The Conflict of Interests Theory and Cas

Conflictul de interese • Teorie şi jurisprudenţă | 1
Augustin LAZĂR
Conflictul de interese
Teorie și jurisprudenţă
– studii de drept comparat –
The conflict of interests

Theory and case law
– comparative law studies –
2 | Augustin Lazăr
Augustin Lazăr este procuror general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, profesor la Universitatea din Alba
Iulia și senior editor la Editura „Universul Juridic” din București.
A absolvit dreptul la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca
și este doctor în știinţe juridice, cu specializarea investigarea infracţiu-
nilor din mediul afacerilor. În calitate de procuror-șef al Secţiei anti-
corupţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie a condus anchete anticorupţie și programe de pregătire profe-
sională pentru magistraţii români. Apoi, a coordonat investigaţii com-
plexe, precum și repatrierea unor tezaure istorice pierdute aparţinând
patrimoniului cultural naţional. Ca reprezentant al României, a orga-
nizat și a participat la conferinţe internaţionale privind lupta împotriva
corupţiei, a criminalităţii în mediul afacerilor și a infracţiunilor contra
patrimoniului cultural.
*
* *
Augustin Lazăr is Prosecutor General of the Prosecutor’s Office

attached to the High Court of Cassation and Justice, Professor at the
University of Alba Iulia and Senior Editor at “Universul Juridic”
Publishing House, Bucharest.
He graduated in law at the University “Babes-Bolyai” of Cluj-Napoca
and he got his Ph.D. in the field of business fraud investigation. As Chief
Prosecutor of the Anti-corruption Section within the Prosecutor’s Office
attached to the High Court of Cassation and Justice, he led anti-corruption
investigations and training programs for Romanian magistrates. Then, he
coordinated complex investigations and repatriation of some valuable
historical lost hoards pertaining to the national cultural heritage. As a
representative of Romania, he organized and attended international
conferences on cooperation in the fight against cultural heritage
criminality.
Augustin LAZĂR
Conflictul de interese
Teorie și jurisprudenţă
– studii de drept comparat –
The conflict of interests

Theory and case law
– comparative law studies –
Universul Juridic
Bucureşti
-2016-
4 | Augustin Lazăr
Editat de S.C. Universul Juridic S.R.L.
Copyright © 2016, S.C. Universul Juridic S.R.L.
Toate drepturile asupra prezentei ediţii aparţin

S.C. Universul Juridic S.R.L.
Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată fără acordul
scris al S.C. Universul Juridic S.R.L.
NICIUN EXEMPLAR DIN PREZENTUL TIRAJ NU VA FI

COMERCIALIZAT DECÂT ÎNSOŢIT DE SEMNĂTURA ŞI
ŞTAMPILA EDITORULUI, APLICATE PE INTERIORUL
ULTIMEI COPERTE.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

LAZĂR, AUGUSTIN
Conflictul de interese : teorie şi jurisprudenţă : studii de drept
comparat = The conflict of interests : theory and case law :
comparative law studies / Augustin Lazăr. - Bucureşti : Universul
Juridic, 2016
Conţine bibliografie
Index
ISBN 978-606-673-925-2
35.08(498)(094)
REDACŢIE: tel./fax: 021.314.93.13

tel.: 0732.320.666
e-mail: redactie@universuljuridic.ro
DEPARTAMENTUL tel.: 021.314.93.15
DISTRIBUŢIE: fax: 021.314.93.16
e-mail: distributie@universuljuridic.ro
www.universuljuridic.ro
Cuvânt-înainte
Necesitatea incriminării conflictului de interese în dreptul românesc,

dar și în cel al tuturor statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite,
a apărut în contextul consolidării progreselor comunităţii internaţionale
în materia statului de drept și a democraţiei, aceasta din urmă subsu-
mând puterea și responsabilitatea statului, precum și supremaţia legii.
Prin Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului
din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieţei interne1, statele
membre ale Uniunii Europene şi-au asumat, între altele, obligaţia să îşi
revizuiască legislaţia pentru a garanta prevenirea conflictelor de interese.
Statul de drept presupune atât supremaţia legii, cât și responsabilitate.
Ambele noţiuni obligă, în concret, la asigurarea atât a unui climat con-
curenţial loial în ceea ce privește piaţa de mărfuri și servicii în care statul –
prin intermediul instituţiilor abilitate și al agenţilor economici cu capital
majoritar public – apare ca parte contractantă, cât și a prevenţiei și com-
baterii corupţiei în acest domeniu de activitate.
Un standard al obligaţiilor cumulative amintite este integritatea
funcţionarilor publici, iar situaţia ilegală care pune în pericol integritatea
este cea de incompatibilitate în cazul unui cumul de funcţii interzis de
legiuitor, deoarece este potenţial generatoare de conflicte de interese.
Convenţia Naţiunilor Unite Anticorupţie (Convenţia)2 a reiterat că
normele sale au fost adoptate în scopul promovării și întăririi măsurilor
de prevenţie și combatere mai eficientă a corupţiei, în vederea promo-
vării integrităţii, responsabilităţii și a unui management corect al dome-
niului public și al proprietăţii statului. Articolul 8 al Convenţiei leagă
nemijlocit combaterea corupţiei de obligaţia statelor de a promova inte-
gritatea, onestitatea și responsabilitatea demnitarilor și a funcţionarilor
publici în conformitate cu principiile fundamentale ale propriului sistem
juridic. Articolul prevede expres „stabilirea de măsuri și sisteme prin care
să se ceară funcţionarilor publici să dea declaraţii autorităţilor compe-
1 Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) L 376 din
27 decembrie 2006.
2 România a semnat convenţia la Merida (Mexic) la 9 decembrie 2003 şi a
ratificat-o prin Legea nr. 365/2004 pentru ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite
împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, publicată în M. Of.
nr. 903 din 5 octombrie 2004.
6 | Augustin Lazăr
tente referitoare, inter alia, la activităţile desfășurate în afara serviciului,

angajarea, investiţiile, bunurile, cadourile substanţiale și beneficiile din
care ar putea rezulta conflicte de interese în raport cu respectarea obliga-
ţiilor rezultate din activitatea de funcţionar public”. Prevede, de ase-
menea, luarea în considerare de către statele părţi a sancţionării faptelor
de conflict de interese.
Monografia de faţă reflectă, dintr-o perspectivă istorică, incrimi-
narea conflictului de interese și modificarea ulterioară a acesteia, iar
dintr-o perspectivă de drept comparat, conţinutul constitutiv al infracţi-
unii. Sistemul de comparaţie avut în vedere este cel al dreptului penal
francez, din care s-a inspirat și incriminarea din dreptul român.
Zonă de convergenţă între interesele politice clientelare și igieni-
zarea etică a relaţiilor, adesea corupte, implicate de raporturile contrac-
tuale public/privat, conflictul de interese a fost văzut diacronic de unii
factori politici iresponsabili ca o citadelă a intereselor private ce trebuia
apărată cu orice preţ. Dimpotrivă, societatea civilă și justiţia au desfă-
șurat acţiuni concrete și coordonate de combatere a fenomenului.
Trebuie remarcat meritul decisiv al Curţii Constituţionale, de a inter-
preta, Constituţia României în maniera culturii juridice europene, al
Ministerului Public de a manifesta rol activ în sesizarea instanţelor cu
faptele de conflict de interese, respectiv al instanţelor judecătorești de a
decide definitiv asupra cauzelor judecate în această materie, aplicând
creativ legea penală.
Ideea publicării acestei lucrări, ca instrument de lucru, s-a născut în
contextul dezbaterilor la seminariile privind bunele practici în materia
depistării sistemului modus operandi și urmăririi penale a conflictelor de
interese, organizate semestrial de Ministerul Public, structurile specia-
lizate ale Poliţiei Române, Agenţia Naţională de Integritate și operatorii
de intelligence. Recunoscând contribuţia jurisprudenţei în elucidarea
textelor normative privind conflictul de interese, prezenta monografie
analizează comparativ doctrina și jurisprudenţa română și cea franceză,
în domeniu, dorind să ofere teoreticienilor dreptului penal o perspectivă
actualizată asupra acestei infracţiuni, iar practicienilor, un instrument de
lucru eficace în aplicarea legii.
Autorul
Foreword
The need to criminalize the conflict of interest in Romanian law, but

also that of all Member States of the United Nations, has emerged in the
context of the consolidation of international community progress of in
the field of rule of law and democracy, the latter encompassing the
executive power and accountability of the state and the law supremacy.
By Directive 2006/123 / EC of the European Parliament and of the
Council of December the 12th 2006 on services in the internal market1,
Member States of the European Union undertook, inter alia, the
obligation to review their legislation to ensure that conflicts of interest
prevention is guaranteed. State law requires both the rule of law and
accountability. These notions binds specifically to ensure a loyal and
competitive environment regarding market goods and services that the
state - through relevant institutions and economic entities publicly
owned - appears as a contracting party, as well as prevention and
combatting corruption in this field.
A standard cumulative obligation mentioned is the integrity of
public officials and the illegal situation that endangers it is the
incompatibility of the cases of cumulative functions that the legislator
banned because it is likely to generate conflicts of interest.
The United Nations Convention on Anticorruption (Convention)2
reiterated that its rules were adopted in order to fight corruption, with
the scope to promote integrity, responsibility and a proper management
of public propriety. Article 8 of the Convention directly links the fight
against corruption to the obligation of states to promote integrity,
honesty and responsibility of officials and civil servants in accordance
with the fundamental principles of its legal system. This article expressly
refers to establishing ”measures and systems requiring public officials to
make declarations to appropriate authorities regarding, inter alia, their
outside activities, employment, investments, assets and substantial gifts
1 Published in the European Union Official Journal L 376 from December the
27th 2006.
2 Romania has signed the Merida Convention (Mexico) at December the 9th
2003 and has ratified it by Law no. 365/2004 on the ratification of the United
Nations Convention against Corruption, adopted in New York October the 31st 2003,
published in the Official Monitor of Romania, Part I, no. 903, October the 5th 2004.
8 | Augustin Lazăr
or benefits from which a conflict of interest may result with respect to

their functions as public officials". It also encourages States parties to
punish acts of conflict of interest.
This Monograph is reflecting from a historical perspective, the
criminalization of conflict of interest and its subsequent amendment, and
from a perspective of comparative law, the constitutive content of the
offense. The comparison took into account is that of French criminal law,
which inspired the Romanian criminalization.
Area of convergence between political clientele interests and the
ethic sanitation of relations, often corrupt, involved by public/private
contractual relations, the conflict of interest was seen diachronically by
some irresponsible political factors as a fortress of private interests that
had to be defended at all costs. On the contrary, civil society and the
judiciary took concrete and coordinated actions to combat the
phenomenon. It should be noted the decisive merit of the Constitutional
Court to interpret the Constitution in the manner of European Union’s
legal culture, of the Public Ministry to demonstrate active role tacking to
court the conflict of interest offences or the courts to make a final
decision on the cases prosecuted in this matter, creatively applying
criminal law.
The idea of publishing this work, as a working tool, was born in the
context of debates which took place at seminars on best practices in
detecting system modus operandi and prosecution of conflicts of interest,
organized biannually by the Public Ministry, the specialized structures of
the Romanian Police, the National Integrity Agency and intelligence
operators. Recognizing the contribution of the case law in elucidating the
legislative provisions on conflict of interest, this monograph analyzes
comparatively the Romanian and French doctrine and jurisprudence, in
the field, wanting to offer criminal law theorists an updated perspective
on this offence, and practitioners an effective law enforcement tool.
The Author
Conflictul de interese – o analiză comparativă
AUGUSTIN LAZĂR
1. Noţiune și definiţie
Infracţiunea de conflict de interese a fost introdusă în titlul VI

(„Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor
activităţi rglementate de lege”), capitolul I („Infracţiuni de seviciu sau în
legătură cu serviciul”) din partea specială a Codul penal român din 1969
(în continuare C. pen. 1969), în vederea alinierii legislaţiei penale române
la standardele europene privind protejarea integrităţii funcţionarilor
publici, a mediului concurenţial, calităţii serviciilor, prevenirea conflic-
telor de interese, garantarea independenţei şi imparţialităţii prestatorilor
de servicii adiţionale. De asemenea, statele membre s-au obligat să ia
măsuri adecvate pentru a preveni, identifica și remedia infracţiunile
apărute în desfășurarea procedurilor de achiziţie, asigurându-se astfel un
tratament egal pentru toti operatorii economici1.
Astfel, România și-a completat cadrul normativ general de ocrotire a
relaţiilor de serviciu ca valoare socială, prin incriminarea în art. 2531
C. pen. 1969 a faptei funcţionarului public de a se afla în conflict de interese2.

O parte din hotărârile judecătoreşti definitive în materia infracţiunii de
conflict de interese, examinate şi utilizate în cadrul acestui studiu, au fost transmise
la baza de date privind jurisprudenţa a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie de către unităţile de parchet.
1 A se vedea: Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului
din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieţei interne, publicată în

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 376 din 27 decembrie 2006. Statele membre
şi-au asumat, între altele, obligaţia să îşi revizuiască legislaţia pentru a garanta
prevenirea conflictelor de interese, asigurarea independenţei şi imparţialităţi cerute
pentru anumite activităţi, precum şi compatibilitatea normelor care guvernează
etica şi conduita profesională pentru diverse activităţi; Directiva 2014/24/UE a
Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile
publice şi de abrogare a Directivei 2004/18/CE, publicată în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene L 94 din 28 martie 2014, p. 65-242, reglementează în titlul I
Conflictul de interese (art. 24).
2 Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal,
precum şi pentru modificarea și completarea altor legi, publicată în M. Of. nr. 601
10 | Augustin Lazăr
După intrarea în vigoare a noului Cod penal, la 1 februarie 2014,

infracţiunea de conflict de interese este incriminată în art. 301 C. pen. din
capitolul II, „Infracţiuni de serviciu”.
În doctrina recentă se reţine că incriminarea conflictului de interese

este un răspuns la „semnalele tot mai dese din partea societăţii civile, dar
şi a organismelor şi instituţiilor internaţionale cu privire la impactul pe
care faptele comise cu încălcarea normelor deontologice cu acest specific
îl produc. Reglementări care privesc conflictul de interese se găsesc şi în
legislaţia altor state membre ale Uniunii Europene (Austria, Belgia, Cipru,
Finlanda, Franţa, Lituania, Polonia, Spania şi Ungaria). Şi în legislaţia
română au existat, anterior momentului 2006 [...], norme cu privire la
conflictul de interese, însă acestea dovedeau existenţa unor confuzii între
incompatibilităţi şi conflictul de interese. [...]. Conflictul de interese gene-
rează o stare de incompatibilitate lato sensu, dar, sub aspectul cauzelor
care determină această incompatibilitate, conflictul de interese se deose-
beşte prin faptul că factorul determinant nu este neapărat o situaţie
juridică sau o activitate incompatibilă cu activitatea care este realizată în
cadrul atribuţiilor de serviciu, ci un interes personal de natură patrimo-
nială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor
care îi revin (funcţionarului public, paranteza noastră – A.L.) potrivit
Constituţiei şi altor acte normative. Au existat şi alte reglementări
referitoare la conflictul de interese cu privire la anumite categorii de
funcţionari publici sau anumiţi demnitari (prin statute speciale sau chiar
din 12 iulie 2006. În expunerea de motive la această lege se menţiona: „În vederea
eficientizării acţiunilor de prevenire şi sancţionare a faptelor de corupţie, proiectul
de modificare a Codului penal propune incriminarea în articolul 2531 a „conflictului
de interese“. Prin aceasta, se urmăreşte sancţionarea penală a funcţionarului public
care, în mod conştient şi deliberat, satisface interese personale prin îndeplinirea
atribuţiilor publice. [...] prevederile Codului penal cu privire la infracţiunile de
serviciu nu acoperă o astfel de situaţie [...]. Prin incriminarea conflictului de interese,
se urmăreşte înlăturarea oricărei suspiciuni cu privire la conduita funcţionarului
public care este chemat să îndeplinească un act sau să participe la luarea unei decizii
în virtutea atribuţiilor sale de serviciu, iar prin aceasta produce, direct sau indirect,
un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv,
sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în
ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase
de orice natură. În prezent, există întemeiat suspiciunea că funcţionarul public nu va
depune toate diligenţele în vederea satisfacerii interesului public, ci va încerca să
satisfacă interesul său ori al uneia dintre persoanele sus-arătate.” (disponibilă la
adresa www.cdep.ro/proiecte/2006/000/20/4/em24.pdf, accesată la 5 iulie 2016).
prin regulamente de ordine interioară), dar, până la apariţia Legii

nr. 161/2003 [...], o reglementare unitară a conflictului de interese nu a
existat.”1. Remarcăm că, pentru a exista un conflict de interese, trebuie să
existe o decizie luată în interesul persoanelor expres prevăzute de lege,
iar incompatibilitatea există ca situaţie ilegală, în cazul unui cumul de
funcţii interzis de legiuitor, deoarece este potenţial generatoare de
conflicte de interese.
Cu referire la incriminarea acestei fapte, instanţa supremă a evi-
denţiat că aceasta „a fost generată de apariţia unor noi forme de relaţii
între sectorul public şi sectoarele comerciale care dau naştere unor
parteneriate publice, existând un potenţial de creştere de forme noi de
conflict de interese care implică interesele personale şi obligaţiile publice
(s.n. – A.L.) ale persoanei care exercită o funcţie publică. [...] Deşi
conflictul de interese nu înseamnă ipso facto corupţie, totuşi apariţia
unor conflicte între interesele personale şi obligaţiile publice ale funcţio-
narilor publici, dacă nu este tratată corespunzător, poate duce la corup-
ţie. Incriminarea faptei presupune nu numai simpla interzicere a intere-
selor de natură privată ale funcţionarului public, ci şi formarea corecti-
tudinii deciziilor administrative, pentru ca un conflict de interese nesolu-
ţionat să nu conducă la un abuz în serviciu. Prin definiţie şi conţinut,
infracţiunea de conflict de interese a preluat din elementele constitutive
ale infracţiunilor de corupţie, în proximitatea cărora a fost poziţionată.”2.
Interesul privat este evaluat ca o simplă vocaţie, posibilitate, care nu
este cuprinsă în categoria juridică de drept. Legea defineşte interesul
legitim privat ca fiind „posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în
considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat”
[art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea contenciosului administrativ
nr. 554/20043].
Interesul legitim public este definit ca fiind „interesul care vizează
ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor,
1 I. Pascu, Conflictul de interese (Comentariu), în Noul Cod penal comentat.
Partea specială, ed. a II-a, revăzută şi adăugită, de V. Dobrinoiu (coord.) ş.a.,

Ed. Universul Juridic, Bucureşti, p. 558.
2 ÎCCJ, sent. pen. nr. 666/2014, definitivă prin dec. pen. nr. 13/2015 a ÎCCJ,
Completul de 5 judecători (disponibilă la adresa www.scj.ro, accesată la 6 iulie

2016).
3 Publicată în M. Of. nr. 1154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi
completările ulterioare.
libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea

nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice” [art. 2
alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004). Interesele patrimoniale private
intră în conflict cu interesul public.
Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce
exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal
de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiecti-
vitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte nor-
mative (art. 70 din Legea nr. 161/2003)1.
Conflictele de interese, îndeosebi în sectorul public, dar și în cel
privat au generat în ultima perioadă motive de preocupare pe plan
internaţional, formând obiectul unor strategii specifice. Reglementările
penale şi administrative au urmărit susţinerea integrităţii funcţionarilor
publici şi luarea deciziilor în mod dezinteresat în instituţiile guverna-
mentale şi publice2.
Cu titlu de exemplu, menţionăm că în art. 13 din Codul model de
conduită pentru funcţionarii publici, anexat la Recomandarea nr. 10/2000
a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei3, conflictul de interese
pentru funcţionarul public se consideră că se naşte atunci când acesta are
un interes personal care influenţează sau pare să influenţeze îndeplinirea
atribuţiilor sale oficiale cu imparţialitate şi obiectivitate. Interesul perso-
nal al funcţionarului public include un beneficiu, un avantaj pentru sine
sau în favoarea familiei sale, a părinţilor, a prietenilor sau a rudelor
apropiate, sau a persoanelor ori organizaţiilor cu care funcţionarul public
a avut relaţii politice sau de afaceri. De asemenea, interesul personal se
poate referi şi la orice obligaţie financiară sau civilă pe care funcţionarul
public o are.
Legea nr. 161/2003, cu modificări și completări ulterioare, regle-
mentează, în titlul IV, conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor
1 Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice și în mediul de afaceri, preve-

nirea și sancţionarea corupţiei, publicată în M. Of. nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu
modificările și completări ulterioare.
2 Cu referire la evoluţia reglementărilor penale și administrative în materia
conflictului de interese, a se vedea și A. Chirilă, Conflictul de interese. Implicaţii

juridice administrative și penale, în Revista Transilvană de Știinţe Administrative
nr. 27/2010, p. 17.
3 Disponibil la adresa www.cna.md/sites/default/files/recomandarea_coduri_
de cond_funct_publ_rom.pdf, accesat la data de 7 iulie 2016.

ce pot interveni în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice1.

Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/20102 privind integritatea în
exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi com-
pletarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţio-
narea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi
completarea altor acte normative, au obligaţia declarării averii și intere-
selor: Preşedintele României; consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat
din Administraţia Prezidenţială; preşedinţii Camerelor Parlamentului,
deputaţii şi senatorii; membrii din România în Parlamentul European şi
membrii în Comisia Europeană din România; primul-ministru, membrii
Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat, asimilaţii acestora,
precum şi consilierii de stat din aparatul de lucru al primului-ministru;
membrii Consiliului Superior al Magistraturii; judecătorii, procurorii,
magistraţii-asistenţi, asimilaţii acestora, precum şi asistenţii judiciari ş.a.
Curtea Constituţională3, sesizată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
anterior promulgării dispoziţiilor art. I pct. 5 şi art. II pct. 3 din Legea
pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi a articolului
unic din Legea pentru modificarea art. 2531 C. pen. 1969, a statuat în sen-
sul că dispoziţiile menţionate sunt neconstituţionale deoarece exceptează
din sfera de incidenţă a noţiunilor de „funcţionar public”/„funcţionar”,
definite de prevederile art. 147 C. pen. 1969, respectiv de „funcţionar
public” prevăzut de art. 175 C. pen., pe Preşedintele României, pe
deputaţi şi pe senatori, persoane care, astfel, sunt exonerate de răspun-
dere penală pentru toate infracţiunile la care subiectul activ este un
funcţionar public sau funcţionar. Curtea Constituţională a observat că,
prin înlocuirea noţiunii de „funcţionar public”, cu sintagma „persoanei
care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu ce rezultă dintr-un contract de
muncă şi o fişă a postului semnate cu o instituţie dintre cele prevăzute la
art. 145’’ sunt exonerate de răspundere penală pentru infracţiunea de
conflict de interese toate persoanele care, deşi se circumscriu sferei
noţiunii de drept penal a „funcţionarului public”, astfel cum este definită
aceasta de art. 147 C. pen. 1969, sunt învestite în funcţia sau demnitatea
1 Actualizată prin Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, publicată în M. Of. nr. 359 din 25 mai
2007, republicată în M. Of. nr. 535 din 3 august 2009, cu modificările şi completările
ulterioare.
2 Publicată în M. Of. nr. 621 din 2 septembrie 2010, cu modificările şi
3 CC, dec. nr. 2/2014, publicată în M. Of. nr. 71 din 29 ianuarie 2014.
publică prin numire sau alegere. Deopotrivă, a relevat că, prin eliminarea
din sfera actelor care pot constitui infracţiunea de conflict de interese a
acelora care privesc emiterea, adoptarea, aprobarea şi semnarea actelor
administrative sau a hotărârilor privind creaţia şi dezvoltarea ştiinţifică,
artistică, literară şi profesională, infracţiunea rămâne, propriu-zis, lipsită
de conţinut. Instanţa de contencios constituţional a mai subliniat că, prin
modificările operate, legiuitorul a afectat protecţia penală acordată unor
valori sociale deosebit de importante. S-a precizat că, în condiţiile în care
mandatul prezidenţial şi mandatul parlamentar sunt definite ca funcţii de
demnitate publică, astfel cum fac referire dispoziţiile art. 16 alin. (3) din
Constituţia României, republicată (Constituţia sau Legea fundamentală),
persoanele care ocupă aceste funcţii exercită atribuţii şi responsabilităţi
stabilite în temeiul Constituţiei şi al legii, în scopul realizării preroga-
tivelor de putere cu care sunt învestite, la nivelul cel mai înalt în statul
român. Prin urmare, având în vedere sfera atribuţiilor ce intră în com-
petenţa funcţiilor alese exceptate de la dispoziţiile art. 147 C. pen. 1969 şi
de la dispoziţiile art. 175 C. pen., funcţii care, prin excelenţă, au conotaţii
de putere publică, a fost considerată justificată vocaţia persoanelor care
ocupă asemenea funcţii la calitatea de subiect activ pentru infracţiunile de
serviciu şi pentru infracţiunile de corupţie. Aşa fiind, s-a apreciat drept
paradoxal modul în care legiuitorul a extras din aria de incidenţă a
răspunderii penale tocmai persoanele care ocupă funcţii reprezentative
în stat şi care exercită prerogativele de putere reală, persoane ale căror
fapte de natură penală produc consecinţe grave asupra bunei funcţionări
a autorităţilor publice, asupra actului decizional care priveşte interesul
general al societăţii şi, nu în ultimul rând, asupra încrederii cetăţenilor în
autoritatea şi prestigiul instituţiilor statului. Curtea Constituţională a
apreciat că statutul juridic distinct, privilegiat, sub aspectul răspunderii
penale, contravine principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, consa-
crat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Cetăţenii sunt egali
în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”
Totodată, statutul sus-menţionat nesocoteşte şi prevederile art. 16
alin. (2) din Constituţie, care se referă la principiul constituţional con-
form căruia „Nimeni nu este mai presus de lege.” Mai mult, s-a considerat
că un asemenea statut încalcă şi dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea
fundamentală, potrivit cărora „Statul român se obligă să îndeplinească
întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este
parte.” În acest mod, ratificând sau aderând la convenţiile internaţionale,
statul român şi-a asumat obligaţia de a respecta şi transpune întocmai
prevederile internaţionale în dreptul său intern, şi anume obligaţia de a

incrimina corupţia activă şi corupţia pasivă a persoanelor care se
circumscriu categoriilor „agent public”/„membru al adunărilor publice
naţionale”/„funcţionar naţional”/„ofiţer public”, noţiuni care au cores-
pondenţă, în dreptul penal român, în noţiunile de „funcţionar
public”/„funcţionar.”
Mutatis mutandis, Curtea Constituţională a reţinut aceleaşi argu-
mente şi în ceea ce priveşte cauza de impunitate privind persoanele care
ocupă funcţii sau demnităţi publice obţinute prin numire sau alegere în
cadrul autorităţilor publice, instituţiilor publice, instituţiilor sau altor
persoane juridice de interes public, cu privire la infracţiunea de conflict
de interese. În plus, aceeaşi instanţă, referindu-se la modificările aduse
art. 2531 C. pen. 1969, a arătat că, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea
fundamentală, respectarea Constituţiei este obligatorie, iar Parlamentul
României (Parlamentul) nu-şi poate exercita competenţa de incriminare
şi de dezincriminare a unor fapte antisociale decât cu respectarea nor-
melor şi principiilor consacrate prin Constituţie. Tot astfel, Parlamentul
nu poate proceda la eliminarea protecţiei juridice penale a valorilor cu
statut constituţional. Libertatea de reglementare pe care o are Parla-
mentul în aceste cazuri se exercită prin reglementarea condiţiilor de
tragere la răspundere penală pentru faptele antisociale care aduc
atingere valorilor prevăzute şi garantate de Constituţie.
Legiuitorul a operat o delimitare între conflictul de interese în
exercitarea funcţiei de membru al Guvernului şi a altor funcţii publice de
autoritate din administraţia publică centrală şi locală, conflictul de
interese privind aleşii locali şi conflictul de interese privind funcţionarii
publici. Persoana care exercită funcţia de membru al Guvernului, secretar
de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora, prefect ori
subprefect este obligată să nu emită un act administrativ sau să nu
încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii
în exercitarea funcţiei publice de autoritate, care produce un folos
material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I (art. 72
din Legea nr. 161/2003). Obligaţiile enumerate le sunt impuse şi prima-
rilor, viceprimarilor, primarului general şi viceprimarilor municipiului
Bucureşti (art. 76 din Legea nr. 161/2003).
Funcţionarul public este în conflict de interese, dacă se află în
situaţia de a fi chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la
luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice faţă de care are
relaţii cu caracter patrimonial; ori participă în cadrul aceleiaşi comisii,
constituite conform legii, cu funcţionari publici care au calitatea de soţ

sau rudă de gradul I; sau interesele sale patrimoniale, ale soţului sau
rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în
exercitarea funcţiei publice (art. 79 din Legea nr. 161/2003).
Conflictul de interese a fost incriminat, iniţial, prin art. 2531 alin. (1)
din vechiul Codul penal (Legea nr. 278/2006)1. Reglementarea este
preluată de art. 301 din noul Cod penal (Legea nr. 286/2009), fiind
inspirată din art. 432-12 al Codului penal francez din 1992, „Dobândirea
ilegală de beneficiu.”
Conform art. 301 din noul Cod penal (în continuare C. pen.),
constituie infracţiunea de conflict de interese „Fapta funcţionarului public
care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a
participat la luarea unei decizii prin care a obţinut, direct sau indirect, un
folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un
afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat
în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia
a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură ...”.
În legătură cu incriminarea infracţiunii de conflict de interese, în
jurisprudenţa română s-a reţinut că numai în mod aparent se produce „o
situaţie de inechitate faţă de o anumită categorie de persoane, pentru că
în realitate ceea ce se urmăreşte prin incriminarea acestei infracţiuni este
exact imparţialitatea şi independenţa celor care exercită funcţii publice şi
care ar putea fi, în astfel de împrejurări, influenţate de calitatea unor
persoane cu care instituţia publică ar încheia acte. Exact în considerarea
acestei protecţii a funcţiei publice, persoanele care exercită asemenea
funcţii au într-adevăr anumite interdicţii, dar toate acestea sunt asumate
încă de la momentul la care se candidează pentru o funcţie publică, fiind
evident că odată cu acceptarea unei astfel de funcţii, cel care preia funcţia
1 Conflictul de interese consta, conform art. 2531 alin. (1) C. pen. 1969, în „Fapta
funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori

participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos
material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru
o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani
sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice
natură...”.

CC, prin dec. nr. 603/2015 (publicată în M. Of. nr. 845 din 13 noiembrie
2015), a constatat că sintagma „raporturi comerciale” din cuprinsul art. 301 alin. (1)
C. pen. este neconstituţională. A se vedea și V. Mirișan, Conflictul de interese.
Infracţiune de rezultat sau infracţiune de pericol? Aspecte de neconstituţionalitate,
revista Universul Juridic nr. 1/2016, ultima accesare la 15 iulie 2016.
va prelua nu doar drepturile conferite, dar şi obligaţiile impuse, şi, de

asemenea, anumite interdicţii şi privaţiuni, toate în considerarea
funcţiei.”1.
Ca o primă concluzie, având în vedere cele menţionate mai sus, se
poate observa că, sub aspectul conţinutului, cele două texte de incri-
minare a conflictului de interese (art. 2531 C. pen. 1969 şi art. 301 C. pen.)
sunt asemănătoare. Unele deosebiri se remarcă numai cu privire la
redactarea acestora. Astfel, noul Cod penal utilizează sintagme mai
riguroase și mai cuprinzătoare: „a obţinut” care a înlocuit „s-a realizat”;
„folos patrimonial” a înlocuit „folos material” și „foloase de orice natură”
care a înlocuit „servicii sau foloase de orice natură”.
În legislaţia franceză fapta este reglementată ca delict, în paragraful
nr. 3, „Conflictul de interese”, din cadrul secţiunii III (Titlul III, Cartea IV)
„Lipsa de probitate publică” a Codului penal francez (în continuare C. pen.
fr.), structurat în două articole: 432-12 şi 432-13.
Astfel, art. 432-12 C. pen. fr. interzice persoanei depozitare a auto-
rităţii publice sau însărcinate cu o misiune de serviciu public ori unei
persoane învestite cu un mandat electiv public, sub pedeapsa a 5 ani închi-
soare și 75.000 euro amendă „să ia, să primească sau să păstreze, în mod
direct sau indirect, un beneficiu oarecare într-o întreprindere ori într-o
operaţiune în care are, în momentul efectuării actului, total sau parţial,
sarcina să asigure supravegherea, administrarea, lichidarea sau efectuarea
de plăţi.”.
Conform art. 432-13 C. pen. fr. „este pasibilă de 3 ani de închisoare şi
o amendă de 200.000 €, sumă care poate fi majorată la dublul produsului
obţinut din infracţiune, fapta unei persoane având o însărcinare, fie ca
membru al Guvernului, titularul unei funcţii executive locale, funcţionar
sau agent al unei autorităţi publice, în cadrul atribuţiilor pe care aceasta
le-a exercitat efectiv, fie pentru a asigura supravegherea sau controlul unei
companii private, fie pentru a încheia contracte de orice fel cu o companie
privată sau să formuleze un aviz privind astfel de contracte, sau să propună
direct autorităţii competente decizii referitoare la operaţiunile realizate de
o companie privată sau să formuleze un aviz cu privire la astfel de decizii,
să ia sau să primească o participare de muncă, de consiliere sau de capital
în una dintre aceste companii înainte de expirarea perioadei de trei ani
după încetarea acestor funcţii.
1 C. Ap. Bucureşti, sent. pen. nr. 69/2014, definitivă prin dec. pen. nr. 200/2014
a ÎCCJ.
Este pasibilă de aceleași sancţiuni orice participare la muncă, consi-

liere sau capital într-o companie privată, care deţine cel puţin 30% din
capitalul comun sau să încheie un contract cu o exclusivitate de drept sau
de fapt cu una dintre companiile menţionate în primul alineat.
În sensul primelor două alineate, este asimilată unei companii private
orice companie publică desfăşurându-și activitatea într-un domeniu
concurenţial şi în conformitate cu normele de drept privat.
Aceste dispoziţii se aplică şi agenţilor instituţiilor publice, între-
prinderi publice, firme mixte în care statul sau întreprinderi publice deţin
direct sau indirect mai mult de 50% din capital şi operatori publici
prevăzuţi în Legea nr. 90-568 din 2 iulie 1990 privind organizarea servi-
ciului public poștal şi al France Télécom.
Infracţiunea nu constă în simpla participare la capitalul companiilor
listate la bursă sau când capitalurile sunt primite prin devoluţiune
succesorală”.
Cele două articole interzic atât funcţionarilor publici, cât şi aleşilor
locali de a exercita funcţii sau de a deţine acţiuni la diverse întreprinderi,
de a avea interes în operaţiuni comerciale sau de a prezerva funcţia,
portofoliul de acţiuni, ulterior dobândirii funcţiei publice sau numirii în
funcţia de demnitate publică electivă. Normele juridice menţionate au rol
preventiv în apariţia unui conflict real de interese. Jurisprudenţa în
domeniu statuează conflictul de interese ca fiind, în anumite situaţii, o
infracţiune continuă. Textele de lege nu sancţionează însă persoana care,
anterior numirii sau alegerii în funcţia publică, a supravegheat o între-
prindere sau o anumită operaţiune comercială, iar în timpul exercitării
funcţiei publice nu mai are nicio ingerinţă în acea întreprindere sau
operaţiune comercială.
În mod similar, în sistemul de drept românesc, funcţia publică nu-
mită sau aleasă este incompatibilă cu calitatea de acţionar sau adminis-
trator într-o întreprindere, indiferent de forma ei de organizare.
2. Obiectul juridic
Obiectul juridic principal îl reprezintă relaţiile sociale privind integri-

tatea conduitei funcţionarului public (sau a persoanei similare) în
exercitarea atribuţiunilor de serviciu, relaţii care presupun și abţinerea
acestuia de la luarea oricărei decizii de natură să-i confere, direct sau
indirect ori unei terţe persoane, un avantaj material. Este exclusă, astfel,
favorizarea rudelor, afinilor în grad prohibit sau persoanelor care s-au
aflat în relaţii de muncă în ultimii 5 ani, sau din partea cărora a beneficiat
ori beneficiază de foloase de orice natură.
Obiectul juridic secundar este reprezentat de relaţiile sociale privind
protejarea mediului concurenţial, a calităţii serviciilor, prevenirea con-
flictelor de interese, garantarea independenţei şi imparţialităţii presta-
torilor de servicii1.
Similar, în sistemul dreptului penal francez, obiectul juridic protejat îl
reprezintă relaţiile sociale privind „moralizarea vieţii publice prin cre-
area unei distincţii clare între putere, afaceri şi bani, protejarea
persoanelor care ar putea să cadă pradă tentaţiei, precum şi regle-
mentarea trecerii de la o funcţie publică la o activitate privată”2.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România reţine că legiuitorul –
prin incriminarea conflictului de interese – „a urmărit să ocrotească
relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii funcţionarului
public, activitate care presupune o comportare corectă a celui care
exercită o activitate în cadrul unei autorităţi publice. Aceasta presupune
corectitudinea funcţionarului public în îndeplinirea atribuţiilor de
serviciu, dar şi abţinerea acestuia de la luarea unor decizii de natură să-i
confere, direct sau indirect, ori prin terţe persoane, un anumit avantaj
material, fiind exclusă favorizarea rudelor sau persoanelor cu care acesta
a avut raporturi comerciale. De asemenea, prin incriminarea faptei s-a
urmărit ocrotirea relaţiilor sociale referitoare la apărarea intereselor
legale ale persoanelor fizice sau juridice împotriva intereselor ilicite ale
funcţionarului public”3.
Legiuitorul francez a înţeles să „moralizeze” trecerea funcţionarilor
publici la întreprinderi private, pentru a evita ca aceştia să fie în situaţia
de a permite noilor angajatori să beneficieze de reţeaua relaţională pe
care funcţionarii şi-au putut-o forma în timpul cât activau în funcţia
publică4.
1 Actele administrative sau juridice încheiate cu încălcarea principiilor
imparţialităţii și integrităţii sunt lovite de nulitate absolută [art. 73 alin. (2), art. 76
alin. (2) din Legea nr. 161/2003].
2 M. Veron, Droit pénal special, Editions Dalloz, 2012, p. 395. Precizăm că toate
menţiunile privind Codul penal francez din cuprinsul acestui studiu au ca sursă
această lucrare.
3 A se vedea nota de subsol nr. 3.
4 Acţiunea de părăsire a serviciului public de către un funcţionar şi intrarea sa
în sectorul privat este denumită, de obicei, în literatura franceză „pantouflage” (de la

„pantoufles”- papuci de casă). A se vedea şi: J. Dufau, Le „pantouflage” et le droit, Gaz.
3. Infracţiunea nu are obiect material. Fapta incriminată se referă la

conduita funcţionarului public în exercitarea atribuţiunilor de serviciu,
eventualele bunuri, obţinute drept folos patrimonial, reprezentând pro-
dusul infracţiunii. În literatura de specialitate sunt citate posibile moda-
lităţi faptice de comitere a infracţiunii care ar permite existenţa unui
obiect material, cum ar fi înscrisul întocmit în exercitarea sarcinilor de
serviciu de făptuitor (îndeplinirea actului), prin care a influenţat obţi-
nerea de către persoanele prevăzute de lege a foloaselor patrimoniale1.
Legiuitorul francez a înţeles să utilizeze criteriul produsului obţinut
din infracţiune, pentru a stabili maximul special al amenzii aplicabile
delictului de conflict de interese, prevăzut în art. 432-13 C. pen. fr.
(amenda în sumă de 200.000 € poate fi majorată la dublul produsului
obţinut din infracţiune).
4. Subiectul activ al infracţiunii, în varianta simplă, este calificat prin

calitatea de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 C. pen.
Astfel, conform articolului sus-menţionat, „(1) Funcţionar public, în
sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu
sau fără o remuneraţie:
a) exercită atribuţii și responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în sco-
pul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești;
b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de
orice natură;
c) exercită singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii
autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu
capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea
obiectului de activitate al acesteia.
(2) De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii
penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a
fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori
supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea acelui serviciu public.”
Infracţiunea de conflict de interese, în varianta atenuată, prevăzută
în art. 301 C. pen. raportat la art. 308 C. pen., poate fi comisă de persoana
care exercită permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, o
Pal. 1997, Doctr. 1563; J.L. Capdeville, Le délit de «pantouflage», Maître de

conférences, Université de Strasbourg, AJCT 2011, p. 395.
1 G. Paraschiv, Conflictul de interese, în Explicaţiile Noului Cod penal, vol. IV,
Articolele 257-366, de G. Antoniu, T. Toader (coord.) ş.a., Ed. Universul Juridic,

București, 2016, p. 350.
însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice asimilate

funcţionarilor publici sau în cadrul oricărei persoane juridice1.
Din dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. c), rezultă că în această categorie
a funcţionarilor publici, lărgită, intră, spre exemplu, și persoanele care își
desfășoară activitatea în unităţi bancare cu capital integral sau majoritar
de stat, fiind excluse persoanele încadrate în bănci private sau în care
statul român nu este acţionar ori este acţionar minoritar.
Conform jurisprudenţei în materie, sunt asimilate funcţionarului
public persoane cu liberă practică ce își desfășoară activitatea sub
controlul unor autorităţi, cum ar fi: medic la spitalul de stat2, executorul
judecătoresc, lichidatorul judiciar şi notarul public3, expertul tehnic
judiciar4, în niciun caz avocatul.
Sub regimul Codului penal din 1969, jurisprudenţa română a reţinut
calitatea de funcţionar public, subiect activ al infracţiunii de conflict de
interese, persoanelor care au îndeplinit acte sau au participat la luarea
unei decizii – prin care s-a obţinut un folos patrimonial – și care au
acţionat în calitatea lor de: primar al unei comune sau al unui municipiu5;
inspector de specialitate din compartimentul de achiziţii publice al
primăriei6; ofiţer specialist al ISU cu atribuţii de avizare/proiectare7;
președinte și membri ai Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap
1 CC, prin dec. nr. 603/2015, a constatat că sintagma „ori în cadrul oricărei
persoane juridice” din cuprinsul dispoziţiilor art. 308 alin. (1) C. pen., cu raportare la
art. 301 C. pen., este neconstituţională.
2 A se vedea ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în
materie penală, dec. nr. 26/2014, publicată în M. Of. nr. 24 din 13 ianuarie 2015
[„(...) medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul
public de sănătate are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor
art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal.”].
3 CC, în dec. nr. 603/2015, pct. 28, arată că: „Art. 175 alin. (2) din Codul penal
asimilează, sub aspectul tratamentului penal, cu funcţionarii publici persoanele care

exercită un serviciu de interes public pentru care au fost învestite de autorităţile
publice sau care sunt supuse controlului ori supravegherii acestora cu privire la
îndeplinirea respectivului serviciu public. Cu titlu de exemplu, intră în această
categorie profesii precum notarii publici şi lichidatorii judiciari.”.
4 A se vedea ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în
materie penală, dec. nr. 20/2014, publicată în M Of. nr. 766 din 24 22 octombrie
2014 [„(…) expertul tehnic judiciar este funcţionar public în conformitate cu
dispoziţiile art. 175 alin. (2) teza întâi din Codul penal.”].
5 C. Ap. Alba Iulia, sent. pen. nr. 117/2012 (nepublicată).
6 Ibidem.
7 ÎCCJ, s. pen., dec. nr. 249/2011.
din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului1;

managerul unei instituţii publice de cultură care, totodată, are calitatea de
director și regizor sau artist2.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele: coautorat,
instigare și complicitate. Existenţa coautoratului presupune calitatea
specială de funcţionar public pentru fiecare participant, precum și
situaţia premisă ca subiecţii activi să aibă competenţa îndeplinirii actului
ori luării deciziei aducătoare de foloase patrimoniale. Astfel, s-a reţinut
coautorat: primarului unei comune și contabilului unui ocol silvic, serviciu
public în cadrul primăriei, care în calitate de membri ai comisiilor de
preselecţie și licitaţie, au participat la luarea deciziei de admitere și
adjudecare a licitaţiei, de masă lemnoasă pe picior, de către o societate
comercială în care administratorul și unicul asociat erau rudă, respectiv
afin gradul II cu aceștia3; persoanelor care în calitate de viceprimar,
respectiv secretar al primăriei, membre ale comisiei locale de aplicare a
legii fondului funciar, au participat la dezbaterea și luarea deciziei de
respingere a unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pe
vechiul amplasament, în condiţiile în care deţineau câte o parcelă din
terenul în discuţie, având interese patrimoniale contrare4.
Calitatea de instigator sau complice poate fi avută de orice persoană.
În jurisprudenţă s-a reţinut, spre exemplu, calitatea de complice prima-
rului și viceprimarului unui municipiu, care au ajutat inspectorul de spe-
cialitate din compartimentul de achiziţii publice, prin semnarea comen-
zilor și contractelor, notelor justificative etc. să îndeplinească acte și să ia
decizii pentru efectuarea unor achiziţii publice, de la firma pe care o
controla, prin care s-au realizat direct foloase patrimoniale pentru
funcţionar, soţie și afinii de gradul II5.
Codul penal francez, art. 432-12, interzice îndeplinirea anumitor

acte de către o persoană care este depozitară a autorităţii publice sau
1 C. Ap. Ploiești, sent. pen. nr. 111/2013 (nepublicată), definitivă prin dec. pen.
nr. 68/A/2014 a ÎCCJ.

2 ÎCCJ, s. pen., dec. nr. 3626/2012; situaţia este similară pentru directorii și
managerii instituţiilor publice de cultură, sănătate, învăţământ care sunt deopotrivă

directori și artişti, medici sau specialiști în domeniile lor.
3 C. Ap. Cluj, sent. pen. 17/2012 (nepublicată).
4 ÎCCJ, s. pen., dec. nr. 1472/2012.
5 C. Ap. Alba Iulia, sent. pen. nr. 117/2012 (nepublicată).
însărcinată cu o misiune de serviciu public ori învestită cu un mandat

public conferit prin alegeri. Jurisprudenţa franceză operează uneori
distincţii subtile între persoanele însărcinate cu o misiune de serviciu
public, pentru ca unora să le recunoască, iar altora să le conteste o
asemenea calitate1. Astfel, Curtea de Casaţie a decis că erau însărcinaţi cu
o misiune oficială de administraţie sau de supraveghere a anumitor
afaceri în numele puterii publice: preşedintele unei Camere de Comerţ
sau Industrie2; secretarul general al unei Camere de Meserii3; directorul
general al unei SAFER4; administratorii şi mandatarii judiciari pentru
lichidarea întreprinderilor5; membrii Consiliului de Administraţie al unui
Port Autonom, stabiliment public cu caracter industrial şi comercial
cărora le-a fost încredinţată o misiune de interes general6 sau unui
inginer din Comisariatul pentru Energie Atomică pus la dispoziţia
ANVAR7; un preşedinte de Consiliu Regional al notarilor însărcinat cu
formarea profesională a stagiarilor8.
În schimb, şefii de departamente tehnice din Compania franceză de
electricitate nu sunt cuprinşi în această categorie, deoarece ei nu sunt
însărcinaţi cu nicio misiune oficială în numele puterii publice9.
Jurisprudenţa a decis că interdicţia se referă nu numai la agenţii
autorităţii, ci şi la agenţii care primesc beneficii din afaceri pe care ei le
supraveghează sub autoritatea superiorilor ierarhici10, precum şi la cei ale
căror atribuţii se reduc la a da avize sau a face propuneri către persoane
abilitate să ia decizii11: arhitectul care face propuneri privind subordo-
1 M. Veron, op. cit., Editions Dalloz, 2012, p. 396.

2 Crimm. 20 nov. 1980; D. 1982.246, nota W. Jeandidier; RSC 1981, 607, obs.
A. Vitu.
3 Crimm. 10 sept. 2003; Bul. Nr. 158; Dr.Pen. 2004, Comm. 19; D. 2004.2758,
obs. M. Seconds.
4 Societate de Amenajări Funciare şi de Stabilizare Rurală; Crimm. 21 nov.
1985; JCP 1987. II. 20782, nota Ourliac şi de Juglart, RSC 1986.607, obs.
Delmas-Saint-Hilaire.
5 Crimm. 14 iun. 2000; Bul. nr. 183.
6 Crimm. 21 nov. 2001; Bul. nr. 243.
7 Asociaţia Natională pentru Valorizarea Cercetării, Crimm. 27 sept. 2001, Bul.
nr. 48.
8 Crimm. 21 sept. 2005, Bul. nr. 233.
9 Crimm. 10 feb. 1988, Bul. nr. 69; RSC 1988.772, nota Delmas-Saint-Hilaire;
contra Rennes, 13 dec. 1994; D. 1995.361, nota J. Benoit.

10 Crimm. 11 mart. 1976; JCP. 1976.II. 18460, nota A. Vitu.
11 Crimm. 14 iun. 2000; Bul. nr. 221; Dr. Pen. 2001. Cam. 5.
narea pe lângă un oficiu public al HLM1; directorul de spital care pregă-

teşte deciziile Consiliului de Administraţie al stabilimentului2.
Adeseori, măsura contestată rezultă dintr-o decizie luată colegial, în
special printr-un vot în cadrul Consiliului Municipal. Jurisprudenţa
franceză nu ezită totuşi să reţină responsabilitatea primarului care a
prezidat şedinţa în care a fost adoptată decizia prin care el a avut un
interes personal direct3 sau responsabilitatea primarului, adjuncţilor sau
a unui consilier care au participat la dezbateri şi la vot atribuind subvenţii
asociaţiilor municipale şi intercomunale pe care le-au prezidat4.
În jurisprudenţa română, s-a reţinut drept conflict de interese, fapta
inculpatului care în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de
consilier judeţean, a participat la luarea unei decizii prin vot, privind
finanţarea, din bugetul propriu al instituţiei, a lucrărilor privind execuţia
unui proiect de către societatea pe care acesta o administra în fapt,
decizie prin care a obţinut un folos patrimonial atât pentru sine, cât și
pentru societatea administrată5.
5. Subiect pasiv al infracţiunii de conflict de interese este statul, ca

titular al valorilor sociale protejate, reprezentat de autoritatea, instituţia
publică, o altă persoană juridică publică sau o altă persoană juridică (în
cazul variantei atenuate).
6. Latura obiectivă
Elementul material al laturii obiective este realizat prin două acţiuni
alternative: „a îndeplinit un act” ori „a participat la luarea unei decizii.”6.
Bloc de locuinţe, 14 dec. 2005; Bul. nr. 333; Dr. Pen. 2006. Com. 59.
1
A se vedea şi: 9 feb. 2005; Bul. nr. 48; RSC 2005.560, obs Delmas-Saint Hilaie;
2
9 mar. 2005; Bul. nr. 81; Dr. Pen. 2005. Com. 45.
3 Crimm. 19 mar. 2008; RSC 2008.592, obs. C. Mascala.
4 Crimm. 22 oct. 2008; Dr. Pen. 2009. Com. 13.
5 C. Ap. Alba Iulia, s. pen., dec. pen. nr. 412 /2015 (nepublicată).
6 A se vedea şi I. Pascu, op. cit., p. 560 (autorul observă că elementul material al
infracţiunii analizate se poate realiza numai prin una dintre acţiunile incriminate ori
prin ambele acţiuni fără a pierde caracterul unitar al infracţiunii); O. Predescu,
A. Hărăstăşanu, Drept penal. Partea specială. Examinare comparativă Codul penal –
Noul Cod penal, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 270 (deşi formularea
textului sugerează doar acţiunea, în ambele ipoteze, autorii consideră că elementul
material poate fi realizat atât prin acţiune, cât şi prin inacţiune, atunci când
funcţionarul public nu face ceva ce ar fi obligat să facă, potrivit atribuţiilor sale de
serviciu).
În legătură cu aceste componente ale elementului material al infracţiunii

ce face obiectul analizei acestui studiu, instanţa noastră supremă a
precizat: „Termenul de act este folosit în incriminarea infracţiunii de
conflict de interese în sensul de operaţie care trebuie efectuată de
funcţionarul public, conform atribuţiilor acestuia de serviciu, şi poate
consta în întocmirea unui înscris, în elaborarea unor acte juridice,
efectuarea unei constatări cu efecte juridice şi alte operaţii date în
competenţa unui serviciu al persoanei juridice de drept public. Prin
luarea de decizii se înţelege o hotărâre luată în urma examinării unei
stări, situaţii, nevoi, prin care se urmăreşte producerea unor consecinţe,
realizarea unor obiective. Totodată, participarea la luarea unor decizii
presupune ca făptuitorul să-şi fi adus o contribuţie la acea decizie în
exercitarea atribuţiilor de serviciu.”1.
Îndeplinirea unui act are semnificaţia realizării unei atribuţii de
serviciu, similar altor infracţiuni prevăzute în capitolul II, titlul V al noului
Cod penal. Jurisprudenţa română a reţinut existenţa elementului material
al laturii obiective a infracţiunii, în cazul îndeplinirii următoarelor acte:
încheierea de către primar a unor contracte de prestări servicii cu o
societate comercială al cărei unic asociat și administrator era fiul său,
realizând un folos material pentru acesta2; încheierea, prin atribuire
directă, de către directorul executiv al AJOFM, a unui contract cu
societatea comercială a ginerelui, ceea ce a dus la obţinerea unui folos
patrimonial pentru ginerele inculpatului, afin de gradul I, administrator și
asociat al societăţii3, întocmirea referatelor, notelor justificative și a
comenzilor de către inspectorul din compartimentul de specialitate al
primăriei, pentru efectuarea unor achiziţii publice de la firma pe care o
controla, prin care s-au realizat direct foloase patrimoniale pentru sine,
soţie și afinii de gradul II4; încheierea de către directorul unei instituţii
Completul de 5 judecători.
2 A se vedea: C. Ap. Alba Iulia, sent. pen. nr. 203/2013 (nepublicată), definitivă
prin dec. nr. 181/2014 a ÎCCJ, s. pen.; Aug. Lazăr, Al. Paștiu, Sinteză teoretică a
jurisprudenţei Curţii de Apel Alba Iulia în materie penală (2014-semestrul I 2015), în
Dreptul nr. 10/2015, pp. 148-152.
3 Jud. Deva, sent. pen. nr. 2247/2014, definitivă prin neapelare la 6 ianuarie
2015 (nepublicată).
4 C. Ap. Alba Iulia, sent. pen. nr. 201/2013 (nepublicată), definitivă prin dec.
pen. nr. 163/2015 a ÎCCJ, s. pen.

publice de cultură, cu sine însuși, a unui contract având ca obiect

regizarea unui spectacol1.
Participarea la luarea unei decizii survine când funcţionarul public
are atribuţii de a formula propuneri sau avize ori, făcând parte din
conducerea colectivă a persoanei juridice sau dintr-un organism deci-
zional colectiv (de pildă, comisia de licitaţii, comisia locală de aplicare a
legii fondului funciar, comisia de evaluare a persoanelor cu handicap
etc.), într-o situaţie de incompatibilitate, nu s-a abţinut, contribuind la
luarea unei decizii prin care a obţinut, direct sau indirect, un folos
patrimonial, pentru sine sau persoanele expres prevăzute de lege.
Astfel, practica judiciară a reţinut existenţa elementului material al
laturii obiective a infracţiunii, prin participarea la luarea unei decizii, în
următoarele situaţii: ofiţerului specialist al ISU, care în calitate de
funcţionar public cu atribuţii de avizare/proiectare a participat la luarea
deciziei de emitere a avizului sau autorizaţiei privind securitatea la
incendiu pe baza documentaţiei întocmite personal, pentru un agent
economic privat, în schimbul unei sume de bani2; președintelui și
membrilor comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap din cadrul
Direcţiei Generale de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului, care au
participat la evaluarea dosarului unor membri ai familiei3; viceprima-
rului, respectiv secretarului primăriei, membri ai comisiei locale de
aplicare a Legii fondului funciar, care au participat la dezbaterea și luarea
deciziei de respingere a unei cereri de reconstituire a dreptului de
proprietate pe vechiul amplasament, în condiţiile în care deţineau câte o
parcelă din terenul în discuţie, având interese patrimoniale contrare4;
primarului unei comune și contabilului unui ocol silvic, serviciu public în
cadrul primăriei, care, în calitate de membri ai comisiilor de preselecţie și
licitaţie, au participat la luarea deciziei de admitere și adjudecare a
licitaţiei, de către o societate comercială în care administratorul și unicul
asociat erau rudă, respectiv afin gradul II cu aceștia5; consilierului
judeţean care a participat la luarea unei decizii privind finanţarea, din
bugetul propriu al instituţiei, a lucrărilor privind execuţia unui proiect de
1 ÎCCJ, s. pen., dec. nr. 306/A/2014, disponibilă la adresa www.scj.ro, accesată
la data de 11 iulie 2016.

