Anghelologia in Vechiul Testament

Introducere

Învăţătura despre anghelologie reprezintă un capitol indispensabil al dogmaticii şi

spiritualităţii ortodoxe; în referatul creaţiei anghelologia este menţionată aprioric antropologiei,
totodată însă, termenul pierde din consistenţă prin lipsa unei analize minuţioase a problematicii.
În egală măsură, majoritatea dogmelor ortodoxe şi a tratatelor de spiritualitate sunt centrate pe
învăţătura hristologică în strânsă corelaţie cu antropologia, prin urmare orice expunere
sistematică a învăţăturii despre sfinţii îngeri este imperios necesară.1

Anghelolohia în teologia ebraică

Îngerii sunt desemnaţi în anghelologia iudaică prin cuvântul mala`akh, ce este uzitat cel
mai des pentru numirea îngerilor şi care însemnează mesager. El este aplicat de foarte multe ori
la agenţi umani, care îndeplinesc rolul de soli. În ceeea ce priveşte anghelologia iudaică post-
biblică, ea foloseşte acest cuvânt, mala`akh, doar pentru a numi pe îngeri, folosind pentru
mesagerii umani un alt cuvânt. De cele mai multe ori se foloseşte în teologia iudaică termenul
de mala`akh YAHWEH, dar se folosesc şi alte sintagme. Astfel îngerii sunt numiţi elohim,
dumnezeu sau dumnezei, mult mai des sunt numiţi bene-elohim, sau bene elim- fii lui
Dumnezeu. Îngerii mai sunt cunoscuţi în literatura teologică iudaică cu numele de qedoshim-
fiinţe sfinte. Foarte des îngerii sunt numiţi simplu „omul”. Fiinţa misterioasă care s-a luptat cu
Iacov este mai întâi numit simplu „om”, iar mai apoi „elohim”.
În literatura post-biblică, îngerii se manifestă de cele mai multe ori ca fiinţe
independente, distingându-se prin nume proprii şi prin diferite caracteristici. Dezvoltarea
conceptului despre îngeri a fost în această perioadă puternic influenţată de sincretismul ce
caracterizează perioada elenistică a iudaismului. Datorită numeroaselor influenţe, teologia
ebraică devine familiară cu multe din miturile babiloniene. Teologia ebraică va căuta foarte mult
o adaptare a acestor mituri la fragmentele biblice. Pentru a se evita lezarea caracterului monoteist
a religiei ebraice, întâmplările atribuite în legendele babiloniene lumii zeilor sunt trecute lumii
îngereşti. Un astfel de exemplu este Enoh, a cărui autoritate constă în comunicare lui cu lumea
îngerilor. Doctrina despre îngeri nu este aceeaşi în cadrul diferitelor facţiuni religioase ce
1
Catehism, Învăţătura de credinţă creştină Ortodoxă, Episcopia Ortodoxă Română, Oradea, 1996,p.56
alcătuiesc poporul evreu. Fariseii arată puţin interes în ceea ce priveşte lumea îngerilor. Secta
saducheilor este descrisă de Faptele Apostolilor ca negând existenţa îngerilor F.A. (23;8). În
unele surse literare figurile biblice, cum ar fi Solomon, sunt menţionate ca fiind în posesia unei
formule care le-ar permite să cheme pe îngeri în ajutorul oamenilor. Testamentul grecesc al lui
Solomon, citează numele unor asemenea îngeri pe care Solomon îi cheamă în ajutor. 
Îngerii care apar în teologia ebraică post-biblică, pot fi împărţiţi în mai multe clase.
Îngerul care apare în viziunea lui Zaharia ( 1;9) nu este numit, dar rolul său de a apăra cauza
poporului Israel îl indică ca nefiind un simplu mesager în sensul strict al cuvântului. În viziunea
lui Daniel (8;16- 9;21), îngerul Gabriel apare ca interpret al viziunii lui Daniel. În scrierile
