Judecata lui Dumnzeu asupra lui Israel

Dumnezeu a creat pe om pentru viaţă şi fericire veşnică. După potop, Dumnezeu

împrăştie popoarele, dintre care îşi alege o singură seminţie care să păstreze în mijlocul
întunericului lumina monotelismului. Acea seminţie era cea coborâtoare din Avraam, părintele
poporului evreu. Prin legământul cu acest popor, Dumnezeu făgăduia lui Israel o viaţă fericită şi
un viitor glorios, în schimbul unei ascultări fireşti de a merge numai pe calea cerului. În caz că
Israel încalcă acest legământ el trebuia să suporte consecinţele. Israel nu era scutit de judecată
când el se abătea de la calea lui Dumnezeu.
Se aduce o contrazicere a legământului lui Dumnezeu cu poporul ales, deoarece
unii contrazic legământul spunând că Israel este poporul ales, că are un legământ cu Dumnezeu
dar acesta nu constituie un apanaj ca el să nu fie pedepsit, dacă nu merge pe calea lui Dumnezeu.
Unde se înfăptuieşte păcatul, Dumnezeu aduce nenorocire chiar şi în templul sfânt al lui Israel.
Concepţia judecăţii după păcat este reprezentată în cartea Regilor iar în timpul proorocului Amos
ea devine dominantă. Israel va simţi judecata divină într-o măsură mai mare deoarece tot într-o
astfel de măsură a primit şi graţia lui Dumnezeu. Fiindcă Dumnezeu i-a dat Legea Sa, păcatele
lui Israel sunt cu atât mai detestabile, cu cât el ştia ca are de făcut. Profetul Isaia predică cu tărie
despre judecata lui Israel, arătându-o ca o spaimă şi beznă, spunându-i ziua măcelului.
Dumnezeu a găsit pe Israel vinovat, de aceea poporul va fi dus în robia
babiloniană, iar templul va fi ars din temelie. Toţi proorocii au văzut judecata din urmă ca o
realitate de care nimeni nu va scăpa. Unii dintre ei, Amos, Isaia, Miheia explică acest lucru prin
decadenţa morală foarte mare a poporului, iar alţii, Hozea, Ieremia, Ezechiel arată că pricina este
de ordin religios şi stă în apostazia poporului faţă de Dumnezeu.

Reîntoarsă din exil, comunitatea iudaică îţi reîncepe viaţa religioasă căci politic era sub
dominaţie persană. Profeţii de după exil ca să ţină poporul pe calea Domnului, reiau expresia
ziua lui Dumnezeu care se apropie. Astfel şi după exil a continuat aşteptarea unei zile a judecăţii
de apoi, care va judeca înâi pe poporul legământului. Poporul va aştepta pe cineva care să-i arate
calea pocainţei, ca venirea lui Dumnezeu să nu i prindă nepregătiţi. Astfel s-a dezvoltat venirea
lui Mesia.