15.

Spaţiu geoeconomic comunicaţional

O trăsătură de bază a spaţiului geoeconomic o constituie caracterul său multidimensional. Una din
aceste dimensiuni, de rând cu cea care ţine de teritoriul economic, politic, este şi dimensiunea
comunicaţională, care, în lumea modernă, devine tot mai actuală. Funcţia comunicaţională este asociată
cu prezenţa mijloacelor de transport, care, la rândul lor, contribuie la anumite legături (economice,
culturale) ce au loc în cadrul spaţiului geoeconomic. Tehnologiile informaţionale, magistralele moderne
de transport, telecomunicaţiile, inclusiv Internetul şi alte performanţe ale civilizaţiei contemporane au
contribuit, în mare măsură la apropierea spaţiilor geoeconomice. În această ordine de idei, se pun
bazele formării unei „noi geografii”, bazate pe noţiunea de spaţiu geografic comunicaţional. Organizarea
spaţiului geoeconomic, ca sistem global, presupune, în primul rând, diferenţierea lui în subsisteme
unice, precum sunt: litosfera, hidrosfera, atmosfera, biosfera, sociosfera, etnosfera. Spaţiul
geoeconomic la scară globală se mai divizează în anumite regiuni (raioane) la baza cărora stau factorii ce
reflectă esenţa fenomenelor, atât a celor naturale, cât şi a celor sociale – a mediului natural (climă, sol,
relief), repartiţia biomasei (a substanţelor vii), densitatea populaţiei etc. Suprafaţa terestră se mai
împarte, din punct de vedere geografic, în uscat şi apă, apoi în continente şi părţi ale lumii, mări şi
oceane. Însă, această diferenţiere, în multe privinţe, este convenţională, drept exemplu servind hotarele
de delimitare a oceanelor şi dintre Europa şi Asia.

În majoritatea conceptelor geopolitice şi geoeconomice, se conţine noţiunea de zonă de contact în

cadrul sistemului: Mare (Rimlend) – Continent (Hartlend), care se bazează, în fond, pe principiul
determinismului geografic. În viziunea acestui concept, se apreciază că procesele şi fenomenele naturale
şi cele socio-economice, care se află în zonele de contact, dispun de o putere energetică mult mai înaltă
decât celelalte teritorii. La ora actuală lumea se află în epoca marilor descoperiri în zonele
comunicaţionale de contact: a celor dintre mare şi continent, dintre zonele cu activitate seismică
diferită, inclusiv a celor unde există fracturile geologice. Totodată, în zonele de contact (marginale), are
loc o suprapunere, nu numai a proceselor şi fenomenelor naturale, dar şi a celor geopolitice şi
geoeconomice, etnice, culturalistorice etc. La rândul lor, aceste fenomene şi procese, suprapunânduse
între ele, creează o stratificare în spaţiul geoeconomic comunicaţional, care dispune de o energetică
marginală înaltă (linia de litoral a mărilor şi oceanelor, zona de contact dintre civilizaţii). Noţiunea de
comunicaţie. Noţiunea de „comunicaţie” provine din latină (- a lega, a se sfătui, a face ceva obştesc) şi
are un înţeles universal, dar care se concretizează în spaţiul geografic, istoric, sociocultural, economic şi
informaţional. Din punct de vedere material şi practic, comunicaţiile înseamnă, în primul rând,
transport, legătură. În spaţiul sociocultural, comunicaţia este concepută drept o transmitere a
informaţiei de la om la om, de la o generaţie la alta în procesul oricărei activităţi. Tradiţia ca formă de
comunicaţie în timp este concepută ca o transmitere a informaţiei de la o generaţie la alta, inclusiv a
valorilor socioculturale, diverse genuri de artă, inclusiv scrisul.

Drept formă de comunicaţie transfrontalieră în spaţiul geoeconomic socio-cultural sunt relaţiile