apocaliptice mai târzii, îngeri diferiţi apar ca interpreţi ai semnelor şi viziunilor simbolice , aşa
ca Uriel, I Enoh ( 19;1, 27; 2), Raguel ( 23; 4), Rafael(32;6) şi Mihail. Un grup de şapte îngeri
este adesea descris de teologia iudaică ca fiind grupul conducător al cetelor îngereşti. Ei sunt
numiţi arhangheli şi au acces la slava lui Dumnezeu, Tob. (12;15): „Eu sunt Rafail,unul din cei
şapte îngeri sfinţi care ridică rugăciunile sfinţilor şi le înalţă înaintea slavei Celui Sfânt”. Aceşti
şapte sunt: Uriel, a cărui sarcină este să conducă oştile îngereşti şi să păzească lumea de desubt;
Rafael are în grijă sufletele oamenilor; Raguel este îngerul răzbunării; Mihail are rostul de păzi
Israelul; Gabriel este arhanghelul care conduce Raiul; Jeremiel, care conform scrierilor mai târzii
are sarcina de a păzi sufletele celor de desubt; Sariel, care nu are o funcţie clar prezentată în
teologia iudaică. Aceşti şapte îngeri sunt tot timpul în preajma lui Dumnezeu, ei sunt cei care duc
la îndeplinire sarcinile cu însemnătate pentru istoria omenirii. Tot ei duc la îndeplinire pedepsele
pentru îngerii căzuţi. În relaţie cu aceşti şapte îngeri sunt patru, ce sunt socotiţi îngeri ai
prezentului (malakhei ha-Panim): Mihail, Gavril, Rafael şi Panuel. Aceşti îngeri au rol foarte
important în pedepsirea îngerilor căzuţi, locul lor fiind în fiecare din cele patru laturi ale tronului
lui Dumnezeu. Spre deosebire de ceilalţi îngeri, ei sunt singurii care se pot mişca liber în palatul
lui Dumnezeu, în „cerul cerurilor”.  Un alt grup aparte de îngeri este cel al celor
şaptezeci de prinţi ai oamenilor, al căror număr este socotit după numărul seminţiilor care umplu
pământul. Relatările despre acest grup sunt pe cât de diferite pe atât de interesante. Testamentul
evreiesc al lui Neftali îi priveşte ca pe şaptezeci de îngeri slujitori ai lui Dumnezeu. Alte surse
mai târzii susţin că pe timpul lui Peleg, Dumnezeu a coborât pe pământ însoţit de şaptezeci de
îngeri, pentru a învăţa neamurile de pe pământ fiecare limba lui. Mai târziu, susţine aceeaşi
sursă, arhanghelul Mihail a cerut fiecărui popor să-şi aleagă câte un patron, iar popoarele au ales
ca patroni pe îngerii care i-au învăţat propria limbă. O singură excepţie a fost la aceste popoare,
anume Israel, care a ales ca patron pe Dumnezeu.
O altă categorie de îngeri pomenită în teologia iudaică este aceea a îngerilor gardieni, sau
păzitori. La început titlul acesta era specific pentru toţi îngerii însemnând „ cel care nu doarme
niciodată”, dată fiind menirea lor de a păzi în apropierea lui Dumnezeu. Mai târziu acest nume
trece la îngerii a căror funcţiune era de a fi păzitori şi martori ale faptelor oamenilor. Datorită
funcţiunii lor aprte ei sunt desemnaţi cu numele de „cei mai sfinţi dintre sfinţi”. O strânsă
legătură între această categorie de îngeri şi „ Irin”- privitori , menţionaţi în cartea Daniel ( 4;10,
14,20). O referinţă despre aceşti „Irin”, găsim în cartea apocrifă a Facerii, când Lameh spune că
se teme că Noe ar fi fiul „privitorilor”. O altă opinie în cadrul anghelologiei iudaice este că
fiecare stea are câte un înger care o conduce. Cu timpul ajunge să ia amploare în teologia iudaică
o altă opinie referitoare la îngeri şi anume că există îngeri ai spiritului, focului, vântului, furtunii,
întunericului, etc. 2