2 ÎCCJ, s. pen., dec. nr. 249/2011.
3 C. Ap. Ploiești, sent. pen. nr. 111/2013 (nepublicată), definitivă prin dec. pen.
nr. 68/A/2014 a ÎCCJ.

4 ÎCCJ, s. pen., dec. nr. 1472/2012.
5 C. Ap. Cluj, sent. pen. nr. 17/ 2012 (nepublicată).
către societatea pe care acesta o administra în fapt, decizie prin care a

obţinut un folos patrimonial atât pentru sine, cât și pentru societatea
administrată, persoană juridică cu care s-a aflat în raporturi de muncă în
ultimii 5 ani, fiind angajat în cadrul acesteia1. Apărarea inculpatului, în
sensul că votul său nu a fost decisiv în adoptarea deciziei, nu are rele-
vanţă din punctul de vedere al răspunderii penale, prin aceasta fiind
încălcate relaţiile sociale privind protecţia încrederii publice în activi-
tatea funcţionarilor publici care, în mandatul lor, trebuie să dea dovadă
de imparţialitate şi să urmărească binele public.
Codul penal francez, prin art. 432-12, interzice persoanei depozitare
a autorităţii publice sau însărcinate cu o misiune de serviciu public ori
unei persoane învestite cu un mandat electiv public „să ia, să primească
sau să păstreze, în mod direct sau indirect, un beneficiu (interes) oarecare
într-o întreprindere ori într-o operaţiune în care are, în momentul
efectuării actului, total sau parţial, sarcina să asigure supravegherea,
administrarea, lichidarea sau efectuarea de plăţi.”2.
Această formulare privind actele interzise diferă de textul vechiului
art. 175 C. pen. fr. care nu viza decât faptul de a „lua” sau „primi” un
interes oarecare. Adăugând faptul de a „păstra” un interes, art. 432-12 a
extins aria de incriminare, dar a pus în discuţie chestiunea de a şti dacă
delictul de ingerinţă, până atunci delict instantaneu, nu ar deveni, în
anumite împrejurări, un delict continuu3. În jurisprudenţa franceză, s-a
ridicat astfel problema primarului care cumpără sau închiriază un
apartament de la o societate pe care este însărcinat să o supravegheze,
respectiv dacă infracţiunea de conflict de interese este consumată prin
încheierea contractului sau situaţia delictuală se continuă pe toată durata
contractului ori cât timp primarul posedă apartamentul? Curtea de
Casaţie a decis că nu trebuie luate în considerare actele ulterioare care
sunt consecinţa automată a unui contract aflat deja în delict4.
În toate cazurile, practica judiciară franceză a apreciat că definiţia
legală a infracţiunii este foarte largă pentru că primirea de beneficii nu
1 C. Ap. Alba Iulia, s. pen., dec. nr. 412 /2015 (nepublicată).

2 Jurisprudenţa franceză a decis că operaţiunea de „mandatare” are semnifi-
caţia de lichidare a plăţilor efectuate de o terţă persoană (Crimm. 14 dec. 2005
prec.).
3 M. Veron, op. cit., p. 397. A se vedea şi J-H-Robert, Du caractère continu ou
instantané du délit d’ingerince selon l’article 432-12 du Code Pen. (Dr. Pen. 1994
Chron. 10).
4 Crimm. 13 feb. 1969, Bul. nr. 80.
necesită o activitate prelungită şi se poate limita la un act izolat: piaţă de

muncă sau de furnituri, aducţiuni de apă sau orice contract ce are loc
între primar şi comuna sa1, vânzarea unui teren municipal2, retrocedarea
de către SAFER a unui lot achiziţionat anterior3. Mai este necesară
condiţia ca beneficiul să fie luat într-o întreprindere asupra căreia func-
ţionarul are, în momentul acestui act, însărcinarea de a asigura supra-
vegherea sau administrarea.
În același mod este apreciat în jurisprudenţă şi cazul primarului care
angajează personal integrat în posturile comunale, dar alocat exclusiv în
serviciul său personal4 sau cel al unui agent al statului care recurge,
pentru activităţi de pregătire continuă pe care are atribuţia să le supra-
vegheze, la întreprinderi în care el deţine participaţii şi în beneficiul
cărora presta el însuşi activităţi remunerate5.
Similar vechiului text (art. 2531 C. pen. 1969), art. 301 C. pen. per-
mite, de asemenea, incriminarea conflictului de interese comis prin
persoane interpuse. Sub regimul C. pen. 1969, jurisprudenţa a reţinut
„montaje” realizate de autori cu scopul ascunderii conflictului de interese
și realizării unor foloase patrimoniale pentru persoane excluse în mod
expres prin dispoziţiile legii: primarul comunei care în această calitate a
încheiat un contract de prestări servicii cu o societate comercială în baza
înţelegerii prealabile ca lucrările să fie cedate ulterior societăţii în care
acesta avea calitatea de asociat unic6; consilierul judeţean participant la
luarea unei decizii privind finanţarea, din bugetul propriu al instituţiei, a
lucrărilor privind execuţia unui proiect de către societatea de construcţii
pe care o administra în fapt, administrator aparent fiind altă persoană7.
Legislaţia franceză permite, deopotrivă, incriminarea luării de bene-
ficii prin persoane interpuse8 sau prin societăţi conduse de un membru de
familie9 ori printr-un gestionar de faţadă10, dar la care funcţionarul sau
Crimm. 2 nov. 1961, Bull. nr. 438.

1
Crimm. 23 feb. 1966, Bull. nr. 64.

2
3 Crimm. 21 nov. 1985, prec.
4 Crim. 7 mai, 1998, Bul. nr. 157; Dr. Pen. 1998. Comm. 128.
5 Ass. Plen. 4 iul. 2008, Bul. nr. 2; D. 2009. Pan. 1725, obs. C. Mascala; AJ penal
2008.473.
6 C. Ap. Cluj, s. pen. şi de minori, sent. pen. nr. 41/ 2012 (nepublicată).
7 C. Ap. Alba Iulia, s. pen., dec. nr. 412 /2015.
8 Crimm. 14 iun 1988, Bul. nr. 272; JCP 1989.II.21218, nota W. Jeandidier:
cumnatul primarului.
9 Crimm. 20 feb. 1995, Dr. Pen. 1995, Comm. 173; 19 nov. 2003, Dr. Pen. 2004.
Com. 35.
10 Com. 2 nov. 1961, prec.
alesul rămâne persoana care dispune. Practica judiciară franceză citează

afaceri judiciare ce conţin montaje destul de complexe destinate să
mascheze realitatea1.
În jurisprudenţa sa, Curtea de Casaţie franceză evidenţiază faptul că
folosul ilegal nu este un element al infracţiunii2. Infracţiunea este consu-
mată prin singurul fapt de a lua cu ştiinţă un beneficiu într-o afacere
interzisă şi sancţionează mai puţin un act necinstit sau o „lipsă a datoriei
de probitate”, cât mai ales o ingerinţă în „afaceri incompatibile cu cali-
tatea”. Această jurisprudenţă destul de criticată – în special de către cei
cărora li se aplică – arată că folosul „moral” pe care îl poate găsi aici
autorul faptei este suficient pentru a stabili caracterul infracţional al
actului incriminat, ceea ce este foarte frecvent în cazul beneficiului
familial: notarul care a făcut să fie angajat şi remunerat fiul său în calitate
de stagiar, fără contrapartidă de lucru3; preşedintele unei comisii de
achiziţii de oferte publice care a obţinut o piaţă pentru întreprinderea
condusă de copiii săi4; preşedintele consiliului departamental de Cruce
Roşie care a încredinţat unei societăţi – administrată în fapt de soţia sa,
iar în drept de către fiul său – organizarea de stagii în care prestaţiile
erau stabilite de către Crucea Roşie5. În aceste condiţii, literatura franceză
apreciază corect că delictul este consumat, chiar dacă operaţia în cauză
nu s-a putut finaliza din motive independente de voinţa agentului public6.
Articolul 432-13 C. pen. fr. interzice funcţionarilor publici să ia sau

să primească o participaţie prin muncă, consiliere sau capitaluri în una
din întreprinderile pe care ei erau însărcinaţi să le controleze sau supra-
vegheze, precum şi într-o întreprindere privată care deţine cel puţin 30%
capital comun, ori să încheie un contract care prevede o exclusivitate de
drept sau de fapt cu una din aceste întreprinderi. Amploarea acestor
interdicţii a fost lărgită de către legiuitor care asimilează unei între-
prinderi private orice întreprindere publică ce desfăşoară activitatea
într-un sector concurenţial şi conform regulilor de drept privat. S-a
1 A se vedea: M. Veron, op. cit., p. 397; Crimm. 27 nov. 2002, Bul. nr. 212; Gaz.
Pal. 2003.2413, nota Y. Monnet; D 2003. 2406, nota M. Seconds.

2 Crimm. 16 dec. 1975, Bul. 279 şi RSC 1976.713, obs. A. Vitu; 25 iun. 1996, Bul.
nr. 273; Dr. Pen. 1996. Com. 264; 14 iun 2000, prec.
3 Crimm. 21 sep. 2005, prec.
4 9 feb. 2005, Dr. Pen. 2005. Comm. 114. :
5 3 Apr. 2007, Bul. nr. 100; Dr. Pen. 2007. Comm. 127.
6 A se vedea: M. Veron, op. cit., p. 397; Crimm. 21 feb. 2001, Bul. nr. 46;
D. 2001.2353, obs. M. Seconds.

considerat necesar să se evite ca un funcţionar să poată părăsi liber

funcţia publică pentru a intra într-o întreprindere publică din sectorul
concurenţial care ar putea beneficia de mai vechile sale relaţii în detri-
mentul întreprinderilor private concurente. Literatura franceză observă
că dubla cerinţă a textului – funcţionarea după regulile dreptului privat şi
sectorul concurenţial – ar exclude din aria de interzicere unele între-
prinderi franceze cum sunt cele de gaz sau electricitate deoarece acestea
dispun, pentru moment, de monopolul de distribuire1.
Este de remarcat că art. 432-13 defineşte elementul material al
delictului prin luare de participaţie, ceea ce presupune o colaborare
prelungită, şi nu un act izolat. Această luare de participaţie se poate
traduce printr-o încheiere de contract de muncă, printr-o activitate
liberală de consiliere sau de formare profesională. Este citat cazul unui
fost inspector fiscal, însărcinat să verifice companiile de asigurări, care a
încheiat un contract de pregătire, colaborând de manieră permanentă cu
un anumit număr din aceste companii2 sau printr-o furnizare de
capitaluri. Se apreciază totuşi, în acest ultim caz, că în conformitate cu
art. 432-13, alineatul final, nu constituie infracţiune participarea la
capitalul societăţilor cotate la bursă sau atunci când capitalurile sunt
rezultate din devoluţiune succesorală.
Interdicţia luării de participaţie este limitată nu numai în spaţiu, dar
și în timp, deoarece de-a lungul anilor riscul apariţiei conflictului de
interese scade, amintirile se estompează, influenţele se diluează, oamenii
se schimbă. Luarea de participaţie este astfel sancţionabilă doar dacă
intervine înainte de expirarea unui interval de timp de trei ani de la
încetarea activităţii de funcţionar public, fără distincţie privind cauzele
încetării: demisie, pensionare, revocare din funcţie.
Alături de efectuarea actului sau de participarea la luarea unei
decizii în exercitarea atribuţiilor de serviciu, condiţiile cumulative ce
trebuie îndeplinite pentru existenţa elementului material sunt: realizarea
directă sau indirectă a unui folos patrimonial; acest folos să fie al
făptuitorului, al soţului său, al unei rude ori afin până la gradul II inclusiv
sau al altei persoane cu care s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii
5 ani ori din partea căreia a beneficiat sau beneficiază de foloase de orice
natură3.
1 M. Veron, op. cit., p. 400.

2 Crimm. 18 iul 1984, Bul. nr. 262 şi RSC 1985, 291, obs. Delmas-Saint-Hilaire.
3 Ibidem.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie1 a statuat că prin „folos patrimonial”

se înţelege orice fel de avantaj patrimonial (de exemplu, bunuri, împru-
muturi, premii, prestări de servicii gratuite, promovarea în servicii).
Norma de incriminare nu cere ca folosul să fie unul injust (de pildă,
persoana angajată să nu existe, angajatul să nu fi prestat activităţi remu-
nerate), ci numai ca acesta să fi fost efectiv obţinut printr-o procedură
favorizantă.
Pentru existenţa infracţiunii de conflict de interese este suficient ca
acţiunile inculpatului să fi produs un folos material provenit din fondurile
publice pentru rudele sale apropiate. Întrucât textul de incriminare nu
cere ca folosul să fie injust, s-a apreciat că veniturile obţinute din salariu,
reprezentând retribuirea muncii prestate, îndeplinesc condiţia ataşată a
elementului material a obţinerii unui folos patrimonial pentru o rudă.
Instanţa a reţinut că prin participarea la îndeplinirea procedurii de
angajare a persoanelor cu care avea o relaţie de rudenie, inculpatul a
urmărit obţinerea unui folos patrimonial din bugetul Camerei Deputa-
ţilor pentru rudele sale, împrejurare ce a conferit conduitei acestuia
atributele unui comportament interzis de norma de incriminare a faptei
de conflict de interese. Cum norma de incriminare impune atât natura
folosului, ce trebuie să fie exclusiv de natură patrimonială (material), cât
şi beneficiarul folosului, care trebuie să fie una dintre persoanele arătate
în textul de lege, prima instanţă a considerat că prin comiterea faptei nu
este necesar să se producă o vătămare a intereselor persoanei juridice ori
autorităţii respective, ci este suficient ca actul material să fi produs un
folos celui în favoarea căruia se acţionează – persoanelor arătate în textul
incriminator.
În fine, ar mai trebui relevat că, pentru prevenirea comiterii faptei,
funcţionarul public are obligaţia de abţinere.
Dispoziţiile alin. (1) al art. 2531 C. pen. 1969 nu se aplicau în cazul
emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative, situaţie pe care o
regăsim şi în alin. (2) al art. 301 C. pen. Excepţia este justificată de
adresabilitatea largă a actelor normative, care, inevitabil, pot privi şi
eventual aduce foloase materiale inclusiv unor persoane care au relaţii
apropiate, de familie sau raporturi de muncă cu funcţionarii care au
competenţe privind aceste acte2.
2 În acelaşi sens a se vedea şi O. Predescu, A. Hărăstăşanu, op. cit., p. 270.
Urmarea imediată a săvârşirii infracţiunii de conflict de interese

constă în afectarea relaţiilor de serviciu şi crearea unei stări de pericol
pentru îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor de serviciu în cadrul
unei autorităţi publice, instituţii publice sau altă persoană juridică de
interes public. Starea de pericol se realizeză prin îndeplinirea de către
funcţionarul public a unor acte care facilitează obţinerea unui folos
patrimonial pentru sine sau pentru o persoană cu care făptuitorul se află
într-o relaţie specială prevăzută în textul legal1. Aşadar, infracţiunea mai
sus indicată nu este una de rezultat, ci de pericol, prin faptul că, urmare a
comiterii unei asemenea infracţiuni, se instaurează neîncrederea în
obiectivitatea şi imparţialitatea funcţionarului public, există suspiciunea
de fraudă, se decredibilizează instituţia pentru incapacitatea de a selecta
cu rigoare persoana funcţionarului public, în care cetăţeanul să aibă
deplină încredere, iar actele şi deciziile acestuia trebuie să fie primite fără
îndoială şi rezerve2.
Potrivit jurisprudenţei citate, în materie, pentru realizarea ele-
mentului material al infracţiunii de conflict de interese nu este nevoie de
producerea unei pagube, ci doar de realizarea unui folos material, pentru
funcţionarulpublic, soţ/soţie ş.a.
Raportul de cauzalitate între elementul material al laturii obiective
(activitatea ilicită a funcţionarului public) şi urmarea imediată (afectarea
prestigiului unităţii sau forului decizional din care face parte făptuitorul)
rezultă ex re, adică din materialitatea faptelor concret săvârşite, şi trebuie
constatat.
7. Latura subiectivă. Forma de vinovăţie (elementul subiectiv) impusă

de norma de incriminare a conflictului de interese este intenţia directă
sau indirectă. Prin urmare, autorul trebuie să cunoască faptul că, prin
îndeplinirea actului sau prin participarea la luarea deciziei, el sau una
dintre persoanele considerate de lege ca fiindu-i apropiate (soţul, o rudă
ori un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a
aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a
beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură) obţine, direct sau
indirect, un folos patrimonial şi urmăreşte sau acceptă producerea
acestui rezultat.
1 În acelaşi sens a se vedea şi: I. Pascu, op. cit., p. 560; O. Predescu,
A. Hărăstăşanu, op. cit., p. 270.

2 În sens contrar, a se vedea V. Mirișan, op. cit. (ultima accesare la 15 iulie
2016).
Pentru existenţa infracţiunii, este necesar ca făptuitorul să cunoască

împrejurarea că beneficiarul folosului patrimonial face parte din una
dintre categoriile menţionate mai sus, cu privire la care este necesar să se
abţină în a realiza una dintre activităţile incriminate. De asemenea, în
lege nu se prevede existenţa vreunui mobil sau scop special care să fi stat
la baza activităţilor interzise, dar acestea pot să contribuie la individua-
lizarea pedepsei aplicate făptuitorului1.
În jurisprudenţă s-a reţinut că, sub aspectul laturii subiective,
infracţiunea de conflict de interese se săvârşeşte cu intenţie directă în
situaţia abandonării deliberate a intereselor colectivităţii, în favoarea
intereselor personale, inclusiv prin realizarea unei firme de familie
pentru drenarea bugetului local2.
Într-o speţă, instanţa supremă a arătat că, din punctul de vedere al
laturii subiective, contrar susţinerilor inculpatului, instanţa de control
judiciar reţine că infracţiunea de conflict de interese se comite cu intenţie
directă sau indirectă, făptuitorul prevăzând că, prin activitatea înde-
plinită se realizează un folos patrimonial uneia dintre persoanele menţio-
nate în textul de lege, aducând astfel atingere relaţiilor de serviciu şi
bunului mers al unităţii publice, urmărind sau acceptând un asemenea
rezultat. Deoptrivă, „afirmaţiile inculpatului referitoare la consultarea
verbală a altor parlamentari sau faptul că şi alţii au procedat în acelaşi fel
s-a apreciat a nu conduce la concluzia lipsei laturii subiective a
infracţiunii, ci numai la concluzia că aceasta a fost comisă cu intenţie
indirectă; în speţă, interesul particular, în mod evident a primat”. În
legătură cu hotărârea din 18 octombrie 2011 a Comisiei permanente a
Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al
senatorilor, întrunită în vederea analizării şi interpretării unitare a
prevederilor art. 38 alin. (11) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul
deputaţilor şi al senatorilor, republicată, Secţia penală a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie a constatat că aceasta nu este organ de legiferare,
interpretare ori de aplicare a legii în materie penală. Mai mult, aceasta
„nu se poate substitui legiuitorului şi nici puterii judecătoreşti şi nu poate
formula aprecieri cu valoare de principiu ori de îndrumare în ceea ce
priveşte existenţa unei infracţiuni, a conţinutului constitutiv al acesteia
1 A se vedea: G. Paraschiv, op. cit., p. 353; I. Pascu, op. cit., p. 561 (în opinia
acestui autor, mobilul şi scopul sunt elemente relevante în procesul de

individualizare a pedepsei).
2 A se vedea: C. Ap. Alba Iulia, sent. pen. nr. 201/2013 (nepublicată), definitivă
prin dec. pen. nr. 163/2015 a ÎCCJ, s. pen.; Aug. Lazăr, Al. Paștiu, op. cit., pp. 163-168.
şi/sau a sferei de aplicare a unor norme de incriminare; indiferent de

natura lor, actele comisiei nu constituie izvor de drept penal”. Aşa fiind,
instanţa supremă a statuat următoarele: „argumentele inculpatului în
sensul că nu ar fi cunoscut că facilitarea angajării fiicei sale constituie
infracţiune nu au putut fi reţinute ca valabile şi exoneratoare de
răspundere; potrivit principiului nemo censetur ignorare legem şi a
prevederilor art. 51 alin. (4) Cod penal (C. pen. 1969, paranteza noastră –
A.L.), eroarea de drept penal, respectiv necunoaşterea sau cunoaşterea
greşită a legii penale nu înlătură caracterul penal al faptei.”1.
Într-o altă speţă, având ca subiect activ al infracţiunii de conflict de
interese tot un parlamentar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
referindu-se la împrejurarea că norma de incriminare prevede ca formă
de vinovăţie intenţia, „a apreciat că inculpatul a acţionat cu intenţie
directă. În condiţiile în care dreptul de a formula propunerile de angajare
şi de a încheia contractele în cadrul biroului parlamentar, acte deter-
minante în situaţia analizată, aparţinea exclusiv parlamentarului, s-a
constatat că prin declanşarea procedurilor de angajare a soţiei sale,
interesul particular al inculpatului a avut caracter determinant, deputatul
alegând să ignore o normă de incriminare pentru un motiv de ordin
pecuniar, în considerarea valorificării unui interes de familie. În esenţă,
s. pen. Într-o altă cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători
(Dec. pen. nr. 84/2015)a trebuit să decidă cine poate stabili dacă o faptă constituie
infracţiunea de conflict de interese, în ipoteza în care o altă autoritate formulează
aprecieri asupra caracterului penal al faptei. Astfel, instanţa supremă nu a primit
apărarea apelantului inculpat referitoare la concluziile hotărârii din 21 octombrie
2015 a Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind interpre-
tarea unitară a art. 38 alin. (11) din Legea nr. 96/2006, republicată, prin care s-a
stabilit că dispoziţiile art. 38 alin. (11) privind interdicţia de angajare a membrilor
familiei deputatului sau senatorului ori a rudelor/afinilor acestuia până la gradul al
III-lea la biroul parlamentar produc efecte doar de la data de 21 august 2013 şi nu se
aplică retroactiv. Comisia sus-menţionată – a apreciat instanţa în considerente – nu
are atribuiţii de legiferare, interpretare ori de aplicare a legii în materie penală, nu
se poate substitui legiuitorului şi nici puterii judecătoreşti şi nu poate formula
aprecieri cu valoare de principiu ori de îndrumare în ceea ce priveşte existenţa unei
infracţiuni, a conţinutului constitutiv al acesteia şi sferei de aplicare a unor norme
de incriminare, astfel că hotărârea din 21 octombrie 2015 nu este de natură să
împiedice ori să limiteze incidenţa dispoziţiilor art. 2531 C. pen. 1969 şi, pentru
aceleaşi considerente, nu poate fi invocată în susţinerea unei pretinse stări de
confuzie sau a imprevizibilităţii textului de lege. În concluzie, Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie, Completul de 5 judecători a reţinut că, indiferent de natura lor, actele
comisiei nu constituie izvor de drept penal.
inculpatul a acţionat coordonat în interesul direct al familiei sale, căreia

i-a facilitat obţinerea de foloase materiale din bugetul Camerei
Deputaţilor, respectiv din bani publici.”1.
Un alt inculpat a susţinut că norma de incriminare a conflictului de
interese nu ar fi aplicabilă în lipsa unei interdicţii expres prevăzute de
Legea nr. 96/2006 (înainte de modificarea şi completarea acesteia prin
Legea nr. 219/20132) în legătură cu angajarea rudelor de gradul II în
cadrul unui birou parlamentar, ceea ce ar echivala cu o cauză justificativă,
în sensul avut în vedere de art. 21 C. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. d)
C. pr. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că lipsa unei interdicţii
exprese referitoare la angajarea soţului sau rudelor în Legea nr. 96/2006
nu prezintă relevanţă în cauză, deoarece conduita impusă unui funcţionar
public prin normele de drept penal nu este condiţionată de existenţa unei
asemenea interdicţii, iar reglementările cuprinse în normele interne ale
Parlamentului României au regim juridic diferit, atrăgând o răspundere
distinctă faţă de dispoziţiile legii penale.
Referitor la aprecierea caracterului penal al faptelor comise de
apelantul inculpat, principial este relevant doar textul normei cuprinse în
art. 2531 C. pen. 1969, a cărui încălcare atrage incidenţa răspunderii
penale.
În plus, alineatul final al art. 2531 C. pen. 1969 exclude de la apli-
carea dispoziţiilor normei de incriminare exclusiv acţiunile de legiferare,
rezultând, per a contrario, că orice alte activităţi ale funcţionarului public
aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin care acesta participă la
încheierea unui act sau la luarea unei decizii şi, prin aceasta, înlesneşte
obţinerea, direct sau indirect, a unui folos material pentru una din cate-
goriile de persoane expres şi limitativ prevăzute de text, intră sub inci-
denţa articolului menţionat mai înainte3.
În jurisprudenţa sa în materia infracţiunii de conflict de interese,
instanţa supremă, referindu-se la principiul previzibilităţii legii, a statuat
că încălcarea unei norme penale se analizează diferit, în funcţie de
calitatea inculpatului, iar gradul de previzibilitate creşte în cazul profe-
sioniştilor, care au alte obligaţii de prevedere în domeniul în care
2 Publicată în M. Of. nr. 411 din 8 iulie 2013.
activează. În speţă, situaţia particulară a inculpatului (are studii supe-

rioare, deputat în Parlamentul României, autoritate legiuitoare, iniţiator a
109 propuneri legislative, din care 34 au fost promulgate ca legi etc.) face
ca înţelegerea sensului legii să fie o activitate cotidiană pentru acesta,
prin urmare, instanţa de fond a reţinut că împrejurarea că acesta are, la
bază, o pregătire tehnică, şi nu juridică, nu are relevanţă. Aşa fiind, în
cauză nu se poate invoca lipsa de previzibilitate a legii1.
În legătură cu susţinerea unui alt inculpat – într-o altă cauză –
conform căreia o eventuală condamnare a sa ar contraveni principiului
ne bis in idem2, deoarece, în baza unui raport al Agenţiei Naţionale de
Integritate, a fost deja sancţionat pentru încheierea contractului de
muncă în discuţie în speţa respectivă, instanţa supremă3 a reţinut
următoarele: constatarea existenţei, în cazul parlamentarilor a unui
conflict de interese de către Agenţia Naţională de Integritate, urmată de
aplicarea de către Biroul permanent al camerei respective a unei sanc-
ţiuni disciplinare, nu înlătură răspunderea penală. În acord cu concluziile
primei instanţe, instanţa de control judiciar apreciază că sancţiunea
disciplinară constând în diminuarea indemnizaţiei cu 10% pe o perioadă
de maximum 3 luni, aplicată inculpatului în temeiul prevederilor art. 19
alin. (1) din Legea nr. 96/2006, nu echivalează cu o hotărâre definitivă,
condiţia existenţei unui proces penal anterior neputând fi considerată
îndeplinită în speţă, şi, prin urmare, nefiind incidentă autoritatea de lucru
judecat.
Cumulul răspunderii disciplinare cu o altă formă a răspunderii
juridice, respectiv cu răspunderea penală, este posibil fără a se încălca
prin aceasta principiul non bis in idem, dat fiind faptul că fiecare dintre
normele juridice avute în vedere ocrotesc relaţii sociale diferite. De altfel,
principiul interzice numai aplicarea, pentru aceeaşi faptă ilicită, a două
sau mai multe sancţiuni de aceeaşi natură.
2 Pentru a se putea invoca autoritatea de lucru judecat se cer întrunite
cumulativ următoarele condiţii: existenţa unei hotărâri definitive; noul proces penal
să se îndrepte în contra aceleiaşi persoane (elementul bis); noul proces penal să
privească fapte identice ori fapte care sunt în mod substanţial aceleaşi (elementul
idem).
3 ÎCCJ, sent. pen. nr. 88/2015, definitivă prin dec. pen. nr. 42/2016, Completul
de 5 judecători.
8. Forme. Modalităţi. Sancţiuni
a) Formele infracţiunii de conflict de interese

1. Întrucât infracţiunea analizată este una intenţionată, actele pre-
gătitoare sunt posibile, dar nu se pedepsesc.
2. De asemenea, tentativa este posibilă, dar legiuitorul nu a incri-
minat-o, prin urmare, nu este sancţionată.
3. Infracţiunea de conflict de interese se consumă în momentul
obţinerii folosului patrimonial de către una dintre persoanele prevăzute
de textul de lege, după ce anterior subiectul activ a săvârşit una dintre
acţiunile alternative interzise.
Mai trebuie menţionat că dacă funcţionarul public comite mai multe
acte, în timp se poate realiza un concurs omogen de infracţiuni sau o
infracţiune continuată (când autorul a acţionat în virtutea aceleiaşi rezo-
luţii infracţionale). În această din urmă situaţie există şi un moment al
epuizării, care coincide cu săvârşirea şi producerea urmării ultimului act1.
În acord cu doctrina în materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a
reţinut forma continuată a infracţiunii de conflict de interese motivat de
faptul că, prin cele două acte succesiv încheiate, s-a tins la obţinerea
aceluiaşi rezultat concret, relevând o unitate de rezoluţie, situaţiile de
conflict existente în raport de fiecare act fiind identice2.
În fine, în situaţia când făptuitorul, conform atribuţiilor de serviciu, a
realizat ambele acţiuni incriminate, adică a îndeplinit un act de serviciu şi
a participat la luarea unei decizii, activităţi care au dus la realizarea
aceluiaşi folos patrimonial, ne aflăm în prezenţa unei singure infracţiuni
de conflict de interese3.
b) Modalităţile infracţiunii de conflict de interese
Atât varianta tip, cât şi cea atenuată [art. 308 alin. (1) C. pen.] se pot
săvârşi prin două modalităţi simple, şi anume: îndeplinirea potrivit
atribuţiilor de serviciu a unui act ori participarea la luarea unei decizii
prin care a fost obţinut un folos patrimonial de către persoanele pre-
văzute în textul de lege incriminator. Totodată, aşa cum a rezultat din
exemplele menţionate mai sus din practica judiciară, infracţiunea anali-
zată se poate comite printr-o diversitate de modalităţi faptice, mai ales cu
referire la modalitatea normativă constând în îndeplinirea unui act4.
1A se vedea şi: G. Paraschiv, op. cit., p. 353; I. Pascu, op. cit., p. 561.
2 ÎCCJ, s. pen. nr. 101/2015, definitivă prin dec. pen. nr. 84/2015 a ÎCCJ,
3 G. Paraschiv, op. cit., p. 353.
4 Ibidem, pp. 353-354.
c) Sancţiuni
În varianta tip, prevăzută în art. 301 alin. (1) C. pen., indiferent de
modalitatea normativă în care se săvârşeşte, infracţiunea de conflict de
interese se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani şi interzicerea
exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. În varianta atenuată,
prevăzută în art. 308 alin. (1) C. pen., infracţiunea analizată se pedepseşte
cu pedeapsa prevăzută la varianta de bază, limitele speciale ale acesteia
reducându-se cu o treime.
Mai mult, pentru că prin comiterea infracţiunii de conflict de inte-
rese autorul obţine un folos patrimonial, conform art. 62 C. pen., pe lângă
pedeapsa închisorii, se poate aplica şi pedeapsa amenzii1.
9. Aspecte de drept procesual penal. La conflictul de interese acţiunea

penală se pune în mişcare din oficiu, urmărirea penală se efectuează de
organul de cercetare penală, sub supravegherea procurorului, conform
regulilor comune de procedură penală.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că din lectura textelor
art. 2531 C. pen. 1969 şi, respectiv, art. 301 C. pen., prin raportare la
textele procedurale relevante din cadrul ambelor reglementări succesive
procesual penale, se reţine că nici normele penale şi de procedură penală
anterioare, nici cele actuale nu includ infracţiunea de conflict de interese
în categoria infracţiunilor pentru care începerea urmăririi penale sau
punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea
unei plângeri prealabile de către persoana vătămată sau de existenţa unei
sesizări speciale.
Ca atare, împrejurarea că Raportul de evaluare (Raportul) transmis
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care Agenţia
Naţională de Integritate sesiza săvârşirea de către inculpatul deputat a
infracţiunii de conflict de interese, prin facilitarea angajării soţiei sale, în
cadrul biroului său parlamentar, a fost anulat printr-o hotărâre judecăto-
rească de instanţa de contencios administrativ nu este de natură a produce
efecte în respectiva cauză penală, cele două ramuri reglementând tipuri de
răspundere distincte, de natură diferită. Începerea urmăririi penale s-a
întemeiat, în realitate, pe sesizarea din oficiu a organului de urmărire
penală, aspect care rezultă din conţinutul rezoluţiei prin care Raportul a
fost transmis procurorului-şef al Secţiei de urmărire penală şi crimina-
listică „în vederea analizării sesizării din oficiu”.
1 A se vedea şi I. Pascu, op. cit., p. 561.

În consecinţă, constatând că infracţiunea de conflict de interese nu

face parte din categoria de infracţiuni pentru care punerea în mişcare a
acţiunii penale necesită formularea unei plângeri sau unei sesizări
prealabile, instanţa de control judiciar apreciază că prima instanţă a
procedat în mod corect atunci când a stabilit că anularea Raportului de
către instanţa de contencios administrativ nu echivalează cu lipsa
sesizării organului de urmărire penală, în sensul avut în vedere de
art. 221 alin. (2) din Codul de procedură penală anterior şi de art. 288
alin. (2) C. pr. pen.
Prin urmare, şi critica formulată de apelant, în sensul celor menţio-
nate mai sus, nu a fost primită de instanţă1.
Tot în cadrul acestei secţiuni se impune a preciza că în art. 301
alin. (2) C. pen. este reglementată o situaţie de neaplicare a incriminării
conflictului de interese, în acest caz răspunderea penală neintervenind.
10. Situaţii tranzitorii. În doctrină s-a arătat, cu drept cuvânt, că

întrucât fapta de conflict de interese constituie infracţiune atât în Codul
penal 1969, cât şi în Codul penal în vigoare, mai favorabilă apare a fi legea
anterioară, care prevedea limite de pedeapsă mai reduse (închisoare de
la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe
durată maximă), spre deosebire de legea nouă, care stabileşte limite de
pedeapsă cuprinse între unu şi 5 ani închisoare şi interzicerea dreptului
de a ocupa o funcţie publică2.
Referitor la stabilirea legii penale mai favorabile, în jurisprudenţa sa,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că, utilizând criteriul apre-
cierii in concreto pentru determinarea legii penale mai favorabile, au fost
examinate următoarele aspecte: modificarea condiţiilor de incriminare;
modificarea condiţiilor de tragere la răspundere penală; modificarea
regimului sancţionator. În concret, conţinutul dispoziţiilor art. 2531
C. pen. 1969 a fost preluat în noua reglementare, şi anume art. 301
C. pen., cu anumite deosebiri de terminologie şi cu o diferenţă de regim
sancţionator.
Primele aspecte, cele de terminologie, sunt doar modificări de formă,
care nu afectează fondul incriminării, în sensul că sintagma „s-a obţinut” a
înlocuit-o pe aceea de „s-a realizat”, „folos patrimonial” pe aceea de „folos
material” şi o simplificare a urmării imediate alternative în sensul
eliminării „servicii”, conţinut în cazul „foloaselor” de care poate beneficia
1 ÎCCJ, dec. pen. nr. 113/2015, Completul de 5 judecători.

subiectul activ de la persoana favorizată de activitatea funcţionarului

public în cadrul procesului decizional.
S-a modificat regimul sancţionator în majorarea minimului special al
pedepsei de la 6 luni la un an în noua reglementare cuprinsă în art. 301
alin. (1) C. pen. Astfel, în raport cu această ultimă menţiune, instanţa
supremă apreciază că legea penală mai favorabilă o constituie vechea
reglementare prevăzută la art. 2531 C. pen. 1969.
De asemenea, s-a considerat ca fiind mai favorabile şi dispoziţiile
art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 referitoare la infracţiunea continuată în
raport cu dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen., acesta menţionând în con-
cret condiţiile de existenţă a infracţiunii continuate, impunând cerinţa
unităţii de subiect pasiv. Aşadar, constatând că dispoziţiile Codului penal
anterior sunt mai favorabile, în raport cu principiul aprecierii globale
asupra legii penale mai favorabile, instanţa supremă a statuat că va fi
aplicată legea penală anterioară cu toate dispoziţiile penale incidente1.
Într-o altă speţă având ca obiect comiterea unei infracţiuni de con-
flict de interese, pentru stabilirea legii penale mai favorabile, instanţa
noastră supremă a verificat existenţa continuităţii incriminării (dacă
legea nouă nu suprimă o incriminare sau nu restrânge sfera de incidenţă
a unui anumit text, astfel încât fapta concretă să nu mai întrunească
condiţiile impuse de acesta), condiţiile de tragere la răspundere penală şi
regimul sancţionator.
Instanţa a arătat că individualizarea pedepsei precede operaţiunii de
determinare a legii penale mai favorabile, fiind hotărâtoare pedeapsa
concretă ce ar putea fi aplicată ca urmare a individualizării pedepsei.
Drept urmare, au fost evaluate în concret dispoziţiile penale aplicabile
din legile succesive, ţinându-se cont şi de împrejurarea că, prin decizia
nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 372 din 20 mai 2014, pronunţându-se asupra excepţiei de neconsti-
tuţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen., Curtea Constituţională a statuat
aplicarea globală a legii penale mai favorabile.
Urmare a operaţiunii de individualizare a pedepsei, din perspectiva
limitelor de pedepsă prevăzute de lege, gradului de pericol social al fap-
telor săvârşite, persoanei inculpatului şi împrejurărilor care atenuează
sau agravează răspunderea penală, instanţa supremă a constatat că
pedepsa calculată potrivit dispoziţiilor din legea nouă ar fi fost mai
severă decât cea care ar fi putut fi aplicată inculpatului pe baza legii
1 ÎCCJ, sent. pen. 577/2014 definitivă prin dec. pen. nr. 101/2016 a ÎCCJ,
vechi, astfel că legea penală mai favorabilă inculpatului a fost stabilită a fi

legea veche1.
11. Concluzii şi propuneri de lege ferenda
Infracţiunea de conflict de interese a fost reglementată în vederea

alinierii legislaţiei penale române la standardele europene privind prote-
jarea integrităţii funcţionarilor publici, a mediului concurenţial, calităţii
serviciilor, prevenirea conflictelor de interese, garantarea independenţei
şi imparţialităţii prestatorilor de servicii adiţionale, precum și a desfășu-
rării corecte a procedurilor de achiziţie, asigurându-se astfel un trata-
ment egal pentru toţi operatorii economici.
Sub aspectul conţinutului, cele două texte de incriminare a conflic-
tului de interese (art. 2531 C. pen. 1969 şi art. 301 C. pen.) sunt asemă-
nătoare. Unele deosebiri se remarcă numai cu privire la redactarea
acestora: noul Cod penal utilizează sintagme mai riguroase și mai cuprin-
zătoare: „a obţinut” a înlocuit-o pe aceea de „s-a realizat”, „folos patri-
monial” pe aceea de „folos material”, iar sintagma riguroasă „foloase de
orice natură” pe aceea de „servicii sau foloase de orice natură”.
Infracţiunea de conflict de interese incriminată, iniţial, prin art. 2531
alin. (1) din vechiul Codul penal, apoi reglementată de art. 301 din noul
Cod penal, este clar inspirată din art. 432-12 al Codului penal francez din
1992, „Dobândirea ilegală de beneficiu”. Similar, art. 432-12 din Codul
penal francez interzice îndeplinirea anumitor acte de către o persoană
care este depozitară a autorităţii publice sau însărcinată cu o misiune de
serviciu public ori învestită cu un mandat public conferit prin alegeri. În
ambele sisteme de drept, obiectul juridic protejat îl reprezintă relaţiile
sociale privind „moralizarea” vieţii publice prin crearea unei distincţii
clare între putere, afaceri şi bani, protejarea funcţionarilor publici în
raport cu tentaţiile, precum şi reglementarea trecerii juste de la o funcţie
publică la o activitate privată.
Atât jurisprudenţa franceză, cât și cea română au clarificat, în
această perioadă, numeroase probleme de drept ridicate în faţa instan-
ţelor penale: legea penală se aplică atât funcţionarilor publici, cât și deţi-
nătorilor unui mandat public electiv; infracţiunea este de pericol, iar nu
una de rezultat; subiecţii activi asimilaţi: profesioniștii cu liberă practică

însărcinaţi cu o misiune oficială de administrare sau de supraveghere a
anumitor afaceri în numele autorităţii publice (preşedintele unei Camere
de Comerţ și Industrie; secretarul general al unei Camere de Meserii;
administratorii şi mandatarii judiciari; notarii etc.).
În ambele sisteme de drept se reţine că folosul ilegal nu este un
element al infracţiunii. Conţinutul constitutiv este realizat prin faptul
luării cu ştiinţă a unui folos într-o afacere interzisă; legea sancţionează nu
atât un act necinstit sau o „lipsă a datoriei de probitate”, cât mai ales o
ingerinţă în „afaceri incompatibile cu calitatea”. Jurisprudenţa franceză
reţine că folosul „moral” pe care îl poate găsi aici autorul faptei este
suficient pentru a stabili caracterul infracţional al actului incriminat.
Beneficiul „moral” este identificat adeseori în cazul interesului familial:
notarul care și-a angajat fiul în calitate de stagiar; preşedintele unei
comisii de achiziţii de oferte publice care a obţinut o piaţă pentru între-
prinderea condusă de fiii săi; preşedintele consiliului departamental de
Cruce Roşie care a încredinţat organizarea unor stagii de pregătire socie-
tăţii administrate de soţia sa etc.
Ambele jurisprudenţe au decis că interdicţia se referă nu numai la
agenţii autorităţii (funcţionarii publici), ci şi la agenţii care primesc
beneficii din afaceri pe care ei le supraveghează sub autoritatea superio-
rilor ierarhic, precum şi la cei ale căror atribuţii se reduc la a da avize sau
a face propuneri către persoane abilitate să ia decizii: arhitectul care face
propuneri pe lângă un oficiu public; directorul de spital care pregăteşte
deciziile consiliului de administraţie al stabilimentului etc.
Conflictul de interese a fost reţinut, de asemenea, când decizia a fost
luată colegial, spre exemplu, printr-un vot în cadrul consiliului municipal
sau judeţean (primarul care a prezidat şedinţa în care a fost adoptată
decizia prin care el a avut un interes personal direct; viceprimarul sau
consilierul care au participat la dezbateri şi la vot atribuind subvenţii
asociaţiilor municipale şi intercomunale pe care le-au prezidat ori la
votul privind finanţarea din bugetul judeţean a lucrărilor de execuţie a
unui proiect de către societatea pe care acesta o administra în fapt).
Curtea Constituţională a României, sesizată de Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie anterior promulgării dispoziţiilor art. I pct. 5 şi art. II
pct. 3 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative
şi a articolului unic din Legea pentru modificarea art. 2531 C. pen. 1969, a
statuat în sensul că dispoziţiile menţionate sunt neconstituţionale

deoarece exceptează din sfera de incidenţă a noţiunilor de „funcţionar
public”/„funcţionar”, definite de lege, pe Preşedintele României, pe depu-
taţi şi pe senatori, persoane care, astfel, sunt exonerate de răspundere
penală pentru conflict de interese și pentru toate infracţiunile la care
subiectul activ este un funcţionar public sau funcţionar1.
De asemenea, în legătură cu stabilirea legii penale mai favorabile,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că vechea reglementare,
respectiv art. 2531 C. pen. 1969, este mai favorabilă2.
Curtea Constituţională, prin decizia nr. 603/2015, a constatat că
sintagma „raporturi comerciale” din cuprinsul art. 301 alin. (1) C. pen.
este neconstituţională. Prin aceeași decizie, Curtea Constituţională, a
constatat că sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice” din cuprin-
sul dispoziţiilor art. 308 alin. (1) C. pen., cu raportare la art. 301 C. pen.,
este neconstituţională.
Având în vedere considerentele reţinute în deciziile Curţii Constitu-

ţionale a României, precum şi doctrina penală în materie, formulăm
următoarele propuneri de lege ferenda:
1. Referitor la sintagma „raporturi dintre profesionişti”, menţionăm
că aceasta este prevăzută în art. 3 din Codul civil3. În legătură cu noţiunea
de „profesionist”, întrucât legiuitorul nu a reglementat-o în curpinsul
Codului civil, a făcut aceasta prin art. 8 din Legea nr. 71/2011 pentru
1 Deopotrivă, Curtea Constituţională a României a relevat că, prin eliminarea
din sfera actelor care pot constitui infracţiunea de conflict de interese a acelora care
privesc emiterea, adoptarea, aprobarea şi semnarea actelor administrative sau a
hotărârilor privind creaţia şi dezvoltarea ştiinţifică, artistică, literară şi profesională,
infracţiunea rămâne, propriu-zis, lipsită de conţinut.
2 Referitor la cazul legii penale mai favorabile, a se vedea şi B. Selejan-Guţan,
Dialogul dintre autoritatea judecătorească şi Curtea Constituţională – componentă

esenţială a statului de drept, în Avizul nr. 18 (2015) al Consiliului Consultativ al
Judecătorilor Europeni (CCJE)...., de R.A. Popa ş.a., Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2016, p. 177-180.
3 „Art. 3. Aplicarea generală a Codului civil. (1) Dispoziţiile prezentului cod se
aplică şi raporturilor dintre profesionişti (s.n. – A.L.), precum şi raporturilor dintre

aceştia şi orice alte subiecte de drept civil. (2) Sunt consideraţi profesionişti toţi cei
care exploatează o întreprindere. (3) Constituie exploatarea unei întreprinderi
exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi
organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în
prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ. ”.
punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil1. În plus, cu

privire la raporturile dintre profesionişti trebuie avute în vedere şi consi-
derentele paragr. 16 din Decizia nr. 603/2015 a Curţii Constituţionale2.
Prin urmare, propunem ca după art. 187 C. pen. să se introducă un nou
articol, art. 1871, cu denumirea marginală „Raporturi dintre profe-
sionişti”, cu următorul cuprins: „Sunt considerate raporturi dintre profe-
sionişti raporturile dintre una sau mai multe persoane fizice sau juridice,
care exploatează o activitate organizată, conform legii, în întreprindere, ce
constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în
prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.”
2. Articolul 301 alin. (1) C. pen. se modifică şi se completează, având
următorul cuprins: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea
atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei
decizii prin care s-a obţinut, direct s-au indirect, un folos patrimonial,
pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la
gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi
dintre profesionişti ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a
beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu
închisoare de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa
o funcţie publică.”;
Publicată în M. Of. nr. 409 din 10 iunie 2011, cu modificările şi completările

1
ulterioare. Art. 8 din această lege are următorul cuprins: „(1) Noţiunea «profesionist»
prevăzută la art. 3 din Codul civil include categoriile de comerciant, întreprinzător,
operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi
economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data
intrării în vigoare a Codului civil. (2) În toate actele normative în vigoare, expresiile
«acte de comerţ», respectiv «fapte de comerţ» se înlocuiesc cu expresia «activităţi de
producţie, comerţ sau prestări de servicii». ”
2 Paragr. 16: „Cu privire la criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 1
alin. (5) din Constituţie, în care se face referire la calitatea legii, Curtea reţine că,
potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de
tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în M. Of. nr. 260
din 21 aprilie 2010, dacă o noţiune sau un termen nu sunt consacrate sau pot avea
înţelesuri diferite, semnificaţia acestora în context se stabileşte prin actul normativ
care le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului
respectiv, şi devin obligatorii pentru actele normative din aceeaşi materie. În acelaşi
sens, prin Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în M. Of. nr. 532 din 17 iulie
2014, paragraful 31, Curtea Constituţională a statuat că o noţiune legală poate avea
un conţinut şi un înţeles autonom diferit de la o lege la alta, cu condiţia ca legea care
utilizează termenul respectiv să îl şi definească.”.
3. În acord cu decizia Curţii Constituţionale nr. 603/20151, precum şi

cu literatura de specialitate recentă2, propunem ca art. 308 alin. (1)
1 CC, dec. nr. 603/2015: „... 28. Art. 175 alin. (2) din Codul penal asimilează, sub
aspectul tratamentului penal, cu funcţionarii publici persoanele care exercită un

serviciu de interes public pentru care au fost învestite de autorităţile publice sau
care sunt supuse controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea
respectivului serviciu public. Cu titlu de exemplu, intră în această categorie profesii
precum notarii publici şi lichidatorii judiciari. Întrucât aceştia au fost învestiţi de o
autoritate publică în vederea exercitării unui serviciu public sau sunt supuşi
controlului ori supravegherii unei autorităţi publice cu privire la îndeplinirea
respectivului serviciu public, Curtea constată că subzistă, în privinţa persoanelor
care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de
orice natură în serviciul lor, interesul incriminării faptelor de conflict de interese,
prevăzute la art. 301 alin. (1) din Codul penal. 29. Situaţia este însă diferită în ceea
ce priveşte incriminarea aceloraşi fapte săvârşite de persoanele care exercită,
permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în
cadrul oricărei persoane juridice. Practic, în această ultimă categorie se încadrează,
spre exemplu, orice formă de societate definită prin Codul civil, Legea societăţilor
nr. 31/1990, republicată în M. Of. nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, sau Legea
nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată în M. Of.
nr. 368 din 20 mai 2014. (...) 32. În contextul normativ actual, Curtea reţine că
reglementarea ca subiect activ al infracţiunii de conflict de interese a unor persoane
private, prin dispoziţiile art. 308 din Codul penal, este excesivă, întrucât are loc o
extindere nepermisă a forţei de constrângere a statului, prin utilizarea mijloacelor
penale asupra libertăţii de acţiune a persoanelor, circumscrisă în cauză dreptului la
muncă şi libertăţii economice, fără să existe o justificare criminologică în acest sens.
33. Curtea reţine că legiuitorul nu are competenţa constituţională ca, în temeiul
art. 61 alin. (1) şi art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, să reglementeze infracţiuni
într-o manieră care să consacre o disproporţie vădită între importanţa valorii
sociale care trebuie ocrotită şi cea care trebuie limitată, întrucât, în caz contrar s-ar
ajunge la nesocotirea acesteia din urmă. Or, în cauză valoarea socială ocrotită este
una care vizează în mod explicit mediul privat, ipoteză în care statul nu are interesul
de a incrimina conflictul de interese, întrucât valoarea ce se încearcă a fi ocrotită în
acest caz nu are caracter public [...] 35. Curtea constată că, dacă faptele persoanelor
din mediul privat sunt cauzatoare de prejudicii, împotriva acestora poate fi angajată
răspunderea civilă, de dreptul muncii sau altă formă de răspundere, care nu implică
forţa de constrângere a statului prin mijloace de drept penal. Prin urmare, Curtea
reţine că este greu de identificat o valoare socială ce trebuie protejată în cazul
sancţionării conflictului de interese în mediul privat, dat fiind că eventualele cazuri
de incompatibilitate pot fi eficient soluţionate astfel cum s-a arătat cu ajutorul mij-
loacelor de drept civil, dreptul muncii sau prin alte reguli, care nu implică răspun-
derea penală. 36. Prin urmare, Curtea constată că incriminarea conflictului de inte-
rese în mediul privat reprezintă o încălcare nejustificată a libertăţii economice şi a
dreptului la muncă al persoanelor care exercită, permanent ori temporar, cu sau
fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în cadrul oricărei persoane juri-
dice, drepturi fundamentale prevăzute la art. 41 alin. (1) şi art. 45 din Constituţie.”.
2 R. Jurj-Tudoran, Infracţiunea de conflict de interese – teorie şi practică judi-
ciară, în Pro Lege nr. 3/2016, pp. 81-83.