internaţionale, iar în spaţiul economic – coridoarele comunicaţionale, care contribuie la accelerarea
comerţului la mişcarea capitalului economic şi financiar. Sistemele socio-economice, care, la rândul lor,
au un sens cu mult mai larg, erau, până nu demult, relativ izolate unul de altul, pe când, în prezent, în
condiţiile integrării şi globalizării, are loc o deschidere tot mai largă a acestor sisteme, având drept
consecinţă contactele tot mai strânse dintre civilizaţii, inclusiv a celor culturale, economice,
informaţionale etc. În spaţiul multidimensional comunicaţional, are loc o stratificare (suprapunere) a
proceselor şi fenomenelor naturale şi a celor sociale, formând aşa-numitele zone (câmpuri) ce dispun de
o energetică relativ înaltă. Revoluţia comunicaţională. Ea este determinată de tehnologiile
informaţionale de performanţă, cu preponderenţă, ale tehnologiilor spirituale în raport cu cele
materiale. La ora actuală, orice cetăţean are acces la canalele de informaţie şi la diverse surse de
informaţie, în timp ce, în trecut, acest acces depindea de funcţia şi locul pe care îl ocupa persoana
respectivă în societate. Mobilitatea globală a informaţiei, a capitalului şi a cadrelor calificate afectează,
într-o anumită măsură, rolul statului în executarea funcţiilor sale. Tehnologiile informaţionale, la etapa
actuală, au devenit o armă de mare importanţă strategică: politică, militară, economică, socială şi
culturală. Una dintre principalele surse strategice informaţionale sunt considerate telecomunicaţiile şi,
corespunzător, industria de producere a lor, orientată la cele mai performante tehnologii (inclusiv
Internetul, telefonia celulară) şi alte forme de comunicare, precum suntamenajarea reţelelor de fibre
optice şi, în sfârşit, racordarea sistemelor naţionale de comunicaţie la cel internaţional. Un element-
cheie în componenţa infrastructurii societăţii contemporane îl reprezintă reţelele informaţionale.
Includerea unei ţări în fluxurile internaţionale de comunicare, inclusiv a celor economice, umane,
politice etc. este imposibilă în lipsa unui sistem naţional de informaţie racordat la cel mondial. Scopul
general al informatizării constă în implementarea unor mijloace informaţionale, ce ar permite accesul
operativ al instituţiilor de stat şi civile, al agenţilor economici şi al populaţiei la informaţii selective,
complete, veridice, necesare pentru diverse activităţi. Spre deosebire de telecomunicaţii, Internetul se
referă la resursa strategică de importanţă internaţională. În sistemul global informaţional, locul principal
revine SUA. Dacă, în economia mondială, SUA le revin 20% din produsul global brut, apoi în spaţiul
informaţional mondial, conform datelor UNESCO, le revin – 65%. SUA deţine monopolul şi în spaţiul
Internetului. Se spune, la figurat, că „imperialismul informaţional a depăşit cu mult imperialismul
economic”. Revoluţia comunicaţională, care coincide cu perioada postindustrială de dezvoltare
economică, are drept consecinţă formarea celui de al patrulea sector al economiei – cel informaţional,
care dispune de calităţi specifice, formând aşanumita „marfă intelectuală”. Revoluţia comunicaţională,
extinzând orizontul cunoaşterii, pătrunde tot mai mult nu numai în domeniile vieţii obişnuite, dar şi în
tainele ştiinţei, ale investigaţiei unor fenomene mai puţin cercetate. În ultimele decenii, se dezvoltă cu
ritmuri rapide o nouă direcţie în ştiinţă, numită genomica, care studiază informaţia biologică despre
organismul omului. O adevărată revoluţie în ştiinţa biologică o reprezintă cunoaşterea structurii ADN-
ului 1 la mijlocul secolului XX, care contribuie la descoperirea multor secrete ale vieţii, inclusiv aceasta va
contribui la tratarea multor boli serioase, inclusiv cancerul. Structura ADN-ului a fost decodificată la
începutul anilor 50 de către americanul D. Watson şi britanicul Francis Crick. Ei au descifrat primii
structura de dublă spirală. Conform propriilor afirmaţii, saltul calitativ al descifrării „secretului vieţii” s-a
produs în anul 1953. La ora actuală, la începutul celui de-al III-lea mileniu, se realizează unul dintre cele
mai costisitoare proiecte internaţionale din istoria ştiinţei, numit „Genul omului”, în care este descifrată
structura chimică a ADN. Aceasta va acorda posibilitatea de a codifica informaţia despre genele omului.
Descoperirea dată va constitui cheia posibilităţii de a trata multe boli grele. Datorită acestei descoperiri
va putea fi prevenită posibilitatea unei catastrofe genetice de pe planetă, legată cu înrăutăţirea
genofondului uman.