Îngerii sunt împărţiţi în anghelologia iudaică ca îngeri ai păcii şi îngeri răi. Există de
asemenea îngeri ai vieţii şi îngeri ai morţii. Numărul îngerilor este infinit. Ei sunt clasificaţi în
grupe de îngeri superiori sau îngeri inferiori. Astfel îngerii Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, sunt
socotiţi a fi arhangheli şi se face referire la ei ca la slujitori- malakhei-ha-sharet. Îngerii
Sandalfon, Zagzagael şi Suriel apar doar rareori. Îngerul Metatron are un rol important în
Midrash. Sunt îngeri care au control asupra naşterii, rugăciunii, ploii, etc. Numele îngerilor sunt
făcute cunoscute poporului lui Israel, abia după întoarcerea din robia Babiloniană. Se dezvoltă
rolul îngerilor păzitori, care pe lângă păzirea popoarelor, au şi rolul de a fi păzitori ai regilor ca
fiinţe particulare. Primii îngeri păzitori sunt socotiţi ostili poporului Israel. Când neamul cade,
cade şi îngerul care păzeşte acel neam. Referitor la relaţia lor cu Dumenezeu, îngerii sunt
dependenţi de Dumnezeu. Ei nu pot face nimic din propria iniţiativă, ci doar la porunca lui
Dumnezeu. Dumnezeu se consultă din când în când cu îngerii, cum a fâcut de exemplu înainte de
facerea omului. Îngerul morţii ( malakh ha mavet), joacă un rol important printre îngeri şi este
privit ca cel mai rău dintre îngerii inferiori. 
Îngerii sunt priviţi în general de anghelologia iudaică ca fiind superiori oamenilor. Pe de
o parte însă, drepţii sunt socotiţi a fi superiori îngerilor. Un alt punct de vedere susţine că drepţii

2
Pr.Gabriel Gozman Pop, Îngerii în teologia ebraică, Editua Agoracreştină, Bucureşti, 2011, p 2-5
pot fi cel mult egali îngerilor. O altă variantă susţine că doar poporul lui Israel poate ajunge la
această egalitate. O altă părere ar fi aceea că această egalare a îngerilor ar fi posibilă doar după
moarte. O ultimă părere susţine că la sfârşitul veacurilor, cei drepţi vor fi ridicaţi deasupra
îngerilor şi că îngerii vor învăţa misterele cerurilor de la oamenii drepţi.
În epoca talmudică credinţa în îngeri era generalizată, fiind câteva opinii diferite
referitoare la rostul lor. Astfel ni se spune că doar doi îngeri, Mihaiil şi Gavriil slujesc permanent
lui Dumnezeu, în timp ce Dumnezeu în fiecare zi crează alţi îngeri, care-L preamăresc în ziua
respectivă, iar apoi dispar în râul cel de foc. Talmudul şi Midrashul conţin o varietate de opinii
referitoare la originea şi natura îngerilor. Îngerii vorbesc evreieşte, sunt dotaţi cu capacitatea de a
înţelege, pot zbura, pot să se mişte de la un capăt la altul a lumii şi pot vedea viitorul. Conform
anghelologiei talmudice, îngerii au forma umană, dar sunt alcătuiţi jumătate din apă, jumătate din
foc. Ei sunt liberi de înclinaţia rea. Nu au nevoi. Nici unul dintre ei nu poate îndeplini mai mult
de o misiune o dată şi sunt supuşi greşelilor. 
Îngerii sunt prezenţi şi în liturghia iudaică. Astfel diferite cete de îngeri apar în imnele
Kedushot a Tefilhamului şi a Yozerului, fiecare având rolul său aparte. Astfel în Yozer, ceata
offanim este cea care cântă. Către sfârşit apărând şi ceata heruvimilor. Există porţiuni în
rugăciunile Kedushot şi Yozer, în care există o speculaţie crescândă referitoare la îngeri şi care
descoperă noi funcţii şi desemnări ce sunt atribuite lor. În multe din rugăciunile Selihot, îngerii
apar ca fiinţe independent, a căror muncă constă în a aduce rugăciunile oamenilor la Dumnezeu. 
Mistica iudaică distinge mai multe categorii de îngeri: îngeri slujitori, îngeri corupţi,
îngeri ai îndurării şi îngeri ai judecăţii severe. Mistica iudaică face distincţie foarte clar între
îngerii cu forme masculine şi cei cu forme feminine. Astfel îngerii au fost făcuţi în ziua I a
Creaţiei, iar cei care s-au răsculat împotriva lui Dumnezeu şi care sunt consumaţi constant de foc
au fost creaţi în ziua a II-a a Creaţiei. Când îngerii îşi îndeplinesc slujirea lor pe pământ apar cu
formă umană. Puterea îngerilor rezidă în emanarea luminii Dumnezeieşti, care devine manifestă
în ei. Din cauza acestei lumini, îngerii sunt descrişi ca elemente ale tronului ceresc. Noţiunea
conform căreia îngerii în cer cântă pururea slavă lui Dumnezeu este mult dezvoltată în mistica
iudaică târzie. Îngerii conduşi de arhangheli sunt grupaţi în patru cete în faţa tronului ceresc.
Ceata arhanghelului Uriel stă în faţa tronului, Gavriil cu ceata sa stă în stânga tronului, Rafail cu
îngerii din ceata lui stau în spatele cetei lui Uriel, iar ceata lui Mihail stă de-a dreapta tronului lui
Dumnezeu. Prima întâlnire între om şi înger are loc când îngerii Rafail, Hadarniil şi Raziil
înmânează lui Adam misterioasa carte „ Cartea cerului”. În fiecare fiinţă umană locuiesc,
conform misticii iudaice doi îngeri unul bun şi unul rău. Fiecare pas al omului este însoţit de
spirite rele şi spirite bune. Şi după moarte, îngerii sunt aceia care însoţesc sufletele celor
adormiţi. 
O altă categorie de îngeri sunt aşa numiţii „îngeri căzuţi”, frecvent menţionaţi în literatura
iudaică post-biblică. Cea mai timpurie raportare la aceştia o găsim la Enoh. În Vechiul Testament
ebraic nu găsim termenul adecvat pentru Demon, iar traducerile Vulgata şi Septuaginta confirmă
şi ele acest lucru. În religia iudaică monoteistă se observă foarte uşor că dumnezeii stăini sunt
coborâţi la rangul demonilor. Deşi religia iudaică a împrumutat destul de mult de la popoarele cu
care a venit în contact nu şi-a alterat caracterul monoteist al credinţei sale. 3

