
materialelor lemnoase destinate consumului propriu al proprietarului şi a unor
măsuri de aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al
Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a
obligaţiilor care revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din
lemn, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 497/2020, se realizează popularea
bazelor de date, validarea fluxurilor de informaţii şi instruirea utilizatorilor
SUMAL 2.0 potrivit metodologiei aprobate prin ordin al conducătorului
autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
ART. III
La data de 29 octombrie 2020, Hotărârea Guvernului nr. 1.004/2016 pentru
aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea
materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor
lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a unor măsuri de
aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin
operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.046 din 23 decembrie 2016, cu
modificările ulterioare, precum şi prevederile art. 6 din Hotărârea Guvernului
nr. 497/2020 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi
comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a
materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a
celor privind provenienţa şi circulaţia materialelor lemnoase destinate
consumului propriu al proprietarului şi a unor măsuri de aplicare a prevederilor
Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului
din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor care revin operatorilor care
introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, se abrogă.
ART. IV
Hotărârea Guvernului nr. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la
provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul
spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat
lemn rotund, precum şi a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr.
995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de
stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi
produse din lemn, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426
din 10 iunie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă în data
de 30 ianuarie 2021.

PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN

Contrasemnează:
p. Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,
Mircea Fechet,
secretar de stat

Ministrul finanţelor publice,


Vasile-Florin Cîţu

Ministrul economiei, energiei şi mediului de afaceri,


Virgil-Daniel Popescu

Ministrul transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor,


Lucian Nicolae Bode

Ministrul afacerilor externe,


Bogdan Lucian Aurescu
Bucureşti, 28 octombrie 2020.
Nr. 923.

S-ar putea să vă placă și