16. Particularitatile de dezvoltare economica si sociala a polului geoeuropean.

Polul europeanDupa al doilea razboi mondial majoritatea statelor europene s-au dezvoltat pe calea
integrarii economice si politice. Principalele organizatii de integrare regionala sint Consililu Europei si
Uniunea Europeana. Consililul Europei este o organizatie interguvernamentala fondata in anul 1949.
principalele scopuri sunt: 1.apararea dreptului omului si a democratiei; 2.rezolvarea problemelor
minoritatilor entice; 3.protectia mediului ambient. Consiliul Europei participa activ la acordarea
ajutorului statelor din Europa Centrala si de Vest in realizarea reformelor democratice, politice si
juridice. Uniunea Europeana reprezinta o organizatie intergationista, scopul principal al careia este
formarea uniunii economice si politice in Europa. Inceputul integrarii a fost pus in anul 1950 la initiative
lui Cherchel si a lui Charle de Gaulle. Catre anul 1968 s-a terminat crearea uniunii vamale. In anul 1992
statele membre au semnat conventia privind extinderea Uniunii, introducerea unei valute unice si
realizarea unor reforme politice. La mijlocul anilo ’90 se termina formarea unei pieti comune. Uniunea
Europeana este o organizatie solidara ce petrece o politica de micsorare a decalajului economic intre
statele member Acum in UE sunt 27 state.Unele state din UE au avut de cistigat enorm datorita acestei
integrari,largirea pietei de desfacere,investitii noi,locuri noi de munca ,insa in unele state s-a platit un
tribute datorita acestei integrari.In aceste pol se dezvolta unele societati cu renume mondial (de
ex.industria chimica,BAER,etc)aici sunt mari producatori de automobile de rang
international(Porsche).statele din UE sunt liderii economici mondiali in industria
Agricola(Franta,Italia,Olanda,Danemarca).Exista societati care controleaza extragerea si prelucrarea
unor resurse naturale(petrol;royal dutsch shell)

17.Economia comparata a statelor mici si marri UE

18. Polul geoeconomic nord american

Centrul regiunilor date este considerata SUA si include deasemenea Canada si mexic.Cota acestei regiuni
const 7% din pop lumii,23% din PIB si 12% din pop agricola mondiala. Trasaturile de baza ale acestei
regiuni sunt: -asezarea geografica si geopolitica destul de favorabila vis-a-vis de restul lumii -prezenta
unei mari piete de desfacere a marfurilor -nivelul inalt de dezvoltare economica bazta pe tehnologii
moderne -nivelul tehnic destul de inalt dezvoltata a industriei, indeosebi In SUA si Canada -prezenta
unui mare potential tehnico-stiintific
Cea mai mare putere economica din spatiu Nord American este SUA,care inca la sf sec XX a intrat in nr
principalilor lideri mondiali dupa destramarea URSS (1991) ramanind unica putere.Nu in zadar sec XX
este considerat secolul american. Un alt factor destul de important este fact geopolitic.Pozitia izolat si
periferic visa-a- vi de lumea veche a consolidata notiunea americana fara a o influenta din exterior.Avind
un teritotiu mare si compact,acces larg la cele 2 oceane, a devenit deschis ptr intreaga lume si a permis
formarea unei economii bipolare,fapt ce a conditionat ca unele regiuni devin mai mari puteri
economice.SUA avind posibilitatea sa concureze egla la egal atit in Vest cit si in Est ,determinind largirea
geopolitica si geostrategica acestor tari in cele mi indepartate zone de pe glob.. Un alt factor de
dezvoltare economica este existenta unui teritoriu eficient de trai si activ economic.avind un subsol
bogat in resurse naturale ,minerale si enrgetice,asigura o securitate energetica a tarilor din spatiu dat si
o baza de materie prme ptr ramurile industr grele. Economia SUA este una dintre cele mai mari
competitori din lume ,bugetul de stat este unul nedificitar.In anii ”90 ai sec XX ritmurile de dezvoltare a
tarii erau mai mari decit in astfel de state ca Japonia ,germania,franta,M.brit.La sf sec XX Sua a devenit
prima si unica tara din lume care domina in plnn economic,militaro-strategic,financiar,tehnologic si
informational

file:///C:/Users/1/Downloads/232764248-Fituici-Pentru-Examen-La-Geoeconomie-
1.pdf
19. Fluxurile economice intra si inter NAFTA