C. pen. să se modifice şi să aibă următorul cuprins: „Dispoziţiile

art. 289-292, 295, 297-300 şi 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică
în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu per-
soanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie,
o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele
prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice”.
De asemenea, propunem introducerea după alin. (1) al art. 308
C. pen. a unui alineat nou, alin. (11), cu următorul cuprins: „(11) Dispo-
ziţiile art. 301 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespun-
zător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care
exercită, permanent ori temporar, cu sau fără remuneraţie, o însărcinare
de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la
art. 175 alin. (2).”.
Conflict of interest – a comparative analysis
AUGUSTIN LAZAR
1. Concept and definition
The offence of conflict of interest was introduced in Title VI (“Offences

pertaining to activities of public interest or relating to other activities
regulated by the law”), chapter I (“Malfeasance in office or offences
related to office”) of the Special Part of the Romanian Criminal Code of
1969 (hereinafter referred to as C. Code 1969), in order to bring the
Romanian criminal law in line with European standards regarding the
protection of public servants’ integrity, of the competitive environment,
of quality of services, preventing the conflicts of interest, guaranteeing
the independence and impartiality of additional service providers.
Moreover, the member states committed themselves to take the necessary
measures so as to prevent, identify and remedy offences that would
occur in the course of the procurement procedures, thus ensuring equal
treatment for all economic actors1.
As such, Romania completed the general normative framework to
protect the work relations as a social value, by criminalizing in Art. 2531
C. Code 1969 the conduct of the public servant who would find himself in
a situation of conflict of interest2. After the Criminal Code came into effect

A part of the final court decisions in the matter of the offence of conflict of
interest that were examined and serve as examples throughout this study have been
sent to the data bases regarding the case law of the Prosecutor’ Office attached to
the High Court of Cassation and Justice bythe prosecutor’s offices.
1 See also: Directive 2006/123/EC of the European Parliament and of the
Council of December 12, on services in the internal market, published in the Official
Journal of the European Union L 376 of December 27, 2006. The member states
committed themselves to review their legislation in force in order to ensure the
prevention of conflicts ofinterests, ensuring the independence and the impartiality
required for certain types of activities, as well as the compatibility of the norms that
govern the ethics and professional conduct for various types of activities; Directive
2014/24/EU of the European Parliament and of the Council dated February 26,
2014 regarding public procurement and the repeal of the Directive 2004/18/EC,
published in the Official Journal of the European Union L 94 dated March 28, 2014,
p. 65-242, regulates conflict of interest in Title 1 Conflict of interest (Art. 24).
2 Law No. 278/2006 amending and supplementing the Criminal Code, as well
as amending and supplementing other laws, published in the Official Gazette of

on February 1, 2014, the offence of conflict of interest became crimi-

nalized by Art. 301 C. Code, Chapter II, “Malfeasance in Office”.
In recent doctrine, it is mentioned that the criminalization of conflict
of interest is a response to “increasingly frequent signals from civil
society, but also from international bodies and institutions regarding the
impact produced by crimes committed in violation of the deontological
ethics. Regulations regarding conflict of interest can also be found in the
legislation of other European Union member states (Austria, Belgium,
Cyprus, Finland, France, Lithuania, Poland, Spain and Hungary).
Romanian legislation, too, contained such laws regarding the conflict of
interest prior to 2006 […], however such laws proved the existence of a
fundamental confusion between incompatibility and conflict of interest.
[…]. Conflict of interest generates a state of incompatibility lato sensu,
however conflict of interest is to be differentiated in terms of the causes
that lead to this incompatibility by the fact that the determining factor is
not necessarily a legal situation or an activitythat is incompatible with
the activity conducted within office duties, but a personal interest of a
patrimonial nature that might influence the execution of the dutiesin an
objective manner (by the public servant, our own remark – A.L.)
according to the Constitution and to other normative acts. There have
been further regulations regarding the conflict of interest in relation to
certain categories of public servants or dignitaries (by means of special
statute or even by internal regulation policy), however until Law
Romania, Part I, No. 601, dated July 12, 2006. In the explanatory statements, this law
mentions: “In order to make more efficient the prevention and the punishment of
acts of corruption, the bill amending the Criminal Code also proposes to criminalize
the “conflict of interest” in Article 2531. This is intended to enforce criminal penalty
for the deed of a public official who, deliberately and fully aware of the
consequences of his actions, pursues his personal interests by way of exercising
public duties. […] the provisions of the Criminal Code regarding malfeasance in
office dos not cover such a situation […]. By criminalizing conflict of interest, we
attempt to remove any doubt regarding the conduct of a public official who is called
upon to carry out an act or to participate in making a decision under his public
duties, and by doing so he secures a personal gain, either directly or indirectly, for
himself, or his spouse, or kin or relative up to the 2nd degree or any person with
whom he has been in a businessor work relationshipin the past 5 years or from
whom he received or still receives any type of services or benefits. At present, there
is a reasonable suspicion that a public official will not do his best in order to satisfy
the public interest but will try to satisfy his own interest or that of one of the above
mentioned persons.” (available at www.cdep.ro/proiecte/2006/000/20/4/em24.pdf,
accessed on July 5, 2016).
No. 161/2003 […] there was no unitary regulation of conflict of

interest.”1 We also note that, for a conflict of interest to exist, there must
be a decision made in the interest of such persons as specifically required
by the law and incompatibility must exist, as an illegal situation,
whenever there are several positions held concurrently while forbidden
by the legislator, since such a situation may be potentially generating a
conflict of interest.
With regard to the criminalization of such fact, the High Court of
Cassation and Justice underlined the fact that “it was generated by the
occurrence of new types of relationships between the public sector and
the business sectors which in turn give rise to public partnerships and
hence to a potential growth of new formsof conflicts of interest which
would involve personal interests and public obligations (i.m. – A.L.) of the
person holding a public office.[…] Although a conflict of interest does not
mean corruption ipso facto, the occurrence of conflicts between the
public servants’ personal interests and public duties may lead to
corruption, unless appropriately dealt with. Criminalizing the offence
implies not only the interdiction of a public servant’s private interests but
also prompting fairness in the administrative decision making, so that
any unresolved conflict of interest may not lead to an abuse of office. By
definition and content, the offence of conflict of interest has taken over
some of the constituent elements of the offence of corruption, in whose
proximity it was placed.”2
Private interest is assessed as a mere vocation or possibility which is
not listed within the legal categories of law. Law defines the legitimate
private interest as a “possibility to claim a certain conduct while consi-
dering to achieve a subjective, future, predictable right that is envisaged”
[Art. 2 paragraph (1) letter p) of the Administrative Litigation Law
No. 554/20043].
Legitimate public interest is defined as an “interest that is aimed atthe
rule of law and constitutional democracy, the guarantee of the citizens’
1 I. Pascu, Conflict of interest (Commentary), in “The new Criminal Code with
Commentary. Special Part”, 2nd edition, revised and amended by V. Dobrinoiu

(coordinator) et al, Universul Juridic editing house Bucharest, p. 558.
2 High Court of Cassation and Justice, Sentence No. 666/2014, final by Criminal
Judgment No. 12/2015 of the High Court of Cassation and Justice, panel of 5 judges
(made available at www.scj.ro, accessed July 6,h 2016).
3 Published in the Official Gazette of Romania, Part I, No. 1154 dated December
7 2004, with subsequent amendments.

fundamental rights, liberties and duties, satisfying the community needs

and the fulfilment of the duties of public institutions” [Art. 2 paragraph (1)
line r) of Law No. 554/2004). Private patrimonial interests enter into
conflict with public interests.
Conflict of interest is understood as a situation in which a person that
holds a public rank or a public office has a personal patrimonial interest
that might influence the objective fulfilment of his/her constitutional
duties and of other normative acts (Art. 70 of Law No. 161/2003)1.
Conflicts of interest, particularly in the public sector and also in the
private sector, have lately generated much reasons of concern on
international level, being targeted by specific strategies. Criminal and
administrative regulations have been put in effect in order to support the
public servants’ integrity and objective decision making in both public
and governmental institutions2.
As an example, we mention that in Art. 13 of the Model code of
conduct for public officials, annexed to Recommendation No. 10/2000 of
the Council of Europe Committee of Ministers3, a public official’s conflict
of interest is considered to arise when such public official has a private
interest which is such as to influence or appear to influence the impartial
and objective performance of his or her official duties. The public
official’s private interest includes any advantage to himself or herself, to
his or her family, friends and persons or organizations with whom he or
she has had business or political relations. It includes also any liability,
whether financial or civil, relating thereto.
Title IV of law No. 161/2003 as subsequently amended and supple-
mented regulates the conflict of interest and conditions of incompatibility
that might occur in the exercise of public offices or functions4. According
1 Law No. 161/2003 regarding some measures taken in order to ensure
transparency in carrying out public duties, of public positions and in the business
field, preventing and punishing corruption, published in the Romanian Official
Gazette, Part I, No. 279 dated April 21, 2003, with subsequent amendments.
2 With regard to the progress of the criminal and administrative regulations
regarding the conflict of interest, see also A. Chirila, Conflict of interest. Legal
Criminal and Administrative Implications, in “Revista Transilvana de Stiinte
Administrative” No. 27/2010, p. 17.
3 Available on www.cna.md/sites/default/files/recomandarea_coduri_de_
cond_funct_publ_rom.pdf, accessed on July 7, 2016.

4 Updated by Law No. 144/2007 regarding the establishment, the organization
and the functioning of the National Integrity Agency, published in the Official
Gazette of Romania, part I, No. 359 dated May 25, 2007, republished in the Official
to Art. 1 paragraph (1) of Law No. 176/20101 regarding the integrity in

the performance of public functions and offices, amending and
supplementing Law No. 144/2007 regarding the establishment, the
organization and the functioning of the National Integrity Agency as well
as amending and supplementing other normative acts, the following
public officials must provide declarations concerning their wealth and
interests: the President of Romania; presidential councillors, state
councillors of the Presidential Administration; the speakers of the
Chambers of Parliament, the deputies and the senators; the Romanian
members of the European Parliament and the Romanian members of the
European Commission; the prime-minister, the members of Government,
the state secretaries, the state sub-secretaries, other similar positions, as
well as the state councillors of the prime-minister’s working team; the
members of the Superior Council of Magistracy; judges, prosecutors,
assistant magistrates, other similar positions, as well as judicial assistants
and so forth.
The Constitutional Court2 as notified by the High Court of Cassation
and Justice prior to enacting the provisions stipulated in Art. I (5) and
Art. II (3) of the Law amending and supplementing normative acts and
the sole article of the Law for the amendment of Art. 2531 Criminal Code
1969 ruled that the said provisions were unconstitutional due to the fact
that the terms of “public servant”/“official” as defined by Art. 175
Criminal Code 1969, respectively that of “public official” referred to in
Art. 75 C. Code did not include the President of Romania, the deputies and
the senators who were thus exonerated from criminal liability for all and
any offences in which the active subject is a public servant or official. The
Constitutional Court noticed that by replacing the term “public servant”
with the wording “persons who, while carrying out such office duties as
resulted from an employment contract and a job description signed with an
institution listed under Art. 145”, exoneration from criminal liability for
the offence of conflict of interest ensues to all the persons who, although
covered by the term of “public servant” for criminal law purposes, as
defined by Art. 147 of the Criminal Code of 1969, take the relevant office
Gazette of Romania, Part I, No. 535 dated August 3, 2009 with subsequent
amendments.
1 Published in the Official Gazette of Romania, Part I, No. 621 dated September
2, 2010 with subsequent amendments.

2 Constitutional Court, Decision No. 2/2014, published in the Official Gazette of
Romania, Part I, No. 71 dated January 29, 2014.

by election or appointment. Moreover, it showed that by eliminating acts

such as issuing, adopting, approving and signing of administrative
documents or decisions regarding the creation and the artistic, literary,
scientific and professional development from the category of facts that
might be conflicts of interest, the offence itself would remain void of
content. The constitutional litigation Court also underlined the fact that
the amendments made by the legislator affected the criminal protection
given to some particularly important social values. It was stated that due
to the fact that the presidential and parliamentary mandates are defined
as public office positions, as stipulated in Art. 16 paragraph (3) of the
Romanian Constitution, republished (Constitution or Fundamental Law),
the persons holding these positions exercise such duties and
responsibilities as established by the Constitution and the law in force, in
order to achieve the powers with which they are vested at the highest
level within the Romanian state. Therefore, considering the scope of the
duties falling to the elected offices that are excepted from the provisions
of Art. 147 Criminal Code 1969 and of Art. 175 Criminal Code, since these
offices are par excellence understood as public power, the vocation of
individuals holding such offices to be active subjects was considered
justified with regard to malfeasance in office and corruption offences.
That being said, the way in which the legislator excluded from the scope
of criminal liability the very persons who occupy representative
positions in stateand who exercise real powers, while any criminal acts
that might be committed by such persons would lead to serious
consequences on the proper functioning of the public authorities, on the
decision-making process that affects the society’s general interest and,
not least, on the citizens’ trust in the authority and reputation of the state
institutions was considered paradoxical. The Constitutional Court
decided that a legal statute that is different and privileged in terms of
criminal liability is contrary to the principle of citizens’ equal rights
stipulated by Art. 16 paragraph (1) of the Constitution, according to
which “Citizens are equal before law and before the public authorities,
without any privilege or discrimination”. In addition to that, the above
mentioned status was deemed to disregard the provisions of Art. 16
paragraph (2) of the Constitution, which stipulates the constitutional
principle “Nobody is above the law”. Moreover, such a status was deemed
to violated the provisions of Art. 11 paragraph (1) of the fundamental
Law, according to which “The Romanian state undertakes to fulfil precisely
and in good faith the obligations derived from the treaties it has entered
into.” Therefore, by ratifying or adhering to international conventions,

the Romanian state undertook to observe and strictly transpose the
international provisions into its internal law, namely to criminalize active
and passive corruption of the people falling under such categories as:
“public agent, member of public national meetings, national official/ public
official”, concepts that correspond, in the Romanian criminal law, to those
of “public servant/official”.
Mutatis mutandis, the Constitutional Court has maintained the same
arguments regarding the impunity clause for those persons that hold
public functions or offices obtained either by appointment or election
within public institutions, public authorities, institutions or other legal
persons of public interest, with regard to the offence of conflict of
interest. Moreover, as far as the amendments of Art. 2531 Criminal Code
1969 are concerned, the same court showedthat according to Art. 1
paragraph (5) of the Fundamental Law, the observance of the
Constitution is mandatory, and the Romanian Parliament (Parliament)
may only exercise its powers of criminalizing and decriminalizing
antisocial acts, subject to the observance of the norms and the principles
established by the Constitution. In the same manner, the Parliament
cannot proceed to eliminate the criminal legal protection of
constitutional values. The regulatory freedom of the Parliament is
exercised in such cases by regulating the conditions in which antisocial
actsthat prejudice the values stipulated and guaranteed by the
Constitution are criminalized.
The legislator proceeded to a delimitation between the conflict of
interest in the exercise of a governmental office and of other public
authority positions within the national and local administrations, the
conflict of interest regarding the localelected representatives and the
conflict of interest regarding public servants. A person that holds a
Government position, a state secretary or sub-secretary or other similar
positions, prefect or sub-prefect is required to not issue an
administrative act or conclude a legal act or participate in decision
making inhis or her public authority capacityif that would result in a
material gain for himself/herself, for his/her spouse or f 1st degree
relatives (Art. 72 of Law No. 161/2003). The said limitations apply also
to mayors, vice-mayors, general mayors and vice-mayors of Bucharest
(Art. 76 of Law No. 161/2003).
A public servant is in a situation of conflict of interest if (s)he is
called upon to settle claims, make decisions or to participate in decision
making regarding natural or legal persons with whom (s)he has

patrimonial relationships; or if (s)he participates in committees assembled
pursuant to the law together with other public officials that are spouses
or 1st degree relatives; or if his/her own, his spouse’s or his 1st degree
relatives’ patrimonial interests can influence the decisions (s)he must
take in the exercise of his/her public position (Art. 79 of Law
No. 161/2003).
The conflict of interest was originally criminalized by Art. 2531
paragraph (1) of the former Criminal Code (Law No. 278/2006)1. The
regulation was also included in Art. 301 of the new Criminal Code (Law
No. 286/2009), being drawn upon Art. 432-12 of the French Criminal
Code of 1992 “Unlawful taking of interest”.
According to Art. 301 of the new Criminal Code (hereinafter referred
to as C.C.), the offence of conflict of interest is understood as: “The act of a
public servant who, in the exercise of his office duties, has committed an act
or participated in a decision making by means of which he secured, directly
or indirectly, a patrimonial advantage for himself, for his spouse, his kins or
relatives up to the 2nd degree included or for any other person with whom
he had business or work relationships in the past 5 years or from whom he
received or still receives advantages of any type”.
As far as the criminalization of the offence of conflict of interest is
concerned, the Romanian case law holds thatit is only an appearance that
“a situation of inequity occurs towards a certain category of people, as in
fact the criminalization of this offence is specifically aimed at ensuring
the impartiality and independence of those who hold public offices and who
could be influenced in such circumstances by certain categories of people
with whom the public institution might enter into agreements. It is due to
1 Conflict of interest was, in accordance with Art. 2531 paragraph (1) Criminal
Code 1969, “The deed of the public servant who, while exercising his public duties,
carries out an act or participates in decision making by means of which, either directly
or indirectly, a patrimonial benefit resulted for himself, or his spouse, kin or relative to
the 2nd degree, or for any other person with whom he had business or work
relationships in the past 5 years or from whom he received or still receives services or
other benefits.”

The Constitutional Court, by Decision No. 603/2015 (published in the Official
Gazette of Romania, Part I, No. 845, dated November 13 2015), deemed that the
wording “business relationships” of Art. 301, paragraph (1) Criminal Code, is
unconstitutional. See also V. Mirisan, “Conflict of interest. An offence due to result or
to danger? Unconstitutional aspects”, “Universul Juridic” magazine, No. 1/2016, last
accessed July 15th, 2016.
this protection of the public position that the persons who hold such office
have been restricted, but all such restrictions were accepted at the
moment when they run for the public office, as it is obvious that by
accepting such office the respective official undertakes not only the rights
deriving from but also the obligations imposed by such position, as well
as particular interdictions and limitations”1.
As a first conclusion, considering the abovementioned, it is to be
noticed that, in terms of content, the two texts criminalizing the conflict
of interest (Art. 2531 Criminal Code 1969 and Art. 301 C.C.) are similar.
Some distinction appears only in relation to wording. Thus, the new
Criminal Code uses more rigorous and comprehensive terms: “obtained”
replaced “was achieved”; “patrimonial benefit” replaced “material benefit”
and “benefits of any type” replaced “services and benefits of any type”.
In the French legislation, the act is recognized as an offence in
paragraph No. 3, “Conflict of interest”, within Section III (Title III, Book
IV), “Lack of public probity” of the French Criminal Code (hereinafter
referred to as F.C.C.), structured in 2 articles: 432-12 and 432-13.
As such, Art. 434-12 F.C.C. forbids the taking, receiving or keeping of
any interest in a business or business operation, either directly or
indirectly, by a person holding public authority or discharging a public
service mission, or by a person holding a public electoral mandate who at
the time in question has the duty of ensuring, in whole or in part, its
supervision, management, liquidation or payment” under the penalty of
five years’ imprisonment and a fine of EUR 75,000.
According to Art. 432-13 of the F.C.C., “If a member of the
Government or holder of a local executive office, official or agent of a
public authority acting effectively who has been directly responsible for
ensuring the control or monitoring of a private enterprise, for concluding
contracts of any kind with a private enterprise or for expressing opinions
on operations carried out by a private enterprise of for proposing
directly to the relevant authority decisions on the operations carried out
by a private enterprise of for expressing opinions on such decisions later
becomes associated with any of these enterprises by working for them,
advising them or owning capital in them before a period of three years
following the termination of these public duties has elapsed, this act shall
be punishable by three years’ imprisonment and a fine of EUR 200,000
which may be increased to double of the product derived from offence.
1 Appeals Court Bucharest, Sentence No. 69/2014, final by Criminal Judgment
No. 200/2014 of the High Court of Cassation and Justice.

The same sanctions shall be applicable for any involvement, through work,
consultancy or capital, in a private company that holds at least 30% of the
joint capital or for entering into a contract subject to de jure or de facto
exclusivity with one of the companies mentioned in the foregoing
paragraph.
Within the meaning of the former two paragraphs, any public corpo-
ration operating in a competitive sector pursuant to the private law rules is
deemed similar to a private company.
These provisions are applicable to the staff of public establishments, of
public enterprises or mixed companies in which the state or public
enterprises hold directly or indirectly over 50% of the capital and to the
public operators provided for in Law no. 90-568 of 2 July 1990 on the
organisation of the public post service and of France Télécom.
Mere shareholding in companies quoted on the stock exchange or the
devolution of an estate consisting in shares is not considered wrongdoing.”
The two articles forbid to both public servants and to local elected
representatives the right to perform duties or hold shares in various
enterprises, to have any interests in business operations or to preserve
said position or share portfolio after being elected or appointed in the
public office. The above mentioned legal norms have a preventive role in
the occurrence of an effective conflict of interest. The relevant case law
defines conflict of interest in certain conditions, as a continued offence.
However the legal texts do not punish a person who, prior to being
elected or appointed to a public office, supervised a company or a
particular business operation whereas during his/her incumbency as a
public servant (s)he ceased any further involvement in the said company
or business operation.
Similarly, in the Romanian legal system, a public office, either
elected or appointed, is incompatible with the capacity of a shareholder
or corporate director, regardless of the entity organization.
1. The Legal Scope
The main legal scope consists in the social relationships in terms of

the integrity of a public servant’s (or similar persons’) conductin carrying
out office duties, such relationships implying an abstention from making
any decisions that might create a material benefit, directly or indirectly,
to himself or to a third party. Any favours to kins, relatives of forbidden
degree or to persons with whom work relationships were maintained in
the past 5 years are thus excluded, as well asto any other persons from
whom (s)he received or still receives any benefits whatsoever.
2. The secondary legal scope consists in the social relationships
concerning the protection of the competitive environment, of the quality
of services, the prevention of conflicts of interest, guaranteeing the
service providers’ independence and impartiality1.
Similarly, in the French criminal system, the protected legal scope
consists in the social relationships regarding “the moralization of public
life by creating a clear distinction between power, business and capital,
protecting the persons that might fall prey to temptation, as well as
regulating the passage from a public position to a private activity”2.
The Romanian High Court of Cassation and Justice in Romania holds
that the legislator – by criminalizing conflict of interest – “intended to
protect social relationships regarding the proper development of a public
servant’s activities, which entails a fair behaviour by those who carry out
their duties as part of public authorities. This implies the public servant’s
fairness in carrying out his duties and also abstaining from making
decisions that might secure to himself directly, indirectly or by means of
a third party, any material advantage, being excluded any favours to
relatives or to any persons with whom (s)he had business relations.
Moreover, the criminalization of the act aims at protecting the social
relationships in terms of protecting a natural or legal person’s lawful
interests against any illegitimate interests of a public servant”3.
The French legislator understood to “moralize” the public servants’
passage to the private sector so that their future employers may not
make use of the former public servants’ social network that the they
might have developed during their time in public office4.
1 Administrative acts or legal acts entered into in violation of impartiality and
integrity are considered null and void [Art. 73 paragraph (2), Art. 76 paragraph (2)
of Law No. 161/2003].
2 M. Veron, Droit penal special, Dalloz Editions, 2012, p. 395. It should be
mentioned that all aspects regarding the F.C.C. within this study are based on this
work.
3 See also footnote no. 3.
4 A public official’s act of leaving public office and entering into the private
sector is usually called by the French literature as “pantouflage” (from “pantoufles”

– house slippers). See also: J. Dufrau, “Le Pantouflage et le droit”, Pal Gazette 1997,
Doctr. 1563; J.L Capdeville, Le délit de “pantouflage”. Maitre de conferences,
University of Strasbourg, AJCT 2011, page 395.
3. The offence does not have a material object. The incriminated act
concerns a public servant’s conduct in exercising his/her duties, any
potential goods obtained as a patrimonial benefit consisting in the
product of the offence. The specialty literature iterates possible ways of
committing the offences, which would allow the existence of a material
object, such as a document drafted by the perpetrator while exercising
office duties (carrying out of an act) to influence the obtaining of material
benefits by such persons as stipulated by thelaw1.
The French legislator made use of such criteria as the result of the
offence, in order to establish the maximum fine applicable to the offence
of conflict of interest, as provided in Art. 432-13 F.C.C. (a fine of EUR
200,000 Euros that may be increased up to double the result of the
offence).
4. The active subject of the offence in the simple form qualifies by his
capacity asa public official within the meaning of Art. 175 C.C.
As such, according to above mentioned article, “(1) A public servant,
within the meaning of the criminal law, is a person who, temporarily or
permanently, with or without a remuneration:
a) exercises the duties and responsibilities set by the law in order to
implement the prerogatives of the legislative, executive or judiciary power;
b) exercises a function of public office or a public office irrespective of
its nature;
c) exercises, alone or together with other persons, within a public
utility company, or another economic operator or a legal entity withfull or
majority state-owned capital,the responsibilities needed for the
performance of the activity thereof.
(2) At the same time, for the purposes of the criminal law, a person
who performs a public-interest service for which (s)he was appointed by
the public authorities or who is subject to the latter’s control or supervision
with respect to performance of such public service shall be deemed a public
servant.”
The offence of conflict of interest, in the mitigated form, according to
Art. 301 C.C., in relation to Art. 308 C.C., may be committed by a person
who, temporarily or permanently, with or without a remuneration,
1 G. Paraschiv, Conflict of interest, in “Explanations of the New Criminal Code
Vol. IV. Articles 257-366” by G. Antoniu, T. Toader (coordinators) et al. Universul

Juridic Publishing House, Bucharest, 2016, p. 350.
performs a task of any nature to the benefit of a natural person similar to

the public servants or within any legal entity1.
From the provisions of Art. 175 paragraph (1) line c), one may infer
that this enlarged category of public officials further includes, for
instance, the persons who carry out their activity in banking institutions
with capital, entirely or partially owned by the state, excluding those who
work in private banking institutions or in which the Romanian state is
either a minor investor or holds no interest at all.
According to case law on the matter, the freelancerscarrying out
their duties under the control of an authority, such as the physicians in
state hospitals2, bailiffs, liquidators and notaries public3, judicial technical
experts4 (under no circumstance the lawyers) are deemed similar to
public servants .
Under the Criminal Code of 1969, the Romanian case law held as
public servants and active subjects of the offence of conflict of interest
any persons who carried out deeds or participated in decision making –
by means of which they procured a material advantage – while acting as:
mayor of a commune or municipality5; specialty inspector in the town hall
department of public procurement6; specialist officer of the Inspectorate
1 Constitutional Court, by Decision No. 603/2015, concluded that the wording
“or within any legal entity”of the provisions of Art. 308 paragraph (1) C.C. in relation
to Art. 301 C.C. is unconstitutional.
2 See also the High Court of Cassation and Justice, Committee for clarifying
legal matters in criminal law, Decision No. 26/2014, published in the Romanian
Official Gazette, Part I, No. 24 dated January 13, 2015 [“(…) the physician employed
through an employment contract in a hospital unit of the public healthcare system
has the quality of a public servant according to the provisions of Art. 175 paragraph (1)
letter b) 2nd Sentence of the Criminal Code].
3 Constitutional Court, in Decision No. 603/2015, point 28, stated that: “Article
175 paragraph (2) of the Criminal Code in the matter of criminal treatment
assimilatesto public servants any persons who are in the exercise of a public duty
for which public authorities have been created and who under the control or
supervisionof said authorities in carrying out the public service. As an example,
professions such as notaries public and judicial liquidators are included in this
category”.
4 See also the High Court of Cassation and Justice, Committee for clarifying
legal matters in criminal law, Decision No. 20/2014, published in the Official Gazette
of Romania, Part I, No. 766 dated October 24, 2014 [“(…) the judicial technical
expert is a public servant in accordance to the provisions of Art. 175 paragraph (2)
of the 1st Sentence stof the Criminal Code”].
5 Appeals Court Alba Iulia, Sentence No. 1172012 (unpublished).
6 Ibidem.
for Emergency Operations with permit/designing duties1; president and

members of the Evaluation Committee for disabled persons within the
General Directorate of Social Welfare and Child Protection2; manager of a
public cultural institution holding the position of manager and director or
artist at the same time3.
Criminal participation is possible under all forms: co-authorship,
instigation and complicity. The existence of co-authorship requires that
each participant should have the special capacity as public servant, as
well as that the active subjects should have the power to commit the act
or to make the decision resulting in patrimonial benefits. As such, the
following situations have been understood as co-authorship: the mayor of
a commune and the accountant of a forestry district, a public service
within the town hall, who in their capacity as members of the prese-
lection and tendering committees participated in making the decision of
the timber bid admission and awarding to a business entity in which the
director and sole shareholder was a 2nd degree relative of them4; the
persons who in their capacity as vice mayor and respectively secretary of
the town hall and members of the local committee for the implementation
of the of land law, participated in the proceedings and in the decision-
making process denying a request of reinstating ownership on the
former location, due to the fact that each of them owned a plot on the
respective land, having thus contrary patrimonial interests5.
The capacity of instigator or accomplice may be held by any person.
The case law held, for instance, that the mayor and the vice mayor of a
municipality became accomplices since they helped the specialty
inspector of the public procurement department through signing orders
and contracts, evidence notes etc., for the latter to carry out acts and
make decisions resulting in public procurement from the company the
latter owned, by means of which patrimonial benefits were secured for
the employee, his spouse and his 2nd degree relatives6.
High Court of Cassation and Justice, Sentence, Decision No. 249/2011.

1
Appeals Court Ploiesti, Sentence No. 111/2013 (unpublished), final by

2
Criminal Judgment no. 68/A/2014 of the High Court of Cassation and Justice.
3 High Court of Cassation and Justice, Sentence, Decision No. 3626/2012; the
situation is similar for all directors and managers of public institutions of culture,
health, education who hold both positions of managers and artists, doctors or other
specialists in their respective fields.
4 Appeals Court Cluj, Sentence 17/2012 (unpublished).
5 High Court of Cassation and Justice, Sentence, Decision No. 1472/2012.
6 Appeals Court Alba Iulia, Sentence No. 117.2012 (unpublished).
The French Criminal Code, Article 432-12, forbids the performance

of certain acts by a person holding public authority or discharging a public
service mission or holding a public electoral mandate. The French
jurisprudence sometimes makes subtle distinctions between persons
discharging a public service mission, since it recognizes this position for
some persons, while denying it for others1. As such, the Court of
Cassation ruled that the following persons were discharging an official
mission of administration or supervision of particular business on behalf
of the public power: the President of a Chamber of Commerce and
Industry2; Secretary General of a Chamber of Crafts3; a SAFER General
Manager4; the directors and judiciary attorneys for corporate
liquidation5; members of an Autonomous Port Board of Directors, a
public establishment with industrial and commercial activity to whom a
mission of general interest was committed6 or an engineer in the
Commissioner Office for Atomic Energy made available to ANVAR7; a
President of a Regional Council of notaries instructed with the
professional training of trainee notaries8.
However, the heads of the technical departments of the French
Electricity Company do not fall under this category due to the fact that
they are not instructed with any official mission in the name of the public
powers9.
The case law rules that the interdiction regards not only the agents
of authorities, but also the agents that receive benefits from businesses
that they supervise under the authority of their line managers10, as well as
1 M. Veron, op. cit.

2 Crimm, November 20, 1980; Decision 1982.246, as noted by W. Jeandidier;
RSC 1981, obs. A. Vitu.
3 Crimm, September 10, 2003; Bulletin No. 158; Criminal Law 2004, Comm. 19;
Decision 2004.2758, obs. M. Seconds.

4 Company for Land Planning and Rural Stability; Crimm. November 21, 1985;
JCP 1987. II.20782, as noted by Ourliac and Juglart, RSC 1986.607, obs.
5 Crimm, June 14, 2000; Bulletin No. 183.
6 Crimm, November 21, 2001; Bulletin No. 243.
7 National Association for Valuating Research, Crimm, September 27, 2001,
Bulletin No. 48.

8 Crimm, September 21, 2005, Bulletin No. 233.
9 Crimm, February 10, 1988, Bulletin No. 69; RSC 1988.772, as noted by
Delmas-Saint-Hilaire; against Rennes, December 13, 1994; Decision 1995.361, noted

by J. Benoit.
10 Crimm, March 11, 1976; JCP 1976.II.18460, as noted by A. Vitu.
those whose duties are limited to issuing opinions or to making proposals

to persons who are authorized to make decisions1: the architect that
makes proposals regarding the subordination to an HLM public office2; a
hospital manager who prepares the decisions of the establishment
Administrative Board3.
Often enough, the challenged decision results from a peer decision,
made especially by way of a vote within the Municipal Council. The
French case law does not hesitate, however, to hold liable the mayor who
chaired the meeting that adopted the decision in which he had a direct
personal interest4 or the mayor, the deputies or a councilmanwho
participated in proceedings and voted, granting subsidies to municipal
and communal associations chaired by the same5.
The Romanian case law held that the act of the perpetrator who,
while carrying out official duties, as a county councilman, participated in
making a decision through voting with regard to funding from the
institution’s own budget for the performance of works by a company
whose manager he was in fact, decision by means of which he secured a
patrimonial benefit both to himself and to the said company was an
conflict of interest6.
5. The passive subject of the offence of conflict of interest is the state,

as holder of the protected social values, represented by the authority, the
public institution, by other public legal person or other legal person (in
the case of the mitigated form).
6. The objective side

The material component of the objective side of the offence is given
by two alternative actions: “carried out an act” or “participated in
decision-making”7. Regarding these components of the material side of
Crimm, June 14, 2000; Bulletin No. 221; Criminal law.2001, Cam. 5.
1
Apartment building, December 14, 2005; Bulletin No. 333; Criminal law 2006.
2
Com. 59.
3 See also: February 9, 2005; Bulletin No. 48; RSC 2005.560, obs
Delmas-Saint-Hilaire; March 9 2005; Bulletin No. 81; Criminal Code 2005, Com 45).
4 Crimm, March 19, 2008; RSC 2008.592, obs. C. Mascala.
5 Crimm, October 22, 2008; Criminal code 2009, Com. 13.
6 Appeals court Alba Iulia, Sentence, Criminal Judgment No. 412/2015
(unpublished)
7 See also I. Pascu, op. cit., p. 560 (the author notes that the material element of
the analyzed offence may only be achieved by one of the criminalized acts or by both
the offence which is the subject matter of this study, our Supreme Court
stated that: “The word act is used to criminalize the offence of conflict of
interest and is meant as an operation that a public servant should carry
out, in accordance with his duties, and may result in drafting a document
or legal documents, in making findings of legal effects and other
operations falling under the duties of a public legal entity. Making a
decision should be understood as a decision that has been made upon
considering a condition, situation or needs, aiming at causing certain
consequences or achieving certain goals. In addition to that, participating
in decision making requires that the perpetrator contributed to that
decision while performing office duties”1.
Carrying out an act means carrying out an official duty, similar to
other offences stipulated under chapter II, Title V of the new Criminal
Code. The Romanian case law made held the material component of the
offence objective side, in case of the following acts: a mayor’s entering
into service agreements with a company whose sole shareholder and
director was his son resulting in a material gain for the latter2; the direct
award of a contract by the executive manager of the County Employment
Agency (AJOFM) to a company of his son-in-law, namely a 1st degree
relative who was also the company director and shareholder, which lead
to a material gain for the defendant’s son-in-law3; drafting of reports,
evidence notes and orders by the inspector of the town hall specialized
department for proceeding to public procurement from a company held
by himself, by means of which he secured monetary gains for himself, his
criminalized acts without losing the unity of the offence); O. Predescu,

A. Harastasanu, Criminal Law. Special Part. Comparative view of the Criminal Code –
New Criminal Code, Universul Juridic Publishing house, Bucharest, 2012, p. 270
(albeit the text suggests only the act, in both situations the authors consider that the
material element may be achieved both through action and inaction when the public
servant fails to do something that he must do, according to his duties).
1 High Court of Cassation and justice, Sentence No. 88/2015, final by Criminal
Judgment No. 42/2016 of the High Court of Cassation and Justice, Panel of 5 judges.
2 See also: Appeals Court Alba Iulia, Sentence No. 203/2013 (unpublished),
final by Decision no. 181/2013 of the High Court of Cassation and Justice, Sentence;
Aug. Lazar, Al. Pastiu, Theoretical synthesis of jurisprudence for the Appeals Court of
Alba Iulia in criminal matters (2014 – 1st semester 2015), in “Dreptul” No. 10/2015,
p. 148-152.
3 Deva County, Sentence No. 2247/2014, final by failure to appeal on January 6,
2015 (unpublished).
spouse and 2nd degree relatives1; the conclusion of a contract by the

manager of a public cultural institution with himself, having as subject
matter the direction of a show2.
Participation in decision making occurs when the public servant has
duties to put forward proposals or opinions or, while a member of the
collective management of the legal entity or of a collective decision-making
body (for instance, the tendering board, the local board for implementation
of the land law, the board evaluating disabled people etc.), therefore in a
situation of incompatibility, failed to refrain himself, contributing thus to
a decision-making by means of which he secured, directly or indirectly, a
material benefit for himself or for such persons as specifically indicated
by the law.
As such, the judicial practice held the existence of the material
element of the offence objective side, in taking part in decision-making, in
the following situations: the specialist officer of the Inspectorate for
Emergency Situations, who as a public servant with permits/planning
duties participated in making a decision for the issuing of a fire safety
permit based on the documentation drafted by himself, for a private
business agent, in exchange of a sum of money3; the chairperson and the
members of an evaluation committee for disabled persons within the
General Directorate of Social Welfare and Child Protection, who
participated in the file assessing for their own family members4; the vice
mayor and the secretary of the town hall who, in their capacity as
members in the local committee for applying the land law, participated in
the proceedings and the decision-making to deny a request of
reinstatement of ownership on the former location, due to the fact that
each of them owned a plot on the said land, having contrary patrimonial
interests5; the mayor of a commune and the accountant for a forestry
district, a public service within the town hall, who in their capacity as
members of the preselection and tendering committees participated in
the decision making for the tender admission and award to a company in
1 Appeals Court Alba Iulia, Sentence No. 201/2013 (unpublished), final by
Criminal Judgment No. 163/2015 of the High Court of Cassation and Justice, Sentence.
2 High Court of Cassation and Justice, Sentence No. 306/A/2014, available at
www.scj.ro, accessed on July 11, 2016.

3 High Court of Cassation and Justice, Criminal Section, Decision No. 249/2011.
4 Appeals Court Ploiesti, Sentence No. 111/2013 (unpublished), final by
Criminal Judgment no. 68/A/2014 of the High Court of Cassation and Justice.
5 High Court of Cassation and Justice, Sentence 17/2012 (unpublished).
which the director and sole shareholder was a 2nd degree relative
thereof1; a county councilman who participated in making a decision
through voting with regard to funding from the institution’s own budget
for the works to be carried out by a company whose manager he was in
fact, decision by means of which he secured a patrimonial benefit both to
himself and to the said company whose employee he was in the past 5
years2. The defendant’s case, namely that his vote was not decisive in the
decision-making, is irrelevant in terms of criminal liability, due to the fact
that the act itself violated the social relationships of protection of the
public trust in the activity of public servants who, during their
incumbency must prove impartiality and pursue the public well-being.
The French Criminal Code, in Article 432-12, forbids the “the taking,
receiving or keeping of any interest in a business or business operation,
either directly or indirectly, by a person holding public authority or
discharging a public service mission, or by a person holding a public
electoral mandate who at the time in question has the duty of ensuring, in
whole or in part, its supervision, management, liquidation or payment”3.
This wording of forbidden acts is different from that of the former
Art. 175 F.C.C. which only stated the “taking” or “receiving” of an interest.
By adding “keeping an interest” in Art. 432-12, the area of criminalization
was widened, but also put into question whether the crime of
interference, to that point considered a momentary offence, would lead
itself to a continued offence4. In the French case law a question was put
forward regarding a mayor who purchases or rents an apartment from a
company that he is supposed to supervise, namely whether the offence of
conflict of interest occurs by signing the contract or the conflict of
interest continues throughout the duration of the contract or as long as
the mayor is in possession of the apartment?
The Court of Cassation decided that subsequent acts that are a direct
consequence of a contract that is already in illegality should not be taken
into consideration5.
1 Appeals Court Cluj, Sentence 17/2012 (unpublished).

2 Appeals Court Alba Iulia, Sentence, Decision No. 412/2015 (unpublished).
3 French case law decided that mandating has the significance of liquidating
payments operated by a third party. (Crimm, December 14, 2005.)

4 M. Veron, op. cit., p. 397. See also J-H-Robert, “Du caractère continu ou
instantané du délit d’ingerince selon l’article 432-12 du Code Pen.” (Criminal law
1994, Choron. 10).
5 Crimm, February 13, Bulletin No. 80.
In all cases, French judicial practice stated that the legal definition of
the offence is very broad due to the fact that receiving a benefit does not
necessitate a prolonged activity and may be limited to a single act: the
labour or the supplies market, water ducts or any other contract that may
be concluded between a mayor and his commune1, the selling of
municipal land2, the retrocession by SAFER of a previously acquired lot3.
Another condition that is necessary requires that the benefit should be
taken into a company which the public servant has the duty to supervise
or to manage at the time of the act.
In the same way the case law considers the case of a mayor who
hires personnel integrated in town hall positions, but allocated
exclusively to his own personal service4 or that of an agent of the state
who hires companies for purposes of continuous training which he is
supposed to oversee, in which he is a shareholder and for whose benefit
he rendered remunerated services himself5.
Similarly to the former wording (Art. 2531 C. Code 1969), Art. 310
C.C. allows the criminalization of conflict of interest committed through
an agent. Under the C. Code of 1969, the case law held the “settings”
worked by defendants in order to hide the conflict of interest and to
achieve patrimonial benefits for persons specifically excluded by the law:
the mayor of a commune who in such position concluded a services
contract with a company based on a prior deal according to which the
works would be assigned later on to a company in which he was sole
shareholder6; a county councilman who takes part in decision-making
with regard to funding from the institution’s budget for works to be
performed by a construction company whose manager he was in fact,
while somebody else appeared to be the manager7.
The French legislation allows the criminalization of taking benefits
through an agent8 or through companies managed by a family
Crimm, November 2, 1961, Bulletin No. 438.

1
Crimm, February 23, 1966, Bulletin No. 64.

2
3 Crimm, November 21, 1985, prec.
4 Crimm, May 7, 1998, Bulletin No. 157; Criminal code 1998, Comm. 128.
5 Ass.Plen. July 4, 2008. Bulletin No. 2; Decision 2009. Pan. 1725, obs.
C. Mascala.; criminal AJ 2008.473.

6 Appeals Court Cluj, Criminal and Minors Sentence, Sentence No. 41/2012
(unpublished).
7 Appeals Court Alba Iulia, Sentence, Decision No. 412/2015.
8 Crimm, June 14, 1988, Bulletin no. 272; JCP 1989.II.21218, as noted by
W. Jeandidier: mayor’s brother-in-law.

member1 or by a fake manager2, in which the public servant remains

actually the controlling person. The French judicial practice quotes
judicial affairs that contain rather complex settings designed to conceal
the real facts3.
In its case law, the French Court of Cassation underlines that the
illegal use is not a component of the offence4. The offence occurs by the
mere fact of knowingly securing a benefit in an illegal transaction and
punishes less an unlawful act or the lack of “diligence of probity” than an
interference in “businesses that are incompatible with the position held”.
This jurisprudence is often challenged – especially by those judged on its
grounds – and shows that the “moral” benefit that the perpetrator may
find suffices for determining the criminal element of the incriminated act,
which is also quite frequent in the case of a family benefit: a notary who
made sure that his son was employed and remunerated as trainee in
exchange of no due service5; a chairperson of a Public Procurement Board
who procured a market for a company run by his sons6; the chairperson
of the Red Cross departmental council who hired a company – that was
managed in fact by his wife, and in law by his son – for organizing
internships whose performance was assessed by the Red Cross7. In these
situations, the French specialty literature considered that the crime has
consumed, even if the operation could not be completed due to reasons
independent of the public servant‘s will8.
Article 432-13 F.C.C. forbids to public servants to take or to receive
shares through work, counselling or shareholding in any of the
companies that they are instructed to control or supervise, as well as in
private enterprises holding at least 30% of joint capital or to enter into a
contract with exclusive rights in fact or in law with any of such companies.
The legislator broadened the scope of these interdictions by assimilating
1 Crimm, February 20, 1995, Criminal law 1995, Comm 173; November 19
2003, Criminal law, 2004. Com. 35.

2 Com. November 2 1961, prec.
3 See also: M. Veron, op. cit., p. 397; Crimm, November 27 2002, Bulletin
No. 212; Pal. Gazette 2003.2413, as noted by Y. Monnet; D 2003.2406 as noted by

M. Sweonds.
4 Crimm, December 16, 1975, Bulletin 279 and RSC 1976.713, obs. A. Vitu; June
25 1996, Bulletin No. 273l Criminal law 1996. Com. 264; June, 14 2000, prec.
5 Crimm, September 21, 2005, prec.
6 February 9, 2005, Criminal law 2005. Comm. 114.
7 April 3, 2007, Bulletin No. 100; Criminal Law, Comm. 127.
8 See also: M. Veron, op. cit., p. 397; Crimm February 21, 2001; Bulletin No. 46;
D. 20012353, obs. M. Seconds.

to a private enterprise any public enterprise that carries out its activity in
a competitive environment and in accordance with the private law
regulations. It was considered necessary to avoid the situation in which a
public servant may freely leave a public office in order to join a public
company of the competitive sector which might make use of his former
relationships to the detriment of competing private companies. The
French specialty literature has noted that the double requirement of the
wording – the functioning according to private law and the competitive
sector – would exclude some French enterprises such as the gas and the
electricity providers from prohibited activities, since these companies
hold a monopoly in distribution1.
We need to address the fact that Art. 432-13 defines the material
element of the offence by shareholding, which entails a prolonged
collaboration not an isolated act. This shareholding may be rendered by
the conclusion of a work contract, by a freelance counselling or
professional training. A case is mentioned regarding a former tax
inspector in charge with verifying insurance companies, who entered into
a training agreement and maintained permanent work relationships with
some of these companies2 or by a capital supply. It is considered however
in this last example, that, according to Art. 432-13, final paragraph, the
shareholding in stock exchange listed companies or the acquisition of
capital from devolution of estate are not deemed offences.
The interdiction to hold shares is limited not only in space but also
in time, due to the fact that throughout the years, the risk of conflict of
interest declines, memories fade away, influences dwindle and people
change. As such, holding shares is only punishable if it occurs prior to the
lapse of a period of 3 years from the termination of the public servant’s
office, regardless of cause: be it resignation, retirement or dismissal from
office.
In addition to the perpetration of the act or the participation in the
decision-making while carrying out of office duties, the cumulative
conditions that must be met for proving the material element of the
offence are as follows: the achievement, be it directly or indirectly, of a
patrimonial benefit; the said benefit should be belong to the perpetrator,
the perpetrator’s spouse or kin or relative up to the 2nd degree or to
M. Veron, op. cit., p. 400.

1
Crimm, July 18, 1984, Bulletin No. 262 and RSC 1985, 291, obs.
2
another person with whom (s)he was in work relationships for the past 5
years or from whom (s)he received or receives benefits of any nature1.
The High Court of Cassation and Justice2 ruled that “material benefit”
should be understood as any patrimonial benefits (for example goods,
loans, prizes, the supply of free services, work promotions). The
criminalizing rule does not require that the benefit should be unjust (for
instance, when the employee does not exist or the employee provided no
remunerated work), but only that it could be achieved actually through a
biased procedure.
For the offence of conflict of interest to exist suffice that the
perpetrator’s actions result in a material benefit coming from public
funds to his/her close relatives. Due to the fact that the regulatory
wording does not require the gain to be unjust, it was deemed that the
income resulting from salary, accounting for a remuneration for work
rendered, does meet the inherent condition of the material element, that
of obtaining unjust material benefit for a relative.
The Court held that by participating in the employment procedure of
persons that were the defendant’s relatives, the former tried to secure a
material benefit derived from the budget of the Chamber of Deputies for
his relatives, which made his conduct fall under criminalization for being
a conflict of interest. Since the criminalizing rule regulates both the
nature of the benefit, which should be exclusively patrimonial (material),
as well as the recipient of the said benefit, who should be one of the
persons stipulated by the law, the first court decided that by committing
the crime no harm needs to be done to the legal person’s or public
authority’s interests, but it suffices thatthe material act may render a
benefit to the person on behalf of whom action is taken – namely the
persons specified in the criminalizing text.
Finally, it is worth showing that, in order to prevent such an offence,
a public servant has the obligation to abstain.
The provisions of paragraph (1) of Art. 2531 C. Code 1969 were not
applicable in the case of issuing, approving or adopting of normative acts,
situation that can be found also with paragraph (2) or Art. 301 C.C. The
exception is justified by the fact that the normative acts address a wide
array of subjects which may inevitably concern and lead to material gains
including to some persons who have close relationships, be it family or
Ibidem.
1
High Court of Cassation and Justice, Sentence No. 88/2015, final by Criminal
2
Judgment No. 42/2016 of the High Court of Cassation and Justice, panel of 5 judges.
office related, with the public servants vested with powers regarding
such acts1.
The immediate consequence of perpetrating the offence of conflict of
interest is the damage brought to the work relations and endangering the
objective performance of official duties public authorities, public
institutions or other legal persons of public interest. The danger is
created by the public servant’s perpetration of deeds that facilitate a
material gain from himself or for other person with whom the perpe-
trator shares a specific relationship specified by the law2. Therefore, the
above mentioned offence is not one of result, but one of danger, due to
the fact that the perpetration of such offence gives rise to lack of trust in
the public servant’s objectiveness and impartiality due to suspicion of
fraud, the institution, which should be trusted by the average citizen,
loses credit due to its inability to rigorously select appropriate candidates
to serve as public officials3.
According to the cited case law, for the material element of the
conflict of interest to exist, there is no need for a damage to exist, only a
material gain needs to be achieved for the public servant, his spouse and
so forth.
The causality relationship between the objective material element
(the public servant’s illegal activity) and the immediate consequence (the
impaired reputation for the decision-making entity or body to which the
perpetrator belongs) is an ex re outcome, namely it results from the
materials facts actually perpetrated and needs to be ascertained as such.
7. Subjective side. The form of guilt (the subjective element) required

by the rule criminalizing the conflict of interest is either direct or indirect
intent. Therefore, the perpetrator must be aware of the fact that by
committing the act or by participating in the decision making process, he
or the persons considered by law as being close to him (his/her spouse,
kin or relatives up to the 2nd degree or any other person with (s)he
maintained work relations in the past 5 years or from whom he received
or still receives benefits of any type) secures, directly or indirectly, a
material gain and seeks or accepts this result.
See also O. Predescu, A. Harastasanu, op. cit., p. 270.

