MĂRCILE (Partea I)

. ], Sediul materiei

Ansamblul materiei mărcilor este reglementat atât prin izvoare interne, cât şi prin izvoare

. internaţionale. În ceea ce priveşte izvoarele internaţionale, reamintim că, potrivit art. 11 alin. (2)

din Constituţia României, „Tratatele ratificate de Parlament, potrivi! legii, fac parte din dreptul

intern.”

Cele mai importante acte normative aplicabile în materia mărcilor sunt:

1) Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice (republicată în Monitorul Oficial

nr. 337 din 8 mai 2014);

. 2) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100 din 14 iulie 2005 privind asigurarea respectării

. drepturilor de proprietate industrială (Monitorul Oficial nr. 643 din 20 iulie 2005), aprobată cu

modificări prin Legea nr. 280 din 5 octombrie 2005 (Monitorul Oficial nr. 897 din 7 octombrie

2005);

. 3) Hotărârea Guvernului nr. 1134 din 10 noiembrie 2010 pentru aprobarea Regulamentului

de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice (Monitorul Oficial nr.

i 809 din 3 decembrie 2010);

A 4) Regulamentul (CE) nr. 2868/95 al Comisiei din 13 decembrie 1995 de punere în aplicare a
Regulamentului (CE) nr. 409/94 din 20 decembrie 1993al Consiliului privind marca comunitară;

. 5) Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară.

. 6) Convenţia de la Paris pentru apărarea proprietăţii industriale din 1883 (revizuită de mai multe
ori, ultima dată la Stockholm în 1967), ratificată de România pentru prima dată în 1920, iar cel
mai recent prin Decretul nr. 1177 din 28 decembrie 1968 (Monitorul Oficial nr.l din O ianuarie
1969);

| 7) Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internaţională a produselor şi serviciilor în

vederea înregistrării mărcilor, din 15 iunie 1957, revizuit la Stockholm la 14 iulie 1967 şi la
| Geneva la 13 mai 1977 şi modificat la 2 octombrie 1979, la care România a aderat prin Legea
: nr.3 din 8 ianuarie 1998 (publicată în Monitorul Oficial nr.10 din 14 ianuarie 1998);

: 8) Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor, în forma

revizuită la Stockholm la 14 iulie 1967, ratificat prin Decretul nr. 1176 din 28 decembrie
. 1968 (publicat în Monitorul Oficial nr.1 din 6 ianuarie 1969).

. 9) Protocolul referitor la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a

mărcilor, adoptat la Madrid la 27 iunie 1969, ratificat prin Legea nr.5 din 8 ianuarie 1998
: (publicată în Monitorul Oficial nr.1 1 din 15 ianuarie 1998).
II. Definiţie

Marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor

sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altor persoane.

| III. Condiţiile de fond ale obiectului protecției

Pentru a fi protejată prin eliberarea unui certificat de înregistrare din care se naşte dreptul
subiectiv de proprietate industrială, marca trebuie să îndeplinească în mod cumulativ anumite
condiţii. Din ansamblul reglementărilor legale, rezultă ca aceste condiţii sunt următoarele:

| (A) Marca trebuie să fie un semn;

(B) Marca trebuie să fie un semn distinctiv;

(C) Marca trebuie să fie nouă (disponibilă);

(D) Marca trebuie să fie licită;

(E) Marca să nu fie deceptivă.