Acordul privind formare organizaţiei internaţionale N.A.F.T.A. - Acordul Nord American de Comerţ Liber
(North American Free Trade Agreement) a fost semnat la 17 decembrie 1992 între SUA, Canada şi
Mexic. NAFTA acoperă o piaţă de 375 milioane de consumatori, cu perspectiva extinderii şi mai spre
sudul continentului american, şi o suprafaţă de 21,3 milioane km². Scopul acestui acord este
liberalizarea în 10 ani a comerţului cu produse şi servicii, prin eliminarea barierelor tarifare şi netarifare
între părţi şi prin liberalizarea investiţiilor intra-zonale. Domeniile vizate de NAFTA sunt următoarele: a)
Comerţul cu bunuri materiale:

n decurs de 10 ani, urmează a fi înlăturate toate taxele vamale aplicabile produselor considerate ca
„nordamericane”, în conformitate cu regulile de origine, astfel ca în anul 2004 să se formeze o vastă
piaţă liberă. b) Comerţul cu servicii:Serviciile deţin un loc important în comerţul din zonă - supus
tratamentului naţional. c) Investiţiile directe de capital - liberalizare. d) Alte dispoziţii se referă la
următoarele: regulile de concurenţă, proprietatea intelectuală, sejurul temporar al oamenilor de afaceri,
anumite aspecte privitoare la protecţia mediului. Constatări: • NAFTA este un acord de liber schimb de
mare anvergură. • Model de cooperare de tip interguvernamental, fără a avea organisme
supranaţionale. • Nu are obiective de natură politică. NAFTA reglementează barierele tarifare, netarifare
şi investiţiile. Se specifică faptul că mărfurile de import provenite din celelalte două naţiuni vor avea
acelaşi regim ca şi bunurile naţionale. Fiecare membru NAFTA va excepta unele activităţi de la aplicarea
acestui acord. Canadienii, aşa cum a fost stipulat şi în vechiul Acord de Comerţ Liber între Canada şi SUA,
vor excepta de la aplicarea NAFTA domeniul publicaţiilor. În Canada există sentimentul că fără un
control special asupra proprietăţii şi acordând mass-mediei canadiene beneficii prin taxe, acesta va fi
acaparat de media din SUA. Cererea SUA a fost ca mişcarea liberă a persoanelor, cu excepţia
profesioniştilor şi managerilor, să nu fie permisă. Acest lucru este rezultatul temerii SUA că va fi
copleşită de milioane de săraci din Mexic. Guvernul mexican îşi rezervă dreptul de a controla sistemul de
căi ferate, electricitatea, petrochimia de bază şi industria petrolieră. Fiecare parte din acordul NAFTA
beneficiază de anumite avantaje. SUA şi Canada câştigă astfel accesul la piaţa mexicană, o piaţă cu peste
80 de milioane de oameni. Pot fi specificate şi beneficiile neeconomice pentru SUA, fiind vorba de
îmbunătăţirea relaţiilor externe ale Mexicului şi de o posibilă stabilitate internă, urmărindu-se o mai
bună cooperare în domeniul drogurilor, emigrării şi poluării. Impactul creării NAFTA va fi mult mai
important pentru Mexic decât pentru SUA. Deoarece Mexicul este mult mai mic decât SUA, iar crearea
de locuri de muncă şi domeniul sănătăţii este acelaşi şi în SUA şi în Mexic, efectul creării NAFTA va fi
mult mai mare pentru Mexic

20.Probleme si perspective a relatiilor economice NAFTA

Cel mai important impact, l-a avut NAFTA asupra comerŃului dintre SUA şi Mexic (Canada s-a alăturat
negocierilor doar pentru a se asigura că interesele sale sunt protejate). In 1993, SUA a lansat EAI
„Enterprise for the Americas Initiative” – IniŃiativa pentru cele două Americi, care a adus la formarea în
1998 a FTAA „Free Trade Area of the Americas” - Aria de comerŃ liber a Americii, şi a cărei scop final a
fost crearea de comerŃ liber între cele 34 de Ńări (regiuni) democratice din America de Nord şi Sud până
în 2005. In decembrie 2002, SUA semna deja acordul de comerŃ liber cu Chile..