1
See also I. Pascu, op. cit., p. 560; O. Predescu, A. Harastasanu, op. cit., p. 270.
2
final by Criminal Judgment No. 163/2015 of the High Court of Cassation and Justice,
Sentence; Aug. Lazar, Al. Pastiu, op. cit., p. 163-168.
For the offence to exist, the perpetrator must be aware that the
recipient of the material gain falls underone of the abovementioned
categories about which he has the duty to refrain from taking any of the
criminalized actions. Moreover, the law does not specify the existence of
any cause or special purpose that would drive the perpetration of the
forbidden activities, however these may contribute to a customization of
the sentence applicable to the perpetrator1.
The case law holds that, in terms of the subjective side, the conflict of
interest is perpetrated with direct intent when the community’s interests
are deliberately abandoned in favour of personal interests, including by
establishing a family company in order to drain the local budget2.
In one such case, the Supreme Court shows that, from the subjective
side of the offence, contrary to what the defendant claimed, the judicial
court held that the conflict of interest is perpetrated with direct or
indirect intent, as the perpetrator foresaw that his deed would achieve a
material gain for one of the persons specified in the law’s provisions,
affecting the work relationships and the proper activities of the public
institution while pursuing or accepting such an outcome. Moreover, “the
defendant’s claims that he verbally asked the advice of other MPs and
that others proceeded in the same manner” were deemed not to lead to
the conclusion that there was no subjective component of the offence, but
only that it was committed with indirect intent; in this case, most
certainly it was the private interest that prevailed. With regard to the
decision of October 18, 2011 of the Standing Commission of the Chamber
of Deputies and Senate regarding the Statute of Deputies and Senators, as
convened in order to reach a unitary analysis and interpretation of the
provisions of Art. 38 paragraph (11) of Law No. 96/2006 regarding the
Statute of Deputies and Senators, republished, the Criminal Section of the
High Court of Cassation and Justice found that the legislative or an,
interpretation or an enforcement body in criminal matters. Moreover, the
said commission “cannot substitute the legislator or the judicial power
and cannot put forward principles or guidelines as to the existence of an
offence, of the content of said offence and/or the scope of the
1 See also: G. Paraschiv, op. cit., p. 353; I. Pascu, op. cit., p. 561 (in this author’s
opinion, both cause and purpose are relevant aspects in the process of sentence
customization).
final by Criminal Judgment No. 163/2015 of the High Court of Cassation and Justice,
Sentence; Aug. Lazar, Al. Pastiu, op. cit., p. 163-168.
criminalization rules; regardless of their nature, the acts issued by the

Commission cannot be sources of penal law”. Therefore, the Supreme
Court ruled the following: “the defendant’s arguments that he was
unaware that facilitating his daughter’s employment was an offence
could not be deemed valid and exonerating of liability; according to the
principle nemo censetur ignorare legem and to the provisions of Art. 51
paragraph (4) of the Criminal Code (C. Code of 1969, our mention), the
error in criminal law, namely the lack of knowledge or wrong knowledge
of the criminal law does not exonerate from criminal liability”1.
In another case where the active subject of the offence was another
MP, with regard to the circumstance that the criminalization rule
required an intention as a form of guilt, the High Court of Cassation and
Justicedeemed “that the defendant acted with direct intent. Considering
that the right to make proposals for employment and to enter into
contracts regarding the Parliamentary Office, both being determinant
deeds in this case, fell solely to the MP, it was found that by proceeding to
employing his wife, the defendant’s particular interest prevailed, as the
MP chose to ignore a criminalizing rule for a pecuniary reason by
1 The High Court of Justice and Cassation, Sentence No. 88/2015, final by
Criminal Judgment No. 42/2016 of the High Court of Cassation and Justice, Sentence
in another case, The High Court of Cassation and Justice, panel of 5 judges (Criminal
Judgment No. 84/2015) had to decide who can establish if an act constitutes the
offence of conflict of interest, maintaining the idea that another authority presents
opinions on the criminal characteristics of the offence. As such, the High Court did
not retain the appellant defendant’s defence regarding the conclusions of the
decision of October 21, 2015 of the Standing Commission of the Chamber of
Deputies and Senate on the unitary interpretation of the provisions of Art. 38
paragraph (11) of Law No. 96/2006 republished, by which it was established that
the provisions of Art. 38 paragraph (1) regarding the interdiction of employing a
Deputy’s or a Senator’s family members or other relatives up to the third degree at
the parliamentary office would produce effects only as from August 21st, 2013 and
would not be applicable retroactively. The abovementioned commission – as the
Court mentions in the decision – does not have any lawmaking, interpretation or
enforcement authority in criminal matters, cannot substitute the legislator or the
judicial power and cannot render conclusions that would qualify as principles or
guidelines as to the existence of an offence, of the content of said offence and/or the
scope of criminalization rules, so that the decision of October 21st, 2015 is cannot
prevent or limit the provisions of Art. 2531 C.C. of 1969 and due to the same
reasoning it cannot be claimed to uphold an alleged state of confusion or lack of
predictability of the legal provisions. In conclusion, the High Court of Cassation and
Justice, panel of 5 judges, ruled that, regardless of their nature, the acts of the
Commission could not constitute sources of law.
considering to uphold a family interest. In essence, the defendant acted in

a coordinated manner in direct interest of his family, to which he
facilitated a material gain from the budget of the Chamber of Deputies,
namely from public funding”1.
Another defendant claimed that the rule criminalizing the conflict of
interest would not be applicable in the absence of an express interdiction
provided by Law No. 96/2006 (prior to its amendment and
supplementation by Law No. 219/20132) regarding the employment of
2nd degree relatives within a parliamentary office, which would be equal
to a justificative cause within the meaning of Art. 21 C.C. and Art. 16
paragraph (1) letter d) Criminal Procedure Code.
The High Court of Cassation and Justice ruled that the lack of an
specific interdiction concerning the employment of spouses or relatives
in the Law No. 96/2006 is irrelevant to the matter, due to the fact that the
conduct required to a public servant by the criminal law is not
conditional on such interdiction and the internal rules of the Romanian
Parliament have a different legal status, entailing a different type of
liability than the criminal law.
In order to assess the criminal nature of the deeds committed by the
appellant defendant, in principle only the provisions of Art. 2531 C. Code
of 1969 are relevant, since their infringement entailscriminal liability.
Moreover, the final paragraph of Art. 2531 C. Code of 1969 excludes
any lawmaking actions from the application of the criminalizing
provisions, resulting, per a contrario, that any other activities of a public
servant committed while carrying out official duties by which (s)he
participated in concluding a deed or in making a decision facilitating
thereby, directly or indirectly, a material benefit for any of the categories
of persons specifically listed by the law with limitations fall under the
provisions of aforementioned article3.
In its case law regarding conflict of interest, the High Court of
Cassation and Justice while referring to the principle of law predictability,
ruled that the infringement of a criminal rule should be analyzed
differently, according to the quality of the defendant, as the degree of
1 High Court of Cassation and Justice, Sentence No. 1071/2014, final by
Criminal Judgment No. 113/2015 of the High Court of Cassation and Justice, panel of
5 judges.
2 Published in the Official Gazette of Romania, Part I, No. 411 dated July 8 2013.
3 The High Court of Cassation and Justice, Sentence no. 586/2014, final by
Sentence No. 18/2016 of the High Court of Cassation and Justice, panel of 5 judges.
predictability increases in the case of professionals, who are held to

different predictability obligations in the field in which they operate. In
the above mentioned case, the defendant’s particular situation (holder of
a degree, a member of the Romanian Parliament, the legislative authority,
initiator of 109 bills, out if which 34 were passed as laws and so forth)
makes the understanding of the legal meanings a daily activity for him,
therefore the claim that his background is technical, not legal was found
irrelevant by the first court and no lack of predictability of the law may
be claimed in this case1.
Regarding another defendant’s claims – in a different case –
according to which a sentence rendered against him would be contrary
to the principle ne bis in idem2, due to the fact that he had already been
punished for entering into a work contract in the same case, based on a
report of the National Integrity Agency, the High Court3 held the
following: the National Integrity Agency finding of a conflict of interest
existing for MPs followed by a disciplinary action taken bythe standing
bureau of the relevant Chamber does not remove criminal liability. In
accord with the findings of the First Court, the judicial control court
found that the disciplinary action, namely the reduction of salary by 10%
for a maximum term of 3 months applied to the defendant pursuant to
the provisions of Art. 19 paragraph (1) of Law No. 96/2006 is not equal
to a final ruling, as the condition of a previous criminal trial could not be
deemed met, therefore, the principle of res judicata did not apply.
Adding disciplinary liability to any other form of legal liability,
namely criminal liability, is possible without infringing upon the principle
non bis in idem, given that each of the legal norms that were taken into
consideration protected different societal values. As a matter of fact, the
principle forbids only the enforcement of two or more penalties of the
same type for the same illegal act.
1 The High Court of Cassation and Justice, Sentence No. 198/2015, final by
5 judges.
2 In order to be able to claim the principle of res judicata the following
conditions must be met cumulatively: the existence of a final ruling; a new criminal
trial should press charges against the same defendant (the bis element); the new
trial must regard identical facts or facts that are that are substantially the same (the
idem element).
Criminal Judgment No. 42/2016, panel of 5 judges.

8. Forms. Modalities. Penalties.

a) Forms of the offence of conflict of interest.
1. Due to the fact that the analyzed offence is intentional, preparatory
acts are possible but are not punished.
2. Also, attempt is possible, however the legislator has not crimi-
nalized it, therefore it is not punished.
3. The offence of conflict of interest is consummated at the time one
of the persons specified by law obtains a material benefit, subsequently
to the active subject having committed one of the criminalized actions.
Furthermore it is worth mentioning, that should the public servant
commit several acts, there may be a case of homogeneous concurring
offences or a continued offence (when the perpetrator acted according to
the same criminal intent). In this latter case, there is a time of depletion
which coincides with the perpetration and the consequence of the final
act1.
Pursuant to the doctrine on the matter, the High Court of Cassation
and Justicenoted the continued form of the conflict of interest due to the
fact that by means of the two successive acts, the same actual result was
sought after thus revealing a unitary resolution, the conflicting situations
existing in relation to each act being identical2.
Finally, when the perpetrator, while exercising his office duties,
committed both acts that are being criminalized, namely carried out an
official duty and participated in decision making, activities which led to
achieving the same material gain, there is one offence of conflict of
interest3.
b) Modalities of the offence of conflict of interest. Both the standard
version and the mitigated version [Art. 308 paragraph (1) C.C.] can be
perpetrated by means of two simple modalities, namely: the performance
of an act under his/her office duties or the participation in making a
decision that resulted in a material gain for the persons stipulated by the
criminalizing law. Moreover, as shown in the abovementioned examples
from the judicial practice, the analyzed offence may be committed
through a variety of facts , particularly by the performance of an act, as
described by the law4.
1 See also: G. Paraschiv, op. cit., p. 353; I Pascu, op. cit., p. 561.
5 judges.
4 Ibidem, p. 353-354.
c) Penalties. In its standard form, as provided in Art. 301 paragraph (1)

C.C., regardless of the modality in which it is committed, the offence of
conflict of interest is punishable by 1 to 5 years of imprisonment and the
interdiction of exercising the right to hold a public office. In it mitigated
form, provided under Art. 308 paragraph (1) C.C., the offence is
punishable according basic form, the special limits thereof being reduced
by a third.
Moreover, due to the fact that by committing the offence of conflict
of interest, the perpetrator achieves a material gain, in accordance with
Art. 62 C.C., the punishment of a fine1 is applicable complementary to that
of incarceration.
9. Aspects regarding criminal procedural law. In the case of conflict of

interest, criminal action is taken ex officio and theprosecution is con-
ducted by the criminal prosecution body under the prosecutor’s
supervision in accordance with common criminal procedural rules.
The High Court of Cassation and Justice ruled that, according to the
provisions ofArt. 2531 C.C. of 1969 and Art. 301 C.C. in relation to the
wording of the procedural rules of both successive criminal procedural
regulations, neither the former criminal and procedure rules nor the
current ones place conflict of interest under the category of the crimes
for which the commencement of criminal prosecution or the progress of
a criminal action would be conditional on a prior complaint submitted by
the victim or on any other special notification.
As such, the fact that the Evaluation Report (Report) submitted to
the Prosecutor's Office attached to the High Court of Cassation and Justice
by means of which the National Integrity Agency was notifying the
perpetration of conflict of interest by the defendant MP for having
facilitated the employment of his wife within his parliamentary office
was cancelled by an Administrative Litigation Court ruling had no effect
with regard to the criminal case, as the two branches of law deal with
different types of liability. In fact the criminal investigation was
commenced ex officio by the criminal prosecutionbody, as shown by the
content of the resolution whereby the Report was submitted to the Chief
Prosecutor of the Criminal Prosecution and Criminology Division in order
to consider the ex officio notification”.
1 The High Court of Cassation and Justice, Criminal Judgment No. 113/2015,
panel of 5 judges.
As a direct consequence, due to the fact that the offence of conflict of

interest is not under the category of offences for which the
commencement of the criminal investigation requires a preliminary
complaint or notification, the Judicial Control Court ruled that the first
court proceeded correctly in establishing that the cancellation of the
Report by the Administrative Litigation Court is not equal to lack of
notification to the criminal prosecution body, within the meaning of Art.
221 paragraph (2) of the former Criminal Procedure Code and of Art. 288
paragraph (2) of the Criminal Code in force.
As a result, the reasons claimed by the appellant regarding the above
mentioned considerations were dismissed by the court1.
It must be mentioned within this chapter, that Art. 301 paragraph (2)
C.C. regulates a situation where the criminalization of conflict on
interests does not apply, in which case it would trigger no criminal
liability.
10. Transitional situations. The doctrine rightfully showed that, since

conflict of interest is an offence in both the C.C. of 1969 and in the C.C. in
force, the former regulation appears to be more favourable, as it
provided more limited penalties (prison from 6 months to 5 years and a
ban on exercising the right to hold public office for the maximum term)
unlike the current law, which establishes penalty limits between 1 and 5
years of prison as well as a ban on the right to hold public office2.
With regard to establishing the more favorable criminal law, in its
case law, the High Court of Cassation and Justice considered that by
applying the in concreto principle for determining the more favorable
criminal law, the following aspects were taken into consideration: the
change of the criminalizing conditions; the change of the criminal liability
conditions; the change of the categories of penalties. Specifically, the
content of provisions of Art. 2531 C. C. of 1969 was taken over by the new
regulation, namely by Article 301 C. C. with particular terminological
differences and a difference in the penalty conditions.
The first aspects, regarding terminology, are just formal changes and
do not affect the criminalization substance, in that the wording “was
obtained” replaced “was gained”, “patrimonial gain” turned into “material
gain” and a simplification of the immediate alternative consequence,
1 The High Court of Cassation and Justice, Criminal Judgment No. 113/2015,
panel of 5 judges.
namely the elimination of “services”, used as to the “gains” that the active
subject might receive from the person that was favored by the public
servant’s acts taken in the decision-making process.
The categories of penalties were changed for an in increase of the
special minimum penalty from 6 months to oneyear in the new
regulation of Art. 301 paragraph (1) C.C.. As such, in this respect the
Supreme Court ruled that the more favorable criminal law is the former
regulation under Art. 2531 C.C. of 1969.
Also, the provisions of Art. 41 paragraph (2) C.C. of 1969 were
considered more favorable in the matter of the continued offence
compared to the provisions of the Art. 35 paragraph (1) C.C., since it
specified the conditions for the existence of a continued offence, namely
the unity of the passive subject. As such, finding that the provisions of the
former criminal regulation were more favorable in general terms
regarding the more favorable criminal law, the Supreme Court ruled that
the former criminal law will be applied, with all its relevant provisions1.
In another case dealing with the offence of conflict of interest, in
order to determine the more favorable criminal law, our Supreme Court
verified the existence of the continued criminalization (whether the new
law suppresses criminalization or reduces the applicable scope of a
certain regulation so that the actual offence might no longer meet the
conditions required by that), the conditions for triggering criminal
liability and the conditions of penalties.
The court has proven that customization of punishments precedes the
operation of determining the more favorable criminal law, the actual
punishment that might be applied by customization of the sentence being
decisive. As a result, the applicable criminal norms of successive laws
were evaluated, also taking into consideration the fact that by Decision
No. 265 of May 6 2014, published in the Official Gazette of Romania, Part
I, No. 372 of May 20 2014, ruling on the challenge of unconstitutionality
of the provisions of Art. 5 C.C., the Constitutional Court ruled for the
global implementation of the more favorable criminal law.
As a result of the operation to customize punishment, regarding the
limits imposed by the law, the degree of societal danger presented by the
committed acts, the perpetrator’s person and circumstances that might
aggravate or mitigate criminal liability, the High Court stated that the
5 judges.
punishment to be determined in accordance with the provisions of the

new law would have been more severe than the punishment that might
have been applied to the perpetrator under the former law, therefore the
former law was determined to be more favorable for the perpetrator1.
11. Conclusions and lex ferenda proposals.

The offence of conflict of interest was regulated in order to
harmonize the Romanian criminal legislation with the European
standards regarding the protection of the public servants’ integrity, of the
competitive environment, of quality of services, the preventionof
conflicts of interest, guaranteeing the independency and impartiality of
additional service providers as well as the fair development of the public
procurement procedures, thus ensuring equal treatment for all economic
actors.
In terms of content, the two laws criminalizingconflict of interest are
similar (Art. 2531 C.C. of 1969 and Art. 301 C.C.). Some distinctions can be
noted only with regard to each wording: the new Criminal Code uses a
more rigorous and comprehensive wording: “obtained” replaced “was
gained”, “material gain” turned into “patrimonial gain” and “services or
benefits of any kind” into“benefits of any kind”.
The offence of conflict of interest originally criminalized under
Art. 2531 paragraph (1) of the former Criminal code, then regulated
under Art. 301 of the new Criminal Code, is clearly drawn upon Art.
432-12 of the French Criminal code of 1992, “Unlawful taking of interest”.
Similarly, Art. 432-12 of the French Criminal Code forbade certain acts to
be carried out by a person holding public authority or discharging a public
service mission, or by a person holding a public electoral mandate. In
bothlegal systems the protected legal scope consists in social
relationships and regards a “moralization” of public life by creating a
clear distinction between power, business and capital, protecting the
public servants that might fall prey to temptation, as well as regulating
the passage from public position to a private activity.
Both French and Romanian case law clarified numerous legal issues
that arose in criminal courts: criminal law is applicable both to public
servants and to those holding an electoral mandate; the offence of
5 judges.
conflict of interest is one of danger and not of result; the active subjects
who are assimilated: freelancers instructed with an official duty of
management or supervision of certain businesses on behalf of public
authorities (the president of a Chamber of Commerce and Industry; the
secretary general of a Chamber Crafts; the official receivers and judicial
trustees; notaries public).
In both legal systems the illegal use is not understood as a
component of the offence.
The content of the offence consists in knowingly taking a benefit in
an illegal business; the law punishes less an unfair act or lack of the
diligence of probity andmore an interference in “businesses not
compatible with status”. The French case law holds that the “moral” use
which the perpetrator may find here suffices in order to establish the
criminal nature of the act. The “moral” benefit is often identified in the
case of a family interest: a notary who employed his son as a trainee; the
chairman of a public procurement committee who secured a market for
the business operated by his sons; the chairman of the Red Cross
Departmental Council who hired a company managed by his wife for
organizing trainings and so forth.
Both jurisprudences decided that the interdiction concerns both the
agents of authority (public servants) and theagents who receive benefits
from businesses they supervise under the authority of their line managers,
as well as those whose duties are to issue permits or to make proposals to
persons authorized to make decisions: an architect that submits
proposals to a public office; a hospital manager who prepares the
decisions of the entity’s administrative board and so forth.
The conflict of interest was also noticed when the decision was made
by peers, such as the case of a vote in the municipal or county council (the
mayor who chaired the meeting in which a decision was passed in which
he had a personal interest; the vice mayor or councilman who
participated in the proceedings debates and voted to grant subsidies to
municipal and intercommunal associations which they had chaired or
voting for funding from the county budget the performance the works of
the company whose actual managers they were).
The Constitutional Court of Romania having been notified by the
High Court of Cassation and Justice prior to the promulgation of
provisions under Art. I paragraph 5 and Art. II paragraph 3 of the Law
amending and supplementing normative acts and the sole article of the
Law for the amendment of Art. 2531 C.C. of 1969, held that the provisions
of abovementioned regulations were unconstitutional due to the fact that
of the notions of “public servant”/”official” as defined by law did not
include the President of Romania, the deputies and the senators, who
were thus exonerated from criminal liability for conflicts of interest and
for any offences in which the active subject is a public servant or official1.
In addition, with regard to the application of the more favorable
criminal law, the High Court of Cassation and Justice ruled that the
former regulation, namely Art. 2531C.C. of 1969, was more favorable2.
The Constitutional Court, by decision No. 603/2915, found that the
wording “business relationships” of Art. 301 paragraph (1) C.C. is
unconstitutional. By the same decision, the Constitutional Court ruled
that the wording “within a legal entity” in the provisions of Art. 308
paragraph (1) C.C. correlated to Art. 301 C.C. is unconstitutional.
Considering the grounds held in the decisions of the Romanian
Constitutional Court,as well as the criminal doctrine in this matter, the
following lex ferenda proposals are hereby submitted:
1. With regard to the wording “relationships between professionals”,
it should be pointed out that that it is included in Art. 3 of the Civil Code3.
With regard to the notion of “professional”, due to the fact that the
legislator did not regulate it within the Civil Code, they did so in Art. 8 of
Law No. 71/2011 for the implementation of Law No. 287/2009 regarding
1 At the same time, the Constitutional Court of Romania pointed out the fact
that by eliminating the acts consisting in the issuing, the adoption, approval and
signing of administrative documents or decisions regarding the scientific, artistic,
literary and professional development from those that would otherwise constitute
the offence of conflict of interest, said offence would in fact remain void of content.
2 Referring to the case of the more favorable criminal law, see also B.
Selejean-Gutan, Dialogue between the judicial authority and the Constitutional Court
– an essential component of state law, in “Opinion No. 18 (2015) of the Consultative
Council of European Judges (CCJE)…”, by R. A. Popa et al, Universul Juridic Printing
House, Bucharest, 2016, p. 177-180.
3 “Art. 3 General application of the Civil Code. (1) The provisions of this code are
also applicable to the relationships between professionals (u.m. – A.L.), as well as the
relationships between them and any other subjects of civil law. (2) All persons who
operate an enterprise are considered professionals. (3) It is considered an exploitation
of an enterprise the systematic and organized activity conducted by one or several
persons for the production, management or selling of goods or the provision of
services, regardless of whether it is for profit purposeor not.”
the Civil Code1. Moreover, regarding the relationships between

professionals, the considerations stipulated under paragraph 16 of
Decision No. 603/2015 of the Constitutional Court2 should be taken into
account too As a result, we propose that after Art. 187 C.C., a new article,
Art. 1871 should be added, with the title of “Relationships between
professionals” and the following content: “Relationships between
professionals are considered to be relationships between one or more
natural or legal persons who operate an activity organized in an
enterprise in accordance with the law, consisting in the production,
management or selling of goods or the provision of services, regardless of
whether it has profit purposes or not”.
2. Art. 301 paragraph (1) C.C. will be amended and supplemented as
follows:
“The conduct of a public servant who, while carrying out his/her
professional duties, committed an act or participated in making a decision
that resulted, directly or indirectly, in a material gain for himself/herself,
his/her spouse, for a kin or relative up to the 2nd degree included, or for
another person with whom (s)he had relationships between professionals
1 Published din the Official Gazette or Romania, Part I, No. 409 fated June 10
2011, with subsequent amendments. Art. 8 of the same law states as follows:
“(1) The notion of “professional” included in Art. 3 of the Civil code includes the
categories of trader, entrepreneur, business operator, as well as authorized persons
that would undertake business or professional activities as these are stipulated by
law, at the date of entry into effect of the Civil Code. (2) In all normative acts in force,
the terms “acts of commerce” and “deeds of commerce” respectively are replaced
with the terms “production, commerce or service activities.””.
2 Paragraph 16: “Regarding the critics of unconstitutionality with reference
toArt.1 paragraph (5) of the Constitution, in which the quality of the law is put into
question, the Court rules that in accordance with the provisions of Art. 37 paragraph (2)
of Law No. 24/2000 regarding the norms for legislative techniques for the issuing of
normative documents, republished in the Official Gazette of Romania, Part I, No. 260
dated April 21 2010, if a notion or wording are not sufficiently established or are
prone to different interpretation, their meaning within the context is established by
the normative act that institutes them, within the general provisions or in a glossary
appendix and as such they become mandatory for the normative documents in the
same matter of law. To the same effect, by Decision No. 390 dated July 2 2014,
published in the Official Gazette of Romania, Part I, No. 532 dated July 17 2014,
paragraph 13, the Constitutional Court ruled that a legal notion may have content
and a meaning that are different from one law to the next, under the condition that
the law utilizing said notion also defines it within its text”.
or work relationships for the past 5 years or from whom (s)he received or
receives benefits of any nature, shall be punishable by 1 to 5 years of
imprisonment and the ban on exercising the right to hold a public office.”
3. Pursuant to the decision of the Constitutional Court No. 603/20151,
1 Constitutional Court, Decision No. 603/2015: “(…) 28. Art. 175 paragraph (2)
of the Criminal code holds similar to public servants, in terms of penal treatment,
any persons who carry out a service of public interest for which they have
appointed by public authorities or who are under the supervision or control of the
latter for the purpose of carrying out the said public service. As an example,
professionals such as notaries public and judicial liquidators are included in this
category. Since they were appointed by a public authority in order to carry out a
public duty or are under the supervision or control of the latter for the purpose of
carrying out the said public service, the Court ruled that there is an interest to
criminalize offences of conflict of interest regarding the persons who carry out, on a
permanent or temporary basis, with or without remuneration, a task of any kind as
part of their duties, in accordance with Art. 301 paragraph (1) of C.C. The situation is
however different regarding the criminalizing of the same acts perpetrated by the
persons who carry out, on a permanent or temporary basis, with or without
remuneration, a task of any kind within a legal entity. Actually, this category
includes any company type as defined by the Civil Code, the Companies Law
No. 31/1990, republished in the Official Gazette of Romania, Part I, No. 1066, dated
November 17 2004 or Law No. 1/2005 regarding the organization and functioning
of cooperatives, republished in the Romanian Official Gazette, Part I, No. 368 of May
20 2014. (…) 32. In the context of the normative acts in force, the Court held that
regulating a private person as an active subject of the offence of conflict of interest
by way of the provisions of Art. 308 C.C.is excessive, due to the fact that an
unacceptable enlargement of the state’s coercive force would occur by making use of
criminal proceedings on the persons’ freedom of action, which falls under the right
to work and the economic freedom, without any criminologicaljustification to that
end. 33. The Court ruled that, pursuant to art. 61 par. 91) and to art. 73 par. (3) (h)
of the Constitution, the legislator does not have the constitutional capacity to
regulate offences in a way that would instate obvious disproportion between the
importance of the social value that needs to be protected and of the social value that
needs to be limited since otherwise the latter might end in being disregarded.
Moreover, the social value to be protected specifically concerns the private sector, in
which case the state has to interest in criminalizing the conflict of interest, due to
the fact that the social value that is meant to be protected is not of public nature […]
35. The court acknowledges that, if the acts of persons in the private sector cause
damages, civil liability or liability under labour law or any other liability may be
claimed against them without involving the state criminal law coercive force. In
conclusion, the Court establishes that a social value that needs protection in the case
of conflict of interest in the private sector is hard to identify, mainly due to the fact
that the eventual incompatibilities maybe efficiently settled as stated previously by
means of civil regulation, labor regulation or by other regulations that do not
as well as to recent specialty literature1, we propose that Art. 308

paragraph (1) C.C. should be amended as follows: “The provisions of Art.
289-292, 295, 297-300 and 304 regarding public servants are
correspondingly applicable for those acts perpetrated by or in connection
to persons that carry out, on a permanent or temporary basis, with or
without remuneration, a task of any kind as part of their duties in the
service of a natural person as mentioned in Art. 175 paragraph (2) or of
any legal person”.
We would also propose that a new paragraph, paragraph (11),
should be added after paragraph (1) of Art. 308 C.C., as follows: “(11) The
provisions of Art. 301, regarding public servants, are correspondingly
applicable for those acts perpetrated by or in connection to persons that
carry out, on a permanent or temporary basis, with or without
remuneration, a task of any kind as part of their duties in the service of a
natural person as mentioned in Art. 175 paragraph (2)”.
involve criminal liability. 36. As a result, the Court hereby decides that criminalizing
conflict of interest in the private sector represents an unjustified infringement on
the economical and labor rights of the persons that carry out, on a permanent or
temporary basis, with or without remuneration, a task of any kind in the service of a
legal person, fundamental rights guaranteed by the provisions of Art. 41 paragraph
(1) and Art. 45 of the Constitution”.
1
R. Jurj-Tudoran, The Offence of Conflict of interest – Theory and Judicial
Practice, in “Pro Lege”, no. 3/2016, pp. 81-83.
Sinteză de practică judiciară cu privire

la infracţiunea de conflict de interese
AUGUSTIN LAZĂR
DANA CRISTINA BURDUJA
A. Parlamentari – angajarea soţului/rudelor în cadrul biroului

parlamentar1
A.1. Deputat în Parlamentul României. Participare la luarea deciziei

de angajare a rudelor în cadrul biroului parlamentar. Relevanţa penală a
inexistenţei unei interdicţii exprese referitoare la angajarea soţului sau a
rudelor în Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor și al senatorilor2,
republicată, și în normele interne ale Parlamentului. Previzibilitatea legii.
Interpretarea normelor penale
1. Fapta inculpatului care, în calitate de deputat, în exercitarea
atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit acte (constând în formularea propu-
nerilor de angajare a fratelui, respectiv a surorii sale în cadrul biroului său
parlamentar) ce constituiau condiţii prealabile încheierii contractelor
individuale de muncă şi a participat apoi la luarea deciziei de angajare a
acestora, prin avizarea contractelor de muncă, cu consecinţa obţinerii unor
foloase patrimoniale de către rudele sale – veniturile salariale – constituie
două infracţiuni de conflict de interese, în concurs real, una dintre acestea
în formă continuată, întrucât a vizat încheierea a două contracte de muncă
succesive cu aceeaşi persoană.
2. Lipsa unei interdicţii exprese referitoare la angajarea soţului sau a
rudelor în Legea nr. 96/2006 şi în normele interne ale Parlamentului nu
constituie cauza justificativă prevăzută în art. 21 alin. (1) din Codul penal
1 Hotărârile judecătorești definitive în materia infracţiunilor de conflict de
interese sunt transmise Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie de

către unităţile de parchet, în baza dispoziţiilor Ordinului procurorului general al
acestui parchet nr. 213/2014 privind organizarea și funcţionarea sistemului
informaţional al Ministerului Public, cu modificările și completările ulterioare. În
prezenta lucrare au fost analizate atât hotărârile transmise pe cale ierarhică în baza
ordinului mai sus menţionat, cât și hotărârile publicate pe pagina de internet a
Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie.
2 Republicată în M. Of. nr. 49 din 22 ianuarie 2016.
(în continuare C. pen.) – exercitarea unui drept recunoscut de lege,

deoarece conduita impusă unui funcţionar public prin normele de drept
penal nu este condiţionată de existenţa unei asemenea interdicţii, iar
reglementările cuprinse în normele interne ale Parlamentului au regim
juridic diferit, atrăgând o răspundere distinctă faţă de dispoziţiile legii
penale. În aprecierea caracterului penal al faptelor este relevant doar
textul incriminator din Codul penal, a cărui încălcare atrage incidenţa
răspunderii penale.
3. Hotărârea Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului,
prin care s-a stabilit că dispoziţiile din Legea nr. 96/2006 privind
interdicţia de angajare a membrilor familiei deputatului sau senatorului
ori a rudelor/afinilor acestuia până la gradul al III-lea la biroul său
parlamentar produc efecte doar începând cu data de 21 august 2013 şi nu
se aplică retroactiv nu este de natură să împiedice ori să limiteze incidenţa
dispoziţiilor art. 2531 din Codul penal din 1969 (în continuare C. pen. din
1969)1, întrucât această comisie nu are atribuţii de legiferare, de inter-
pretare ori de aplicare a legii în materie penală, nu se poate substitui
legiuitorului şi nici puterii judecătoreşti şi nu poate formula aprecieri cu
valoare de principiu ori de îndrumare în ceea ce priveşte existenţa unei
infracţiuni, a conţinutului constitutiv al acesteia şi sferei de aplicare a unor
norme de incriminare.
4. Cerinţa de previzibilitate a normei penale se analizează în mod
flexibil, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, gradul de cultură
şi experienţa socială a inculpatului, precum şi cu posibilitatea acestuia de
informare, de acces la textele legislative.
5. Obligaţia de a releva existenţa unei situaţii de conflict de interese
incumbă exclusiv inculpatului, conform dispoziţiilor art. 79 alin. (2) al Legii
nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri,
„Art. 2531. Conflictul de interese

1
(1) Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndepli-

nește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau
indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II
inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de
muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau
foloase de orice natură se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea
dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă.
(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării
actelor normative.”
prevenirea şi sancţionarea corupţiei1, cu modificările și completările

ulterioare2, nu și altor funcţionari implicaţi în procesul de luare a deciziei.
(Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s. pen., sent. pen. nr. 586/2014,
definitivă prin dec. nr. 18/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Completul de 5 judecători)
Prin sentinţa penală nr. 586/2014, definitivă prin Decizia nr. 18/2016
a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Completul de 5 Judecători, Secţia
penală din cadrul acestei instanţe a dispus condamnarea inculpatului,
deputat în Parlamentul României, la două pedepse de câte 3 luni
închisoare, pentru săvârșirea a două infracţiuni de conflict de interese în
concurs real, a doua dintre acestea în formă continuată, prevăzute în
art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969 [în prezent art. 301 alin. (1) C. pen.3],
respectiv art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2)
din același cod, executarea pedepsei rezultante de 3 luni închisoare fiind
suspendată condiţionat.
În prealabil, instanţa a schimbat încadrarea juridică reţinută de
procuror din două infracţiuni de conflict de interese în formă simplă, în
concurs real, în două infracţiuni de conflict de interese, una în formă
simplă, iar cealaltă în formă continuată, în concurs real.
1 Publicată în M. Of. nr. 279 din 21 aprilie 2003.

2 Potrivit art. 79 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, în cazul existenţei unui
conflict de interese, funcţionarul public este obligat să se abţină de la rezolvarea
cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii şi să-l informeze de
îndată pe şeful ierarhic căruia îi este subordonat direct; acesta este obligat să ia
măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparţialitate a funcţiei publice, în
termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoştinţă.
3 ,,Art. 301. Conflictul de interese
(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a

îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau
indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru
un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în
raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat
ori beneficiază de foloase de orice natură se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani
şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării
actelor normative.”
Este de menţionat că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 603/2015 (publi-
cată în M. Of. nr. 845 din 13 noiembrie 2015) s-a admis excepţia de neconstituţio-
nalitate cu privire la dispoziţiile art. 301 alin. (1) C. pen., constatându-se că sintagma
,,raporturi comerciale” este neconstituţională.
Situaţia de fapt stabilită în cauză a fost următoarea:

În luna decembrie 2008, în calitate de deputat în Parlamentul
României și în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpatul a propus
Camerei Deputaţilor angajarea fratelui său în cadrul biroului parlamentar
și a avizat contractul individual de muncă încheiat între Camera
Deputaţilor, reprezentată de secretarul general, și fratele său, cu conse-
cinţa obţinerii de către acesta din urmă a unui folos patrimonial în
cuantum total de 19.767 lei, reprezentând venituri salariale obţinute în
baza acestui contract.
În realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în luna octombrie 2007,
respectiv decembrie 2008, inculpatul a formulat două cereri de încadrare
în muncă pe durată determinată şi a avizat cele două contracte indivi-
duale de muncă încheiate succesiv, la data de 30 octombrie 2007 (pentru
perioada primului mandat de deputat), respectiv 15 decembrie 2008
(pentru perioada celui de-al doilea mandat), privind angajarea surorii
sale, în cadrul biroului parlamentar, cu consecinţa obţinerii de către
aceasta a unui folos patrimonial în cuantum total de 15.800 lei, repre-
zentând venituri salariale.
Organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu, în baza unui
raport de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.
Propunerile de angajare a rudelor au fost formulate în temeiul
dispoziţiilor art. 38 alin. (6) [în prezent art. 38 alin. (9)] din Legea
nr. 96/2006, conform cărora ,,angajarea personalului birourilor parla-
mentare ale deputaţilor (...) se face prin încheierea unui contract de muncă
pe durată determinată sau a unui contract civil. În cazul angajării pe baza
unui contract de muncă pe durată determinată, încadrarea salariaţilor se
face prin ordin al secretarului general al Camerei Deputaţilor (...), la
propunerea deputaţilor (…) în cauză, iar în cazul contractului civil, acesta
se încheie între deputaţii (...) în cauză şi persoana fizică”1. Salarizarea era
asigurată din fonduri publice, din sumele forfetare alocate lunar
demnitarilor.
1 Potrivit art. 38 alin. (9) din Legea nr. 96/2006, în momentul de faţă,
angajarea personalului birourilor parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor se face

prin încheierea unui contract de muncă sau a unei convenţii civile, ambele pe durată
determinată; în cazul angajării pe baza unui contract de muncă, încadrarea
salariaţilor se face la propunerea deputatului sau a senatorului în cauză, iar în cazul
convenţiei civile, aceasta se încheie între deputatul sau senatorul în cauză şi
persoana fizică.
Consideraţiile Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie:

a) Inculpatul a invocat existenţa unei cauze justificative, în sensul
art. 21 C. pen., având în vedere că Legea nr. 96/2006 și normele interne
ale Parlamentului nu impuneau vreo interdicţie privind angajarea
rudelor sau a soţului.
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a apreciat că lipsa unei astfel de
interdicţii exprese nu poate echivala cu o cauză justificativă, deoarece
conduita impusă unui funcţionar public prin normele de drept penal nu
este condiţionată de existenţa unei asemenea interdicţii, iar reglemen-
tările cuprinse în normele interne ale Parlamentului au regim juridic
diferit, atrăgând o răspundere distinctă faţă de dispoziţiile legii penale,
caracterul penal al faptelor fiind stabilit numai în raport cu dispoziţiile
art. 2531 C. pen. din 1969 (în prezent art. 301 C. pen.).
Interpretând per a contrario prevederile alin. (2) al art. 2531 C. pen.
din 1969, care înlătură de la aplicarea dispoziţiilor normei de incriminare
exclusiv acţiunile de legiferare, acestea fiind de strictă interpretare,
instanţa supremă a statuat că orice alte activităţi desfăşurate de parla-
mentari în afara celor privind legiferarea sunt supuse rigorilor normei
incriminatoare; aceeași concluzie se impune și în ceea ce privește alin. (2)
al art. 301 C. pen.
b) În apărare s-a mai susţinut că activitatea de angajare a perso-
nalului în cadrul biroului parlamentar nu poate fi considerată drept act
îndeplinit în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în concret nu a fost
periclitată îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor de parlamentar, soli-
citarea de angajare a fost verificată și avizată și de către alţi funcţionari,
care nu au ridicat obiecţii de nelegalitate, parlamentarul nu are calitatea
de funcţionar public, iar dispoziţiile contradictorii conţinute de Legea
nr. 96/2006 au creat o situaţie ambiguă, ceea ce demonstrează lipsa de
vinovăţie.
Instanţa a considerat că situaţia de fapt relevă materializarea ele-
mentului material al laturii obiective a infracţiunii de conflict de interese,
în modalitatea îndeplinirii unor acte, constând în formularea propunerilor
de angajare a rudelor de gr. II în cadrul biroului parlamentar, ca o con-
diţie prealabilă încheierii contractului de muncă, dar şi prin participarea
la luarea deciziei de angajare, constând în avizarea contractelor de
muncă.
S-a făcut referire la dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96/2006
(în forma anterioară republicării legii), precum și la prevederile art. 6
alin. (7) din Normele privind modul de utilizare şi justificare a sumei
forfetare aferente cheltuielilor efectuate de deputaţi şi senatori în

circumscripţiile electorale, aprobate prin Hotărârea nr. 1/2006 a
Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului1 și la art. 26
alin. (8) din Anexa nr. 1 la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 31/2006
pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a
serviciilor Camerei Deputaţilor, precum și a statului de funcţii pe anul
20092, potrivit cărora în cadrul birourilor se putea angaja personal cu
contract de muncă pe perioadă determinată sau colaboratori, pe bază de
contract civil, cărora li se stabileau atribuţii şi răspunderi potrivit legii,
iar numirea în funcţii a personalului la birourile parlamentare din
circumscripţiile electorale se făcea la propunerea deputatului respectiv.
Toate aceste acte normative au relevat existenţa atribuţiilor de
serviciu ale inculpatului de a participa la luarea deciziei de angajare,
întrucât, în lipsa propunerii sale sau fără avizul dat de acesta, angajarea
unei persoane în cadrul biroului parlamentar nu era posibilă. S-a mai
arătat că atribuţiile de serviciu ale parlamentarului nu se limitează la cele
de legiferare, ci cuprind orice atribuţii ce-i sunt stabilite de lege, în
considerarea funcţiei pe care o deţine.
Pe de altă parte, instanţa a stabilit că veniturile obţinute din salariu,
reprezentând retribuirea muncii prestate, îndeplinesc condiţia atașată
elementului material al infracţiunii – obţinerea unui folos patrimonial,
întrucât textul de incriminare nu cere ca folosul să fie injust.
S-a învederat că un oficial public este în conflict de interese atunci
când, în virtutea funcţiei publice pe care o ocupă, ia o decizie sau parti-
cipă la luarea unei decizii cu privire la care are şi un interes personal,
făcându-se referire la dispoziţiile art. 13 din Recomandarea nr. R (2000)
10 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind codurile de
conduită pentru funcţionarii publici3, conform cărora „conflictul de inte-
rese apare atunci când funcţionarul public are un interes personal care
influenţează sau pare să influenţeze îndeplinirea atribuţiilor sale oficiale cu
imparţialitate şi obiectivitate. Interesele private ale funcţionarului public
pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele
sale apropiate, pentru prieteni, pentru persoane sau organizaţii cu care
1 Republicată în M. Of. nr. 775 din 16 noiembrie 2012, abrogată la data de 11
iulie 2013 prin art. 2 alin. (2) din Hotărârea nr. 5/2013, publicată în M. Of. nr. 419
din 10 iulie 2013.
2 Republicată în M. Of. nr. 450 din 30 iunie 2009.
3 Disponibilă pe site-ul http://www.cna.md/sites/default/files/recomanda
rea_coduri_de_cond_funct_publ_rom.pdf (accesat la 9 august 2016).

funcţionarul public a avut relaţii politice sau de afaceri. Interesul personal

se poate referi şi la orice datorii pe care funcţionarul public le are faţă de
persoanele enumerate mai sus.”
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a reiterat consideraţiile unanim
exprimate în doctrină, arătând că prin comiterea faptei nu este necesar să
se producă o vătămare a intereselor persoanei juridice ori autorităţii
respective, ci este suficient ca actul material să fi produs un folos patri-
monial celui în favoarea căruia se acţionează.
Cu privire la calitatea de subiect activ al infracţiunii, s-a arătat că
semnificaţia noţiunii de funcţionar public din dreptul penal nu este echiva-
lentă cu cea de funcţionar din dreptul administrativ, ci are un înţeles mai
larg, datorită faptului că exigenţele de apărare a avutului public şi de
promovare a intereselor colectivităţii impun o cât mai bună ocrotire prin
mijloacele dreptului penal.
Legea penală anterioară făcea trimitere la noţiunea de „autorităţi
publice” (art. 145 C. pen. din 1969), care, potrivit dispoziţiilor titlului III
din Constituţia României, republicată, includ în sfera lor de cuprindere
atât organele administraţiei publice (centrale de specialitate şi locale), cât
şi Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul, precum şi autoritatea
judecătorească (instanţele judecătoreşti, Ministerul Public şi Consiliul
Superior al Magistraturii).
Dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. a) din noul Cod penal au tranşat
aspectul analizat, textul prevăzând că au statut de funcţionar public, în
sensul legii penale, între alte categorii, persoanele care exercită atribuţii
şi responsabilităţi în scopul realizării prerogativelor puterii legislative.
Asemenea persoane sunt parlamentarii, senatori şi deputaţi, inclusiv
organele lor de conducere.
Convenţia penală privind corupţia, adoptată de Consiliul Europei la
data de 27 ianuarie 1999 la Strasbourg şi ratificată de România prin
Legea nr. 27/20021, utilizează noţiunea de „agent public”, interpretată
prin referire la definiţia noţiunilor de „funcţionar”, „funcţionar public”,
„ministru”, „primar” sau „judecător” în dreptul naţional al statului în care
persoana în cauză exercită această funcţie; în art. 4 din același act
normativ se foloseşte noţiunea de „membru al unei adunări publice
naţionale”, categorie care îi are în vedere pe parlamentarii aleşi sau
numiţi la nivelul adunărilor regionale sau naţionale, care exercită puteri
legislative sau administrative.
1 Publicată în M. Of. nr. 65 din 30 ianuarie 2002.

Au mai fost aduse drept argument considerentele Deciziei Curţii

Constituţionale nr. 2/20141, prin care s-a statuat că ,,în condiţiile în care
mandatul prezidenţial şi cel parlamentar sunt definite ca funcţii de
demnitate publică, persoanele care ocupă aceste funcţii exercită atribuţii şi
responsabilităţi stabilite în temeiul Constituţiei şi al legii, în scopul reali-
zării prerogativelor de putere cu care sunt învestite, fiind justificată vocaţia
acestora la calitatea de subiect activ pentru infracţiunile de serviciu şi
pentru infracţiunile de corupţie”.
Relativ la faptul că apărarea a susţinut că propunerea deputatului a
fost verificată și avizată și de alţi funcţionari, angajaţi ai Camerei Deputa-
ţilor, instanţa a apreciat că această situaţie nu diminuează răspunderea
inculpatului cu privire la propriile acţiuni, întrucât acesta era singura
persoană care cunoştea starea de conflict de interese în care se afla, iar
obligaţia de a releva existenţa unei situaţii de conflict de interese incumba
exclusiv inculpatului, în baza dispoziţiilor art. 79 alin. (2) al Legii
nr. 161/2003, care instituie obligaţia funcţionarului public de a se abţine
de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei
decizii în cazul existenţei unui conflict de interese.
c) Cu privire la lipsa de previzibilitate a legii penale, s-a arătat că
previzibilitatea normei se analizează în mod flexibil, în funcţie de
circumstanţele concrete ale cauzei, iar gradul de previzibilitate creşte în
cazul profesioniştilor, care au o obligaţie de prevedere mai extinsă decât
o persoană obişnuită [cauza Soros contra Franţei, hotărârea Curţii
Europene a Drepturilor Omului (în continuare C.E.D.O. sau Curtea de la
Strasbourg) din 6 octombrie 2011; cauza Valico contra Italiei, hotărârea
C.E.D.O. din 21 martie 2006; cauza Eurofinacom contra Franţei, hotărârea
C.E.D.O. din 7 septembrie 2004]; caracterul neechivoc al normei de drept
se apreciază în raport cu gradul de cultură şi experienţa socială a inculpa-
tului, condiţiile concrete de săvârşire a faptei, precum şi cu posibilitatea
acestuia de informare, de acces la textele legislative.
Drept urmare, având în vedere că inculpatul era deputat în Parla-
mentul României și avea o experienţă semnificativă în procesul legislativ,
s-a apreciat că acesta nu se poate prevala de necunoaşterea legii (penale
sau extrapenale) ori de interpretarea greşită asupra caracterului ilicit al
faptei de comiterea căreia este acuzat.

d) Modificări legislative intervenite pe parcursul procesului penal.

Interpretarea legii
Dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputa-
ţilor şi al senatorilor au fost modificate și completate prin Legea
nr. 219/20131, fiind instituită interdicţia angajării membrilor familiei
deputatului sau senatorului ori a rudelor/afinilor acestuia până la gradul
al III-lea în biroul parlamentar2.
Prin Hotărârea din 21 octombrie 2015, Comisia permanentă a
Camerei Deputaţilor şi Senatului a stabilit că aceste noi dispoziţii produc
efecte doar începând cu data de 21 august 2013 – data intrării în vigoare
a legii modificatoare – şi nu se aplică retroactiv.
Instanţa a apreciat că această hotărâre nu era de natură să împiedice
ori să limiteze incidenţa dispoziţiilor art. 2531 C. pen. din 1969 şi nu
putea fi invocată în susţinerea unei pretinse stări de confuzie sau a
imprevizibilităţii textului de lege3, având în vedere că respectiva comisie
nu avea atribuţii de legiferare, de interpretare ori de aplicare a legii în
materie penală, ceea ce înseamnă că nu se putea substitui legiuitorului şi
nici puterii judecătoreşti şi nu putea formula aprecieri cu valoare de
principiu ori de îndrumare în ceea ce priveşte existenţa unei infracţiuni, a
conţinutului constitutiv al acesteia şi sferei de aplicare a unor norme de
incriminare.
În același sens a fost evaluată și Hotărârea Comisiei permanente a
Camerei Deputaţilor şi Senatului din data de 18 octombrie 2011 privind
interpretarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 96/2006, prin care se decisese
că situaţia de conflict de interese nu putea fi reţinută în privinţa angajării

2 În momentul de faţă, această interdicţie este prevăzută în art. 38 alin. (11) din
Legea nr. 96/2006, republicată.
3 Prin Proiectul de lege pentru interpretarea art. 38 alin. (11) din Legea
nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor și al senatorilor, votat la data de 22 iunie

2016 în plenul reunit al Parlamentului, în prezent supus controlului de constituţio-
nalitate, se precizează că dispoziţiile din Statutul deputaţilor și al senatorilor
potrivit cărora parlamentarii nu-și pot angaja rudele la birourile parlamentare nu se
vor aplica retroactiv și nu vor produce efecte juridice pentru faptele săvârșite
înainte de intrarea în vigoare a acestor dispoziţii, adică înainte de data de 21 august
2013. (a se vedea http://www.agerpres.ro/justitie/2016/07/06/ccr-ia-in-discutie-
miercuri-sesizarea-la-proiectul-de-lege-privind-dezincriminarea-conflictului-de-interese
-07-24-52, accesat la data de 9 august 2016) până la data intrării sub tipar a
prezentei monografii, instanţa de contencios constituţional nu a pronunţat o soluţie
în această cauză.
personalului birourilor parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor prin

încheierea unui contract de muncă pe perioadă determinată sau a unui
contract civil, indiferent de calitatea persoanei angajate.
e) Unitatea legală/naturală a infracţiunii
Prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului care, în calitate de
deputat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în lunile octombrie 2007
şi decembrie 2008, a formulat două cereri de încadrare în muncă şi a
avizat două contracte individuale de muncă privind angajarea fratelui său
întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese
în formă continuată, având în vedere că actele au fost comise la interval
de aproximativ un an, fiecare prezentând conţinutul aceleiaşi infracţiuni,
în actul de sesizare fiind reţinută unitatea naturală de infracţiune.
Fapta inculpatului de a formula o cerere de încadrare în muncă şi de
a aviza contractul individual de muncă privind angajarea surorii sale, în
cadrul biroului parlamentar, a fost considerată a reprezenta o unitate
naturală de infracţiune, fiind reţinută o singură faptă de conflict de
interese.
f) Succesiunea de legi penale în timp
Pentru stabilirea legii penale mai favorabile, instanţa supremă a
verificat existenţa continuităţii incriminării, condiţiile de tragere la
răspundere penală şi regimul sancţionator.
A arătat că individualizarea pedepsei precede operaţiunii de deter-
minare a legii penale mai favorabile, întrucât compararea limitelor spe-
ciale de pedeapsă din legile succesive nu este suficientă pentru alegerea
legii mai favorabile, fiind hotărâtoare pedeapsa concretă care ar putea fi
aplicată ca urmare a individualizării pedepsei. Drept urmare, au fost
evaluate în concret dispoziţiile penale aplicabile din legile succesive,
ţinându-se seama şi de împrejurarea că, prin Decizia nr. 265/20141,
pronunţându-se asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 5 C. pen., Curtea Constituţională a decis aplicarea globală a legii
penale mai favorabile.
Ca urmare a operaţiunii de individualizare a pedepsei, din perspec-
tiva limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, gradului de pericol social al
faptelor săvârşite, persoanei inculpatului şi împrejurărilor care atenu-
ează sau agravează răspunderea penală, instanţa a constatat că pedeapsa
calculată potrivit dispoziţiilor din legea nouă ar fi fost mai severă decât
cea care ar fi putut fi aplicată inculpatului pe baza legii vechi, astfel că
legea penală mai favorabilă inculpatului a fost stabilită a fi legea veche.
1 Publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014.

g) Pedepsele complementare
Potrivit art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal1, cu modificările și completările
ulterioare, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la
rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi
complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai
favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.
Potrivit art. 2531 C. pen. din 1969, legiuitorul prevedea obligati-
vitatea interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durata
maximă.
Conform art. 65 alin. (2) din același cod, aplicarea pedepsei comple-
mentare a interzicerii unor drepturi era obligatorie când legea prevedea
această pedeapsă, însă prevederile alin. (1) al acestui articol stabileau
faptul că pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi putea fi
aplicată dacă pedeapsa principală stabilită era închisoarea de cel puţin 2
ani.
Ca atare, având în vedere pedepsele principale aplicate în cauză, de
câte 3 luni închisoare, prima instanţă a constatat, în mod corect, că nu se
pot aplica pedepse complementare.
h) Relevanţa penală a anulării Raportului de evaluare al Agenţiei
Naţionale de Integritate (în continuare denumită A.N.I.) de către instanţa
de contencios administrativ.
Cu privire la împrejurarea că, pe parcursul procesului penal, instanţa
de contencios administrativ şi fiscal a dispus anularea Raportului de
evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, invocată de
inculpat în apărare, în cauză s-a arătat că această situaţie nu influenţează
în vreun fel existenţa infracţiunii de conflict de interese, întrucât singura
normă relevantă pentru a analiza conţinutul unei infracţiuni este cea
penală2.
1 Publicată în M. Of. nr. 757 din 12 noiembrie 2012.