Demonologia în Vechiul Testament

În Vechiul Testament, cu excepţia textului I Cronici ( 21;1), Satan nu este un nume

propriu care se referă la o fiinţă aparte, o fiinţă demonică, care este antagonista sau rivala lui
Dumnezeu. În înţelesul original, acest Satan însemna „ un adversar”, în sens general, care se
opune şi obstrucţionează. Acest nume, Satan, se poate aplica şi adversarilor umani: I Regi
( 5;18), sau este numirea aplicată antagonistului în general, Psalmi ( 38;20) . Îngerul care a fost
trimis să se opună lui Balaam, Num. ( 22; 32) a fost , în mod evident, ales satan. Nu există nici o
dovadă clară care să susţină că ”sitnah” era funcţia permanentă a unui înger. Satan, ca apelare
aparte a unui înger anume apare în cărţile Vechiului Testament abia pe la anul 520 î.d.Hr., în
cartea Zaharia şi apoi în Iov. În Zaharia cap. 3, Satana se desfăşoară ca acuzator în tribunalul
ceresc. În cartea Iov, Satana încearcă integritatea lui Iov şi cere voie de la Dumnezeu să-l testeze
pe Iov. Satana este clar subordonat lui Dumnezeu, fiind un membru din suita sa ( bene ha-
elohim), care nu poate să se desfăşoare fără permisiunea lui Dumnezeu. În nici o carte a
Vechiului Testament Satana nu este văzut ca un rival al lui Dumnezeu, excepţie făcând textul de
la I Cronici (21; 1). Satana nu este un personaj proeminent în cărţile Apocrife şi în Apocalipsele
iudaice, el reprezentând forţele anti-Dumnezeieşti, precum şi forţele rele, în general. Martiriul lui
Isaia( 2;2) spune că: „ Manase a părăsit slujirea Dumnezeului părinţilor săi şi slujea lui Satan şi
îngerilor săi şi puterilor sale”. În Testamentul lui Gad se spune: „Spiritul urii lucrează împreună