Beneficiile SUA în urma existenŃei NAFTA au fost sporirea competiŃiei produselor şi pieŃele de resurse;
la fel ca şi reducerea preŃurilor la multe bunuri consumate de americani. De fapt, între 1994 şi 1999
comerŃul bilateral SUA - Mexic a crescut la 130%. Deoarece economia SUA este de 20 de ori mai mare
decât cea a Mexicului, câştigurile din NAFTA comparate direct proporŃional cu PIB – ul ei (ale SUA) au
fost mai mici decât cele ale Mexicului. Mai mult decât atât, se aşteaptă ca NAFTA să aducă pierderi de
150 000 locuri de munca necalificate, dar câştiguri de 325 000 locuri de muncă calificate având o
creştere generala de angajări în jur de 175 000 de locuri de muncă în SUA. De fapt, în 2002 s-a estimat
un câştig de locuri de munca în America variind în jurul sumelor de 90 000 până la 160 000, ca rezultat al
existentei NAFTA. Ariile cu o salarizare mai mică din SUA, cum ar fi Alabama sau Arkansas au avut de
suferit, în timp ce ariile cu salarizare mai mare au câştigat o indexare de 3 mld $ pentru muncitori;
această suma fiind în detrimentul zonelor defavorizate. Accesul la comerŃul liber în Mexic a permis
industriilor din SUA să importe masiv componente din Mexic şi să menŃină alte operaŃiuni mai degrabă
în SUA, decât să piardă locurile de munca în industrie în faŃa Ńărilor cu salarizare mică. Unele dintre
locurile de muncă câştigate de Mexic nu au venit de fapt din SUA, ci din alte Ńări precum Malayesia,
unde in zilele noastre salariile sunt aproximativ egale cu cele din Mexic. Ca şi o condiŃie NAFTA, SUA a
mai negociat o serie de acorduri suplimentare cu Mexic în ceea ce priveşte locurile de muncă şi
standardele mediului înconjurător (pentru a preveni ca firmele din SUA să-şi mute sediile în Mexic, unde
pot avea mai multe avantaje în ceea ce priveşte legile de mediu, salarizarea si forŃa de munca) dar în
acelaşi timp să-şi protejeze unele industrii americane de unele importuri, care le-ar putea periclita
integritatea şi balanŃa comercială. Mexic a beneficiat de NAFTA astfel: 1. exporturile au crescut datorita
accesului la enorma piaŃa americană 2. s-a încurajat „reîntoarcerea” de capital ( capital ce a părăsit
Mexicul în căutare unor pieŃe mai mari şi mai sigure în străinătate, cu precădere în SUA) 3. reforme
structurale interne mai rapide. Cu toate acestea, Mexic-ul a suferit o pierdere de locuri de muncă şi «
intrări » în agricultură, dar aceste pierderi au fost mai mult sau mai puŃin acoperite de « intrările » în
industrie. Tabelul 1 prezintă rezultatele estimate pe termen lung ale impactului NAFTA asupra Mexicului
în 2005. Intre 1995-2005, PIB-ul real al Mexicului este estimat sa crească cu o rata de 5.2% pe an cu
NAFTA, iar fără NAFTA cu doar 3.8%. Alte rezultate aşteptate: 1. NAFTA a sperat de asemenea să reducă
rata inflaŃiei din Mexic de la 14.5% la 9.7% per an, iar rata de interes pe termen scurt de la 18.3% la 13%
2. sa sporească intrările de investiŃii directe străine de la 6 mld $ la 9.2 mld $ şi să crească exporturile de
la 8.3% la 10.4% 3. sa mărească deficitul de comerŃ de la 9.7 mld $ la 14 mld $ si intrările de capital de
la 10.6 mld $ la 14.7 mld $ per an. Exceptând 1995 (când Mexicul a suferit o grava criza economica si
financiara) si perioada 2000-2002 (când Mexicul a fost afectat de creşterea lentă şi de recesiunea din
economia Americii). Mexic s-a descurcat foarte bine in realizarea obiectivelor sale.

Cu timpul, creşterea pieŃei muncii şi mărirea salariilor in industrie vor fi motive pentru care se va reduce
presiunea asupra mexicanilor de a emigra spre SUA. Mexic a trecut peste adâncă criza financiara in anul
1997 si peste recesiunea din 1995, concentrându-se apoi pe o creştere pe termen lung rapida. Succesul
înregistrat de NAFTA a încurajat alte Ńări din lume să iniŃieze diverse forme de integrare la nivel
regional Chiar dacă aceste forme de integrare au avut sau nu succes, efectul major al acestei integrări
economice între Ńările este distribuŃia câştigurilor printre / între membri. De fapt, beneficiile sunt în
mare măsură alocate celor mai avansate Ńări din grup.