2 Referitor la critica privind lipsa actului de sesizare, din cauza anulării
Raportului de evaluare al A.N.I., prin Decizia nr. 113/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie
și Justiţie, Completul de 5 judecători s-a arătat că, întrucât infracţiunea de conflict de
interese nu face parte din categoria de infracţiuni pentru care punerea în mişcare a
acţiunii penale necesită formularea unei plângeri sau a unei sesizări prealabile,
anularea Raportului de către instanţa de contencios administrativ nu echivalează cu
lipsa sesizării organului de urmărire penală, în sensul avut în vedere de art. 221
alin. (2) din Codul de procedură penală din 1969 (în continuare C. pr. pen. din 1969)
şi, respectiv, de art. 288 alin. (2) din Codul de procedură penală (în continuare
C. pr. pen.).
A.2. Deputat în Parlamentul României. Formularea propunerii de

angajare a soţiei sale în cadrul biroului parlamentar şi avizarea con-
tractului individual de muncă. Sancţiune disciplinară. Non bis in idem
(Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s. pen., sent. pen. nr. 666/2014,
definitivă prin dec. nr. 13/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, Secţia
penală din cadrul acestei instanţe a dispus condamnarea inculpatului
deputat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de
conflict de interese prevăzută în art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969 cu
aplicarea art. 5 C. pen., executarea pedepsei fiind suspendată condiţionat
pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, în baza art. 81 C. pen. din
1969.
În esenţă, s-a reţinut că, în exercitarea atribuţiilor de deputat în
Parlamentul României, la data de 16 martie 2010, inculpatul a propus
angajarea şi a avizat contractul individual de muncă în baza căruia soţia
sa a fost angajată în perioada 16 martie 2010 - 1 ianuarie 2011 în cadrul
biroului său parlamentar, obţinând un venit salarial net în cuantum de
5.508 lei.
Situaţia de fapt reţinută în cauză este similară cu cea din speţa
anterioară, apărările formulate de inculpat şi argumentele în sens contrar
ale instanţei sunt în mare parte aceleaşi, un aspect distinct fiind acela că
inculpatul a invocat incidenţa principiului non bis in idem, în raport cu
faptul că, între timp, a fost sancţionat disciplinar de către Camera
Deputaţilor pentru încălcarea legislaţiei privind conflictul de interese cu
diminuarea indemnizaţiei cu 10 %.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători a arătat
că modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al
senatorilor1 în sensul introducerii, ca abatere disciplinară, a încălcării
1 Așa cum s-a mai arătat, Legea nr. 96/2006 a fost modificată şi completată
prin Legea nr. 219/2013, fiind reglementată interdicţia angajării membrilor familiei
deputatului sau senatorului ori a rudelor/afinilor acestuia până la gradul al III-lea la
biroul său parlamentar [art. 38 alin. (62)]. Concomitent, a fost introdus art. 191,
denumit Conflictul de interese, conform căruia: ,,Fapta deputatului sau senatorului de
a încălca legislaţia în materie privind conflictul de interese constituie abatere
disciplinară şi se sancţionează cu diminuarea indemnizaţiei cu 10% pe o perioadă de
maximum 3 luni. Sancţiunea se aplică de către Biroul permanent al Camerei din care
face parte deputatul sau senatorul.” [alin. (1)].
prevederilor legale privind conflictul de interese nu poate conduce la

concluzia că asemenea fapte nu ar mai putea avea conotaţii penale, câtă
vreme calificarea unei conduite ca fiind o abatere disciplinară este sub-
sumată condiţiei ca aceasta să nu constituie, potrivit legii, o infracţiune,
ceea ce este şi cazul în speţă, făcând referire la dispoziţiile art. 52 din
Legea nr. 96/2006, în forma republicată în anul 2008, în vigoare la data
comiterii faptei1.
În ce priveşte Hotărârea din 19 noiembrie 2014 a Camerei
Deputaţilor, prin care inculpatul deputat a fost sancţionat disciplinar
pentru încălcarea legislaţiei în materie privind conflictul de interese,
pentru aceeaşi faptă cu cea dedusă judecăţii în cauza penală, Înalta Curte
de Casaţie și Justiţie a apreciat că, prin adoptarea unei asemenea hotărâri,
Parlamentul a nesocotit dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia
României, republicată, potrivit cărora legea dispune numai pentru viitor,
cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, întrucât a
1 ,,Art. 52. Sfera abaterilor disciplinare

Constituie abateri disciplinare parlamentare următoarele fapte săvârșite de
deputaţi sau de senatori și dacă, potrivit legii, nu constituie infracţiuni:
a) încălcarea dispoziţiilor privind îndatoririle deputaţilor și ale senatorilor
prevăzute de Constituţie și de prezenta lege;
b) nerespectarea prevederilor regulamentului Camerei din care fac parte și a
Regulamentului ședinţelor comune ale Camerei Deputaţilor și Senatului;
c) exercitarea abuzivă a mandatului de senator sau de deputat;
d) comportamentul injurios sau calomniator la adresa unui parlamentar ori a
altui demnitar în ședinţele de plen, de comisii sau de birou ori în afara acestora, dar cu
privire la exercitarea mandatului de parlamentar.”
În urma republicării Legii nr. 96/2006 în anul 2013, abaterile disciplinare s-au
regăsit în art. 49, acesta având următorul conţinut:
,,Art. 49. Sfera abaterilor disciplinare
Constituie abateri disciplinare parlamentare următoarele fapte săvârșite de
deputaţi sau de senatori și dacă, potrivit legii, nu constituie infracţiuni:
a) încălcarea dispoziţiilor privind îndatoririle deputaţilor și ale senatorilor
prevăzute de Constituţie și de prezenta lege;
b) nerespectarea prevederilor regulamentului Camerei din care fac parte și a
Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor și Senatului;
c) exercitarea abuzivă a mandatului de senator sau de deputat;
d) comportamentul injurios sau calomniator la adresa unui parlamentar ori a
altui demnitar în ședinţele de plen, de comisii sau de birou ori în afara acestora, dar cu
privire la exercitarea mandatului de parlamentar;
e) încălcarea prevederilor legale referitoare la conflictul de interese.”
Aceleași abateri disciplinare sunt prevăzute, în prezent, în art. 51 din Legea
nr. 96/2006, republicată în anul 2016.
aplicat o sancţiune disciplinară pentru o faptă care, la data comiterii ei,

nu era prevăzută drept abatere disciplinară, astfel încât nu putea fi
sancţionată ca atare.
Pe de altă parte, instanţa a arătat că aplicarea respectivei sancţiuni
disciplinare nu poate avea drept consecinţă exonerarea inculpatului de
răspunderea penală, în speţă nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute în
art. 4 paragr. 1 din Protocolul 7 la Convenţia (europeană) pentru apă-
rarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale (în continuare
denumită Convenţia) privind principiul non bis in idem.
A reiterat condiţiile în care poate fi constatată incidenţa acestui
principiu, respectiv: existenţa unei hotărâri definitive cu privire la o
persoană împotriva căreia s-a formulat o acuzaţie în materie penală; noul
proces penal să se îndrepte împotriva aceleiaşi persoane (elementul bis),
noul proces penal să privească fapte identice ori fapte care sunt în mod
substanţial aceleaşi (elementul idem).
S-a constatat că în cauză nu există o altă hotărâre definitivă pro-
nunţată de o instanţă judecătorească din România în cadrul unei pro-
ceduri penale, prin care să se fi statuat asupra faptelor imputate inculpa-
tului în cauza dedusă judecăţii, întrucât sancţiunea disciplinară aplicată
pentru aceeaşi faptă nu are un caracter penal, nu a fost aplicată de către o
instanţă de judecată şi nici în urma unei proceduri desfăşurate conform
Codului de procedură penală1.
Cu privire la previzibilitatea legii, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a
arătat că norma de incriminare indică cu precizie conduita interzisă de
lege, iar interpretarea textului nu ridică probleme deosebite, existând o
jurisprudenţă constantă la nivelul instanţei supreme prin care s-a dispus
1 Argumente suplimentare cu privire la acelaşi aspect sunt cuprinse în Decizia
penală nr. 42/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Completul de 5 Judecători,

speţa având obiect similar, în care s-a arătat că, în materia dreptului de a nu fi
judecat sau pedepsit de două ori, jurisprudenţa constantă a C.E.D.O. vizează în prin-
cipal sancţiunile contravenţionale, deoarece acestea se apropie cel mai mult de
noţiunea de „abatere penală”. Totodată, pentru calificarea respectivă se are în
vedere natura şi gravitatea acestor sancţiuni.
Prin urmare, constatarea existenţei, în cazul parlamentarilor, a unui conflict de
interese, de către A.N.I., urmată de aplicarea de către Biroul Permanent al camerei
respective a unei sancţiuni disciplinare, nu înlătură răspunderea penală. S-a apreciat
că diminuarea salariului cu 10% pe o perioadă de 3 luni, obligarea la restituirea
sumei plătite cu titlul de salariu şi interdicţia pentru o perioadă de 3 ani de a mai
ocupa o funcţie eligibilă au fost circumscrise unor raporturi de muncă specifice, şi
nu sferei dreptului contravenţional.
condamnarea unor persoane pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de

interese sau s-a constatat săvârşirea faptelor în condiţiile lipsei gradului
de pericol social al unei infracţiuni, fără a reţine în vreuna din aceste
situaţii o eventuală lipsă de previzibilitate a textului (Deciziile penale
nr. 2142/2012, nr. 249/2011, nr. 3626/2012). Critica inculpatului
privind lipsa doctrinei şi a jurisprudenţei cu privire la o anumită faptă a
fost considerată ca nefiind de natură să împiedice tragerea la răspundere
penală a persoanei care încalcă legea penală, întrucât acceptarea unui
asemenea argument ar presupune practic imposibilitatea incriminării
unor noi fapte, cu privire la care, în mod inerent, nu ar exista jurispru-
denţă şi doctrină relevantă.
Relativ la împrejurarea că respectivul contract de muncă a fost
avizat de mai multe direcţii din cadrul aparatului administrativ al Camerei
Deputaţilor, inclusiv de serviciul juridic, instanţa a apreciat că aceasta nu
poate fi asimilată cu imposibilitatea obiectivă a unui specialist de a
determina conduita interzisă prin textul infracţiunii, având în vedere că
aceste avize nu au avut ca obiect conţinutul normei de incriminare, ci
numai îndeplinirea condiţiilor formale de angajare a soţiei inculpatului.
Mai mult, aceste persoane nu aveau competenţa de a verifica sau de a
stabili eventuale grade de rudenie ori situaţii de incompatibilitate între
deputat şi persoana propusă pentru angajare.
Instanţa a constatat că în speţă nu sunt incidente cauze justificative
sau de neimputabilitate, întrucât, pe de o parte, inculpatul este avocat şi
membru al Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, cu o solidă pregătire
în domeniul juridic, astfel încât nu se poate prevala de necunoaşterea
legii (penale sau extrapenale) ori de necunoaşterea sau cunoaşterea
greşită a caracterului ilicit al faptei de comiterea căreia este acuzat, iar, pe
de altă parte, cu toate că dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 96/2006
conferă deputatului facultatea de a-şi angaja personalul biroului parla-
mentar, exerciţiul acestui drept trebuie să aibă loc în condiţiile cadrului
general de desfăşurare a funcţiei de deputat, care îi impuneau abţinerea
de la acte în interes personal, cum ar fi procurarea unor foloase materiale
din fonduri publice membrilor familiei sale.
Situaţii de fapt similare au format obiectul cauzelor în care Înalta

Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat următoarele hotărâri, definitive
prin exercitarea căilor de atac în faţa Completului de 5 judecători:
sentinţa penală nr. 950/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 14/2015
a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Completul de 5 judecători; sentinţa
penală nr. 198/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 175/2015; sen-
tinţa penală nr. 1079/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 25/2015;
sentinţa penală nr. 530/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 32/2015;
sentinţa penală nr. 1021/2014, definitivă prin Decizia penală
nr. 36/2015; sentinţa penală nr. 30/2015, definitivă prin Decizia penală
nr. 60/2015; sentinţa penală nr. 101/2015, definitivă prin Decizia penală
nr. 84/2015; sentinţa penală nr. 1071/2014, definitivă prin Decizia
penală nr. 113/2015.
B. Încheierea de contracte de cesiune de drepturi de autor și

drepturi conexe
B.1. Redactor-șef în cadrul unui post public de radiodifuziune.
Contracte de cesiune de drepturi de autor şi drepturi conexe încheiate cu
soţul său. Conflict de interese – infracţiune de pericol. Realizarea unui folos
material reprezintă o condiţie privind elementul material al infracţiunii.
Lipsa de relevanţă a faptului că au fost aduse beneficii instituţiei publice
(Jud. Sectorului 1 Bucureşti, sent. pen. nr. 387/2015, definitivă prin

dec. pen. nr. 1750/2015 a C. Ap. București)
Prin sentinţa penală nr. 387/2015, definitivă prin decizia penală

nr. 1750/2015 a Curţii de Apel București, Judecătoria Sectorului 1
Bucureşti a dispus condamnarea inculpatei redactor-șef la pedeapsa de 1
an închisoare, pentru săvârșirea infracţiunii de conflict de interese
prevăzută în art. 2531 alin. (l) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41
alin. (2) C. pen. din 1969 (63 de acte materiale), executarea pedepsei fiind
suspendată condiţionat, în baza art. 81 din acelaşi cod.
Sesizarea a fost formulată de A.N.I.
Instanţa a reţinut că, în perioada anilor 2006-2013, în calitate de
redactor-şef şi director artistic la Direcţia Formaţii Muzicale din cadrul
Postului de Radio R.C. și reprezentant al Societăţii Române de
Radiodifuziune, inculpata a aprobat şi semnat 63 de contracte de cesiune
de drepturi de autor şi drepturi conexe, având ca beneficiar pe soţul său
ori persoana fizică autorizată „V”, suma totală încasată de aceasta din
urmă fiind de 55.147 lei.
Pe parcursul procesului penal, inculpata a susţinut că nu s-a aflat în
conflict de interese, întrucât:
- criteriul avut în vedere la încheierea contractelor a fost cel al
competenţei profesionale;
- remuneraţia s-a stabilit prin acordul părţilor, cu respectarea

anumitor limite valorice, redactorul-şef, respectiv directorul artistic al
Direcţiei Formaţii Muzicale având competenţa să aprobe sume până la
400 lei;
- remuneraţiile erau decontate de la bugetul de stat numai cu
aprobarea preşedintelui director general, indiferent de cuantumul
acestora;
- nu a dorit să elimine din distribuţie un artist cu drepturi egale cu
ceilalţi pentru simplul fapt că este soţul ei, atrăgând astfel anularea
proiectului prin lipsa unui membru al formaţiei;
- nu a fost produs vreun prejudiciu;
- după efectuarea raportului A.N.I., a continuat să semneze contracte
în care parte era soţul său, însă neremunerate;
- s-a aflat în eroare de fapt cu privire la calitatea sa de funcţionar
public, având în vedere că funcţiile pe care le-a deţinut în cadrul Societăţii
Române de Radiodifuziune nu se încadrează în noţiunea de „funcţionar
public”, motiv pentru care nu a completat declaraţii de avere şi de
interese şi nu a ştiut că trebuie să se abţină de la încheierea unor
contracte cu soţul său sau cu rudele apropiate.
Instanţa de apel a înlăturat aceste apărări, motivând că Societatea
Română de Radiodifuziune este o instituţie ce prestează un serviciu
public de interes naţional, iar inculpata, îndeplinind funcţii de conducere
în cadrul acesteia, are calitatea de funcţionar public în sensul legii penale,
având în vedere dispoziţiile art. 1, art. 2 şi art. 39 din Legea nr. 41/1994
privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune
şi Societăţii Române de Televiziune1, cu modificările și completările
ulterioare, art. 145 şi art. 147 C. pen. din 1969.
Pe de altă parte, s-a considerat că nu este relevantă susţinerea
inculpatei că, începând cu luna septembrie 2012, toate contractele au fost
semnate şi aprobate exclusiv de către preşedintele director general al
Societăţii Române de Radiodifuziune, iar viza sa pe acele contracte avea
valoare artistică/profesională, întrucât, prin aprobarea contractelor, în
limita competenţelor sale legale, inculpata a participat la luarea deciziei
prin care s-au realizat foloase materiale în beneficiul soţului ei.
De asemenea, s-a precizat că infracţiunea de conflict de interese este
o infracţiune de pericol, iar, deşi legea face referire şi la un rezultat
concret – realizarea unui folos material de către persoanele enumerate
1 Republicată în M. Of. nr. 636 din 27 decembrie 1999.

de textul de lege –, acesta reprezintă o condiţie privind elementul

material al infracţiunii şi nu vizează rezultatul ca componentă distinctă a
laturii obiective a infracţiunii.
Având în vedere că urmarea imediată prevăzută de lege vizează o
stare de pericol pentru valorile sociale protejate de lege, respectiv cele
privind îndeplinirea atribuţiilor de serviciu care presupun deplina
obiectivitate în exercitarea acestora, instanţa a stabilit că inculpata a
acţionat cu intenţie indirectă, prefigurând că alegerea soţului său poate
crea percepţia că s-a datorat legăturii de ordin personal, neprezentând
relevanţă faptul că au fost aduse beneficii instituţiei publice.
B.2. Manager al unei instituţii publice de cultură. Contract de cesiune a

drepturilor de autor încheiat cu sine însuşi. Fapta săvârșită nu prezintă
pericolul social al unei infracţiuni. Previzibilitatea legii
(C. Ap. Cluj, sent. pen. nr. 19/2012, definitivă prin
dec. nr. 3626/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, S. pen.)
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus trimiterea în

judecată a inculpatului manager cultural sub aspectul săvârșirii
infracţiunii de conflict de interese prevăzută în art. 2531 alin. (1) C. pen.
din 1969, constând în aceea că, la data de 23 februarie 2009, în calitate de
director general și reprezentant al Operei Naţionale Române din
Cluj-Napoca, inculpatul a încheiat un contract cu sine însuşi, prin care, în
calitate de regizor, a cesionat exclusiv în favoarea Operei Naţionale
Române din Cluj-Napoca regia artistică, concepţia artistică și montarea
pe scenă a spectacolului „F.D.”, în schimbul unui onorariu de 7.250 euro
brut. Ulterior, inculpatul a regizat spectacolul respectiv, încasând
onorariul stabilit prin contract.
Prin sentinţa penală nr. 19/2012, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat
la art. 10 lit. d) C. pr. pen. din 1969, Curtea de Apel Cluj a dispus achitarea
inculpatului, pe motiv că incriminarea conflictului de interese şi
reglementarea, pe de altă parte, a managementului instituţiilor publice
de cultură, cuprinsă în prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură1,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 269/20092, cu
modificările și completările ulterioare, ar fi de natură să aducă atingere
1 Publicată în M. Of. nr. 817 din 5 decembrie 2008.

principiului previzibilităţii legii consacrat de art. 7 din Convenţie şi,

implicit, principiului legalităţii incriminării, întrucât reglementările
speciale impuneau inculpatului să-şi îndeplinească obligaţiile asumate
prin contractul de management (printre care şi regizarea spectacolului
respectiv), iar dispoziţiile penale impuneau o conduită de abţinere de la
îndeplinirea oricărui act ori luarea oricărei decizii care ar fi fost de natură
să îi aducă un folos material. Mai mult, la acel moment, lipsea o inter-
pretare jurisprudenţială accesibilă în ceea ce priveşte asimilarea faptei de
conflict de interese a persoanelor care conduc activitatea unor instituţii
în baza unui contract de management cu faptele „funcţionarilor” şi ale
„altor salariaţi” ai instituţiilor prevăzute de art. 145 C. pen. din 1969.
Instanţa de fond a apreciat că inculpatul nu a acţionat cu intenţia de
a obţine un folos material, contractul a fost semnat şi de contabilul-șef şi
juristul unităţii, instituţia publică neavând desemnat un director adjunct,
iar punerea în scenă a operei de către un alt regizor ar fi presupus costuri
suplimentare. În opinia instanţei de fond, sumele cuvenite cu titlu de
drept de autor nu reprezintă un folos material, întrucât au fost încasate
pentru munca prestată şi nu i se putea pretinde inculpatului să presteze o
muncă neremunerată.
Prin Decizia nr. 3626/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia
penală a admis recursul parchetului şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat
la art. 10 lit. b1) C. pr. pen. din 1969, a dispus achitarea inculpatului sub
aspectul comiterii infracţiunii prevăzute în art. 2531 alin. (1) C. pen. din
1969 şi a aplicat sancţiunea amenzii cu caracter administrativ în
cuantum de 500 lei, reţinând că fapta dedusă judecăţii îndeplinește con-
diţiile de tipicitate ale infracţiunii de conflict de interese, însă nu prezintă
gradul de pericol social al unei infracţiuni în sensul art. 181 C. pen. din
19691, iar legea are caracter previzibil.
1 Art. 181 C. pen. din 1969, sub denumirea ,,Fapta care nu prezintă pericolul
social al unei infracţiuni”, prevedea:

,,(1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin
atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei
concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al
unei infracţiuni.
(2) La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi
mijloacele de săvîrşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost
comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi
conduita făptuitorului, dacă este cunoscut.
(3) În cazul faptelor prevăzute în prezentul articol, procurorul sau instanţa
aplică una din sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute la art. 91.”.
Astfel, s-a arătat că inculpatul avea calitatea de funcţionar public, în

raport cu dispoziţiile art. 147 şi art. 145 C. pen. din 1969, ţinând seama
de faptul că Opera Naţională Română din Cluj-Napoca este o instituţie
publică de cultură ce funcţionează în subordinea și sub autoritatea
Ministerului Culturii și Patrimoniului Naţional, fiind inclusă în anexa 2,
poziţia AA la Hotărârea Guvernului nr. 9/2009 privind organizarea și
funcţionarea Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Naţional1, în
vigoare în anul 2009 (dar în prezent abrogată); inculpatul a exercitat, în
baza unui contract de management, o însărcinare dată de Ministerul
Culturii și Patrimoniului Naţional, respectiv aceea de a organiza, conduce
și gestiona activitatea Operei pe o perioadă de 5 ani, în schimbul unui
salariu lunar.
S-a arătat că, sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de conflict
de interese se comite cu intenţie directă sau indirectă; autorul trebuie să
prevadă că prin îndeplinirea acelui act sau prin participarea la luarea
acelei decizii se realizează un folos material pentru persoanele menţio-
nate în textul incriminator și să urmărească sau să accepte acest rezultat,
concluzionându-se că, în speţă, prin semnarea contractului incriminat,
inculpatul nu a urmărit realizarea unui folos material pentru sine, dar a
acceptat un astfel de folos.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a învederat că, potrivit contractului
de management, inculpatul trebuia să îndeplinească obligaţiile asumate
prin proiectul de management, care vizau realizarea spectacolului „F.D.”
din punct de vedere managerial, ceea ce nu însemna regizarea personală
a acestei opere, inculpatul putând apela în acest sens fie la regizorii
angajaţi ai operei, fie la alţi regizori.
Împrejurarea că respectivul contract a fost avizat favorabil de
consilierul juridic și contabilul-șef nu a fost considerată a fi de natură să-l
exonereze pe inculpat de răspundere penală, acesta având obligaţia să se
abţină de la încheierea contractului.
La rândul său, art. 91 C. pen. din 1969, sub denumirea ,,Sancţiunile cu caracter
administrativ”, prevedea:
,,Când instanţa dispune înlocuirea răspunderii penale, aplică una din următoarele
sancţiuni cu caracter administrativ:
a) mustrarea;
b) mustrarea cu avertisment;
c) amenda de la 10 lei la 1.000 lei.”
B.3. Manager al unei instituţii publice de cultură. Încheierea de

contracte remunerate de cesiune a drepturilor de autor/conexe cu soţia sa.
Participare la luarea deciziei de promovare a acesteia în funcţia de regizor
artistic. Calitatea de funcţionar public. Legea penală mai favorabilă. Fapta
săvârșită nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
(C. Ap. Bucureşti, sent. pen. nr. 142/2014, definitivă prin Dec.
nr. 403/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, S. pen.)
Prin sentinţa penală nr. 142/2014, definitivă prin Decizia

nr. 403/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în baza
art. 396 alin. (5) C. pr. pen. raportat la art. 19 din Legea nr. 255/2013
pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de
procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte nor-
mative care cuprind dispoziţii procesual penale1, cu modificările și
completările ulterioare2, şi art. 181 C. pen. din 1969, Curtea de Apel
Bucureşti a dispus achitarea inculpatului director de teatru sub aspectul
săvârşirii a cinci infracţiuni de conflict de interese prevăzute în art. 2531
alin. (1) C. pen. din 1969, în concurs real, pe motiv că faptele nu prezintă
gradul de pericol social al unei infracţiuni, trăsătură esenţială a
infracţiunii potrivit Codului penal anterior, stabilit a fi legea penală mai
favorabilă în cauză.
În sarcina inculpatului s-a reţinut că, în perioada anilor 2007 – 2011,
în calitate de director-manager al Teatrului ,,C.T.N.” din Bucureşti, insti-
tuţie aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, a
participat la negocierea condiţiilor contractuale şi apoi a semnat cu soţia
sa, angajată a teatrului, un număr de patru contracte de cesiune a dreptu-
rilor patrimoniale de autor/conexe (regie, scenografie, interpretare), prin
care s-au asigurat în mod direct foloase materiale pentru soţia sa,
constând în remuneraţiile ce i-au fost plătite de instituţia publică.
La data de 13 august 2007, în aceeaşi calitate, inculpatul a prezidat
comisia de examinare pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic,
după ce, în cursul aceleiași luni, a aprobat şi tematica de concurs, deși
cunoştea cu exactitate că numai soţia sa se va prezenta la concursul
1Publicată în M. Of. nr. 515 din 14 august 2013.

2 Potrivit art. 19 din Legea nr. 255/2013, atunci când, în cursul procesului, se
constată că în privinţa unei fapte comise anterior intrării în vigoare a Codului penal
sunt aplicabile dispoziţiile art. 181 C. pen. din 1969, ca lege penală mai favorabilă,
procurorul dispune clasarea, iar instanţa dispune achitarea, în condiţiile Codului de
procedură penală.
organizat pentru promovarea în această funcţie și a acordat calificative

maxime, iar apoi a emis decizia de promovare a acesteia în funcţia de
regizor artistic, act administrativ în baza căruia s-au realizat foloase
materiale în mod direct, concretizate în creşterea salarială aferentă
promovării.
Inculpatul a invocat lipsa calităţii de subiect activ al infracţiunii,
având în vedere modificările legislative intervenite pe parcursul
procesului penal, conform cărora managerul nu este funcţionar public, nu
este angajat cu contract individual de muncă şi nu are statut de funcţie de
autoritate publică [art. 2 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, modi-
ficată și completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/20131,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 185/20142].
A mai susţinut că era obligat să participe la lucrările comisiei
abilitate să examineze solicitarea de promovare a soţiei sale, întrucât era
directorul teatrului, iar funcţia de director adjunct nu era ocupată,
arătând că nu a acţionat cu intenţia de a-i procura vreun folos.
În ceea ce priveşte apărarea relativă la lipsa calităţii de funcţionar
public, instanţa de fond a apreciat în sens contrar, motivând că data
comiterii faptelor se situa înainte de modificarea legislativă invocată,
drept urmare trebuiau avute în vedere dispoziţiile Codului penal în
vigoare la acel moment, respectiv Codul penal din 1969. Astfel, s-a arătat
că, prin Hotărârea nr. 174/2002 a Consiliului General al Municipiului
Bucureşti, inculpatul a fost numit în funcţia de director al Teatrului
„C.T.N.”, iar pe parcursul anilor 2008-2010 a încheiat contracte de
management cu primarul municipiului Bucureşti pentru funcţia de
director al aceleiaşi instituţii de cultură, contracte ce aveau ca obiect
organizarea, conducerea şi gestionarea activităţii specifice şi funcţionale
a instituţiei publice. Dată fiind definiţia instituţiei publice în prevederile
art. 145 C. pen. din 1969, constatând că Teatrul „C.T.N.” este o instituţie
de cultură aflată în subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti, deci o
instituţie de interes public, şi că inculpatul a ocupat o funcţie în serviciul
acestei unităţi, instanţa a constatat că inculpatul avea calitatea de
funcţionar public în perioada reţinută în cauză.
A apreciat că sunt întrunite condiţiile laturii obiective a infracţiunilor
de conflict de interese deduse judecăţii, având în vedere că inculpatul a
1 Publicată în M. Of. nr. 389 din 29 iunie 2013.

2 Publicată în M. Of. nr. 966 din 30 decembrie 2014.
îndeplinit acte prin care soţia sa a realizat foloase patrimoniale – a

încheiat cu aceasta contracte remunerate de cesiune a drepturilor de
autor (negociate în prealabil) – şi a participat la luarea deciziei de
promovare a sa în funcţie, prin prezidarea comisiei îndrituite să se
pronunţe asupra îndeplinirii condiţiilor legale în acest sens, în urma
căreia soţiei sale i-au crescut veniturile salariale, toate aceste elemente
de fapt reliefând exercitarea funcţiei publice în condiţiile existenţei unui
interes personal.
Legea penală mai favorabilă a fost identificată a fi Codul penal din
1969, în raport cu condiţiile mai blânde de sancţionare a concursului de
infracţiuni, astfel încât a fost analizat pericolul social al faptelor, ca
trăsătură esenţială a infracţiunii.
Instanţa a apreciat că faptele au adus o atingere minimă valorilor
sociale ocrotite, având în vedere activitatea soţiei sale, care a adus un plus
de valoare culturii româneşti şi nu a prejudiciat instituţia publică de
cultură, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului – actor şi
profesor, cu o cunoscută şi apreciată carieră în teatru şi film1.
B.4. Director al Circului GLOBUS din Bucureşti. Îndeplinirea unor acte

prin care s-au realizat foloase patrimoniale pentru sine, în mod direct și
indirect. Legea penală mai favorabilă prin raportare la modificările
intervenite în legislaţia specială privind managementul instituţiilor publice
de cultură. Modificarea cerinţelor de incriminare. Distincţia dintre
calitatea de director și cea de manager
Fapta inculpatei, constând în aceea că, la diferite intervale de timp și

în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în exerciţiul atribuţiilor de
director și, ulterior, de manager al unei instituţii publice de cultură –
ordonator terţiar de credite –, a îndeplinit acte (a încheiat contracte de
colaborare cu sine însăși şi cu o societate la care era asociată; a emis o
împuternicire în baza căreia un alt funcţionar a reprezentat instituţia
publică în locul său la încheierea unor contracte similare) prin care s-au
realizat foloase patrimoniale pentru sine în valoare totală de 758.217 lei2,
reprezentând onorariile plătite de instituţia publică, întruneşte elementele
1 Decizia penală pronunţată în apel de instanţa supremă nu a putut fi
examinată, întrucât nu este motivată până în prezent.

2 Prin producerea efectelor juridice a unui număr de 11 contracte şi 9 anexe, în
care figurau ca părţi, pe de o parte, instituţia publică de cultură, pe de altă parte,

inculpata sau societatea ,,S.A.” SRL, la care inculpata avea calitatea de asociat.
constitutive ale infracţiunii de conflict de interese în formă continuată,

chiar în condiţiile în care, pe parcursul procesului penal, a intervenit o
modificare a legislaţiei speciale care permitea managerilor să participe la
realizarea de proiecte în beneficiul instituţiei publice de cultură, în baza
cărora puteau beneficia de remuneraţii în condiţiile Legii nr. 8/1996
privind dreptul de autor şi drepturile conexe1, cu modificările și comple-
tările ulterioare.
Modificarea legislativă respectivă nu constituie o dezincriminare a
infracţiunii de conflict de interese, ci o schimbare a cerinţelor de incrimi-
nare în cazul unei categorii specifice de persoane – managerii unei instituţii
publice de cultură – și, în cazul inculpatei, nu reprezintă legea penală mai
favorabilă, întrucât aceasta nu deţinea calitatea de manager la data
comiterii faptei, ci pe aceea de director.
Prin sentinţa penală nr. 674/2013, Curtea de Apel Bucureşti a dispus

achitarea inculpatei, director de circ, pentru săvârșirea infracţiunii de
conflict de interese în formă continuată prevăzută în art. 2531 alin. (1)
C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, pe motiv că
fapta nu mai este prevăzută de legea penală, având în vedere modificările
legislative intervenite pe parcursul procesului penal care permiteau
managerului unei instituţii publice de cultură să participe la realizarea de
proiecte în beneficiul instituţiei publice respective.
Hotărârea a fost desfiinţată în calea de atac declarată de procuror,
inculpata fiind condamnată prin Decizia nr. 306/2014 a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie, Secţia penală la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu
suspendarea condiţionată a executării, în baza art. 81 C. pen. din 1969 şi
art. 5 C. pen.
În esenţă, situaţia de fapt reţinută în cauză s-a rezumat la aceea că, în
perioada 5 decembrie 2006 – 10 aprilie 2008, la diferite intervale de
timp, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de director
al Circului ,,GLOBUS" din București (în prezent ,,CIRC & VARIETE GLOBUS
din Bucureşti”) şi ordonator terţiar de credite, în exerciţiul atribuţiilor de
serviciu, inculpata a încheiat 11 contracte de colaborare şi 9 anexe atât cu
sine însăși, cât și cu o societate la care era asociată – ,,S.A.” SRL –, în
scopul realizării unor spectacole de circ. Dintre acestea, un număr de 5
1 Publicată în M. Of. nr. 60 din 26 martie 1996.

contracte au fost încheiate personal de către inculpată, în calitate de

reprezentant al instituţiei publice, restul fiind încheiate de martora C., în
baza unei împuterniciri speciale date de inculpată.
Inculpata şi-a asigurat astfel, în mod indirect, foloase materiale
pentru sine în valoare totală de 758.217 lei, reprezentând onorariile
plătite de instituţia publică.
Sesizarea a fost formulată de A.N.I., la acea dată inculpata având
calitatea de deputat în Parlamentul României.
Din probele administrate în cauză a rezultat că, în fiecare an din
perioada 2006 – 2008, inculpata a propus Consiliului de Administraţie al
Circului ,,GLOBUS” – organism deliberativ al cărui președinte era –
aprobarea derulării unor proiecte culturale constând în realizarea de
spectacole de circ în colaborare cu inculpata, în calitate de persoană
fizică, realizator al regiei, scenariului, designului, textelor muzicale etc.,
precum şi cu societatea ,,S.A.” SRL, la care era asociată; totodată, a
participat la ședinţele anuale ale consiliului în care a fost aprobat conţi-
nutul bugetului instituţiei pe anul următor, însă s-a abţinut de la vot.
Membrii consiliului au aprobat în unanimitate propunerile inculpatei,
aceasta înaintându-le ulterior, spre aprobare, Consiliului General al
Municipiului Bucureşti.
Prin nota de serviciu din data de 1 septembrie 2006, inculpata a
delegat-o pe martora C., şef serviciu administrativ, să preia atribuţiile
directorului adjunct; la aceeaşi dată, inculpata a emis o împuternicire
prin care martora C. a fost abilitată să semneze, în numele ordonatorului
de credite, contractele civile încheiate de Circul ,,GLOBUS” în baza Legii
nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, fără limită
valorică.
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a analizat cauza prin prisma
următoarelor chestiuni:
a) Elementul material al infracţiunii
Inculpata a susţinut că prin semnarea contractelor nu a făcut decât
să îndeplinească o formalitate, adică să se supună hotărârilor Consiliului
de Administraţie, care a decis încheierea tuturor acestor acorduri.
Instanţa a reţinut că, într-adevăr, inculpata s-a abţinut de la vot în
şedinţele Consiliului de Administraţie al Circului ,,GLOBUS” în cadrul
cărora a fost aprobată încheierea contractelor de colaborare în vederea
realizării unor spectacole de circ, însă, ulterior, în exercitarea funcţiei
publice, a îndeplinit acte prin care s-au realizat direct sau indirect foloase
materiale pentru sine, ce constituie infracţiunea de conflict de interese în
formă continuată.
Actele îndeplinite de inculpată, prin care s-au realizat în mod direct

foloase materiale pentru sine, au constat în semnarea, în mod personal, în
calitate de director, a cinci acte juridice (din totalul de 11 acte reţinute în
cauză) și a celor 9 anexe cu societatea la care era asociată; actul prin care
s-au realizat în mod indirect foloase materiale pentru sine a fost apreciat
a fi împuternicirea prin care inculpata a abilitat-o pe martora C. să
semneze „convenţii civile şi contracte încheiate în baza legii dreptului de
autor şi drepturilor conexe (...) fără limită valorică”, întrucât, în această
modalitate, martora a reprezentat instituţia publică de cultură în restul
contractelor încheiate cu inculpata, în calitate de cedent. S-a constatat că,
de la data înfiinţării, societatea ,,S.A.” SRL a încheiat contracte numai cu
Circul ,,GLOBUS” și nu a primit comenzi de la nicio altă persoană fizică
sau juridică pentru prestarea de activităţi artistice.
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a dezvoltat unele consideraţii
teoretice cu privire la condiţia realizării unui folos patrimonial pentru
persoanele expres prevăzute de lege, arătând că această condiţie este
îndeplinită atunci când folosul se realizează în mod direct (spre exemplu,
făcând parte din comisia de examinare, făptuitorul îşi evaluează propriul
frate în vederea angajării ca funcţionar public în unitatea unde lucrează),
ori indirect (spre exemplu, încheie un contract avantajos cu o societate al
cărei asociat este funcţionarul public, în această ipoteză avantajul
realizându-se în mod direct în patrimoniul persoanei juridice, iar indirect
în cel al făptuitorului, cum este cazul în speţă).
S-a mai arătat că apărarea inculpatei privind încheierea celor 11
contracte în mod legal, în baza dispoziţiilor Legii nr. 8/1996 privind
drepturile de autor şi drepturile conexe, este lipsită de relevanţă juridică
în ceea ce priveşte urmarea imediată a infracţiunii de conflict de interese,
deoarece legea nu distinge cu privire la sursa folosului material.
b) Latura subiectivă a infracţiunii
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a arătat că infracţiunea de conflict
de interese se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă, făptuitorul
prevăzând că, prin activitatea îndeplinită, se realizează un folos material
(patrimonial) în patrimoniul uneia dintre persoanele menţionate în
textul de lege, afectându-se, prin aceasta, relaţiile de serviciu şi bunul
mers al unităţii publice, urmărind sau acceptând un asemenea rezultat.
S-a apreciat că inculpata a acţionat cu intenţie indirectă, întrucât a pre-
văzut rezultatul faptelor sale (realizarea unui folos material) și, deși nu
l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii acelui rezultat.
c) Legea penală mai favorabilă. Incidenţa dispoziţiilor extrapenale

care permit managerilor să fie remuneraţi în baza Legii nr. 8/1996 privind
dreptul de autor şi drepturile conexe
Instanţa de fond a apreciat că fapta nu este prevăzută de legea
penală, întrucât prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2013,
considerată a fi lege penală mai favorabilă, au fost modificate dispoziţiile
art. 28 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 189/2008
privind managementul instituţiilor publice de cultură, fiind stipulat că „în
cazul în care managerul are studii de specialitate corespunzătoare, acesta
are dreptul să participe, în mod direct sau indirect, la realizarea de proiecte
în cadrul instituţiei pe care o conduce, pentru care poate beneficia de
remuneraţii în condiţiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi
drepturile conexe”, dispoziţie extrapenală considerată a fi o restrângere a
sferei de incidenţă a incriminării faptei de conflict de interese.
În apelul procurorului, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a constatat
că dispoziţiile art. 28 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 189/20081 nu se aplică în cauză, având în vedere că inculpata nu avea
calitatea de ,,manager” la data săvârșirii infracţiunii, astfel cum este
definită această noţiune prin art. 2 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 189/20082, care a intrat în vigoare ulterior săvârșirii
infracţiunii, la data de 5 decembrie 2008; aceasta nici nu a dobândit o
astfel de calitate ulterior, doar prin efectul intrării în vigoare a
ordonanţei, pentru a i se putea aplica, retroactiv, prevederile acestui act
normativ, drept lege „penală” mai favorabilă.
1 În prezent art. 28 alin. (2) din actul normativ menţionat are următorul
conţinut:
„În cazul în care managerul are studii de specialitate corespunzătoare sau
experienţa necesară, acesta are dreptul ca, pentru îndeplinirea programului minimal,
în cadrul contractului de management, să participe, în calitate de autor sau, după caz,
de artist interpret sau executant, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul
de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, la realizarea,
în mod direct sau indirect, de proiecte în cadrul instituţiei pe care o conduce.”.
2 „Art. 2.
În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au

următoarele semnificaţii:
(…)
b) manager – persoana fizică ce a câştigat concursul de management şi a
încheiat un contract de management cu autoritatea, în condiţiile prezentei ordonanţe
de urgenţă; managerul nu este funcţionar public, nu este angajat cu contract
individual de muncă şi nu are statut de funcţie de autoritate publică;
(…)”.
Instanţa de apel a constatat că, la data comiterii ultimului act

material al infracţiunii, 10 aprilie 2008, inculpata își desfășura activitatea
în baza contractului de management nr. 14 din 22 februarie 2008,
încheiat cu primarul general al municipiului Bucureşti în baza Ordo-
nanţei Guvernului nr. 26/2005 privind managementul instituţiilor
publice de cultură (aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr. 114/2006)1, ce era asimilat contractului individual de muncă pe
perioadă nedeterminată2.
Calitatea de manager a fost dobândită prin încheierea contractului
de management nr. 14.1 din data de 5 martie 2009, în baza Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr. 189/2008.
Instanţa supremă a interpretat că, prin modificările legislative
intervenite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2013, intenţia
legiuitorului a fost aceea de a acorda beneficiul prevăzut de textul legal
[art. 28 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 189/2008]
persoanelor fizice care erau manageri, care au câştigat un concurs de
management cu autoritatea şi au încheiat un contract de management, şi
nu un contract individual de muncă, cum este cazul inculpatei care, pe
parcursul derulării activităţii infracţionale (5 decembrie 2006 – 10 aprilie
2008), a deţinut funcţia de director, fiind angajată în baza unor contracte
individuale de muncă încheiate în mod succesiv şi, respectiv, în baza unui
contract de management asimilat contractului individual de muncă.
S-a mai arătat că, pe parcursul derulării activităţii infracţionale,
inculpata a deţinut funcţia de director al Circului ,,GLOBUS”, funcţionar
public, fiind angajată în baza unor contracte individuale de muncă
încheiate cu angajatorul Primăria Municipiului Bucureşti, astfel încât,
1 Ordonanţa Guvernului nr. 26/2005 a fost abrogată prin Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de

cultură.
2 Art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2005 prevedea:
,,(1) În vederea asigurării eficienţei activităţii instituţiilor publice de cultură şi a

continuităţii actului managerial, angajarea directorilor generali sau a directorilor,
după caz, denumiţi în continuare conducătorii instituţiilor publice de cultură, din
cadrul instituţiilor publice de cultură, se face prin contract de management, pe baza
unui concurs de proiecte de management.
(2) Contractul de management prevăzut la alin. (1) este asimilat contractului
individual de muncă pe perioadă nedeterminată şi se încheie cu ordonatorul principal
de credite al autorităţii publice în subordinea sau sub autoritatea căreia funcţionează
instituţia publică de cultură.
(…)”.
pentru acea perioadă, nu-i sunt aplicabile dispoziţiile privind managerii

instituţiilor publice de cultură.
C. Administraţia publică locală

C.I. Complicitate la infracţiunea de conflict de interese
C.I.1. Funcţionar public în cadrul primăriei, desemnat manager de
proiect finanţat cu fonduri europene. Formularea propunerii de angajare a
surorii sale în cadrul echipei de proiect şi semnarea contractului individual
de muncă încheiat de aceasta cu unitatea administrativ-teritorială. Eroare
de drept penal – pregătirea şi experienţa profesională în domeniu, precum
şi atribuţiile de serviciu îndeplinite într-o perioadă îndelungată de timp.
Complicitate la infracţiunea de conflict de interese
(Jud. Iaşi, sent. pen. nr. 2072/2014, definitivă prin neapelare)
Prin sentinţa penală nr. 2072/2014, definitivă prin neapelare,

Judecătoria Iaşi a dispus condamnarea inculpatei manager de proiect la
pedeapsa de 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii
exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 2 ani,
pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese prevăzută în art. 301
alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., reţinându-se și dispoziţiile
art. 75 alin. (2) raportat la art. 76 din acelaşi cod referitoare la
circumstanţele atenuante judiciare și efectele acestora.
Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus condamnarea celei de-a doua
inculpate, sora sa, la pedeapsa de 8 luni închisoare şi pedeapsa
complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcţie
publică pe o perioadă de 2 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de
complicitate la conflict de interese prevăzută în art. 48 alin. (1) C. pen.
raportat la art. 301 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 din acelaşi cod,
reţinându-se și dispoziţiile art. 75 alin. (2) raportat la art. 76 din acelaşi
cod.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen., în cazul ambelor inculpate instanţa a
dispus amânarea aplicării pedepsei principale şi a pedepsei comple-
mentare a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe
un termen de supraveghere de 2 ani, impunând totodată respectarea
măsurilor de supraveghere prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. a) - e) C. pen.
În fapt s-a reţinut că, în luna decembrie 2009, în calitate de funcţio-
nar public cu funcţie de conducere în cadrul Primăriei Municipiului I.,
desemnată prin dispoziţia primarului municipiului I. ca manager de
proiect în cadrul proiectului eGOS (Servicii de e-orientare şi e-guvernare)

– contract de grant finanţat cu fonduri europene –, inculpata a efectuat
demersurile şi a întocmit actele necesare, inclusiv semnarea contractului
de muncă, fapt ce a avut ca rezultat angajarea celei de-a doua inculpate
(sora sa) pe postul de ,,practician consiliere vocaţională”, persoană care a
fost plătită pentru activitatea prestată în cadrul proiectului cu suma de
36.066 lei.
În sarcina inculpatei surori s-a reţinut comiterea faptei de compli-
citate la infracţiunea de conflict de interese, constând în aceea că, în luna
decembrie 2009, în baza unei înţelegeri prealabile şi cunoscând calitatea
de funcţionar public cu funcţie de conducere a inculpatei manager de
proiect, a acceptat angajarea sa pe postul de „practician consiliere voca-
ţională” în cadrul proiectului mai sus menţionat, prin aceasta înlesnind
săvârşirea infracţiunii de conflict de interese de către inculpata manager.
Instanţa a reţinut că activitatea inculpatei manager de proiect pri-
vind angajarea surorii sale a avut un rol determinant, relevat de următoa-
rele împrejurări: a întocmit referatul prin care solicita conducerii unităţii
administrativ-teritoriale angajarea surorii sale în cadrul programului; a
semnat contractul de muncă şi statele de plată.
S-a constatat că activităţile prealabile implementării proiectului au
fost desfăşurate în calitate de funcţionar public, respectiv şef Serviciu
informatizare, iar activităţile ulterioare au fost desfăşurate de către
aceasta în baza actului administrativ de dispoziţie emis de către primar,
ceea ce conferă inculpatei calitatea de subiect activ al infracţiunii de
conflict de interese.
În ceea ce o priveşte pe inculpata complice, instanţa a apreciat că, în
condiţiile în care aceasta cunoştea calitatea de funcţionar public a
inculpatei manager de proiect (sora sa), prin acceptarea angajării sale a
înlesnit activitatea inculpatei care, prin întocmirea documentaţiei nece-
sare, a participat la încheierea contractului de muncă, fiind astfel într-o
situaţie de conflict de interese.
S-a reţinut că este lipsit de relevanţă faptul că, anterior punerii în
executare a proiectului, persoanele nominalizate să desfășoare activităţi
în cadrul acestui proiect, printre care şi inculpata complice, au fost
acceptate de Comisia Europeană. Aceasta în condiţiile în care instituţia
europeană nu trebuia să verifice dacă eventualele legături de rudenie între
persoanele care au făcut propunerea şi cele recomandate încalcă sau nu
legislaţia penală a statului român.
Cu privire la incidenţa erorii de drept penal, instanţa a considerat că

în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 30 C. pen., întrucât, pentru a
opera cauza de neimputabilitate, este necesar ca eroarea de drept penal
să fie invincibilă, adică să existe o imposibilitate absolută de a lua
cunoştinţă de legea penală, împrejurare ce nu a fost probată de către
inculpate şi nici nu a fost identificată în speţă de către instanţă. În plus,
s-a apreciat că inculpata manager de proiect nu s-a aflat într-o asemenea
eroare la momentul comiterii faptei, pregătirea şi experienţa sa
profesională în domeniu, precum şi atribuţiile de serviciu îndeplinite
într-o perioadă îndelungată de timp, permiţându-i să cunoască şi să
înţeleagă exact care este cadrul legal în care trebuia să-şi desfăşoare
activitatea, inclusiv prin raportare la rigorile legii penale.
C.I.2. Primar. Îndeplinirea unui act prin care s-au realizat în mod
indirect foloase patrimoniale pentru soţia sa – închirierea unui spaţiu aflat
în domeniul public al comunei. Lege penală mai favorabilă. Infracţiunea de
conflict de interese nu presupune îndeplinirea defectuoasă a unui act.
Complicitate la infracţiunea de conflict de interese. Fapta săvârșită de
complice nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Individualizarea pedepsei
(Jud. Zărnești, sent. pen. nr. 130/2015, definitivă prin dec. pen.
nr. 484/2016 a C. Ap. Brașov)

nr. 484/2016 a Curţii de Apel Brașov, Judecătoria Zărnești a hotărât
pentru inculpatul primar de comună pedeapsa de 1 an închisoare pentru
săvârșirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzută în art. 301
alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., precum și a art. 396 alin. (10)
C. pr. pen. privind procedura în cazul recunoaşterii învinuirii.
În baza art. 17 alin. (2) C. pr. pen. raportat la art. 83 C. pen., instanţa
a amânat aplicarea pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 2
ani.
În baza art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.,
aceeași instanţă a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă comple-
mentară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în
orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul
autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani (această pedeapsă urmând să se
aplice doar în caz de revocare sau anulare a amânării pedepsei).
Deopotrivă, în baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a),
b) C. pen., a interzis exercitarea acelorași drepturi, cu titlu de pedeapsă
accesorie, de la rămânerea definitivă a sentinţei și până la executarea sau
considerarea ca executată a pedepsei principale (această pedeapsă
urmând să se aplice doar în caz de revocare sau anulare a amânării
pedepsei).
Totodată, instanţa de fond a stabilit ca inculpatul să respecte măsu-
rile de supraveghere prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. a) – e) C. pen.
În fine, în baza art. 85 alin. (2) lit. j) C. pen., a obligat inculpatul să nu
ocupe funcţia de primar pe o perioadă de 2 ani, calculată de la data
rămânerii definitive a hotărârii.
Dimpotrivă, în baza art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1)
C. pr. pen., art. 19 din Legea nr. 255/2013 și art. 181 C. pen., instanţa a
dispus achitarea coinculpatei, soţia primarului, pentru săvârșirea
infracţiunii de complicitate la conflict de interese prevăzută în art. 26
C. pen. din 1969 raportat la art. 2531 alin. (1) din același cod cu aplicarea
art. 5 C. pen., considerând că fapta săvârșită nu prezintă gradul de pericol
social al unei infracţiuni.
În temeiul art. 181 alin. (3) raportat la art. 91 lit. c) C. pen. din 1969
cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 19 din Legea nr. 255/2013, instanţa a
aplicat coinculpatei sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii în
cuantum de 500 lei.
Apelurile procurorului și ale inculpatului primar de comună au fost
respinse ca nefondate.
Situaţia de fapt reţinută în cauză: la data de 26 septembrie 2011, în
calitate de unic asociat și administrator al societăţii N.Y.P.M. SRL și în
baza unei înţelegeri prealabile cu soţul său, coinculpatul, ce îndeplinea
funcţia de primar al comunei P.M., inculpata a solicitat primăriei
închirierea unui spaţiu de 15 mp situat în clădirea dispensarului
veterinar din comuna P.M., judeţul B., care făcea parte din domeniul
public al comunei. Inculpatul primar a dispus convocarea ședinţei
extraordinare a consiliului local, în care a fost aprobată închirierea
spaţiului respectiv către societatea N.Y.P.M. SRL La 4 ianuarie 2012, în
exercitarea atribuţiilor de primar, inculpatul a semnat contractul de
închiriere, locatar fiind societatea N.Y.P.M. SRL.
Instanţa a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile laturii obiective a
infracţiunii de conflict de interese în cazul inculpatului primar –
elementul material constă în îndeplinirea unui act, respectiv semnarea
contractului de închiriere, în condiţiile în care acesta a avut posibilitatea
să-și delege atribuţiile, conform art. 57 alin. (2) din Legea administraţiei
publice locale nr. 215/20011, cu modificările și completările ulterioare2.
Prin încheierea actului juridic au fost realizate, în mod indirect, foloase
patrimoniale pentru soţia sa, constând în dreptul de folosinţă asupra
spaţiului închiriat obţinut de societatea la care aceasta era unic asociat și
administrator. Nu a prezentat relevanţă dacă folosul patrimonial a fost
gratuit sau cu titlu oneros și nici dacă a fost sau nu just.
S-a arătat că infracţiunea de conflict de interese nu presupune
îndeplinirea defectuoasă a unui act, ci îndeplinirea firească a unei atribuţii
de serviciu, situaţia premisă a infracţiunii fiind aceea ca funcţionarul
public să aibă abilitarea legală de a îndeplini actul. Or, potrivit art. 61
alin. (2) din Legea nr. 215/2001, primarul avea obligaţia de a asigura
punerea în executare a hotărârilor consiliului local, astfel încât inculpatul
avea atribuţia de a încheia contractul de închiriere.
Inculpatul avea calitatea de funcţionar public, în raport cu puterile
sale administrative la nivel local, în lumina dispoziţiilor art. 175 alin. (1)
lit. b) C. pen., conform cărora este funcţionar public și persoana care, cu
titlu permanent sau temporar, cu sau fără remuneraţie, exercită o funcţie
de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură.
Sub aspect subiectiv, instanţa a stabilit că inculpatul a comis fapta cu
intenţie directă, deoarece a avut reprezentarea consecinţelor acesteia
asupra relaţiilor de serviciu.
Legea penală mai favorabilă a fost considerată a fi noul Cod penal, pe
motiv că vechile dispoziţii prevedeau interzicerea dreptului de a ocupa
funcţia publică pe durată maximă.
În ceea ce privește fapta beneficiarului indirect al folosului patri-
monial, coinculpata, instanţa a apreciat că întrunește elementele consti-
tutive ale complicităţii la infracţiunea de conflict de interese, întrucât
aceasta a semnat contractul de închiriere, în calitate de unic asociat și
administrator al societăţii N.Y.P.M. SRL, înlesnind astfel comiterea
infracţiunii de către autor – soţul său.
Dispoziţiile Codului penal din 1969 au fost considerate mai favo-
rabile, întrucât prevedeau posibilitatea achitării în condiţiile în care fapta
nu prezenta gradul de pericol social al unei infracţiuni.
1Republicată în M. Of. nr. 123 din 20 februarie 2007.