3
Vasile Pop, Demonologia Vechiului Testament, Editura Semănătorul, Bucureşti ,2011, p.6-7
cu Satan prin ura duhului”. Legendele din Talmud şi Midrash, conform cărora Satan ar fi fost
acela care provoacă pe Dumnezeu să-l încerce pe Avraam, prin testul Akeda, apare şi în Cartea
Jubileelor, (17;16) şi prezintă pe provocator cu numele Mastema. În literatura tanaitică, Satan
apare ca forţa impersonală a răului. Referinţele la Satan în Liturghie sunt puţine şi impersonale.
Rugăciunile Haskivenu- din serviciul de seară includ o cerere pentru"mutarea de la noi a
duşmanului...şi pe Satan”.
Titlul care este desemnarea curentă pentru Satan în scrierile Qumranite este acela de
Belial. În ceea ce priveşte rolul lui Satan în textele qumranite, el nu mai are rolul de acuzator, ci,
împreună cu îngerii săi are menirea de a distruge pe om. În aceste texte apare numele de „ malki
masemot” – însemnând îngerul întunericului şi este corespondentul lui Satan şi exprimă ura,
ostilitatea pe care Satan o are faţă de tot ceea ce este în concordanţă cu poruncile lui Dumnezeu.
Dar în acest nume existând un „tet”, presupus de cei ce au reconstituit manuscrisul, am putea
vedea mai degrabă o formă compozită care exprimă pe cel cu nume rău, cel fără de nume.
Îngerul tenebrelor, frecvent desemnat prin numele Belial mal` ak Hosek, exercită stăpânirea
asupra forţelor răului şi este căpetenia duhurilor tenebrelor. Există o clară antiteză între Belial şi
duhurile pe care acesta le conduce şi Mihail şi îngerii luminii. Spiritele care sunt conduse de
Belial sunt numite rhwt. Acest nume se traduce prin „ spirit”. Ei sunt plasaţi de textele de la
Qumran sub conducerea lui Belial, luând şi ei parte la dualismul dezvoltat în textele qumranite,
dualism al forţelor celor rele pe de o parte şi a îngerilor luminii, pe de altă parte.4

În concluzie îngerii slujesc lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră, acest lucru este ca să
facă totul pentru mântuirea fraţilor. Îngerii sunt puternici şi gata să împlinească voinţa
dumnezeiască. Ei se află, prin iuţeala firii lor, îndată acolo unde le porunceşte voinţa lui
Dumnezeu. Fiecare om îşi are ingerul său păzitor care este al dreptăţii. Dar duhul cel rău, care
este al nedreptăţii, nu-i dă pace şi caută tot timpul să-l ispitească. Deosebim aceasta după
gândurile bune sau rele din inima noastră.5

4
Andrei Pleşu, Alexandru Mihăilă, Bogdan Tătaru-Cazaban, Vlad Bedros, Ovidiu Victor Olar, Mihail
Neamţu, Arhangheli şi îngeri, Editura Deisis/Stavropoleos, 2011, 165 p
5
Athanasie Negoiţă, Teologia Vechiului Testament, Bucureşti 1992, p.73
 Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, Tipărită cu

binecuvântarea ţi prefaţa Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,
Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,  Bucureşti, 2001.
2. Catehism, Învăţătura de credinţă creştină Ortodoxă, Episcopia Ortodoxă Română,
Oradea, 1996

3. Pr.Gabriel Gozman Pop, Îngerii în teologia ebraică, Editua Agoracreştină, Bucureşti,

2011

4. Vasile Pop, Demonologia Vechiului Testament, Editura Semănătorul, Bucureşti ,2011

5. Pleşu Andrei, Mihăilă Alexandru, Tătaru-Cazaban Bogdan, Bedros Vlad, Olar Ovidiu
Victor, Neamţu Mihail, Arhangheli şi îngeri, Editura Deisis/Stavropoleos, 2011

6. Negoiţă Athanasie, Teologia Vechiului Testament, Bucureşti 1992