2 Potrivit art. 57 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, viceprimarul este subor-
donat primarului şi înlocuitorul de drept al acestuia, care îi poate delega atribuţiile
sale.
La individualizarea sancţiunii aplicate inculpatului, instanţa a avut în

vedere lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră, faptul că unitatea
administrativ-teritorială are la dispoziţie mai multe spaţii care nu sunt
închiriate și nu există solicitări de închiriere, potenţialul economic redus
al spaţiului închiriat, chiria lunară rezonabilă. Pe de altă parte, a apreciat
că trebuie să acorde relevanţă gravităţii în concret a faptei și să aplice
pedeapsa închisorii, având în vedere că, prin favorizarea soţiei, s-a creat
impresia publică a unui abuz de putere, fapta fiind astfel încadrată în
fenomenul periculos al corupţiei.
C.II. Contracte de concesiune/închiriere a unor imobile aflate în

proprietatea publică sau privată a unităţii administrativ-teritoriale
C.II.1. Primar. Participare la luarea deciziei de repartizare a unei
locuinţe construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (în continuare
denumită A.N.L.) în propriul beneficiu. Închirierea unei locuinţe către
viceprimar, din partea căruia beneficiase anterior de un folos, respectiv
aprobarea propriului contract de închiriere. Tipicitate
(Jud. Caransebeș, sent. pen. nr. 391/2015, definitivă prin dec. pen.
nr. 215/2016 a C. Ap. Timișoara)
Prin sentinţa penală nr. 391/2015 a Judecătoriei Caransebeș,

definitivă prin decizia penală nr. 215/2016 a Curţii de Apel Timișoara, în
baza art. 396 alin. (10) C. pr. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului,
primar de oraș, la pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru comiterea
infracţiunii de conflict de interese în formă continuată prevăzută în
art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același
cod şi art. 5 C. pen.
În urma contopirii cu pedepsele aplicate prin sentinţa penală
nr. 74/2013 a Tribunalului Arad, definitivă prin decizia penală nr.
147/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, instanţa a dat spre executare
pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.
În esenţă, situaţia de fapt reţinută în cauză a fost următoarea:
În anul 2010, A.N.L. a predat către Consiliul Local al Oraşului O.-R.
obiectivul de investiţii cu 14 unităţi locative, situat în oraşul O.-R., fiind
constituită comisia de distribuire a apartamentelor și de încheiere a
contractelor de închiriere, al cărei președinte era inculpatul, în calitate de
primar al orașului.
Inculpatul a decis încheierea cu sine însuși a unui contract de închi-

riere pentru unul dintre aceste apartamente, în pofida faptului că nu
îndeplinea condiţiile legale, iar martora B., cea care a redactat actul
juridic, i-a atras atenţia asupra acestei nereguli.
Din partea primăriei, contractul a fost semnat de către contabilul-șef,
consilierul juridic și viceprimar, în locul inculpatului.
În același timp, la 29 octombrie 2010, și viceprimarul a formulat
cerere de atribuire a unei locuinţe A.N.L., contractul de închiriere fiind
încheiat la data de 30 decembrie 2010, între Primăria O.-R., în calitate de
proprietar, reprezentată prin primar, şi viceprimarul orașului, în calitate
de chiriaş, având ca obiect un apartament în suprafaţă de 45,57 metri
pătraţi (în continuare mp), cu o chirie lunară de 123,38 lei.
Instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale
infracţiunii de conflict de interese în formă continuată, chiar dacă
inculpatul a acţionat cu intenţia de a crea o aparenţă de legalitate, întrucât
acesta, în exercitarea atribuţiilor de primar, a participat la luarea deciziei
de închiriere a unei locuinţe A.N.L. în propriul beneficiu și a semnat un
contract de închiriere similar în favoarea viceprimarului, din partea căruia
beneficiase anterior de un folos – constând în încheierea contractul de
închiriere nr. 11142 din 9 noiembrie 2010, în care inculpatul figura drept
locatar.
C.II.2. Primar. Concesionarea/închirierea unor terenuri aflate în

proprietatea publică sau privată a unităţii administrativ-teritoriale în
favoarea unor societăţi comerciale al căror asociat şi unic administrator
era fiul său. Momentul consumării infracţiunii. Lipsa de relevanţă a
faptului că inculpatul nu avea cunoştinţe juridice ori actele în cauză au fost
semnate în prealabil de consilierul juridic al primăriei şi de secretarul
instituţiei
(Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, S. pen., sent. pen. nr. 577/2014,
definitivă prin Dec. nr. 101/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Prin sentinţa penală nr. 577/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

– Secţia penală a dispus condamnarea inculpatului, deputat în
Parlamentul României, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru
săvârșirea infracţiunii de conflict de interese prevăzută în art. 2531
alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod
(9 acte materiale) în referire la art. 5 C. pen.
Instanţa de fond a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii

exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii
elective publice, a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul
autorităţii de stat și a dreptului de a ocupa funcţia de primar ori de a
desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul
pentru săvârşirea infracţiunii, toate pe o durată de 10 ani, în baza art. 64
lit. a) teza a II a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969. Inculpatului i s-a mai aplicat
și pedeapsa accesorie cu același conţinut.
În baza art. 861 C. pen. din 1969 în referire la art. 5 C. pen., s-a dispus
suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpa-
tului pe o durată de 7 ani şi 6 luni, instanţa stabilind măsurile de supra-
veghere prevăzute la art. 863 alin. (1) lit. a) – d) C. pen. din 1969.
Prin Decizia penală nr. 101/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
Completul de 5 judecători a admis apelul inculpatului, a redus pedeapsa
principală la 1 an şi 10 luni închisoare şi a înlăturat pedeapsa comple-
mentară, efect al reducerii pedepsei principale sub limita minimă de 2
ani, limită ce era impusă de art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. din 1969.
În esenţă, instanţa a reţinut că, în perioada anilor 2008-2012, la
diferite intervale de timp şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale,
în calitate de primar al municipiului P. – la data sesizării instanţei fiind
deputat în Parlamentul României –, inculpatul a încheiat un număr de 9
contracte de concesiune/închirere a unor terenuri aflate în proprietatea
publică sau privată a unităţii administrativ-teritoriale, precum şi acte
adiţionale la asemenea contracte, concesionar/locatar fiind două
societăţi al căror asociat şi unic administrator era fiul său.
Prin actele îndeplinite, inculpatul a asigurat foloase patrimoniale
pentru fiul său, constând în dreptul de folosinţă asupra terenurilor
respective – concesiunea viza terenul pe care se afla cabinetul medical al
fiului inculpatului, construcţiile adiacente şi spaţiul de parcare necesar,
iar contractele de închiriere aveau ca obiect suprafeţe de teren pe care
urmau să fie amplasate panouri publicitare referitoare la acelaşi cabinet
medical. Primăria Municipiului P. a încasat sume infime de la cele două
societăţi aparţinând fiului inculpatului, de ordinul a câteva zeci de lei pe
an, redevenţele fiind stabilite în cuantum minim, preferenţial.
Instanţa a mai reţinut că fiecare dintre contractele încheiate consti-
tuie acte materiale distincte ale infracţiunii continuate de conflict de
interese, atât timp cât acestea au produs efecte juridice diferite sau pe
durate diferite. S-a menţionat că nu are relevanţă dacă au fost încheiate
cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, întrucât legea penală
sancţionează conduita făptuitorului care, prin exercitarea atribuţiilor ce-i
reveneau, a determinat obţinerea unor foloase materiale de către o rudă

de gradul I. Într-o asemenea ipoteză, s-a apreciat că inculpatul avea
obligaţia să se abţină de la îndeplinirea actului, pentru a elimina
posibilitatea obţinerii unor foloase materiale de către rude ca urmare a
manifestării sale de voinţă.
În privinţa celei de-a doua condiţii a laturii obiective a infracţiunii de
conflict de interese, aceea ca prin îndeplinirea actelor incriminate să se
realizeze un folos patrimonial în beneficiul uneia dintre persoanele
menţionate de lege, instanţa a precizat că această cerinţă a laturii
obiective, ce condiţionează consumarea infracţiunii de conflict de
interese, nu afectează natura acesteia, care rămâne una de pericol, fiind
fără relevanţă dacă folosul material procurat beneficiarilor este sau nu
dublat şi de prejudicierea patrimoniului instituţiei în care-şi desfăşoară
activitatea făptuitorul.
Din această perspectivă, s-a arătat că nu prezintă interes dacă
nivelul redevenţei (în cazul contractului de concesiune) sau al chiriei (în
cazul contractelor de închiriere) a fost sau nu acelaşi cu cel practicat în
relaţia cu alţi terţi contractanţi, căci beneficiul realizat de fiul inculpatului,
prin intermediul societăţilor reprezentate, nu se traduce în plata unor
sume de bani stabilite în mod preferenţial, ci în obţinerea unui drept de
concesiune ori, după caz, de folosinţă asupra unor suprafeţe de teren din
domeniul public sau privat al unităţii administrativ-teritoriale repre-
zentate de către inculpat, în urma exercitării de către acesta a atribuţiilor
de serviciu.
Tot astfel, s-a mai apreciat că este lipsit de relevanţă dacă exerci-
tarea respectivelor drepturi de concesiune ori de folosinţă s-a tradus
ulterior şi în beneficii de ordin pecuniar în patrimoniul celor două
societăţi (sporirea cifrei de afaceri ori a beneficiului realizat după
amplasarea panourilor publicitare sau a folosirii terenurilor concesionate
aferente cabinetului medical), întrucât infracţiunea s-a consumat în
momentul în care dreptul de folosinţă ori, după caz, de concesiune asupra
terenurilor prevăzute în contract a intrat în patrimoniul societăţilor al
căror reprezentant era fiul inculpatului. Sub acest aspect, instanţa a
analizat apărarea referitoare la neexecutarea contractului de concesiune
şi a concluzionat că această susţinere, bazată pe lipsa menţiunilor din
cartea funciară, nu este reală, întrucât beneficiarul contractului a achitat
redevenţa anuală de 219 euro în perioada anilor 2010-2012, ceea ce
echivalează cu executarea contractului.
Pe latură subiectivă, instanţa a constatat că inculpatul a acţionat cu

intenţie directă, cunoscând că societăţile beneficiare ale contractelor
încheiate aparţineau fiului său, fiind astfel pe deplin conştient că prin
actele îndeplinite de el în calitate de primar societăţile în cauză vor
dobândi un folos material sub forma dreptului de folosinţă sau, după caz,
de concesiune asupra unor terenuri din proprietatea publică a
municipiului P.
În acest context, s-a arătat că este lipsit de relevanţă dacă inculpatul
a urmărit obţinerea unor câştiguri de către societăţile fiului său sau doar
a acceptat producerea unei asemenea urmări, căci din punct de vedere
subiectiv infracţiunea de conflict de interese se poate comite atât cu
intenţie directă, cât şi cu intenţie indirectă.
Împrejurările că inculpatul nu avea cunoştinţe juridice ori actele în
cauză au fost semnate în prealabil de consilierul juridic al primăriei şi de
secretarul instituţiei nu au prezentat importanţă în stabilirea vinovăţiei
inculpatului, pe motiv că nimeni nu se poate prevala de necunoaşterea
legii pentru a justifica încălcarea ei, iar semnarea de către primar a unor
acte juridice presupune asumarea conţinutului acestora, după o analiză
proprie, și aceasta chiar în condiţiile invocate de inculpat în apărare,
respectiv că ar fi fost obligat să încheie acele contracte, întrucât existau
hotărâri ale consiliului local prin care se dispunea în acest sens ori acte
justificative şi documentaţii favorabile.
S-a făcut referire în acest sens și la probele testimoniale adminis-
trate în cauză, acestea relevând faptul că inculpatul a fost atenţionat
asupra stării de incompatibilitate în care se găsea, ca iniţiator al pro-
iectului de hotărâre vizând concesionarea unei suprafeţe de teren în
favoarea societăţii reprezentate de fiul său. Deși rezulta că inculpatul a
retras proiectul de pe ordinea de zi a consiliului local, instanţa totuși a
avut în vedere şi alte circumstanţe faptice obiective care au pus în
evidenţă intenţia sa, respectiv împrejurarea că acel proiect a fost
reintrodus după doar câteva luni de către un consilier local, la solicitarea
inculpatului, precum și faptul că inculpatul a aprobat raportul întocmit de
Compartimentul patrimoniu şi contracte din cadrul Primăriei Munici-
piului P., care era favorabil concesionării terenului în beneficiul societăţii
la care asociat era fiul său, act în lipsa căruia nu se putea întocmi
proiectul de hotărâre de către consiliul local.
C.II.3. Primar. Conflict de interese în legătură cu încheierea unui

contract de concesiune a unui teren către o societate al cărei unic asociat şi
administrator era fiica sa. Lipsa de relevanţă a legalităţii activităţii sale
Prin sentinţa penală nr. 69/2014, definitivă prin Decizia penală

nr. 200/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie – Secţia penală, Curtea
de Apel Bucureşti a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa
amenzii penale în cuantum de 2.000 lei, pentru săvârșirea infracţiunii
de conflict de interese prevăzută în art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969
cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. e) şi art. 63 alin. (1) din
același cod.
În fapt s-a reţinut că, în calitate de primar al comunei C., inculpatul a
semnat dispoziţia de constituire a comisiei de licitaţie, a aprobat docu-
mentaţia de atribuire şi, ulterior, a semnat contractele de concesiune
nr. 1851 din 5 octombrie 2010 şi nr. 1617 din 4 octombrie 2011 (acesta
din urmă fiind prelungirea contractului iniţial), încheiate între primărie,
în calitate de concedent, şi societatea ,,A.P.” SRL, în calitate de conce-
sionar, realizându-se astfel, în mod indirect, un folos material pentru fiica
sa, rudă de gradul I, asociat unic şi administrator al SC ,,A.P.” SRL –
dreptul de folosinţă asupra unui teren în suprafaţă de 52.430 mp.
Contractele de concesiune aveau ca obiect înfiinţarea unor sere
pentru legumicultură, care nu s-au realizat.
Elementul material reţinut de instanţă a constat în participarea la
luarea deciziei prin care ruda sa de gradul I a obţinut un folos material
(dreptul de exploatare asupra terenului), prin dispoziţia dată de inculpat
cu privire la întrunirea comisiei de licitaţie şi, ulterior, semnarea
contractelor de concesiune.
Curtea de Apel Bucureşti nu a reţinut apărarea inculpatului, care,
negând constant săvârşirea faptei, a susţinut că era singura persoană
care putea semna atât dispoziţia de constituire a comisiei de licitaţie, cât
şi contractele de concesiune, şi a invocat caracterul pozitiv al acestor acte
pentru comună; deopotrivă, a menţionat că inculpatului nu i se repro-
șează deficitara activitate cu privire la modul în care s-au încheiat con-
tractele de concesiune, astfel încât toate înscrisurile depuse de inculpat
referitoare la legalitatea activităţii sale au fost considerate irelevante.
Instanţa a precizat că ceea ce se impută inculpatului este doar cu-
noaşterea împrejurării că o societate administrată de ruda sa de gradul I,
fiica sa, a participat la licitaţie şi a încheiat unul dintre contractele de

concesiune, ceea ce a conferit acesteia un folos, respectiv dreptul de
concesiune asupra terenului.
S-a concluzionat că prin simpla participare la licitaţie a societăţii
administrate de fiica primarului se înlătură caracterul de obiectivitate şi
transparenţă care trebuie să caracterizeze toate actele semnate de
primar în exercitarea funcţiei.
C.II.4. Consilier local. Participare la luarea deciziei de aprobare a

scoaterii la licitaţie publică, în vederea concesionării, a unei suprafeţe de
pășune, în scopul obţinerii ulterioare a dreptului de concesionare de către
asociaţia crescătorilor de animale al cărei reprezentant era. Foloase patri-
moniale constând în subvenţii din partea Agenţiei de Plăţi și Intervenţie
pentru Agricultură. Legătura de cauzalitate între actul îndeplinit și folosul
patrimonial obţinut pentru sine
(C. Ap. Bacău, sent. pen. nr. 125/2013, definitivă prin Dec.
a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie – Secţia penală, Curtea de Apel Bacău a
dispus condamnarea inculpatului consilier local la pedeapsa de 6 luni
închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese prevăzută
în art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969, cu suspendarea condiţionată a
executării pedepsei, conform dispoziţiilor art. 81 din același cod.
În fapt s-a reţinut că, în calitate de consilier local al comunei B.,
judeţul N., în şedinţa consiliului local din data de 31 ianuarie 2012,
inculpatul a votat proiectul de hotărâre privind aprobarea scoaterii la
licitaţie publică, în vederea concesionării, a suprafeţei de 400,66 hectare
(în continuare ha) păşune, iar la licitaţia organizată la data de 20
februarie 2012, inculpatul a participat în calitate de reprezentant al
Asociaţiei crescătorilor de animale T., câştigând în numele asociaţiei
dreptul de concesionare pentru suprafaţa de 71,90 ha păşune; în baza
contractului de concesiune, asociaţia a obţinut de la Agenţia de Plăţi și
Intervenţie pentru Agricultură subvenţii în valoare de 33.618 lei.
În cauză s-a reţinut existenţa legăturii de cauzalitate între actul
îndeplinit de inculpat și folosul patrimonial obţinut pentru sine, chiar
dacă acesta nu a participat la luarea deciziilor ulterioare, prin care fusese
acordat dreptul de concesiune în mod individual, în urma licitaţiilor
publice, având în vedere că din probele administrate a rezultat că a

acţionat cu intenţia de a procura un folos material asociaţiei pe care o
reprezenta.
Inculpatul s-a apărat invocând următoarele împrejurări: la data
licitaţiei şi discutării proiectului de hotărâre din 31 ianuarie 2012 nu era
preşedintele asociaţiei, fiind ales după această dată; consilierul local nu
poate avea calitatea de funcţionar public, existând incompatibilitate între
funcţia de consilier local şi aceea de funcţionar public; asociaţia crescă-
torilor de animale este o asociaţie nonprofit, iar el nu a urmărit obţinerea
unui folos material; a participat la licitaţie pentru creşterea veniturilor
bugetare ale comunei, neputându-se considera că a comis fapta de
Instanţa a stabilit că inculpatul are calitatea de funcţionar public, în
raport cu dispoziţiile art. 147 alin. (1) C. pen. din 1969, conform cărora
prin funcţionar public se înţelegea orice persoană care exercita
permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum fusese învestită, o
însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi
dintre cele la care se referea art. 145 C. pen. din 1969. Prin urmare – în
același mod se raţionează și în prezent prin raportare la dispoziţiile
noului Cod penal –, consilierul local îşi exercită atribuţiile în serviciul
consiliului local care funcţionează ca autoritate a administraţiei publice
locale, rezolvând treburile publice din comune, oraşe şi municipii, în
condiţiile legii.
Analizând latura obiectivă a infracţiunii, instanţa a făcut referire la
dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale
nr. 215/2001, potrivit cărora nu poate lua parte la deliberare şi la
adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie,
afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes
patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local. În speţă s-a
constatat că inculpatul avea un interes patrimonial în problema supusă
dezbaterii, în condiţiile în care participase deja în cursul anului 2011, în
calitate de reprezentant al Asociaţiei crescătorilor de animale T., la
arendarea unei suprafeţe de păşune (contract valabil la momentul
dezbaterii transformării arendei în concesiune), păstrându-şi calitatea şi
în cursul anului 2012.
Folosul material obţinut s-a circumscris tocmai la suma de 33.618 lei
pe care Asociaţia crescătorilor de animale T. a obţinut-o drept subvenţie
de la Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură, sumă ce a fost
cheltuită în folosul asociaţiei, beneficiar direct fiind şi inculpatul, în
calitate de membru. Totodată, instanţa a mai constatat și faptul că, la data

desfăşurării licitaţiei, inculpatul exercita în fapt atribuţiile de preşedinte,
formulând, în această calitate, cererea prin care a solicitat înscrierea la
licitaţie.
C.II.5. Consilier local. Participare la luarea deciziei de concesionare,

prin încredinţare directă, a unei suprafeţe de teren către o societate la care
era asociat împreună cu soţul, acesta fiind şi administrator. Elementul
materialal infracţiunii
(Jud. Sinaia, sent. pen. nr. 59/2014, definitivă prin dec. pen.
nr. 1065/2014 a C. Ap. Ploieşti)

nr. 1065/2014 a Curţii de Apel Ploiești, Judecătoria Sinaia a dispus
condamnarea inculpatei consilier local la pedeapsa de 4 luni închisoare
pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese prevăzută în
art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea pedepsei accesorii
prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din acelaşi cod,
executarea pedepsei fiind suspendată condiţionat pe un termen de
încercare de 3 ani. În cauză s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 396
alin. (10) raportat la art. 375 alin. (1) şi (2) C. pr. pen. privind procedura
în cazul recunoaşterii învinuirii.
Din probele administrate în cauză a rezultat că, în calitate de con-
silier local al oraşului B., inculpata a participat la şedinţa ordinară a consi-
liului local din data de 19 mai 2008, ocazie cu care a votat concesionarea,
prin încredinţare directă, a unei suprafeţe de teren către societatea ,,G.D.”
SRL, societate la care era asociată împreună cu soţul, acesta fiind şi
administrator.
Consiliul local fusese convocat de primarul oraşului B., iar proiectul
vizând concesionarea terenului era menţionat pe ordinea de zi a şedinţei
consiliului, avizele comisiilor de specialitate fiind favorabile. Toţi cei 14
consilieri prezenţi au votat favorabil concesionării terenului către
societatea ,,G.D.” SRL, printre care şi inculpata.
Prin Hotărârea nr. 46/2008, Consiliul Local al Oraşului B. a aprobat
concesionarea, prin încredinţare directă, a terenului în suprafaţă de 1920
mp, aferent cabanei G.D., către societatea ,,G.D.” SRL, reprezentată de
administrator, soţul inculpatei, preţul concesiunii fiind de 10 euro/mp,
pe o durată de 49 de ani. Ulterior, între Primăria Oraşului B. şi societatea
,,G.D.” SRL, reprezentată de soţul inculpatei, a fost încheiat contractul de

concesiune nr. 43/2059/5377 din 14 august 2008.
Instanţa a reţinut că elementul material al infracţiunii constă în
acţiunea de participare la luarea deciziei de concesionare a terenului –
condiţie esenţială pentru încheierea contractului, prin care s-a realizat, în
mod indirect, un folos patrimonial pentru sine şi soţul său, forma de
vinovăţie fiind intenţia directă.
C.II.6. Consilier local. Conflict de interese cu prilejul încheierii unor

contracte de închiriere între o societate aparţinând consiliului local şi o
societate al cărei asociat şi unic administrator era consilierul local.
Infracţiunea subzistă și atunci când aceste din urmă calităţi au fost
deţinute de soţul alesului local.
(Jud. Piatra-Neamţ, sent. pen. nr. 438/2014, definitivă prin dec. pen.
nr. 1144/2015 a C. Ap. Bacău)

nr. 1144/2015 a Curţii de Apel Bacău, Judecătoria Piatra-Neamţ a dispus
condamnarea inculpatului consilier local la pedeapsa de 6 luni închisoare
pentru săvârșirea infracţiunii de conflict de interese prevăzută în art. 2531
alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi
art. 5 C. pen., precum şi la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru
săvârșirea infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută în art. 292 C. pen. din
1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.,
dispunând suspendarea condiţionată a pedepsei rezultante de 8 luni
închisoare.
În fapt, inculpatul a îndeplinit funcţia de consilier local în cadrul
Consiliului Local al Municipiului P.-N. şi, totodată, a deţinut calităţile de
asociat (împreună cu soţia sa) şi unic administrator al societăţii ,,A.S.” SRL.
În realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 15 decem-
brie 2008 – 23 iulie 2010, în calitate de consilier local şi mandatat să
reprezinte interesele societăţii ,,P.I.” SRL (societate la care consiliul local
era acţionar) în adunarea generală a asociaţilor şi în consiliul de adminis-
traţie, inculpatul a întocmit şi a semnat mai multe contracte de închiriere
între societatea aparţinând consiliului local şi societatea la care era asociat
şi unic administrator, obţinând astfel un folos material pentru sine şi soţia
sa, respectiv suma de 46.084,50 lei, obţinută prin derularea contractelor.
Cu ştiinţă, în scopul de a nu fi depistată starea de incompatibilitate pe

timpul exercitării mandatului de consilier local, în declaraţiile de interese
depuse la datele de 1 noiembrie 2010 şi 6 iunie 2011, inculpatul nu a
menţionat contractele încheiate de societatea sa cu alte patru societăţi la
care statul era acţionar.
Prin urmare, instanţa a statuat că sunt îndeplinite condiţiile tragerii
la răspundere penală pentru săvârșirea infracţiunii de conflict de interese,
mai cu seamă că inculpatul a încălcat și dispoziţiile art. 90 din Legea
nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de
afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările și comple-
tările ulterioare, potrivit cărora consilierii locali care au funcţia de
administrator, precum şi calitatea de asociat la societăţi cu capital privat
nu pot încheia contracte de prestări servicii cu societăţile înfiinţate de
consiliile locale respective; prevederile menţionate se aplică şi atunci când
aceste din urmă calităţi sunt deţinute de soţul alesului local.
C.II.7. Consilier judeţean, vicepreședinte al Comisiei de buget-finanţe.

Conflict de interese. Elemente constitutive. Subiect activ: consilier judeţean,
vicepreședinte al Comisiei de buget-finanţe. Latura obiectivă: participarea
la luarea unei decizii prin vot. Latura subiectivă: abandonarea deliberată a
intereselor colectivităţii în favoarea intereselor firmei administrate în fapt,
faţă de care s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani. Modalitate de
individualizare a executării pedepsei – în regim de detenţie. Legea penală
mai favorabilă
Fapta inculpatului care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în

calitate de consilier judeţean, a participat la luarea unei decizii privind
finanţarea din bugetul propriu al instituţiei a lucrărilor privind execuţia
unui proiect de către societatea pe care acesta o administra în fapt, decizie
prin care a obţinut un folos patrimonial atât pentru sine, cât și pentru
societatea administrată – persoană juridică cu care s-a aflat în raporturi
de muncă în ultimii 5 ani, fiind angajat în cadrul acesteia –, întruneşte
elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese prevăzută în
art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969 [în prezent art. 301 alin. (1) C. pen.] cu
aplicarea art. 5 C. pen.
Apărarea inculpatului, în sensul că votul său nu a fost decisiv în
adoptarea deciziei, nu are relevanţă din punctul de vedere al răspunderii
penale, prin acţiunea sa fiind încălcate relaţiile sociale privind protecţia
încrederii publice în activitatea funcţionarilor publici care, în mandatul lor,

trebuie să dea dovadă de imparţialitate şi să urmărească binele public.
(C. Ap. Alba Iulia, s. pen., dec. pen. nr. 412/2015).
Prin sentinţa penală nr. 2251/2014, pronunţată de Judecătoria Deva,

în dosarul nr. 7728/221/2014, inculpatul S.A. a fost condamnat la
pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de
interese, prevăzută în art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969. Instanţa a făcut
aplicarea art. 65 C. pen. din 1969 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza
a II-a, lit. b) şi lit. c) din același cod cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., pe o
perioadă de 10 ani. Totodată, a făcut aplicarea și a dispoziţiilor art. 71
alin. (1), (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi cu
referire la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în
fapt următoarele:
În perioada în care inculpatul S.A. a deţinut funcţia de consilier
judeţean, societatea ,,X” SRL a fost administrată în fapt exclusiv de acesta.
La data de 23 iulie 2010, inculpatul S.A., în calitate de consilier judeţean,
în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a participat la luarea unei decizii,
respectiv adoptarea hotărârii privind finanţarea din bugetul propriu al
instituţiei a lucrărilor suplimentare privind execuţia unui proiect de către
societatea ,,X” SRL – societate pe care o administra în fapt –, decizie prin
care a obţinut un folos pentru sine și pentru societate, persoană juridică cu
care s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani, fiind angajat în cadrul
acesteia.
În cursul urmăririi penale, inculpatul a negat comiterea faptei.
Sub aspectul conţinutului constitutiv al infracţiunii, instanţa a
constatat că elementul material al laturii obiective (verbum regens) s-a
realizat prin acţiunea inculpatului de participare, la data de 23 iulie 2010,
prin exercitarea votului, la procedura de adoptare a Hotărârii nr. 85 a
Consiliului Judeţean H., cu referire la anexa nr. 4 din aceasta, având ca
obiect finanţarea din bugetul propriu al instituţiei a lucrărilor
suplimentare privind execuţia unui proiect de către societatea ,,X” SRL, –
societate pe care inculpatul o administra în fapt –, decizie prin care a
obţinut un folos patrimonial de 259.226 lei, fără TVA, reprezentând
valoarea lucrărilor suplimentare, pentru sine şi pentru societate –
persoană juridică cu care s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani,
fiind angajat în cadrul acesteia –, cu toate că avea obligaţia legală de a se
abţine de la procedura de vot. Prin aceasta au fost încălcate relaţiile
sociale privind protecţia încrederii publice în activitatea funcţionarilor

publici care, în activitatea lor, trebuie să dea dovadă de imparţialitate şi
să urmărească binele public, şi nu interesele anumitor persoane, între
starea de pericol creată şi faptă existând o legătură de cauzalitate certă,
directă şi neîntreruptă.
Cu privire la folosul patrimonial de 259.226 lei, obţinut prin
comiterea faptei, instanţa a reţinut că, întrucât infracţiunea de conflict de
interese este o infracţiune de pericol, acest folos nu se înfăţişează sub
forma unui prejudiciu creat prin săvârşirea faptei, ci reprezintă o com-
ponentă a elementului material ce intră în conţinutul laturii obiective;
elementul material al laturii obiective presupune doar participarea
subiectului activ calificat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, la
adoptarea unei decizii prin care să se obţină, direct sau indirect, un folos
patrimonial de o altă persoană cu care subiectul activ s-a aflat în
raporturi de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat de
foloase de orice natură.
Sub aspectul laturii subiective s-a reţinut fără niciun dubiu vinovăţia
inculpatului sub forma intenţiei directe [art. 19 alin. (1) lit. a) C. pen. din
1969].
Potrivit dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele
măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor
publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi
sancţionarea corupţiei ,,prin conflict de interese se înţelege situaţia în care
persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un
interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa înde-
plinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi
altor acte normative.”.
Situaţiile care atrag existenţa conflictului de interese pentru con-
silierii judeţeni sunt prevăzute în art. 47 din Legea administraţiei publice
locale nr. 215/2001, republicată, cu referire la art. 77 din Legea
nr. 161/2003, acest ultim text de lege statuând: „Conflictele de interese
pentru preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene sau consilierii locali
şi judeţeni sunt prevăzute în art. 47 din Legea nr. 215/2001, cu modificările
şi completările ulterioare.” La rândul său, art. 47 din Legea nr. 215/20011
prevedea că:
,,(1) Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor
consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la
1 Art. 47 din Legea nr. 215/2011 a fost modificat prin Legea nr. 200/2015
(publicată în M. Of. nr. 555 din 27 iulie 2015).

gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă

dezbaterilor consiliului local.
(2) Hotărârile adoptate de consiliul local cu încălcarea dispoziţiilor
alin. (1) sunt nule de drept. Nulitatea se constată de către instanţa de
contencios administrativ. Acţiunea poate fi introdusă de orice persoană
interesată.”
Prevederi identice se regăsesc şi în Regulamentul de organizare şi
funcţionare al Consiliului Judeţean H. Astfel, art. 60 din Regulament
prevede: ,,(1) Nu poate lua parte la dezbaterea şi adoptarea hotărârilor
consilierul care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul
al patrulea, inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă
dezbaterii consiliului judeţean. (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1)
consilierii judeţeni sunt obligaţi să anunţe, la începutul dezbaterilor,
interesul personal pe care îl au. (3) Anunţarea intereselor personale,
neparticiparea la dezbateri şi abţinerea de la vot se consemnează, în mod
obligatoriu, în procesul-verbal al şedinţei. (4) Hotărârile adoptate de
consiliul judeţean, cu încălcarea dispoziţiilor alin. (1), sunt nule de drept.
Nulitatea se constată de către instanţa de contencios administrativ.
Acţiunea poate fi introdusă de orice persoană interesată.”1.
Și legislaţia europeană (art. 13 din Recomandarea nr. R (2000) 10 a
Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei) defineşte conflictul de
interese pentru funcţionarii publici, astfel cum s-a mai arătat.
Constatând că, din probele administrate în cauza penală, a rezultat,
dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta dedusă judecăţii există,
constituie infracţiunea de conflict de interese prevăzută în art. 2531
alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi a fost săvârşită de
inculpat, instanţa a aplicat dispoziţiile art. 396 alin. (2) C. pr. pen.,
pronunţând condamnarea inculpatului.
La individualizarea pedepsei, instanţa a ţinut seama de natura şi gra-
vitatea faptei, de modalitatea concretă de executare a activităţii infracţio-
nale, respectiv întinderea folosului patrimonial obţinut prin săvârşirea
acesteia, precum şi de circumstanţele personale ale inculpatului, acesta
fiind o persoană cu studii superioare, cu o situaţie materială deosebit de
bună, exercitând o funcţie publică electivă şi politică la data comiterii
infracţiunii, împrejurări care – în accepţiunea acestei judecăţi – ar fi
impus inculpatului nu numai să se abţină de la săvârşirea faptei, dar să
aibă şi o conduită exemplară cu ocazia exercitării mandatului de consilier
1 Disponibil pe site-ul http://www.cjhunedoara.ro/documente/ROF%20CJH.
pdf (accesat la 18 august 2016).

judeţean, onorând astfel încrederea publică ce i-a fost acordată de

alegători prin vot. Prin urmare, a aplicat inculpatului o pedeapsă într-un
cuantum orientat semnificativ peste minimul special prevăzut de norma
incriminatoare, şi anume 2 ani închisoare, considerând că aceasta este
echilibrată şi că răspunde în concret principiului proporţionalităţii şi
nevoilor reeducării, îndeplinind şi scopul preventiv.
În privinţa modalităţii de individualizare a executării pedepsei apli-
cate inculpatului, instanţa a apreciat că scopul pedepsei nu ar putea fi
atins decât prin executarea acesteia în regim de detenţie. În acest sens,
instanţa a reţinut că, în condiţiile în care, în prezent, inculpatul nu se află
în raporturi de muncă cu nicio unitate de stat sau privată, procurându-şi
mijloacele de existenţă prin desfăşurarea unor activităţi comerciale, o
pedeapsă cu suspendare condiţionată a executării acesteia sau sub
supraveghere nu ar reprezenta pentru inculpat o veritabilă pedeapsă, în
sensul art. 52 C. pen. din 1969, întrucât nu ar presupune vreo constrân-
gere, o represiune, o privaţiune de drepturi civice sau o aflicţiune, trăsă-
turi esenţiale ale unei pedepse.
În schimb, instanţa a subliniat că pericol pentru ordinea publică
prezintă şi infracţiunile de serviciu săvârşite de persoane care ocupă
funcţii publice elective, cum a fost cea dedusă judecăţii, astfel încât
executarea pedepsei în regim de detenţie se justifică şi în situaţia unor
asemenea infracţiuni. Această convingere a instanţei se întemeiază şi pe
împrejurarea că, în prezent, fenomenul infracţional atinge cote alar-
mante, iar fapte de natura acelora sub aspectul căreia inculpatul a fost
trimis în judecată cunosc o creştere îngrijorătoare, cu consecinţe de-
zastruoase în privinţa încrederii cetăţenilor în transparenţa decizională
şi buna-credinţă a autorităţilor publice, existând o percepţie publică
negativă din partea cetăţenilor, respectiv o convingere din ce în ce mai
fermă în sensul că o bună parte a contractelor de lucrări finanţate din
fonduri publice s-ar încheia în condiţii de nelegalitate.
Concluzionând, instanţa a apreciat că executarea efectivă în regim de
detenţie a pedepsei aplicate inculpatului este singura în măsură să
răspundă scopului complex al sancţiunii penale. Nu în ultimul rând, nu
trebuie neglijată nici funcţia de exemplaritate a pedepsei; inculpatul a
deţinut o funcţie publică importantă în comunitatea locală, bucurându-se
de încrederea cetăţenilor. La scurt timp după alegerea sa în funcţia de
consilier judeţean, inculpatul a abandonat interesele comunităţii – ale
cetăţenilor care plătesc taxe şi impozite, asigurând astfel formarea
bugetului public –, pentru a satisface interesele unei societăţi la care avea
calitatea de angajat şi pe care o administra în fapt. În condiţiile devoalării

activităţii infracţionale a inculpatului, prin trimiterea sa în judecată,
opinia publică a așteptat din partea autorităţii judecătoreşti o reacţie
fermă şi neechivocă, în sensul că orice persoană, indiferent de condiţia sa
socială, trebuie să fie pedepsită proporţional cu faptele comise. Lăsarea în
libertate a inculpatului ar fi creat impresia, în accepţiunea acestei
instanţe, că justiţia nu a răspuns suficient de prompt la comiterea de
fapte grave, încurajând printr-o clemenţă excesivă conduite viitoare
similare ale inculpatului, iar prin aceasta exemplul dat de justiţie ar fi fost
unul dezamăgitor pentru opinia publică, fiind de natură a fi perceput ca o
legitimare indirectă a unor activităţi infracţionale.
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond inculpatul S.A. a
declarat apel, solicitând achitarea, pe motiv că prin votul său nu s-a
influenţat decizia adoptată, luată cu unanimitate de voturi.
Curtea de Apel Alba Iulia, examinând apelul inculpatului prin prisma
criticilor formulate, dar și din oficiu, a constatat că acesta era nefondat.
Instanţa de apel a împărtășit opinia instanţei de fond, în sensul că
susţinerea inculpatului vizând lipsa de importanţă a votului exprimat în
adoptarea Hotărârii nr. 85/2010 a Consiliului Judeţean este fără rele-
vanţă din punct de vedere al răspunderii penale, întrucât infracţiunea de
conflict de interese este una de pericol, prin incriminarea acestei fapte
legiuitorul urmărind apărarea relaţiilor sociale privind încrederea
publică în activitatea funcţionarilor publici care trebuie să dea dovadă de
imparţialitate şi să urmărească binele public, şi nu interesele anumitor
persoane.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea de Apel Alba Iulia
prin decizia penală nr. 412/2015 a respins ca nefondat apelul formulat
de inculpatul S.A. împotriva sentinţei penale nr. 2251/2014, pronunţate
de Judecătoria Deva, în dosarul nr. 7728/221/2014.
C.III. Achiziţii publice

C.III.1. Primar. Conflict de interese prin semnarea unor contracte de
achiziţie publică, în calitate de reprezentant al consiliului local, acestea
fiind încheiate cu o societate la care unic administrator și asociat era
fratele inculpatului. Eroare de drept penal
(Jud. Bolintin Vale, sent. pen. nr. 67/2014, definitivă prin dec. pen.
nr. 1171/2014 a C. Ap. București)
Prin sentinţa penală nr. 67/2014 a Judecătoriei Bolintin Vale,

definitivă prin decizia penală nr. 1171/2014 a Curţii de Apel București,
inculpatul, primar, a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu
suspendarea condiţionată a executării, pentru săvârșirea infracţiunii de
conflict de interese în formă continuată, prevăzută în art. 2531 alin. (1)
C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod și art. 5 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, a fost suspendată execu-
tarea pedepselor accesorii stabilite de instanţă, respectiv cele prevăzute
la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, b) şi c) din același cod.
În fapt s-a reţinut că, la data de 17 iunie 2010, între Consiliul Local al
comunei F.-S., în calitate de beneficiar, şi societatea ,,A.” SRL, în calitate de
executant, s-a încheiat un contract având ca obiect achiziţionarea şi
montarea a trei aparate de aer condiţionat, în valoare de 5.756 lei,
contractul fiind semnat din partea consiliului local de către inculpat, în
calitate de primar, iar din partea societăţii ,,A.” SRL de către fratele
inculpatului, asociat unic şi administrator.
La 12 ianuarie 2011, între aceleași părţi a fost încheiat un alt
contract, având ca obiect efectuarea unor lucrări de construcţii în valoare
de 72.000 lei, contractul fiind semnat din partea consiliului local de către
inculpat, în calitate de primar, iar din partea societăţii ,,A.” SRL de către
fratele inculpatului.
În calitate de ordonator principal de credite, inculpatul a semnat
ordinele de plată, precum şi ordonanţarea de plată pentru toate plăţile
efectuate de primărie către societatea ,,A.” SRL.
Instanţa a stabilit că elementul material al laturii obiective a
infracţiunii este reprezentat de acţiunea inculpatului de a semna mai
multe acte prin care s-a realizat indirect un folos material în cuantum
total de 78.849,52 lei pentru fratele său, asociat unic şi administrator al
societăţii ,,A.” SRL, respectiv cele două contracte de achiziţie publică,
cererea de ofertă, ordinele de plată, precum şi ordonanţarea de plată
privind toate plăţile efectuate către această societate.
Urmarea imediată a constat în starea de pericol cu privire la inte-
gritatea şi obiectivitatea procesului decizional, încrederea cetăţenilor în
activitatea desfăşurată de funcţionarii publici fiind afectată, iar legătura
de cauzalitate a rezultat ex re, din însăşi săvârşirea faptei.
În ceea ce priveşte latura subiectivă, instanţa a apreciat că inculpatul
a acţionat în forma intenţiei indirecte, acesta prevăzând rezultatul
vătămător pe care îl va avea acţiunea sa şi acceptând posibilitatea
producerii acestuia.
Inculpatul a susţinut că a semnat primul contract în executarea unei

hotărâri a consiliului local, iar pe cel de-al doilea l-a semnat la propu-
nerea martorului M., care a emis nota justificativă privind procedura de
achiziţie directă, inculpatul neavând iniţiativa contractării şi nici vreo
implicare directă sau indirectă în procedura de evaluare a ofertelor.
Instanţa nu a reţinut această apărare și a stabilit că actele îndeplinite în
concret de către inculpat – semnarea contractelor și a ordinelor de plată
– au fost esenţiale în procurarea unui folos material fratelui său.
Referitor la cauza de neimputabilitate invocată de inculpat – săvâr-
șirea faptei ca urmare a necunoaşterii sau cunoaşterii greşite a caracte-
rului ilicit al acesteia –, instanţa de fond a făcut referire la dispoziţiile
art. 51 alin. (4) C. pen. din 1969, în vigoare la momentul săvârşirii
faptelor, potrivit cărora necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a legii
penale nu înlătură caracterul penal al faptei.
Drept urmare, instanţa a constatat că fapta inculpatului de a semna,
în exercitarea atribuţiilor de primar, contracte de achiziţie publică,
cererea de ofertă transmisă de primărie către societatea ,,A.” SRL,
ordinele de plată, precum şi ordonanţarea de plată pentru toate plăţile
efectuate de comună către această societate, realizându-se astfel, în mod
indirect, un folos material pentru fratele său, asociat unic şi administrator
al societăţii menţionate, întruneşte elementele constitutive ale infracţi-
unii de conflict de interese, în formă continuată.
C.III.2. Primar. Conflict de interese în procedura de achiziţie publică,

,,eludat” prin interpunerea unei alte societăţi. Subcontractarea executării
lucrărilor către o societate al cărei unic administrator şi asociat era
inculpatul. Vinovăţie
(C. Ap. Cluj, sent. pen. nr. 41/2012, definitivă prin Dec.
Prin sentinţa penală nr. 41/2012 a Curţii de Apel Cluj, definitivă prin
Decizia nr. 1262/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală,
s-a dispus condamnarea inculpatului, primar, la pedeapsa amenzii penale
în cuantum de 30.000 lei, pentru săvârșirea infracţiunii prevăzute în
art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76
alin. (1) lit. e) din acelaşi cod, constând în aceea că, în calitate de primar, a
încheiat un contract de lucrări prin care s-a realizat, în mod indirect, un
folos material societăţii la care era asociat.
La data comiterii faptei, inculpatul era asociat unic la societatea

,,T.S.” SRL, înfiinţată de acesta în anul 1995, având ca obiect de activitate
transportul rutier de mărfuri. Iniţial a fost şi administrator al acestei
societăţi, însă, după alegerea sa ca primar în anul 2005, a cedat adminis-
trarea firmei către soţie şi, ulterior, în anul 2008, către cumnatul său,
funcţia de primar fiind incompatibilă cu aceea de administrator al unei
societăţi [art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003].
La 15 noiembrie 2009, în calitate de primar, inculpatul a încheiat un
contract de achiziţie publică cu societatea ,,L.D.P.” SA, având ca obiect
executarea lucrărilor de deszăpezire a drumurilor și uliţelor comunale, în
valoare de 26.000 lei. În aceeaşi zi, societatea ,,L.D.P.” SA a subcontractat
lucrările către societatea ,,T.S.” SRL, preţul de 26.000 lei fiind plătit de
primărie direct prestatorului.
Procurorul a reţinut că inculpatul a acţionat pentru a ascunde
conflictul de interese, în sensul că a mascat actul juridic privind atribuirea
lucrărilor către propria firmă printr-un interpus (societatea ,,L.D.P.” SA),
astfel încât societatea controlată de inculpat să nu fie parte a contractului
de achiziţie publică.
Instanţa a constatat deopotrivă vinovăţia inculpatului, reţinând că, la
momentul încheierii contractului cu societatea ,,L.D.P.” SA, acesta a avut
reprezentarea faptului că lucrările vor fi subcontractate şi executate de
către firma sa, urmărind în realitate acest scop; sub acest aspect, a
prezentat relevanţă declaraţia directorului general al societăţii interpuse,
care a arătat că a existat o înţelegere anterioară cu primarul ca lucrările
să fie imediat subcontractate firmei acestuia din urmă, singura societate
din zonă care dispunea de mijloacele necesare efectuării lucrărilor de
deszăpezire.
C.III.3. Primar. Conflict de interese în legătură cu încheierea unor

contracte de achiziţie publică între primărie, reprezentată de inculpat, și
societatea al cărei asociat unic și administrator era soţia sa, reprezentată
legal de fiul său, încadrat în funcţia de director comercial. Folosul material
constă în activitatea profitabilă desfăşurată de societate, asigurându-se
astfel obţinerea de către fiul inculpatului a veniturilor salariale. Lipsa de
relevanţă a relaţiilor comerciale anterioare
(Jud. Giurgiu, sent. pen. nr. 971/2015, definitivă prin dec. pen.
nr. 1120/2015 a C. Ap. București)
Prin sentinţa penală nr. 971/2015 a Judecătoriei Giurgiu, definitivă

prin decizia penală nr. 1120/2015 a Curţii de Apel București, s-a dispus
condamnarea inculpatului, primar, la două pedepse de câte 1 an închi-

soare, pentru comiterea a două infracţiuni de conflict de interese, în
concurs real, prevăzute în art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea
art. 5 C. pen., stabilindu-se ca executarea pedepsei rezultante de 1 an
închisoare să fie suspendată condiţionat pe un termen de încercare de 3
ani.
În baza art. 65 C. pen. din 1969, instanţa de fond a aplicat pe lângă
fiecare pedeapsă principală pedeapsa complementară a interzicerii
exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și
lit. b) din același cod pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei
principale, precum și pedepse accesorii cu același conţinut.
Instanţa de apel a admis apelul procurorului, a desfiinţat în parte
sentinţa și, rejudecând, a înlăturat pedeapsa complementară, având în
vedere că nu au fost respectate dispoziţiile art. 65 C. pen. din 1969, care
impuneau un cuantum minim de 2 ani al pedepsei principale drept
condiţie pentru aplicarea pedepsei complementare. A respins ca
nefondat apelul inculpatului.
Organele judiciare au fost sesizate prin raportul de evaluare întocmit
de A.N.I.
Situaţia de fapt stabilită în cauză a fost următoarea:
În calitate de primar al comunei H., inculpatul a încheiat două
contracte de vânzare-cumpărare cu societatea ,,C.” SRL, al cărei asociat
unic și administrator era soţia sa, prin care primăria a achiziţionat
produse în valoare totală de 199.991,84 lei. Până în luna iulie 2008,
inculpatul a deţinut calitatea de asociat unic și administrator al acestei
societăţi, iar în perioada încheierii celor două contracte, fiul său a fost
director comercial și reprezentant al societăţii.
Inculpatul a invocat în apărarea sa faptul că nu a urmărit şi nu a
obţinut vreun profit din încheierea celor două contracte.
Instanţa de fond a făcut referire la raportul de expertiză contabilă
întocmit în cauză, din care rezultă că, prin încheierea celor două
contracte, societatea a obţinut un profit brut de 6.104,71 lei, precum şi la
decizia Curţii Constituţionale nr. 2/20141, în care s-a menţionat că fapta
de conflict de interese nu poate presupune doar obţinerea unor foloase
materiale necuvenite, ci obţinerea oricărui tip de folos, întrucât incrimi-
narea nu urmăreşte sancţionarea unor situaţii în care sunt încălcate
normele legale care conferă temei și justificare obţinerii unor foloase

materiale, ci a situaţiilor în care exercitarea imparţială a atribuţiilor de

serviciu ale funcţionarului public ar putea fi afectată.
Curtea de Apel București a constatat deopotrivă că în cele două con-
tracte incriminate clauza esenţială legată de preţ a fost vag stipulată,
făcând posibilă astfel încredinţarea lor directă, cu eludarea dispoziţiilor
privind atribuirea contractelor de achiziţie publică în procedura licitaţiei,
mai ales că valoarea achiziţiei serviciilor de furnizare materiale impunea
acest lucru, realizându-se în acest mod un avantaj societăţii administrate
de soţia inculpatului şi condusă de fiul său.
Folosul material reţinut de instanţă a constat în activitatea profitabilă
desfăşurată de societate, arătându-se că, totodată, fiul inculpatului era
încadrat ca director al acestei societăţi şi, prin urmare, de aici îşi asigura
veniturile.
S-a apreciat că împrejurarea invocată de către apelantul-inculpat,
aceea că primăria a mai avut şi anterior relaţii comerciale cu aceeaşi
societate, nu este de natură să conducă la concluzia lipsei de vinovăţie,
esenţial fiind că inculpatul, în calitate de reprezentant al autorităţii
publice locale şi profitând de funcţia publică deţinută şi de atribuţiile
conferite de funcţie, a creat un avantaj material fiului şi soţiei sale, prin
facilitarea încheierii a două contracte comerciale între societatea ,,C.”
SRL. şi primărie.
C.III.4. Primar. Participare la luarea deciziei de achiziţionare de

bunuri de la o societate la care are calitatea de asociat, iar fiii săi sunt
administratori. Caz fortuit – existenţa unor drumuri comunale desfundate
și apropierea anotimpului rece nu pot avea relevanţa unor împrejurări
străine de voinţa și conștiinţa inculpatului. Eroare de fapt – susţinerea
inculpatului că nu a știut ce semnează; aceasta nu poate înlătura
caracterul penal al faptei, fiindu-i imputabilă.
(C. Ap. Alba Iulia, sent. pen. nr. 203/2013, definitivă prin Dec.
Prin sentinţa penală nr. 203/2013, definitivă prin Decizia

nr. 181/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Curtea de Apel Alba
Iulia a dispus condamnarea inculpatului, primar de comună, la pedeapsa
de 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracţiunii de conflict de interese
prevăzută în art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 74 lit. a)
și c), art. 76 lit. e) teza I din același cod (fapta din 21 octombrie 2009).
În baza art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 74 lit. a) și
c), art. 76 lit. e) teza I din același cod, inculpatul a fost condamnat la
pedeapsa de 3 luni închisoare (fapta din 10 decembrie 2010).
În baza art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 74 lit. a) și
c), art. 76 lit. e) teza I din același cod, inculpatul a fost condamnat la
pedeapsa de 2 luni închisoare (fapta din 29 noiembrie 2011).
Instanţa a stabilit ca executarea pedepsei rezultante de 3 luni
închisoare să fie suspendată condiţionat, pe un termen de încercare de 2
ani și 3 luni, fiind suspendată și executarea pedepsei accesorii a inter-
zicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și b)
C. pen. din 1969.
În fapt s-a reţinut că, în exercitarea atribuţiilor de primar al comunei
D., la datele de 21 octombrie 2009 și 29 noiembrie 2011, inculpatul a
participat la luarea deciziei ca primăria să achiziţioneze de la societatea
,,S.” SRL, societate la care inculpatul era asociat, iar cei doi fii ai săi erau
administratori, produse alimentare în valoare de 1.900 lei, respectiv
1.380 lei, sume încasate efectiv și care reprezintă un folos patrimonial
pentru societate și, indirect, pentru sine și rudele sale de gradul I.
În calitate de primar, la data de 10 decembrie 2010, inculpatul a
încheiat un contract de prestări servicii (împrăștiere piatră pe drumurile
comunale) în valoare de 29.958,40 lei, între primărie și aceeași societate,
reprezentată de fiul său.
Împrejurarea că inculpatul primar s-a implicat în adoptarea deciziei
prin care s-a realizat un folos patrimonial societăţii în care avea calitatea
de asociat a rezultat din aceea că acesta a aprobat de fiecare dată
referatele de necesitate întocmite de viceprimar, a efectuat plata
facturilor, a aplicat viza ,,bun de plată”, a semnat ordonanţarea de plată,
propunerea de angajare a cheltuielii, angajamentul bugetar, precum și
unul dintre ordinele de plată către Trezoreria Municipiului M.
Instanţa a înlăturat apărarea inculpatului privind existenţa cazului
fortuit, invocat în legătură cu încheierea contractului de prestări servicii,
motivând că existenţa unor drumuri comunale desfundate și apropierea
anotimpului rece nu pot avea relevanţa unor împrejurări străine de
voinţa și conștiinţa făptuitorului; cu privire la eroarea de fapt – inculpatul
a susţinut că nu a știut ce semnează –, instanţa a arătat că, în aceste
condiţii, chiar reale de ar fi, eroarea nu poate înlătura caracterul penal al
faptei, fiindu-i lui imputabilă.
C.III.5. Primar. Încredinţarea unor contracte de prestări servicii unei

societăţi al cărei asociat şi administrator este soţul fiicei sale, afinul său de
gradul I. Legea penală mai favorabilă şi aplicarea pedepsei comple-
mentare. Intenţia inculpatului de a-şi avantaja ginerele rezultă din
anumite împrejurări de fapt.
(C. Ap. Ploieşti, sent. pen. nr. 27/2014, definitivă prin Dec.
Prin sentinţa penală nr. 27/2014, Curtea de Apel Ploieşti a dispus

condamnarea inculpatului, primar de comună, la pedeapsa de 6 luni
închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de conflict de interese în formă
continuată prevăzută în art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea
art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, precum și a dispoziţiilor referitoare la
procedura în cazul recunoaşterii învinuirii.
A aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drep-
tului de a ocupa o funcţie publică pe durata de 3 ani, conform art. 47
alin. (2) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi func-
ţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate1, republicată, cu modificările și
completările ulterioare2.
În baza dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru
punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modifi-
cările și completările ulterioare, s-au aplicat inculpatului pedepse acce-
sorii conform dispoziţiilor art. 71 raportat la art. 64 alin. (l) lit. a), b) şi c)
C. pen. din 1969, cu excepţia dreptului de a alege.
În temeiul art. 81 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiţio-
nată a executării pedepsei principale pe durata unui termen de încercare
de 2 ani şi 6 luni, precum şi suspendarea executării pedepselor accesorii.
În fine, potrivit art. 48 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 144/20073 s-a
dispus comunicarea hotărârii, după rămânerea definitivă, Consiliului
Local al comunei D., în vederea punerii în aplicare a pedepsei com-
plementare.
1 Republicată în M. Of. nr. 535 din 3 august 2009.

2 Art. 47 din Legea nr. 144/2007 a fost abrogat prin Legea nr. 176/2010 pri-
vind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea
şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor
acte normative (publicată în M. Of. nr. 621 din 2 septembrie 2010), cu modificările și
3 Art. 48 din Legea nr. 144/2007 a fost abrogat prin Legea nr. 176/2010.
Prin Decizia nr. 332/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia

penală a admis apelul inculpatului, a desfiinţat în parte hotărârea şi a
înlăturat pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o
funcţie publică, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a statua în acest sens, instanţa supremă a avut în vedere
dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. din 1969, potrivit cărora pe-
deapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi putea fi
aplicată dacă pedeapsa principală stabilită era închisoarea de cel puţin 2
ani, condiţie ce trebuia îndeplinită şi în cazul în care aplicarea pedepsei
complementare era obligatorie.
Având în vedere că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6
luni închisoare, faţă de cuantumul acesteia, pedeapsa complementară a
interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică era nelegală.
În ceea ce priveşte art. 47 din Legea nr. 144/2007, s-a constatat că a
fost abrogat prin Legea nr. 176/2010, ca urmare a constatării neconstitu-
ţionalităţii acestuia prin Decizia nr. 415/2010 a Curţii Constituţionale1.
Situaţia de fapt reţinută în cauză a fost următoarea:
Societatea ,,C.C.” SRL a fost înfiinţată de martorul G., soţul fiicei
inculpatului, în cursul lunii noiembrie 2010.
În calitate de primar al comunei D., în perioada decembrie 2010 -
martie 2011, inculpatul a încheiat trei contracte de prestări servicii cu
societatea ,,C.C.” SRL, în valoare de 17.253 lei, 41.829,92 lei, respectiv
24.800 lei. În aceeași perioadă, în exercitarea atribuţiilor de primar,
inculpatul a achiziţionat diverse materiale de construcţie de la aceeaşi
societate, prin atribuire directă, fără parcurgerea procedurilor prevăzute
de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea
contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări
publice şi a contractelor de concesiune de servicii2.
Pe latură subiectivă, instanţa a reţinut că intenţia inculpatului de a-şi
avantaja ginerele este dovedită prin faptul că societatea a fost înfiinţată
cu 15 zile înainte de a efectua prima livrare de materiale de construcţie
pentru unitatea administrativ-teritorială, care a fost şi singura parteneră
de afaceri, iar în cuprinsul contractelor de prestări servicii încheiate cu
Primăria comunei D. nu a fost menţionat numele şi prenumele repre-
zentantului legal al societăţii ,,C.C.” SRL sau al persoanei care a semnat

2 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 a fost abrogată prin Legea
nr. 98/2016 privind achiziţiile publice (publicată în M. Of. nr. 390 din 23 mai 2016).
aceste contracte din partea societăţii, în condiţiile în care martorul G. era

cunoscut de comunitatea locală ca fiind preot.
Inculpatul, în calitate de ordonator principal de credite, a dispus
plata facturilor emise de societatea ,,C.C.” SRL (prin semnarea ordo-
nanţărilor de plată), realizând astfel un folos material pentru ginerele
său, afin de gradul I, prin intermediul societăţii, în valoare totală de
133.702,92 lei.
C.III.6. Inspector de specialitate pe perioadă determinată, în cadrul

compartimentului de achiziţii publice al primăriei. Conflict de interese.
Elemente constitutive. Subiecţi activi: inspector de specialitate pe perioadă
determinată, în cadrul compartimentului de achiziţii publice al primăriei;
primar, viceprimar de municipiu, participaţie în forma complicităţii. Ele-
mentul material al laturii obiective: participarea la luarea deciziei de
achiziţionare de către primărie a unor bunuri și servicii de la o societate în
care avea calitatea de asociat, apoi administrator de fapt, administratori
titulari fiind succesiv soţia, apoi afini de gradul I. Latura subiectivă:
abandonarea deliberată a intereselor colectivităţii în favoarea intereselor
personale, realizarea unei firme de familie pentru drenarea bugetului
primăriei municipiului. Aplicarea legii penale mai favorabile. Delictum
subsequens: abuz în serviciu, infracţiune prevăzută în art. 132 din Legea
nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de
corupţie1, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 2481 C.
pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod.
Fapta persoanei care, în calitate de angajat al unei primării în funcţia

de inspector de specialitate pe perioadă determinată, în cadrul comparti-
mentului de achiziţii publice, cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu,
cu intenţie directă calificată prin scop, în baza aceleiaşi rezoluţiuni
infracţionale, ajutat de alţi inculpaţi din cadrul aceleiaşi primării (primar,
viceprimar), în mod nelegal, a participat la luarea unor decizii, întocmind
documentele pentru efectuarea de către primărie a mai multe achiziţii
publice de la societăţi aparţinând inculpatului (pentru o perioadă, în mod
direct, apoi prin persoane interpuse, soţ şi afini), întruneşte elementele
constitutive ale infracţiunii de conflict de interese în formă continuată
prevăzută în art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2)
din acelaşi cod.

Fapta persoanelor care, în calitate de primar și viceprimar în cadrul

unei primării, cu intenţie directă calificată prin scop, în baza aceleiaşi
rezoluţiuni infracţionale, au ajutat inculpatul, inspector de specialitate din
compartimentul de achiziţii publice, prin semnarea comenzilor, referatelor,
notelor justificative, ordinelor şi ordonanţărilor de plată, să îndeplinească
acte şi să ia decizii, întocmind documentele pentru efectuarea de către
primărie a mai multor achiziţii publice de la societăţi aparţinând inculpa-
tului, soţului sau afinilor săi, întruneşte elementele constitutive ale compli-
cităţii la infracţiunea de conflict de interese în formă continuată prevăzută
în art. 26 raportat la art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41
alin. (2) din acelaşi cod.
(C. Ap. Alba Iulia, sent. pen. nr. 201/2013, definitivă prin Dec. pen.
nr. 163/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, S. pen.).
Prin sentinţa penală nr. 201/2013, pronunţată în dosarul

nr. 158/57/2011, Curtea de Apel Alba Iulia, în baza art. 334 C. pr. pen. din
1969, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute prin
rechizitoriu, astfel:
a) pentru inculpatul Ţ.I.:
- din infracţiunea de conflict de interese prevăzută în art. 2531
alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 33 lit. a) din același cod (41
fapte) în infracţiunea de conflict de interese în formă continuată prevăzută
în art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din
același cod;
- din complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută în
art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și
art. 248 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a) din același cod (22 de
fapte), în complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă
continuată prevăzută în art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din
Legea nr. 78/2000 și art. 2481 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41
alin. (2) din același cod;
- din infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată
prevăzută în art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/20001 raportat la art. 290
alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a) din același cod (12
fapte), în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă
continuată prevăzută în art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la
1 Art. 17 din Legea nr. 78/2000 a fost abrogat prin Legea nr. 187/2012.
cod, în condiţiile art. 33 lit. a) C. pen. din 1969;
b) pentru inculpatul H.O.M.:
- din abuz în serviciu prevăzut în art. 132 din Legea nr. 78/2000
raportat la art. 248 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 33 lit. a) din același
cod (10 fapte) în abuz în serviciu în formă continuată prevăzut în art. 132
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481 C. pen. din 1969, cu aplicarea
art. 41 alin. (2) din același cod;
- din complicitate la infracţiunea de conflict de interese prevăzută în
art. 26 raportat la art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 33
lit. a) din același cod (16 fapte), în complicitate la infracţiunea de conflict
de interese în formă continuată prevăzută în art. 26 raportat la art. 2531
alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, în
condiţiile art. 33 lit. a) C. pen. din 1969;
c) pentru inculpatul D.N.R.:
cod (22 de fapte) în abuz în serviciu în formă continuată prevăzut în
art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481 C. pen. din 1969 cu
aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod;
art. 26 raportat la art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 33
lit. a) din același cod (41 de fapte) în complicitate la infracţiunea de
conflict de interese în formă continuată prevăzută în art. 26 raportat la
cod, în condiţiile art. 33 lit. a) C. pen. din 1969;
d) pentru inculpata C.D.A.:
cod (22 de fapte) în abuz în serviciu în formă continuată prevăzut în
art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481 C. pen. din 1969 cu
aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod;
art. 26 raportat la art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 33
lit. a) din același cod (41 de fapte), în complicitate la infracţiunea de
conflict de interese în formă continuată prevăzută în art. 26 raportat la
cod, în condiţiile art. 33 lit. a) C. pen. din 1969.
Prin urmare, Curtea de Apel Alba Iulia a condamnat pe inculpatul
Ţ.I., inspector de specialitate în cadrul compartimentului de achiziţii
publice al primăriei, la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi la 10

ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza
a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, precum şi interzicerea exercitării dreptului
de a ocupa o funcţie publică pe durata maximă, după executarea pedepsei
principale, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: conflict de
interese prevăzut în art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41
alin. (2) din același cod; complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu
prevăzută în art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea
nr. 78/2000 și art. 2481 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din
același cod; fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzut în art. 17
lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969
cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod.
Instanţa a mai condamnat și pe coinculpaţii H.O.M., primar, și D.N.R.,
viceprimar, la pedepse rezultante de câte 5 ani închisoare şi 10 ani
interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b)
C. pen. din 1969, precum şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie
publică pe durata maximă, după executarea pedepsei principale, pentru
săvârşirea următoarelor infracţiuni: complicitate la infracţiunea de
conflict de interese prevăzută în art. 26 raportat la art. 2531 alin. (1)
C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod; abuz în
serviciu prevăzut în art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481
C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod.
Curtea de Apel a condamnat-o și pe inculpata C.D.A. la pedeapsa
rezultantă de 5 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor civile
prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, în condiţiile
art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969, după executarea pedepsei principale,
pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută în art. 132 din
Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481 C. pen. din 1969 cu aplicarea
art. 41 alin. (2) din același cod.
În baza art. 11 pct. 2 lit. A raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. pr. pen.
1968, instanţa a achitat inculpata pentru complicitate la infracţiunea de
conflict de interese prevăzută în art. 26 raportat la art. 2531 alin. (1)
C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod.
Ca pedeapsă accesorie, a interzis tuturor inculpaţilor drepturile
prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, în condiţiile.
prevăzute la art. 71 C. pen. din 1969.
Curtea de Apel a condamnat totodată pe inculpatul H.G. la pedeapsa
rezultantă a amenzii în cuantum de 15.000 lei, pentru complicitate la
infracţiunea de conflict de interese prevăzută în art. 26 raportat la
art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74
alin. (1) lit. a) și art. 76 lit. e) din același cod și complicitate la infracţiunea
de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută în art. 26 C. pen.
din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 248 C. pen. din
1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 lit. e) din
același cod.
A atras atenţia inculpatului H.G. în legătură cu dispoziţiile art. 631
C. pen. din 1969 referitoare la sustragerea cu rea-credinţă de la
executarea amenzii.
A anulat facturile fiscale emise de societatea ,,T&K” SRL.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că inculpatul
Ţ.I. a fost angajat la Primăria Municipiului H., Compartimentul de achiziţii
publice, în funcţia de inspector de specialitate, gradul I, pe o perioadă
determinată de 6 luni, prelungită cu un an. La data angajării sale în
funcţia de inspector de specialitate, inculpatul avea calitatea de asociat şi
administrator al societăţii ,,T&K” SRL, calităţi pe care şi le-a menţinut
până în anul 2008, când scriptic a pierdut calitatea de administrator de
drept ca efect al cesionării părţilor sociale către soţia sa. În fapt însă a
continuat această activitate, efectuând în concret acte de administrare a
firmei.
La data de 8 octombrie 2008, inculpatul a cesionat părţile sociale
deţinute soţiei sale. Aceasta a cesionat părţile sociale mamei sale, care a
devenit şi administratorul de drept al firmei, deşi în realitate firma era
administrată în fapt de inculpatul Ţ.I. Coinculpaţii H.O.M., primar, și
D.N.R., viceprimar, având cunoştinţă despre faptul că Ţ.I. deţinea socie-
tatea ,,T&K” SRL – iniţial în nume propriu, apoi pe numele membrilor
familiei sale –, l-au angajat la primărie, ulterior solicitându-i să facă
achiziţii publice pentru instituţie, prin intermediul acestei societăţi.
Modus operandi utilizat consta în achiziţionarea de către primărie de
bunuri și servicii prin firma lui Ţ.I., urmată de împărţirea veniturilor
obţinute din vânzarea bunurilor. Pentru fiecare factură emisă şi achitată
de primărie, un procent din valoarea facturii îl preda coinculpaţilor –
primar și viceprimar. Iniţial, procentul pe care trebuia să-l predea din
sumele de bani obţinute era în cuantum de 20%, ulterior ajungând la
30%. Sumele de bani erau livrate de către inculpatul Ţ.I. sau de soţia sa
celor doi coinculpaţi, în plic, predarea având loc la locuinţele celor doi
coinculpaţi sau în autoturismul lui Ţ.I. Facturile în cauză erau emise şi
achitate în cel mai scurt timp, astfel încât imediat erau predate celor doi
coinculpaţi şi sumele corespunzătoare procentelor convenite.
Pentru dezvoltarea afacerii, coinculpaţii i-au cerut să înfiinţeze încă

o societate, pentru ca prin intermediul acesteia primăria să achiziţioneze
materiale de construcţie, iar aceștia să obţină foloase necuvenite. Drept
urmare, inculpatul Ţ.I. a înfiinţat societatea ,,T&K” SRL, având ca asociat
şi administrator pe martorul L., socrul lui Ţ.I., sediul firmei fiind însă la
domiciliul inculpatului. Activitatea firmei a fost suspendată la data de 10
iulie 2009, apoi s-a dispus dizolvarea, iar la data de 20 aprilie 2010,
radierea acestei societăţi.
Pe lângă sumele de bani corespunzătoare cotelor procentuale din
achiziţiile publice pe care le făcea primăria, Ţ.I. a înmânat coinculpaţilor
şi diverse bunuri, bijuterii din aur, achitând chiar și servicii hoteliere în
Bucureşti. La cererea coinculpatului H.O.M., inculpatul Ţ.I. i-a achiziţionat
în leasing un autoturism BMW X5, urmând ca societatea ,,T&R” SRL să
suporte costurile, respectiv avansul şi ratele acestui autovehicul.
În apărare, inculpatul Ţ.I. a invocat faptul că nu a avut calitatea de
funcţionar public în sensul Legii nr. 161/2003, astfel că nu s-a aflat în
conflict de interes, fiind angajat în calitate de personal contractual.
Instanţa a reţinut că în sensul legii penale inculpatul Ţ.I. a fost
funcţionar public aşa cum se arăta în dispoziţiile art. 147 C. pen. din
1969. Astfel, prin funcţionar public se înţelegea orice persoană care
exercita permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum fusese
învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei
unităţi dintre cele la care se referea art. 145 C. pen. din 1969. În acest din
urmă articol se arăta că prin termenul de public se înţelegea tot ce privea
autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane
juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea
bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public etc. În aceste
condiţii, a rezultat cert că inculpatul Ţ.I. îndeplinea condiţiile pentru a fi
subiect activ calificat, iar fapta a fost săvârşită având calitatea de
funcţionar public, cu sprijinul coinculpaţilor.
Cu referire la participarea inculpatei C.D.A. – trimisă în judecată şi
pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de conflict de interese –,
instanţa a constatat că nu s-a dovedit că aceasta ar fi cunoscut faptul că
firmele prin care s-au făcut achiziţii publice pentru primărie sunt
societăţi controlate de Ţ.I. Prin urmare, s-a pronunţat o soluţie de
achitare pentru acuzaţia de complicitate la infracţiunea de conflict de
interese săvârşită de inculpatul Ţ.I.
Inculpatul Ţ.I. a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptelor
dintr-un concurs de infracţiuni într-o singură infracţiune continuată, atât
în ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, cât şi

pe aceea de conflict de interese, solicitare însuşită şi de coinculpaţi,
fiecare pentru faptele care li s-au reţinut în acuzare.
Totodată, instanţa, din oficiu, a pus în discuţie schimbarea încadrării
juridice a faptei de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpaţilor
(fiecare cu forma sa de participaţie) din infracţiunea prevăzută în art. 132
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1969 cu aplicarea
art. 33 lit. a) din același cod în abuz în serviciu prevăzut în art. 132 din
Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1969 cu aplicarea
art. 41 alin. (2) din același cod.
Referitor la prima solicitare, instanţa a constatat că faptele reţinute
în sarcina inculpaţilor au fost săvârşite la intervale diferite de timp, dar în
realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin acţiuni care au prezentat,
fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni. În consecinţă, a dispus
schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor
dintr-un concurs de infracţiuni într-o infracţiune continuată.
Instanţa a arătat că, deşi la încadrarea juridică dată faptelor reţinute
prin actul de sesizare a instanţei procurorul a menţionat-o pe aceea
corectă – reţinând şi agravanta prevăzută în art. 2481 C. pen. din 1969 –,
în dispozitivul rechizitoriului acesta a omis reţinerea agravantei. Rapor-
tat la cuantumul prejudiciului reţinut în sarcina inculpaţilor (fiecare cu
forma sa de participare), instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice
din forma simplă a infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută în art. 248
C. pen. din 1969 în forma sa calificată prevăzută în art. 2481 din același
cod.
În concluziile pe fond inculpatul Ţ.I. a contestat încadrarea juridică
dată faptei de fals ce i s-a reţinut în sarcină, apreciind că în cauză trebuia
să se reţină dispoziţiile art. 289 C. pen. din 1969, și nu cele prevăzute în
art. 290 din același cod.
Instanţa a arătat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru
săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000
raportat la art. 290 C. pen. din 1969, infracţiunea de fals fiind incriminată
în legea specială, la fel ca şi cea de uz de fals. Având în vedere că
inculpatul Ţ.I. a alterat conţinutul facturilor întocmite, trecând o valoare
necorespunzătoare a serviciilor prestate de societăţile pe care le controla,
acte de care apoi a uzat pentru a obţine sume de bani necuvenite,
instanţa a apreciat că în mod corect acesta a fost trimis în judecată pentru
săvârşirea infracţiunii menţionate anterior.
Prin Decizia penală nr. 163/2015, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie,

Secţia penală a menţinut în esenţă încadrările juridice ale faptelor,
precum și sancţiunile aplicate inculpaţilor.
C.III.7. Director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei

de Muncă (în continuare AJOFM). Conflict de interese. Elemente consti-
tutive. Subiect activ: director executiv AJOFM. Latura obiectivă, element
material: atribuirea în mod direct a contractului de executare lucrări unei
societăţi, cunoscând că este administrată de un afin de gradul I. Latura
subiectivă: abandonarea deliberată a supremaţiei interesului public în
favoarea intereselor firmei administrate de afinul său. Modalitate de
individualizare a executării pedepsei: amenda penală. Legea penală mai
favorabilă
Fapta inculpatului care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, în calitate
de director executiv al AJOFM Hunedoara, a încheiat, prin atribuire directă,
un contractul cu societatea ,,FS” SRL Deva, ceea ce a dus la obţinerea unui
folos material pentru ginerele inculpatului, afin de gradul I, administrator
și asociat al societăţii, constând în suma de 82.772,48 lei, reprezentând
valoarea contractului, încasată efectiv de societate de la AJOFM
Hunedoara, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de
interese, prevăzută în art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969 [în prezent art. 301
alin. (1) C. pen.]cu aplicarea art. 5 C. pen.
Apărarea inculpatului, în sensul că ar fi semnat contractul de atribuire
directă ca rezultat al unei erori administrative, nu are relevanţă din
punctul de vedere al răspunderii penale, întrucât probele administrate au
dovedit că acesta cunoștea implicarea afinului său în societatea căreia i s-a
atribuit direct și singular contractul, încălcând prevederile legale ce
impuneau o conduită de evitare a conflictului de interese.
(Jud. Deva, sent. pen. nr. 2247/2014, definitivă prin
neapelare la 6 ianuarie 2015)
Prin sentinţa penală nr. 2247/2014, pronunţată de Judecătoria Deva,

în dosarul nr. 4579/221/2014, inculpatul, director executiv al AJOFM
Hunedoara, a fost condamnat la pedeapsa de 8.000 lei amendă penală
pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese prevăzută în
art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.
În vederea pronunţării acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut în
fapt următoarele:
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara,

prin inculpatul (director executiv), a solicitat Agenţiei Naţionale pentru
Ocuparea Forţei de Muncă (în continuare ANOFM) București supli-
mentarea prevederilor bugetului asigurărilor pentru șomaj pe anul 2012
la capitolul ,,Reparaţii curente”, în vederea efectuării de lucrări de
reparaţii curente și zugrăveli la clădirea instituţiei. În baza unei file
bugetare, ANOFM București a alocat la capitolul 6804 titlul 20 art. 02
,,Reparaţii curente” suma de 230.000 lei.
Inculpatul a aprobat nota întocmită de martoră, semnată și de
directorul executiv adjunct, pentru lucrarea de reparaţii curente la sediul
agenţiei, prin care a fost estimată valoarea maximă de 84.000 lei,
cuprinsă în bugetul alocat. Totodată, inculpatul a aprobat notele
justificative privind selectarea procedurii de achiziţie publică pentru
execuţia lucrării. Astfel, pentru lucrarea în cauză estimată la suma de
67.300, fără TVA, s-a selectat procedura de achiziţie directă din catalogul
Sistemului electronic de achiziţii publice (în continuare SEAP) potrivit
art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind
atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune
de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii1.
Suplimentar prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 34/2006, martora a întocmit caietul de sarcini și fișa de date a
achiziţiei, aprobate de inculpatul director executiv. Anunţul privind
depunerea ofertelor de către cei interesaţi în vederea atribuirii prin
achiziţie directă a contractului de lucrări de reparaţii curente la casa
scării de la sediul AJOFM Hunedoara a fost publicat pe site-ul instituţiei.
Pentru lucrarea de reparaţii curente s-a dovedit a fi interesată doar
societatea ,,FS” SRL Deva, al cărei administrator era și ginerele inculpa-
tului, alături de un alt administrator. La data de 9 octombrie 2012 s-a
încheiat contractul de lucrări între AJOFM Hunedoara, reprezentată de
inculpat, și societatea sus-menţionată, reprezentată de al doilea adminis-
trator. În cuprinsul contractului s-au prevăzut obligaţiile părţilor, îm-
preună cu sancţiunile neîndeplinirii culpabile a acestora, obiectul
principal al contractului, valoarea de 66.752 lei, plus TVA 16.020,48 lei,
precum și durata acestuia, de 3 ani.
În cursul urmăririi penale, inculpatul a negat comiterea faptei,
poziţie procesuală menţinută și în faţa instanţei de judecată. Apărările
sale au vizat următoarele aspecte:
1 Așa cum s-a mai arătat, O.U.G. nr. 34/2006 a fost abrogată prin Legea
nr. 98/2016 privind achiziţiile publice.

1. Inculpatul a susţinut că fapta de conflict de interese nu exista,

întrucât era necesar ca subiectul activ al infracţiunii să fie calificat,
funcţionar public, calitate pe care nu ar fi avut-o.
Această susţinere nu a fost considerată întemeiată, întrucât la data
comiterii faptei inculpatul era funcţionar public, îndeplinind funcţia de
director executiv al AJOFM Hunedoara.
2. Inculpatul a mai susţinut că valoarea redusă a lucrării, în
comparaţie cu alte lucrări efectuate anterior, nu atrage pericolul social
prevăzut de lege și nu a generat niciun prejudiciu.
Apărarea a fost apreciată ca fiind nefondată, întrucât infracţiunea de
conflict de interese este o infracţiune de pericol, iar pericolul social este
reprezentat de încălcarea bunei desfășurări a relaţiilor de serviciu și a
relaţiilor sociale în legătură cu serviciul. Principiile care stau la baza
prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor
publice sunt imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supre-
maţia interesului public (art. 71 din Legea nr. 161/2003)1. Trebuie
menţionat şi faptul că infracţiunea nu are un obiect material şi că, în
măsura în care prin fapta comisă s-a concretizat un înscris, acesta este
produsul infracţiunii. Prin urmare, folosul de 82.772,48 lei, obţinut de
firma administrată de afin prin activitatea ilicită a inculpatului, repre-
zintă produsul infracţiunii şi nu are relevanţă cuantumul sumei pentru
realizarea conţinutului legal al infracţiunii.
3. Inculpatul s-a mai apărat în sensul că ar fi comis o eroare adminis-
trativă prin semnarea contractului de atribuire directă cu firma adminis-
trată de afin, neștiind că aceasta era administrată de ginerele său.
Apărarea a fost înlăturată ca subiectivă, fiind infirmată de probele
administrate în cauză. Sub aspectul laturii subiective, instanţa a reţinut,
ca certă, vinovăţia inculpatului sub forma intenţiei directe [art. 19
alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969].
Reglementările legale în materie stabileau principii și norme clare în
vederea evitării conflictului de interese și implicit a asigurării unui
tratament egal operatorilor economici care participau la atribuirea
contractului (Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea
normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor
de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006
privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de
1 A se vedea, în acest sens, V. Mirișan, Codul penal comentat, vol. II, Partea
specială, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 606.

concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii1,

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/20062, Ordinul Autorităţii
Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice
nr. 170/2012 privind interpretarea art. 691 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 34/20063), aspect remarcat și de martora O.P.M., șef
serviciu buget în cadrul agenţiei, care a declarat că ,,lucrarea a fost
contractată prin SEAP tocmai pentru a se respecta principiile achiziţiilor
publice, și anume transparenţa, egalitatea de șanse, utilizarea eficientă a
fondurilor publice și altele.”
Astfel, alin. (3) și (4) ale art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006
pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atri-
buirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie
publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor
de concesiune de servicii prevedeau:
„(3) Pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, autoritatea
contractantă are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a evita
apariţia unor situaţii de natură să determine existenţa unui conflict de
interese şi/sau manifestarea concurenţei neloiale. În cazul în care constată
apariţia unor astfel de situaţii, cum ar fi cele prevăzute la art. 67-70 din
ordonanţa de urgenţă, autoritatea contractantă are obligaţia de a elimina
efectele rezultate dintr-o astfel de împrejurare, adoptând potrivit compe-
tenţelor, după caz, măsuri corective de modificare, încetare, revocare,
anulare şi altele asemenea ale actelor care au afectat aplicarea corectă a
procedurii de atribuire sau ale activităţilor care au legătură cu acestea.
(4) Autoritatea contractantă este responsabilă pentru modul de atri-
buire a contractului de achiziţie publică/acordului-cadru, cu respectarea
tuturor dispoziţiilor legale aplicabile.”
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 prevede la
secţiunea a 8-a ,,Reguli de evitare a conflictului de interese”:
,,Art. 66
Pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, autoritatea con-
tractantă are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a evita
situaţiile de natură să determine apariţia unui conflict de interese şi/sau
manifestarea concurenţei neloiale.
1În prezent H.G. nr. 925/2006 este abrogată.

2În prezent O.U.G. nr. 34/2006 este abrogată.
3 În prezent Ordinul Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitori-
zarea Achiziţiilor Publice nr. 170/2012 nu mai este aplicabil.

Art. 691
Ofertantul/Candidatul/Ofertantul asociat/Subcontractantul/Terţul sus-
ţinător care are drept membri în cadrul consiliului de administraţie/organ
de conducere ori de supervizare şi/sau are acţionari ori asociaţi persoane
care sunt soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv ori
care se află în relaţii comerciale, astfel cum sunt acestea prevăzute la
art. 69 lit. a), cu persoane ce deţin funcţii de decizie în cadrul autorităţii
contractante, este exclus din procedura de atribuire.”
Prin Ordinul nr. 170/2012 al Autorităţii Naţionale pentru Regle-
mentarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice s-a făcut interpretarea
art. 691 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, după cum
urmează:
,,Art. 1
(1) Situaţiile de natură să determine apariţia conflictului de interese,
în sensul art. 691 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006
privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de
concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modifi-
cările şi completările ulterioare, sunt următoarele:
a) membri ai consiliului de administraţie/organului de conducere sau
de supervizare a ofertantului/candidatului/ofertantului asociat/subcon-
tractantului/terţului susţinător sunt soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul
al patrulea inclusiv cu persoane care deţin funcţii de decizie în cadrul
autorităţii contractante;
b) acţionarii sau asociaţii ofertantului/candidatului/ofertantului
asociat/subcontractantului/terţului susţinător sunt soţ/soţie, rudă sau afin
până la gradul al patrulea inclusiv cu persoane ce deţin funcţii de decizie în
cadrul autorităţii contractante;
(…)
(2) În sensul alin. (1), autoritatea contractantă va solicita ofertan-
tului/candidatului/ofertantului asociat/subcontractantului/terţului susţi-
nător documente pe care le consideră edificatoare pentru a se asigura că
niciunul dintre ofertanţi nu se află în situaţiile de excludere prevăzute la
art. 691 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi
Art. 2
În aplicarea prevederilor art. 691 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, autoritatea

contractantă are obligaţia de a preciza în documentaţia de atribuire
persoanele ce deţin funcţii de decizie în autoritatea contractantă cu privire
la organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire, respectiv
toate persoanele care aprobă/semnează documente emise în legătură cu
sau pentru procedura de atribuire, inclusiv persoanele care aprobă bugetul
aferent autorităţii contractante, necesar finanţării contractelor de achiziţie
publică.”
Și legislaţia europeană [art. 13 din Recomandarea nr. R (2000) 10 a
Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei] defineşte conflictul de
interese pentru funcţionarii publici, așa cum s-a mai arătat.
Constatând că din probele administrate în cauza penală a rezultat,
dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta dedusă judecăţii există,
constituie infracţiunea de conflict de interese prevăzută în art. 2531
alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi a fost săvârşită de
inculpat, instanţa a făcut aplicarea art. 396 alin. (2) C. pr. pen.,
pronunţând condamnarea inculpatului.
Reţinând dispoziţiile art. 72 C. pen. din 1969 ca fiind mai favorabile
inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale, vârsta inculpatului
(52 ani), nivelul de pregătire (studii superioare), situaţia familială
(căsătorit) și socială (pensionar), precum și prezentarea sa în faţa
autorităţilor, în raport cu gravitatea faptei comise, instanţa l-a condamnat
pe inculpat la pedeapsa de 8.000 lei amendă penală pentru infracţiunea
de conflict de interese prevăzută în art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969 cu
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond nu s-a declarat
apel, astfel că la data de 6 ianuarie 2015 a devenit definitivă.
D. Alte situaţii
D.1. Președinte al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu

Handicap. Participare la luarea deciziilor de eliberare a certificatelor de
încadrare în grad de handicap pentru o rudă de gradul I, respectiv pentru
afinii săi de gradul I, în baza cărora au fost obţinute foloase patrimoniale
lunare în baza Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea
drepturilor persoanelor cu handicap1, republicată, cu modificările și
completările ulterioare. Infracţiune de rezultat sau infracţiune de pericol?
1 Republicată în M. Of. nr. 1 din 3 ianuarie 2008.

Producerea vreunei pagube instituţiei ori autorităţii în slujba căreia

funcţionarul își desfășoară activitatea. Lipsa de relevanţă a faptului că
membrii familiei sale erau îndreptăţiţi să beneficieze de drepturile
prevăzute în legea menţionată
(Jud. Târgu Jiu, sent. pen. nr. 2680/2014, definitivă prin dec. pen.
nr. 859/2015 a C. Ap. Craiova)

nr. 859/2015 a Curţii de Apel Craiova, Judecătoria Târgu Jiu a dispus
condamnarea inculpatei la șase pedepse de câte 1 an închisoare, pentru
săvârșirea a șase infracţiuni de conflict de interese prevăzute în art. 2531
alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (10)
C. pr. pen.
Executarea pedepsei rezultante de 1 an închisoare a fost suspendată
condiţionat pe un termen de încercare de 3 ani.
În fapt s-a reţinut că, în calitate de președinte al Comisiei de
Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, aflată în subordinea
Consiliului Judeţean G., în exercitarea atribuţiilor de serviciu, la 19 august
2011 și 3 august 2012, inculpata a participat la luarea deciziilor privind
încadrarea în grad de handicap a mamei sale, semnând certificatele de
încadrare în grad de handicap și documentele de evaluare medicală; la 24
iunie 2011 și 15 iunie 2012 a participat la luarea deciziilor privind
încadrarea în grad de handicap a soacrei sale, semnând certificatele de
încadrare în grad de handicap și documentele de evaluare medicală, iar la
28 septembrie 2012 și 16 septembrie 2013 a participat la luarea
deciziilor privind încadrarea în grad de handicap a socrului său, semnând
certificatele de încadrare în grad de handicap și documentele de evaluare
medicală.
Prin actele îndeplinite de inculpată, mama și socrii, afini de gradul I,
au beneficiat de drepturile prevăzute de Legea nr. 448/2006, republicată,
respectiv indemnizaţie lunară, buget complementar și indemnizaţie de
însoţitor, în valoare totală de 28.869 lei, 24.215 lei, respectiv 18.110 lei.
Instanţa a dezvoltat unele consideraţii teoretice cu privire la infracţi-
unea de conflict de interese, învederând că aceasta nu este o infracţiune
de rezultat, ci o infracţiune de pericol concret, prin instaurarea neîn-
crederii în obiectivitatea și imparţialitatea funcţionarului public, a suspi-
ciunii de fraudă, prin decredibilizarea instituţiei şi pentru incapacitatea
de a selecta cu rigoare persoana funcţionarului public în care cetăţeanul
să aibă deplină încredere, iar actele și deciziile acestuia să fie primite fără
rezerve.
Sub aspectul laturii subiective, s-a stabilit că inculpata a acţionat cu
intenţia frauduloasă de a-și avantaja propria familie în obţinerea de
foloase materiale din fondurile publice, nefiind necesară, pentru
existenţa infracţiunii de conflict de interese, producerea vreunei pagube
instituţiei ori autorităţii în slujba căreia funcţionarul își desfășoară
activitatea, astfel încât nu a avut relevanţă dacă membrii familiei sale
erau sau nu îndreptăţiţi să beneficieze de drepturile respective.
Inculpata a susţinut că nu a cunoscut că poate fi subiect activ al
infracţiunii de conflict de interese, apărare care nu a fost însușită de
instanţă, arătându-se că nimeni nu se poate apăra invocând necu-
noașterea normei de incriminare, iar persoanele angajate în baza unui
contract individual de muncă în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă
Socială şi Protecţia Copilului (cum este situaţia inculpatei), instituţie
publică cu personalitate juridică subordonată direct consiliului judeţean,
au calitatea de funcţionar public în sensul legii penale, conform dispo-
ziţiilor art. 147 C. pen. din 1969 și art. 175 alin. (1) lit. b) C. pen.
D.2. Inspector în cadrul compartimentului contabilitate-cheltuieli al

primăriei. Conflict de interese în formă continuată, prin întocmirea de note
justificative în vederea încheierii, de către primărie, a unor contracte de
achiziţii publice cu o societate al cărei unic asociat și administrator era
mama inculpatului, acordarea vizei de control financiar preventiv,
semnarea dispoziţiilor de plată şi a ordinelor de plată către această
societate. Sfera sintagmei ,,participare la luarea unei decizii”. Fals
intelectual și uz de fals
(Jud. Arad, sent. pen. nr. 2970/2014, definitivă prin dec. pen.
nr. 305/2015 a C. Ap. Timișoara)
Prin sentinţa penală nr. 2970/2014, Judecătoria Arad a dispus con-

damnarea inculpatului, inspector, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru
săvârşirea infracţiunii de conflict de interese în formă continuată pre-
văzută în art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2)
din același cod, şi art. 5 C. pen.
În baza art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2)
din același cod şi art. 5 C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa
de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.
În temeiul art. 291 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din
același cod şi art. 5 C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1
an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. Instanţa a
stabilit ca pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare să fie executată în
regim de detenţie.
În apelul inculpatului, prin decizia penală nr. 305/2015 a Curţii de
Apel Timișoara, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării
pedepsei.
Organele judiciare au fost sesizate de A.N.I.
Din probele administrate în cauză au rezultat următoarele:
În perioada anilor 2007-2012, inculpatul a îndeplinit funcţia de
inspector de specialitate în cadrul compartimentului contabilitate-
cheltuieli al Primăriei Comunei V., judeţul A., fiind singura persoană care
s-a ocupat de achiziţii şi cheltuieli.
Printre atribuţiile de serviciu ale inculpatului s-au numărat şi
următoarele: fundamentarea, întocmirea, semnarea, avizarea bugetului
anual de venituri și cheltuieli; fundamentarea, întocmirea, semnarea,
avizarea programului anual al achiziţiilor publice, al listei de investiţii
anuale și al cheltuielilor de capital; întocmirea notelor de fundamentare
aferente contractelor de achiziţie publică din cadrul primăriei; înregis-
trarea facturilor, semnarea ordinelor de plată, întocmirea şi semnarea
dispoziţiilor de plată din casierie, aplicarea vizei de control financiar-pre-
ventiv, semnarea angajamentelor de plată şi a ordonanţărilor de plată
etc.
În anul 2006, inculpatul a înfiinţat societatea ,,A.I.” SRL, fiind unic
asociat şi administrator de la data înfiinţării până la data de 31 martie
2010, calitate pe care a redobândit-o la data de 7 ianuarie 2013. În
perioada 1 aprilie 2010 – 6 ianuarie 2013, asociat unic şi administrator al
societăţii a fost mama inculpatului.
După data înfiinţării societăţii, între aceasta şi Primăria Comunei V.
s-au desfăşurat constant relaţii comerciale, primăria achiziţionând mate-
rialele de construcţii necesare construcţiilor şi amenajărilor interioare la
obiectivele aflate în administrarea sa, precum şi alte materiale necesare
pentru reparaţii, curăţenie etc., aproape în exclusivitate de la firma
administrată de către inculpat, respectiv de către mama acestuia,
valoarea totală a achiziţiilor realizate în perioada anilor 2007-2012 fiind
de 1.219.532,32 lei.
Cu prilejul fiecărei achiziţii, în calitate de inspector de specialitate în
cadrul primăriei, inculpatul a îndeplinit diferite acte prin care s-au
obţinut în mod direct foloase patrimoniale pentru societatea ,,A.I.” SRL şi

indirect pentru sine şi mama sa. Astfel, pentru toate achiziţiile efectuate,
viza de control financiar preventiv a fost acordată de către inculpat, care a
aprobat plăţile, semnând dispoziţiile de plată, precum şi ordinele de plată
întocmite. Deopotrivă, contractele au fost semnate pentru Primăria
Comunei V., la rubrica „contabil”, de către inculpat, iar din partea furnizo-
rului au fost semnate de mama acestuia.
Distinct de aceste acte, în perioada anilor 2010-2012, în exercitarea
atribuţiilor de serviciu, inculpatul a întocmit note de fundamentare în
vederea încheierii mai multor contracte de achiziţie de materiale de
construcţii cu societatea ,,A.I.” SRL, în care a menţionat date necorespun-
zătoare realităţii, în sensul că au fost efectuate studii de piaţă în urma
cărora s-a constatat că societatea menţionată are cele mai mici preţuri
din cele de pe piaţă, că nu au mai fost achiziţionate produse similare şi că
sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 34/20061 pentru cumpărarea directă. În realitate, studiile
de piaţă nu au fost efectuate, iar societatea ,,A.I.” SRL nu avea cele mai
mici preţuri, actele fiind astfel îndeplinite pentru a justifica faptul că nu
era necesară o procedură de achiziţie publică, în condiţiile în care
valoarea achiziţiilor de bunuri depășeau cu mult pragul valoric instituit
de actul normativ menţionat.
Notele de fundamentare necorespunzătoare realităţii au fost avute
în vedere la încheierea contractelor de achiziţii publice.
În apărare, inculpatul a invocat faptul că nu a avut calitatea de
funcţionar public, fiind angajat cu contract individual de muncă (personal
contractual), iar numirea sa ca funcţionar public nu i-a fost adusă la
cunoştinţă, nefiind deci funcţionar public în înţelesul Legii nr. 188/1999
privind Statutul funcţionarilor publici2, republicată, cu modificările și
Instanţa a apreciat în sens contrar, având în vedere dispoziţiile
art. 147 C. pen. din 1969, în vigoare la data comiterii infracţiunii, potrivit
cărora prin ,,funcţionar public” se înţelegea orice persoană care exercita
permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o
însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi
dintre cele la care se referea art. 145, ceea ce însemna că în categoria
funcţionarului public, în înţelesul legii penale anterioare, intra şi
1 Așa cum s-a mai arătat, O.U.G. nr. 34/2006 a fost abrogată prin Legea
nr. 98/2016.
2 Republicată în M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007.
personalul contractual al primăriilor, aceeaşi fiind situaţia şi în raport cu

dispoziţiile art. 175 C. pen.
S-a reţinut că probele administrate în cauză atestă participarea
inculpatului la activitatea decizională ce a condus la orientarea practicii
instituţiei în materie de achiziţii de materiale de construcţii în mod
preferenţial în beneficiul societăţii administrate de inculpat (iar, ulterior,
de mama acestuia), cu excluderea altor furnizori existenţi pe piaţă.
Instanţa a arătat că dispoziţiile art. 2531 C. pen. din 1969 au o aplica-
bilitate generală, vizând orice act decizional (respectiv participare la
adoptarea unui astfel de act) sau execuţional, aflat în legătură de cauza-
litate cu obţinerea unui folos material pentru funcţionar sau pentru o
persoană aflată într-o anumită relaţie cu acesta (rudă, afin etc.). Or, incul-
patul, prin efectuarea controlului financiar preventiv, întocmirea notelor
de fundamentare aferente contractelor de achiziţie publică şi semnarea
acestor contracte, a participat la acte decizionale ce au condus la
realizarea unui folos patrimonial substanţial în beneficiul societăţii.
Deopotrivă, s-a considerat că operaţia de analiză a condiţiilor de
legalitate şi de oportunitate reprezintă o componentă esenţială, intrinsecă
unui act decizional, astfel încât se circumscrie sintagmei de participare la
luarea unei decizii în sensul art. 2531 C. pen. din 1969. Instanţa a făcut
referire la prevederile art. 3 pct. 3 din Ordinul nr. 522/2003 pentru
aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea
controlului financiar preventiv emis de Ministerul Finanţelor Publice1,
potrivit cărora „controlul financiar preventiv constă în verificarea siste-
matică a operaţiunilor care fac obiectul acestuia, din punct de vedere al:
a) respectării tuturor prevederilor legale care le sunt aplicabile, în
vigoare la data efectuării operaţiunilor (control de legalitate);
b) îndeplinirii sub toate aspectele a principiilor şi a regulilor proce-
durale și metodologice care sunt aplicabile categoriilor de operaţiuni din
care fac parte operaţiunile supuse controlului (control de regularitate);
c) încadrării în limitele și destinaţia creditelor bugetare şi/sau de
angajament, după caz (control bugetar)”.
În acest context, operaţia de întocmire a unei „note de fundamentare”
s-a considerat că are valenţe similare, conform denominaţiei explicite a
acestui act, întrucât stă la baza adoptării şi determină actul decizional.
1 Ordinul nr. 522/2003 a fost abrogat prin Ordinul ministrului finanţelor
publice nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referi-

toare la exercitarea controlului financiar preventiv (republicat în M. Of. nr. 28 din
15 ianuarie 2016).
Cât priveşte operaţia de semnare a unui act, s-a arătat că aceasta repre-
zintă tocmai reflectarea formală a participării semnatarului la adoptarea
acelui act.
Aserţiunile inculpatului din cursul urmăririi penale în sensul că ar fi
săvârşit faptele pentru a asigura buna desfăşurare şi fluenţa activităţii
instituţiei din care făcea parte nu au fost primite, în condiţiile în care
inculpatul avea obligaţia legală de a se abţine de la efectuarea actelor,
putând fi substituit cu privire la acele operaţii de un angajat al primăriei
cu aceleaşi atribuţii de serviciu.
D.3. Director în cadrul unei biblioteci judeţene, instituţie de cultură

subordonată consiliului judeţean. Consilier judeţean. Încheierea de con-
tracte de prestări servicii cu societatea la care era administrator şi asociat.
Conflict de interese şi fals în declaraţii. Pedepse complementare. Lege
penală mai favorabilă – Codul penal din 1969 cu privire la toate instituţiile
juridice incidente în speţă
(Jud. Giurgiu, sent. pen. nr. 3681/2014, definitivă prin dec. pen.
nr. 1197/2015 a C. Ap. Bucureşti)
Prin sentinţa penală nr. 3681/2014, Judecătoria Giurgiu a dispus

condamnarea inculpatului, director al bibliotecii judeţene, la pedeapsa de
9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracţiunii de conflict de interese în
formă continuată, prevăzută în art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969 cu
aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, pedepsele accesorii fiind sta-
bilite în conţinutul prevăzut la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) tot
din acelaşi cod.
În temeiul art. 65 C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului pedeapsa
complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64
alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din acelaşi cod pe o durată de 5 ani.
În baza art. 28 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exer-
citarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi com-
pletarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţio-
narea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi
completarea altor acte normative raportat la art. 292 C. pen. din 1969,
inculpatul a fost condamnat la patru pedepse de câte 3 luni închisoare
(pentru comiterea faptelor din datele de 7 octombrie 2010, 21 septem-
brie 2010 și 3 mai 2011).
Instanţa a stabilit ca executarea pedepsei rezultante de 1 an închi-

soare (la pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare a fost adăugat un
spor de 3 luni închisoare) să fie suspendată condiţionat, potrivit art. 81
C. pen. din 1969, cu aplicarea pedepsei complementare a interzicerii
exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi
lit. b) din acelaşi cod pe o durată de 5 ani.
Preliminar, stabilind că legea penală mai favorabilă este cea
anterioară, având în vedere regimul sancţionator al concursului de
infracţiuni, în virtutea Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale
privind interpretarea art. 5 C. pen., instanţa a reţinut dispoziţiile Codului
penal din 1969 cu privire la toate instituţiile juridice incidente în speţă şi
a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de conflict de
interese în formă continuată prevăzută în art. 2531 alin. (1) C. pen. din
1969 cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 C. pen. şi de fals în declaraţii
prevăzută în art. 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la art. 326 C. pen.
(patru infracţiuni) cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea
art. 38 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de conflict de interese în formă
continuată (cinci acte materiale), prevăzută în art. 2531 alin. (1) C. pen.
din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod şi art. 5 C. pen. şi fals
în declaraţii prevăzută în art. 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la
art. 292 C. pen. din 1969 (patru infracţiuni) cu aplicarea art. 33 lit. a)
C. pen. din 1969, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) din acelaşi cod.
Prin decizia penală nr. 1197/2015, Curtea de Apel Bucureşti a admis
apelul inculpatului şi a înlăturat pedeapsa complementară, pe motiv de
nelegalitate, în raport cu durata pedepsei principale, care nu respecta
limita minimă de 2 ani prevăzută la art. 65 C. pen. din 1969.
În esenţă, din probele administrate în cauză s-a reţinut că, în perioada
anilor 2008-2011, în exercitarea atribuţiilor de director al Bibliotecii
Judeţene G., instituţie de cultură subordonată consiliului judeţean, incul-
patul a încheiat cu societatea ,,C.L.” SRL, la care era administrator şi asociat,
alături de soţia sa, un număr de patru contracte şi un act adiţional, având
ca obiect prestarea de servicii de tipărire carte, realizând astfel pentru
sine şi soţia sa foloase patrimoniale în cuantum de 238.139 lei.
Cu privire la infracţiunile de fals în declaraţii, s-a constatat că, în
declaraţiile de interese aferente anilor 2010 şi 2011, completate atât în
calitate de director al Bibliotecii Judeţene G., cât şi în calitate de consilier
judeţean, inculpatul a omis să menţioneze contractele încheiate între
societatea la care era administrator şi asociat şi Consiliul Judeţean G.,
Direcţia Judeţeană de Transport, Administrarea Drumurilor Judeţene şi
Control Trafic G., Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului G.,

precum şi Biblioteca Judeţeană G.
D.4. Şef Serviciu urbanism şi amenajare a teritoriului din cadrul

primăriei. Avizarea documentaţiilor tehnice întocmite de societatea la care
era asociat, în scopul eliberării autorizaţiilor de construire. Tipicitate. Lipsa
de relevanţă a intervenţiei altor funcţionari până la emiterea finală a
actului, precum și a neprejudicierii autorităţii publice. Legătura de cauza-
litate între activitatea inculpatului şi obţinerea unui folos patrimonial
pentru sine. Caracterul folosului material obţinut – just sau injust?
Distincţia între folosul material direct şi cel indirect. Imposibilitatea
delegării activităţii
(Jud. Gurahonţ, sent. pen. nr. 48/2014, definitivă prin dec. pen.
nr. 467/2015 a C. Ap. Timişoara)
Prin sentinţa penală nr. 48/2014 a Judecătoriei Gurahonţ, definitivă

prin decizia penală nr. 467/2015 a Curţii de Apel Timişoara, s-a dispus
condamnarea inculpatului, șef Serviciu urbanism, la pedeapsa de 8 luni
închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese în formă
continuată, prevăzută în art. 253¹ alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea
art. 41 alin. (2) din acelaşi cod şi art. 5 C. pen., executarea pedepsei fiind
suspendată condiţionat.
În fapt s-a reţinut că, în perioada anilor 2009-2013, în realizarea
aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de şef al Serviciului urbanism
şi amenajare a teritoriului din cadrul Primăriei S., cu atribuţii în eliberarea
certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire/desfiinţare,
inculpatul a eliberat un număr de 34 de autorizaţii de construire pentru
diferite persoane fizice şi juridice, în baza documentaţiei tehnice întoc-
mite de societatea ,,P.C.” SRL, societate la care era asociat alături de soţia
sa, aceasta din urmă deţinând şi funcţia de administrator. Două dintre
autorizaţiile de construire astfel emise au avut drept beneficiari chiar pe
inculpat şi soţia sa, respectiv societatea ,,P.C.” SRL.
Este de menţionat că, în vederea întocmirii proiectelor imobiliare
necesare obţinerii autorizaţiilor de construire, persoanele interesate s-au
adresat societăţii ,,P.C.” SRL (societate controlată de inculpat), care
efectua documentaţia tehnică, aceasta conţinând mai multe secţiuni
(arhitectură, rezistenţă şi instalaţii), în schimbul unei taxe cuprinse între
400 şi 1.000 lei.
Ulterior, această documentaţie era depusă în numele beneficiarului

la Primăria S., unde inculpatul, în calitate de şef al Serviciului urbanism şi
amenajare a teritoriului, verifica îndeplinirea condiţiilor tehnice şi elibera
autorizaţiile de construire.
Analizând apărările formulate de inculpat, care a susţinut că mai
multe persoane sunt implicate în elaborarea şi autorizarea documentaţiei
pentru executarea lucrărilor de construcţii, iar verificarea de către
aparatul de specialitate al organului administraţiei publice are caracter
formal, în sensul că se verifică caracterul complet al documentaţiei, și nu
conţinutul acesteia din punct de vedere tehnic, instanţa de apel a
învederat că elementul material al infracţiunii de conflict de interese
vizează atât îndeplinirea unui act, cât şi participarea la luarea unei decizii,
nefiind impusă condiţia ca funcţionarul public să fie unicul decident, cu
excluderea prin urmare a situaţiilor în care actul final presupune partici-
parea succesivă sau concomitentă a mai multor persoane cu atribuţii în
acest sens.
Documentaţia tehnică întocmită de către societatea ,,P.C.” SRL făcea
parte integrantă şi indispensabilă, conform art. 7 alin (1) lit. c) din Legea
nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii1,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, din documentaţia
ce trebuia verificată de către inculpat pentru eliberarea autorizaţiei de
construire, ca act final în atribuţiile sale de serviciu, astfel încât se
realizează tipicitatea infracţiunii de conflict de interese, fiind fără nicio
relevanţă faptul că această documentaţie tehnică era verificată din punct
de vedere tehnic de către alte persoane autorizate.
Mai mult, apărarea în sensul că verificarea acestei documentaţii de
către inculpat era una pur formală, fără ca acesta să poată cenzura
documentaţia aprobată de către verificatorii autorizaţi, a fost considerată
nefondată sub două aspecte:
În primul rând, s-a arătat că acţiunile care compun latura obiectivă a
infracţiunii de conflict de interese nu sunt circumscrise unui anumit tip de
atribuţii incidente în emiterea finală a actului. Textul art. 2531 C. pen. din
1969 nu realizează o ierarhizare sau o limitare în funcţie de puterea de
influenţare pe care atribuţiile funcţionarului-subiect activ o permit în
emiterea actului final. Singura condiţie este ca subiectul activ să deţină
competenţa funcţională şi materială în legătură cu adoptarea respecti-
vului act, indiferent dacă, până la emiterea finală a acestuia, alte
1 Republicată în M. Of. nr. 933 din 13 octombrie 2004.

persoane, anterior sau posterior intervenţiei inculpatului, emit avize,

aprobări sau fac verificări.
În al doilea rând, din fişa postului a rezultat că atribuţiile inculpa-
tului nu erau pur formale, acesta verificând efectiv întreaga documentaţie
prevăzută la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea
executării lucrărilor de construcţii, republicată.
Inculpatul a mai susţinut că nu a existat o legătură de cauzalitate
directă între activitatea realizată de acesta, în calitate de funcţionar
public, şi realizarea unui beneficiu pentru societatea în care deţinea
calitatea de asociat, arătând că sumele de bani încasate de societatea
respectivă reprezentau onorarii pentru proiectele întocmite, şi nu
beneficii în urma avizării unor lucrări.
Instanţa de apel a arătat că legiuitorul nu a instituit o condiţie supli-
mentară ca folosul material obţinut direct sau indirect prin actul/decizia
funcţionarului public să fie injust, nelegal obţinut sau imposibil de
obţinut în lipsa conflictului de interese în care s-a aflat acesta, în speţă
păstrându-se legătura de cauzalitate între acţiunea inculpatului şi bene-
ficiul financiar obţinut pentru sine şi soţia sa. S-a subliniat faptul că în
toate cazurile au fost emise autorizaţii de construire, deşi în practică există
şi posibilitatea respingerii, ca urmare a neîntrunirii unor condiţii impuse
de diverse norme din domeniu, astfel încât documentaţiile trebuie
refăcute, cu consecinţa firească a întârzierii solicitărilor în realizarea
construcţiilor.
Curtea de Apel Timişoara a arătat că, prin emiterea autorizaţiei de
construire (de către asociatul societăţii ,,P.C.” SRL, care acţionează însă în
calitate oficială), s-a definitivat prestaţia acestei societăţi în raport cu
beneficiarul plătitor al onorariului, realizându-se astfel în mod indirect
beneficiul pentru inculpat şi soţia sa, ca asociaţi.
Instanţa a mai statuat că distincţia între folosul material direct şi cel
indirect este în funcţie de modalitatea directă sau indirectă prin care este
obţinut folosul, iar nu în funcţie de patrimoniul persoanei în beneficiul
căreia se produce (direct la persoana fizică sau indirect, de la persoana
juridică la persoana fizică), aşa cum a susţinut inculpatul.
S-a considerat că împrejurările invocate în sensul că beneficiarii
documentaţiilor tehnice nu ar fi avut reprezentarea că achiziţionează o
autorizaţie de construire, ci achită doar un serviciu, nu au nicio relevanţă,
întrucât pentru realizarea tipicităţii infracţiunii de conflict de interese nu
trebuie îndeplinită condiţia ca terţii să „cumpere” actul de la funcţionarul
public, caz în care fapta ar deveni una de corupţie.
Critica privind neprejudicierea vreunei persoane juridice sau vreunei

autorităţi publice s-a apreciat a fi nefondată, textul incriminator neim-
punând o astfel de condiţie.
Inculpatul a invocat faptul că nu avea posibilitatea delegării activi-
tăţii de verificare a documentaţiilor tehnice şi semnare a autorizaţiilor de
construire, pentru a evita situaţiile de incompatibilitate, neexistând alţi
specialiști în cadrul aparatului de specialitate local.
Cu privire la acest aspect, instanţa a arătat că, în privinţa infracţiunii
de conflict de interese, legiuitorul nu a instituit o cauză justificativă sau
de neimputabilitate pentru situaţia în care, la nivelul instituţiei sau
autorităţii publice din care face parte funcţionarul-subiect activ, nu există
alte persoane care să îndeplinească atribuţiile specifice ale acestuia,
având în vedere că o asemenea abordare ar permite eludarea legii în
funcţie de organigrama instituţiei sau a autorităţii publice.
D.5. Primar. Încheierea unui contract de asistenţă juridică, având ca

obiect reprezentarea unităţii administrativ-teritoriale cu un cabinet de
avocatură din partea căruia beneficiase anterior de servicii juridice într-o
cauză personală. Sfera sintagmei ,,foloase de orice natură”
(Jud. Chişineu Criş, sent. pen. nr. 38/2015, definitivă prin dec. pen.
nr. 430/2016 a C. Ap. Timişoara)
Prin sentinţa penală nr. 38/2015 a Judecătoriei Chişineu Criş,

definitivă prin decizia penală nr. 430/2016 a Curţii de Apel Timişoara, s-a
dispus admiterea acordului de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara cu inculpatul, primar de
comună, acesta fiind condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu
suspendarea condiţionată a executării, pentru săvârşirea infracţiunii de
conflict de interese prevăzută în art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969 cu
Situaţia de fapt reţinută în cauză s-a rezumat la aceea că, în exerci-
tarea funcţiei de primar al comunei Ş., inculpatul a încheiat contractul de
asistenţă juridică nr. 58 din 12 octombrie 2012 între comuna Ş. şi
Cabinetul individual de avocatură V., având ca obiect acordarea de
consultanţă, asistarea şi reprezentarea comunei în faţa autorităţilor
judecătoreşti, instituţiilor publice, în schimbul unui onorariu de 6.000
lei/lună. Ulterior, onorariul a fost redus la 5.000 lei/lună prin acordul
părţilor, în urma cercetărilor stabilindu-se că, în perioada 16 octombrie
2012 – 7 ianuarie 2014, în executarea contractului, comuna Ş. a plătit

cabinetului de avocatură suma totală de 78.000 lei.
Din probele administrate în cauză a rezultat că, anterior, inculpatul a
beneficiat personal de servicii juridice din partea aceluiaşi avocat, într-o
cauză civilă aflată pe rolul Judecătoriei Chişineu Criş.
Instanţa a apreciat că fapta constituie infracţiunea de conflict de
interese, întrucât serviciile juridice anterioare de care a beneficiat
inculpatul într-o cauză proprie se circumscriu noţiunii de ,,foloase de
orice natură” din conţinutul art. 2531 alin. (1) teza finală C. pen. din 1969,
preluat în art. 301 alin. (1) teza finală C. pen.
D.6. Judecător. Conflict de interese cu prilejul soluţionării unei cauze

civile. Pronunţarea unei sentinţe prin care pârâtul a obţinut un folos
patrimonial, în condiţiile în care judecătorul beneficiase de la acesta de o
sumă de bani, în schimbul vânzării unor drepturi succesorale asupra unui
teren. Folosul poate fi și unul licit. Fals în declaraţia de avere – consecinţe
juridice
(C. Ap. Galaţi, sent. pen. nr. 104/2014, definitivă prin dec.
Prin sentinţa penală nr. 104/2014 a Curţii de Apel Galaţi, definitivă

prin Decizia nr. 262/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Secţia
penală, s-a dispus condamnarea inculpatei, judecător, la o pedeapsă de 1
an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracţiunii de conflict de
interese, prevăzută în art. 2531 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea
art. 5 C. pen. și la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru comiterea
infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută în art. 292 din C. pen. din 1969,
cu aplicarea art. 5 C. pen.
Instanţa a dispus ca executarea pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni
închisoare să fie suspendată condiţionat pe un termen de încercare de 4
ani, în baza art. 81 C. pen. din 1969. S-a dispus anularea parţială a
menţiunilor false cuprinse în declaraţia de avere a inculpatei.
În esenţă, situaţia de fapt reţinută în cauză s-a rezumat la aceea că, în
anul 2007, în timp ce soluţiona un dosar civil în calitate de judecător,
inculpata a intrat în relaţii de afaceri cu una din părţile din dosar, pârâtul
Z., căruia i-a vândut drepturile succesorale asupra unui teren în suprafaţă
de 50 ha în schimbul sumei de 210.000 euro. Ulterior, a omis să
formuleze declaraţie de abţinere și a pronunţat o soluţie de respingere a
acţiunii civile formulate împotriva persoanei de la care beneficiase de un

folos. În declaraţia de avere dată în anul 2008 pentru anul 2007, deşi a
menţionat tranzacţia, a ascuns numele partenerului de afacere, menţio-
nând un alt nume, deși nu avea nicio legătură cu aceasta.
Obiectul cauzei civile repartizate inculpatei spre soluţionare a
constat în acţiunea reclamantei F., în contradictoriu cu pârâtul Z., de
anulare a două contracte de vânzare a unor drepturi succesorale, pe
motiv că vânzătoarea nu avea discernământ, fapt dovedit prin instituirea
curatelei.
Elementele care au conturat vinovăţia inculpatei au fost următoarele:
La termenul de judecată din 27 martie 2007, inculpata a încuviinţat
cererea reclamantei de efectuare a unei expertize medico-legale psihia-
trice, ale cărei concluzii au fost în sensul inexistenţei discernământului la
data încheierii actelor notariale. La 17 iulie 2007, cererea pârâtului de
efectuare a unei noi expertize a fost respinsă ca nefondată.
Pe de altă parte, în anul 2006 inculpata a solicitat și obţinut reconsti-
tuirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 50 ha de teren,
intenţionând însă să înstrăineze drepturile succesorale asupra acestui
bun, motivat de dificultatea punerii în posesie pe amplasamentul dorit.
La 26 iulie 2007, inculpata a încheiat un contract de vânzare-cum-
părare, având ca obiect drepturile succesorale asupra suprafeţei de 50 ha
de teren, cumpărător fiind pârâtul Z., parte în cauza civilă aflată în curs de
soluţionare, în schimbul sumei de 210.000 euro, din care a primit la acea
dată suma de 150.000 euro. Ulterior, fără a se abţine de la soluţionarea
cauzei, la termenul de judecată din data de 4 septembrie 2007, inculpata
a admis cererea pârâtului de efectuare a unei noi expertize medico-legale
psihiatrice, prin care s-a concluzionat că reclamanta are discernământul
diminuat, ceea ce a condus la respingerea acţiunii acesteia.
În declaraţia de avere completată în anul 2008, vizând situaţia
financiară pe anul 2007, inculpata a menţionat suma de 210.000 euro
primită în schimbul vânzării unor drepturi succesorale, însă la rubrica
,,data înstrăinării” a menţionat în mod nereal anul 2006, în loc de 2007,
iar la rubrica ,,persoana către care s-a înstrăinat” a menţionat numele
altei persoane decât cea reală. Acţiunea inculpatei a produs consecinţe
juridice, constând în imposibilitatea sau îngreunarea verificării prove-
nienţei sumei de bani obţinute din vânzarea dreptului succesoral și a
constatării conflictului de interese în care s-a aflat.
Din probele administrate a rezultat că inculpata a ascuns cu bună
știinţă numele persoanei către care a înstrăinat dreptul succesoral,
pentru a ascunde relaţia de afacere cu o parte dintr-un dosar pe care l-a

avut spre soluţionare.
Cu privire la fapta de conflict de interese, instanţa a reţinut că, deși
Codul de procedură civilă nu prevedea expres situaţia în care s-a aflat
inculpata ca fiind o stare de incompatibilitate, prin omisiunea de a se
abţine a creat o lipsă de imparţialitate, iar interesul său în soluţionarea
cauzei respective a fost dedus din modalitatea în care au evoluat
evenimentele după încheierea tranzacţiei – inculpata a admis cererea
pârâtului de efectuare a unei noi exeprtize psihiatrice, deși anterior
respinsese două asemenea cereri; deopotrivă, a respins acţiunea civilă
formulată împotriva inculpatului.
S-a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile laturii obiective a infracţiunii
de conflict de interese, în modalitatea în care prin pronunţarea hotărârii
civile pe fond s-a realizat un folos material pentru o persoană din partea
căreia inculpata a beneficiat de foloase de orice natură, întrucât inculpata
primise de la pârât suma de 210.000 euro, apreciindu-se că, pentru
existenţa infracţiunii, folosul poate fi și unul licit.
D.7. Practician în insolvenţă. Subiect activ al infracţiunii de conflict de

interese. Cumularea funcţiilor de administrator judiciar şi avocat, în acelaşi
timp şi pentru acelaşi debitor, generează conflictul de interese incriminat
de norma penală, şi nu conflictul de interese de natură administrativă.
Condiţia prevăzută în norma de incriminare este realizată şi atunci când
decizia este colectivă şi nu aparţine exclusiv funcţionarului public, acţiunea
sa fiind o verigă în procesul de luare a acestei decizii.
1. În procedura insolvenţei, practicianul în insolvenţă desemnat
administrator judiciar provizoriu sau administrator judiciar are calitatea
de funcţionar public, în accepţiunea art. 175 alin. (2) C. pen. şi, în
consecinţă, poate fi subiect activ al infracţiunii de conflict de interese.
2. Fapta practicianului în insolvenţă, asociat în cadrul unei societăţi
profesionale cu răspundere limitată desemnată administrator judiciar
provizoriu sau administrator judiciar în procedura insolvenţei, care, în
exercitarea atribuţiilor de serviciu, a încheiat contracte de asistenţă
juridică sau a participat la luarea deciziei de a se încheia astfel de
contracte cu societatea civilă profesională de avocaţi în cadrul căreia are
calitatea de asociat, pentru asigurarea asistenţei juridice şi a reprezentării
societăţii debitoare aflate în insolvenţă, obţinând un folos patrimonial
constând în onorariu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de
(Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, S. pen., Dec. nr. 50/A/2015)
Prin Decizia nr. 50/A/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia

penală:
I. În baza art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2)
C. pen. din același cod şi art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul B. la
pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de
interese (34 de acte materiale).
În baza art. 71 C. pen. din 1969, a interzis inculpatului exercitarea
drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din
același cod, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 81 C. pen. din 1969, a dispus suspendarea condiţionată a
executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata suspendării
executării pedepsei, a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
II. În baza art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din
același cod şi art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpata M. la pedeapsa de 1
an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese (34 de
acte materiale).
În baza art. 71 C. pen. din 1969, a interzis inculpatei exercitarea
drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din
același cod, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 81 C. pen. din 1969, a dispus suspendarea condiţionată a
executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata suspendării
executării pedepsei, a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în fapt,
următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, debitoarea
societatea ,,H.” a solicitat deschiderea procedurii generale a insolvenţei în
vederea reorganizării activităţii în baza unui plan de reorganizare.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 7222/2012, a admis
cererea formulată de debitoarea societatea ,,H.” şi a dispus deschiderea
procedurii generale a insolvenţei, fiind desemnată administrator judiciar
provizoriu ,,E. SPRL”, asociaţi la această societate fiind inculpaţii B. şi M.,
fiecare deţinând câte 50% din participaţie.
Prin şedinţa Adunării creditorilor din 14 septembrie 2012, ,,E. SPRL”
a fost confirmată ca administrator judiciar al societăţii ,,H.”, confirmare
dată şi prin încheierea judecătorului-sindic din 3 octombrie 2012.
În calitate de administrator judiciar, ,,E. SPRL” a întocmit şi afişat
tabelul preliminar de creanţe împotriva debitoarei societatea ,,H.” În
cadrul procedurii de insolvenţă, împotriva tabelului preliminar de

creanţe a fost formulat de către creditori un număr de 74 de contestaţii.
Pentru activitatea de reprezentare juridică în cele 74 de contestaţii,
Comitetul creditorilor din 25 octombrie 2012 a hotărât ca angajarea
avocaţilor să se facă în baza unei proceduri competitive şi transparente
(3 cereri de oferte, cu evitarea conflictelor de interese şi cu respectarea
principiului maximizării averii debitoarei), în limita unui buget mediu de
3.000 euro plus TVA/dosar.
În această situaţie, administratorul judiciar a solicitat şi a primit 4
oferte.
Prin procesul-verbal din data de 5 noiembrie 2012 semnat de
inculpatul B., în urma analizei ofertelor, s-a hotărât încheierea contrac-
telor de asistenţă juridică cu Societatea Civilă Profesională de Avocaţi ,,B.
şi Asociaţii”, Societatea Civilă Profesională de Avocaţi ,,P. şi Asociaţii” şi
Cabinetul Individual de Avocatură ,,D.” pentru un onorariu de 3.000 euro
plus TVA pentru fiecare dosar.
Aşa fiind, între societatea ,,E. SPRL”, în calitate de administrator
judiciar al societăţii ,,H.”, şi Societatea Civilă Profesională de Avocaţi ,,B. şi
Asociaţii” s-a încheiat un număr de 34 de contracte de asistenţă juridică,
având ca obiect asistenţă şi reprezentare juridică într-un număr de 34 de
contestaţii aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti.
Cele 34 de contracte au fost semnate din partea administratorului
judiciar ,,E. SPRL” de către inculpata M., iar din partea Societăţii Civile
Profesionale de Avocaţi ,,B. şi Asociaţii”, de martora G., avocat colaborator
al societăţii de avocatură.
În baza celor 34 de contracte, Societatea Civilă Profesională de
Avocaţi ,,B. şi Asociaţii” a emis către ,,E. SPRL” un număr de 34 de facturi
fiscale, aceste facturi fiind achitate în totalitate de ,,E. SPRL” prin ordine
de plată emise de inculpatul B.
Aceste sume au fost achitate din contul bancar deschis la Banca ,,L.”,
pe numele ,,E. SPRL”, unde împuternicit să dispună efectuarea de plăţi era
doar inculpatul B.
După ce ,,E. SPRL” a achitat către Societatea Civilă Profesională de
Avocaţi ,,B. şi Asociaţii” contravaloarea serviciilor de asistenţă şi
reprezentare juridică, ,,E. SPRL” a facturat mai departe către societatea
,,H.” contravaloarea acestor servicii. Inculpata M. a semnat 4 facturi, iar
celelalte au fost semnate de către inculpatul B.
Martora I.G., angajată la societatea ,,H.” în funcţia de manager al
departamentului financiar, a declarat că toate plăţile efectuate de către
societatea ,,H.” către ,,E. SPRL” au fost autorizate de inculpatul B., în

calitate de administrator judiciar, acesta fiind singura persoană care avea
dreptul să dispună efectuarea de plăţi din conturile bancare ale societăţii
,,H”.
Situaţia de fapt expusă anterior a fost recunoscută de către inculpaţi,
care au arătat că nu sunt vinovaţi de comiterea infracţiunii de conflict de
interese prevăzută în art. 2531 C. pen. din 1969, întrucât legea nu inter-
zice ca administratorul judiciar să cumuleze şi calitatea de avocat pentru
aceeaşi debitoare.
Instanţa supremă a precizat că, în cauza dedusă judecăţii, inculpaţii
B. şi M., în calitate de asociaţi la ,,E. SPRL” (societate desemnată de
judecătorul-sindic ca administrator judiciar provizoriu pentru debitoarea
societatea ,,H.”), încheind contracte de asistenţă juridică cu Societatea
Civilă Profesională de Avocaţi ,,B. şi Asociaţii” în vederea asigurării de
asistenţă juridică în procese în care aceeaşi societate debitoare, socie-
tatea ,,H.”, avea calitatea de parte, s-au aflat în stare de incompatibilitate.
Inculpaţii nu puteau cumula funcţia de administrator judiciar şi pe aceea
de avocat, în acelaşi timp şi pentru acelaşi debitor, această stare gene-
rând conflictul de interese incriminat de norma penală, şi nu un conflict
de interese de natură administrativă.
Pe de altă parte, existenţa conflictului de interese, prevăzut în
art. 2531 C. pen. din 1969, trebuie analizat şi din perspectiva drepturilor
şi obligaţiilor care rezultă din raporturile de reprezentare.
Este de esenţa contractului de mandat îndeplinirea de către manda-
tar a sarcinilor stabilite de către mandant în numele şi în beneficiul
acestuia din urmă. Tot astfel, mandatarul, în exerciţiul atribuţiilor sale, nu
poate depăşi limitele mandatului încredinţat de către mandant şi nici să
lucreze în dezavantajul mandantului.
Așadar, în speţă, raportul juridic dintre inculpaţi, în calitate de admi-
nistratori judiciari, desemnaţi tocmai pentru a gestiona patrimoniul
societăţii ,,H.”, este în conflict cu raportul pe care aceştia şi l-au asumat în
calitate de avocaţi, reprezentanţi convenţionali ai aceleiaşi societăţi, ai
aceluiaşi debitor.
A fost respinsă apărarea inculpaţilor în sensul că norma nu ar fi
previzibilă, legiuitorul stabilind cu claritate limitele între conflictul de
interese administrativ şi conflictul de interese incriminat prin dispoziţiile
art. 2531 C. pen. din 1969.
Este de menţionat și că existenţa hotărârii adunării creditorilor nu
poate conduce la înlăturarea răspunderii penale, deoarece condiţia
prevăzută în norma de incriminare este realizată şi atunci când decizia

este colectivă şi nu aparţine exclusiv funcţionarului public, acţiunea sa
fiind o verigă în procesul de luare a acestei decizii.
Referitor la susţinerea inculpaţilor că nu puteau avea calitatea de
funcţionar public, instanţa supremă a relevat că noţiunea de „funcţie
publică” se află în strânsă corelaţie cu noţiunea de „interes public”,
ambele urmărind satisfacerea interesului general. Prin urmare, funcţio-
narul public îşi desfăşoară activitatea în scopul realizării interesului
public şi, ca atare, în exercitarea funcţiei are îndatorirea de a considera
interesul public mai presus decât interesul personal.
Din categoria serviciilor de interes public fac parte acele entităţi
care, prin activitatea pe care o desfăşoară, sunt chemate să satisfacă
anumite interese generale ale membrilor societăţii.
Din această perspectivă, se observă că administratorul judiciar/
practicianul în insolvenţă îşi desfăşoară activitatea în realizarea unui
serviciu de interes public, ceea ce atrage, implicit, calitatea de funcţionar
public în sensul dispoziţiilor art. 147 C. pen. din 1969, respectiv art. 175
alin. (2) C. pen. şi, implicit, aceea de subiect activ al infracţiunii de conflict
de interese.
Bibliografie selectivă
I. Lucrări şi studii
J. L. Capdeville, Le délit de «pantouflage», Maître de conférences,

Université de Strasbourg, AJCT 2011;
A. Chirilă, Conflictul de interese. Implicaţii juridice administrative și
penale, în „Revista Transilvană de Știinţe Administrative” nr. 27/2010;
J. Dufau, Le „pantouflage” et le droit, Gaz. Pal. 1997, Doctr. 1563;
R. Jurj-Tudoran, Infracţiunea de conflict de interese – teorie şi
practică judiciară, în „Pro Lege” nr. 3/2016;
Aug. Lazăr, Al. Paștiu, Sinteză teoretică a jurisprudenţei Curţii de Apel
Alba Iulia în materie penală (2014-semestrul I 2015), în „Dreptul”
nr. 10/2015;
V. Mirișan, Conflictul de interese. Infracţiune de rezultat sau infracţi-
une de pericol? Aspecte de neconstituţionalitate, revista „Universul Juridic”
nr. 1/2016, ultima accesare la 15 iulie 2016;
V. Mirișan, Codul penal comentat, vol. II, Partea specială, Editura
Universul Juridic, București, 2015;
G. Paraschiv, Conflictul de interese, în „Explicaţiile Noului Cod Penal.
Vol. IV. Articolele 257-366”, de G. Antoniu, T. Toader (coordonatori) ş.a.,
Editura Universul Juridic, București, 2016;
I. Pascu, Conflictul de interese (Comentariu), în „Noul Cod penal
comentat. Partea specială”, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, de
V. Dobrinoiu (coordonator) ş.a., Editura Universul Juridic, Bucureşti;
O. Predescu, A. Hărăstăşanu, Drept penal. Partea specială. Examinare
comparativă Codul penal – Noul Cod penal, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2012;
J-H. Robert, „Du caractère continu ou instantané du délit d’ingerince
selon l’ article 432-12 du Code Pen.” (Dr. Pen.1994 Chron. 10) ;
B. Selejan-Guţan, Dialogul dintre autoritatea judecătorească şi Curtea
Constituţională – componentă esenţială a statului de drept, în „Avizul
nr. 18 (2015) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni
(CCJE)....”, de R.A. Popa ş.a., Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2016;
M. Veron, Droit pénal special, Editions Dalloz, 2012.
II. Periodice de specialitate
Bull. nr. 2
Bull. nr. 46
Bull. nr. 48
Bull. nr. 64.
Bull. nr. 69
Bull. nr. 80
Bull. nr. 81
Bull. nr. 100
Bull. nr. 157
Bull. nr. 183
Bull. nr. 212
Bull. nr. 221
Bull. nr. 233
Bull. nr. 243
Bull. nr. 262
Bull. nr. 272
Bull. nr. 273
Bull. nr. 279
Bull. nr. 333
Bull. nr. 438
Crimm. 2 nov. 1961
Crimm. 23 feb. 1966
Crimm. 13 feb. 1969
Crimm. 16 dec. 1975
Crimm. 11 mart. 1976
Crimm. 20 nov. 1980
Crimm. 18 iul 1984
Crimm. 21 nov. 1985
Crimm. 10 feb. 1988
Crimm. 14 iun 1988
Crimm. 20 feb. 1995
Crimm. 7 mai 1998
Crimm. 14 iun. 2000
Crimm. 21 feb. 2001
Crimm. 27 sept. 2001
Crimm. 21 nov. 2001
Crimm. 27 nov. 2002

Crimm. 14 dec. 2005
Crimm. 19 mar. 2008
Crimm. 22 oct. 2008
D. 2001.2353, obs. M. Seconds.
D 2003. 2406, nota M. Seconds.
Dr. Pen. 1996
Dr. Pen. 2005
Dr. Pen. 2007
Gaz. Pal. 2003.2413, nota Y. Monnet
JCP. 1976.II. 18460
JCP 1989.II.21218
RSC 1976.713, obs. A. Vitu
RSC 1985.291, obs. Delmas-Saint-Hilaire
RSC 1988.772
RSC 2005.560
RSC 2008.592
III. Jurisprudenţă
1. Curtea Constituţională
CCR, Dec. nr. 2/2014, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014
CCR, Dec. nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014
CCR, Dec. nr. 603/2015, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015
2. Înalta Curte de Casaţie și Justiţie

ÎCCJ, S. pen., Dec. nr. 249/2011
ÎCCJ, S. pen., Dec. nr. 3626/2012
ÎCCJ, S. pen., Dec. nr.1472/2012
ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în
materie penală, Dec. nr. 20/2014, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 766 din 24 octombrie 2014
ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în
materie penală, Dec. nr. 26/2014, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2015
ÎCCJ, Dec. pen. nr. 68/A/2014
ÎCCJ, S. pen., Dec. nr. 306/A/2014, disponibilă la adresa www.scj.ro,

accesată la data de 11 iulie. 2016
ÎCCJ, Sent. pen. 577/2014 definitivă prin Dec. pen. nr. 101/2016 a
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători
ÎCCJ, Sent. pen. nr. 586/2014, definitivă prin Dec. pen. nr. 18/2016 a
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători (disponibilă
la adresa www.scj.ro, accesată la 6 iulie 2016)
ÎCCJ, Sent. pen. nr. 1071/2014, definitivă prin Dec. pen. nr. 113/2015
a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători
ÎCCJ, Completul de 5 judecători, Dec. pen. nr. 84/2015
ÎCCJ, Completul de 5 Judecători, Dec. nr. 113/2015
ÎCCJ, Sent. pen. nr. 198/2015, definitivă prin Dec. pen. nr. 175/2015
a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători
ÎCCJ, Completul de 5 Judecători, Dec. pen. nr. 42/2016
3. Curţi de apel
C. Ap. Alba Iulia, S. pen., Dec. nr. 412 /2015 (nepublicată)
C. Ap. Alba Iulia, Sent. pen. nr. 117/2012 (nepublicată)
C. Ap. Alba Iulia, Sent. pen. nr. 201/2013 (nepublicată), definitivă
prin Dec. pen. nr. 163/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, S. pen.
C. Ap. Alba Iulia, Sent. pen. nr. 203/2013 (nepublicată), definitivă
prin Dec. nr. 181/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, S. pen.
C. Ap. Bucureşti, Sent. pen. nr. 69/2014, definitivă prin Dec. pen.
nr. 200/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
C. Ap. Cluj, Sent. pen. 17/2012 (nepublicată)
Curtea C. Ap. Cluj, S. pen. şi de min., Sent. pen. nr. 41/2012 (nepublicată)
C. Ap. Ploiești, Sent. pen. nr. 111/2013 (nepublicată), definitivă prin
Dec. pen. nr. 68/A/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
4. Judecătorii
Jud. Deva, Sent. pen. nr. 2247/2014, definitivă prin neapelare la 6
ianuarie 2015
Index*
Abuz în serviciu – 11, 142-146, 148

Achiziţie publică – 9, 21, 22, 25, 133-136, 138, 141-144, 146, 147,
150-154, 156-159
Act
~ administrativ – 14, 15, 19, 43, 106, 114
~ izolat – 28, 30
~ pregătitor – 37
Acţiune penală – 38, 39, 95
Administrator judiciar – 168-172
Administraţie
~ publică centrală – 15, 91
~ publică locală – 15, 113, 125, 130
Afin – 10, 16, 18, 22, 25, 26, 30, 32, 34, 44, 86, 87, 93, 96, 125, 130, 131,
140, 142, 143, 149, 151, 153-155, 159
Agenţia Naţională de Integritate – 6, 36, 38, 88, 95
Amendă – 17, 20, 38, 103, 104, 116, 123, 135, 145, 146, 149, 154
Aspecte de drept procesual penal – 38
Atribuţii
~ de serviciu – 10, 13, 16, 18-20, 24, 25, 30, 32, 35, 37, 44, 85-90,
102, 108, 113, 115, 117, 121, 128-130, 138, 142, 149, 155, 157,
158, 160, 163, 168
~ de serviciu ale parlamentarului – 90
Bună-credinţă – 14, 132
Cadru normativ general de ocrotire a relaţiilor de serviciu – 9

Caracter penal al faptelor – 34, 35, 86, 89, 135, 138, 139
Cauză
~ de neimputabilitate – 99, 115, 135, 165
~ justificative – 35, 85, 89, 99, 165
Cerinţa de previzibilitate a normei penale – 86,
Circumstanţe personale ale inculpatului – 107, 131
* Termenii sunt indexaţi alfabetic şi cu indicarea paginilor la care apar în
cadrul lucrării.
Coautorat – 22
Codul penal francez – 16, 17, 19, 22, 27, 41
Colaborare prelungită – 30
Companie
~ privată – 17, 18
~ publică – 18
Complicitate – 22, 113-117, 142-148
Concurs omogen de infracţiuni – 37
Conflict de interese – 5, 6, 9-21, 24, 25, 27, 28, 30-43, 45, 85-87, 89, 90,
92-106, 108-131, 133-138, 140, 142-145, 147-149, 151-156,
160-172
Consilier – 24, 42
~ judeţean – 24, 26, 28, 128-132, 160, 161
~ juridic – 104, 119, 122
~ local – 122, 124-128, 130
~ prezidenţial – 13
Constituţia României – 6, 10, 12, 14, 15, 44, 45, 91, 92, 97, 130
Consumare a infracţiunii – 119, 121
Contabil – 22, 26, 103, 104, 119
Contract
~ civil – 88, 90, 109
~ comercial – 138
~ de achiziţie publică – 133-136, 138, 141, 150-154, 156-159
~ de asistenţă juridică – 165, 168, 170, 171
~ de atribuire directă – 151
~ de cesiune – 100, 102, 105-107
~ de colaborare – 108, 109
~ de concesiune – 118, 120, 121, 123, 124, 127, 141, 150, 151, 153
~ de grant – 114
~ de închiriere – 116-121, 127
~ de management – 103, 104, 106, 111, 112
~ de mandat – 171
~ de muncă – 13, 21, 30, 36, 89, 90, 99, 114
~ de muncă pe durată determinată – 88, 94
~ de prestări servicii – 25, 28, 128, 139-141, 160
~ de vânzare a unor drepturi succesorale – 167
~ de vânzare-cumpărare – 137, 167
~ individual de muncă – 85, 88, 94, 96, 106, 111-113, 156, 158
Convenţia penală privind corupţia – 91
Cumul de funcţii – 5, 11
Curtea Constituţională – 6, 13-15, 40, 42-45, 92, 94, 137, 141, 161
Curtea de Casaţie franceză – 29
Date necorespunzătoare realităţii – 158

Decizie luată colegial – 24, 42
Demnitate publică – 12-15, 18, 20, 86, 92, 117, 128, 130, 140, 151, 160
Devoluţiune succesorală – 18, 30
Dezincriminare – 15, 108
Directiva 2006/123/CE – 5, 9
Dreptul penal
~ francez – 6, 19
~ român – 15
Element
~ bis – 36, 98
~ constitutiv al infracţiunii – 11, 29, 42, 94, 107, 117, 128, 135, 142,
143, 149, 168
~ idem – 36, 98
~ material – 24-26, 30-32, 89, 90, 100, 102, 109, 116, 123, 126, 127,
129, 130, 134, 142, 149, 163
~ subiectiv – 32
Eroare de drept penal – 34, 113, 115, 133
Faptul de a „păstra” un interes – 27

Foloase de orice natură – 10, 16, 17, 19, 30, 32, 41, 44, 86, 87, 130, 165,
166, 168
Folos
~ ilegal – 29, 42
~ material – 10, 15-17, 25, 31, 32, 35, 39, 41, 86, 99-101, 103-106,
109, 110, 121-123, 125, 127, 134-138, 142, 149, 156, 159, 162,
164, 168
~ patrimonial – 16, 17, 20-22, 24-28, 30-33, 37-39, 41, 44, 85, 87,
88, 90, 91, 107, 110, 115, 117, 120, 121, 124, 127-131, 139, 154,
158, 159, 161, 162, 166, 168
Forme ale infracţiunii – 37
Funcţie publică – 11, 12, 13, 15, 16, 18-20, 30, 38, 39, 41, 44, 86, 87, 95,
113, 115, 117, 128, 130-132, 138, 140, 141, 145, 151, 172
Funcţionar
~ national – 15
~ public – 5, 6, 9-13, 15, 16, 18-22, 24-27, 29-32, 35, 37, 40-46, 86,
87, 89-92, 101, 104-106, 110-114, 117, 125, 129-131, 133, 134,
138, 147, 151, 154-156, 158, 163, 164, 168, 172
Incompatibilitate – 5, 10-12, 26, 45, 99, 122, 125, 128, 165, 168, 171
Incriminare a conflictului de interese – 6, 10, 17, 19, 28, 32, 35, 41, 45,
102
Independenţă – 9, 16, 19, 41
Individualizare a pedepsei – 33, 40, 94, 115, 131
Infracţiune
~ continuată – 37, 40, 120, 143, 144, 147, 148, 156, 161
~ continuă – 18
~ de abuz în serviciu – 143, 145
~ de abuz în serviciu contra intereselor publice – 146
~ de complicitate la abuz în serviciu – 148
~ de complicitate la conflict de interese – 113, 116, 145
~ de conflict de interese – 9-11, 13-16, 20, 21, 24, 25, 27, 31-35, 37-
41, 43, 45, 85, 87, 89, 94-96, 99-106, 108-110, 113-115, 117-124,
126-131, 133-135, 137, 138, 140, 142-145, 147, 149, 151, 154-
156, 160-166, 168, 169, 171, 172
~ de corupţie – 11, 14, 92
~ de fals – 148
~ de fals în declaraţii – 127, 161, 166
~ de fals în înscrisuri sub semnătură privată – 143
~ de pericol – 16, 41, 100, 101, 130, 151, 154, 155
~ de rezultat – 16, 154, 155
~ de serviciu – 9, 10, 14, 92, 132
~ de uz de fals – 157
Inspector de specialitate – 21, 22, 142-144, 146, 157
Instigator – 22
Instituţii publice de cultură – 22, 25, 102, 104, 105-108, 110-113
Integritate a funcţionarilor publici – 5, 9, 12, 18, 41
Intenţie
~ directă – 32-34, 104, 110, 117, 122, 127, 130, 142, 143, 151
~ indirectă – 32, 33, 102, 104, 110, 122, 134
Interdicţii exprese – 35, 85, 89
Interes
~ legitim public – 11
~ patrimonial – 10, 12, 16, 22, 26, 125, 131

~ privat – 6, 11, 12, 90
Interpretare
~ a legii – 33, 34, 85, 86, 89, 93, 98, 152, 153, 161
~ jurisprudenţială accesibilă – 103
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – 9, 13, 19, 31, 33-35, 38, 39, 42, 43,
85, 87, 89, 91, 95-99, 102-105, 108-111, 118-120, 123, 124, 135,
138, 140, 141, 143, 149, 166, 168, 169
Îndeplinirea unui act – 20, 22, 25, 32, 37, 41, 89, 103, 104, 107,
115-117, 121, 163
Judecător – 11, 13, 25, 31, 34-37, 39-41, 87, 91, 95, 96, 98, 99, 119, 120,
166
Judecător-sindic – 169, 171
Jurisprudenţa CEDO – 98
Jurisprudenţa franceză – 6, 23, 24, 27, 29, 41, 42
Jurisprudenţa română – 6, 16, 21, 25, 41
Latură
~ obiectivă – 24-26, 32, 89, 102, 106, 116, 121, 125, 128, 129, 130,
134, 142, 149, 163, 168
~ subiectivă – 32, 33, 104, 110, 122, 128, 130, 134, 141, 142, 149,
151, 156
Legătură de cauzalitate – 124, 130, 134, 159, 162, 164
Legătură de rudenie – 114
Legea nr. 161/2003 – 11, 12, 15, 16, 19, 86, 87, 92, 128, 130, 136, 147,
151
Legea nr. 176/2010 – 13, 140, 141, 160, 161
Lege penală mai favorabilă – 39-41, 43, 94, 95, 97, 105, 107, 108, 111,
115, 117, 128, 140, 142, 149, 160, 161
Legislaţie franceză – 17, 28
Legiuitor – 5, 11, 14, 15, 19, 20, 29, 33, 34, 37, 43, 45, 86, 93, 95, 112,
133, 164, 165, 171
Luare de participaţie – 30
Luare a unei decizii – 10, 15, 16, 21, 24, 26, 28, 30, 35, 37, 44, 86, 87, 90,
92, 128, 129, 156, 159, 163
Manager al unei instituţii publice de cultură – 102, 105, 107

Mandat public – 23, 41

Membru al Guvernului – 15, 17
Misiune de serviciu public – 17, 23, 27, 41
Modalităţi ale infracţiunii – 20, 37
Modificare legislativă – 93, 96, 106, 107, 108, 112
Modus operandi – 6, 146
Norme deontologice – 10
Noţiunea de
~ abatere penală – 98
~ agent public – 91
~ autorităţi publice – 91
~ foloase de orice natură – 166
~ funcţie publică – 172
~ funcţionar public – 13, 91, 101
~ membru al unei adunări publice naţionale – 91
~ profesionist – 43
Obiect
~ juridic – 18, 19, 41
~ juridic principal – 18
~ juridic secundar – 19
~ material – 20, 151
Obligaţii publice – 11
Obţinere
~ a oricărui tip de folos – 137
~ a unor foloase materiale necuvenite – 137
Ofiţer specialist al ISU – 21, 26
Organ de urmărire penală – 38, 39, 88, 95
Parlamentar – 33, 34, 36, 85, 89-91, 93, 97, 98

Participare la luarea deciziei
~ de achiziţionare de bunuri de la o societate – 138
~ de angajare a rudelor în cadrul biroului parlamentar – 85
~ de aprobare a scoaterii la licitaţie publică, în vederea
concesionării, a unei pășuni – 124
~ de concesionare a unui teren – 126, 127
~ de promovare a soţiei în funcţia de regizor artistic – 105
~ de repartizare a unei locuinţe construite prin ANL în propriul

beneficiu – 118
Participaţie penală – 22, 142, 148
Pedeapsă
~ accesorie – 95, 116, 120, 126, 134, 137, 139, 140, 145, 160, 169
~ complementară – 95, 113, 115, 120, 137, 140, 141, 160, 161
~ principală – 95, 113, 116, 120, 137, 140, 141, 145, 161
Persoane interpuse – 28, 142
Practician în insolvenţă – 168, 172
Previzibilitate a legii – 35, 36, 92, 103
Primar – 15, 21, 22, 24-28, 42, 91, 106, 112-120, 122-124, 126,
133-143, 145, 146, 165
Principiul
~ aprecierii globale asupra legii penale mai favorabile – 40
~ constituţional – 14, 15
~ egalităţii în drepturi a cetăţenilor – 14
~ imparţialităţii – 19
~ integrităţii – 19
~ legalităţii incriminării – 103
~ maximizării averii debitoarei – 170
~ ne bis in idem – 36
~ nemo censetur ignorare legem – 34
~ non bis in idem – 36, 96, 98
~ proporţionalităţii – 132
~ previzibilităţii legii – 35, 103
Principiile
~ achiziţiilor publice – 152
~ prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor şi
funcţiilor publice – 151
Probe – 109, 122, 125, 126, 131, 149, 151, 154, 157, 159, 161, 166, 167
Probitate – 17, 29, 42,
Propuneri de lege ferenda – 41, 43
Raporturi
~ comerciale – 10, 16, 19, 43, 86, 87
~ dintre profesionişti – 43, 44
Răspundere
~ civilă – 45
~ disciplinară – 36
~ penală – 13-15, 27, 35, 36, 39, 40, 43, 45, 86, 94, 98, 99, 104, 128,
133, 149, 171
Reducere a pedepsei – 120
Relaţii de serviciu – 9, 32, 33, 110, 117, 151
Rudenie – 31, 99, 114
Sancţiune – 18, 37, 38, 96, 118, 149, 150

~ contravenţională – 98
~ cu caracter administrativ – 103, 104, 116
~ disciplinară – 36, 96, 98
~ penală – 132
Servicii sau foloase de orice natură – 10, 16, 17, 41, 86
Sesizare din oficiu a organului de urmărire penală – 38
Situaţie de inechitate – 16
Soţ/soţie – 10, 15, 16, 22, 25, 29, 30, 32, 34, 35, 38, 42, 44, 85-87, 89, 96,
99-102, 105-107, 115-118, 125-128, 130, 131, 136-138, 140-143,
146, 153, 161, 162, 164
Stabilire a legii penale mai favorabile – 39, 40, 43, 94
Stat de drept – 5, 43
Subiect
~ activ – 13, 14, 20-22, 34, 37, 40, 42, 43, 45, 91, 92, 106, 114, 128,
130, 142, 147, 149, 151, 156, 163, 165, 168, 172
~ activ calificat – 130, 147
~ pasiv – 24, 40
Succesiune de legi penale în timp – 94, 95
Tentativă – 37
Unitate legală/naturală a infracţiunii – 94

Uniunea Europeană – 5, 10
Urmare imediată – 32, 39, 102, 110, 134
Variantă
~ atenuată a infracţiunii – 20, 24, 37, 38
~ simplă a infracţiunii – 20
Vinovăţie – 32, 34, 89, 122, 127, 130, 135, 136, 138, 151, 165, 167, 171
Cuprins
Cuvânt-înainte .................................................................................................... 5
Foreword .............................................................................................................. 7
Conflictul de interese – o analiză comparativă
Augustin Lazăr .................................................................................................... 9
Conflict of interest – a comparative analysis

Augustin Lazăr ................................................................................................. 47
Sinteză de practică judiciară cu privire la infracţiunea

de conflict de interese
Augustin Lazăr, Dana Cristina Burduja .................................................. 85
Bibliografie selectivă ..................................................................................173
Index ..................................................................................................................177

The Conflict of Interests Theory and Cas

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

The Conflict of Interests Theory and Cas

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Conflictul de interese • Teorie şi jurisprudenţă | 1

The conflict of interests

Augustin Lazăr este procuror general al Parchetului de pe lângă

Augustin Lazăr is Prosecutor General of the Prosecutor’s Office

The conflict of interests

Editat de S.C. Universul Juridic S.R.L.

Copyright © 2016, S.C. Universul Juridic S.R.L.

Toate drepturile asupra prezentei ediţii aparţin

NICIUN EXEMPLAR DIN PREZENTUL TIRAJ NU VA FI

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

REDACŢIE: tel./fax: 021.314.93.13

Necesitatea incriminării conflictului de interese în dreptul românesc,

1 Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) L 376 din

tente referitoare, inter alia, la activităţile desfășurate în afara serviciului,

The need to criminalize the conflict of interest in Romanian law, but

or benefits from which a conflict of interest may result with respect to

Conflictul de interese – o analiză comparativă

Infracţiunea de conflict de interese a fost introdusă în titlul VI

din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieţei interne, publicată în

După intrarea în vigoare a noului Cod penal, la 1 februarie 2014,

În doctrina recentă se reţine că incriminarea conflictului de interese

prin regulamente de ordine interioară), dar, până la apariţia Legii

1 I. Pascu, Conflictul de interese (Comentariu), în Noul Cod penal comentat.

Partea specială, ed. a II-a, revăzută şi adăugită, de V. Dobrinoiu (coord.) ş.a.,

Completul de 5 judecători (disponibilă la adresa www.scj.ro, accesată la 6 iulie

libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea

1 Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în

exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice și în mediul de afaceri, preve-

conflictului de interese, a se vedea și A. Chirilă, Conflictul de interese. Implicaţii

de cond_funct_publ_rom.pdf, accesat la data de 7 iulie 2016.

ce pot interveni în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice1.

1 Actualizată prin Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi

prevederile internaţionale în dreptul său intern, şi anume obligaţia de a

constituite conform legii, cu funcţionari publici care au calitatea de soţ

funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori

va prelua nu doar drepturile conferite, dar şi obligaţiile impuse, şi, de

Este pasibilă de aceleași sancţiuni orice participare la muncă, consi-

Obiectul juridic principal îl reprezintă relaţiile sociale privind integri-

1 Actele administrative sau juridice încheiate cu încălcarea principiilor

în sectorul privat este denumită, de obicei, în literatura franceză „pantouflage” (de la

3. Infracţiunea nu are obiect material. Fapta incriminată se referă la

4. Subiectul activ al infracţiunii, în varianta simplă, este calificat prin

Pal. 1997, Doctr. 1563; J.L. Capdeville, Le délit de «pantouflage», Maître de

Articolele 257-366, de G. Antoniu, T. Toader (coord.) ş.a., Ed. Universul Juridic,

însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice asimilate

asimilează, sub aspectul tratamentului penal, cu funcţionarii publici persoanele care

din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului1;

Codul penal francez, art. 432-12, interzice îndeplinirea anumitor

nr. 68/A/2014 a ÎCCJ.

managerii instituţiilor publice de cultură, sănătate, învăţământ care sunt deopotrivă

însărcinată cu o misiune de serviciu public ori învestită cu un mandat

1 M. Veron, op. cit., Editions Dalloz, 2012, p. 396.

contra Rennes, 13 dec. 1994; D. 1995.361, nota J. Benoit.

narea pe lângă un oficiu public al HLM1; directorul de spital care pregă-

5. Subiect pasiv al infracţiunii de conflict de interese este statul, ca

În legătură cu aceste componente ale elementului material al infracţiunii

pen. nr. 163/2015 a ÎCCJ, s. pen.

publice de cultură, cu sine însuși, a unui contract având ca obiect

1 ÎCCJ, s. pen., dec. nr. 306/A/2014, disponibilă la adresa www.scj.ro, accesată

la data de 11 iulie 2016.

nr. 68/A/2014 a ÎCCJ.

către societatea pe care acesta o administra în fapt, decizie prin care a

1 C. Ap. Alba Iulia, s. pen., dec. nr. 412 /2015 (nepublicată).